The Power of Love [ Metal & Nya ]

[Nya.]

Ok, deci cum cred că v`aţi dat seama deja, acest fic este făcut de mine şi Live And Die For Metal. Este povestit din două puncte de vedere şi este o idee cam... ciudată, let`s say. :]] Acum mă opresc din vorbit şi vă las pe voi să vă daţi seama de restul. ^^ Hope you`ll like it.

[center]Capitolul 1
Eireen P.O.V.[/center]

Mergeam sigură pe mine spre bărbatul ce stătea la colţul blocului, în timp ce fumam o ţigară. Mă privi complice şi mii de gânduri mi-au invadat mintea. Oare de ce întârziase? Deşi mă uitam în altă parte, îi puteam simţi privirea aţintită asupra mea. Când am ajuns aproape de el mi-am aruncat ţigara pe jos şi am stins-o, călcând pe ea. Mi-am trecut o mână prin părul roşcat şi i-am aruncat o privire întrebătoare. A oftat, s-a uitat în jur, apoi a scos din buzunarul hanoracului o punguţă mică, din plastic. Am luat-o uşor, mirosind conţinutul, un praf alb. Am dat din cap mulţumită şi i-am dat bărbatului o sumă de bani, nu prea îmi păsa cât.
- Brad, ce s-a întâmplat? De ce a durat atât? l-am întrebat cu o voce joasă.
- Eireen, ştii prea bine care sunt riscurile. Poliţia m-a urmărit. Este foarte probabil să fie prin preajmă acum, îmi răspunse uitându-se în ochii mei negri.
- Prostule!
Insulta mea a sunat ca un mârâit. Dacă poliţia era prin preajmă, asta însemna că trebuia să dispar o vreme. I-am aruncat o privire plină de ură. Mă privi uşor speriat, apoi îmi întoarse spatele şi plecă. Am ascuns drogurile în buzunarul pantalonilor şi am mers, cât se poate de inocentă, spre staţia de autobuz. Nu ştiam unde voiam să merg, ştiam doar că trebuia să fie în afara oraşului. Dacă poliţia mă văzuse… Nici nu voiam să mă gândesc. Mi-am scuturat capul, încercând să găsesc un loc sigur. Totuşi, nu credeam că există un astfel de loc. Mi-am aprins o ţigară, nepăsându-mi că eram înghesuită de o grămadă de oameni, în autobuz. Aveam nevoie cu disperare de droguri, dar ţigara mă ajuta pe moment. În timp ce autobuzul se elibera treptat, mi-am dat seama unde trebuia să merg. Când eram mică, adică atunci când părinţii mei erau în viaţă, mama îmi spunea legende despre creaturile ce trăiau în pădurea de la marginea oraşului. Atunci mă fascinau, credeam fiecare cuvânt. Dar când ei au murit, drogurile mi-au dat vise mult mai frumoase, mult mai intense. Dar ştiam că nu sunt reale, în ciuda splendorii lor. Eram una dintre puţinele persoane care se droga, dar încă era conştientă de realitate. Chiar unică, aş putea spune. Deci, mă hotărâsem. Mergeam în pădure, indiferent dacă muream atacată de un unicorn. Am râs, iar persoanele din jurul meu s-au uitat la mine ca la o nebună, ceea ce probabil eram. Am simţit cum obrajii mi se colorează în roşu. Nu mai roşisem de ani de zile, iar acest lucru nu mă făcea să mă simt confortabil. Era clar, aveam nevoie de droguri. M-am uitat în jur. Nimeni nu mă privea, majoritatea oamenilor stând foarte departe de mine. Am luat uşor punguţa din buzunar şi am turnat puţin din ea în gură. Nu îmi păsa că nu făceam asta corect, aveam nevoie să-mi revin. Vocea şoferului anunţă ultima staţie. Nu mai era nici un om în vehicul, căci nimeni nu cobora în această staţie, de unde întunecimea pădurii îţi dădea fiori. Am coborât repede, poate uşor emoţionată. Când am trecut prin dreptul şoferului, el mă privi uşor panicat. Îmi puse o mână pe umăr şi îmi vorbi blând:
- Puştoaico, nu te duce în pădure. Se va întuneca în curând.
Am dat din cap, a negaţie. I-am îndepărtat palma, poate puţin mai brutal decât aş fi vrut, continuându-mi drumul. De parcă mie îmi era frică de întuneric. M-am oprit chiar la marginea pădurii, oftând. Aveam curajul necesar să fac asta, dar problema era alta. Aveam droguri doar cât pentru o zi. Cum voi rezista după? Totuşi, era mai bine decât dacă mă prindea poliţia. Până acum nu mă mai ascunsesem niciodată, nu avusesem nevoie să mă feresc. Dar din cauza cretinului de Brad, trebuia să stau în pădurea asta tâmpită, în loc să fiu acasă, în pat. Acasă… Acest cuvânt suna atât de sec pentru mine. Nu puteam numi acel loc în care stăteam ‘acasă’. Era doar un apartament mărişor, prea nefolositor pentru mine. Dar măcar însemna că aveam un acoperiş deasupra capului. Cuvintele sunau atât de patetic încât am râs. Îmi croiam drum printre copaci, gândindu-mă că la un moment dat voi da de un luminiş primitor. Primitor fiind un cuvânt prea imperios pentru cum arăta locul. Totuşi am continuat să merg. Simţeam cum picioarele erau pe cale să-mi cedeze, dar m-am forţat să rămân ţeapănă. Nu eram obişnuită să merg mai mult de zece minute pe jos. După câteva ore, sau poate doar minute, nu puteam ţine şirul timpului, am ajuns într-un loc fără aşa de mulţi copaci, unde mă puteam întinde, pentru măcar o noapte. M-am aşezat pe pământul umed. Nu era chiar aşa frig pe cât credeam. Mi-am dat jos hanoracul, făcându-l ghem şi punându-mi-l sub cap. Era bine, aproape ca o ieşire cu cortul, presupun. Mi-am strâns genunchii la piept, cuprinzându-mă cu braţele. Tricoul de pe mine nu era decât o pânză subţire. De abia acum, când tremuram, mi-am dat seama că afară chiar era frig. Deşi în oraş era o căldură copleşitoare, aici copacii ţineau soarele la distanţă. Am închis ochii, încercând să adorm. Oboseala era prea mare, încât grijile nu mai păreau aşa importante. Mi s-a părut că am auzit nişte zgomote în jurul meu, dar somnul şi drogurile puteau foarte bine să mă şi facă să aud lucruri imaginare.
Nu eram trează decât de o secundă. Săgeata care mi se înfipsese în spate era motivul trezirii mele. Nu puteam vedea, dar ştiam că sângele curgea şiroaie. Simţeam durerea, în timp ce mă zvârcoleam. Nu ştiam cine fusese persoana, sau creatura, care mă atacase, dar nu m-am putut întoarce să văd. În spatele meu, atacatorul, sau poate chiar atacatorii, bolboroseau. Mi-am dat seama că probabil vorbeau. Voiam să aleg moartea, în locul durerii. Ştiam că probabil nimeni nu murea de la o săgeată în spate, dar totuşi voiam să mor. Voiam ca durerea să înceteze, speram ca cineva să mă vadă, să mă salveze. Dar nu venea nimeni. Chiar dacă mă vedea cineva, de ce m-ar fi salvat? Eram ca o sursă de hrană. Gândul m-a cutremurat. În mintea mi-au apărut imagini cu şoareci morţi şi cu pisici lingându-se pe bot. Cumva această viziune mă amuză. Am scos un chicotit gâjâit, apoi am îngheţat de spaimă. Nu trebuia să scot nici un sunet. Liniştea ce se lăsase peste fiinţele din spatele meu, era apăsătoare. Ştiam că mă vor lovi iar, cu mai multă putere. Oare chiar nimănui nu îi păsa de un om? Nu am ştiut ce se întâmplă, dar am închis ochii, încercând să mă despart de această lume. Poate pur şi simplu acceptam moartea. Dar încă nu vedeam lumina.

[Sweet_Aiko]

Bun, mie chiar imi place pana acum ficul deoarece abordeaza un subiect nou...cel putin eu nu am mai vazut ceva asemanator. E foarte original si ceva imi spune ca ce va urma va fi peste asteptari . La modurile de expunere te-ai descurcat bine, dupa parerea mea, cu toate ca se poate si mai bine. Nu m-am uitat dupa greseli pentru ca stiu ca nu prea faci. Imi pare rau pentru Eireen ca a avut o viata grea, dar ce sa faci? Trebuie sa existe un personaj lovit de soarta, sau ma insel? :zuppy02:In concluzie, imi place mult, abia astept continuarea! Spor la scris!

[Kripterya]

Hello
In sfarsit un subiect diferit. Sincer, m-am cam saturat de licee si cupluri care se formeaza dupa o cearta zdravana, dar la inceput nu vor sa-si recunoasca sentimentele,bla,bla,bla...boring.... Desi trebuie sa recunosc, imi plac astfel de povesti, dar cateoadata mi se pare ca "citesc in reluare". Nu imi amintesc sa fi citit un fic asemanator, deci o sa-l citesc "cu sufletul la gura" sa zic asa, la majoritatea ficurilor imi fac o idee inca de la primele capitole, dar continui sa le citesc pentru ca mereu e loc de o schimbare.
Mi-e mila de saraca fata, e singura, nu e nimeni caruia sa-i pese cu adevarat de ea (deocamdata, parca vad ca in curand o sa apara si un baiat, doar de asta se numeste ficul "The Power of Love", nu?) si in plus e si dependenta de droguri. Totusi nu inteleg ce cauta sagetile intr-o padure de la marginea unui oras din secolul 21? Parca se amesteca timpurile povestirii, anyway, voi intelege eu pe parcurs.
Spor la treaba.
:bye:

[Berry.]

Buna D: !!!
Well... am citit ieri capitolul, dar a fost tarziu si nu am dat comm asa ca dau acum. xD
So... mi-a placut foarte mult acest prim capitol. :x Ador ideea ficului si mi se pare originala <333... [ cel putin eu n`am citit nimic asemanator. ].: - ?
Am citit cu sufletul la gura acest capitol si sincer, de acum va spun ca o sa citesc fiecare capitol si sunt de acum un fan al acestui fic cu un inceput *dupa parerea mea* superb si promitator. ^^ Saraca fata, imi pare rau de ea , e dependenta de droguri si singura si numele ei, al personajului este foarte frumos. xD
N`am gasit nici o greseala de tastare sau de exprimare... deci e bine, dar la descriere mai ai de lucrat, dar oricine are. ^^
Titlul : 'The Power of Love' ...: - ? el m`a atras foarte mult si de aceea am inceput sa citesc capitolul / ficul. E foarte inspirat si foarte dragut... suna super tare. ^^ Per total capitolul a fost bun. : ]]
Spor la scris si astept nextul! xD Bafta ! ;]

[Elusive wolf]

Buuun <333 ! Deci , am citit capitolul asta de vreo patru ori , si acum , a cincea oara , m-am decis sa postez . Pai ce sa zic , a fost un capitol destul de bun si pare un fic very promitator . In ideea ca este un subiect destul de original , desi ti-am spus ca ideea mi se pare extrem de izbitoare cu Cartile lui Holly Black ( Jertfa & Curajul ) . But , sunt sigura ca este doar o coincidenta , de' se mai intampla xD ( stiu asta din proprie experienta , cuz stiu ca tu ( Nya ) , nu ai citit aceste carti * off : Ti le recomand :x * . ).
Eireen este un nume bine ales , foarte inspirat , n-am ce zice . Ca t despre titlul , n-am nimic cu el , but cred ca ar trebui sa va axati pe titluri in romana , ca doar scrieti in romana ( parerea mea xD ) . Oricum suna foarte nice .
Actiunea a fost okay , sincer nu mi-am dat seama daca a fost grabita sau nu , pur si simplu a fost okay . Cat despre dialog , pai 3 ... 4 replici , so , n-am ce zice despre el , nu mi s-a parut sec . La descriere mai ai de lucrat ( cine nu are de lucrat la ea ?! ) , dar e buna .
Capitolul a fost cam scurt , but ma multumesc si cu el asa .
Sincer deja cam presimt ce se va intampla in continuare . Capitoul , per total a fost bun , asa ca nu pot sa fac altceva decat sa astept nextul , so Live And Die For Metal nu ne lasa sa asteptam too much .
Bye si astept nextul ! Bafta !

[Me�al.]

Hellow! Scuzaţi întărzierea, dar şcoala mi-a acaparat aproape tot timpul liber. >.<
@ Sweet Aiko - Noi ne străduim ca ficul să fie bun şi original. :D Ne bucurăm că îţi place şi te mai aşteptăm.

@Kripterya - Şi eu m-am cam săturat de poveşti d'astea cu formarea cuplurilor după o ceartă, aşa că Nya şi cu mine ne-am gândit să facem ceva nou. Cât despre apariţia săgeţilor în secolul 21 nu îţi putem spune încă :-" O să aflii pe parcurs. :D

@Berry - Ne bucurăm că îţi place ficul şi sperăm că o să îl citeşti în continuare ^^ .

@Elusive Wolf - Mulţumim pentru commentariu. Sincer, eu nu am auzit despre această Holly Black. Am auzit de ea când ai postat tu şi atunci credeam că e un "el" :)) . Bine că m-a luminat Nya :)) . Păi... n-am auzit de cărţile astea [ şi nici de autor ] , so, nu prea ştiu dacă ideile sunt asemănătoare. :-?? N-am mai citit o carte de ceva timp :)) Ultima fuse acum ceva timp :-"

Capitolul 2
Derik P.O.V.

Mergeam prin curtea castelului privindu-i relaxat pe localnicii agitaţi. Ca de obicei, dimineaţa femeile alergau de colo colo pentru a-şi îndeplinii sarcinile. Bărbaţii le ajutau sau, pur şi simplu, pierdeau vremea.
Un bărbat înalt, cu faţa palidă şi purtând o armură maro, se îndrepta spre mine. Paşii lui greoi se auzeau pe pietrele cubice. M-am oprit şi l-am privit politicos.
-Derik, trebuie să te duci să o ajuţi pe Lyniah la întinsul rufelor, îmi spuse el pe un top superior.
Am ridicat dintr-o sprâceană, dar nu m-am clintit din loc. Mi se părea o treabă inutilă şi patetică. De ce aş întinde rufe? Sau, de fapt, de ce eu şi nu altcineva? Nu vroiam să fac ce îmi zicea şeful gărzilor.
-Lasă-mă în pace. Lyniah se poate descurca şi singură. Nu are nevoie de ajutorul meu, am spus şi m-am întors cu spatele la el, luând-o spre ieşirea din castel. Nu aveam chef de tâmpeniile lui.

Stăteam pe creanga unui falnic copac, privind în gol. Vântul adia uşor împletind frunzele într-un vals şi ciufulindu-mi părul lung, de un blond deschis spre argintiu şi făcând să mi se vadă urechile ascuţite. Pe drumul noroios ce şerpuia prin pădure nu era nimeni, doar câteva frunze acopereau mocirla. Am privit printre copaci şi am văzut zidul de piatră pe care îl avea castelul. Nu putea fi observat de oricine, culoarea lui fiind aproximativ identică cu a copacilor. Locul unde trăiau elfii nu putea fi văzut de un ochi de muritor şi nici turla principală nu era foarte înaltă.
Am luat în mână arcul ce îl ţineam prins la spate, lângă tolba cu săgeţi. Nu l-am folosit de ceva timp, luptele fiind puţine prin aceste zone. Oamenii nu îndrăzneau să intre în această pădure pentru că ei cred că era bântuită. Nu înţeleg de ce cred asta pentru că noi, elfii, eram foarte discreţi.
Mi-am ciulit urechea şi am auzit nişte voci goase în partea din nord a pădurii, acolo unde era drumul creat de muritori. Voicile râdeau şi tropăiau pe iarba fragedă. Nu puteau să fie elfi. Noi nu aveam voci aşa de groase. Am hotărât să verific pentru că nimeni nu se aventurase prea curând în acea zonă. Am sărit de pe creangă pe iarba de pe marginea drumeagului. Alergam cu rapiditate spre locul de unde se auzeau vocile, dar în acelaşi timp încercam să fiu discret, să nu realizeze că mă îndreptam spre ei. Când eram destul de aproape, m-am lipit de trunchiul gros al unui copac şi am privit în direcţia aceea. Trei sau patru fiinţe mici de înălţime, cu pielea închisă la culoare şi cu părul roşcat vorbeau. Purtau haine de un gri spre negru şi ţineau în mână arcuri, securi sau săbii. Gnomi, fără îndoială. M-am uitat pe lângă coprul unuia şi am văzut pe cineva întins pe iarbă. Avea părul roşcat, asemenea lor, dar trupul îi era inert. Din spate îi ieşea o săgeată lungă şi sânge îi curgea. Gnom? Nu, ei nu ar fi nimicit pe cineva din neamul lor şi corpul fiinţei era mult mai subţire şi delicat decât al gnomilor. Atunci, poate era om? Am ciulit urechea vrând să aud discuţia gnomilor.
-Ce pradă bună. O să ne sature, am auzit vocea goasă a unuia dintre ei.
-Da, carne dulce şi fragedă de om. Pur şi simplu un deliciu. Abia aştept să o înfulec, a zis un altul.
-Să o omoîm! O voi omorî eu. E un deliciu să vezi cum se zvârcolesc de pe-o parte pe alta, a zis cel de-al treilea. Cel cu securea, probabil, pentru că am văzut cum o ridică în aer, pregătit să lovească.

„Mai trăieşte. Să o salvez sau să o las să fie omorîtă de gnomii ăia? Nu, nici eu nu sunt atât de crud încât să privesc un om cum moare în faţa mea.” Am gândit eu concentrat.

Am atins, cu vârfurile degetelor mâinii drepte, sabia ce o aveam prinsă la brâu. Cu atenţie, am scos-o din teacă, având grijă ca cineva să nu mă fi auzit. Am privit cum securea se ridica deasupra capului gnomului şi se îndreapta spre fată, aerul şuierând. Cu un salt şi alergând, am ajuns lângă trupul fetei şi am oprit securea cu spada. Pe faţa creaturii se putea citi uimirea combinată cu nervozitatea. Continua să îşi ţină muşchii braţului încordaţi şi apăsa securea pe sabie, parcă sperând că aş putea ceda sau că ar putea reuşi să rupă spada. Ceilalţi doi, stăteau împietriţi şi mă priveau. Parcă aş fi fost un inorog sau cine ştie ce minune a lumii.
-Trebuia să apară un nenorocit de elf. Tot pământul ăsta este plin de creaturile astea nesuferite ce le poartă o prea mare grijă oamenilor. Rareori apucă un om să spargă bariera dintre lumile noastre şi atunci se trezeşte un elf, bombănea gnomul cu securea, lasând-o în jos.
Am lăsat şi eu sabia pe lângă corp, privindu-i atent. Feţele le erau nervoase şi roşii. Ochii le tânjeau după sângele creaturii umane din spatele meu. Căutau o cale de a mă depăşi şi a sfâşia carnea crudă şi proaspătă a fetei, apoi îmbătându-se cu sângele ei roşu precum vinul.
Cu coada ochiului, am privit trupul întins pe iarbă şi am observat cu sângele îi curgea şiroaie din rană. Dacă aveam de gând să mai aştept mult, atunci degeaba i-am înfuriat pe gnomi.
-Poate că nu vă este destul de clar. Eu voi avea grijă de această fată, deci aşteptarea voastră este în van. Nu vă voi lăsa să o atingeţi. Cred că ar fi bine să plecaţi, sau poate doriţi să chem Consiliul? Am spus eu pe un ton serios, ridicând din sprânceană.
Consiliul... Adunarea de care se temeau toate fiinţele magice. Acest cuvânt, aparent simplu, avea urmări oribile. La Consiliu se adunau mari puteri ale creaturilor magice şi dezbăteau o problemă, care trebuia să fie destul de gravă. Cei ce erau găsiţi vinovaţi erau alungaţi din lumea noastră – în cel mai bun caz – sau erau executaţi pe loc. Toate fiinţele se tem de această adunare şi mulţi vroiau să o evite. Din cauză că le era teamă, mulţi nu mai făceau lucruri oribile şi pacea rămânea intactă.
-Plecăm, plecăm... Se auzeau vocile şoptite precum un susur ale celor trei gnomi.
Nu am schiţat nici un gest şi privesc cum o luau cu paşi mici şi greoi pe drumul noroios. Bocancii lor se afundau în stratul gros de noroi, murdărindu-i. Încă le puteam auzi vocile nemulţumite.
M-am întors pe călcâie şi am privit spre fată. Nu arăta prea bine. Faţa îi era albă precum hârtia şi sângerarea nu se oprise. M-am apropiat de ea cu paşi mari, rapizi. Se părea că aş fi putut scoate săgeata fără a-i agrava rana. Ăsta era singurul mod prin care puteam să o salvez. Am tras cu rapiditate de săgeată, scoţând-o. Am stat şi am privit preţ de o secundă rana. Nu s-a infectat, un lucru bun. Rapid, am rupt o bucată din pelerina maro şi i-am bandajat rana. Nu eram foarte priceput în a face bandaje, dar era mai bine decât nimic. M-am aplecat şi am luat-o uşor în braţe. Trebuia să o duc cât mai rapid la castel. Alergam printre copaci fără a fi atent la ce era în jurul meu. Auzeam foşnetul frunzelor şi simţeam cum vântul îmi flutura prin părul lung. Copacii se pierdeau în urma mea ca şi când nici nu i-aş fi văzut. Am intrat vijelios pe poarta din lemn şi am alergat spre camera mea. Elfii mă priveau întrebători, toţi ridicând din sprânceană şi oprindu-se din treburile lor. Am trecut rapid pe lângă Migorn, şeful gărzilor cu care m-am certat în această dimineaţă. S-a încruntat şi a început să îmi zică ceva, dar n-am auzit. Nu am fost atent şi încă o ceartă cu el chiar nu îmi trebuia. Ştiam prea bine că o să îmi facă o „vizită” curând, dar am preferat să amân momentul din mai multe motive.
Am început să urc câteva trepte către dormitoare. Aici nu era urmă de elf. Nimeni nu se prea ducea acolo în miezul zilei. M-am oprit în faţa unei uşi pe care am deschis-o rapid. Grăbit, am intrat în cameră, nefiind atent la orice detaliu care mă înconjura. Am aşezat-o pe tânără pe patul moale şi am căutat bandajele. Numai când mă gândeam că o să o bandajez mă apucau nervii. Nici o mică tăietură nu puteam să bandajez, dar o rană cauzată de o săgeată? Am oftat. În timp ce desfăceam trusa de prim ajutor, priveam chipul fetei. Faţa îi era albă precum hârtia şi contrasta frumos cu părul ei precum focul. Părea atât de liniştită, deşi rana nu era aşa de mică. I-am privit chipul absorbit preţ de mai multe minute. Apoi, când faţa i s-a strâmbat, am revenit la realitate. Am început să o bandajez cu grijă şi atenţie.

[Denny]

Baaau XD :>

Asa, azi am avut chef de citit si comentat un fic :-" si al vostru mi-a picat in ochi =)) [ Nya a fost de vina ! daca nu ma facea sa-l pun al index :)) ]. Asa sa incep cu inceputul :>

La partea cu greseli nu stati rau, adica eu personal nu am gasit nicio greseala in ceea ce priveste captolele voastre. Imi place ca nu va incarcati cu descriere inutila si plictisitoare, desi descrierea in sine, cea captivanta este prezenta. Imi place faptul ca nu aveti foarte mult dialog si ca e interesanta actiunea. Adica, pe forum eu nu am mai vazut [ citesc cam toate ficurile ] o poveste intre un om si un elf [ din ce mi-am imaginat eu elful acela e cam hot =)) ].
Acum sa ma bag putin la tine Nya. Vreau sa-ti dau un sfat. Tu ai creeat-o pe Eireen ca si o fata de caruia nu-i prea pasa de viata, era comoda, prefera sa moara in loc sa o doara. Efectele drogurilor ? Poate. In fine, vreau sa spun ca pentru mine personal, ar fi o dezamagire foarte mare ca peste cateva capitole sa-i schimbi atitudinea ca sa fie o fata super sweet si alea alea :-?, ar fi cam deranjant [ de aceea e preferabil sa-i faci o personalitate cat de cat deschisa] . Desigur, eu nu o sa comentez prea multe pe tema asta pentru ca e abia primul capitol din perspectiva ei.
Si un sfat la partea cu drogurile X_X vezi ca daca e praf se ineaca saraca fata :))) ca nu ai cum sa bagi prafu` ala sa-l inghiti si sa nu patesti ceva [ d'aia se injecteaza/ia pe nas (ce ma stiu b-))] i-ar fi trebuit apa sau ceva, desi s-ar fi facut terci :| cum se face faina cu apa =)). Bleah !

Asa, Metal, pai la tine e destul de interesanta faza, stii sa scrii si inca esti si baiat, nu o lua ca pe o insulta, insa mi-e cam greu sa ma obisnuiesc cu baietii care scriu ficuri [ dat fiind ca au fost [ cu tot cu tine ] 3 pe site :-? [ din cati cunosc eu ] ]. Te descurci foarte bine si ceea ce ador este faptul ca stilul tau se apropie cu cel al Nyei si se imbina foarte fain. Am o obiectie la tine, la ultima parte ai cam incurcat-o din punctul meu de vedere. Uite de ce :

M-am întors pe călcâie şi am privit spre fată. Nu arăta prea bine. Faţa îi era albă precum hârtia şi sângerarea nu se oprise.

Si apoi ... mai in jos ...

Faţa îi era albă precum hârtia şi contrasta [...]

Asa, desi nu ai folosit aceasta comparatie una dupa alta [ intr-o fraza si dupa in alta ] tot m-a deranjat. Puteai sa faci o alta comparatie ca sa nu se repete, capitolul daca era mai mare si puneai undeva la inceput aceasta comparatie si dupaia la sfarsit tot aceeasi, tot ar fi fost urat pentru ca cititorul [ subconstientul ] inregistreaza cuvintele care le citeste, si dupaia nu suna prea bine sa citesti aceeasi comparatie de mai multe ori.
Nu cred ca e o greseala asa de mare :-? dar nah.


En fin, povestea voastra e originala din cate am citit. Abia astept capitolele urmatoare. Si sper sa fie ca si pana acum, fara greseli :>.

Bafta in continuare !



P.S: Stiti ce ar fi fost interesant ? Sa inversati rolurile :> Metal - fata, Nya- baiatu` =)) Ar fi fost genial :)).

[Kripterya]

Hello
Ahaa, acum inteleg misterul sagetilor:)), cand am citit primul capitol nu m-am gandit nicio clipa la elfi, a fost o surpriza placuta sa vad ca i-ati introdus...Derik imi aduce aminte de Legolas:x (Orlando nu m-i se pare frumos, dar cand a jucat rolul lui Legolas arata chiar bine). VReau sa vad cum o sa evolueze povestea, pentru ca, din cate observ eu, se va naste o poveste de dragoste intre Derik si Eireen...intuitie feminina:)).
Nu am vazut greseli inafara de comparatia pe care a gasit-o Denny, oricum eu nu prea ma uit dupa asa ceva, dar alea au "sarit in ochi".
Abia astept urmatorul capitol.
Kissez :bye:

[Nya.]

@ Queen D. : Jesus, cum ți`am zis, tu n`ai ce face, Denny. Ia treci, don`șoară, la teme [ că, na, când devii majoră și mă mut cu tine, vreau să stau în casă cu o persoană cu temele făcute =)) ]. Mulțumim că ne`ai dat sfaturi și vom încerca să ținem cont de el. Btw, eu vreau ca Eireen să fie exact cum am descris`o în primul capitol, și exact așa va rămâne. ^^

@ Kripterya : Mulțumim mult de părere! ^^ Nici mie nu`mi place Orlando Bloom, dar în L.O.T.R mi s`a părut o frumusețe de băiat. <3 Btw, intuiția feminină nu dă grej niciodată. ;;) Te așteptăm și la acest capitol!

Acest capitol nu e prea lung, dar având în vedere că școala îmi ocupă tot timpul, n`am timp să scriu mult. Sorry. D:

[center]Capitolul 3
Eireen P.O.V.[/center]

Mi-am adus aminte de cele petrecute înainte de trezirea mea şi am tremurat. Îmi simţeam corpul amorţit, de abia putând să mă mişc. Durerea din spate era prezentă, şi o simţeam groaznic de tare, căci nu mai aveam droguri în sânge. Doar drogurile m-ar fi putut face să uit de durere. Am deschis uşor ochii, privind în jur. Cu siguranţă nu era raiul, dar cu atât mai puţin iadul. Bun, deci nu murisem. Atunci unde mă aflam? Nu puteam recunoaşte interiorul camerei şi nu se putea spune că această încăpere era una prea modernă. Era frumoasă, nu neg, dar nu arăta ca o cameră umană. Tot ce-mi puteam da seama era faptul că acest loc, în care mă aflam, era un dormitor. Eu stăteam întinsă pe o suprafaţă foarte moale, ceea ce mă relaxa. Nu mai era nici un om în încăpere, sau vreo altă fiinţă vie. Mi-am dus mâna câtre buzunarul pantalonilor, căutând cu disperare punguţa cu droguri. Nu mai era acolo. Am paralizat involuntar. Ce mă făceam fără droguri? Şi nici ţigări nu mai aveam. “ Dracu! ” Am încercat să mă ridic în şezut, dar durerea din spate mi-a oprit acţiunea. Am scos un mic ţipăt, apoi mi-am acoperit repede gura cu mâna. Nu voiam să fac nici un zgomot. Dacă cel ce mă adusese aici era rău? Sau dacă eram aici pentru a fi fiartă? Imagini cu mine într-un ceaun mare, îmi apărură în minte. M-am forţat să mă ridic, muşcându-mi buzele pentru a nu ţipa. Cu siguranţă săgeata aceea fusese bine ţintită. Probabil că eram bandajată, căci altfel sângele încă ar fi curs. Am reuşit cumva să mă ridic. M-am analizat preţ de câteva secunde. Eram murdară, foarte murdară. Pantalonii mei, ce la început erau roşii, acum aveau o ciudată nuanţă de maro. Am oftat puternic, apoi m-am îndreptat spre uşa camerei, dorind să ies. Dar chiar când să deschid uşa, cineva o deschise. M-am dat repede în spate şi am sărit la loc pe pat. Bărbatul din faţa mea mă privea încruntat. Avea părul negru şi lung până la umeri, chipul palid şi era foarte înalt.
- Sunt Migorn, spuse el cu o voce calmă, dar care nu îi putea ascunde aversiunea faţă de mine. Cum te cheamă?
- Eireen . . .
Răspunsul meu a fost simplu, chiar nu aveam ce spune altceva. Spatele mă durea şi mai tare şi aşteptam ca interlocutorul meu să mai zică ceva. Dar nu a mai spus nimic. Doar stătea pe un scaun, uitându-se la mine urât. Speram că nu el era cel care mă salvase. Mi-am băgat o mână în buzunarul pantalonilor şi am găsit o ţigară strivită. Am scos repede şi bricheta din alt buzunar şi mi-am aprins ţigara. Am tras din ea, răsuflând uşurată, nepăsându-mi că Migorn ( parcă aşa îl chema, nu? ) mă privea uluit. Eram atât de fericită că în sfârşit puteam să mă relaxez şi să uit de durere. Fumul ce îl inhalam era foarte liniştitor, mă calma. Am auzit un glas nervos pe hol, apoi uşa se trânti de perete. Un bărbat cu părul lung, blond – argintiu intră în încăpere. Se uită urât la Migorn, în timp ce eu mă uitam la el, ameţită. De ce toţi aveau privirea aia nervoasă? Blondul îi făcu un semn cu capul, în semn de ‘ poţi pleca ’, apoi se întoarse spre mine cu o privire blândă. Ce naiba era cu lumea? Mai întâi se uita urât, nu conta că nu la mine, iar acum are o expresie blândă. Mi-am dat seama că în orice secundă îmi puteam arde părul cu ţigara, din cauză că era prea aproape. Am lăsat-o să cadă pe jos, călcând-o uşor cu piciorul.
- Ştii că nu e prea frumos ce faci, nu? Eu sunt Derik. Tu cine eşti?
- Sunt Eireen. Poţi să-mi zici unde dracu mă aflu şi de ce am fost salvată?
Vocea mi-a sunat nerăbdătoare. Ei bine, mă bucura faptul că îmi recăpătasem tupeul. Pentru o secundă m-am simţit vinovată, dar apoi acest sentiment patetic mi-a trecut. Ce-mi păsa mie că supăram o creatură? Mi-am dat seama că nu este om, căci frumuseţea lui era zdrobitoare. Mi-am alungat repede acest gând. Derik a oftat.
- În camera mea. Iar camera mea este într-un castel, zise el, chicotind uşor.
- Ce sunteţi voi?
Întrebarea pusă de mine a fost una involuntară. Credeam că se va supăra, dar în schimb, el doar a zâmbit şi a răspuns simplu:
- Elfi.
Cuvântul suna prea ireal, prea fantasmagoric. Am rămas cu gura uşor căscată, de parcă aş fi fost o tâmpită, sau cel puţin aşa credeam eu. M-am întins pe pat, privind tavanul. Voiam să merg acasă. Nu-mi păsa de poliție, voiam doar să scap din locul acesta. Nu puteam suporta să văd perfecțiunea lui Derik, fără să-mi treacă mii de gânduri nebunești prin cap. Acest . . . elf era perfecțiunea întruchipată. Stătea și se uita în gol, dar acest lucru mă fascina la el. Evident, îmi plăcea cum arată. Doar atât. Nici nu-l cunoșteam. Dar chiar și așa . . . era fascinant. Și-a ridicat privirea, uitându-se la mine blând, iar eu mi-am îndreptat atenția spre altceva. M-am ridicat în picioare întinzându-mi corpul. Mi-am scuturat puțin praful de pe tricou, apoi am privit tavanul, din nou, și i-am spus cu o voce calmă elfului:
- Pot să plec acasă, nu? Adică dacă te temi să nu mai pățesc ceva, mă poți duce până la ieșirea din pădure, apoi dispar și nu mă mai întorc aici.
“Dar îți promit că nu te voi uita...”, îmi venea să zic. Am rămas șocată de gândurile mele. Ce naiba? Doar arăta bine! Îmi repetam acest lucru în gând, dar cumva nu eram deloc convinsă de cuvintele mele. Era un lucru la el care mă atrăgea. Era ciudat . . . Niciodată n-am crezut că mă voi simți atrasă de cineva. Ce-mi păsa mie de restul ființelor vii? În această lume nu era loc decât pentru persoana mea, corpul meu și mintea mea. Adică doar pentru mine. Derik mă privea ușor alarmat, fără să spună nimic. Nici nu prea știu ce ar fi putut spune, în afară de un ‚ da ’ simplu. Încă așteptam un răspuns, începând să-mi pierd răbdarea. Nu era greu să spui un cuvânt așa ușor. Am început să-l înjur în gând. M-am îndreptat spre ușă, dar am rămas cu mâna pe clanță, căci Derik îmi puse o mână pe umăr. Am zâmbit în sinea mea, bucuroasă că am reușit să-l provoc. Acum trebuia doar să mă lase să plec și gata. Dar nu eram prea sigură că mă va lăsa . . .

[A'Svear]

HeLLo There
Deci in primul si in primul rand eu, persoana mea si cu mine trebuie sa spunem ca scrieti superb. Deci Nya si metal faceti o echipa divina impreuna.
Asa...acum sa revin la capitol:

Dar chiar când să deschid uşa, cineva o deschise.

Sincer Habar nu am ce alta formulare ar putea fi pusa aici, de aceea va rog sa ma scuzati...Dar nu stiu, propozitia nu suna prea bine... E ca o repetitie sau asa ceva...
Aaaa da poate ar merge ceva de genul: "Dar chiar cand sa deschid usa, cineva mi`a luat`o inainte"...or something like this :-?

Ooooky...Nya trebuie sa te felicit pentru capitol, aceasta este unica scapare a exprimarii care am gasit`o. Greseli de tastare nu au fost, nici macar vreuna mica si neinsemnata. Ador cand lumea isi citeste capitolele inainte de a le posta si nu calca in picioare limba romana...nici nu stii cat iubesc capitolele fara greseli de tastare :X
Actiunea este relatat frumos si lejer...Merge natural cu evenimente clare...Fara graba...i`m lovin' it :X
Descrierea folosita a fost foarte frumoasa. Si personalitatea lui Eireen este conturata frumos. Si gandurile ei...am vazut ca au o tenta visatoare in acest capitol in privinta lui Derik . Waaai abia astept continuarea. Cat de repede se poate....
Metal, nu`i asa ca nu o sa ma lasi sa astept? ;;)
Spor la scris amandurora si multa multa imaginatie.
Zbye =3