scuzti de intarziere, domniile voastre
a venit mai greu inspiratia in zilele astea
Sper totusi sa va placa
Desi sunt groaznic de obosita si e posibil sa nu fi iesit chiar ceea ce ma asteptam eu... sau ce va asteptati voi
Anywayz... Lectura placuta ^^
Kissez ^.^
Capitolul XIX
-Buna Yuri, rostise barbatul in varsta, facandu-si loc pe langa mine si intrand in apartament inainte ca eu sa pot face ceva in privinta lui Dante, care statea nepasator, cu mainile in buzunarele pantalonilor.
-Domnule Kitami... ce faceti aici? intrebasem eu inghitind cu greu, in incercarea de a-mi retine tremuratul puternic al trupului.
-Nu mi-ai raspuns la telefon, spuse el scurt, privirea lui cercetand trupul gol al brunetului si parul ravasit.
M-am inchis ochii si mi-am pus palma peste chip. Eram terifiat, desi domnul Kitami nu parea suparat.
Cu siguranta nu era nevoie sa spun vechea propozitie cu "Nu este ceea ce pare". Eu intr-un halat negru de matase, cu parul ciufulit, iar Dante doar cu pantalonii pe el, parand al naibii de relaxat nu putea insemna ca stateam la o poveste de afaceri.
-Cum va merg afacerile, domnule Jones? intrebase Kitami, plimbandu-se prin casa mea cu mainile la spate.
Il privisem speriat pe Dante care nu schita nicio expresie de ingrijorare, ci parea plictisit.
-Chiar perfect. Iar acum si eu la fel dupa noaptea pe care am petrecut-o aici, raspunse el sfidator, insa fara a privi in directia batranului, ci lasand-o asupra mea.
Cascasem ochii vazandu-i nepasarea, si am mimat cuvintele clare "Esti prost?" urmate de un semn din mana, pe care el le intelesese, si nu a facut decat sa zambeasca in coltul gurii.
-Bravo... Ma bucur, rostise barbatul care se intoarse din vizitarea intregului living.
-Cu siguranta, spuse Dante ironic.
Am strans din dinti nervos si ii facusem un semn cu degetul, ca avea sa ii fie taiat gatul.
-Bine, Yuri, ma bucur ca esti in regula. Mi-am facut griji. La revedere domnule Jones.
Imediat dupa ce rostise cuvintele acesta a trecut lent pe langa mine inchizand usa in urma lui.
Am expirat sacadat si mi-am pus mainile in cap, exasperat.
-Sunt un om mort, am rostit eu ragusit, simtind cum pana si inima voia sa imi fuga.
-De ce? Ai vazut ce calm a fost batranu'?
-Nu, nu... A fost de fatada. Fierbea pe dinauntru. Era nervos. Dumnezeule... Vom fi morti!
-Nu moare nimeni, spuse Dante increzator.
-Nu stii nimic! Se va intoarce si daca nu vom fi aici, ne va cauta pana ne va gasi! Stiu asta! asa face el! spusesem eu agitat si speriat, incepand sa ma plimb prin living dandu-mi frau liber emotiilor groaznice care ma stapaneau si ma faceau sa tremur atat de tare.
-Pleaca de aici. Se va intoarce, am spus eu, oprindu-ma pentru a-l privi pe brunet.
-Ce tot vorbesti? Nu plec nicaieri.
-Ba da! Pleaca! Te va omora si pe tine. Nu e un simplu om de afaceri!
-Nici eu nu sunt. Si crede-ma ca eu am stat cu moartea la cafea de multe ori. Nu imi fac griji.
Mi-am trecut agitat limba peste buze si am inceput sa imi frec palmele transpirate.
-Ba da! Pleaca. Te rog, pleaca! cerusem eu, trecand pe langa el pentru a ajunge in camera mea.
Prinsese de un capat al cordonului halatului de matase, oprindu-ma doar cand am observat ca acesta se deschisese.
Bratele lui s-au strecurat pe langa materialul fin, ajungand pe pielea mea si tragandu-ma aproape.
-De ce iti faci atatea griji pentru mine? Parca era vorba de viata ta nu de a mea.
-Dar si a ta e in joc! Acum stie... Kitami stie.
-Uita-l. Nu e el important, spuse brunetul, ducandu-si palmele pe spatele meu.
-Asculta! Ma rastisem eu nerabdator. Nu vreau sa fii omorat! Bine?!
-Atunci fa-ti griji pentru asta cand ma vezi jucand ruleta ruseasca. Hmm... Vezi? Iti faci mai multe griji pentru mine decat iti faci pentru tine soptise el, afundandu-si nasul in parul ce imi cadea pe frunte.
-De ce esti asa nepasator?! sarisem eu suparat. Nici nu te intereseaza prin ce rahat trec acum!
-Acum cateva minute ti-ai fi dorit sa nu fi stiut. In momentul asta vrei sa-mi pese.
M-am incruntat, fiind totusi confuz si m-am indepartat de barbat, invelindu-mi din nou trupul cu materialul de matase si legand cordonul.
-Stii ce? Ai dreptate! Faci ce vrei. Eu plec dracului de aici...
-Nu pleci nicaieri, spusese el serios, cu totul tridicat si cu bratele incrucisate la piept. Nu inainte sa te imbraci si sa imi dai si mie hainele. Mergem unde spun eu daca esti atat de dornic de calatorii la ora asta.
Eram multumit de faptul ca ma intelesese, asadar nu am ezitat sa ii caut maioul care il purtase in club si boxerii care nu ii luase pe el. Am imbracat si eu in graba niste blugi inchisi la culoare si un tricou rosu, orice numai ca sa nu plec gol din apartament. Simteam un nod imens in gat care ma impiedica sa respir. Stiam ca ziua aceea nu avea sa treaca atat de usor. De fapt avea sa devina cea mai grea zi din intreaga mea viata...
Eram agitat si pentru prima oara puteam recunoaste si in fata televiziunii ca muream de frica. Am fost pus de multe ori in situatia de a ma stii cu pistolul la tampla, insa niciodata nu eram mai sigur ca tragaciul acela nenorocit avea sa fie intr-adevar apasat. Stiam ca domnul Kitami considera ceea ce a vazut ca fiind o tradare, si nu l-as fi putut invinovati... practic aia si era, iar eu am lasat-o sa se intample. Pentru o nanosecunda ma amuzasem pe faptul ca plecam cu "tradarea" in sine, decat sa ma descurc pe cont prorpiu. Aveam totusi senzatia ca nu puteam sa fac nimic singur in acel moment. Aveam nevoie de cineva langa mine. Voiam sa ma simt in siguranta.
Am iesit amandoi pe usa apartamentului meu, am incuiat-o, apoi am coborat spre parcare, unde ne astepta masina lui Dante. Am expirat usurat cand am ajuns in apropierea ei, insa corpul mi-a inlemnit atunci cand auzisem o voce al dracului de cunoscuta mie.
-Yuri... Dragul meu Yuri. De asta te-am crescut? Ca mi te tavalesti cu concurenta?
M-am intors, insa atunci observasem, mai intai pistolul ce era indreptat spre mine, apoi pe Kitami. Am inghitit in sec. Totusi, nu eram o persoana care se punea in genunchi pentru a isi cere iertare pentru ceva ce nu regreta cu adevarat.
-Ai dreptate, nu caut scuze, dar nu am regrete. Ce s-a intamplat, s-a intamplat, iar daca tu crezi ca merit un glont pentru faptul ca am impartit patul cu barbatul asta, atunci n-ai decat sa apesi pe tragaci. Dar tin sa iti spun ca placerea pe care mi-a oferit-o el, nu au reusit sa mi-o aduca toti banii tai!
Imi aruncase o privire scarbita, apoi a strambat din gura inainte de a-mi vobi.
-Imi faci scarba. Nu imi vine sa cred ce ai devenit.
-Ce am devenit, de fapt? Un tip care are parte si are nevoie de trupul altuia si trebuie sa ascunda lucrul asta din cauza fricii? Daca la asta te refereai, atunci, da, ai dreptate, asta am devenit! Am ascuns asta pentru ca stiam ca o vei intelege ca pe o tradare, desi eu nu i-am spus lui Dante absolut nimic despre ce faci tu. Nici macar nu i-am afirmat ca lucrez pentru tine. Totusi, e un barbat inteligent, si a realizat totul fara ca eu sa ii spun un singur cuvant! Daca vrei sa descarci un pistol pe treaba asta, iti las cale libera.
Eram orbit de spaima, insa chiar si asa, atitudinea mea nu putea fi schimbata. Trebuia sa imi spun parerea si sa atac, chiar si numai prin cuvinte. Intr-un fel speram sa il fac sa se razgandeasca. Uitasem de faptul ca Dante se afla chiar in dreapta mea, si uitasem unde ne aflam. Vedeam doar pistolul negru si chipul domnului Kitami.
-Va respect... si va sunt extraordinar de recunoscator pentru tot ce ati facut pentru mine, dar...
-Te-am considerat un fiu! se rastise el cu aceeasi expresie scarbita.
-Nu. L-ai considerat un nimeni din care ai vrut sa realizezi ceva pentru binele tau, intervenise Dante, cu tonalitatea joasa si hotarata. Tu nu l-ai considerat un fiu. Nu l-ai iubit, nu l-ai invatat la bine, i-ai oferit doar bani din care el si-a cautat confortul in apartamentul ala imens si luxos. Bani care au venit din urma unei slujble, care este ingrozitor de nepotrivita "fiului" tau.
Barbatul mai in varsta a dat dezaprobator din cap, schitand un zambet trist.
-Pacat, zise el, scurt.
Tot ce auzisem pe urma fusese sunetul unei impuscaturi, iar ochii mi s-au inchis la acel zgomot care era ingrozitor pentru urechile mele.
Mi-am ridicat pana la urma incet pleoapele cand credeam ca ori murisem, ori ma aflam intr-un spital, insa imaginea era inca din acea zi ingrozitoare.
Dante era inaintea lui Kitami, aruncandu-i in fata cativa pumni care il trantise pe barbatul in varsta la pamant.
Imediat, inima parca mi s-a oprit cand am auzit alta impuscatura... insa pistolul era de acea data in mana lui Dante.
Am clipit des, nedumerit, apoi am mai auzit inca o impuscatura... si inca una... Dante apasa tragaciul fara mila, trimitand gloantele in trupul deja neinsufletit al lui Kitami. Am tresarit ingrozit.
Am fugit inspre ei, insa era prea tarziu pentru a impiedica moartea unuia dintre noi. Cea de-a treia persoana murise... Tatal meu adoptiv, disparuse pentru totdeauna. Nu credeam ca avea sa ma afecteze, insa amintirile de cand eram un copil inca imi ramasesera si, chiar daca nu erau cele mai frumoase, domnul Kitami fusese singura mea familie... pe care o pirdusem din acea clipa.
Am prins de bratul drept al brunetului, privindu-l pentru o clipa, fara a-i spune nimic, insa el intelesese, si a strambat din gura, apoi a scancit lung, ca si cum o durere insuportabila ii pusese stapanire pe corp. A scapat pistolul din mana, apoi si-a dus palma dreapta pe umarul stang. S-a indepartat usor de mine, sprijinindu-se de unul din stalpii patratosi din beton.
Nu realizasem decat in acel moment ca primul glont care imi fusese destinat mie, ajunsese de fapt in umarul lui, doar spre ma proteja pe mine. M-am incruntat, nu din cauza nervilor, ci pentru ca simteam ca inima avea sa imi fie sfasiata in bucati mici, dureroase. Mi-am acoperit chipul cu palma dreapta in incercarea de a ma calma. Era in zadar.