Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

The Covenant

#1
~ PREFATA~

Nu ma gandisem niciodata prea mult la felul in care voi muri desi aveam destule motive in ultimele cateva luni..-dar,chiar daca m-as fi gandit nu mi-as fi imaginat ca voi muri in felul acesta.
Am simtit cum ceva ma strapunge in spate si deschizand ochii impaienjeniti de lacrimi si privind in jur vad luminitele de deasupra mea.
Doamne…acum imi amintesc..eram pe o nava de razboi..dar eram singura. M-am ridicat sa privesc la cele din jur si cand m-am uitat pe gemuletul micut totul era intuneric iar luminite stralucitoare se aflau de jur imprejurul peisajului nocturn. “spatiu?” “galaxie?” m-am intrebat. Si in momentul acela mi-am amintit tot. Razboiul,crimele,soldatii..totul! Da. Acum avea un sens. Mult mai logic. “13 martie ’93. Un razboi puternic si sangeros.Dureros de asemenea. Hm…ce trist. Cati oameni s-au luptat pt. vietile lor. Eram si eu soldat. Fusesem insarcinata sa salvez cei cativa oameni din acel orasel micut. [cam 3.100] numai mult. Dar..ce patetic. Nu fusesem in stare sa ma salvez pe mine dar alte persoane. Curios este ca-mi abandonasem misiunea. Deobicei imi plac provocarile. Insa, eu vroiam ceva mai palpitant,ca lupta..alaturi de partenerii mei de echipa.
“Ce idiotenie” Poate acesta era motivul pentru care abandonasem tot. Si ma aflam pe nava asta care nu prea steam cum se foloseste. Propria viata insemna in ultimul timp foarte putin pentru mine. Ma preocupau alte lucruri mai importante.
Multe idei si intrebari cu privinta la ce se intampla pe “Pamant” acum erau in capul meu. Da…eram aici pentru ca in disperarea mea de a fugi si a ma salva , partenerul meu Mike m-a urcat in nava deoarce eu nu aveam suficienta forta ,fiind ranita..si nu ma puteam misca. Si acum sangeram in unele locuri. Trupul meu era amortit. Eram intepenita la gemuletul micut unde intunericul parca imi conducea nava si totodata viata mea intr-un profound abis.
Am inceput sa tremur. La inceput am crezut ca de frica amintirilor,dar apoi mi-am dat seama ca nava si tot ce se afla in jur a inceput sa se cutremure. Toata aceasta zguduiala m-a scos din amortire si m-am putut misca mai bine. Cand sa privesc am cazut jos in urma altei unde de soc si nu mi-am putut tine echilibrul. Dar steam acum. Un grup de meteoriti majori se ciocneau de nava mea. Nu steam cat va dura sau daca ma voi dezintegra odata ce loviturile vor fisura nava. Ce oroare! Dar viata nu e ca in filme unde totul se termina cu “happy end”. Inchizandu-mi ochii, am incercat sa-mi alin durerile ce-mi strapungeau corpul. Sic and lucrurile s-au mai linistit am deschis ochii putin sesizand ca defapt plangeam. Vedeam totul ca prin ceata iar capul imi bubuia de durere. Parca nu steam ce se intampla cu mine. Nu puteam gandi prea limpede. Tot ce vroiam era un pat si un ceai fierbinte.
In ciuda dorintei mele imposibile in acel moment, incercam sa ma incalzesc pe podeaua rece. Preferam sa ma confront cu soldati inarmati decat sa plutesc la nesfarsit in nestire. Aveam cel putin un scop in viata. Sau..doar credeam ca am. Ce ironie..nici macar nu steam ce trebuie sa fac. Acum, ca sunt aici fara mancare,apa,si alte necesitati. In orice caz, trebuia sa fac ceva. Nu puteam sa stau sis a privesc cum trec minute din viata mea fara rost. Recunosc ca, desi eram o persoana indiferenta cu ceea ce mi se intampla dar acum imi pasa cu adevarat. Imi era chiar si frica. Aveam nevoie de ajutor. Si asta cat mai repede.


Capitolul 1-Visul amintirilor



Eram cufundata in intuneric. Simteam caldura. Ea se contura pe umerii mei ca doua palme care ma zgaltanau, facandu-mi capul sa se clatine dintr-o parte in alta. Auzeam ecouri de voci care ma strigau. O voce copilareasca si cunoscuta mie. Imi amintea de mine cand eram mica. Dar caldura si toata agitatia cresteau ca un impuls puternic facandu-ma sa tresar si sa deschid ochii. Se facu lumina in ochii mei si imediat am realizat ca tot ce simtisem si vazusem era numai o iluzie si ca defapt visasem. Dar atat de real. Real pentru ca puteam percepe mult mai multe lucruri ca intr-un simplu vis si ca eram intr-un fel pe picioarele mele. Nu vedeam totul din aer. Si mi-am dat imediat seama de ce mi se intamplau astea.
Cand eram mica, cam pe la 7 ani nu mai mult, a avut loc un razboi care a lasat in urma mari dezastre. Multi oameni si-au piedut viata iar sute de copii au ramas orfani. In acest razboi tatal meu fusese solicitat sa participe ajutand. Cum mama murise iar eu nu aveam cu cine sta, a fost nevoit sa ma ia cu el,Ryan fiind in grija matusii mele . Stateam mereu cu doamnele care se ingrijeau de treburile din jur in timp ce tatal meu isi risca viata in fiecare minut. Deseori acceptam faptul ca nu putea fi langa mine si incercam sa nu plang. In schimb mi-am marcat viata complet. De ce? Sa spunem ca un copil de varsta mea nu trebuia sa vada atata durere si sange. Om dupa om cadea injunghiat pe la spate in propria balta de sange iar ultimele lor cuvinte erau in simplu „Amin” si vedeam toate astea intamplandu-se nici la 10 metri de mine. Pentru ca mergeam des cu masina schimbandu-ne cortul si locatia asemenea imagini nu erau excluse. Imi aduceau deseori aminte de mama care si dansa murise intr-un mod tragic si sangeros. Si ma abtineam sa nu plang dar nu prea reuseam. Tresaream la fiecare zgomot puternic pufnind in lacrimi si strigandu-mi tatal . A fost o perioada care nu mi-o amintesc decat foarte rar sau poate deloc pentru ca reprim acel sentiment de durere care ma doboara.
Dupa razboi eu si tatal meu care slava Domnului scapase cu propria viata, ne-am intors in New York unde am incercat sa ducem o viata cat de cat normala. Ryan era inca un bebelus mic si simpatic nu cum il stiu acum, iar eu aveam grija de el cand tata era la servici. Lucra la o fabrica de produse alimentare. Venitul nostru lunar nu era unul prea mare dar ne descurcam . Deseori David aducea de la servici cate 2 baxuri de suc, iaurturi si alte alimente necesare asa ca nu ceream mai mult. Pe masura ce cresteam deveneam mai rece, mai indiferenta si nepasatoare de propria viata si ce ma inconjoara. Sa zicem ca am reusit sa trec peste toata acea drama. Dar nu indeajuns incat cel putin eu sa duc o viata normala. Tatal meu a incercat sa-si refaca viata . la varsta de cei 15 ani ai mei, el a intalnit o femeie care i-a schimbat total viata. Il vedeam mai vesel, mai cu capul in nori, si mai plin de viata. Numele ei era Mary. Au stat doi ani impreuna iar in tot acest timp avusera ocazia sa se cunoasca unul pe altul pana in vara asta, vara a celor 17 ani ai mei, timp in care a cerut-o de sotie. La scurt timp s-au logodit iar apoi a urmat nunta.
In prezent totul e bine.Sunt in a doua „luna de miere” care e pe sfarsite si se iubesc foarte mult unul pe altul. Cei drept, David merita asta.Insa eu sunt condamnata ss am grija de pacostea de Ryan . acum el are 11 ani. Dar nu s-a schimbat deloc in ultimul timp. Nu vad nici o picatura de maturitate in el. Dar are timp.
Viata e scurta dar si lunga in acelasi timp. Si nu-l condamn. Ce-mi doresc cel mai mult e ca el sa aiba in continuare o copilarie fericita . Copilarie de care eu nu prea am avut parte. Am fost nevoita sa ma maturizez devreme si sa transform timpul meu in munca continua. Timp in care alti copii se jucau toata ziua si radeau bucurandu-se de viata.Dar acum ca am crescut pot avea mai multa libertate.
Revenind putin la realitate, asa cum spuneam am deschis ochii. Mainile calde care erau lipite de umerii mei erau cele ale fratelui meu Ryan. Incerca sa ma trezeasca din somn.
-In sfarsit te-ai trezit! A trebuit sa trag de tine o groaza de timp !
- Serios? Ufff..ce cald e! Ai lasat caloriferul aprins?
- Nu..Dar ai broboane de transpiratie pe frunte si gat. Si esti foarte rosie. Sigur te simti bine surioara? Ma intreba el in timp ce imi verifica temperatura cu palma.
- Ma doare putin capul. Cred. Nici eu nu mai eram sigura ce mi se intampla. Pe moment simteam ca iau foc efectiv. Am sarit din pat alergand spre baie si lasandu-l pe Ryan singur in propria mea camera. Nu faceam asta niciodata, dar nu luasem in considerare acum.
Ajunsem in fata oglinzii. Ryan chiar avea dreptate. Ardeam. Oare ce mi se intampla? Imi simteam corpul amortit si aveam frisoane. Din interiorul meu ieseau spre suprafata dureri ingrozitoare ce imi strapungeau corpul. Am cazut pe podeaua din baie. Nu puteam sa ma tin pe picioarele mele. Speriat, Ryan a incercat sa ma ajute ducandu-ma pana in pat. Am stat asa pana pe la ora 13:00 cugetand la visul meu. In mintea mea el se manifestate diferit. Acum eram soldat si faceam parte din armata. Trebuia sa ajut oamenii in locul tatalui meu. Ma aflam pe o nava spatiala in urma unui accident iar Mike juca i el un rol in toata treaba asta. Era partenerul meu .Ajunsa la un punct in care limitele mele erau chiar la limita :) simteam ca am nevoie de ajutor imediat. Iar apoi a aparut Ryan care a incercat sa ma trezeasca. In urma acestui vis am relatat toate amintirile copilariei mele. Hm..probabil acum faceam fata mult mai usor.
Incet, incet, mi-am revenit din starea mea depresiva. M-am dus sa mananc ceva. Ryan era in sufragerie si se uita la televizor.

-Hei, nee-chan :) cum te mai simti? Pare ca te-ai mai linistit.

-Da! Sunt putin mai bine. Dar tu? Ti-ai facut temele?

-Ba da..le-am facut!

-Ti-am zis! Nu iti faci temele, nu te uiti la Tv!. Tata Mi-a zis sa am grija de tine. Acum dute sus si fa ce ai de facut. Daca ma asculti, diseara te duc la Mc’Donald’s :)
- Yeeee!!! Onee-chan buuna!!

Sari de pe pat si ma apuca de gat invartindu-se si razand de bucurie. Intr-un fel ma simteam bine, chiar daca ii promisesem ceva contra vointei mele. Era doar un copil. Se duse in camera la el timp in care eu mi-am luat ceva din frigider sa mananc. Parintii trebuiau sa se intoarca peste 3 zile si asteptam asta cu nerabdare. Era o zi de duminica plictisitoare. Nu planuisem nimic asa ca m-am gandit sa ies putin pe plaja. Pe plaja din Atlantic City. Mi-am luat haina si am iesit. Afara era mai cald azi. Soarele stralucea mai puternic si radia caldura mai intensa. Partea de plaja pe care alesem sa ma plimb era pustie.
Stateam pe malul marii si priveam in departare. Razele soarelui imi mangaiau fata. Aerul era sarat. Printer firele de nisip fierbinte se ascunde fericirea tuturor celor care au pasit azi cu sufletul plin,pe plaja. Printer valurile marii poti auzi si acum ecourile rasetelor de peste zi.
Insa marea parea acum a ingana cantece de leagan. Unele semanau cu cele care mi le canta mama cand eram mica. Sunetele se unduiau pe valuri si melodii incantatoare imi mangaiau spiritul. Ma simteam ametita. Simteam cum plutesc pe acele ritmuri nepamantene si ma lasam dusa departe..departe.. Cat este durata acestei clipe prezente? O fractiune de secunda,un minut sau poate nici atat. Trecutul a umplut existenta noastra;prezentul implica implinirea datoriei dar si angajarea viitorului. Este adevarat pentru lucrurile acestei vieti, dar cand este vorba de sufletul nostrum, ne ascundem,ne pierdem cu totul. Ne simtim obositi si descurajati in urma eforturilor depuse care credem noi,nu prea au auvt sens.
Aveam un motiv sa ma gandesc la toate acestea. Atmosfera dar si gandurile care ma presau trebuiau cumva spuse.si avand o discutie cu mine insami realizam ca nu pretuiam prea mult ceea ce aveam in jur. Sensul acestei vieti pe care o aveam era un gand desart. Nimic mai mult. Vroiam sad au un rost acestei trairi. Un rost pe care nu il prea vedeam sau gaseam. Probabil incercam sa par ceva mai mult decat sunt deja. Oricum as fi luat-o mintea mea era intr-o agonie continua si constiinta ma presa pentru lucruri facute sau dorite,pro si contra vointei mele. Nu steam exact ce-I de facut. Teoretic poate chiar practic, existenta mea plutea pe axa unei lumi nepotrivite mie. Facuta sa traiesc intr-o lume care se invarte continuu nestiind ce cauta si negasind un scop pentru propria fiinta ma desgusta complet. Din pacate, visele si teoriile mele despre o lume fantastica erau inposibil de pus in practica. Erau doar minciuni cu care ma incalzeam intr-o lume rece..de gheata. Adevarul era chiar in fata mea dar steam ce ascunde. Doar triste minciuni. Un adevar neadevarat. Era ca sic and luminile se stingeau,cand totul se abatea spre intuneric,lasand lucrurile mai incetosate,oamenii fiind in dubii si nelamuriri. Cam asa eram eu. Intr-o cautare continua, a ceva ce nu voi gasi, si ca sper in zadar.
Ma gandeam sa ma intorc din moment ce nu mai aveam ce face. Lui Ryan I se facea probabil foame . auzeam inca undele acelea sonore,insa nu mai aveau aceeasi intensitate.nu stiu cati oameni vor mai fi vrajiti de acele acorduri divine dezlandtuindu-se peste ei constiinta si punandu-si intrebari la care nimeni nu raspunde. Dar speram sa gasesc cat mai repede ceea ce caut…!


Capitolul 2 – O familie aproape perfecta


Era o noapte ploioasa de vineri, 13 octombrie

Stateam ingandurata meditand la ziua de maine.

La o fractiune de secunda casa fusese cufundata intr`o completa bezna!

Bineinteles. un fapt comun. Lucruri de genul asta se intamplau ff. des la noi in casa. Mai ales dupa miezul noptii.

Acum depinde. Noaptea asta era cu totul diferita. Vineri 13 sa subliniez. Da. Sa zicem ca nu credeam in superstitii. Din moment ce eram obisnuita cu fenomenul. Dar curiozitatea din mine ma dobora. Am coborat pe scari dar pana sa ajung la sursa..un omulet mic si negru se strecoara printre picioarele mele. Extraterestru mic! (miam zis eu) idiotul de fratemiu!!

- s-a luat curentu onee chan!!! AHHH!! HAI sa spunem povesti de groaza" zice el cu un zambet demonic pe care nu l-am vazut, ci doar imaginat. oricum il cunosteam. asa ca fraieru a inceput sa se strambe in lumina telefonului ca si cand ar fi interpretat un personaj ca „Dracula”

-Fraire!! in loc sa te ocupi de dracia aia de telefon mai bn mai ajuta . Vrei sa stai pe intuneric toata noaptea?

-uu...e hai ca nu trebuie sa te stresezi .
- Sunt f. calma! spre deosebire de adrelina din tine. arati groaznic! ceai facut? iar ai cautat in tomberon dupa jucariile tale ?

- onee chan! baka! - el continua sa se prosteasca cu lumina de la telefon in timp ce mutra sa idioata arata infricoasatoare.
- Stii povestea cu tipul care livra orez?
- Ar trebui?
- Ei bine...
-Era odata ca niciodata, un batran care livra gogosi din orez! intr-o noapte ploioasa ca asta, in timp ce fulgerele explodau la tot pasu, el statea acasa si manca una dintre gogosi.... cand a ridicat capacul cutiei.... gogosile nu mai erau!!! "


- -AAAA!!! am tipat eu cu o oarecum ironie ca sa ii fac jocul! el a inceput sa rada.

-" si cand batranul a murit.... >:) au ridicat capacul sicriului sa il mai vada o data.... IAR BATRANUL NU MAI ERA!!!!"
-Interesant! Cred. Dar mai mult ma sperie profesoara de mate! Nu stii ce infricoasatoare e cand preda! Se joaca cu cifrele si ecuatiile parca ar face vrajitoriii !!

-Tipul din povestea mea e mai tare.

-Asta ca sa stii!! sa nu te mai indopi cu atatea gogosi ! nu de poveste! dar daca ma uit atent..ai cam luat proportii in ultima vreme!

- -esti rea!! gogosile sunt bune! si daca am pus cateva kile p mine am sa ma fac"macho cand voi impli 18 ani" asa ftele o sa ma placa prea mult!! ;))

Oh hai ca asta le intrecea pe toate. Eram obisnuita cu bombele care`i ieseau in fiecare minut din gura..dar astea le intrecea pe toate.

- Ai doar 11 ani!! :))iar tu te crezi "macho"? pana la 18 te mai schimbi.

-Da..poate!

- Hai ca-mi respiri aerul!! dute-n camera ta ryan ! soi stai acolo pana dimineata.
-bine..bine..(imi scoase limba intr`un mod prostesc--cei drept era doar un copil--un dracusor)

-Si ...Ryan...
-Ce ???

-Incearca sa nu faci vreo prostie pana dimineata.
-Am sa imi dau silinta..
Imediat ce mam asigurat ca a inchis usa lumina a revenit la normal si mam bucurat de o noapte fara prostiile lui. Cum parintii erau plecati in vacanta eu puteam s stau calma..fara griji . tot ce ma ingrijora in acest moment era faptul ca razgaiatu` de fratemiu ar da foc casei. daca incercam sa uit..totul era perfect asa ca mam trantit in pat si am pornit tv-ul.
Ce liniste era fara vocea lui. A lor. In ultimul timp ma simteam asa constransa. Familia mea era foarte galagioasa din toate privintele. Nu exista dimineata in care sa nu se contrazica chiar si pentru cel mai simplu act. Iar cum tatal meu se recasatorise, se adunau si mai multe. Poate pt. el era ceva ce a asteptat cam circa 5-6 ani. Insa eu simteam ca nu mai fac fata. La absolut nimic. Ce iesise bun din toate astea era faptul ca noua sotie a tatalui meu ,Mary, era o femeie minunata. Il iubea mult pe tatal meu. Si pe noi . Ryan si cu mine. Inainte nu avuse copii. Asa ca ne indeplinea mofturile cu cea mai mare placere. Iar ryan era ff. satisfacut. In ultimele 2 luni camra lui se umpluse de 3 ori cu jucarii fata de cum era inainte sa apara Mary in vietile noastre. Cei drept, si eu progresasem. Ma duceam mai des la mall..ceea ce nu incanta prea mult pt. ca aveam destule haine,cosmetice etc. Aveam mai multi bani de buzunar. Cam dublu fata de cat primeam inainte.

Desigur ma mutasem la scoala cea noua unde iii cunoscusem pe Mike, Jake, Tylor si Mel. Ma simteam bine in preajma lor . Cea mai mare parte a timpului o petreceam cu ei. Iar tatal meu pleca acum mai des de acasa. Iesea in oras. (o iesire in doi. Cum spune el „romantica”) sincer, nu stiu daca la cei 39 de ani ai tatalui meu se mai poate numi ceva romantic ,dar ..in dragoste nimic nu interzis. Iar el mergea pe zicala: „ Niciodata nu e prea tarziu” o aplica in orice situatie. El era o fire foarte zapacita, incurca mereu lucrurile si nimic nu ii iesea bine. Avea nevoie de cineva ca Mery. O fire calma,protectoare si desigur cu capul pe umeri. De cand e ea, bucataria si sugrageria arata mai curate, baile mai ingrijite,iar praful e sters. Cat despre dormitoarele noastre,suntem pe cont propriu. Mai putin Ryan. El asteapta mereu ca cineva sa-i stranga mizeria din urma. El crede ca lumea e albastra.( albastru fiind antonimul cuvantului de baza roz care este pt. fete) . Dar ne-am obisnuit. David( tata) spune mereu : „Ryan e cel mai mic. Ar trebui sa ia exemplu de la tine” –ca si cand nu l-as fi corectat si invatat de atatea ori. Insa el il vede ca pe un ingeras. Iar eu cad mereu vinovata cand vine vorba de el. Ei bine cam asa arata familia mea ca un mic rezumat. Dar eram multumita de ei.
Ceasul batuse ora 2:00 . Ryan probabil dormea si m-am gandit ca asa ar trebui sa fac si eu. Am inchis ochii si am incercat sa ma cufund in linistea dintre cei 4 pereti intre care ma aflam.
Era asa intuneric..prea intuneric. Dar o raza de lumina rupse bezna continua.ochii mei se deschisera ingustati si somnorosi.
O noua dimineata sosise foarte repede. O dimineata ca oricare alta,evident. Trebuie sa fi fost obosita tare pentru ca am adormit repede si nu am visat nimic. Am dormit adanc si profund. Aporape neintoarsa. Ora 7:30. Cascasem timp de 10 minute cu intervale scurte. Aveam nevoie de un dus sa ma trezesc la propriu. Inca dormeam. Altfel nu-mi explic de ce m-am impiedicat de 2 ori pana sa ajung la baia care era la jumatate de metru.
-Ah!!! La naibaa! E rece! Ce impuls. De jos din bucatarie auzeam tipete ce pronuntau numele meu. Era Mary. Ma chema la micul dejun,asa ca m-am grabit cu dezmortirea mea si in timp ce coboram scarile ma si incaltam cu sosetele mele pufoase.
-Viiin!! Am strigat dupa un timp. Dar ce drum pana in bucatarie. Sa cad la fiecare 4 trepte.
-Draga mea, ai sa te lovesti asa. Ia totul usor. Mai este timp . Imi spuse ea calma si zambi usor. Asta chiar ma relaxa. Parea inceputul unei zile frumoase chiar daca afara ploua cu galeata . Bine..frumoasa pana sa apara David. Intra pe usa incurcat intr-o sarma subtire de jur imprejurul propriului corp ud ca si cand ar iesit din cabina de dus si stropit de noroi.
-Draga mea,imi poti da o mana de ajutor aici? Pare ca m-am incurcat!
- Da. Asta am putut sa observ. Spuse ea cu un ranjet in coltul gurii.
-Off..David niciodata nu te inveti minte? Uite-te in ce hal arati! Speram sa numai pun un rand de haine la spalat in dimineata asta.
- Ei doar ma stii !
-Da..foarte neindemanatic, am adaugat eu.
- Ah.., ‚neata Jess! Nu te-am vazut! Eram incurcat cu sarmele astea.
-Sunt convinsa! L-am incurajat eu in timp ce imi luam un baton de cereale. Nu prea comunicam cu el deobicei. Nici nu cred k aveam vreun subiect comun. Si cand incercam sa ma bag in seama pt. ca linistea era prea asurzitoare el schimba repede subiectul si de la vremea „frumoasa” de afara ajungeam efectiv mereu la autoturisme si la cat frumos ar fi daca el ar avea destui bani pt. un Mercedes nou. Evident avea. Dar Mary era contra cu totul . Isi schimbase masina inainte de logodna. Insa el era prea fascinat de acestea.
- Ai planuri pe azi draga mea? Ma intreba el in timp ce isi dadea jos haina uda.
-Mmm..nu cred. De ce? Vreo iesire?
- Ma gandeam ca ar fi frumos sa iesim in seara asta undeva. Asa ca in familie. Ranji.
-Nu stiu...sa vad in functie de temele de la scoala. Poate voi merge.
Desigur nu vorbeam serios. Trebuia sa gasesc un motiv bun ca sa ma scutesc de prezenta mea in seara asta. Nu aveam de gand sa petrec atata timp cu razgaiatul de fratemiu. Pana sa ne intoarcem acasa aveam sa-l bat de circa 10 ori intr-un interval scurt de timp. Desigur cu permisiunea „parintilor”
-O.k ! e timpul sa ma duc la servici. Vrei sa te iau pana la scoala Jess? E in drum.
- Nu..cred ca voi merge pe jos. Asa mai pierd timp gandindu-ma la ce voi face pe parcursul intregii zile.
- Bine. Daca insisti. Ajung mai devreme azi deci nu mancati. Vom lua cina in oras. Spuse pe un ton vesel dupa care o saruta pe Mary si iesi pe usa.
- Ohh..Va fi o zi lunga!!!!!
- Si ploioasa. Adauga Mary. Bineinteles ca intotdeauna ploua mai mult decat soare pe cer. Iar asta imi dadea o dispozitie melancolica si molesitoare.
-Plec! Am trigat de pe hol. Nu stiu la cat ajung .
- Vei ajunge la cina de diseara? Lui David iar placea foarte mult sa fii acolo.
- Nu stiu! Va sun inainte. Vad cum stau lucrurile la scoala. E sambata. Si as avea cateva planuri cu prietenii.
-In cazul asta,poate altadata. Dar sa ajungi devreme acasa. Stii ca tatalui tau nu ii place sa intarzii.
-La 10:00 voi fi acasa! Nici mai mult nici mai putin. :) Ne vedem diseara Mary! Ma saruta dulce pe obraz dupa care ma imbratisa. Ii simteam intradevar dragostea de mama. Chiar daca nu aveam acelasi sange. Ma simteam bine in prezenta ei . Si mereu vedeam in ochii ei o caldura si o iubire nesfarsita pentru toti . E ceea ce aveam cu totii nevoie. Mai ales David.
La scoala nimic nou. Ca deobicei ploua si starea mea nu era prea buna. Insa ii aveam pe prietenii mei care stiau cum sa imi ridice moralul si sa afisez un zambet cat de cat natural chiar daca nu asta simteam. Mai mult era de ochii lumii.dar apreciam lucrul asta. Pentru ca tineau cu adevarat la mine. Si tineam si eu la ei. In drum spre clasa m-am intalnit cu Jake si am inceput sa vorbim. Dupa care ne-am intalnit cu Mike.
- Hei, „Arizoana” cum e ploaia? Rase el in timp ce imi scutura in cap cele cateva picaturi de apa de pe sapca lui.
- Merge..ce-i drept! Nu ma plang. Am inceput sa ma obisnuiesc. Tu?
- Ca deobicei! Nimic nou. Abea astept sa vina ziua de maine. Aveti planuri?
Jake si cu mine ne-am uitat unul la altul.
- Nimic. Capul meu e complet gol. Rase Jake. Dar..ma gandeam ca tu ai venit deja cu o solutie?!
- Nimic. Sa-i asteptam pe Tylor si Mel. Poate au ei vreo idee. :)
Am mers pana in bancile noastre discutand despre ziua de maine si ce ar fi mai potrivit sa facem intr-o zi de duminica. Problema e ca ploua in continuare. Altfel, cu siguranta toti am fi sarit cu cate ceva. Scurt si la obiect bineinteles. In sfarsit isi facuse aparitia Tylor, iar din urma venea si Mel..Am uitat sa mentionez ca cei doi erau frati. Ii gaseai aproape mereu impreuna. Mai putin cand Tylor si echipa aveau un nou meci . :)
- Ce va luat atat sa ajungeti? Ofta Mike.
- Probleme in trafic, adauga Mel.
- Hei , ne gandeam la niste idei pentru ziua de maine. Vreo propunere?
In timp ce asteptam un raspuns cat de cat concret, ii analizam pe cei doi. Niciodata nu mi-am dat seama cat de bine seamanau unul cu altul. Si asta poate pentru ca nu eram prea atenta la infatisarea altora. Tot ce vedeam era o aparenta care ca prin vis disparea. Rar se intampla ca cineva sau ceva sa-mi atraga atentia.
- Da..ma gandeam ca daca tot ploua si maine..sa mergem la un film. Stiu ca
asta facem mai des..dar nu avem nimic de pierdut. Am dreptate ? Tot ce conteaza este ca suntem impreuna. spuse Mel cu entuziasm.
Ma uitam la ea si ma gandeam ca este atat de diferita. Mel nu era genul de fata care sa se tina dupa un baiat scai daca acesta nu o place. Era o fire timida si calma, puteai sa discuti cu ea orice problema. Insa eu nu prea ii impartaseam secretele mele. Nu pentru ca nu as fi avut incredere ci pur si simplu pt. ca nu aveam ce sa-i zic.Dar se vedea ca este o fata si o prietena deosebita. Nu spuneam nimanui niciodata ce ma deranjeaza. Iar asta pentru ca nu vroiam sa ii enervez . ma gandeam ca motivele mele de tristete sunt prea banale pentru a le impartasi cu cineva .Cu cineva ca ei. Erau intradevar niste oameni deosebiti in viata mea care mereu ma sprijineau chiar si in cele mai stupide idei ale mele. Mai ales Mike. Si ..apreciam asta foarte mult. Apreciam ca ma puteau suporta asa cum eram. Incredibil de banala si neinteresata.
- Deci! Asa ramane! Zise Tylor. Ma voi uita pe net la programul de maine.
-In regula atunci! Zambi Mike. Parea oarecum multumit. Dar probabil se simtea la fel ca si mine. Teribil.
La ora domnul Collins a vorbit si a tot vorbit pana s-a sunat. Am incercat sa fiu atenta macar pe jumatate dar orele de biologie ma plictiseau mereu. Desi eram destul de priceputa. In pauza mare am mers la cantina. Nu prea aveam pofta de mancare dar Jake se juca cu lingurita considerandu-ma doar un copil mic incercand sa-mi bage mancarea pe gat. Si nu prea aveam de ales.
-Ce plictiseala.! Intradevar era. Lumea banala ca deobicei. Alerga dupa lucruri marete si interesante dar defapt erau numai prostii. Mancarea de la cantina,oribila. Pilaful semana cu un terci amestecat cu apa. Iar supa –mai mult apa „chioara”.Acum inteleg de ce nu imi era foame. Dupa terminarea orelor Jake ma conduse acasa. Intre timp am mai vorbit despre scoala si ziua de maine dar am pierdut sirul discutiei pe undeva la jumatate pentru ca gandul imi zbura la alte lucruri. Ce viata neinteresanta. Ce lume acaparanta. Te constrangea din toate partile. Vroiam ceva mai interesant mai cu mult gust . Ma simteam ca intr-o inchisoare. Dar viata mea avea sa se schimbe curand . si nu mi-as fi imaginat niciodata ca intr-un asa fel .ma asteptam la orice. Nu ma speriam usor. Viata e plina de surpize. Viitorul iti rezerva cate ceva la fiecare pas.



Am de continuat :> ;) ma apuc iar de saptamana viitoare. sper sa va placa. :)
(\_/)
(-.-)
(")(")

SMILE
Darkness does not always equate to evil, just as light does not always bring good.




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)