[Terminat] O ciudata si un nebun

[Anna]

Mersi ptr k m-ai anuntat>:D<ca intodeauna,ajungi cu scrisul tau la inima fiecaruia,ce n-as da sa am si eu talentul asta,insa mie asa mi s-a parut,mi-a intrat direct in inima.
Greseli nu am prea vazut,poate mi s-a parut poate nu,cu naratiunea stai excelent,descriere nici nu mai zic,la fel de bine,tine-o tot asa>:D<
Sa ma anunti si data viitoare cand pui nextul pls:03

[Mina-chan]

Hi.
Ca de obicei nu ma pot abtine, sa nu-ti spun cat de mult imi place capitolul.
Imi place cum in fiecare capitol ne surpinzi cu ceva interesant.
Mie ce-l putin m-ai pus pe canduri cu replica "Ä‚sta e doar È‹nceputul!" (Oare cu ce ne vei surpinde data viitoare?)
O da era sa uit, iar ultima replica a fost bestiala ca sa spun intr-un cuvant: "Oricum, m-am hotărât. Nu voi lăsa pe nimeni altcineva să se bucure de râsul sau zâmbetul ei. Sau de buzele ei...", deci sa inteleg ca a mai prins ceva curaj.
Mda am lasat un comment destul de ciudat, hmm nu stiu ce-i cu mine..
Dabea astept nextul si spor la scris in continoare.
Bye.

[Madalovenar]

Am aparut si eu in sfarsit din cate se pare. Sa vedem...

Super capitolul,ai toate laudele mele^:)^ si sunt total deacord cu ce a scris Miha-Chan. Ce surprize o sa ne aduci oare in capitolul urmator iar ultimele parti, nu am ce comenta,le ador.Naruto prinde in sfarsit si el niste curaj, poate o sa-si marturiseasca si el sentimentele si Hinata ce o sa faca. Gata, nu m-ai spun nimic ca-ti parca este deja povestea mea.
Brevo fetito, tine-o tot asa.

P.S.-Am uitat. Mersi ca m-ai anuntat cu next-ul si te rog sa o faci in continuare:laugh:

[crazy little red]

hello girls si thx de comentariiii :*:*:* (ma bucura mai mult decat credeti)
deci... am venit cu un nou capitol (probabil din lipsa de ocupatie)
oricum, ma gandesc sa ma apuc de inca un fic (original de data asta) deci probabil nu o sa mai postez asa des...
deci nu stiu cat de reusit este capitolul, adica ieri am avut o avalansa de idei in cap despre cum sa continui fic-ul si pana astazi le-am uitat pe toate :))
deci, next-ul :P

Capitolul 14

Hinata pov.


Intodeauna am alungat ceea ce nu am reusit sa inteleg. Pentru ca nu as putea suporta vreodata gandul ca e ceva ce ma depaseste. Ca sunt limitata la acel putin.
Si ratiunea a sters pe jos cu mine prea mult timp ca sa ii mai pot oferi macar o farama de respect. Si asa am ajuns sa fiu ceea ce sunt.
'Ce sunt defapt?'. Unii m-ar descrie ca fata ciudata din a treia banca. Altii, care au ajuns sa ma cunoasca macar putin mai mult, ar zice ca mi-e teama de realitate si ca prefer sa ma ascund intr-o carapace. Izolata de tot ce ar putea sa-mi aminteasca ca traiesc defapt. Ca ar trebui totusi sa fiu prezenta in viata mea...
Si care ar fi rostul. Mai multe clipe de fericire, de extaz nebun. Sau doar mai multe lacrimi, mai multe noptii albe carora intr-o zi as deveni inapta sa le mai rezist.

Si atunci l-am ales doar pe el. Singura fiinta care tinea de porcaria asta de relitate si care nu a reusit sa ma dezguste la fel ca toti ceilalti. Si din cauza lui am devenit altfel. Si ceea ce atatia ani vedeam in intuneric capata-se o lumina prea puternica pentru ochii mei inca inegriti de deznadejde. Si totusi, aveam sa supravietuiesc si simteam asta in tot trupul. Ca o lumina puternica care te izbeste si dintr-o data te simti asa de... viu. Atunci a devenit totul asa de usor de acceptat, si totusi pana la o anumita limita. Si probabil ca atunci m-am agatat inconstient de el cu toata forta pe care o detineam. Era o funie de salvare, o lumina slaba in sine, care m-a umplea atat de usor de toate acele sentimente de care imi era atat de teama.

Si de atunci am devenit dependenta de el. Am fugit inconstient la el de fiecare data cand o piedica oricat de slaba rasarea in fata mea. Si chiar nu puteam trece singura peste asta? Chiar aveam nevoie de un "mentor" care sa m-a invete sa supravietuiesc vietii?
Poate ca nu. Dar totul parea atat de usor cand el era acolo, langa mine. Chiar daca nu spunea nimic. Chiar daca respiratia lui era mult prea departe ca sa o simt. Macar stiam ca e acolo, undeva, detul de aproape.
Aveam nevoie de el pentru a-mi da curaj. Pentru a ma ajuta sa "simt" fara sa-mi fie frica ca voi ajunge sa fiu lovita din toate partile.

Si el nu stie nimic din toate astea, el e inca prea departe de mine...
Mi-am dorit de atatea ori sa-i multumesc macar dar ma temeam de reactia pe care urma sa o aiba. M-am temut poate de nepasarea lui. Si acum, poate ca e prea tarziu pentru mine. Prea tarziu sa-mi dau seama ca eu ii culegem nepasarea in fiecare zi. Eu sunt de vina caci am stat in umbra prea mult timp.
Pentru ca am crezut ca el nu poate fi capabil sa ma accepte. La fel cum am facut-o si eu cu ceilalti odata.

Dar el e altfel. E diferit de toti ceilalti si mai ales... diferit de mine. El nu a incercat niciodata sa se ascunda dupa o pelerina. Lui nu i-a fost frica niciodata. Si de asta am ajuns poate sa fiu atasata atat de tare de el.
Atunci iubirea mea e conditionata de toate aceste lucruri? Poate ca a fost, candva. Dar acum, acum stiu ca l-as iubi chiar daca nu ar fi fost acolo. Pentru ca ceea ce simt pentru el nu poate depinde de niste lucruri atat de marunte.

'Am atata nevoie de el'. Pur si simplu am nevoie sa-i simt respiratia calda, sa-i simt prezenta langa mine macar pentru putin.
'Mi-e atat de sete de tine, eu doar...'
- Te iubesc!
Imi dau seama unde sunt atunci cand ma aud zicand cele "doua cuvinte". Totusi nu-mi deschid ochii. Stau probabil intinsa pe patul din camera mea de ore intregi.
- Stiu deja ca ma iubesti.
Tresar ridicandu-ma brusc in sezut si-mi deschid ochii mari uitandu-ma insistent la persoana care a vorbit.
- Ino? Tu ai auzit de batut in usa?
Ah, ce tot vorbesc. De parca nu as fi deja obisnuita ca ea sa intre la mine in casa dupa cum vrea.
- Baaa daaa, dar dupa vreo cateva minute mi-am dat seama ca nu are niciun rost asa ca am intrat.
Deci chiar a batut. O premiera, poate ar trebui sa-i verific temperatura sau ceva.
Zambesc usor de ceea ce gandesc dar devin serioasa privind-o din nou pe blonda. Ochii ei albastrii si-au pierdut aproape de tot stralucirea iar zambetul ei vesnic atat de molipsitor lipseste cu desavarsire.
- S-a intamplat ceva?
O intreb cu o voce joasa plina de ingrijorare. Nu suportam sa o vad asa, nu pe ea...
- Nu, nimic.
Zice pe un ton ridicat si totusi lipsit de vlaga. Dupa care trage o gura de aer incepe sa vorbeasca din nou.
- Stii Hina, ar trebui sa fi mai atenta la ce se intampla in jurul tau. Toata faza asta dintre tine si frate-mio ma oboseste ingrozitor.
'Adica?'. Nu am inteles la ce se referea dar nici nu am intrebat-o. Stiu ca nu are nici un rost. Mai mult ca sigur e doar o faza de a ei care o sa-i treaca pana maine. Deci nu am de ce sa ma ingrijorez.
Ii simt mainile blondei pe umerii mei si imi ridic capul abia lasat in jos. Ma priveste cu niste ochii tristi dupa care se intoarce pur si simplu si pleaca fara sa mai spuna nimic. Cand iasa pe usa ii vad o lacrima care se prelinge in urma ei.
'Plange?'. Vreau sa fug dupa ea dar ceva ma opreste. Simt ca nu am energie ca sa ma ridic de pe pat asa ca o las balta. Si totusi, plangea...


Naruto pov.


O port mereu in gand. Mereu prezenta in mine. Ca un drog de care am devenit involuntar dependent sau chiar mai grav de atat. Pentru ca de imaginea ei atat de clara nu pot scapa doar cu niste spalaturi stomacale. Pentru ca ea e prezenta in fiecare mica particica din trupul meu.
Stiu ca am devenit absurd dar nu-mi mai pasa. Pur si simplu nu mai suport gandul ca nu e langa mine. Ca poate si cel mai nesemnificativ sentiment pe care l-ar fi avut pentru mine s-a stins. Radea atat de usor in preajma mea. Era atat de deschisa, ca in fata unui prieten fata de care nu ai putea cultiva si altfel de sentimente. Si atunci eram fericit. Pentru ca nu intelegeam adevarata valoare a gesturilor ei. Credeam ca e fericita ca e langa mine. Dar acum doare... doare chiar si lipsa acelei timiditati pe care o credeam incurabila si pe care o afisa mereu cand eram prin preajma. Acea rosiata din obraji ce in diminiata asta nu am mai regasit-o. Si nu am crezut niciodata ca o sa-mi lipseasca atat de mult...
'Poate e cu el.' Oricat as detesta gandul asta. Poate totusi...
Si atunci totul ar fi mult mai clar, totul ar avea o explicatie atat de usoara. Poate dureros de usoara.

Dar nu voi renunta niciodata la ea. Pentru ca ce simt acuma nu se va stinge pur si simplu indiferent de ce are sa urmeze. Pentru ca ea imi da forta sa merg mai departe.

Imi iau privirea de la tavanul alb si ridicandu-ma in sezut privesc spre un punct fix continuand parca sa ascult linistea cu o atentie prosteasca. Liniste, poate prea liniste.
Imi indrept incet privirea spre ceasul de pe noptiera. Doar noua jumate si totusi atata calm. O liniste poate chiar aberanta in casa asta.
- Ino!
Zic cu o voce ingrijorata dupa care ies din camera si in cateva secunde eram in fata camerei surorii mele. Simt ca ceva nu e in regula cu ea... dar ce?
Bat usor in usa de cateva ori cu o usoara ezitare dar nu primesc nici un raspuns asa ca intru incet incercand sa nu fac zgomot. Si spre surprinderea mea... o gasesc dormind. Parul ei blond atat de lung e lasat desfacut si ravasit prin tot patul. Chipul ei pare atat de calm, oarecum trist.
'Nu am de ce sa-mi fac griji.' Incercam sa ma conving singur fara nici un efect. Stiu sigur ca ceva nu e normal. Nu s-a mai culcat de anii de zile inainte de doisprezece noaptea si totusi acuma o facea cu atata usurinta.
'Nu am fost langa ea.' Gandul asta ma bantuia de zile intregi dar totusi, o lasasem de capul ei. Chiar daca am stiut dintodeauna cat de sensibila este. Cat de usor se poate sparge atunci cand e singura in fata unei piedici.
Si acum ma simt vinovat. Pentru ca pentru un timp am uitat sa fiu langa ea. Am uitat cat de mult inseamna pentru mine. Am uitat ca unul dintre noi nu poate fi fericit cu adevarat daca nu e si celalalt.

Asta seara ma culc cu un sentiment de vinovatie. Pentru ca uneori sunt atat de orb. Si stiu ca ea e cauza starilor mele atat de idioate uneori. Totusi, stiu si ca fara ea as fi cu mult mai rau.
Maine am sa vorbesc cu Ino si poate si cu 'ea'. Pentru ca nu stiu cat mai pot sa suport distanta dintre noi.



scuze daca sunt grseli, am corectat o gramada dar poate au mai ramas...

[Anna]

frumoooos:Xficul tau mereu imi aduce o stare de spirit buna:D::D,chiar,ai pus ceva elixir de-al tau in el?:))
E foarte interesant,chiar as vrea sa-i vad pe cei 2 impreuna,mi-ar aduce o satisfactie asa de mareeee:X
continua tot asa>:D<

[Search]

:x.
Imi place acest capitol. Cand am citit acel "Te iubesc!" am crezut ca e Naruto =))). As fi fost atat de bucuroasa. Ma surprinde reactia lui Ino. Ii inteleg oricum ingrijorarea. Ce ma streseaza totusi este ca e o actiune atat de calmaaaa. Sunt mai zapacita, imi place actiunea aia dinamica. Totusi, fic'ul tau are si dinamism pe unele locuri. Foarte putin insa. Te axezi cel mai mult pe descrierea sentimentelor decat pe actiunea propiu zisa. Nu te gandi ca spun ca as vrea sa grabesti actiunea. Nici vorba. Eu doar ti-am spus defapt cum sunt :)). Si sa stii ca, cu toate ca nu are acel dinamism nebunesc, sunt indragostita de fic'ul tau. Este "special" dupa cum spune si Naruto Hinatei.
Abia astept sa vad ce o sa se intample. Si sa nu-ti treaca prin cap sa faci greseala de a grabi actiunea ca te mananc!:)).
Bafta!
:*

P.S: Scuzati eventualele greseli de tastare dar am la mana dreapta un deget "sarit" adica osul s-a deplasat putin si ma doare asa ca scriu mai mult cu stanga, si nah...

[Mina-chan]

Holla.
Ei bine, un capitol frumos, cand a spus Hinata acel "Te iubesc" am avut senzatia ca i-o spune in fata lui Naruto dar am recitit si am obervat ca ma insel.
Imi place sa vad cum relatia lor incepe sa capete o alta nuanta, evolueaza foarte frumos, intr-un mod aproape firesc.
De descriere, dialog si actiune nu mai am ce comenta pentru ca m-as repeta, asa cum am facut-o in nenumarate randuri.
Astept nextul si bafta in continuare.
Bye-bye.

[Twisty Emerald]

Hey dear
Ce avem noi aici? Se pare ca ai umplut "sacul" descrierii aproape pana la extrem pentru ca mi-ai dat starea personajelor acestui fic.
"Asta seara ma culc cu un sentiment de vinovatie."- si eu la fel, asta daca nu fac noptea alba iara ;;) Ce vreau sa zis este ca reusesti sa transmiti emotiile personajelor tale, lucru care pe mine ma sperie doar gandindu-ma sa incerc si eu.
Greseli? Eu sincer n-am vazut nici una, dar nici nu m-am uitat:-"
nu am ce sa-ti reprosej ai niste fraze de dai pe spate si atunci cand a zis "te iubesc" a fost de-a dreptul crud la cum a raspuns blonda, vroiam sa fie Naruto 8->
Nu am ce sa-ti reprosej, capitolul acesta a fost mirific, la cum povestesti tu, abia astept sa-l postezi si pe cel original:yes:
Mersi ca m-ai anuntat, ma mai anunti si data viitoare, te rog? :o3
Succes la scris
:bye:

[crazy little red]

am adus next-ul :D
inca o data la multi anii pisicutei noastre (Twisty Emerald) cu ocazia asta, bucura-te de fiecare varsta pentru ca fiecare are stralucirea ei desi poate nu o vezi inca (and, you know, this chapter is for you so I hope you like it :*)

Search, nu-ti face griji, nu prea mai am ce actiune sa grabesc, cred ca capitolul 20 o sa fie ultimul :P
MercyD, probabil ceva elixir stors din sufletul meu (metaforing vorbit) :P


Capitolul 15


Hinata pov.

Probabil ca nu as fi putut dormii azi noapte. Totusi... asta ar fi insemnat doua nopti nedormite, ceea ce e prea mult pentru mine. Dar am adormit greu, mult mai greu decat de obicei.
Cred ca e prima noapte cand nu pot sa dorm si nu e vina lui. Pentru ca imaginea lui deja mi-a bantuit prea multe nopti tinandu-ma treaza ore intregi.
Si daca stau sa ma gandesc, nici macar nu stiu ce e cu insomnia asta care ma distruge de cateva nopti bune. Chiar mai conteaza...
Ma ridic repede din pat cand alarma telefonului incepe sa scoata primele zgomote. De data asta nu ma iritata. Nu am nici o dorinta de a mai dormi macar cateva minute.
Totusi nu renunt la cafeaua care a devenit o obisnuinta in ultimele zile. Nu ca pare sa aiba vreun efect prea puternic asupra mea dar cred ca a inceput sa-mi placa gustul ei amarui. Gust pe care cu doar cateva saptamani in urma il detestam atat de tare.
Abia acum realizez cat de mult ma schimbasem recent. Intr-un fel parca am uitat sa fiu acea fata timida si ciudata care o mai poti regasi doar in poze acuma. Am uitat sa ma emotionez cu o usurinta aberanta. Si zambesc atat de mult. Rad cu toata fiinta mea de fiecare lucru minor. De fiecare gluma spusa la intamplare care odata mi s-ar fi parut chiar prosteasca.
Dar odata cu toate astea am devenit si atat de nepasatoare cu tot ce se intampla in jurul meu. Fata de persoanele care spre surprinderea mea tin enorm la mine. In special fata de Ino. Abia acum realizez cat de mult am indepartat-o de mine. Nu i-am zis nimic nici macar de toata faza cu Kiba desi parea atat de afectata de suferinta mea. Am lasat-o pur si simplu in umbra. Si totusi, niciodata nu mi-a reprosat nimic, nu m-a luat la intrebari. Dar ieri, ieri s-a eliberat si tot ce a tinut in ea atata timp a erupt pur si simplu. Plangea...
Eram atat de obisnuita cu ea sa-si exprime reprosurile si nemultumirile prin tipete si lovituri incat m-a intreb daca nu a fost ceva mai mult. Poata toata chestia de ieri a fost doar o scuza ca sa se poata elibera fara sa-mi spuna de fapt motivul.
In orice caz, am sa aflu totul cat de curand.
Nu ma mai uit nici macar la ceas ce doar ies din casa si pornesc cu o viteza neobisnuita pentru mine spre scoala.

Ajung la scoala in final dupa ce scap de aglomeratia specifica orelor matinale . Se pare ca sunt printre codasi de data asta. Mda, trebuia sa se intample si asta odata.
Urc scarile la fel de grabita cum am parcurs si drumul si intru in clasa ca o avalansa. Toate privirle colegilor raman atintite asupra mea pentru cateva secunde. Cel putin acuma stiu toti ca sunt si eu in clasa asta. Desigur, asta ii doar partea pozitiva a lucrurilor...
Imi dau ochii peste cap dandu-le de inteles ca privirile lor ma irita si imi indrept privirea spre banca lui Ino. E acolo. Ea nu ma priveste. Probabil ca nu a facut-o de la inceput. Pana la urma e obisnuita si cu mine cea "furtunoasa" si imprevizibila.
Un ranjet imi apare pe fata de parca as fi castigat cine stie ce concurs. Ma duc la banca mea si imi arunc efectiv geanta pe scaun. Dupa o iau pe Ino de mana si o trag afara din clasa. Bine, cred ca mai mult o tarai desi nu prea opune nici ea rezistenta.
- Trebuie sa vorbim. Ce a fost cu toata faza de ieri? Si cum adica te obosim eu si Naruto pe tine?
I-am spus dintr-o rasuflare. Poate am fost prea directa si dura dar in momentul asta simt ca am tot dreptul.
Blonda isi lasa putin capul in jos fara sa zica nimic si respira mai greu de cateva ori dupa care iti deschide gura.
- Scuze Hina. Nu e vina ta, bine? E doar ca eu si Sai...
Nu mai continua si nici nu mai ii nevoie sa o faca. La naiba, deci asta insemna "ar trebui sa fi mai atenta la ce se intampla in jurul tau". Stiam eu ca e cava mai mare, dar Sai? Stiu sigur ca e indragostit de ea pana peste cap deci ce naiba a mers prost.
Imi scapa un oftat dupa care ii ridic chipul blondei facand-o sa ma priveasca.
- Hai, sa mergem! Nu am mai chiulit demult impreuna pana la urma.
Pe fata lui Ino apare un zambet micut si fara sa mai stam pe ganduri, iesim din scoala si ne indreptam spre un parculet. Unde am de gand sa o pun sa-mi povesteaca totul cu lux de amanunte. Pana la urma nu puteam lasa lucrurile sa o ia in directia asta. Macar atata.

Cand ajungem in parc, dupa multe insistente, o conving pe Ino sa-mi zica absolut totul. Nu am fost niciodata o prea buna ascultatoare dar macar se descarca putin.

Deci am ascultat toata povestea, normal ca exagerata si dramatizata la maxim. Desigur, din poveste ei trebuia sa reiasa ca Sai e singurul vinovat. Ca doar el e cel care i-a jignit "simtul artistic". O prostie pana la urma. Doar nu se astepta ca Sai sa accepte ei toate parerile sau gusturile. Mai ales cand s-a bagat pe domeniul lui.

Cred ca am oftat de nenumarate ori cat timp mi-a povestit. Toata chestia asta era o prostie din punctul meu de vedere. Un lucru atat de marunt pana la urma sa distruga o relatie ca a lor. Dar ea spunea cu o convingere falsa ca nu mai vrea sa-l vada niciodata desi lacrimile o tradau mult prea usor.
Bine, nu ca as fi oligata sau ceva dar i-am zis blondei sa lase lucrurile in seama mea. Si ca era timpul ca eu si Naruto sa ne recompensam pentru ignoranta cu care am tratat-o in ultimul timp. Normal ca Ino a acceptat imediat si starea ei de spirit a devenit vizibil mai buna. Deci ca sa nu pierdem si alte ore aiurea ne-am intors la scoala.

De data asta cand am trecut pragul usi privirea mea il cauta pe Naruto. Se pare ca e la el in banca, sta pe scaun privind undeva in gol presupun.
'Ce a patit?'. Nu , de data asta refuz sa ma ingrijorez pentru el. Poate mai tarziu, chiar acuma aveam lucruri mai importante de discutat cu el.

Ma indrept hotarata catre banca si imi trag un scaun langa el de parca acolo ar fi fost locul meu dintotdeauna. Imi simt bataile inimi amplificandu-se dar ciudat, obraji nu-i mai simt arzand atat de tare. In schimb ma cuprinde o stare de euforie ciudata. 'Nu e timp pentru asta. Nu te pierde Hinata' imi repet in gand si imi scutur putin capul ca sa-mi revin. Intre timp isi observa prezenta si blondul si ma priveste mirat si ciudat de insistent. Bineee, sper ca nu am nimic pe fata. Dar sa trecem la subiect.
- O sa trec direct la subiect. Surioara ta si prietenul ei au avut o cearta stupida urmata de o despartire la fel de stupida. Si... i-am promis la Ino ca vom avea noi grija sa...
Nu mai continui. Doar tac si ii astept reactia. Nu pare deloc surprins, probabil s-a obisnuit cu chesti de genu. In schimb, ii apare un zambet destul de ciudat pe fata. La naiba, incepe sa ma sperie.
- Si mie ce-mi iasa daca te ajut cu toata chestia asta?
Ma intreaba clipind putin din ochii. Dar astazi sunt altfel, chiar daca poate el nu a obseravat asta inca. Adica ma rog, intr-o oarecare masura.
- Placerea companiei mele.
Ii raspund prefacandu-ma calma si daruindu-i dupa un zambet micut. Acestuia ii scapa un chicotit dupa care ma priveste direct in ochii incercand poate sa ma intmideze. 'Nu astazi dragule'.
- Accept targul.
Doar atat si un zambet micut. De ajuns pentru moment as zice.



Naruto pov.


"Placerea companiei mele". A spus-o cu atata usurinta si cu un calm neobisnuit ei. De fapt, nimic din comportamentul ei de astazi nu-mi aducea aminte de ceva din comportamentul ei normal. Cu care m-am obisnuit atat de usor.
Si totusi... as fi un ipocrit daca as zice ca aceasta parte a ei nu ma atrage ingrozitor de tare. De ce? Pentru ca totul mi se pare atat de natural. Modul acesta de a fi al ei imi pare atat de potrivit pentru ea. Totusi, nu stiu de ce si-a ascuns acest caracter tot acest timp. Sau poate e doar o chestie de o zi. Poate incearca sa fie altfel macar pentru o zi ca o razvratire fata de "ea" cea cu care ne-a obisnuit.
Si de ce ma gadesc la toate astea acum. Poate ar trebui sa ma gandesc la un fel de "plan" despre cum o sa-i convingem pe soramea sa se impace cu artistul ei. Mda, cu siguranta nu sunt bun la chestii de genu si nici macar nu stiu motivul clar. Stiu doar ca e unul "stupid". Si totusi o chestie care noua ni se pare stupida poate sa o raneasca enorm pe surioara mea.
Si de ce ma stresez cu asta. Pana la urma Hinata cu siguranta s-a gandit la toate. Si apropo de ea, cat naiba mai are de gand sa intarzie? Cred ca de vreo zece minute o astept pe o banca care devine din ce in ce mai incomoda. Si pana la urma ea a stabilit locul si oraaa.
Si tocmai cand cica devin iritat, nu ca chiar as putea sa ma enervez pe ea, apare fugind ca o bezmetica spre banca unde urma sa-mi dau duhul cat de curand. Ma saluta scurt si nici nu apuc sa-i raspund ca incepe sa-mi explice cum ca eu o sa ma duc sa vorbesc cu Sai si ca trebuie sa-l conving sa-si ceara scuze. In timp ce ea o sa rezolve cu Ino si peste o ora ii aducem pe amandoi aici.
Accept cu oarecare retineri. Se pare ca pana la urma o sa ma "bucur" de compania lui Sai. Ma resemnez repede si ma duc spre brunet in timp ce Hinata o sa o convinga pe Ino. As zice ca am luat treaba mai usoara.
Deci ma deplasez pana la casa lui Sai si spre surprinderea mea tocmai iesea din casa. Ma indrept spre el cu pasi mari si cand ajung langa el imi trantesc o mana pe dupa ceafa lui.
- Fratioare. Spun entuziasmat. Ce-ar fi sa ne faci la toti o favoare si sa-i ceri scuze la soramea ca sa puteti trai fericiti si intregi pana la adanci batraneti?
Ii spun in timp ce afisez un ranjet gen " fa ce-ti zic sau o sa ai de suferit".
- Stii? Defapt tocmai mergeam spre ea si nu era nevoie sa te deplasezi pana aici.
- Perfect.
Si eu care credeam ca o sa trebuiasca sa trec la amenintari mai serioase.
Il iau pe Sai si ma intorc in parc unde se pare ca deja au ajuns fetele. Il imping pe Sai mai aproape de Ino pentru ca mi se pare ca are cateva retieri. Dupa o iau pe bruneta de mana si ne indepartam de ei.
- Stii ca eu locuiesc in partea cealalta, nu?
Ma intreaba bruneta continuand totusi sa vina dupa mine.
- Cine a spus ca te duc deja acasa?
Ii spun oprindu-ma si ma intorc brusc spre ea. Obraji ei capata o nunta usoara de rosu. Zambesc vizibil. Chiar imi era dor de asta.
Mergem mai departe fara sa ne spune nimic pana bruneta imi aduce la cunostinta ca e moarta de sete. Intram in ceva magazin ratacit de civilizatie si ne procuram ceva de baut. Pentru ca mi-a amintit ca si mie imi era destul de sete. Dupa ne asezam pe o banca mai retrasa.
- Esti diferita astazi.
Ii spun dintr-o data de parca tocmai m-am trezit dintr-un vis. Aceasta imi zambeste.
- Si nu-ti place?
- Ba da. Poate imi place chiar prea mult...
- Atunci o sa-ti placa si asta.
Imi spune in timp ce se apropie de mine si pentru cateva secunde buzele noastre se ating. Imi simt inima accelerandu-si bataile instantaneu si incep sa ma intreb daca trupul meu poate suporta asa ceva. Un zambet prostesc imi apare pe fata, ca un copil care tocmai primise acadeaua mult dorita.
Bruneta se ridica de pe banca si se departeaza de mine facandu-mi doar un mic salut micut cu mana. Eu in schimb raman pironit pe banca, privind-o cum se indeparteaza si incercand sa-mi calmez trupul.
Dupa cateva minute ma ridic si eu si pornesc spre casa incet. Afises acelas zambet urias acompaniat de o stare de totala euforie. Ma intreb daca o sa ma pot vreodata opri din zambit...



scuza-ti greselile de ortografie dar la mine nu se poate fara, si pentru cei interesati am inceput un nou fic la originale (nu m-ar supara deloc niste pareri despre el :) )

[Search]

Hinataa nebunoo :> :))).
Ei da. Acest capitol a fost in totalitate pe gustul meu!
Actiune, descriere, SARUT!, absolut tot a fost perfect din privinta mea.
Si eu care ma gandeam ca abia in ultimul capitol o sa-i pui sa se sarute :)).
M-am inselat, recunosc.
Nu, nu, nici nu am ce comenta. Mi-ai facut in totalitate pe plac.
Next!
Hugs! :*:*