The girl and The vampire

[fake_fate]

Yeeeeee! I-a lasat trandafir:X:X Que romantique!
Chiar stii sa tii omul

[Alexi]

capitol nou:X:X...deci:d...greseli de tastare nu am vazut:d....descrierea o ador:X:X...dialogul nu am ce comenta:D...:X:X>...i-a lasat trandafirul:X:x....cine e blondul care vrea sa ii faca rau lui Rin?:-w....cu siguranta Aden o salveaza nu:>....deci ador capitolul si ficul....astept nextu'....chu si gambate....pune nextu' rapid:d....ca altfel mor:d....:X:X

[misery.loves.company]

Ehee.... in capitolele urmatoare sper ca voi lamuri cu toate alea. ;))
Anyway, thnks pt sustinere! >:D<
Violent~Melancholia , am mai publicat ficu' asta pe un alt site... e posibil sa-l fi citit acolo. deci, povestea e pe 2 site'uri ^__^.
Ai_Enma, Robin, fake_fate, Lexy.The.Kitty , Violent~Melancholia, Topza, Naraku no hana, si pentru voi ceilalti care va pierdeti vremea cu fanteziile mele ;)) , uramtorul capitol va e dedicat :):). Sper ca va fi pe placul vostru.

Cap. VI


Frig. At

[fake_fate]

Happy me ! Happy me! I am the first! Ha eu inaintea voastra!
Uuuu....deci Eduard nu are nci o legatura ca Eden! E...macar acu am 10 intrebari in minus in capatana:P iar devine seaca!
Si totusi....ce devenise half vampaier sau ce?????

Trebuie sa ne spui...vrei sa ajunga mama sa ma la bataie? Ma gonit toata ziua de la calculator zicand:Mai lasa-ma cu ficul ala!
Modul de ascrie si actiunea desfasurandu-se sunt cireasa de pe tort. Greseli..eu una nu am vazut...dar eu nici la mine nu le vad!Dar nu asta e important ci nextu!
Gambateee!

[misery.loves.company]

Hahaha :)) fake_fate, m-ai amuzat rau cu faza "Ma gonit toata ziua de la calculator zicand:Mai lasa-ma cu ficul ala!"
Si mie mi s-a intamplat de multe ori chestii de genu' asta :))

Asa... in legatura cu ce a devenit Rin a noastra.... :P:P:P Nu spun! ^_^ veti vedea pe parcurs!

Cap. VII

„ 4 noiembrie.

Inca mă întreb ce s-a întâmplat cu acel individ care m-a atacat seara trecuta. Disparitia lui brusca e inexplicabila. Si de unde acea durere insuportabila? Inca mai am urme pe gat de la modul brutal in care m-am zgâriat. Urme destul de clare…
Intr-un final am acceptat sa fac un dus la Eduard acasă. Pot sa spun ca in veci nu mi-as fi imaginat aşa ceva. Nu ştiu cum voi mai da ochii cu el. Nu mă simt in stare. A trebuit sa-l rog sa-mi împrumute nişte haine ale surorii lui, deoarece ale mele erau acum nişte simple cârpe înmuiate in noroi. Ei bine … hainele Alinei îmi erau …MICI! Le probasem după ce facusem baie, după care ieşisem intr-un halat de i-am spus lui Eduard despre nenorocul meu. Tipic lui, m-a privit intr-un mod dificil de descris, si mi-a împrumutat un tricou si o pereche de pantaloni de-ai lui. Atunci cu adevarat am mă inrosisem.

De parca nu facuse destule, m-a condus si pana acasă. De când este Eduard atât de grijuliu? Probabil nu voia sa se simte vinovat in caz de pateam ceva in drum spre casa, aşa ca, de dragul conştiintei lui o facuse.

Când am ajuns acasă, Emi deja dormea, si nici urma de parintii mei. Cine ştie când vor veni…”


Abia mai reuşeam sa scriu in jurnal. Toate aceste „evenimente” m-au secatuit de puteri, iar ochii cu greu mi-i ţineam deschişi. Pentru scoala nu sunt deloc pregatita … nu am avut nici macar timp sa respir. Întreaga noapte îmi scrisesem, dar de invatat nu mi-am putut invata. Cine ştie cum voi mai putea supravietui …


*


Ca de obicei , tânara întârziase in acea zi la ore. Din fericire pentru ea profesorul inca nu ajunsese. Cu primul pas in clasa , inima ii batea puternic , paşii erau rari, înceti, iar capul ii era aplecat. Cu cat se apropia de colegul ei de banca, cu atât isi musca buza inferioara, pentru a se calma. In final, ochii verzi priviseră in ochii lui negrii , pierzându-se in abisul întunecat.

-Hm. Tipic …

Probabil ca daca nu ar fi ajutat-o in seara trecuta, acest comentariu ar fi maniat-o in cel mai rau mod , insa Rin nu facuse altceva decât sa-si aplece privirea, si cu putin curaj buzele i-au şoptit ceea ce in seara trecuta nu au avut forta necesara sa o facă:

- Multumesc …
- …
- Îmi pare rau ca a trebuit sa te deranjez cu problemele mele aseară .

Deşi ea era cat se putea de serioasa , el izbucnise in ras. Pur si simplu! Faptul ca ştia sa rada in acel mod cum o facea, o şocase extraordinar de mult. Si nici macar nu facuse vreo gluma …

-Uhm… s-a întâmplat ceva? Dezorientata, ii spuse Rin.


Eduard isi acoperise cu palma dreapta gura, in speranta ca va putea sa-si potolească rasul, dar in zadar. Lacrimi ii aparura pe sub gene , si acelea nu erau de tristete. Ruşinata, adolescenta s-a întors cu spatele la acesta, uitându-se la reflexia ei in ecranul telefonului , crezând ca are ceva in neregula la fata. S-a pipait cu mana stânga pe chip, dar degeaba. Nu întelegea ce i se parea atât de haios …

*

Mi-am cercetat imbracamintea, parul, chipul, nimic! Nimic nu aveam in neregula. Nu întelegeam ce era atât de amuzant.

-Doamne, am avut nevoie de asta. Zise el, ştergându-si ochii de lacrimi. Ar fi trebuit sa te vezi. Parca nu erai tu.
-Poftim?!!

Eram , oarecum , jignita de purtarea lui. A trebuit sa-mi adun toate fortele pentru acest simplu „multumesc” , iar el mi-a raspuns cu un ras „colorat”.! Nu a avut timp sa-mi raspundă, si nu cred ca ar fi facut-o chiar daca ar fi avut, deoarece ora de geografie era pe punctul de a începe.

Înainte de a mă aşeza in banca, i-am trimis o ultima privire care i-a afirmat ca vechea Rin nu disparuse. Pentru a mă elibera de toata tensiunea acumulata am început sa-mi mâzgalesc ultima pagina a caietului, cu fel de fel de linii frânte , groase , subtiri, spirale si alte elemente ce credeam ca se contemplau cu sentimentele mele din acel moment. In tot acest timp el era atent la vorbele profesorului, insa ochii lui au hotarât sa paraseasca chipul scorojit de trecerea anilor a barbatului de la catedra, axându-se pe „capodopera” mea.
Cu mana stânga îmi oprise mâzgalitul. Palma ii era calda, insa degetele reci … De acest contrast suferea si personalitatea lui. Cum era el de fapt? Cald sau rece? Bun sau rau? Intelegator sau incapatanat ? Calm sau nervos? Atât de multe laturi ale personalităţii lui am putut observa in numai câteva zile, socata de atâtea ori de aceeaşi persoana, incat nu cred ca m-ar mai fi impresionat ceva. De fapt da… m-au surprins vorbele lui şoptite când mi-a strâns încheietura mâinii :



„ Nu m-ai deranjat cu problemele tale.”



*


- Rin!!! vocea Madalinei rasuna in intreaga clasa.

Era ultima pauza din programul scolar. Pana atunci, adolescenta nu a facut nimic altceva decat ... ei bine obisnuitul. Exact. Nu incetase cearta cu satenul arogant. Nu, nici chiar in momentul in care auzise glasul disperat al prietenei sale. De ce? Nici chiar ea nu mai stie de ce. Desi credea ca au inceput sa se inteleaga mai bine , mai ales cand Eduard facuse ACEL gest , se inselase amarnic. Imediat dupa acea atingere care i-a spulberat orice farama de nervozitate din trupul si sufletul ei, trebuia sa adauge ceva care sa strice momentul. Si asa a si facut ... Vorbele acelea suave au fost inlocuite cu unele apasatoare, enervante .

" Sper ca nu te vei invata cu asta ."
Atat de dura i s-a parut acea revenire la realitate ...


- Rin! pentru a doua oara a strigat-o satena pe aceasta, din pragul usii clasei.
- Ce?! Nu vezi ca ma cert cu cineva acum?!

La raspunsul brunetei, Madalinei i se afisase un zambet ironic pe buze. Eduard , plictisit continua disputa dintre el si Rin, si se multumea doar sa-i raspunda calm la orice insulta data de colega sa, ceea ce era clar ca o calca pe nervi pe tanara.

- Hei, calmeaza-te! V-ati enervat destul voi doi. Puteti sa va continuati cearta mai tarziu? Rin , vesti mari! Vino pe hol!


Insistenta Madalinei a determinat-o sa-si paraseasca banca, totodata si pe impertinentul coleg, nu inainte de a -i trimite niste priviri, ca si cum ar spune " Inca nu s-a terminat."


- Ce s-a intamplat? continua Rin cand ajunse pe hol, unde o astepta nerabdatoarea fata.
- Nu-ti va veni sa crezi ! Esti atat de norocoasa ...
- La ce te referi ?
- Un tip de la nu stiu ce curs de teatru ,de nu stiu unde , va juca rolul lui Antonio.
- Ce? De ce nu a fost ales un elev din liceul asta?
- Se pare ca nimeni nu a fost pe placul profesoarei, si nici nu s-au prezentat prea multi la preselectie. Si cum profa' este prietena cu acel instructor de teatru ... Doamne, dar trebuie sa-l vezi! Parca e din alta lume!! In sensul bun al cuvantului ...
- Madalina...
- Da ?
- Mi-ai intrerupt "discursul " pentru Eduard pentru asta?
- Hehe ... aproximativ. adaugase , cu un zambet inocent. A trecut Emi prin fata scolii. Se ducea acasa. am inteles de la el ca a fost la pregatire. Era destul de bucuros, nu stiu de ce. Mi-a zis sa-ti spun sa nu intarzii azi acasa.
- Pusti enervant ...Spuse Rin, inainte de a se indrepta catre clasa ei.

Atat Madalina, cat si bruneta fata stiau ca acele vorbe terminate cu un marait infundat insemnau cu totul altceva decat sensul lor propriu.
Satena privise cum pasii prietenei ei se indepartau, dupa care, ajungand-o si luand-o de gat, ii soptise cu acelasi glas optimist: " Te-a mostenit!" , rasetele lor fiind acoperite de zgomotul strident al soneriei ce anunta inceputul urmatoarei ore.


Ultimul curs pe acea zi a fost desenul. De vreme ce nu este o materie importanta, majoritatea colegilor celor doua fete plecasera, astfel Rin profitand de locul liber din prima banca , mutandu-se de langa privirea insistenta a lui Eduard. "Ciudat copil ... " isi spuse aceasta ,la sfarsitul orei, trimitandu-i o ultima privire, dupa care parasind clasa in care se asternea linistea pe parcursul plecarii elevilor.


*

Strazile erau pustii, doar luminile magazinelor pe langa care trecea dandu-i semn ca inca mai era viata in acel oras. Capul si-l tinea aplecat, pentru "a ocoli" suflarea rece a vantului, din cauza caruia ochii ii lacrimau, la un moment dat picaturile sarate strabatandu-i obrajii palizi.
Parul negru ca abanosul ii acoperea o mare parte din chipul acesteia, insa din cand in cand ii era imprastiat de vantul ce nu incetase sa-i sufle din fata.

Cu pasi marunti si repezi isi continua drumul spre casa, amintindu-si de faptul ca Emi o astepta, dupa cateva clipe oprindu-se la vitrina unui magazin. Simturile ii inghetasera , trupul ei ii dadea semne de nervozitate, pulsul inimii ii crescuse. Ramase incremenita la zarirea lor. In interiorul acelui market vazuse chipul vesel al fratelui ei, parul dezordonat fiindu-i aranjat de mana subtire a unei femei firave, cu parul de culoare saten inchis, drept , lung pana la umeri, fiind lasat liber. Era imbracata cu un palton negru, lung, deasupra lui purtand un sal gri.

Nefiind constienta de ce facea, intrase, fugind, in magazin, depasind si uneori dand peste persoane ce-i atrageau atentia pe unde mergea. Nu-i pasa nici de avertizarile lor, nici de posibilele injuraturi care i-au fost probabil adresate . Nu dorea decat sa ajunga la raionul in care il vazuse pe Emi cu femeia care purta acel sal identic cu cel pe care i-l daruise cu multi ani in urma fiintei care-i daduse viata ...


- M-mama ...

Se afla fata in fata atat cu satenul zambitor, cat si cu mama acestuia. Mama ei ... Atata timp a fost plecata, incat nu era sigura daca facuse bine ca i-a zis "mama." Lacrimi tot mai abundente i se adunau in varful barbiei, cazand pe podea. Nemaisuportand privirea trista, totodata emanand o pura bucurie, femeia parasise locul de langa Emi, inclestandu-si bratele in jurul trupului fiicei pe care de mult nu o mai vazuse. Atat de mult se schimbase ... probabil ca , daca nu i-ar fi spus "Mama" , nu ar fi recunoscut-o. Acele palme ii mangaiau si stergeau obrajii adolescentei, incalzindu-i cu sarutari . Tanara se simtea de parca s-ar fi intors in timp, si era fetita plangacioasa de 6 anisori. Bucuros, Emi zambea , privindu-si sora . Pentru prima data , el se simtea mai puternic decat Rin, decat cea care-l aparase de nenumarate ori.


Afara incepuse ninsoarea... Zapada a invaluit totul cu o patura de gheata , acoperind micul oras, inghetand intreaga natura insa nu si sufletul brunetei ce s-a simtit salvata de intunecimea mizerabila din sufletul ei.

Se simtea din nou vie, se simtea din nou capabila din nou de a distinge durerea de teama, dezamagirea de ipocrizie , prietenia adevarata de dragostea adevarata ...

[nemo-chii]

Bha am senzaia ..de Dejavu' am mai citit ..ficul asta undeva sa ghicesc
"Va fi la teatru alatruri de Aiden si ...a fost ales deoarece ..tipa care face aceasta piesa .este verisoara lui ...nu ca ma dreptate ?":->
Pe bune urasc cand mi se intampla chestia asta!

[misery.loves.company]

Heh...long time no see.....^_^

Cap. VIII


" 7 noiembrie.



De ce trebuie mereu sa fie asa ...?
In momentul cand mi-am revazut mama parca am fost ridicata la cer, fiind mai bucuroasa si mai fericita decat am crezut ca voi fi vreodeodata. Atat de dor mi-a fost de imbratisarea ei, de parfumul ei ... simt ca pot respira usurata acum, ca sunt protejata. Dar ... tatal nu a putut veni. Din nou... Si asa sunt smulsa din micul meu Rai, si sunt readusa din nou cu picioarele pe pamant.
Nu am lasat, totusi ca acest lucru sa-mi strice momentul . Am incercat sa fiu vesela, sa zambesc , daca se poate, cat mai mult, pentru ca stiu ca toata bucuria mea nu va tine o eternitate, de parca ar fi o lumanare care se topeste incetul cu incetul , ramanand doar amintirile.
Acum ca e weekend, imi pot petrece timpul cu persoanele iubite. Fata de unele zile trecute, sunt mult mai optimista, si nu cred ca exista ceva care sa-mi strice aceasta stare. Cel putin sper ca nu va fi ... "

Tot timpul in care si-a scris in jurnal , Rin zambea, pe chipul ei creionandu-se sentimentele pe care le simtea.
Din cand in cand , isi mai pipaia gatul, incercand sa scape de furnicaturile ce erau in locul in care a fost strapunsa de coltii lui Aden. Din fericire pentru ea, rana disparuse aproape complet. Ramase doar o amprenta stearsa de un vinetiu pal.

Era dimineata. Soarele-i lumina chipul , netinand cont de sticla ferestrei sau de panza perdelei.
Uneori bruneta-si inchidea ochii , deschizandu-i dupa o perioada de timp, ca si cand s-ar astepta ca imediat totul sa se naruie in jurul ei, ca totul sa fie un vis. Dar nu era asa. Mirosul de prajituri era simtit in intreaga locuinta, si-i dovedea ca mama ei inca era acolo, langa ea si pentru ea.
Din bucatarie se auzea vocea ei mangaietoare si rasul zglobiu al lui Emi, impreuna formand o adevarata minunatie pentru urechile fetei.


Ce dimineata ciudata ... I se parea ciudat ca ea sa se relaxeze... sa nu se gandeasca decat la prezent. Nu exista trecut ... Nu exista viitor. Ambele erau contopite in acel moment.

In acea zi de Joi a decis sa nu mearga la scoala. Voia doar sa- si petreaca ziua langa persoanele iubite, sa uite de Rin cea de ieri, si sa-si reaminteasca de copila vesela, zglobie, inocenta, ce candva a existat , dar care , speriata de evenimentele ce le-au adus anii, s-a ascuns adanc in sufletul adolescentei.


Podeaua incepuse a scartai la fiecare pas al acesteia , ce se indrepta spre bucatarie. In timp ce cobora scarile, privirea i-a fost atintita la fereastra. Razele puternice de soare nu-i permitea sa distinga exact privelistea , insa observase o silueta dincolo de soseaua ingusta. Statea nemiscata, de parca era o statuie de piatra, lipsita de viata , inradacinata in pamant asemenea unui arbore.
Cu mana dreapta isi indeparta suvitele brunete ce-i acopereau ochii, in speranta ca va putea sa observe mai clar , dar in zadar. De ce se simtea urmarita , poate chiar studiata de acea umbra ?


Intre ea si acel “cineva” era o distanta destul de mare, si e posibil ca acea persoana sa priveasca altceva si nu pe ea. Probabil nici nu o zarise , insa de ce in inima ei era sadit acel sentiment de nesiguranta ? Trupul ii era impietrit , iar ochii verzi refuzau sa paraseasca reperul .
Se simtea ca intr-o stare de transa. Acea presiune launtrica ce crestea cu fiecare secunda trecuta ii era cunoscuta.

-Rin , te simti bine?

Starea de amorteala i-a fost spulberata la simpla atingere a mamei ei. Mana firava cu degetele lungi, noduroase din cauza muncii, desi putin aspre i se pareau fetei mai fine decat cea mai scumpa matase. Cu o atentie usor de observat , femeia isi mangaia fiica pe cap.

-Totul e bine. Mi s-a parut ca zaresc ceva.


Rin din nou isi muta privirea spre strada, dar nimeni si nimic numai era pe marginea soselei. Umbra disparuse ...

-Voiam sa te intreb ... continua adolescenta, tata ... cand e posibil sa vina?

Ochii femeii se intunecasera pentru o clipa.

-E mult prea ocupat din cauza slujbei. Trebuie sa intelegi ca pentru voi munceste, la fel ca si mine. Stiu ca ...
-O, nu , nu e nici o problema! Scuze ca am deschis subiectul asta ... stiu ca va este foarte greu. Mai bine sa mergem in bucatarie! Vreau neaparat sa gust fursecurile tale!

Stia ca gresise aducand vorba despre acest lucru. Probabil ca lor le era mult mai greu ... dar ii era dor sa simta caldura unei familii. Unei familii intregi.



*


In intreaga incapere dainuia o liniste divina, uneori tulburata de rasete .
„ Simt ca am o viata aproape normala ...” isi ingana in minte adolescenta . Pe chip i se afisase un zambet sters, stiind ca nimanui nu-i putea dezvalui durerea din suflet.
Sunetul strident al telefonului a trezit-o din visare. Initial , nu a vrut sa raspunda la telefon, insa mama ei insistase , de vreme ce aceasta era prea ocupata cu gatitul si nu putea raspunde.
Plictisita sopti un „Alo” , doar pentru a fi asaltata cu intrebari de catre nimeni alta decat Madalina.

-Unde esti? De ce n-ai venit la scoala? Te simti rau? Cumva ...
-Hei, hei hei... Mai incet, se poate? Cu ce ocazie m-ai sunat?
-Cum adica ...? pentru ca sunt ingrijorata , de-aia!

Un zambet ii insenina chipul lui Rin, la spusele prietenei ei. Se bucura ca nu se aflau fata in fata, pentru ca nu ar fi stiut cum sa reactioneze .

-Sunt bine, m-am invoit de la diriginta , cu permisiunea mamei mele.
-Ai spus cumva „ mamei mele” ?
-Aha...
-Deci a venit! In sfarsit!
-Da, da, da.... altceva?
-A.... uitasem sa-ti spun. Mi-a zis profa de romana sa vii neaparat la 5 la scoala. Trebuie sa repetati piesa de teatru.
-Nu as putea sa-ncep de maine? Adica ... vreau sa stau azi acasa... nu in fiecare zi imi vad mama asa ca ...
-A zis ca e obligatoriu! A venit tipul ala care va juca rolul lui Antonio. Din moment ce e din alt oras , si a venit special pentru repetitii...
-Doamne, zi-i ca voi fi la 5 la scoala. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce mereu trebuie sa mi se intample chestii de genu’ asta?!!
-Pentru ca esti Rin.

In receptor ii rasuna rasetul zglobiu, dupa care satena ii inchise. S-a dus si ziua ei „Perfecta” .
Cu parere de rau si-a anuntat mama si fratele ca trebuia sa plece. Era deja ora 4. nu-si putea permite sa intarzie. Isi lua rucsacul plin cu tot felul de carti si foi pline cu indicatii pentru piesa de teatru , dupa care isi indrepta pasii afara din locuinta, spre liceul acesteia.


O dupa-amiaza destul de frumoasa pentru o zi de noiembrie . Crengile goale ale copacilor erau mangaiate de razele soarelui. Mirosul de fum imbiba aerul , provocandu-i oricui trecator o tuse seaca , la fel si lui Rin. Tanara se opri din mers, si-si duse mana la gura. De fapt, ea avea sentimentul ca era urmarita , de aceea oprindu-se , insa nimeni nu era pe acea alee. Ingaima cateva cuvinte, convinsa de faptul ca pur si simplu era paranoica. Isi relua mersul, cu pasi grabiti , nestiind de ochii individului ce o urmareau de pe acoperisul unei cladiri .

-Si asa va incepe totul ... mormai cu voce joasa acea persoana .Nimeni nu va reusi sa prevesteasca viitorul.Orice se putea intampla.E o chestiune de timp pana cand haosul se va instala...

Si cu aceste ultime vorbe gandite cu voce tare, disparu pe urmele brunetei , pe aleea izolata a micului oras .

[lollipop26]

Ti-am citit ficul si IMI PLACE FOARTE MULT...ideea e originala ,dialogul ,descrierea, naratiunea totul imi place:X
astept nextu si grabeste-te :X:*

[misery.loves.company]

De mult n-am mai postat....gomen....-__-' Anyway, enjoy the next chapter!


Cap. IX :


„ Ce e cu aglomeratia asta ?!!”

Inghiontind pe cei ce se aflau in jurul ei, tanara incerca sa-si faca loc pe holurile scolii pentru a ajunge in sala de teatru. Cu cat inainta, cu atat era mai dificil pana sa si respire. Toata scoala se adunase la intrarea din sala de teatru.

-Faceti-mi loc!!!

Degeaba tipa, degeaba se-nghiontea, era pur si simplu imposibil sa poata sa ajunga la destinatie, din cauza multimii de elevi.
Extenuata, se asezase intr-un colt al coridorului, oftand adanc. Ce putea fi atat de important incat toti sa se-adune aici?

-Rin!!!

Din partea cealalta a coridorului abia se vedea Madalina, ce ii facea diferite semne in speranta ca bruneta o va vedea. E uimitor ca a putut distinge vocea prietenei acesteia, in ciuda galagiei infernale .
Odata ce a ajuns la ea, Rin a cazut din nou pe podea, obosita .

-Ce se intampla? Mi-am pus viata in pericol venind aici!!
-Mda, cine ar fi crezut ca tipu’ nou va atrage atat atentia?
-Care tip?
-Of, esti culmea! Cel care va juca rolul lui Antonio! Perechea ta ...

La ultimele cuvinte , satena i-a facut un semn din ochi ca si cand ar fi spus „Norocoaso!” .
Curand discutia dintre cele doua a fost intrerupta de strigatele de isterie ale profesoarei de romana. Speriati de caracterul acesteia, toti elevii – majoritatea fete - ce s-au inghesuit sa-l vada pe „ Legendarul Antonio” s-au intors la clasele lor.

Sosise clipa sa faca si ea cunostinta cu misteriosul baiat. Privirea intensa a profesoarei i-a dat de inteles ca intarziase. Cu capul aplecat o salutase cu respect, si pasi in interiorul salii de teatru. Se simtea privita. Stia ca era urmarita de cineva.
Probabil ca si-a blestemat clipa in care a pasit in incapere. Dincolo de scaunele rosii deteriorate de trecerea timpului, dincolo de mica scena a liceului ei, de draperiile sangerii , ochii lui o urmareau.
L-a zarit si l-a recunoscut. Cum putea sa-l uite?

-Aden ... murmura ea, abia auzindu-i-se vocea.

Baiatul tocmai se ivi de dupa acele cortine. De ce nu puteau sa-l ascunda acolo pe vecie? Sa-l tina captiv pentru totdeauna in roseata lor , asemenea sangelui pe care i-l gustase? Eternitatea vietii lui sa fie prizionera vesnicii dureri , acele draperii sa-l sufoce , sa-i absoarba sangele rece, sa scape lumea de un demon ...?
Spre deosebire de ultima data cand il vazuse, roscatul nu mai avea acei ochi de culoarea rosie. Acum parea ca s-a refugiat in ei noaptea , speriata de lumina orbitoare a zilei.

Era incremenita. I se oprise ceva in gat care o impiedica sa mai respire , mainile ii atarnau impietrite pe langa corp. Nu mai aveau putere nici sa tremure din cauza socului. In spate , profesoara o inghionti , sa inainteze. Cu fiecare pas, sangele ii fierbea in vene. Tanarul o privea de pe mica scena calm, degajat, ca si cand nu a mai intalnit-o niciodata.
Langa el era un domn imbracat in costum, cu parul brunet drept, lung pana la umeri.
Odata ajunsa pe mica scena, pierdu total notiunea timpului. Era pur si simplu absorbita in negura noptii din acei ochi. Teama, frica, scarba... nici ea nu stia ce simte.

-Rin, acesta va fi noul tau partener. Festivalul ce se tine in cinstea liceului va fi unul important , cu invitati la fel de pretiosi. Prezenta lui Aden va face bine. E un tanar foarte talentat. In ciuda varstei lui fragede, el e subiectul tuturor marilor actori ce au asistat la prestatiile lui. Aden este protejatul domnului de alaturi, domnul Takumi.

In tot acest timp, profesoara isi tinea mainile pe umerii fetei, de parca o obliga sa se poarte cat se poate de frumos si politicos in preajma celor doi indivizi. E ciudat ca ii spuse „domn” acelui tip , care nu parea sa aiba mai mult de 20 de ani. Takumi ii facuse o plecaciune, dandu-i o privire intensa, pe sub genele lui lungi, dupa care-si aprinse o tigara.

-S-a intamplat ceva cu ea? Nu pare in apele ei. Zise acesta profesoarei, fiind nedumerit de comportamentul fetei.
-A, nu... e doar timida. Nu-i asa, Rin?

Femeia varstnica ii stranse umerii brunetei, in speranta ca va reactiona, ca se va trezi din amorteala, insa tot ce a putut scoate de la adolescenta au fost cateva vorbe murmurate:

-Incantata ... de cunostiinta.
Se enervase cumplit cand Aden ii raspunse cu un zambet pe buze „ Placerea-i de partea mea!” . Auzi! „Placere”!!! simtea cum voia sa-i smulga acel zambet de pe fata lui, sa stearga podeaua cu el , sa-i sfarame oasele , sa... degeaba. Putea suferi enorm daca-si elibera fiara din adancul sufletului ei. Probabil asta voia acel monstru cu chip uman ... asa ca nu voia sa-i joace cum ii canta.

-Ma scuzati, as vrea sa ma duc putin pana la baie. Nu ma simt prea bine ...
-O, Dumnezeule! Sper ca nu ai febra sau ceva grav!

Nu stia daca era cu adevarat ingrijorata acea prefacuta , sau nu , insa i-a pus mana pe frunte , pentru a-i masura cat de cat temperatura.

-Febra nu prea cred ca ai ... Du-te si da-ti cu putina apa pe fata. Poate te va mai calma. Plus ca avem de muncit serios la piesa...
-Ma scuzati ca intervin, spuse Takumi, insa cred ca din moment ce abia am venit dupa un drum destul de obositor, atat eu cat si Aden suntem obositi. De vreme ce si domnisoara Rin se afla cam in acelasi stadiu ca si noi , din cate am observat ...
-Da, da! Aveti perfecta dreptate! Imi cer scuze, chiar nu m-am gandit la asta. continua , zambind, femeia. Apropo, Rin! Am auzit ca mama ta a sosit!
-D-da... ingaima ea.
-Am sunat-o inainte de sosirea ta, si am rugat-o ca saptamana asta si cea urmatoare , Aden sa fie cazat la tine acasa. Din fericire , ea a fost de acord. Sunt sigura ca nu te va deranja , plus ca asta e o oportunitate sa exersezi mai mult cu perechea ta la piesa de teatru. Domnul Takumi are niste afaceri de rezolvat cu organizatorii festivalului, si vrea sa-l lase pe acest tanar in grija cuiva. Se pare ca nu prea are incredere in micul nostru artist!

La vorbele spuse de profesoara, terminate cu un ranjet enervant, Rin ramase stupefiata ... prostita! La naiba cu autocontrolul! Cum sa se mai stapaneasca , stiind ca va fi nevoita sa traiasca timp de doua saptamani cu acel generator de suferinta?! Era mai mult decat sigura ca el era vampirul din acea noapte blestemata. Cum sa joace o piesa de teatru , ba chiar una de dragoste, cu acea creatura mizerabila? Cazand prada sentimentelor, se prabusi pe podeaua subreda a scenei, izbucnind in plans. Unghiile si le infipse in propia-i carne, strangandu-si cu forta genunchii, in speranta ca se va stapani catusi de putin , avand in vedere circumstantele. Poate daca-si provoca acea durere se va elibera de presiunea launtrica ...

Printre suspine murmura niste cuvinte auzite si intelese numai de ea. La reactiile brunetei, profesoara de romana s-a nelinistit, ca si Takumi, de altfel.

-Rin, draga, ce s-a intamplat? Ce-ai spus?
Dupa replica profesoarei, bruneta practic nu s-a mai putut stapani:

-Am zis sa ma lasati naibii in pace! Stati departe de mine !!! Cum naiba sa traiesc sub acelasi acoperis cu fiara asta!!! Mi-ai distrus viata, nenorocitule!

Incercand s-o calmeze, Takumi a incercat sa o ridice, insa ea s-a smuls din bratele lui, si s-a indepartat de el. Il privea fix pe Aden, roscatul parand ca nu intelegea ce incerca sa spuna fata care acum avea ochii inrositi de furie.

Hm, ce amuzant. Parca totul era un spectacol ... o alta drama la care a asistat pentru a nu-stiu-cata-oara draperiile sangerii... un alt spectacol jucat pe acea scena improvizata ... o alta napasta revarsata asupra protagonistei ...

Un alt suflet distrus pe scena vietii ...