Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Obscurul vietii, traind in umbra.

#21
Să-ţi spun câte ceva despre prolog: măi, în esenţă nu e rău, dar nu îmi place cum l-ai structurat; tu scrii o propoziţie, apeşi enter, mai scrii una, iar apeşi enter, iar asta e total greşit, pentru că face textul tău să pară … idk, sacadat şi asta nu e bine. Ai avut destule puncte de suspensie pentru un text cu o întindere aşa mică; am îneţeles, le-am pus pe baza suferinţei pe care ea voia să o exprime. Ai avut câteva fraze pe acolo care sunau chiar foarte bine, dar m-a deranjat faptul că ai dat enter după fiecare propoziţie. Încă ceva: dacă este prolog nu înseamnă că trebuie să-l scrii cu italic şi cu bold, chiar deloc, arată chiar urât, după părerea mea. Dacă-l lăsat doar cu italic, mai era ceva, dar şi bold şi italic îngreunează citirea. Eu, de obicei, bold-uiesc titlul [Capitolul unu/doi/trei/patru/şi aşa mai departe] sau orice altceva scriu pe post de titlu, iar dacă în lucrare am ceva ce vreau să iasă cumva în evidenţă, o scriu cu italic, pentru că atunci când îngroşi cuvântul, acesta devine chiar foarte evident şi îţi cad ochii chiar deasupra lui, ceea ce nu e bine.

(19-09-2011, 09:11 AM)♥ Şhaggy. A scris: * "Iar cuvintele mele isi pierd asa usor din esenta, si se transforma doar in silaba balbaite, iarasi, din vina ei" - "Iar cuvintele mele işi pierd treptat esenţa, şi se transformă în silabe bâlbâite, iarăşi, din nou vina ei." - acolo nu mai mergea să pui "aşa..." - nu merge şi pe lângă asta ai folosit de prea multe ori cuvântul "aşa" şi am mai schimbat eu acolo un cuvânt ca să sune cum trebuie şi mai bine.[/b]

Şi dacă tot sunt la prolog, haide să mă leg eu şi de asta. Şhaggy, se presupune că laşi o critică constructivă acolo ? Dacă da, nu o mai sfătui să pună „iarăşi” şi „din nou” în aceeaşi frază, pentru că e curat pleonasm şi nu-şi are locul. Suna, pe bună dreptate, mai bine fraza ei, chiar se exprimase frumos. Oricum, n-o lua în nume de rău, eu doar am spus, pe viitor fii şi tu mai atentă.

Capitolul unu

„Doar un obiect atarnat pe vreun raft pentru a creea amuzamantul copiilor.” – aici e „a crea”, cu un singur „e”. [eu creez, tu creezi, el/ea creează, noi creăm, voi creaţi, ei/ele creează, a fost creat, creare şi creării] în orice caz, ţi le-am scris acolo, pentru că, într-o perioadă, şi pe mine mă zăpăceau şi scriam aiurea verbul; nu le-am scris ca să fac pe deşteapta ori alte prostii din acestea.

„- Uite-te pe unde mergi pitico. Mi se adreseaza Karin cu o oarecare superioritate totusi retinuta dupa care trece pe langa mine lasand o urma de parfum excesiv in spatele ei.” – ar veni mai bine aşa „Uită-te pe unde mergi, pitico, mi se adresează Karin cu o oarecare superioritate, totuşi reţinută, după care trece pe lângă mine lăsând o urmă excesivă în spatele ei”.

Măi, ai tu ceva problemuţe cu virgulele: că nu le prea pui unde sunt necesare, dar, cu puţină atenţie, poţi remedia asta. Din nou, estetica capitolului nu mi-a plăcut deloc, au fost aceleaşi treburi ca şi la prolog [propoziţie, enter, propoziţie, enter]. De descris, ai descris tu bine, îmi place că nu te axezi doar pe descrierea hainelor/culorilor de la draperii şi alte prostii dintr-acestea, dar ai putea să mai adaugi descriere a sentimentelor Hinatei.

Captiolul doi

„O sala mare, mai mare decat eram obisnuita, plina de oameni care mi se par vag cunoscuti, am avut intodeauna o problema cu retinerea figurilor oamenilor pe care ii vedeam doar rar.” – „doar rar” sună rău, eliminăm „doar”-ul acela de lângă „rar”, că nu-şi are locul.

„- Esti superba in seara asta!

Imi spune in timp ce-ti apropie capul de gatul meu, lasandu-si respiratia fierbinte sa-l incalzeasca, ca mai apoi sa-l sarute.” – nu trebuie să treci „îmi spune în timp ce […] pe rândul următor. Scrii în continuare, după „eşti superbă în seara asta!”, cu literă mică.

„Ranjesc singura, realizand totusi privirea suspicioasa a mamei mele care vrea sa ma incolteasca, fara sa reuseasca insa sa-mi atraga prea mult atentia macar.” – „fără să reuşească să-mi atragă prea mult atenţia măcar” ? Sună rău. Spui „fără să reuşească să-mi atragă prea mult atenţia” sau „fără să reuşească măcar să-mi atragă atenţia”.

Mi se pare minunat faptul că Shino este personajul masculin principal, credeam, iniţial că e Naruto, apoi când a spus Hinata că el e misterios and stuff, am crezut că e Sasuke, dar uite că ai aruncat o „bombă” care a prins foarte bine, pentru că, pe mine una, m-a captivat ideea.

Descrierea a fost bunicică, dar mi-ar plăcea să mai facă şi ea altceva, în afară de a dormi şi a fii aşa supărată pe părinţii, respectiv sora ei. Sper ca din următoarele capitole să devină mai dinamică acţiunea.

Capitolul trei

„Stiu ca cat de curand am sa devin dependenta de gustul lui, dar de data asta nu-mi pasa, simt ca are sa fie mereu aici, langa mine…” – „că cât de curând” ? Vai, vai, asta e curată cacofonie.

Estetica iar nu-mi place, din nou aceeaşi poveste [propoziţie, enter şi tot aşa], descriere s-ar mai putea adăuga, iar acţiunea mi se pare destul de grăbită. Nu-mi place atitudinea părinţilor ei, par aşa naivi de parcă au locuit în pădure până acum; oricum, sper să fie mai bine pe parcurs.



Capitolul patru

„-Suntem singure acasa pentru cateva zile pitico. Incerca sa nu ti-o iei in cap prea tare.” – după „pitico” pui virgulă, nu punct.

„Desi stiu ca nu o sa pot face mai nimic, totusi nu pot sa-mi retin un zambet micut. Karin se incalta cu niste ghete negre, M-am inselat se pare, pleaca, nu vine.” - dacă începi cu „deşi”, nu mai scrii apoi „totuşi”, că nu sună deloc bine.

Din nou, estetica lasă de dorit, dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut scena dintre cei doi şi îmi place mult de tot de Shino – îmi place cum l-ai conturat. La descriere parcă a fost mai bine şi acţiunea a decurs puţintel mai lent decât în celălalt capitol.

Capitolul cinci

„Imi zambeste micut, dulce, lasandu-ma sa inteleg ca se bucura ca mi-am amintit de ea. » - îi zâmbea micuţ ? nu există aşa ceva, te asigur.

Estetica a fost mai bună, trebuie să recunosc şi mi-a plăcut şi descrierea. Cel puţin începutul a fost magnific, mi-a plăcut extrem de mult. Această Karin e dezgustătoare – aşa cum am considerat-o întotdeauna :]] – şi sper să dispară la un moment dat din peisaj. Probabil că Hina va afla şi că Shino va spune « pa, pa » rolului de personaj principal masculin ; bun, aştept să văd cine îi va lua locul.

Capitolul ÅŸase

Aici nu am găsit nicio propoziţie care să nu-mi placă şi am observat că te-ai mai redresat şi cu virgulele. Îmi pare rău că s-au despărţit sau, mă rog, că s-au certat, dar acum sunt curioasă să văd ce-o să fie mai departe. Estetica capitolului nu e chiar strălucită, se mai poate lucra la ea, la fel şi la descriere. Acţiunea a decurs binişor.

Oricum, se vede o oarecare evoluţie de la primul până la ultimul capitol – şi numai uitându-te la virgule şi vezi asta ! În orice caz, am să mai trec pe la tine, sunt curioasă ce are să se întâmple mai departe, chiar foarte curioasă :]]

Baftă-n continuare ! * huggies *





Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Dusmanul din umbra Dark Angel 0 1.862 13-06-2013, 06:12 PM
Ultimul răspuns: Dark Angel
  Asasinul din umbra MiraA 48 30.659 03-04-2013, 08:26 PM
Ultimul răspuns: Kira's Scarlet
  Omoara-ti umbra Storymaker 1 2.354 20-06-2012, 06:33 PM
Ultimul răspuns: Storymaker
  Asasinul din umbra Aniella 0 2.009 06-09-2011, 10:46 AM
Ultimul răspuns: Aniella
  Umbra iubirii Shadow. 31 16.607 25-08-2011, 09:34 PM
Ultimul răspuns: Stella
  Criminalul din umbră AyumiHamasaki 3 2.739 22-07-2011, 09:39 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Un trandafir ascuns in umbra Zuzy Is Angell 4 3.866 26-06-2011, 02:38 PM
Ultimul răspuns: ~*Fallen* ~* Angel*~
  Umbra Demonului yaoi (+18) Grella. 50 32.120 22-03-2011, 04:27 PM
Ultimul răspuns: Liar
  Doar o umbră .Anne 5 3.272 09-01-2011, 11:12 PM
Ultimul răspuns: Amélie
  Traind printre umbre A'Svear 19 11.734 05-02-2010, 08:38 PM
Ultimul răspuns: Verrine


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)