20-03-2010, 11:12 PM
Scuzaţi întârzierea, eu aveam capitolul scris încă de joi seara, dar pe laptop, unde net`ul nu`mi merge. -__- Ieri n`am putut posta pentru că am fost la mall până mai târziu şi când am ajuns acasă n`am mai postat. Azi în sfârşit pot posta.
@ Svear : Sankyu so much, Fufu, pentru comment ! Ce a văzut Derik au fost doar halucinaţii generate de mirosul drogurilor. I hope you`ll like this chapter, too !
@ Dydo : Mulţumim de comment ! ^^ Mă bucur că îţi place cum scriem and so on. Şi sunt extrem de happy că`ţi place de Eireen. :X Sper că îţi va plăcea şi în continuare. :3
[center]Capitolul 9
Eireen P.O.V.[/center]
Mi-am ridicat ușor capul de pe pernă, ușor amețită de la ce se întâmplase mai devreme între mine și Derik. Când i-am simțit buzele lipindu-se de ale mele, toate gândurile mi se evaporaseră. Nu conta decât el. Simțisem că mă topesc, simțind dorința în sufletul meu. Și eram sigură că nu era vorba doar de fizic. Era ceva ce mă atrăgea la el. Chiar dacă ar fi arătat mai rău, tot aș fi fost atrasă de el. Mi-am adus aminte de replica obișnuită a lui Debbie : ’ E chimie ! ’. Dar acum plecase . . . Am înjurat cu voce tare. De ce naiba a trebuit să îi zic să plece ? M-am ridicat din pat, ducându-mă spre sufragerie. Prima dată nu mi-am dat seama cine stătea pe canapea. Dar apoi l-am recunoscut. Evident, era Derik. Nu părea că doarme, ci mai degrabă era amețit. Mi-am văzut pliculețul cu droguri împrăștiat pe jos și am scos un țipăt. Drogurile nu erau pentru oricine. Am alergat cât de repede am putut spre corpul elfului, apoi mi-am lipit buzele de ale lui. Mă simțeam penibil, dar blondul avea să plătească, oricum. Nu voiam să recunosc, dar îmi plăcea să stau atât de aproape de el. Îi puteam auzi inima bătând ușor. Mi-am ridicat puțin privirea și mi-am dat seama că se chinuia să deschidă ochii. A tușit puțin, apoi s-a trezit. Când am fost pe deplin sigură că e conștient, am început să îl înjur, accentuând fiecare cuvânt cu un pumn în umăr. El se uita la mine, uluit. Brusc, m-am ridicat și am început să fac ture prin cameră. Eram foarte nervoasă, dar încercam să mă abțin. Nu aș fi crezut că este atât de slab, încât să se lase doborât ușor, dar am realizat că nu era ca mine. Am chicotit ușor.
- Ce e așa de amuzant ? mă întrebă el, vizibil curios.
- Reacția ta la droguri. Credeam că vei reacționa ca mine, adică nu te vei lăsa pradă halucinaților, am spus eu. Ai avut halucinații, nu ?
- Da. Te-am văzut pe tine m-moartă. Și mai multe lucruri.
I-am observat ezitarea din voce când a spus ce văzuse. Mi-am adus aminte de sărutul de mai devreme, dar nu am zis nimic. Acum îmi era prea foame. Discuția noastră putea aștepta. M-am îndreptat, țopăind, spre bucătărie. Am scos niște pâine dintr-un dulap micuț, apoi am luat din frigider câteva chestii pentru niște sendvișuri. În timp ce eu pregăteam așa – zisa cină, Derik se așeză pe un scaun din bucătăria insipidă. Camera făcea un contrast oribil cu el. El era superb, iar această încăpere era oribilă. În timp ce tăiam câteva felii de cașcaval, am reușit să mă tai ușor la deget. Mi-am dat ochii peste cap. Sendviș cu sânge de Eireen, două la preț de unul ! Am mers repede spre chiuvetă și am lăsat apa rece să-mi vindece tăietura. Mi-am pus un plasture din mica trusă de prim – ajutor ce o aveam pe hol, apoi m-am întors în bucătărie. Am terminat repede de pregătit masa, apoi i-am întins o farfurie cu două sendvișuri lui Derik, iar eu am luat-o pe cealaltă. Mâncarea mi-a alunecat în stomac, parcă cu un oftat de fericire. Chiar dacă eu nu eram o bucătăreasă prea grozavă, măcar puteam supraviețui. Chiar dacă gustul nu era grozav, fiecare îmbucătură era o plăcere. Cât am mâncat, amândoi am fost foarte tăcuți. M-am gândit că tăcerea era prea apăsătoare, așa că l-am întrebat :
- De ce te-ai întors ? Mi-ai spus că nu te voi mai vedea niciodată. ‘ Și chestia asta m-a rănit ! ’, îmi venea să adaug.
- Am fost alungat din pădure.
Un răspuns simplu și normal. Mi-am dat seama că nu avea chef de vorbit, așa că m-am ridicat de la masă și am luat farfuriile și le-am pus în chiuvetă, fără să le spăl. Îmi era prea lene. Când am ajuns în sufragerie, i-am spus lui Derik ’ noapte bună ’ și i-am indicat camera în care putea dormi. Mi-am luat din cameră niște pijamale negre, apoi am mers la baie. Mi-am făcut un duș rapid ( deși îmi mai făcusem unul pe ziua de azi ) și m-am spălat pe dinți. Apoi m-am întors în dormitor. M-am băgat în pat, trăgându-mi pătura peste cap. Îmi era cam frig, ce-i drept, deși presupun că afară erau peste douăzeci de grade. Niciodată nu am fost genul de persoană friguroasă, dar acum tremuram. M-am ghemuit cu genunchii la piept, sub pătură, sperând că voi mai scăpa de răceala ce-mi cuprinsese trupul. Mi-am închis ochii, sperând că voi putea adormi. Deși gândul că eram despărțită de Derik doar de un perete nu-mi dădea pace, am reușit să cad pradă viselor.
Nu știu ce m-a trezit. Poate frica inspirată de vis, sau poate propriul meu țipăt. Orice ar fi fost, eram cuprinsă de teamă. Pentru prima dată în viața mea, mă simțeam slabă, vulnerabilă. Simțeam cum lacrimiile își fac loc în colțul ochiilor mei, așa că le-am îndepărtat repede. Tremuram ca varga, iar acum eram sigură că nu frigul era de vină. Imaginile din visul meu fuseseră atât de reale, încât pentru un moment, am crezut că acele amintiri oribile revin. Am auzit pași venind repede pe hol și m-am speriat. Apoi l-am văzut pe blond și am răsuflat ușurată.
- Eireen, ce e cu tine ? Ce ai pățit ? întrebă el pe un ton îngrijorat.
- Am avut un vis, cu părinții mei, am încercat eu să spun, ascunzându-mi tremurul vocii.
- Ce s-a întâmplat cu părinții tăi ?
Se așeză lângă mine, pe pat, și își trecu brațul pe după spatele meu. Acum știam că îmi simțea corpul tremurând. A oftat, așteptând să răspund.
- Părinții mei au fost omorâți. Eram mică când s-a întâmplat acest lucru, dar eram de față. Îmi aduc aminte fiecare detaliu. Un om a intrat în casă și i-a amenințat că dacă nu primește toți banii din casă, îi omoară. Părinții mei nu au făcut ce le-a cerut, așa că au fost înjunghiați. Sângele lor pe acel cuțit . . . Ultima lor privire terorizată . . . Tatăl meu care spunea că mă iubește. Cuvintele mele erau incoerente. Visez această scenă destul de rar, dar se întâmplă. În această seară a fost mai puternică.
Derik mă strânse în brațe. Nu mă mișcam. Stăteam acolo, uitându-mă în gol. Elful era prima persoană căreia îi spusesem adevărul despre părinții mei. Totuși, cuvintele păreau banale, dar să fii de față, la o astfel de scenă, ar fi dat oricui fiori.
- Și te-ai apucat să consumi praful ăla, după ce părinții tăi au murit ? Dar ai zis că erai mică . . .
- La doi ani după. Eram mică, foarte mică. Nu aveam decât nouă ani. Dar drogurile m-au făcut să uit de durere. Așa că am continuat să le consum. Și mă simțeam mai bine. Așa am ajuns să am și . . . prietenii, putem zice. Deși niciodată nu am arătat vreo urmă de afecțiune față de ei, eram fericită că făceam parte dintr-un grup. Riscurile la care mă supuneam stând pe lângă ei erau mari, dar nu-mi păsa. Știam că mă puteam baza pe ei. Dar niciodată nu i-am considerat familia mea. Poate doar pe Debbie. Tipa cu părul negru, ai văzut-o la restaurant.
Am oftat. Mi-am trecut o mână prin părul roșcat, încercând să gândesc limpede. Deși, cu doar câteva minute înainte tremuram de frică, acum eram fericită că Derik era lângă mine. Îi puteam simți căldura corpului, în timp ce eu eram foarte rece.
- Acum, după ce ți-am răspuns la atâtea întrebări, pot să te întreb și eu ceva ? De ce m-ai sărutat ? l-am întrebat, uitându-mă hotărâtă în ochii lui.
@ Svear : Sankyu so much, Fufu, pentru comment ! Ce a văzut Derik au fost doar halucinaţii generate de mirosul drogurilor. I hope you`ll like this chapter, too !
@ Dydo : Mulţumim de comment ! ^^ Mă bucur că îţi place cum scriem and so on. Şi sunt extrem de happy că`ţi place de Eireen. :X Sper că îţi va plăcea şi în continuare. :3
[center]Capitolul 9
Eireen P.O.V.[/center]
Mi-am ridicat ușor capul de pe pernă, ușor amețită de la ce se întâmplase mai devreme între mine și Derik. Când i-am simțit buzele lipindu-se de ale mele, toate gândurile mi se evaporaseră. Nu conta decât el. Simțisem că mă topesc, simțind dorința în sufletul meu. Și eram sigură că nu era vorba doar de fizic. Era ceva ce mă atrăgea la el. Chiar dacă ar fi arătat mai rău, tot aș fi fost atrasă de el. Mi-am adus aminte de replica obișnuită a lui Debbie : ’ E chimie ! ’. Dar acum plecase . . . Am înjurat cu voce tare. De ce naiba a trebuit să îi zic să plece ? M-am ridicat din pat, ducându-mă spre sufragerie. Prima dată nu mi-am dat seama cine stătea pe canapea. Dar apoi l-am recunoscut. Evident, era Derik. Nu părea că doarme, ci mai degrabă era amețit. Mi-am văzut pliculețul cu droguri împrăștiat pe jos și am scos un țipăt. Drogurile nu erau pentru oricine. Am alergat cât de repede am putut spre corpul elfului, apoi mi-am lipit buzele de ale lui. Mă simțeam penibil, dar blondul avea să plătească, oricum. Nu voiam să recunosc, dar îmi plăcea să stau atât de aproape de el. Îi puteam auzi inima bătând ușor. Mi-am ridicat puțin privirea și mi-am dat seama că se chinuia să deschidă ochii. A tușit puțin, apoi s-a trezit. Când am fost pe deplin sigură că e conștient, am început să îl înjur, accentuând fiecare cuvânt cu un pumn în umăr. El se uita la mine, uluit. Brusc, m-am ridicat și am început să fac ture prin cameră. Eram foarte nervoasă, dar încercam să mă abțin. Nu aș fi crezut că este atât de slab, încât să se lase doborât ușor, dar am realizat că nu era ca mine. Am chicotit ușor.
- Ce e așa de amuzant ? mă întrebă el, vizibil curios.
- Reacția ta la droguri. Credeam că vei reacționa ca mine, adică nu te vei lăsa pradă halucinaților, am spus eu. Ai avut halucinații, nu ?
- Da. Te-am văzut pe tine m-moartă. Și mai multe lucruri.
I-am observat ezitarea din voce când a spus ce văzuse. Mi-am adus aminte de sărutul de mai devreme, dar nu am zis nimic. Acum îmi era prea foame. Discuția noastră putea aștepta. M-am îndreptat, țopăind, spre bucătărie. Am scos niște pâine dintr-un dulap micuț, apoi am luat din frigider câteva chestii pentru niște sendvișuri. În timp ce eu pregăteam așa – zisa cină, Derik se așeză pe un scaun din bucătăria insipidă. Camera făcea un contrast oribil cu el. El era superb, iar această încăpere era oribilă. În timp ce tăiam câteva felii de cașcaval, am reușit să mă tai ușor la deget. Mi-am dat ochii peste cap. Sendviș cu sânge de Eireen, două la preț de unul ! Am mers repede spre chiuvetă și am lăsat apa rece să-mi vindece tăietura. Mi-am pus un plasture din mica trusă de prim – ajutor ce o aveam pe hol, apoi m-am întors în bucătărie. Am terminat repede de pregătit masa, apoi i-am întins o farfurie cu două sendvișuri lui Derik, iar eu am luat-o pe cealaltă. Mâncarea mi-a alunecat în stomac, parcă cu un oftat de fericire. Chiar dacă eu nu eram o bucătăreasă prea grozavă, măcar puteam supraviețui. Chiar dacă gustul nu era grozav, fiecare îmbucătură era o plăcere. Cât am mâncat, amândoi am fost foarte tăcuți. M-am gândit că tăcerea era prea apăsătoare, așa că l-am întrebat :
- De ce te-ai întors ? Mi-ai spus că nu te voi mai vedea niciodată. ‘ Și chestia asta m-a rănit ! ’, îmi venea să adaug.
- Am fost alungat din pădure.
Un răspuns simplu și normal. Mi-am dat seama că nu avea chef de vorbit, așa că m-am ridicat de la masă și am luat farfuriile și le-am pus în chiuvetă, fără să le spăl. Îmi era prea lene. Când am ajuns în sufragerie, i-am spus lui Derik ’ noapte bună ’ și i-am indicat camera în care putea dormi. Mi-am luat din cameră niște pijamale negre, apoi am mers la baie. Mi-am făcut un duș rapid ( deși îmi mai făcusem unul pe ziua de azi ) și m-am spălat pe dinți. Apoi m-am întors în dormitor. M-am băgat în pat, trăgându-mi pătura peste cap. Îmi era cam frig, ce-i drept, deși presupun că afară erau peste douăzeci de grade. Niciodată nu am fost genul de persoană friguroasă, dar acum tremuram. M-am ghemuit cu genunchii la piept, sub pătură, sperând că voi mai scăpa de răceala ce-mi cuprinsese trupul. Mi-am închis ochii, sperând că voi putea adormi. Deși gândul că eram despărțită de Derik doar de un perete nu-mi dădea pace, am reușit să cad pradă viselor.
Nu știu ce m-a trezit. Poate frica inspirată de vis, sau poate propriul meu țipăt. Orice ar fi fost, eram cuprinsă de teamă. Pentru prima dată în viața mea, mă simțeam slabă, vulnerabilă. Simțeam cum lacrimiile își fac loc în colțul ochiilor mei, așa că le-am îndepărtat repede. Tremuram ca varga, iar acum eram sigură că nu frigul era de vină. Imaginile din visul meu fuseseră atât de reale, încât pentru un moment, am crezut că acele amintiri oribile revin. Am auzit pași venind repede pe hol și m-am speriat. Apoi l-am văzut pe blond și am răsuflat ușurată.
- Eireen, ce e cu tine ? Ce ai pățit ? întrebă el pe un ton îngrijorat.
- Am avut un vis, cu părinții mei, am încercat eu să spun, ascunzându-mi tremurul vocii.
- Ce s-a întâmplat cu părinții tăi ?
Se așeză lângă mine, pe pat, și își trecu brațul pe după spatele meu. Acum știam că îmi simțea corpul tremurând. A oftat, așteptând să răspund.
- Părinții mei au fost omorâți. Eram mică când s-a întâmplat acest lucru, dar eram de față. Îmi aduc aminte fiecare detaliu. Un om a intrat în casă și i-a amenințat că dacă nu primește toți banii din casă, îi omoară. Părinții mei nu au făcut ce le-a cerut, așa că au fost înjunghiați. Sângele lor pe acel cuțit . . . Ultima lor privire terorizată . . . Tatăl meu care spunea că mă iubește. Cuvintele mele erau incoerente. Visez această scenă destul de rar, dar se întâmplă. În această seară a fost mai puternică.
Derik mă strânse în brațe. Nu mă mișcam. Stăteam acolo, uitându-mă în gol. Elful era prima persoană căreia îi spusesem adevărul despre părinții mei. Totuși, cuvintele păreau banale, dar să fii de față, la o astfel de scenă, ar fi dat oricui fiori.
- Și te-ai apucat să consumi praful ăla, după ce părinții tăi au murit ? Dar ai zis că erai mică . . .
- La doi ani după. Eram mică, foarte mică. Nu aveam decât nouă ani. Dar drogurile m-au făcut să uit de durere. Așa că am continuat să le consum. Și mă simțeam mai bine. Așa am ajuns să am și . . . prietenii, putem zice. Deși niciodată nu am arătat vreo urmă de afecțiune față de ei, eram fericită că făceam parte dintr-un grup. Riscurile la care mă supuneam stând pe lângă ei erau mari, dar nu-mi păsa. Știam că mă puteam baza pe ei. Dar niciodată nu i-am considerat familia mea. Poate doar pe Debbie. Tipa cu părul negru, ai văzut-o la restaurant.
Am oftat. Mi-am trecut o mână prin părul roșcat, încercând să gândesc limpede. Deși, cu doar câteva minute înainte tremuram de frică, acum eram fericită că Derik era lângă mine. Îi puteam simți căldura corpului, în timp ce eu eram foarte rece.
- Acum, după ce ți-am răspuns la atâtea întrebări, pot să te întreb și eu ceva ? De ce m-ai sărutat ? l-am întrebat, uitându-mă hotărâtă în ochii lui.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.