This N' That

[Ymequa]

Ooo... cate s-au intamplat pe aici de cand nu am mai citit. Vai si tocmai cand credeam ca o sa fie bine si pentru ei. Speram ca o sa renunte la curva aia si ca aia nu o sa se mai bage peste cei doi, dar... nu a fost sa fie. E interesant ce se intampla pe aici.
Sasha asta imi demonstreaza, in continuare, ca este un prost si ca nu stie sa aprecieze ceea ce are langa el. Imi pare rau pentru ceea ce i-a facut Alexei, serios, fata e mult prea okay si merita sa fie fericita. Oh, si sa creada niste poze care ar fi putut fi foarte usor trucate, ei bine asta nu a fost prea frumos.
Alexa in schimb este o dulce. Ma mir cum de poate duce atata povara si inca poate sa il iubeasca. Sper doar ca sa se termine totul cu bine, pentru ea cel putin.
Rolul lui Leonardo in aceasta poveste... inca nu imi este prea clar. La inceput chiar am crezut ca a venit sa incurce, insa pe parcurs mi-am facut o parere mai buna despre el. E foarte frumos din partea lui ca o ajuta pe Alexa sa treaca peste toate greutatile.

Capitolul a fost putin cam scurt, parere mea si, mi-ar fi placut sa vad mai multa descriere, sa vad mai mult cum sufera prostul.

Bafta in continuare si sa ma anunti te rog cand pui nextul.

[Katniss]

Hello dear Moxxy is here.
După cum ţi-am promis. Se pare că Sasha începe să vadă că a greşit şi să recunoască că o iubeşte pe Alexa, deşi sper că aceasta o să îl facă să sufere, măcar puţin pentru că merită. Tot ce ştiu este că Isabell are ceva tupeu, cred că tipa are probleme cu capul cum poate să îi spună lui Sasha că îl iubeşte, este o ipocrită. În fine, capitolul a fost bun, cu câteva greşeli minore, dar nimic grav. Cam atât aştept nextu bye, bye.

[Reine]

Si eu m-am convins ca Sasha e prost,vorba Soniei. A aruncat-o pe Alexa din viata lui iar acum o vrea inapoi? Sper doar ca Alexa nu o sa il ierte asa de usor si ca o sa il faca sa sufere la fel cum a suferit si ea.
Esti o scriitoare foarte talentata si ador toate lucrarile tale. Esti geniala^:)^
Felicitari si astept next-ul!
Kiss you:-h

[Alexi]

Capitolul 17
Alexa P.O.V


- Mai avea puţin şi cumpăra tot magazinul!
- Nu e adevărat!
Am început să râd împreună cu roşcatul şi cu Eric. Săptămâna trecută am aflat că voi avea un băiat. Un băiat care va semăna perfect cu Alex. Scumpul meu Alex. De ce nu e şi el aici? Cu mine şi cu copilul nostru.
Eric a venit cu primul avion imediat ce i-am dat vestea. M-a sufocat cu îmbrăţişările, din oră în oră se aşeza lângă mine şi începea să mă mângâie şi să vorbească cu nepotul lui. Era atât de bucuros de acest copil încât mai avea puţin şi cumpăra tot mall-ul.
Soneria m-a trezit din melancolia amintirilor. Leonardo s-a ridicat de pe canapea, dar l-am prins de mânecă şi i-am spus că deschid eu. M-am ridicat de pe suprafaţa moale şi m-am apropiat de uşă. M-am oprit o clipă în faţa oglinzii şi m-am uitat la trupul meu. Talia mi s-a îngroşat puţin. E ciudat faptul că nu arăt ca acele mame care au o burtă mare şi au nevoie de loc cât pentru patru.
Am auzit din nou soneria şi m-am îndepărtat de oglindă. Am pus mâna pe clanţă şi am deschis uşa.
- Alex!
Soţul meu stătea de cealaltă parte a uşii şi mă privea. Mâna mea a alunecat de pe clanţă, iar inima a început să îmi bată cu putere. Ce să fac? Mai bine spus ce căuta el aici? Şi de ce era aici?
- Iubito!
Când l-am auzit am simţit că pământul îmi fuge de sub picioare. În faţa ochilor mei se punea o cortină negră. Ca şi cum o scenă dintr-o piesă de teatru se termina. Ce urma acum? O scenă dramatică?
Mi-am închis ochii, iar trupul mi-a devenit din ce în ce mai greu. O pereche de braţe m-au prins şi l-am auzit pe soţul meu cum mă striga.
În mintea mea era un haos. De ce Sasha era aici? De ce? Îl aud cum mă strigă şi îmi spune să mă trezesc. Dar îmi este frică! Dacă e aici ca să mă insulte? Dacă vrea să îl rănească pe copilul nostru? Nu! Asta nu am să o permit niciodată! Pe mine poate să mă insulte cât vrea, dar pe copilul nostru , nu!
Am început să îmi deschid ochii clipind destul de des. M-am uitat în jurul meu şi am observat că Eric, Leonardo şi Alexander erau lângă mine. Soţul meu mă ţinea de mână. M-am ridicat aşezat uşor în şezut, ajutată de brunet.
- Ce cauţi aici?
- Pe tine ÅŸi pe copilul nostru!
Am auzit bine? A spus copilul nostru? Tipul ăsta a venit aici ca să îşi bată joc de mine? Acum 6 luni m-a alungat ca pe un câine, iar acum vine să mă caute?
L-am privit nervoasă şi mi-am retras mâna din a lui. Eric m-a ajutat să mă dau jos din pat. Iam privit pe cei doi bărbaţi şi le-am cerut să mă lase singură cu soţul meu. Brunetul s-a ridicat de pe pat şi s-a apropiat de mine. A întins mâinile spre abdomenul meu, dar i le-am îndepărtat.
- De ce eşti aici? Isabella ţi-a otrăvit creierul şi mai mult? Ai venit să mă insulţi din nou?
- Nu! Mi-am dat seama prea târziu că am greşit. Te rog iartă-mă!
- Oh! Alexander de ce nu ai zis aşa? Boule! Ai destul de mult tupeu. Crezi că asta e o telenovelă? Mă alungi şi când îţi dai seama de faptul că ai fost un cretin vii şi îţi ceri scuze şi eu te iert imediat, nu? Păi am o veste pentru tine! Sunt o actriţă proastă! Nu o să uit ultimele 6 luni cu un ”iartă-mă!”.
Eram nervoasă pentru că simţeam că iau foc. Am început să respir din ce în ce mai greu şi mi-am dus mâna la tâmplă. Băiatul s-a apropiat de mine şi m-a luat în braţe. Am încercat să îl îndepărtez, dar era prea greu pentru mine să fac vreo mişcare bruscă în condiţia în care mă aflu.
Şi-a unit buzele cu ale mele şi m-a lipit de el. Încercam atât de mult să îi arăt că sunt tare, dar nu puteam. Am aşteptat sărutul ăsta timp de 6 luni. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei, în timp ce limba lui a pătruns în gura mea. Mi-am pus mâinile pe spatele lui şi i-am răspuns sărutului. Nimic nu s-a schimbat! Săruturile lui încă îmi trimiteau fiori în întreg corpul.
După ce am rupt sărutul mi-a şters lacrimile şi s-a aşezat în genunchi. A început să îmi mângăie pântecele şi să îl sărute.
- Merit insultele tale. Chiar le merit! Am fost un prost! Am reacţionat impulsiv şi am crezut-o pe Isabella şi nu pe tine. Iubito mi-a fost atât de greu acest timp în care am stat despărţiţi. Iartă-mă!
S-a ridicat în picioare şi m-a sărutat de frunte. Mi-a şters lacrimile şi i-am observat zâmbetul blând pe care nu am putut să îl uit niciodată.
Totul era atât de frumos. Prea frumos! Ceva nu era în regulă. După şase luni în care nu a venit să mă vadă, nu m-a sunat, acum vine şi îi pare rău pentru tot? I-am îndepărtat mâinile şi l-am privit.
- Cred că nu m-ai înţeles! Nu am să te iert atât de uşor! Habar nu ai cât de mult am suferit în ultimul timp. După ce mai alungat de lângă tine.
- Ştiu că am fost un prost! Ştiu asta! Dar sunt aici ca să refac ceea ce am distrus. Vreau să fiu alături de tine şi de copilul nostru!
- E copilul meu! Al meu! Te-ai îndoit de faptul că ar fi al tău imediat când ai aflat că se află în interiorul meu!
- Sunt om Alexa! Şi fac greşeli! Sunt aici ca să le refac!
- Ei bine ai venit prea târziu! Nu mai poţi reface nimic! Du-te înapoi la Isabella şi la firma ta nenorocită. Dacă vrei atât de mult un copil îţi sugerez să nu mai foloseşti prezervative când te culci cu Isabella. Sau poţi să adopţi unul. Acum te rog să pleci! Vreau să mă odihnesc!
Mi-am întors spatele şi m-am apropiat de pat. Eram pe punctul de a mă prăbuşi emoţional. Mă durea inima că trebuia să îl îndepărtez de lângă mine, dar trebuia să o fac. Nu puteam să mă întorc acasă şi să fiu bătaia lui de joc.
Brunetul m-a apucat de braţ şi m-a întors cu faţa la el. Ochii lui nu mai are calmi. Muşchii lui erau încordaţi.
- Nu îmi pasă ce spui! O să rămân aici până când copilul meu se va naşte! Niciodată nu o să renunţ la el sau la tine. Să îţi intre bine în cap asta!
Mi-a dat drumul şi a ieşit din cameră, trântind uşa în urma lui. M-am aşezat pe pat şi am oftat. Am simţit o mică lovitură în interiorul meu şi mi-am dus mâna la pântece. Am început să îl mângâi uşor, în timp ce lacrimile voiau să îşi facă apariţia pe obrajii mei.
- Ai simţit că a venit tatăl tău, nu? Îmi pare rău dragul meu! Dar va trebui să creşti fără el!
M-am întins în pat continuând să îmi mângâi pântecele. Mi-am închis ochii şi am adormit.




*



- Nu te-ai plictisit să vii aici?
- Nu!
Începea să mă exaspereze! În ultima săptămână venea mereu la mine şi mă însoţea peste tot. De ce nu înţelege că trebuie să plece acasă?
M-am aşezat pe canapea şi am aprins televizorul. Brunetul a venit lângă mine şi s-a prefăcut că se întinde, încercând să îşi pună mâna după gâtul meu. M-am ridicat de pe suprafaţa moale înainte ca el să mă atingă. M-am aşezat pe fotoliu şi l-am privit. Avea un zâmbet stupid pe faţă. Încerca să mă seducă? Nu i-a spus nimeni că în ultimul timp sunt foarte nervoasă şi nu pot fi sedusă?
Nu a durat mult şi s-a ridicat de pe canapea, apropiindu-se de mine. s-a aşezat pe un braţ al fotoliului şi a început să se joace cu părul meu. I-am dat mâna la o parte, dar a pus-o înapoi. M-am ridicat de pe fotoliu şi m-am întors cu faţa la el. Avea un zâmbet victorios. Îmi venea să îl iau de gât şi să îl ştrangulez. Am tras aer adânc în piept şi l-am privit.
- Vrei te rog să pleci şi să mă laşi în pace?
S-a ridicat de pe fotoliu şi s-a apropiat de mine. M-a apucat de talie şi m-a ţinut strâns.
- Încerci degeaba să mă îndepărtezi de tine! Mă iubeşti! Şi orice ai face nu o să reuşeşti să scapi de mine. Niciodată!
A vrut să mă sărute, dar m-am eliberat imediat din îmbrăţişarea lui şi am părăsit camera. Am intrat în baie şi am dat drumul la apă. Mi-am dat cu puţin lichid pe faţă şi m-am privit în oglindă. Durerea din interiorul meu a început să se joace din nou. Mi-am dus mâna la pântec şi mi-am strâns pumnul. Poate ar trebui să spun cuiva despre asta. Mi-am privit faţa în oglindă. Eram palidă. Poate prea palidă.
Începea să mă doară din ce în ce mai mult. M-am lăsat în genunchi şi m-a aşezat pe gresie. Ce naiba se întâmpla cu mine? De ce durerea asta nu îmi dădea pace?
Am simţit ceva pe coapsa mea, dar nu ştiam ce. Sau poate îmi imaginam. M-am ridicat cu greu în picioare şi m-am sprijinit de chiuvetă. M-am uitat la podea şi am văzut o pată de sânge. Trupul meu a început să tremure. Mi-am pus mâna pe coapsă şi am simţit ceva. Frica a început să se instaleze în mine. Mi-am ridicat mâna şi am privit-o. Am avut un şoc când am văzut sânge. Ce se întâmplă cu mine? De ce sângerez?
- Alex! Alex! Alex!

[Ymequa]

Sa nu imi zici ca o sa piarda copilul. Asta ar fi o lovitura prea grea pentru ea. La sase luni... hm, nu stiu copii care sa se fi nascut la sase luni, sau ea are sapte? Oricum, sper ca cel mic sa fie bine si sa nu moara, ar fi pacat, e o creaturica mica, nevinovata si draguta [imi plac copii mici].
Nu mi-a venit sa cred cand am citit acolo "Alex". Desi, intr-un fel, ma bucur ca si-a dat seama cat de prost a fost si a venit inapoi la ea. Mai bine in al dois'pelea ceas decat niciodata. E insistent, poate putin cam insistent si inconstient, pentru ca o femeie insarcinata chiar nu are nevoie de stres.
Macar sper ca in aceasta situatie o sa ajute.
Mi-a placut foarte mult replica: "Nu îmi pasă ce spui! O să rămân aici până când copilul meu se va naşte! Niciodată nu o să renunţ la el sau la tine. Să îţi intre bine în cap asta!", a fost foooarte emotionant si cam incepe sa imi placa iarasi de el.

In legatura cu capitolul, mai ales la partea a doua, ei bine... nu prea te-ai mai axat pe sentimentele ei, mi-ar fi placut sa vad ceva mai multa descriere, iar atunci cand el tot venea dupa ea, pe fotoliu, pe canapea, sa ne fi spus si cum se simtea, ce ii trecea prin cap, nu numai faptul ca se tot miscau de colo colo si faptul ca pe ea o durea pantecul.

Bafta in continuare si te rog sa ma anunti cand pui next-ul.

[Alexi]

Capitolul 18
Alexander P.O.V


Te rog Doamne! Să fie totul bine! Alexa şi copilul să fie bine!
Aşteptam de mai bine de jumătate de oră şi nici măcar o asistentă afurisită nu ieşea din acel cabinet. Mă agitam în continuu pe scaunele incomode de plastic, în timp strângeam în pumn paharul de plastic de la cafea.
De ce dura atât? O simplă sângerare nu poate fi atât de gravă, nu? Dacă copilul meu e în pericol? Sau soţia mea?
Uşile s-au deschis brusc, iar doctorul şi-a făcut în sfârţit apariţia.
- Cum se simte Alexa?
Şi-a strâns pumnul şi şi-a mutat privirea. Şi-a deschis gura, dar cuvintele lui nu ieşeau. L-am apucat de halat şi l-am întors cu faţa la mine.
- Ce se întâmplă cu soţia mea?
- A pierdut copilul!
I-am dat drumul şi m-am rezemat de perete. Copilul meu! Nu mai există! Era ca şi cineva mi-ar fi dat un pumn în stomac, iar în urma lui a rămas golul. Deschis! Mi-am lipit capul de peretele rece şi mi-am închis ochii. Mi-am încleştat pumnii şi dinţii.
- De ce?
- Consideraţi-l un accident al naturii care se mai întâmplă din când în când.
Mi-am deschis ochii şi m-am întors furios spre el. L-am apucat de halat şi mă abţineam cu greu să nu îi dau un pumn.
- Un accident al naturii? Tocmai mi-am pierdut copilul, dobitocule? Şi tu îmi spui că a fost un accident al naturii?
- Vă înţeleg perfect! Dar nu sunt eu de vină de ceea ce a vrut Dumnezeu!
I-am dat drumul şi m-am întors cu faţa la perete. I-am dat un pumn, încercând să mă calmez.
- Cum se simte?
- I-am administrat un medicament pentru ca organismul ei să poată elimina toate rămăşiţele. Aş prefera să o ţinem sub observaţie în această seară. Mâine va putea pleca acasă. Trebuie să aveţi foarte mare grijă de ea. Stabilitatea ei emoţională poate fi afectată grav.




*


Camera de spital era mică, dar nu cred că asta era preocuparea mea sau a soţiei mele. Când am intrat în cameră am crezut, că doarme, dar m-am înşelat. M-am apropiat şi mai mult de ea şi am observat că privea tavanul, în timp ce ochii ei erau roşii. Îşi ţinea mâna stângă pe abdomen.
M-am aşezat pe scaunul de lângă pat şi i-am luat mâna în a mea. Arăta atât de deplorabil. Era gata să se prăbuşească emoţional. Am început să îi mângâi mâna.
- Cum te simţi?
- Goală.
Vocea ei era slabă. Parcă murise. Împreună cu zâmbetul ei. Lacrimile au început să îţi facă apariţiile în colţurile ochilor. A început să îşi mângâie pântecul.
- Era aici! Iar acum a dispărut. Nu mai e. De ce? De ce trebuie să sufăr mereu? Chiar nu pot să fiu fericită?
Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii ei. Simţeam că inima mea e gata să se distrugă. Femeia pe care o iubesc e ca o moartă-vie. Iar copilul meu nu mai creşte în interiorul ei. Toate astea sunt din cauza mea? Mă pedepseşti în cel mai crud mod pentru că nu am crezut-o de la început?
M-am ridicat de pe scaun şi m-am aşezat pe pat lângă ea. I-am pus capul pe pieptul meu şi am strâns-o în braţe. Am sărutat-o pe cap, începând să o mângâi pe acesta.
- Te doare?
- Nu. Cred că doctorul mi-a dat dat un somnifer.
- Culcă-te! Ai nevoie să de odihnă!
În următoarele momente nu a mai scos nici un cuvânt. Probabil a adormit. Are nevoie de multă odihnă. Mi-am întors capul şi m-am uitat pe fereastră. Începea să se întunece.
Dacă nu o credeam niciodată pe Isabella. Totul ar fi fost atât de bine. Alexa si eu eram fericiţi în continuare, iar copilul nostru ar mai fi avut puţin şi s-ar fi născut.
Mi-am dus instinctiv mâna la abdomenul şatenei şi l-am mângâiat uşor. Lacrimile îmi înţepau ochii. Le-am lăsat să alunece pe obrajii mei. Trebuia să mă descarc într-un fel. Şi acum nu îmi permit să ţip şi să lovesc tot ce găsesc în jurul meu. Eşti atât de nedrept Doamne! Mă pedepseşti pentru o greşeală tâmpită. De ce am fost atât de prost? Nimic din astea nu s-ar fi întâmplat dacă soția mea rămânea în casa mea. În casa noastră. Doamne! Dă-mi putere să trec de acest coșmar! Te implor!


*


- Sasha! Sasha trezește-te!
Mi-am deschis ochii și m-am uitat în jurul meu. Leonardo era lângă mine și îmi făcea semn să mă dau jos din pat. M-am mișcat ușor încercând să nu o trezesc pe Alexa. Am întins-o pe pat și am învelit-o. Am sărutat-o ușor pe frunte și am privit-o câteva secunde. Roșcatul m-a bătut pe umăr și mi-a arătat ușa.
Am ieşit din salon şi am închis uşa cu grijă. Vărul meu a început să meargă înaintea mea, făcându-mi semn să îl urmez. Nu ştiu unde voia să mă ducă. Nici măcar nu ştiu de ce sunt dispus să îl urmez. Acum când am aflat adevărul nu mai simt ură pentru el. Oare pot reveni lucrurile la normal? Dacă Isabella nu mai e aici ca să ne despartă, atunci totul e ok, nu?
Când m-am trezit din gândirea mea intensă am observat că am ajuns la cafenea. M-am aşezat la o masă, iar roşcatul s-a dus după nişte cafele.
- Am discutat cu doctorul şi am plătit spitalizarea. Mâine putem să o luam pe Alexa acasă.
- Mulţumesc Leo! Mulţumesc pentru tot!
- A trecut ceva timp de când nu mi-ai mai spus Leo!
Am zâmbit şi am luat o gură din cafea. Era exact cum îmi plăcea mie. Se pare că după 5 ani în care nu am vorbit Leonardo încă îmi cunoştea gusturile.
- Îmi pare rău Sasha! Îmi pare rău pentru tot! Poate dacă aş fi avut grijă de Alexa mai bine asta nu s-ar fi întâmplat!
- Nu! Nu da vina pe tine! Tu ai avut grija de soţia mea mai bine decât mine. Dacă e cineva de vină acela sunt eu. Eu am alungat-o din casă împreună cu copilul meu. Din vina mea a avut de suferit. Tu doar ai ajutat-o. Şi asta mă face să mă întreb de ce? De ce ai fost lângă ea şi nu ai încercat să o cucereşti? Să o faci să devină soţia ta?
- Pentru că e soţia ta. Şi te iubeşte pe tine. Şi în plus tu eşti ca un frate pentru mine Sasha! Nu vreau să te trădez. Ce s-a întâmplat cu Isabella a fost o înscenare. Una de care ţi-ai dat seama târziu. Exact cum s-a întâmplat şi acum.
- Încă nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat.
- Isabella e vicleană. Ştie cum să te tragă pe sfori. Dacă vrei să fii fericit, uit-o pe Isabella. Dacă continui să te gândeşti la ea o să îţi aducă numai belele.
- Chiar crezi că o să mă mai apropii de acea ticăloasă după ce mi-am pierdut copilul? O să o fac sa regrete că m-a cunoscut.
- Şi ce ai de gând să faci acum?
- O să o i-au pe Alexa acasă şi am să încerc să repar ce am stricat.
- Acum are mare nevoie de tine. Dar te avertizez! O singură dată o mai faci să plângă şi mă întorc după ea. Şi de data asta nu dau înapoi. Indiferent de circumstanţe.
Am zâmbit aprobând din cap. Am continuat să îmi beau cafeaua gândindu-mă la viitor. Oare Alexa va dori să vină acasă cu mine? Sau mă va urî şi mai tare?
Am tras aer adânc în piept şi mi-am lăsat paharul pe masă. Sper doar ca totul să fie bine.

[Reine]

:cry: Saraca Alexa! A pierdut copilasul... ce pacat dar sper totusi ca vor mai avea si alti copii in afara de asta. Nu-i asa?
A fost un capitol prea trist pentru gusturile mele dar l-am adorat, nu exista ceva scris de tine si eu sa nu il ador(sunt cam obsedata, stiu... mi se spune des :)) ).
Ma intreb ce ii va face Sasha Isabellei, sper sa o decapiteze( vreau sa curga sange>:) ).
Vreau next-ul cat mai repede... asta daca poti desigur[-o<
:bye:

[Maria]

buna , draga mea .
M-am gandit sa-ti ami dau inca un com . chair daca nu-ti dau , comuri duap fiecare capitol sa sti ca iti citesc cu mare drag ficul tau .Il ador chair de cand ai inceput sa scrii la el . Acest capitol a fost cam trist , imi fac griji pentru Alexa , sper sa-si revina repede dina ceea stare :( . Descrierea e buna , naratiunea la fel si dialogul e bun nu e sec . :) Sper ca Alex si Alexa sa-si rezolve acele mici probleme din casnicia lor . Cam atat astept cu nerabdare urmatorul capitol , te pupic si adu nextul repede . :):X:*

[Alexi]

2 chaps... because I am so happy today


Capitolul 19
Alexa P.O.V


- Nu!
- Ba ai să o faci!
- Pardon?
M-am întors cu faţa către soţul şi l-am privit cu gura căscată. Îşi ţinea mâinile în sân şi mă privea cu zâmbetul pe buze. S-a apropiat de dulapul meu şi a deschis uşa acestuia. A început să scoată hainele din şifoner şi să le pună pe pat.
- Cred că m-ai auzit perfect draga mea! Ai să îţi faci bagajele şi o să te întorci cu mine acasă. Unde e locul tău ca şi soţia mea.
- În curând nu o să mai fiu soţia ta. Pentru că nu mai e nimic care să ne unească. Acel lucru care ne ţinea împreună a fost aruncat la gunoi într-o pungă de plastic.
Mi-am dus mâna la gură realizând ceea ce am spus. Lacrimile îmi înţepau ochii , în timp ce Alex a rămas nemişcat. A lăsat hainele pe pat şi l-am auzit inspirând adânc.
S-a aşezat pe pat şi şi-a lăsat capul în jos. Şi-a împreunat mâinile, în timp ce îşi strângea degetele.
- Crezi că eşti singura care suferă? Măcar tu ai putut să îi vorbeşti în fiecare seară de când ai aflat că eşti însărcinată. Dar eu nici măcar nu am putut să îi vorbesc.
- Asta s-a întâmplat din vina ta. Tu m-ai alungat din viaţa ta şi nici măcar nu ai crezut că e copilul tău.
- Crezi că nu ştiu asta? Crezi că nu mă doare? Crezi că am fost fericit în momentul în care credeam că te afli în braţele vărului meu, în timp ce eu plângeau ca un prost?
S-a ridicat de pe pat şi a început să se mişte prin cameră. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei. În timp ce îl priveam.
- Îmi pare rău! Am reuşit să şoptesc.
A oftat şi s-a întors cu faţa la mine. A făcut paşii care ne despărţeau şi m-a luat în braţe. Mi-am pus mâinile pe spatele lui şi mi-am lăsat capul pe umărul său.
M-a mângâiat pe păr şi m-a sărutat pe frunte.
- Te rog nu complica situaţia şi mai tare. Fă-ţi bagajele şi hai să mergem acasă.
Am aprobat din cap şi l-am ridicat. Băiatul mi-a şters lacrimile şi m-a sărutat pe buze. M-am îndepărtat de el şi l-am rugat să îmi dea valiza de pe dulap.
Am pus-o pe pat şi am început să îmi împachetez hainele. Aveam nevoie de un nou început. Poate totul va fi diferit. Aproape perfect.



*


- Bine ai venit acasă doamna D’Alessandro!
Brunetul mi-a deschis uşa casei şi mi-a făcut semn să intru prima. Când am păsit în interiorul vilei, am observat că toate servitoarele erau aliniate şi făceau o închinăciune.
Am oftat şi m-am uitat la soţul meu. Acesta a zâmbit şi le-a spus menajerelor să termine. Nu a durat mult, iar acestea au luat bagajele şi au început să urce scările cu ele.
Brunetul m-a îmbrăţişat pe la spate şi m-a sărutat de gât. Am zâmbit, iar băiatul a început să se mişte, conducându-mă spre scară.
Am urcat treptele, în timp ce menajerele coborau pe lângă noi. M-am oprit brusc pe hol şi am văzut uşa fostei mele camere. M-am desprins din braţele brunetului şi am început să alerg.
- Alexa, nu!
Am deschis uşa şi am intrat în cameră, iar soţul meu m-a prins din urmă. Încăperea era decorată pentru un copil mic. În mijlocul ei se afla un pătuţ, iar în toată camera erau jucării pentru bebeluşi.
Am început să plâng , iar trupul meu a început să tremure. Alex a venit în spatele meu şi mi-a pus mâna la ochi.
- Am dat ordin să fie scoase toate lucrurile astea de aici. Îmi pare rău iubito! Voi scăpa de ele.
- Nu! Nu le arunca! Doar încuie camera. O să avem nevoie de ele în viitor.
- Cum vrei tu draga mea!
Băiatul m-a întors şi m-a scos din cameră. Mi-a luat mâinile de la ochi şi mi-a şters lacrimile. M-a luat de mână şi m-a dus în camera noastră. Camera nostră. Timp de şase luni nu am putut să pronunţ aceste cuvinte.
M-a aşezat pe pat şi mi-am pus mâinile pe picioare. Sasha s-a aşezat în genunchi şi m-a luat de mâini.
- Bine, poate că sunt cam brusc, dar mâine mergem la firmă. Iar tu trebuie să fii din nou model.
Mi-am ridicat capul şi l-am privit. Replica lui mă lăsase fără cuvinte. Nu îmi venea să cred ce îmi spunea.
- Alex nu pot să o fac! Încă nu mi-am revenit complet. A trecut abia o săptămână de când mi-am pierdut copilul.
M-am ridicat de pe pat şi m-am apropiat de fereastră.
- Te înţeleg perfect! Dar viaţa continuă.
M-am întors cu faţa la el şi l-am privit cu ochii mici. În acel moment ar trebui să mulţumească destinului că e la câţiva paşi distanţă, astfel îl omoram.
- Degeaba te uiţi aşa la mine. Ştii că în fond am dreptate.
Am oftat ÅŸi am privit cerul.
- Ai dreptate! Mâine ne întoarcem la firmă. Iar viaţa noastră va continua.



*

- Eşti calmă, da?
- Alex îmi pui această întrebare de când am plecat de acasă. Şi nu înţeleg care e rostul ei.
- Vei înţelege!
A deschis uşa studioului foto şi am intrat înăuntru. Ca de obicei Jose îşi făcea treaba, iar Sonia era în centrul atenţiei. Will ne-a observat şi s-a apropiat de noi, împreună cu tatăl său. Daniel m-a îmbrăţişat şi mi-a urat bun venit, iar fiul său a făcut acelaşi lucru.
Sonia şi-a mişcat puţin capul şi m-a văzut. A zâmbit şi s-a dat jos de pe podium şi a fugit spre mine. M-a luat în braţe şi aproape m-a dat jos.
- Cui trebuie să îi mulţumesc pentru acest lucru?
- Cred că soţului meu?
S-a despărţit repede şi s-a uitat la brunet. Acesta o privea cu zâmbetul pe buze. Însă zâmbetul lui era unul de victorie.
- Hm! Mda bine! Mersi!
- Scuze, ce? Nu am auzit!
- Şi nici nu o să auzi din nou!
Am chicotit şi am luat-o din nou în braţe. Mi-a şoptit la ureche un ’îmi pare rău’ , iar eu am aprobat din cap.
Fericirea noastră nu a durat mult. În încăpere şi-a fpcut apariţia târâtura de Isabella.
- Măi,măi, măi! Ia uite cine s-a întors cu coada între picioare. Ce s-a întâmplat dragă? Leonardo nu mai e bun?
- Măcar am fost în patul unui singur bărbat în ultimele şase luni. Nu am umblat din floare în floare ca tine.
- Hm! Nici măcar nu ştii să minţi. Vrei să ne faci să crezi că eşti dură, dar de fapt suferi pentru că scumpul tău copil a murit. Şi ştii ceva? Îmi pare bine! Pentru că acum eu voi fi singura care va putea să îi facă un copil lui Sasha!
- Ce? Ce vrei să spui cu asta?
- Descoperă singură! Acum dacă mă scuza-ţi, trebuie să îmi fac părul.
A zâmbit şi s-a întors cu spatele la noi. Târfa! S-a legat de copilul meu! Dar cum ştie că l-am pierdut?
Să îşi facă părul? Nici o grijă, pot să am grijă şi eu de el.
M-am apropiat de ea şi am apucat-o de păr. Mi-am pus ambele mâini în capul ei şi am început să o ciufulesc.
- Mă pot ocupa şi eu de părul tău. Compania face economie la fixativ şi curent.
- Dă-mi drumul nebuno! Lua-ţi-o de pe mine!
- Să nu mai vorbeşti niciodată de copilul meu. Pentru că îţi jur că te omor!
- Ţi-ai pierdut copilul din acelaşi motiv pentru care l-ai pierdut şi pe Alexander. Pentru că nu ai ştiut să îi iubeşti.
În momentul în care am vrut să ma înfing şi mai tare în părul ei, am fost luată pe sus. Mi-am întors capul şi am observat că mă aflam în braţele soţului meu. Am început să mă zbat , încercând să scap.
- Nu o să fii niciodată fericită, Alexa! Niciodată!
- Ce ştii tu despre fericire? Nu faci altceva decât să te culci cu barbaţi pentru bani. Cel puţin eu am fost un soţ care mă iubeşti şi am avut şi un copil. Dar tu nu ai nimic. Eşti doar o curvă în căutare de bani!
Will a luat-o pe roşcată de braţ şi a scos-o din încăpere.
- Vreau să plece! Nu vreau să o mai văd niciodată aici. Altfel o omor! Jur că o omor!




Capitolul 20
Alexander P.O.V


- Te-ai culcat cu Isabella?
Nici nu am ieşit bine pe uşa companiei , iar şatena a început cu cearta. A ţinut-o aşa tot drumul până acasă.
A intrat după mine în cameră şi a trantit uşa în spatele ei.
- Răspunde-mi! Te-ai culcat cu ea?
- Da! Am făcut sex cu ea! Mulţumită?
M-am întors cu faţa la ea, iar soţia mea mi-a dat o palmă. A fost complet neaşteptat. Mi-am dus mâna la obraz şi am privit-o. Dacă era un dragon cred că mă ardea cu flăcările pe care le-ar fi scos pe nari.
- Vrei să te calmezi?
- Să mă calmez? Vrei să mă calmez? Te-ai culcat cu cea mai mare dusmancă a mea si tu vrei să mă calmez?
- Nu poţi da vina pe mine! În tot acel timp am crezut că aştepţi copilul vărului meu.
- Pentru că ai fost prea cretin ca să mă crezi pe mine!
- Şi tu nu ai fost în stare să mă faci să cred că e copilul meu.
Ştiam că o rănesc cu fiecare cuvânt, dar era prea nervoasă ca să îşi dea seama că spune numai tâmpenii. Era incredibil de agitată. De la deprimată a ajuns să fie agitată.
Am încercat să mă apropii de ea şi să o iau în braţe, însă m-a împins. Continua să spună multe tâmpenii. Am numărat în gândul meu până la zece şi am făcut câţiva paşi spre ea. Am apucat-o de mână şi am tras-o în braţele mele. A început să se agite. Mi-am lipit forţat buzele de ale ei. Nu a durat mult şi m-a împins de lângă ea şi mi-a mai dat o palmă.
- Încetează odată! Ce naiba e cu tine? De ce te comporţi ca o târfă care nu a fost plătită?
Auzind cuvintele pe care le-am pronunţat, am rămas uimit. Din cauza nervilor nici nu mi-am dat seama ce am putut să zic. Şatena a căzut pe pat şi şi-a lăsat capul în jos. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii lui.
La dracu’ Sasha! Încetează să te comporţi cu soţia ta de parcă ar fi o curvă.
Am oftat şi m-am apropiat de ea. M-am lăsat în genunchi şi i-am ridicat capul cu două degete.
- Îmi pare rău Alex!
- Pentru ce? Eu sunt ticălosul care trebuie să îşi ceară scuze.
- Nu ai de ce! Pentru că m-am comportat exact cum ai spus. Îmi pare rău că nu am reuşit să păstrez copilul nostru. Şi sunt furioasă pentru că Isabella o să îţi dăruiască un copil.
- Isabella nu o să îmi dăruiască nimic. Nu te mai gândi la aşa ceva. Singura femeia care o să îmi facă un copil eşti tu.
- Nu fi naiv! Ce crezi că vrea să spună prin ’ Acum eu sunt singura care poate să îi dăruiască un copil lui Sasha’? E însărcinată! Cu copilul tău!
- Nu e adevărat! După ce ai plecat nu m-am culcat decât o dată cu ea. Şi am folosit protecţie în acel moment.
- Juri?
Am aprobat din cap şi am tras-o în braţele mele. M-am aşezat pe podea şi am pus-o pe fată între picioarele mele. Am strâns-o în braţe şi am sărutat-o pe frunte.
Nu voi lăsa pe nimeni să mă despartă de Alexa. Am pierdut-o o dată! Nu se va mai întâmpla din nou.


*

Când am ajuns la birou primul lucru pe care l-am făcut, a fost să o chem pe Isabella la mine. Trebuia să lămuresc scandalul pe care l-a provocat ieri.
M-am aşezat pe scaun şi am început să mă uit peste teancul de rapoarte şi documente care se aflau pe biroul meu. Abea aştept ca Alexa să îşi ocupe postul de vicepreşedinte ca să mă ajute cu bătaile astea de cap. Acum înţeleg de ce tata era atât de ocupat cu firma.
- Mai chemat păpuşel?
Mi-am ridicat ochii şi am văzut-o pe roşcată în uşă. I-am făcut semn să intre. Fata a păşit în interiorul încăperii şi a închis uşa în spatele ei.
S-a aşezat pe unul din scaunele din faţa mea şi şi-a pus picior peste picior.
- Eşti însărcinată?
- Ştiam eu că eşti destul de deştept ca să îţi dai seama! Da iubitule! Sunt însărcinată! Cu copilul tău!
Am început să râd şi am închis dosarul din mâinile mele. Mi-am pus mâinile pe birou şi mi-am arcuit spatele deasupra acestuia. Roşcata mă privea cu zâmbetul pe buze.
- Copilul meu?
A aprobat din cap şi şi-a mărit zâmbetul.
- Atunci cred că eşti de acord dacă mergem în momentul acesta şi facem un test ADN copilul, nu?
- Ce?
- O! Cred că mai auzit bine!
- Dar Sasha! Asta e foarte periculos. Copilul poate să moară!
- Îţi pasă? Uite! M-ai despărţit odată de soţia mea! Nu o vei face din nou! Răspunsul e da sau nu? Sau mai bine îmi spui adevărul! Ce alegi?
Zâmbetul ei a dispărut de pe buze. A început să se agite în scaun şi se uita la mine ca şi cum ar fi prinsă între patru pereţi. M-am uitat la ea cu zâmbetul pe buze. Se vedea cu ochiul liber că minte.
M-am ridicat pe scaun şi m-am dus în spatele ei. I-am luat o şuviţă de păr între degete şi am tras-o de ea.
- Deci?
- Dacă îţi spun adevărul mă laşi în pace?
- Ihm!
S-a întors cu faţa la mine şi şi-a muşcat buza de jos.
- Nu sunt însărcinată! Am spus-o doar că să o rănesc pe soţia ta şi să vă despart!
- Şi credeai că o să reuşeşti?
- Da!
Am zâmbit şi m-am dus în faţa ei. M-am sprijinit de birou şi am privit-o.
- Nu o să mai ai şansa să mă mai desparţi de cea pe care o iubesc. Iar acum vreau să îţi iei catrafusele şi să te cari din compania mea.
- Poftim?
- Nu ai auzit-o pe soţia mea ieri? Acum e vicepreşedinta companiei şi ieri a spus că nu vrea să te mai vadă niciodată pe coperta revistei. Şi să ştii că Alexa e foarte carismatică. O să îţi închidă toate porţile în lumea modei. Iar eu nu o să mişc un deget ca să o împiedic.
- Dar ai spus că dacă îţi spun adevărul mă laşi în pace!
- Aşa e! Eu te las în pace! Dar nu pot lua decizii şi pentru soţia mea.
S-a ridicat de pe scaun şi mă privea. Era furioasă, speriată şi nervoasă. Nu a mai scos nici un cuvânt. S-a apropiat de uşă. Înainte să apese pe clanţă s-a întors cu faţa la mine.
- O să îţi pară rău. Nu o să te las să fii fericit cu ea. Niciodată!
- Să nu uiţi să îţi iei lichidarea. Falsul tău copil o să aibă nevoie de ea.
A ieşit din birou şi a trântit uşa cu putere în urma ei. Am chicotit şi mi-am pus mâinile în sân. Nu îmi dau seama cum am putut să o iubesc pe ea şi să o ignor pe Alexa.

[Katniss]

Hello dear.
Se pare că s-au întâmplat destul de multe lucruri de când nu am mai trecut pe aici. Oricum nu o să stau să mă leg de fiecare capitol în parte, ci doar de ultimele două postate. Descrierea a fost, dar ar fi mers mult mai mult, ai fi putut să descrii mult mai mult şi să renunţi la dialog, dar să zicem că m-am obişnuit cu stilul tău. Este evident, că pe Isabella nu o duce capu' absolut deloc, acum trebuia să vină cu această minciună, chiar vreau să văd care va fii răzbunarea ei, chiar dacă asta era de aşteptat. În acest capitol mi-a plăcut de Sasha şi de felul în care a făcuto pe Isabella să mărturisească, foarte viclean. Am văzut câteva greşeli minore. Well cam atât aştept nextu bye, bye.