01-07-2011, 02:05 PM
ms de comentari fetelor si ca a-ti ramas cititoare fidele :*:*
Capitolul 12
Naruto pov.
Doare atat de tare. O durere atat de inumana pe care nu i-as dori-o nici macar lui. Si totusi... imi doresc sa-l vad plangand macar o data asa cum am facut-o eu de prea multe ori. Chiar daca in general ego-ul meu mult prea urias nu m-a lasat sa-i arat ei sau oricarei alte persoana cat de slab sunt uneori. ' Sufar in tacere', o expresie pe care am detestat-o atata timp. Nu am inteles niciodata ce rost are sa-ti ascunzi suferinta, sa o lasi sa te distruga pe interior. Si acuma am ajuns sa fac acelas lucru desi poate inca nu inteleg pe deplin de ce o fac. Poate nu vreau sa-i ranesc si pe ceilalti? Si atunci chiar am avut vreodata dreptul sa o acuz pe Hinata ca se inchide in ea. Ca isi ascunde problemele si nu lasa pe nimeni sa ajunga la ele. Si totusi, vreau sa cred ca acuma e altfel. Ca eu am dreptul sa... sa ce? Sa sufar in tacere. Nu am nevoie de asta. Tot ceea ce am nevoie e sa scap de sentimentele astea atat de ridicole care ma distrug de luni de zile. Si trebuie sa scap de ele pentru totdeauana, cat inca a mai ramas ceva din mine. Cat inca mai exista dorinta de a trai. Si poate intr-o zi voi reusi sa simt din nou toate aceste sentimente si atunci o sa fi altfel. Sau poate doar ma amagesc singur.
' Voi distruge toata sufernta chiar acuma'. Imi spun in gand cu o hotarare stranie in timp ce privesc spre intrarea intr-un bar de noapte. Alcoolul, chiar asta era solutia? Sau poate ca ultima solutie s-a risipit cu mult timp in urma si acum asta e doar o alternativa. Un mod atat de imatur de a scapa de constientizarea suferintei, pentru ca ea v-a exista acolo mereu. Indiferent in cati litri de bautura imi voi scalda sufletul patat.
Si totusi, nu rezist tentatiei, sau poate ca nu vreau sa rezist. Intru in bar cu pasi lenti si putin nesiguri. Mai am doua lunii pana sa implinesc optasprazece anii dar un prieten vchii lucreza aici deci de data asta varsta nu o sa fie o probleme. Desi poate as vrea sa fie o piedica care sa ma opreasca. Dar in acelas timp nu mai pot sa-mi stapanesc dorinta nebuna de a umple cu ceva golul imens pe care il simt in intregul trup. Chiar daca in adancul sufletului inca constientizez ca numai ea poate umple acest gol.
Ma asez pe unul dintre scaune la intamplare si astept fara nerabdare sa ma serveasca cineva.
- Naruto prietene! Ce-i cu fata asta cazuta?
Vocea amicului meu ma face atent la ce se intampla in jurul meu. Il privesc fix in ochii doirndu-mi sa-i dau de inteles ca nu e momentul potrivit sa ma i-a la intrebari de genu.
Cand imi vede mai clar expresia fetei, probabil ca imi putea citi starea de spirit in ochii, acesta nu mai zice nimic. Se intorce spre ceva dulap unde tineau alcoolul din cate imi amintesc. Imi toarna ceva intr-un pahar dupa care mi-l inmaneaza privindu-ma cu niste ochii plini de compasiune si grija.
- Sa nu exagerezi. Orice ar fi, sunt sigur ca nu merita...
In momentul asta imi vine sa ma ridic de pe porcaria asta de scaun care a devenit de-a dreptul incomoda si sa-l iau de guler aratandu-i ca merita. Da, merita. Merita mult mai mult de atat. Eu sunt cel egoist care nu am dreptul sa o privesc macar in ochii. Eu m-am lasat orbit de niste sentimente pe care pur si simplu nu le mai puteam controla. Inca nu pot, pana la urma de aia sunt aici. Distrugandu-mi corpul fizic in speranta ca sufletul meu va avea mai putin de suferit.
Trebuie sa ies din starea asta cumva, sa ma resemnez. Stiu ca nu pot pur si simplu sterge totul si sa o iau de la capat dar nu pot lasa totul sa continue in ritmul asta care pur si simplu ma devoreaza fara mila. Sa las nevoia asta stupida de a o atinge, de a o simti langa mine sa ma controleze. Dar nu o face deja? Si atunci chiar are vreun rost sa ma incapatanez, sa refuz. Poate ar trebui sa las totul la voia intamplari desi poate asta ar insemna mai multa suferinta. Nu. Nu pot duce mai mult de atat.
Imi scutur putin capul si iau repede paharul de pe masa dandu-l pe gat dintr-o data. Simt sangele cum imi pulseaza in vene mai repede dandu-mi o stare de euforie ciudata. Imi vine sa rad. Un ras prostesc, poate dement, prin care vreau sa-mi dovedesc ca pot controla totul.
Fara nici o retinere ma aplec peste tejghea si apuc sticla pe care stiam ca prietenul meu o lasa-se acolo dupa ce-mi turna-se doar jumate de pahar. Am nevoie de mai mult, am nevoie sa simt ca pot controla totul. Chiar daca peste cateva ore totul se v-a dovedii a fi doar o iluzie, am nevoie de asta.
Imi umplu paharul, de data asta pana la refuz si incep sa sorb din el. De data asta incet, sperand sa-mi prelungesc momentul de extaz, de fericire. Ah! Probabil ca nici drogurile nu ar fi avut un efect atat de puternic asupra mea chiar acuma. Nici macar ea, care de curand deveni-se o obsesie pentru mine. Da, asta e ea. Doar o obsesie. Sunt sigur de asta acum. Asta explica nevoia absurda de o atinge, de a-i simti buzele calde. De a o vedea cum se intimideaza in fata mea si se roseste intr-un mod atat de copilaresc. Si de ce sa ma chinui sa obtin ceea ce am nevoie cat pot sa iau pur si simplu, ca pe un drog.
Realizez ca am terminat paharul si il pun inapoi impreuna cu sticla pe jumatate goala. Nu am nevoie de mai mult.
Ies din bar dupa ce platesc bautura a carei denumire nu am reusit sa o retin. Desigur cu o reducere consistenta din parte bunului meu prieten care a mai incercat sa ma imbarbate-ze cu cateva cuvinte. Totusi a renuntat probabil constientizand ca il ignoram complet.
Ajungand din nou afara iau hotararea subita de a ma duce intr-un parc pe care il stiam prin apropiere. Unde obisnuiam sa merg in copilarie alaturi de toti ceilalti prichidei, incluziv ea.
Si in mai putin de zece minute ajung acolo chiar daca mai mult imi tarai picioarele decat merg. Inspir de cateva ori adanc si m-a indrept spre centrul parcului unde erau pozitionate leaganele. O ideea geniala luand in considerare in ce stare ma aflu. Pe unul dintre leagane o vad pe ea. Sta acolo gandituare zambind intr-un mod absurd. Tinandu-si pumni stansi in jurul lanturilor care tineau leaganul chiar daca nu exista nici un pericol sa cada de pe el.
' Se gandeste la el'. Acest gand imi stapunge mintea fara mila fara sa reuseasca sa ma raneasca insa chiar asa de tare cum ar fi facut-o altadata.
Un ranjet prostesc imi apare pe chip si dintr-o data ma simt iar plin de energie. Incet, ma apropi de ea.
Hinata pov.
Noaptea asta are sa treaca pur si simplu pe langa mine. Mi-am pierdut nevoia de a dormi. L-am privit pe Kiba indepartandu-se pana a devenit un punct mult prea mic. Dupa am plecat la voia intamplari, fara o destinatie clara si totusi ajungand in locul ideal. Parculetul atat de plin de amintiri in care mi-am petrecut ore in sir cand eram inca doar o fetita. Unde il puteam revedea pe el de cate ori simteam nevoia. Atunci totul parea atat de simplu. Credeam ca atunci cand o sa cresc o sa pot obtine cu usurinta tot ceea ce vreau.
Un zambet nostalgic imi apare pe chip dar se transforma imediat intr-unul de fericire. Sunt libera. 'De ce a facut asta?'. E simplu, a facut-o pentru mine, ca sa pot fi eu fericita chiar daca legatura dintre noi s-a rupt. Totusi, mi-a promis ca o sa ramanem prietenii desi trebuie sa fie foarte dureros pentru el. Nici macar nu i-am multumit, pentru ca a facut un lucru atat de important pentru mine. Chiar daca asta inseamna ca mi-a luat toata suferinta asupra lui. Si totusi, nu l-as fi putut face fericit niciodata pentru ca sentimentele mele nu au sa se schimbe vreodata. Atunci, e mai bine asa chiar si pentru el, pentru ca inca m-ai are o sansa la fericirea pe care eu nu i-as fi putut-o oferii vreodata.
Imi scutur capul usor si zambesc din nou. Un zambet plin de viata si de implinire. El a facut asta ca eu sa fiu fericita si voi fi fericita.
Aud niste pasi marunti din spatele meu si ma intorc brusc cu o urma de teama. Si il vad pe el venind spre mine cu un ranjet ciudat pe fata. Parul blond ciufulit apropape ca ii acopera ochii de un albastru sters, atat de strain mie. Hainele ii sunt sifonate si dezordonate de parca tocmai s-a ridicat din pat. 'Ce a patit?' de ce arata in halul asta si ce inseamna zambetul ala prostesc care incepe sa ma sperie cu cat e mai aproape de mine. Nu l-am mai vazut niciodata in halul asta. E distrus, devastat din toate punctele de vedere.
Se apropie de mine pana cand distanta dintre noi devine aproape inexistenta. Imi prinde mainile care devin moi instantaneu in ale lui si mi le ridica deasupra capului. Trupul lui se apleaca ajungand la nivelul meu si isi apropie fata de a mea. II pot simti respiratia pe fata mea. A baut, asta explica multe si totusi 'de ce?'. De ce ar face un gest atat de iresponsabil.
-Nu...
Asta e tot ce pot sa rostesc incet, afundat, atunci cand buzele lui se apropie de ale mele. Il iubesc, sunt sigura de asta, dar acesta nu e el. Acuma e controlat de porcaria aia de alcool cu care si-a batjocorit trupul.
Naruto continua sa se apropie de mine. Nu pare ca mi-a auzit asa zisul refuz sau poate ca pur si simplu nu-i pasa.
Incep sa tremur necotrolat, nu simteam altceva decat frica. Nu pot sa citesc nimic in ochii lui ce acuma par atat de goii iar zambetul lui cu o nuanta de perversitate nu-mi provoca decat si mai multa teama. Stau nemiscata, as putea poate sa ripostez dar chiar ar avea rost. Poate nu voi face decat sa-l fac sa vrea mai mult si asta ii ultimul lucru pe care mi-l doresc acuma.
Buzele noastre ajung la o distanta milimetrica si totusi nu se ating. Blondul se departeaza de mine brus eliberandu-mi si mainile in acelas timp si ma priveste socat. De parca tocmai a constientizat si el ce urma sa faca.
- La dracu...
Atata a spus in timp ce privea in jos. Ii putea vedea privirea ingrozita si dezamagita in acelas timp chiar daca incerca sa-mi evite privirea.
- Imi pare rau. Eram...
A lasat propozitia in aer. Probabil ca nu avea cuvinte ca sa se explice sau pur si simplu nu era in stare. Dupa asta a plecat fara sa mai spuna nimic lasandu-ma singura. nu mai sunt speriata si totusi nu-l puteam intelege. Sau mai degraba nu ma puteam intelege pe mine. Intr-un fel imi doream sa nu se opreasca.
poate am grabit putin actiunea pe sfarsit dar cam atat am putut, sper ca macar greselile sa fie mai putine ca data trecuta...
Capitolul 12
Naruto pov.
Doare atat de tare. O durere atat de inumana pe care nu i-as dori-o nici macar lui. Si totusi... imi doresc sa-l vad plangand macar o data asa cum am facut-o eu de prea multe ori. Chiar daca in general ego-ul meu mult prea urias nu m-a lasat sa-i arat ei sau oricarei alte persoana cat de slab sunt uneori. ' Sufar in tacere', o expresie pe care am detestat-o atata timp. Nu am inteles niciodata ce rost are sa-ti ascunzi suferinta, sa o lasi sa te distruga pe interior. Si acuma am ajuns sa fac acelas lucru desi poate inca nu inteleg pe deplin de ce o fac. Poate nu vreau sa-i ranesc si pe ceilalti? Si atunci chiar am avut vreodata dreptul sa o acuz pe Hinata ca se inchide in ea. Ca isi ascunde problemele si nu lasa pe nimeni sa ajunga la ele. Si totusi, vreau sa cred ca acuma e altfel. Ca eu am dreptul sa... sa ce? Sa sufar in tacere. Nu am nevoie de asta. Tot ceea ce am nevoie e sa scap de sentimentele astea atat de ridicole care ma distrug de luni de zile. Si trebuie sa scap de ele pentru totdeauana, cat inca a mai ramas ceva din mine. Cat inca mai exista dorinta de a trai. Si poate intr-o zi voi reusi sa simt din nou toate aceste sentimente si atunci o sa fi altfel. Sau poate doar ma amagesc singur.
' Voi distruge toata sufernta chiar acuma'. Imi spun in gand cu o hotarare stranie in timp ce privesc spre intrarea intr-un bar de noapte. Alcoolul, chiar asta era solutia? Sau poate ca ultima solutie s-a risipit cu mult timp in urma si acum asta e doar o alternativa. Un mod atat de imatur de a scapa de constientizarea suferintei, pentru ca ea v-a exista acolo mereu. Indiferent in cati litri de bautura imi voi scalda sufletul patat.
Si totusi, nu rezist tentatiei, sau poate ca nu vreau sa rezist. Intru in bar cu pasi lenti si putin nesiguri. Mai am doua lunii pana sa implinesc optasprazece anii dar un prieten vchii lucreza aici deci de data asta varsta nu o sa fie o probleme. Desi poate as vrea sa fie o piedica care sa ma opreasca. Dar in acelas timp nu mai pot sa-mi stapanesc dorinta nebuna de a umple cu ceva golul imens pe care il simt in intregul trup. Chiar daca in adancul sufletului inca constientizez ca numai ea poate umple acest gol.
Ma asez pe unul dintre scaune la intamplare si astept fara nerabdare sa ma serveasca cineva.
- Naruto prietene! Ce-i cu fata asta cazuta?
Vocea amicului meu ma face atent la ce se intampla in jurul meu. Il privesc fix in ochii doirndu-mi sa-i dau de inteles ca nu e momentul potrivit sa ma i-a la intrebari de genu.
Cand imi vede mai clar expresia fetei, probabil ca imi putea citi starea de spirit in ochii, acesta nu mai zice nimic. Se intorce spre ceva dulap unde tineau alcoolul din cate imi amintesc. Imi toarna ceva intr-un pahar dupa care mi-l inmaneaza privindu-ma cu niste ochii plini de compasiune si grija.
- Sa nu exagerezi. Orice ar fi, sunt sigur ca nu merita...
In momentul asta imi vine sa ma ridic de pe porcaria asta de scaun care a devenit de-a dreptul incomoda si sa-l iau de guler aratandu-i ca merita. Da, merita. Merita mult mai mult de atat. Eu sunt cel egoist care nu am dreptul sa o privesc macar in ochii. Eu m-am lasat orbit de niste sentimente pe care pur si simplu nu le mai puteam controla. Inca nu pot, pana la urma de aia sunt aici. Distrugandu-mi corpul fizic in speranta ca sufletul meu va avea mai putin de suferit.
Trebuie sa ies din starea asta cumva, sa ma resemnez. Stiu ca nu pot pur si simplu sterge totul si sa o iau de la capat dar nu pot lasa totul sa continue in ritmul asta care pur si simplu ma devoreaza fara mila. Sa las nevoia asta stupida de a o atinge, de a o simti langa mine sa ma controleze. Dar nu o face deja? Si atunci chiar are vreun rost sa ma incapatanez, sa refuz. Poate ar trebui sa las totul la voia intamplari desi poate asta ar insemna mai multa suferinta. Nu. Nu pot duce mai mult de atat.
Imi scutur putin capul si iau repede paharul de pe masa dandu-l pe gat dintr-o data. Simt sangele cum imi pulseaza in vene mai repede dandu-mi o stare de euforie ciudata. Imi vine sa rad. Un ras prostesc, poate dement, prin care vreau sa-mi dovedesc ca pot controla totul.
Fara nici o retinere ma aplec peste tejghea si apuc sticla pe care stiam ca prietenul meu o lasa-se acolo dupa ce-mi turna-se doar jumate de pahar. Am nevoie de mai mult, am nevoie sa simt ca pot controla totul. Chiar daca peste cateva ore totul se v-a dovedii a fi doar o iluzie, am nevoie de asta.
Imi umplu paharul, de data asta pana la refuz si incep sa sorb din el. De data asta incet, sperand sa-mi prelungesc momentul de extaz, de fericire. Ah! Probabil ca nici drogurile nu ar fi avut un efect atat de puternic asupra mea chiar acuma. Nici macar ea, care de curand deveni-se o obsesie pentru mine. Da, asta e ea. Doar o obsesie. Sunt sigur de asta acum. Asta explica nevoia absurda de o atinge, de a-i simti buzele calde. De a o vedea cum se intimideaza in fata mea si se roseste intr-un mod atat de copilaresc. Si de ce sa ma chinui sa obtin ceea ce am nevoie cat pot sa iau pur si simplu, ca pe un drog.
Realizez ca am terminat paharul si il pun inapoi impreuna cu sticla pe jumatate goala. Nu am nevoie de mai mult.
Ies din bar dupa ce platesc bautura a carei denumire nu am reusit sa o retin. Desigur cu o reducere consistenta din parte bunului meu prieten care a mai incercat sa ma imbarbate-ze cu cateva cuvinte. Totusi a renuntat probabil constientizand ca il ignoram complet.
Ajungand din nou afara iau hotararea subita de a ma duce intr-un parc pe care il stiam prin apropiere. Unde obisnuiam sa merg in copilarie alaturi de toti ceilalti prichidei, incluziv ea.
Si in mai putin de zece minute ajung acolo chiar daca mai mult imi tarai picioarele decat merg. Inspir de cateva ori adanc si m-a indrept spre centrul parcului unde erau pozitionate leaganele. O ideea geniala luand in considerare in ce stare ma aflu. Pe unul dintre leagane o vad pe ea. Sta acolo gandituare zambind intr-un mod absurd. Tinandu-si pumni stansi in jurul lanturilor care tineau leaganul chiar daca nu exista nici un pericol sa cada de pe el.
' Se gandeste la el'. Acest gand imi stapunge mintea fara mila fara sa reuseasca sa ma raneasca insa chiar asa de tare cum ar fi facut-o altadata.
Un ranjet prostesc imi apare pe chip si dintr-o data ma simt iar plin de energie. Incet, ma apropi de ea.
Hinata pov.
Noaptea asta are sa treaca pur si simplu pe langa mine. Mi-am pierdut nevoia de a dormi. L-am privit pe Kiba indepartandu-se pana a devenit un punct mult prea mic. Dupa am plecat la voia intamplari, fara o destinatie clara si totusi ajungand in locul ideal. Parculetul atat de plin de amintiri in care mi-am petrecut ore in sir cand eram inca doar o fetita. Unde il puteam revedea pe el de cate ori simteam nevoia. Atunci totul parea atat de simplu. Credeam ca atunci cand o sa cresc o sa pot obtine cu usurinta tot ceea ce vreau.
Un zambet nostalgic imi apare pe chip dar se transforma imediat intr-unul de fericire. Sunt libera. 'De ce a facut asta?'. E simplu, a facut-o pentru mine, ca sa pot fi eu fericita chiar daca legatura dintre noi s-a rupt. Totusi, mi-a promis ca o sa ramanem prietenii desi trebuie sa fie foarte dureros pentru el. Nici macar nu i-am multumit, pentru ca a facut un lucru atat de important pentru mine. Chiar daca asta inseamna ca mi-a luat toata suferinta asupra lui. Si totusi, nu l-as fi putut face fericit niciodata pentru ca sentimentele mele nu au sa se schimbe vreodata. Atunci, e mai bine asa chiar si pentru el, pentru ca inca m-ai are o sansa la fericirea pe care eu nu i-as fi putut-o oferii vreodata.
Imi scutur capul usor si zambesc din nou. Un zambet plin de viata si de implinire. El a facut asta ca eu sa fiu fericita si voi fi fericita.
Aud niste pasi marunti din spatele meu si ma intorc brusc cu o urma de teama. Si il vad pe el venind spre mine cu un ranjet ciudat pe fata. Parul blond ciufulit apropape ca ii acopera ochii de un albastru sters, atat de strain mie. Hainele ii sunt sifonate si dezordonate de parca tocmai s-a ridicat din pat. 'Ce a patit?' de ce arata in halul asta si ce inseamna zambetul ala prostesc care incepe sa ma sperie cu cat e mai aproape de mine. Nu l-am mai vazut niciodata in halul asta. E distrus, devastat din toate punctele de vedere.
Se apropie de mine pana cand distanta dintre noi devine aproape inexistenta. Imi prinde mainile care devin moi instantaneu in ale lui si mi le ridica deasupra capului. Trupul lui se apleaca ajungand la nivelul meu si isi apropie fata de a mea. II pot simti respiratia pe fata mea. A baut, asta explica multe si totusi 'de ce?'. De ce ar face un gest atat de iresponsabil.
-Nu...
Asta e tot ce pot sa rostesc incet, afundat, atunci cand buzele lui se apropie de ale mele. Il iubesc, sunt sigura de asta, dar acesta nu e el. Acuma e controlat de porcaria aia de alcool cu care si-a batjocorit trupul.
Naruto continua sa se apropie de mine. Nu pare ca mi-a auzit asa zisul refuz sau poate ca pur si simplu nu-i pasa.
Incep sa tremur necotrolat, nu simteam altceva decat frica. Nu pot sa citesc nimic in ochii lui ce acuma par atat de goii iar zambetul lui cu o nuanta de perversitate nu-mi provoca decat si mai multa teama. Stau nemiscata, as putea poate sa ripostez dar chiar ar avea rost. Poate nu voi face decat sa-l fac sa vrea mai mult si asta ii ultimul lucru pe care mi-l doresc acuma.
Buzele noastre ajung la o distanta milimetrica si totusi nu se ating. Blondul se departeaza de mine brus eliberandu-mi si mainile in acelas timp si ma priveste socat. De parca tocmai a constientizat si el ce urma sa faca.
- La dracu...
Atata a spus in timp ce privea in jos. Ii putea vedea privirea ingrozita si dezamagita in acelas timp chiar daca incerca sa-mi evite privirea.
- Imi pare rau. Eram...
A lasat propozitia in aer. Probabil ca nu avea cuvinte ca sa se explice sau pur si simplu nu era in stare. Dupa asta a plecat fara sa mai spuna nimic lasandu-ma singura. nu mai sunt speriata si totusi nu-l puteam intelege. Sau mai degraba nu ma puteam intelege pe mine. Intr-un fel imi doream sa nu se opreasca.
poate am grabit putin actiunea pe sfarsit dar cam atat am putut, sper ca macar greselile sa fie mai putine ca data trecuta...
