10-07-2012, 03:49 AM
***
Duncan stinse televizorul si aseza cu grija telecomanda pe birou. Se ridica de pe scaun si se intoarse spre fereastra larga, ce ii oferea una dintre cele mai frumoase privelisti din oras.
-In sfarsit, mormai, zambindu-i reflexiei sale slabe ce putea fi vag observata. In ciuda linistii din biroul mare, spatios, de la etajul al 10-lea a cladirii principale a Grupului Newcrest, dincolo de usile inchise, domina panica. Duncan zambi din nou, ca un maniac, gandindu-se cu placere repercursiunile planului sau. Planului sau care functionase perfect, in ciuda unor mici inconveniente, isi aminti el cu mandrie.
Jesse era mort. Batranul Newcrest nu mai avea mult, dupa cum auzise el din surse sigure. Asta urma sa duca la caderea Grupului Newcrest. Acum erau vulnerabili. Imediat dupa ce stirea despre moarte lui Jesse fusese difuzata pe toate posturile locale si pe doua posturi nationale, actiunile Grupului N au scazut pana la un prag al naibii de mic. Investitorii s-au speriat, si-au luat banii si au plecat. Relatiile cimentate in ani de zile, urmau a fi distruse in doar cateva ore si cu cateva aluzii bine plasate. Grupul N se va prabusi. Unda de soc va fi simtita in intreaga tara. Unii oamni vor ramane fara locuri de munca, altii fara economiile de-o viata, iar cei mai ghinionisti, fara nicio speranta. In urma unei anchete, care stia cu singuranta ca va fi efectuata, se vor descoperi probleme cu managementul. Avusese el grija de asta. Jesse fiind mort, Ray va trebuie sa suporte vina. Va fi acuzat de frauda, in cel mai bun caz. In cel mai rau si, daca totul mergea pana la capat cum vroia el, Ray va fi gasit vinovat pentru mult mai multe. Zambetul i se largi. Da, avusese grija ca toti membrii familiei Newcrest sa piarda.
Jesse era mort, iar Ray era pe punctul de a pierde totul: munca sa, mandria si chiar mica jucarie cu care se distrase in ultima vreme. La acest gand Duncan se incrunta. Nu se gandise ca pustiul poate sa faca ceea ce facuse. Totusi, il descoperise la timp. Daca baiatul ar fi reusit sa-i dea informatiile lui Ray, atunci planul sau bine pus la punct s-ar fi dus pe apa sambetei. Insa, dupa cum a fost informat de catrea oamenii sai, pustiul nu stia mai nimic, ceea ce era bine. Daca nu ar fi fost un om atat de prudent, poate l-ar fi lasat sa plece. Dar, el era prudent si sadic, daca se gandea mai bine si nimic nu i-ar fi placut mai mult decat sa-l vada din nou pe Rayland agonizand dupa inca o persoana pierduta. Doua, daca il punea si pe Jesse la socoteala. Asta il va distruge de tot. Ii luase munca, stabilitatea, iar acum urma sa-i ia libertatea si mintile.
-Razbunarea e al naibii de dulce. Duncan ranji. Te-am invins, Jesse Rosson. Am distrus tot ce ai iubit, tot ce ai creat. Am distrus totul, inclusiv pe tine.
Rasul sau sparse linistea din incapere pentru cateva momente. Cand se linisti, se intoarse spre birou si incepu sa stranga putinele lucruri personale care mai erau inca acolo. Nu mai avea de ce sa stea acolo.
Scoase telefonul din buzunar si forma un numar. Dupa un sigur apel, voce de la celalalt capat raspunse.
-Pregateste-l pe baiat, zise Dunca fara nicio alta introducere. Va veni cu mine pana ma asigur ca totul e in regula. Scapam de el imediat ce suntem in siguranta. Inchise telefonul fara sa astepte replica celuilalt.
*
In mai putin de 3 ore lumea lui se intoarse cu susul in jos. Blake se uita nelinistit la ceasul de pe perete ce arata ora 11 dimineata, apoi isi mai verifica inca o data telefonul. Nimic. Niciun mesaj...de la nimeni. Se foi in scaunul de plastic incomod si incerca sa-si faca mintea sa functioneze normal, insa oboseala acumulata isi spunea cuvantul.
Intr-un final se ridica de pe scaun si se duse langa geam. Simtea nevoia sa respire aerul curat de afara...vroia sa-i simta maganierea pe pielea incinsa...vroia sa iasa de acolo!
Cine si-ar fi imaginat ca un om ce si-a petrecut mai bine de jumatate din viata sa adulta tratand pacienti s-ar putea simti ca un leu in cusca in intimitatea spitalului.
-Domnule doctor...?
Vocea feminina ii atrase atentia si-l facu sa tresara. Blake isi intoarse capul in directia usii. O femeie pe care nu o mai vazuse pana atunci il privea cu ochi blanzi. Prea blanzi daca l-ar fi intrebat cineva pe el.
-Acum puteti sa ma urmati.
Blake o aproba. Parasi geamul si o urmari pe holurile reci si aglomerate ale spitalului. Pasii sai mari si de obicei hotarati, deveneau din ce in ce mai nesiguri pe masura ce se aproapiau de lift.
Mintea lui nu vroia, nu putea sa proceseze tot ce i se spusese in urma cu cateva ore. Se uita cu coada ochiului la femeie. Aceasta apasa butonul pentru parter. Inghiti in sec de cateva ori si incerca sa-si calmeze bataile rapide ale inimii, dar imediat ce usa sedeschise si aerul rece il lovi din plin in fata, dori sa se intoarca pe calcaie si sa urce inapoi in biroul sau.
Da, era un las si nu ii pasa de asta. Atata timp cat nu cobora aici...atata timp cat nu era obligat sa vada ceea ce vroiau sa-i arate...mai exista o sansa...o sansa ca ei sa se insele. Dar daca ar fi vazut cu ochii lui, stia ca sperantele i-ar fi naruite. Si atunci cu ce ar mai ramane?
-Domnule doctor, va simtit bine?
-Nu, raspunse simplu inainte de a o urma pe colidorul ingust si intunecat ce ducea la una dintre dependitele laterala ale spitalului.
Usa...usa aceea mare alba se vedea de partea cealalta a cladirii. Inima incepu sa-i bata mai tare...ochii i se plimbau de la femeia care il conducea la usa si inapoi.
Dori sa spuna ceva, dar cand deschise gura un baiat aparu de nicaieri si se lovi de el. Blake clipi de cateva ori si-l prinse pe baiat de umeri incercand sa-l ajute.
-Vezi pe unde mergi, dom'le, se rasti baiatul inainte de a se ridica si de a-i pune un mic biletel in mana. Ii mai arunca o privire ucigatoare inainte de a trece pe langa el si a disparea dupa colt.
-...scuze...
Blake stranse biletelul fara sa se gandeasca si se indrepta spre usa alba ce acum era intredeschisa. Se opri, inspira adanc, inainte de a intra si de a inchide usa inaintea lui.
Aerul rece, inchis si mirosul de fermol ii intoarsera stomacul pe dos, dar incerca sa se mentina tare. Nu era prima oara cand coborase aici si probabil nu va fi nici ultima...dar...niciodata nu fusese ceva...ceva...personal.
Femeia il astepta rabdatoare. Cand il vazu ca se apropie ii oferi un zambet profesional, bland, dar in acelasi timp rece.
-Sunteti sigur ca sunteti in stare sa faceti asta?
-Nu, dar...trebuie sa o fac, nu-i asa?
Blake incerca sa-i zambeasca la randul sau, dar nu reusi. Nici macar nu mai stia ce e ala un zambet.
-In camera aceasta, il indruma femeia.
Imediat ce intra inauntru ochii lui blake cazura pe masa acoperita. Simtea nu ca mai are aer. Picioarele i se inmuiasara, iar genunchii, in ciuda tuturor incercarilor sale, ii tremurau. Isi stranse pumnii pe langa corp, abia atunci simtind materialul stain. Se incrunta, isi desclesta palma si se uita la biletel pentru cateva secunde, inainte de a-l arunca in buzunarul halatului sau.
-Uitati-va atent, domnule doctor. Nimeni nu va grabeste, ii ceru femeia, dupa care trase cearceaful alb la o parte.
Blake nu fac nicio miscare. Studie cu atentie chipul pamantiu, rece, apoi facu cativa pasi in fata. Isi ridica mana si atinse cu degetele pielea lovita, care fusese insa spalata de sange. Bila i se urca in gat. Era aproape de nerecunoscut...era...nu era...dar in acelasi timp era...
Isi inclesta maxilarul si-si lasa capul in jos. Parul ii acoperi fata si-i ascunse trasaturile.
-Domnule doctor...?
-E...el. El e Jesse.
-Sunteti sigur?
-Da...
Femeia dori sa-l acopere, dar, Blake prinse de cearceaf.
-Nu! Vreau doar...
-Inteleg...o sa va las singur cateva momente.
Blake nu-i oferi niciun raspuns. Femeia se intoarse si iesi, inchizand in urma ei usa de la morga...
*
Ray parca neglijent masina in fata cladirii unde isi avea apartamentul. Nu se sinchisi sa o duca in parcare. Nu avea timp. Trebuia sa afle ce naiba se petrece acolo. Imediat dupa ce vazuse, din pura greseala, reportajul de la televizor, nu mai statu pe ganduri si pleca. Discutia pe care dorise sa o poarte cu tatal sau fusese amanata sau...anulata. Nu-i explicase batranului nimic. Nu avea curajul sa o faca. Avand in vedere starea lui...nu stia la ce sa se astepte. Daduse personalului ordine clare sa nu zica nimic si sa opreasca orice fel de mesaj, apel sau vizita pentru urmatoarele zile. Avea de gand sa-si tina tatal in umbra. Se confrunta cu prea multe probleme si semne de intrebare ca sa mai faca fata inca unei dileme. Iesi din masina si aproape alerga pana la intrare. Trecu pe langa portar si pe langa receptioner, fara sa le arunce nicio privire. Trebuia sa ajunga sus, sa se asigure ca Kyle este bine. Nu apucase inca sa vorbeasca cu el. Incercase sa-l sune imediat ce avionul sau ateriza pe aeroport, insa intra casuta vocala. Asta il ingrijorase si mai mult, asa ca isi sunase mama. Asa aflase ca Kyle plecase din Texas aproape imediat dupa el si ca trebuia sa fie in L.A.
-Domnule Newcrest!
Ray auzi vocea receptionerului, insa nu il baga in seama. Se indrepta la fel de hotarat spre lift.
-Domnule Newcrest, stati! Urla tanarul alergand dupa el si fluturand in mana un plic mare, alb. Reusi sa-l prinda din urma, exact cand usile liftului se inchideau. Nu apuca sa-i zica ceva, insa reusi sa-i inmaneze plicul. Ray il lua, dar nu-i acorda deloc atentie. Usile liftului se inchisera de tot, doar ca sa se dechida doua minute mai tarziu. Ray iesi si se indrepta spre usa apartamentului sau, insa, cand ajunse destul de aproape simti ca ceva nu e in regula.
Usa era intredeschisa. Ray cerceta holul larg, luminos, apoi se apropie cu grija. Sunetul pasilor sai fusese inghitit de carpeta groasa, inchisa la culoare. Ray atinse manerul si impinse usor usa. Se opri si asculta. Neauzind nimic, intra inauntru, dar nu inchise usa in urma sa. In cazul in care era cineva acolo si acel cineva se dovedea a fi mai mult decat putea el face fata, atunci era bine sa aiba o portita de scapare.
Ajuns inauntru, inghiti in sec. Tot apartamentul era cu susul in jos. Mobila era rasturanata, sertarele scoase afara, oglinzile barului sparte. Pe jos tronau bucati din mobilierul, ce acum fusese distrus, hartii, documente, haine...
-Ce naiba ! Kyle ? Ray strabatu in graba apartamentul. Intra in dormitorul lui. Nici acela nu fusese scutit. Totul era intors pe dos, insa Kyle nu era acolo. Iesi de acolo si intra in fiecare incapere in parte, chiar daca vocea sa interioara ii soptea ca baiatul plecase de mult de acolo. Trupul incepu sa-i tremure. Avea o presimtire al naibii de proasta.
Se intoarse in living sau in ce mai ramasese din el si abia atunci isi dadu seama ca inca tine plicul pe care il primise mai devreme in mana. Se uita perplex la el ca si cand atunci il vazu pentru prima oara. Il intoarse pe toate partile, incercand sa-si dea seama ce contine. Faptul ca nu avea expeditorul il punea pe ganduri.
Intr-un final ofta si il deschise. Scoase ceea ce parea a fi un cd si se uita prin camera dupa laptopul sau de rezerva. Cel pe care il folosea de obicei, se afla inca in Anglia, la fel ca majoritatea lucrurilor cu care plecase. Il repera pe jos. Injurand, il ridica si incerca sa-l aprinda. Spre fericirea lui, reusi. Nu mergea foarte bine, insa spera ca va reusi sa citeasca cd-ul. Dumnezeu stie ca nu avea timpul necesar pentru a cauta un computer.
Laptopul scoase un sunet enervat, insa pe ecran se deschise imediat o fereastra. Ray o accesa. Ecranul se innegri. Apoi se umplu de cifre...multe cifre.
-Ce naiba! Ray se incrunta si privi mai atent. Nu erau doar cifre. Erau si litere. Conturi bancare. Pe unele le recunoscu. Erau conturile prin care Grupul N isi platea cei mai importanti furnizori. Uitandu-se mai atent, observa ca sume neglijabile fusesera transferate din conturile respective, in alte conturi din tara, apoi in strainatate. Sumele erau atat de mici, incat la o inspectie de rutina, ar fi fost categorisite ca erori de calcul. Ray inchise fereastra secundara si intra din nou in cea principala. Un alt document ii atrase atentia. Scria mare:
IBA- CLASIFICAT
Il deschise. Ochii sai alergara pe ecran pe masura ce citea fisierul, insa la un moment dat se oprira si ramasera pironiti pe un anume rand, apoi pe o anume fotografie. Ray inghiti in sec. Simti cand bila i se urca in gat, insa nu reusi sa-si ia ochii de pe ecran. Privea transfixiat chipul la care visase atatea nopti. Stomacul i se stranse si simti o senzatie stranie in spatele ochilor, o umezeala care se lupta sa iasa la suprafata.
Abia cand simti picaturile scurgandu-i-se pe obraji si cazandu-i pe mana, isi dadu seama ca erau lacrimi.
-Philippe...
-Tot timpul am stiut sa-mi aleg cel mai bun moment ca sa-mi fac intrarea...
Ray tresari. Isi ridica ochii de pe ecranul laptopului. Privirile lor se incrucisara si, pentru o fractiune de secunda, lumea se opri...pur si simplu se opri. Zgomotele de afara, vantul care batea in gemuri, propria lui rasuflare...toate se estompasera. Ray nu mai era in stare sa auda decat bataile inimii sale, ce deveneau mai salbatice cu fiecare secunda ce trecea. Isi simtea gatul uscat. Incerca sa inghita, dar isi dadu seama ca nu are ce. Philippe ii sustinu privirea, asteptand o reactie. Orice fel de reactie. Insa, nu primi niciuna. Ray continua sa-l priveasca cu fata lipsita de setimente, cu ochii goi ce parca vedeau prin el...dincolo de el. Dupa alte cateva secunde, nici nu mai credea ca Ray il vede pe el. Mai degraba rememora totul...tot ce se intamplase inainte de moartea sa si...dupa ea.
Cand nu mai suporta tacerea, facu un pas inainte.
-Ray...? vocea tremuranda, nesigura reusi sa-l faca pe celalalt barbat sa clipeasca.
Ray trase adanc aer in piept, apoi se ridica si, intr-o fractiune de secunda, se afla in fata lui. Philippe inceta sa mai respire. De cate ori nu visase la momentul asta? La ce ii va spune? La cum ii va explica totul? Iar acum...acum nu-si gasea cuvintele. Acum nu stia ce sa-i spuna barbatului pe care il iubise atat de mult incat fusese in stare sa renunte la tot. Pur si simplu, nu stia. Cum ii va explica ce se petrece acum? Cum va fi in stare sa-l priveasca in ochi si sa-i spuna ca Kyle era in pericol pentru ca el daduse gres in urma cu sase luni? Cum?
-Philippe, repeta Ray de acesta data putin mai tare si cu o voce mai hotarata, ca si cand si-ar fi dat seama ca nu are vedenii, ca el chiar este acolo...asa cum visase, asa cum sperase atat de mult timp.
Insa urmatoarea miscare a lui Ray il lua pe nepregatite. Ray isi ridica mana stransa in pumn si il lovi cu putere peste falca, facandu-l sa se dezechilibreze. Philippe facu cativa pasi in spate si se lovi cu spatele de perete. Isi duse usor mana la fata si isi masa obrazul lovit, ochii sai prudenti neparasindu-l pe Rayland. Da, merita asta. O merita al naibii de mult. Stia asta, insa il durea. Si nu era durere fizica. Cu aia s-ar fi descurcat. Ceea ce simtea acum era mult mai rau decat orice durere fizica pe care o suportase in ultimele lui si Dumnezeu stia ca nu fusesera putine.
Ray se apropie de el. Philippe isi lasa mana sa cada langa corp si astepta. Daca Ray urma sa-l loveasca din nou...nu avea de gand sa se apare. Nu merita sa se apere. Nu, dupa ceea ce ii facuse.
Dar urmatoarea miscare a lui Rayland il debusola. Il loc sa il loveasca, bratele mari se incolacira in jurul lui si-l adusera aproape. Philippe ramase nemiscat, prea socat ca sa poata reactiona. Apoi ii auzi vocea, calda si totusi, enervata.
-Asta a fost cel mai stupid, nesabuit, tampit lucru pe care l-ai facut in viata ta, Philippe Lavoisier. Cum...cum ai putut...? Vocea lui Ray se franse, insa continua sa-l tina aproape de el, parca dorind sa se asigure ca e acolo, ca e in viata. Caldura trupului sau era dogoritoare, iar mirosul la fel de dulce precum si-l amintea, insa trupul propriu-zis parea mai mare, mai puternic, mai dur. Ray se indeparta destul de mult pentru a-i cerceta chipul. Acelasi chip...si totusi diferit. Aceeasi ochi care il privisera de atatea ori, cu atata dragoste, dar care nu mai pastrau decat o urma vaga din caldura care ii caracteriza inainte. Acum pareau reci, calculati, duri si plini de durere. Ray isi ridica mana si ii mangaie fata acolo unde il lovise. Philippe i-o acoperi cu mana sa si il stranse usor. Nu ii zambi. Nu incerca sa o faca. Nu credea ca era in stare. Asta nu era o reuniune fericita. Asta nu era un nou inceput pentru ei. Asta era adevaratul sfarsit, iar el avea o misiune.
Ray paru sa observe schimbarea din ochii sai si ii dadu drumul. Niciodata nu avusesera nevoie de prea multe cuvinte pentru a se intelege si pentru a comunica. Nu exista niciun motiv ca acum lucrurile sa stea altfel. Philippe trase adanc aer in piept. Trebuia sa-i spuna.
Insa Ray i-o lua inainte.
-Unde e Kyle?
Philippe tresari. Nu avea cum sa ocoleasca o intrebare atat de directa.
-Ce naiba se intampla? Jesse e mort? Kyle nu e aici ! Tu traiesti! Ce insemna toate astea? Vreau raspunsuri, Philippe ! Si le vreau acum !
Philippe tresari din nou. Putea sa numere pe degete momentele cand Ray fusese nervos in preajma sa.
-Nu am timp sa-ti spun toata povestea acum! Ochii lui Philippe fugira spre laptop.Vad ca pustiul a reusit pana la urma sa-ti lase informatiile alea. Philippe pufni. Folosirea postei a fost o miscare inteligenta. Philippe trecu pe langa Ray si se opri in dreptul laptopului. Scoase cd-ul si il puse inapoi in plic. Ray se intoarse spre el si il prinse de mana.
-Unde e Kyle? Repeta pe un ton jos, aproape amenintator.
-BlueButterfly e inteligent, prea inteligent pentru propriul lui bine. A trecut peste linie...s-a implicat prea mult...nu am avut incotro...a trebuit sa las lucrurile sa mearga pana la capat.
-Nu inteleg, zise Ray intr-un final. Cine e Blue...?
-...Butterfly? Un hacker al naibii de bun, dar care, de obicei, prefera sa lase agentiile de securitate in pace, spre deosebire de altii de teapa lui. Cand vazu confuzia de pe fata lui Rayland, ofta. Kyle e BlueButterfly.
Ray tacu.
-S-a implicat in investigatia IBA-ului. S-a transformat singur intr-o tinta. Philippe inghiti in sec. Iar eu l-am lasat sa continue. Nu l-am oprit. Se astepta la o reactie violenta, insa Ray nu facu nicio miscare.
-Unde e Kyle?
Aceeasi intrebare la care incerca sa-i ocoleasca raspunsul.
-A fost prins, ii spuse intr-un final.
-Cine ?
-Duncan.
Trupul lui Ray se incorda.
-Il voi aduce inapoi. Iti promit. Philippe il privi drept in ochi. Nu voi mai lasa sa pierzi inca o data pe cineva la care tii.
In acel moment, Ray isi dadu seama de ceva. Cel din fata lui nu era Philippe. Da, arata la fel, mirosea la fel...si pana intr-un anumit punct, se comporta la fel, insa nu era el. Nu mai era el. Promisiunea lui Philippe transmitea si un alt mesaj, mult mai subtil, dar, probabil, cel mai important.
Eu nu sunt el. Philppe Lavoisier a murit acum sase luni. Eu nu mai sunt el…
-Il vom aduce inapoi. E timpul ca Duncan sa inteleaga ce pateste cel ce se pune rau cu un Newcrest.
*
Blake intra in cafeneau aglomerata. Fugar, isi privi fata trasa in una din oglinzile laterale. Era palid, iar sub ochi avea pungi mari intunecate ce aratau aproape ca niste vanatai. Ocoli cativa oameni care ieseau afara si ignora privirile celor de la mesele din apropiere. Se indrepta direct spre barul unde statea o singura persoana. Nu se aseza.
-Tu mi-ai trimis mesajul? Zise fara nicio alta introducere.
Barbatul sii ridica privirea impasibila spre el.
-Da, ii raspunse simplu, inainte de a se ridica. Trebuie sa vi cu mine.
-De ce as face una ca asta?
-Pentru ca Jesse asta ar fi vrut sa faci.
Raspunsul il lua pe Blake pe nepregatite. Isi stranse mana ce incepu sa-i tremure in pumn si isi inclesta dintii.
-De unde sti ce ar fi vrut Jesse sa fac? De unde il sti pe Jesse ?
-Rosson a fost tot timpul un ghimpe in coste si mult, mult prea imprevizibil pentru gustul meu, dar de un lucru sunt sigur: ar fi vrut ca tu sa fi in siguranta.
-Vreau raspunsuri! Blake isi pierdu cumpatul si il prinse pe barbat de gulerul camasei. Acesta nici nu clipi. Ii prinse mainile si i le desclesta cu usurinta.
-Si le vei primi. Daca ma urmezi.
Zicand acestea, se intoarse cu spatele si se indrepta spre iesire.
Blake il urma fara nicio tragere de inima.
*
O impuscatura. Un trup lipsit de viata ce cade la pamant. Propriul sau urlet, nascut din furie, frica si disperare, apoi intuneric...Kyle tresari si-si deschise ochii. Aceeasi camera intunecata, aceeasi podea rece. Singurul lucru diferit era mirosul de praf de musca, carne arsa si sange ce plutea in aer. Oare cat timp trecuse? Cat timp trecuse de cand era acolo? De cand il omorasera pe Jesse? Cat timp va mai trece pana il vor omori si pe el?
Cum putuse sa se intample una ca asta? De ce naiba venise Jesse dupa el? De ce venise singur? Si de ce il omorasera. Jesse nu merita sa moara. Nu avusese nicio vina pentru nimic. El fusese inca de la inceput adevarata tinta. De ce trebuise sa devina victima unui nebun? Pentru ca asta era Duncan, un nebun. Niciun om intreg la cap nu ar fi mers atat de departe din ura. Nu era logic, nici sanatos.
Iar acum Jesse era mort...el urma sa moara in curand, iar Ray...ei bine, Ray va fi invinuit pentru tot. Totusi, Philippe era inca acolo, undeva, iar Kyle se trezi sperand ca macar el va fi destul de rapid ca sa repare totul...ca sa-l ajute pe Ray. Cine altcineva ar fi fost mai potrivit pentru asta decat Philippe?
Kyle se trezi zambind. Da, Ray nu va ramane singur. Cineva va fi acolo pentru el ca sa-l consoleze. Nu va fi el...dar trebuia sa se impace cu asta. Nu avea alta optiune.
Vocea unuia dintre barbati il scoase din ganduri.
-Hai, puslama, misca! Barbatul il prinse de mana si il ridica in sus, incepand sa-l traga dupa el prin depozit.
Kyle nu se impotrivi. Nu mai avea destula putere. Dupa cativa pasi se impiedica si cazu. Barbatul injura si il lovi dupa cap, facandu-l sa-si piarda din nou cunostiinta. Il ridica apoi pe umar si iesi asa din depozit, indreptandu-se cu pasi grabiti spre masina care il astepta.
*
-Nu poti veni cu mine. Asta e o operatiune oficiala.
-Jesse a venit cu tine.
-Jesse a fost consultant IBA. Ne cunoastea politica.
Ray nu-l baga in seama. Se intoarse spre barbatul micut, cu ochelari din dreptul sau si ii ceru o casca. Acesta i-o dadu fara niciun comentariu. Ray si-o puse in ureche si o testa. Mergea.
-Nu cred ca ma auzi.
-Defapt, nu te ascult.
Philippe ofta. Ray fusese tot timpul atat de incapatant?
-Nu e o idee atat de buna sa vi cu noi. Il vom opri pe Duncan si il vom aduce pe Kyle inapoi. Ti-am promis asta si am de gand sa ma tin de promisiune.
Ray il privi pentru o fractiune de secunda drept in ochi.
-De ce esti atat de sigur ca Duncan va parasi tara?
-Il monitorizam de mult. Acum avem si dovezile necesare. Ii facu semn spre cd-ul pe care il trimise Kyle. De data asta nu mai scapa.
-Dar tinta ta finala nu e Duncan.
-Nu. Nu e. Gabriel conduce cealalta echipa. Ei se vor ocupa de oamenii pe care Duncan i-a adus in tara.
-Duncan stie ce a facut?
-Nu. Habar nu are in ce s-a bagat si cu fel de oameni s-a incurcat. Daca era vorba doar de o simpla frauda, atunci IBA-ul nu s-ar fi implicat. Dar asa...Philippe nu mai continua idea. Nu era nevoie sa o faca. Ray intelegea.
Zgomotele din spatele usii biroului in care se aflau, le atrase atentia. Cineva parea sa se certe. Apoi un zgomot surd...apoi usa se lovi de perete cu putere si un barbat inalt, nervos si cu buza plina de sange intra inauntru.
Privirile celor trei barbati se incrucisara si in camera se lasa linistea.
-Blake? Ce naiba cau...?!
-Asta vreau sa te intreb si eu pe tine. Vocea dura a lui Blake era de nerecunoscut. Mi s-au promis niste raspunsuri.
-Si le vei avea, interveni Philippe, dar mai tarziu.
-Acum! Vreau sa stiu ce se petrece aici!
Se uita la Rayland. Acesta ii sustinu privirea.
-Duncan l-a prins pe Kyle. Vrea sa plece din tara. Mergem dupa el.
-Merg dupa el, repeta Philippe, insa nu fusese bagat in seama.
-Jesse...?
-Duncan a pus totul la cale.
Privirea lui Blake se aspri.
-Atunci vin si eu cu voi.
-Nu stiu ce credeti voi, dar asta e o operatiune serioasa! Nu am nevoie de amatori care...
Insa Philippe tacu cand vazu ca nimeni nu-l asculta. Ii privi pe cei doi barbati care pareau sa domine intreaga incapere si ofta. Avea sa fie o minune daca oricare dintre ei urmau sa supravietuiasca acelei zile.
*
-Duncan a inchiriat un avion de mici dimenisuni ca sa plece din tara. Il va astepta la pista din sus-ul orasului. E programat sa decoleze in jumatate de ora.
Philippe, Ray, Blake si alti 3 barbati se aflau intr-o dubita in drum spre pista. Atmosfera era tensionanta. Barbatii din echipa lui Philippe erau inarmati, insa acesta refuza sa le ofere arme si celor doi pasageri clandestini. Avea si asa destule probleme.
-Conform surselor mele, il va lua pe Kyle cu el.
-Cat de sigure sunt sursele tale? Il intreba Ray.
-Foarte. Vom incerca sa-l facem sa se predea. IBA il vrea in viata. Ar putea sa detina informatii de care avem nevoie, dar, daca trebuie il vom elimina. Se uita spre barbatii din echipa sa. Acestia il aprobara printr-o miscare aproape imperceptibila a capului. Nu fusese o simpla relatare a unor fapte evidente, ci un ordin direct. Daca lucrurile mergeau prost, Duncan trebuia eliminat.
-Are garzi?
Philippe se intoarse spre Blake. In ciuda situatiei, parea al naibii de calm.
-Da, doua de care stim. Totusi ar putea sa fie mai multe.
Dubita se opri si usa se deschise. Toti iesisera afara in soarel dogoritor. Philippe se uita la ceas. Era cinci dupamasa.
-Ne deplasam pe jos si ne ocupam pozitiile. Faceti ce va zic. Nu actionati prosteste. Nu vreau victime.
Zicand asta incepu sa alerge inainte, insa se opri cand Ray il prinse de mana si il obliga sa se intoarca spre el.
-Imi datorezi raspunsuri, ii aminti.
-Si, daca supravietuim azi, ti le voi oferi. Se privira un moment, inainte ca Ray sa-i dea drumul. Ii prinsera din urma pe ceilalti aproape imediat. Pista si doua cladiri mici se profilau in fata lor. Philippe le facu semn barbatilor inarmati sa-si ocupe pozitiile. Acestia se oprira si-si pregatira pustile cu luneta. Reperara cele doua garzi ce pazeau avionul de pe pista si le eliminara. Trupurile lor cazura la pamant fara sa faca prea mult zgomot.
Philippe ii privi pe cei doi barbati de langa el, asteptandu-se la o reactie. La orice fel de reactie. Insa nimic. Amandoi ramasera impasibili, cu privirile spre pista de decolare si trupurile incordate, gata de atac. Ca niste animale de prada, medita Philippe.
Apoi adevarata actiune incepu.
O masina neagra se apropie. Usa se deschise si din ea iesi un barbat vanjos si cu aspect neingrijit, urmat de un altul ce parea al naibii de nervos si care cara ceva in spate. La o inspectie mai atenta Philippe isi dadu seama ca nu cara ceva, ci pe cineva.
-Kyle...Vocea lui Ray nu fusese decat o soapta.
Philippe il aproba.
Apoi, din masina iesi Duncan, aratand la fel de impecabil ca intr-o zi obisnuita de la birou. Le facu semn barbatilor sa-l urmeze spre avion.
-Beta1, elimina-l pe cel fara incarcatura, sopti in casti.
Unul dintre cei trei barbati isi potrivi pusca si dupa cateva secunde apasa pe tragaci. Trupul primului barbat ce iesise din masina se prabusi la pamant.
Atunci Duncan se intoarse si ii observa pentru prima oara si pe ceilalti doi cazuti.
-Beta2 acopera-ma.
Philippe scoase pistolul din toc si se apropie de pista cu pasi hotarati.
-Duncan, esti inconjurat. Lasa copilul si preda-te!
Vocea lui rasuna pe pista pustie.
Barbatul de langa Duncan ridica pistolul si il ochi pe Philippe, insa acesta nu se opri continuand sa inainteze.
La scurt timp isi dadu seama ca nu e sigur. Blake si Ray veneau in urma lui.
-Ce dracu’ cautati aici? Trebuia sa stati acolo, in siguranta!
-Jocul s-a terminat, Duncan! Da-i drumul lui Kyle! Urla Ray.
Duncan analiza situatia intr-o secunda, apoi se indrepta spre barbatul ce il tinea pe Kyle si il smuci pe baiat de pe umerii sai. Isi stranse bratul in jurul gatului sau si scoase un mic revolver pe care il avusese ascuns la brau.
-Daca va apropiati il voi omori, ii ameninta. Barbatul de langa el isi scoase pistolul, dar inainte sa traga fusese doborat de unul dintre lunetisti. Duncan tresari si mai facu cativa pasi spre avion.
-Da-i drumul sau nu vei scapa de aici in viata! Il ameninta Ray.
-Din contra! Atata timp cat il am pe el, voi fi bine. Nu veti indrazi sa ma atingeti. Nu cand pot sa-l omor si pe el, la fel cum l-am omorat pe Jesse. Recunoaste, Newcrest! V-am invins. Ati pierdut! Zise Duncan si incepu sa rada.
-Esti chiar atat de sigur ca m-ai omorat? Duncan inlemni cand auzi vocea de undeva din spatele sau.
Se intoarse nesigur si il privi pe cel care ii vorbise.
-Rosson...? erai...mort!
Jesse ii zambi.
-Ce pot sa zic? E sezonul fantomelor...
Duncan stinse televizorul si aseza cu grija telecomanda pe birou. Se ridica de pe scaun si se intoarse spre fereastra larga, ce ii oferea una dintre cele mai frumoase privelisti din oras.
-In sfarsit, mormai, zambindu-i reflexiei sale slabe ce putea fi vag observata. In ciuda linistii din biroul mare, spatios, de la etajul al 10-lea a cladirii principale a Grupului Newcrest, dincolo de usile inchise, domina panica. Duncan zambi din nou, ca un maniac, gandindu-se cu placere repercursiunile planului sau. Planului sau care functionase perfect, in ciuda unor mici inconveniente, isi aminti el cu mandrie.
Jesse era mort. Batranul Newcrest nu mai avea mult, dupa cum auzise el din surse sigure. Asta urma sa duca la caderea Grupului Newcrest. Acum erau vulnerabili. Imediat dupa ce stirea despre moarte lui Jesse fusese difuzata pe toate posturile locale si pe doua posturi nationale, actiunile Grupului N au scazut pana la un prag al naibii de mic. Investitorii s-au speriat, si-au luat banii si au plecat. Relatiile cimentate in ani de zile, urmau a fi distruse in doar cateva ore si cu cateva aluzii bine plasate. Grupul N se va prabusi. Unda de soc va fi simtita in intreaga tara. Unii oamni vor ramane fara locuri de munca, altii fara economiile de-o viata, iar cei mai ghinionisti, fara nicio speranta. In urma unei anchete, care stia cu singuranta ca va fi efectuata, se vor descoperi probleme cu managementul. Avusese el grija de asta. Jesse fiind mort, Ray va trebuie sa suporte vina. Va fi acuzat de frauda, in cel mai bun caz. In cel mai rau si, daca totul mergea pana la capat cum vroia el, Ray va fi gasit vinovat pentru mult mai multe. Zambetul i se largi. Da, avusese grija ca toti membrii familiei Newcrest sa piarda.
Jesse era mort, iar Ray era pe punctul de a pierde totul: munca sa, mandria si chiar mica jucarie cu care se distrase in ultima vreme. La acest gand Duncan se incrunta. Nu se gandise ca pustiul poate sa faca ceea ce facuse. Totusi, il descoperise la timp. Daca baiatul ar fi reusit sa-i dea informatiile lui Ray, atunci planul sau bine pus la punct s-ar fi dus pe apa sambetei. Insa, dupa cum a fost informat de catrea oamenii sai, pustiul nu stia mai nimic, ceea ce era bine. Daca nu ar fi fost un om atat de prudent, poate l-ar fi lasat sa plece. Dar, el era prudent si sadic, daca se gandea mai bine si nimic nu i-ar fi placut mai mult decat sa-l vada din nou pe Rayland agonizand dupa inca o persoana pierduta. Doua, daca il punea si pe Jesse la socoteala. Asta il va distruge de tot. Ii luase munca, stabilitatea, iar acum urma sa-i ia libertatea si mintile.
-Razbunarea e al naibii de dulce. Duncan ranji. Te-am invins, Jesse Rosson. Am distrus tot ce ai iubit, tot ce ai creat. Am distrus totul, inclusiv pe tine.
Rasul sau sparse linistea din incapere pentru cateva momente. Cand se linisti, se intoarse spre birou si incepu sa stranga putinele lucruri personale care mai erau inca acolo. Nu mai avea de ce sa stea acolo.
Scoase telefonul din buzunar si forma un numar. Dupa un sigur apel, voce de la celalalt capat raspunse.
-Pregateste-l pe baiat, zise Dunca fara nicio alta introducere. Va veni cu mine pana ma asigur ca totul e in regula. Scapam de el imediat ce suntem in siguranta. Inchise telefonul fara sa astepte replica celuilalt.
*
In mai putin de 3 ore lumea lui se intoarse cu susul in jos. Blake se uita nelinistit la ceasul de pe perete ce arata ora 11 dimineata, apoi isi mai verifica inca o data telefonul. Nimic. Niciun mesaj...de la nimeni. Se foi in scaunul de plastic incomod si incerca sa-si faca mintea sa functioneze normal, insa oboseala acumulata isi spunea cuvantul.
Intr-un final se ridica de pe scaun si se duse langa geam. Simtea nevoia sa respire aerul curat de afara...vroia sa-i simta maganierea pe pielea incinsa...vroia sa iasa de acolo!
Cine si-ar fi imaginat ca un om ce si-a petrecut mai bine de jumatate din viata sa adulta tratand pacienti s-ar putea simti ca un leu in cusca in intimitatea spitalului.
-Domnule doctor...?
Vocea feminina ii atrase atentia si-l facu sa tresara. Blake isi intoarse capul in directia usii. O femeie pe care nu o mai vazuse pana atunci il privea cu ochi blanzi. Prea blanzi daca l-ar fi intrebat cineva pe el.
-Acum puteti sa ma urmati.
Blake o aproba. Parasi geamul si o urmari pe holurile reci si aglomerate ale spitalului. Pasii sai mari si de obicei hotarati, deveneau din ce in ce mai nesiguri pe masura ce se aproapiau de lift.
Mintea lui nu vroia, nu putea sa proceseze tot ce i se spusese in urma cu cateva ore. Se uita cu coada ochiului la femeie. Aceasta apasa butonul pentru parter. Inghiti in sec de cateva ori si incerca sa-si calmeze bataile rapide ale inimii, dar imediat ce usa sedeschise si aerul rece il lovi din plin in fata, dori sa se intoarca pe calcaie si sa urce inapoi in biroul sau.
Da, era un las si nu ii pasa de asta. Atata timp cat nu cobora aici...atata timp cat nu era obligat sa vada ceea ce vroiau sa-i arate...mai exista o sansa...o sansa ca ei sa se insele. Dar daca ar fi vazut cu ochii lui, stia ca sperantele i-ar fi naruite. Si atunci cu ce ar mai ramane?
-Domnule doctor, va simtit bine?
-Nu, raspunse simplu inainte de a o urma pe colidorul ingust si intunecat ce ducea la una dintre dependitele laterala ale spitalului.
Usa...usa aceea mare alba se vedea de partea cealalta a cladirii. Inima incepu sa-i bata mai tare...ochii i se plimbau de la femeia care il conducea la usa si inapoi.
Dori sa spuna ceva, dar cand deschise gura un baiat aparu de nicaieri si se lovi de el. Blake clipi de cateva ori si-l prinse pe baiat de umeri incercand sa-l ajute.
-Vezi pe unde mergi, dom'le, se rasti baiatul inainte de a se ridica si de a-i pune un mic biletel in mana. Ii mai arunca o privire ucigatoare inainte de a trece pe langa el si a disparea dupa colt.
-...scuze...
Blake stranse biletelul fara sa se gandeasca si se indrepta spre usa alba ce acum era intredeschisa. Se opri, inspira adanc, inainte de a intra si de a inchide usa inaintea lui.
Aerul rece, inchis si mirosul de fermol ii intoarsera stomacul pe dos, dar incerca sa se mentina tare. Nu era prima oara cand coborase aici si probabil nu va fi nici ultima...dar...niciodata nu fusese ceva...ceva...personal.
Femeia il astepta rabdatoare. Cand il vazu ca se apropie ii oferi un zambet profesional, bland, dar in acelasi timp rece.
-Sunteti sigur ca sunteti in stare sa faceti asta?
-Nu, dar...trebuie sa o fac, nu-i asa?
Blake incerca sa-i zambeasca la randul sau, dar nu reusi. Nici macar nu mai stia ce e ala un zambet.
-In camera aceasta, il indruma femeia.
Imediat ce intra inauntru ochii lui blake cazura pe masa acoperita. Simtea nu ca mai are aer. Picioarele i se inmuiasara, iar genunchii, in ciuda tuturor incercarilor sale, ii tremurau. Isi stranse pumnii pe langa corp, abia atunci simtind materialul stain. Se incrunta, isi desclesta palma si se uita la biletel pentru cateva secunde, inainte de a-l arunca in buzunarul halatului sau.
-Uitati-va atent, domnule doctor. Nimeni nu va grabeste, ii ceru femeia, dupa care trase cearceaful alb la o parte.
Blake nu fac nicio miscare. Studie cu atentie chipul pamantiu, rece, apoi facu cativa pasi in fata. Isi ridica mana si atinse cu degetele pielea lovita, care fusese insa spalata de sange. Bila i se urca in gat. Era aproape de nerecunoscut...era...nu era...dar in acelasi timp era...
Isi inclesta maxilarul si-si lasa capul in jos. Parul ii acoperi fata si-i ascunse trasaturile.
-Domnule doctor...?
-E...el. El e Jesse.
-Sunteti sigur?
-Da...
Femeia dori sa-l acopere, dar, Blake prinse de cearceaf.
-Nu! Vreau doar...
-Inteleg...o sa va las singur cateva momente.
Blake nu-i oferi niciun raspuns. Femeia se intoarse si iesi, inchizand in urma ei usa de la morga...
*
Ray parca neglijent masina in fata cladirii unde isi avea apartamentul. Nu se sinchisi sa o duca in parcare. Nu avea timp. Trebuia sa afle ce naiba se petrece acolo. Imediat dupa ce vazuse, din pura greseala, reportajul de la televizor, nu mai statu pe ganduri si pleca. Discutia pe care dorise sa o poarte cu tatal sau fusese amanata sau...anulata. Nu-i explicase batranului nimic. Nu avea curajul sa o faca. Avand in vedere starea lui...nu stia la ce sa se astepte. Daduse personalului ordine clare sa nu zica nimic si sa opreasca orice fel de mesaj, apel sau vizita pentru urmatoarele zile. Avea de gand sa-si tina tatal in umbra. Se confrunta cu prea multe probleme si semne de intrebare ca sa mai faca fata inca unei dileme. Iesi din masina si aproape alerga pana la intrare. Trecu pe langa portar si pe langa receptioner, fara sa le arunce nicio privire. Trebuia sa ajunga sus, sa se asigure ca Kyle este bine. Nu apucase inca sa vorbeasca cu el. Incercase sa-l sune imediat ce avionul sau ateriza pe aeroport, insa intra casuta vocala. Asta il ingrijorase si mai mult, asa ca isi sunase mama. Asa aflase ca Kyle plecase din Texas aproape imediat dupa el si ca trebuia sa fie in L.A.
-Domnule Newcrest!
Ray auzi vocea receptionerului, insa nu il baga in seama. Se indrepta la fel de hotarat spre lift.
-Domnule Newcrest, stati! Urla tanarul alergand dupa el si fluturand in mana un plic mare, alb. Reusi sa-l prinda din urma, exact cand usile liftului se inchideau. Nu apuca sa-i zica ceva, insa reusi sa-i inmaneze plicul. Ray il lua, dar nu-i acorda deloc atentie. Usile liftului se inchisera de tot, doar ca sa se dechida doua minute mai tarziu. Ray iesi si se indrepta spre usa apartamentului sau, insa, cand ajunse destul de aproape simti ca ceva nu e in regula.
Usa era intredeschisa. Ray cerceta holul larg, luminos, apoi se apropie cu grija. Sunetul pasilor sai fusese inghitit de carpeta groasa, inchisa la culoare. Ray atinse manerul si impinse usor usa. Se opri si asculta. Neauzind nimic, intra inauntru, dar nu inchise usa in urma sa. In cazul in care era cineva acolo si acel cineva se dovedea a fi mai mult decat putea el face fata, atunci era bine sa aiba o portita de scapare.
Ajuns inauntru, inghiti in sec. Tot apartamentul era cu susul in jos. Mobila era rasturanata, sertarele scoase afara, oglinzile barului sparte. Pe jos tronau bucati din mobilierul, ce acum fusese distrus, hartii, documente, haine...
-Ce naiba ! Kyle ? Ray strabatu in graba apartamentul. Intra in dormitorul lui. Nici acela nu fusese scutit. Totul era intors pe dos, insa Kyle nu era acolo. Iesi de acolo si intra in fiecare incapere in parte, chiar daca vocea sa interioara ii soptea ca baiatul plecase de mult de acolo. Trupul incepu sa-i tremure. Avea o presimtire al naibii de proasta.
Se intoarse in living sau in ce mai ramasese din el si abia atunci isi dadu seama ca inca tine plicul pe care il primise mai devreme in mana. Se uita perplex la el ca si cand atunci il vazu pentru prima oara. Il intoarse pe toate partile, incercand sa-si dea seama ce contine. Faptul ca nu avea expeditorul il punea pe ganduri.
Intr-un final ofta si il deschise. Scoase ceea ce parea a fi un cd si se uita prin camera dupa laptopul sau de rezerva. Cel pe care il folosea de obicei, se afla inca in Anglia, la fel ca majoritatea lucrurilor cu care plecase. Il repera pe jos. Injurand, il ridica si incerca sa-l aprinda. Spre fericirea lui, reusi. Nu mergea foarte bine, insa spera ca va reusi sa citeasca cd-ul. Dumnezeu stie ca nu avea timpul necesar pentru a cauta un computer.
Laptopul scoase un sunet enervat, insa pe ecran se deschise imediat o fereastra. Ray o accesa. Ecranul se innegri. Apoi se umplu de cifre...multe cifre.
-Ce naiba! Ray se incrunta si privi mai atent. Nu erau doar cifre. Erau si litere. Conturi bancare. Pe unele le recunoscu. Erau conturile prin care Grupul N isi platea cei mai importanti furnizori. Uitandu-se mai atent, observa ca sume neglijabile fusesera transferate din conturile respective, in alte conturi din tara, apoi in strainatate. Sumele erau atat de mici, incat la o inspectie de rutina, ar fi fost categorisite ca erori de calcul. Ray inchise fereastra secundara si intra din nou in cea principala. Un alt document ii atrase atentia. Scria mare:
IBA- CLASIFICAT
Il deschise. Ochii sai alergara pe ecran pe masura ce citea fisierul, insa la un moment dat se oprira si ramasera pironiti pe un anume rand, apoi pe o anume fotografie. Ray inghiti in sec. Simti cand bila i se urca in gat, insa nu reusi sa-si ia ochii de pe ecran. Privea transfixiat chipul la care visase atatea nopti. Stomacul i se stranse si simti o senzatie stranie in spatele ochilor, o umezeala care se lupta sa iasa la suprafata.
Abia cand simti picaturile scurgandu-i-se pe obraji si cazandu-i pe mana, isi dadu seama ca erau lacrimi.
-Philippe...
-Tot timpul am stiut sa-mi aleg cel mai bun moment ca sa-mi fac intrarea...
Ray tresari. Isi ridica ochii de pe ecranul laptopului. Privirile lor se incrucisara si, pentru o fractiune de secunda, lumea se opri...pur si simplu se opri. Zgomotele de afara, vantul care batea in gemuri, propria lui rasuflare...toate se estompasera. Ray nu mai era in stare sa auda decat bataile inimii sale, ce deveneau mai salbatice cu fiecare secunda ce trecea. Isi simtea gatul uscat. Incerca sa inghita, dar isi dadu seama ca nu are ce. Philippe ii sustinu privirea, asteptand o reactie. Orice fel de reactie. Insa, nu primi niciuna. Ray continua sa-l priveasca cu fata lipsita de setimente, cu ochii goi ce parca vedeau prin el...dincolo de el. Dupa alte cateva secunde, nici nu mai credea ca Ray il vede pe el. Mai degraba rememora totul...tot ce se intamplase inainte de moartea sa si...dupa ea.
Cand nu mai suporta tacerea, facu un pas inainte.
-Ray...? vocea tremuranda, nesigura reusi sa-l faca pe celalalt barbat sa clipeasca.
Ray trase adanc aer in piept, apoi se ridica si, intr-o fractiune de secunda, se afla in fata lui. Philippe inceta sa mai respire. De cate ori nu visase la momentul asta? La ce ii va spune? La cum ii va explica totul? Iar acum...acum nu-si gasea cuvintele. Acum nu stia ce sa-i spuna barbatului pe care il iubise atat de mult incat fusese in stare sa renunte la tot. Pur si simplu, nu stia. Cum ii va explica ce se petrece acum? Cum va fi in stare sa-l priveasca in ochi si sa-i spuna ca Kyle era in pericol pentru ca el daduse gres in urma cu sase luni? Cum?
-Philippe, repeta Ray de acesta data putin mai tare si cu o voce mai hotarata, ca si cand si-ar fi dat seama ca nu are vedenii, ca el chiar este acolo...asa cum visase, asa cum sperase atat de mult timp.
Insa urmatoarea miscare a lui Ray il lua pe nepregatite. Ray isi ridica mana stransa in pumn si il lovi cu putere peste falca, facandu-l sa se dezechilibreze. Philippe facu cativa pasi in spate si se lovi cu spatele de perete. Isi duse usor mana la fata si isi masa obrazul lovit, ochii sai prudenti neparasindu-l pe Rayland. Da, merita asta. O merita al naibii de mult. Stia asta, insa il durea. Si nu era durere fizica. Cu aia s-ar fi descurcat. Ceea ce simtea acum era mult mai rau decat orice durere fizica pe care o suportase in ultimele lui si Dumnezeu stia ca nu fusesera putine.
Ray se apropie de el. Philippe isi lasa mana sa cada langa corp si astepta. Daca Ray urma sa-l loveasca din nou...nu avea de gand sa se apare. Nu merita sa se apere. Nu, dupa ceea ce ii facuse.
Dar urmatoarea miscare a lui Rayland il debusola. Il loc sa il loveasca, bratele mari se incolacira in jurul lui si-l adusera aproape. Philippe ramase nemiscat, prea socat ca sa poata reactiona. Apoi ii auzi vocea, calda si totusi, enervata.
-Asta a fost cel mai stupid, nesabuit, tampit lucru pe care l-ai facut in viata ta, Philippe Lavoisier. Cum...cum ai putut...? Vocea lui Ray se franse, insa continua sa-l tina aproape de el, parca dorind sa se asigure ca e acolo, ca e in viata. Caldura trupului sau era dogoritoare, iar mirosul la fel de dulce precum si-l amintea, insa trupul propriu-zis parea mai mare, mai puternic, mai dur. Ray se indeparta destul de mult pentru a-i cerceta chipul. Acelasi chip...si totusi diferit. Aceeasi ochi care il privisera de atatea ori, cu atata dragoste, dar care nu mai pastrau decat o urma vaga din caldura care ii caracteriza inainte. Acum pareau reci, calculati, duri si plini de durere. Ray isi ridica mana si ii mangaie fata acolo unde il lovise. Philippe i-o acoperi cu mana sa si il stranse usor. Nu ii zambi. Nu incerca sa o faca. Nu credea ca era in stare. Asta nu era o reuniune fericita. Asta nu era un nou inceput pentru ei. Asta era adevaratul sfarsit, iar el avea o misiune.
Ray paru sa observe schimbarea din ochii sai si ii dadu drumul. Niciodata nu avusesera nevoie de prea multe cuvinte pentru a se intelege si pentru a comunica. Nu exista niciun motiv ca acum lucrurile sa stea altfel. Philippe trase adanc aer in piept. Trebuia sa-i spuna.
Insa Ray i-o lua inainte.
-Unde e Kyle?
Philippe tresari. Nu avea cum sa ocoleasca o intrebare atat de directa.
-Ce naiba se intampla? Jesse e mort? Kyle nu e aici ! Tu traiesti! Ce insemna toate astea? Vreau raspunsuri, Philippe ! Si le vreau acum !
Philippe tresari din nou. Putea sa numere pe degete momentele cand Ray fusese nervos in preajma sa.
-Nu am timp sa-ti spun toata povestea acum! Ochii lui Philippe fugira spre laptop.Vad ca pustiul a reusit pana la urma sa-ti lase informatiile alea. Philippe pufni. Folosirea postei a fost o miscare inteligenta. Philippe trecu pe langa Ray si se opri in dreptul laptopului. Scoase cd-ul si il puse inapoi in plic. Ray se intoarse spre el si il prinse de mana.
-Unde e Kyle? Repeta pe un ton jos, aproape amenintator.
-BlueButterfly e inteligent, prea inteligent pentru propriul lui bine. A trecut peste linie...s-a implicat prea mult...nu am avut incotro...a trebuit sa las lucrurile sa mearga pana la capat.
-Nu inteleg, zise Ray intr-un final. Cine e Blue...?
-...Butterfly? Un hacker al naibii de bun, dar care, de obicei, prefera sa lase agentiile de securitate in pace, spre deosebire de altii de teapa lui. Cand vazu confuzia de pe fata lui Rayland, ofta. Kyle e BlueButterfly.
Ray tacu.
-S-a implicat in investigatia IBA-ului. S-a transformat singur intr-o tinta. Philippe inghiti in sec. Iar eu l-am lasat sa continue. Nu l-am oprit. Se astepta la o reactie violenta, insa Ray nu facu nicio miscare.
-Unde e Kyle?
Aceeasi intrebare la care incerca sa-i ocoleasca raspunsul.
-A fost prins, ii spuse intr-un final.
-Cine ?
-Duncan.
Trupul lui Ray se incorda.
-Il voi aduce inapoi. Iti promit. Philippe il privi drept in ochi. Nu voi mai lasa sa pierzi inca o data pe cineva la care tii.
In acel moment, Ray isi dadu seama de ceva. Cel din fata lui nu era Philippe. Da, arata la fel, mirosea la fel...si pana intr-un anumit punct, se comporta la fel, insa nu era el. Nu mai era el. Promisiunea lui Philippe transmitea si un alt mesaj, mult mai subtil, dar, probabil, cel mai important.
Eu nu sunt el. Philppe Lavoisier a murit acum sase luni. Eu nu mai sunt el…
-Il vom aduce inapoi. E timpul ca Duncan sa inteleaga ce pateste cel ce se pune rau cu un Newcrest.
*
Blake intra in cafeneau aglomerata. Fugar, isi privi fata trasa in una din oglinzile laterale. Era palid, iar sub ochi avea pungi mari intunecate ce aratau aproape ca niste vanatai. Ocoli cativa oameni care ieseau afara si ignora privirile celor de la mesele din apropiere. Se indrepta direct spre barul unde statea o singura persoana. Nu se aseza.
-Tu mi-ai trimis mesajul? Zise fara nicio alta introducere.
Barbatul sii ridica privirea impasibila spre el.
-Da, ii raspunse simplu, inainte de a se ridica. Trebuie sa vi cu mine.
-De ce as face una ca asta?
-Pentru ca Jesse asta ar fi vrut sa faci.
Raspunsul il lua pe Blake pe nepregatite. Isi stranse mana ce incepu sa-i tremure in pumn si isi inclesta dintii.
-De unde sti ce ar fi vrut Jesse sa fac? De unde il sti pe Jesse ?
-Rosson a fost tot timpul un ghimpe in coste si mult, mult prea imprevizibil pentru gustul meu, dar de un lucru sunt sigur: ar fi vrut ca tu sa fi in siguranta.
-Vreau raspunsuri! Blake isi pierdu cumpatul si il prinse pe barbat de gulerul camasei. Acesta nici nu clipi. Ii prinse mainile si i le desclesta cu usurinta.
-Si le vei primi. Daca ma urmezi.
Zicand acestea, se intoarse cu spatele si se indrepta spre iesire.
Blake il urma fara nicio tragere de inima.
*
O impuscatura. Un trup lipsit de viata ce cade la pamant. Propriul sau urlet, nascut din furie, frica si disperare, apoi intuneric...Kyle tresari si-si deschise ochii. Aceeasi camera intunecata, aceeasi podea rece. Singurul lucru diferit era mirosul de praf de musca, carne arsa si sange ce plutea in aer. Oare cat timp trecuse? Cat timp trecuse de cand era acolo? De cand il omorasera pe Jesse? Cat timp va mai trece pana il vor omori si pe el?
Cum putuse sa se intample una ca asta? De ce naiba venise Jesse dupa el? De ce venise singur? Si de ce il omorasera. Jesse nu merita sa moara. Nu avusese nicio vina pentru nimic. El fusese inca de la inceput adevarata tinta. De ce trebuise sa devina victima unui nebun? Pentru ca asta era Duncan, un nebun. Niciun om intreg la cap nu ar fi mers atat de departe din ura. Nu era logic, nici sanatos.
Iar acum Jesse era mort...el urma sa moara in curand, iar Ray...ei bine, Ray va fi invinuit pentru tot. Totusi, Philippe era inca acolo, undeva, iar Kyle se trezi sperand ca macar el va fi destul de rapid ca sa repare totul...ca sa-l ajute pe Ray. Cine altcineva ar fi fost mai potrivit pentru asta decat Philippe?
Kyle se trezi zambind. Da, Ray nu va ramane singur. Cineva va fi acolo pentru el ca sa-l consoleze. Nu va fi el...dar trebuia sa se impace cu asta. Nu avea alta optiune.
Vocea unuia dintre barbati il scoase din ganduri.
-Hai, puslama, misca! Barbatul il prinse de mana si il ridica in sus, incepand sa-l traga dupa el prin depozit.
Kyle nu se impotrivi. Nu mai avea destula putere. Dupa cativa pasi se impiedica si cazu. Barbatul injura si il lovi dupa cap, facandu-l sa-si piarda din nou cunostiinta. Il ridica apoi pe umar si iesi asa din depozit, indreptandu-se cu pasi grabiti spre masina care il astepta.
*
-Nu poti veni cu mine. Asta e o operatiune oficiala.
-Jesse a venit cu tine.
-Jesse a fost consultant IBA. Ne cunoastea politica.
Ray nu-l baga in seama. Se intoarse spre barbatul micut, cu ochelari din dreptul sau si ii ceru o casca. Acesta i-o dadu fara niciun comentariu. Ray si-o puse in ureche si o testa. Mergea.
-Nu cred ca ma auzi.
-Defapt, nu te ascult.
Philippe ofta. Ray fusese tot timpul atat de incapatant?
-Nu e o idee atat de buna sa vi cu noi. Il vom opri pe Duncan si il vom aduce pe Kyle inapoi. Ti-am promis asta si am de gand sa ma tin de promisiune.
Ray il privi pentru o fractiune de secunda drept in ochi.
-De ce esti atat de sigur ca Duncan va parasi tara?
-Il monitorizam de mult. Acum avem si dovezile necesare. Ii facu semn spre cd-ul pe care il trimise Kyle. De data asta nu mai scapa.
-Dar tinta ta finala nu e Duncan.
-Nu. Nu e. Gabriel conduce cealalta echipa. Ei se vor ocupa de oamenii pe care Duncan i-a adus in tara.
-Duncan stie ce a facut?
-Nu. Habar nu are in ce s-a bagat si cu fel de oameni s-a incurcat. Daca era vorba doar de o simpla frauda, atunci IBA-ul nu s-ar fi implicat. Dar asa...Philippe nu mai continua idea. Nu era nevoie sa o faca. Ray intelegea.
Zgomotele din spatele usii biroului in care se aflau, le atrase atentia. Cineva parea sa se certe. Apoi un zgomot surd...apoi usa se lovi de perete cu putere si un barbat inalt, nervos si cu buza plina de sange intra inauntru.
Privirile celor trei barbati se incrucisara si in camera se lasa linistea.
-Blake? Ce naiba cau...?!
-Asta vreau sa te intreb si eu pe tine. Vocea dura a lui Blake era de nerecunoscut. Mi s-au promis niste raspunsuri.
-Si le vei avea, interveni Philippe, dar mai tarziu.
-Acum! Vreau sa stiu ce se petrece aici!
Se uita la Rayland. Acesta ii sustinu privirea.
-Duncan l-a prins pe Kyle. Vrea sa plece din tara. Mergem dupa el.
-Merg dupa el, repeta Philippe, insa nu fusese bagat in seama.
-Jesse...?
-Duncan a pus totul la cale.
Privirea lui Blake se aspri.
-Atunci vin si eu cu voi.
-Nu stiu ce credeti voi, dar asta e o operatiune serioasa! Nu am nevoie de amatori care...
Insa Philippe tacu cand vazu ca nimeni nu-l asculta. Ii privi pe cei doi barbati care pareau sa domine intreaga incapere si ofta. Avea sa fie o minune daca oricare dintre ei urmau sa supravietuiasca acelei zile.
*
-Duncan a inchiriat un avion de mici dimenisuni ca sa plece din tara. Il va astepta la pista din sus-ul orasului. E programat sa decoleze in jumatate de ora.
Philippe, Ray, Blake si alti 3 barbati se aflau intr-o dubita in drum spre pista. Atmosfera era tensionanta. Barbatii din echipa lui Philippe erau inarmati, insa acesta refuza sa le ofere arme si celor doi pasageri clandestini. Avea si asa destule probleme.
-Conform surselor mele, il va lua pe Kyle cu el.
-Cat de sigure sunt sursele tale? Il intreba Ray.
-Foarte. Vom incerca sa-l facem sa se predea. IBA il vrea in viata. Ar putea sa detina informatii de care avem nevoie, dar, daca trebuie il vom elimina. Se uita spre barbatii din echipa sa. Acestia il aprobara printr-o miscare aproape imperceptibila a capului. Nu fusese o simpla relatare a unor fapte evidente, ci un ordin direct. Daca lucrurile mergeau prost, Duncan trebuia eliminat.
-Are garzi?
Philippe se intoarse spre Blake. In ciuda situatiei, parea al naibii de calm.
-Da, doua de care stim. Totusi ar putea sa fie mai multe.
Dubita se opri si usa se deschise. Toti iesisera afara in soarel dogoritor. Philippe se uita la ceas. Era cinci dupamasa.
-Ne deplasam pe jos si ne ocupam pozitiile. Faceti ce va zic. Nu actionati prosteste. Nu vreau victime.
Zicand asta incepu sa alerge inainte, insa se opri cand Ray il prinse de mana si il obliga sa se intoarca spre el.
-Imi datorezi raspunsuri, ii aminti.
-Si, daca supravietuim azi, ti le voi oferi. Se privira un moment, inainte ca Ray sa-i dea drumul. Ii prinsera din urma pe ceilalti aproape imediat. Pista si doua cladiri mici se profilau in fata lor. Philippe le facu semn barbatilor inarmati sa-si ocupe pozitiile. Acestia se oprira si-si pregatira pustile cu luneta. Reperara cele doua garzi ce pazeau avionul de pe pista si le eliminara. Trupurile lor cazura la pamant fara sa faca prea mult zgomot.
Philippe ii privi pe cei doi barbati de langa el, asteptandu-se la o reactie. La orice fel de reactie. Insa nimic. Amandoi ramasera impasibili, cu privirile spre pista de decolare si trupurile incordate, gata de atac. Ca niste animale de prada, medita Philippe.
Apoi adevarata actiune incepu.
O masina neagra se apropie. Usa se deschise si din ea iesi un barbat vanjos si cu aspect neingrijit, urmat de un altul ce parea al naibii de nervos si care cara ceva in spate. La o inspectie mai atenta Philippe isi dadu seama ca nu cara ceva, ci pe cineva.
-Kyle...Vocea lui Ray nu fusese decat o soapta.
Philippe il aproba.
Apoi, din masina iesi Duncan, aratand la fel de impecabil ca intr-o zi obisnuita de la birou. Le facu semn barbatilor sa-l urmeze spre avion.
-Beta1, elimina-l pe cel fara incarcatura, sopti in casti.
Unul dintre cei trei barbati isi potrivi pusca si dupa cateva secunde apasa pe tragaci. Trupul primului barbat ce iesise din masina se prabusi la pamant.
Atunci Duncan se intoarse si ii observa pentru prima oara si pe ceilalti doi cazuti.
-Beta2 acopera-ma.
Philippe scoase pistolul din toc si se apropie de pista cu pasi hotarati.
-Duncan, esti inconjurat. Lasa copilul si preda-te!
Vocea lui rasuna pe pista pustie.
Barbatul de langa Duncan ridica pistolul si il ochi pe Philippe, insa acesta nu se opri continuand sa inainteze.
La scurt timp isi dadu seama ca nu e sigur. Blake si Ray veneau in urma lui.
-Ce dracu’ cautati aici? Trebuia sa stati acolo, in siguranta!
-Jocul s-a terminat, Duncan! Da-i drumul lui Kyle! Urla Ray.
Duncan analiza situatia intr-o secunda, apoi se indrepta spre barbatul ce il tinea pe Kyle si il smuci pe baiat de pe umerii sai. Isi stranse bratul in jurul gatului sau si scoase un mic revolver pe care il avusese ascuns la brau.
-Daca va apropiati il voi omori, ii ameninta. Barbatul de langa el isi scoase pistolul, dar inainte sa traga fusese doborat de unul dintre lunetisti. Duncan tresari si mai facu cativa pasi spre avion.
-Da-i drumul sau nu vei scapa de aici in viata! Il ameninta Ray.
-Din contra! Atata timp cat il am pe el, voi fi bine. Nu veti indrazi sa ma atingeti. Nu cand pot sa-l omor si pe el, la fel cum l-am omorat pe Jesse. Recunoaste, Newcrest! V-am invins. Ati pierdut! Zise Duncan si incepu sa rada.
-Esti chiar atat de sigur ca m-ai omorat? Duncan inlemni cand auzi vocea de undeva din spatele sau.
Se intoarse nesigur si il privi pe cel care ii vorbise.
-Rosson...? erai...mort!
Jesse ii zambi.
-Ce pot sa zic? E sezonul fantomelor...
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui