[Terminat] The Way We Are [yaoi]

[myuu]

Scuzeeee de intarziere..dar am tot amanat si pana la urma a trecut cam multicel...Sper sa va placa capitolul

Capitolul 28

Dupa ce Yu paraseste camera, Romeo pleaca si el, spunandu-mi sa fiu gata in jumatate de ora. Imi arunc ochii catre ceasul de pe perete ale carui limbi aratau exact ora zece si jumatate; asta inseamna ca la unsprezece fix trebuie sa fiu gata de plecare – mai mult de cat suficient pentru a ma imbraca si a-mi aranja parul. Intru intai in baie vrand sa fac un dus rapid si sa-mi dau cu niste apa pe fata. Observ ca am si niste cearcane atunci cand ochii se opresc pe reflexia mea din oglinda, dar nu-i nimic, vor disparea cu putin machiaj. Dupa ce termin si cu dusul, ies lenes din baie, iar, in drumul catre sifonier, gasesc un tricou mototolit si aruncat pe jos care nu pare sa fie al meu. Il ridic, introrcandu-l pe fata, si realizez ca e exact tricoul purtat de Yu in seara precedenta. In arunc pe pat nervos de parca acel obiect vestimentar ar fi vinovat pentru ce-a fost intre noi. Si, de parca n-ar fi de ajuns, imi aduc aminte si de ipostaza penibila in care ne-a gasit Romeo…la dracu !
Fara a mai pierde vremea, ma pregatesc in ritm alert, iar, la unsprezece si 5 minute, sunt in fata limuzinei ce avea sa ne duca in studio. Acolo urmeaza sa se filmeze un interviu ce va fi televizat pe doua posturi de muzica locale si unul international – ceva ce nu poti rata pentru ca nu ai chef, asa cum e in cazul meu. Cu toate astea, sper doar sa pot vorbi suficient de mult cat sa nu dau de banuit ca ar fi ceva in neregula cu mine.
In aproximativ douzeci de minute suntem in fata unei cladiri impunatoare cu fatada facuta din sticla si un metal care luceste puternic in soare. Ma gandesc ca trebuie sa fie ingrozitor de cald inauntru, dar, odata ce patrund in interior constat ca, defapt, e chiar racoare din cauza sistemului de aer conditionat. Abia ce reusesc sa cuprind cu ochii largimea salonului ca si vad venind catre noi o tipa scunda, de o subtirime anorexica si cu un par blond si lung, numai bucle. Arata exact ca o papusa, iar pielea alba, parca varuita, imi intereste afirmatia. Aflu imediat ca este directorul celor trei posturi de televiziune si ma uit foarte circumspect la ea, cantarind-o din nou din priviri. Cum ar putea o fire plapanda ca ea sa ocupe o functie atat de importanta? Dar gandul imi este spulberat rapid, odata ce urc pe platoul de filmare si-mi ocup locul alaturi de colegii mei de trupa.
Yu pare degajat ca intotdeauna, ba chiar ii zaresc un zambet cu subinteles, insa ma prefac ca nu pricep ce vrea sa spuna. Ma asez mai confortabil in fotoliul rosu din catifea si astept sa fie pornite camerele. Inainte sa primim microfoane, suntem instruiti spre care parte a salii sa privim si ne prezinta rapid tipa care ne va lua interviul – o bruneta cu forme bine definite, dar cu o atitudine cam intepata care nu-mi inspira nimic bun.
Interviul incepe cu intrebarile obisnuite: cum a decurs turneul, ce parere credetm ca au avut fanii despre concerte, la ce proiecte lucram etc. etc. Am raspuns la majoritatea, afisand o atitudine degajata (pe care nu stiu de unde am gasit-o), dar stiu ca greul abia de acum incepe fiindca incep acele intrebari personale, unele stanjenitoare de-a dreptul. Tocmai ce-mi duc gandul la bun sfarsit ca si aud nenorocita de intrebare.
- Si cu dragostea cum stati, baieti ? Spre examplu, Yu, tu ai o gramada de admiratoare… Iar fraza e lasata astfel pentru a-l starni pe Yu sa raspunda.
- N-am dus niciodata lipsa de fane, dar nu-mi dau intalnire cu ele. Totusi pot sa zic ca nu o duc bine cu dragostea, am o lista lunga de cuceriri… (aici rade sarcastic). Dar nu vreau nimic serios, majoritatea sunt doar aventuri de o noapte.
- Si colegul tau, Strify, face parte din acea lista ? Am auzit ca ar fi ceva intre voi. Se aude din nou vocea clara a brunetei care parca isi mareste ochii de curiozitate.
„Calmeaza-te! Respira adanc! Si spera sa nu te inrosesti cumva! Nu te juca cu mainile, nu privi in toate directiile, poarta-te normal.” Imi spun in gand, sperand ca nu ma voi da de gol si astept cu inima cat un purice raspunsul lui Yu, gandindu-ma ca va nega. Trebuie!
- Si ce daca ar fi ceva? Se aude glasul lui Yu care ne lasa pe toti cu gura cascata, inclusiv pe mine. Poate mi s-a parut, dar as putea sa jur ca din tonul lui reiese ca pentru el, ceea ce e intre noi, e tot „o aventura de o noapte”, doar ca ceva mai prelungita.
- Yu, n-ar fi frumos sa ne mintim fanii...in plus, asa ies tot felul de zvonuri, incerc eu sa dreg ce-a mai ramas de reparat, insa Yu nu ma ajuta, ci doar ridica din umeri indierent. Ma abtin sa-mi musc buzele de nervi, iar restul interviului abia de raspund cand sunt intrebat, norocul meu cu Kiro care are chef de vorba.
Cand iesim din studio, ochii imi joaca in lacrimi si vreau sa cred ca e din cauza nervilor. Clipesc rapid de cateva ori, risipind acea senzatie penibila si urc rapind in limuzina, vrand sa ajung cat mai repede la hotel. Evit sa vorbesc cu Yu, iar cand ma intreaba ceva ii raspund in doi peri apoi ma prefac ocupat cu altceva. E atat de evident ca-l ignor...dar o merita, nu am chef sa fiu tratat ca oricare alta usuratica care se culca cu el. Chiar trebuia sa dea raspunsul ala la interviu? M-a facut sa ma simt ca ultimul gunoi si mi-am dat seama ca pentru el, eu sunt la fel de important ca periuta de dinti – o folosesti cat e buna si netocita, apoi o arunci.
Cand sa intram in hotel, Yu ma prinde de maneca tragandu-ma in spre el si fixandu-si privirea in ochii mei, oarecum sfidator.
- Acum ce mai ai? Spune el pe un ton rece, impunator.
- Nimic. Ii raspund ferindu-mi privirea si smucindu-ma din stransoare.
- La dracu’ cu tot!! Spune chitaristul scos din sarite si da cu piciorul in zid, apoi o ia inainte.
Nu inteleg de ce e atat de revoltat; e numai vina lui. N-are decat sa se manifeste cum vrea, nu ma indoiseaza pe mine apucaturile lui animalice. Si cand te gandesti cat de frumos se poarta uneori...desigur orice pradator isi atrage victima docil, apoi se transforma in fiara care e defapt. Cu toate astea, imi pare rau ca l-am lasat sa plece asa, poate ca ii sunt dator cu o explicatie...Simt un gol in piept de parca n-as avea suficient aer; ce prostie, mai mult ca sigur sunt doar obosit.
Ma reintorc in camera, indreptandu-ma hotarat catre pat, insa, inainte sa ma asez, imi sare in ochi tricoul uitat de Yu. Fiindca sunt singur in camera, indraznesc sa-l apuc cu ambele maini, apropiindu-l pentru a-i simti parfumul chitaristului. Inspir profund si imediat simt aroma puternica imbibata in hainele colegului meu de trupa. Miroase atat de bine! Ma asez pe pat tinand inca articolul vestimentar in maini, apoi ma las greu pe perna si adorm fara sa-mi dau seama.

Nu stiu cat timp petrec astfel, dar, cand ma destept, Yu este lungit langa mine si isi tine una din maini pe talia mea. Simt cum sangele mi se urca tot in cap si ma inrosesc intr-o secunda, desi, practic, nu mi-a facut nimic. Ma uit insistent la mana lui sperand ca se va simti si si-o va lua de pe mine, insa nu se clinteste niciun milimentru, in schimb imi spune amuzat:
- Vad ca nu te poti desparti de mine nici cand dormi...Defapt, ce vorbesc? Probabil voiai sa dormim impreuna. Si imi cuprinde buzele intr-un sarut neasteptat fara sa apuc sa asimilez ce-mi spune, fara sa mai am pretentii sa neg cumva.
Chiar atunci observ ca tineam tricoul lui in brate destul de strans si aveam un colt din el pe perna, sub capul meu. Tresar, dar ma linistesc stiind ca de data asta chiar nu are dreptate:
- Tocmai voiam sa ti-l dau...Dar am adormit. Spun eu de parca ma gandisem cu ore inainte ce voi inventa.
- Nu-i nimic, il iau eu. Imi spune cu un glas soptit ce-mi da fiori pe sirea spinarii si imediat ma las moale in bratele sale.
Imi aplica un sarut scurt la baza gatului cat timp, una din maini isi face loc pe sub tricoul pe care il purtam. Imi da la o parte o suvita care-mi intrase in ochi, iar in urmatoarea secunda ma trezesc ca nu mai pot nimic in partea de sus a corpului. Ce naiba!
- Yu, stai! Ala e tricoul meu, nu al tau, am spus eu aproape tipand (sau doar mi s-a parut, in realitate nu vorbeam chiar asa de tare).
- Ssst, calmeaza-te, nu vreau sa-ti fac nimic! Vreau sa-ti dovedesc ca nu esti „doar o aventura de o noapte” cum probabil ai crezut, prostutule. Dar lasa-ma sa te privesc, doar atat vreau!
Dintr-un motiv pe care nu-l inteleg, nu pot sa-l refuz si las capul in jos, lasanu-l sa ma soarba din priviri. Nemaisuportand rusinea imensa pe care o simt, decid sa rup tacerea, gandindu-ma ca am gasit momentul potrivit pentru a vorbi.
- Si atunci...de ce ai raspuns asa cand te-a intrebat daca e ceva intre noi? Parea ca nici nu-ti pasa...
- Ce-ai fi vrut? Sa fiu serios? Lumea nu ia nimic de bun decat atunci cand vede ca te stofoci sa explici ceva. Si nu pentru ca ar intelege, dar daca vede ca te chinui atat sa dai un raspuns, se gandeste ca e ceva important. Tu nu stii sa te prefaci? Ma intreaba ironic, dar, vazand ca nu raspund adauga: Parca as creste un copil...
Nu ma lasa sa-i raspund, ci imi cuprinde buzele intr-un sarut lung, introducandu-si limba in interiorul gurii mele si cautand-o pe a mea. Pentru cateva secunde ma las prada jocului pe care el il incepuse, punandu-mi ambele maini de o parte si de alta a spatelui sau, uitand complect ca nu purtam nimic in partea de sus. E atat de schimbat fata de momentul in care ne-am despartit inainte sa adorm, pare o cu totul alta persoana, dar poate ca si eu am fost de vina. Sincer, nu stiu..nu mai vreau sa stiu. E, poate, pentru prima data cand ma simt in siguranta in bratele sale...