24-02-2012, 09:36 PM
Multumesc, multumesc...si acum next
***
Era ametit. Aroma lui inca ii persista pe buze. Isi ridica mana visator si le atinse cu varful degetelor. Le simtea firbinti, inca frematand pentru el...dupa el. Cerseau mai mult, nu doar ele, ci intreaga lui fiinta. Inima ii bubuia in piept, picioarele se transformasera in gelatina. Abia mai puteau sa-l sustina.
Imediat ce ajunse langa cladire se sprijinise de zidul ei. Nu vroia sa-si imagineze cum arata. Probabil rosu, cu parul valvoi si cu un zambet tamp desenat pe chip. Da, in mod cert asa arata. Si asa se simtea...
Rayland il sarutase...
Visase la acest sarut de cand isi daduse seama ca este diferit...ca simte diferit, dar niciodata nu isi imaginase ca va fi asa si in niciun caz ca va fi cu cineva ca Ray. Primul sau sarut trebuia sa fie cu o persoana la care tinea...
Nu la asta viseaza toata lumea? Sa imparti ce e important pentru tine cu o persoana speciala. Partea lui practica, insa, ii soptea ca oameni rareori au parte de ceea ce isi doresc cu adevarat. Visele raman doar vise. Realitatea este doar atat: realitate.
Are un contur mai dur, e sterpa, neprimitoare si iti lasa un gust amar in gura.
Totusi, nu fusese atat de rau...
A fost mai intens decat se astepta...mai pasional.
Oare ce-l manase? De ce dorise sa-l sarute?
Mintea...primul sau sarut fusese tot cu Ray, pe plaja, dar pe acela nu-l luase in considerare. Atunci Ray nu-i raspunsese. Nici n-ar fi vrut sa-i raspunda. Nu aia cauta. Vroia doar sa-si demonstreze punctul de vedere.
Dar acum...oare ce ar fi simtit daca nici acum nu i-ar fi raspuns? Ar fi ramas indiferent? Sau l-ar fi durut?
Nu stia, nu trebuia sa stie. Nu era cazul. Ray il luase in bratele sale, il sarutase intr-un mod care reusise sa-i taie respiratie si sa-l faca sa uite unde se afla.
Inima ii batea la fel de tare si acum. Nu vroia sa-si incetineasca ritmul nebunesc. In piept avea un nod. Nu era dureros, dar nici placut. Ar fi vrut...mai mult. Ar fi vrut sa continue ceea ce incepuse. Sa-i sarute in continuare gatul, sa-i mangaie fata, sa-si treaca degetele prin parul sau. Deasemenea ar fi vrut si el sa-l mangaie. Ar fi vrut sa-i atinga bratele, torsul, abdomenul...ar fi vrut sa-i simta greutatea trupului peste el sau, caldura care il invaluise pentru cateva momente, stransoarea puternica care il facuse sa se simta in siguranta...totul.
Sarutul fusese exact ca persoana cu care il impartise: brutal, animalic, intens. Nu simtise niciodata asa ceva. Printr-o singura atingere pusese stapanire pe el si-l facuse sa capituleze...Iar acum, inca isi dorea mai mult!
Dar Ray plecase...stia ca asta va face. Ofta si golul din piept deveni mai mare. Indiferent cat de intens fusese sarutul, cand ii vazuse disperarea din privire stia ca regreta totul. Il indepartase atat de brusc, inca aproape cazuse din picioare. Apoi, il lasase naucit in mijlocul drumului si plecase ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Trebuia sa-si aduca aminte ca indiferent ce simtise el, pentru Rayland probabil fusese o simpla scapare. Nimic mai mult, nimic mai putin. Ray iubea pe altcineva. Chair daca persoana respectiva nu mai era, sentimentele lui inca erau puternice. Iar el stia ca asa vor ramane. Ray era genul de persoana care putea sa iubeasca cu adevarat si sa se daruiasca intru-totul o singura data. El ajunsese prea tarziu.
Nu trebuia sa uite asta.
Dar, chiar si asa, ar fi fost dispus sa incerce...
Se incrunta. Ce sa incerce? El si Ray nu se intelegeau, nu se suportau...ce mai era de incercat?!
Nici macar nu puteau sa stea in aceeasi camera fara sa se lege unul de altul. Cum putea sa-i treaca prin cap ceva atat de stupid precum...
Ei bine, putea si o facea. Nu stia de ce. Nu stia cand incepuse totul, dar adanc inauntrul sau avea loc o schimbare. Ceva esential se modificase. Nu stia insa ce.
Putea oare un om sa nu placa o persoana, dar, in acelasi timp, sa simta nevoia sa fie in preajma ei? Era normal sa te gandesti atat de mult la o persoana pe care nu o suportai?
Caci el aia facuse inca de cand se trezise langa el. Nu era mandru de gandurile sale, dar le recunostea. Chiar daca nu stia, Ray ii oferise cel mai frumos dar: o noapte linistita. Prima din ultimii cinci ani. Si probabil, singura.
Soneria il trezi din visare. Isi scutura capul, incercand sa-si lase toate gandurile la usa, apoi intra in cladire. Ziua se preconiza a fi mai lunga decat ar fi vrut el.
*
Orele trecusera incet. Parca timpul se oprise in loc de cand se despartise de Ray. Se uita pentru a mia oara la ceas. Era abia patru si jumatate. Isi intinse picioare sub banca si se aseza cu capul pe carte. Era ultima ora. Profesorul le arata un film despre al doilea razboi mondial. Stia subiectul. Genocidul nu-l impresiona cu nimic. Cel putin nu la acea ora.
Nu vroia decat sa mearga acasa si sa se inchida in camera lui. Simtea nevoia sa fie singur cu gandurile sale. Trebuia sa si-i le puna in ordine pana cand nu-l dadeau de tot peste cap. Trebuia sa-si dea seama ce loc ocupa prezenta barbatului in viata lui. Repede, pana nu innebunea.
Tresari cand sunetul strident ce anunata sfarsitul orelor se facu auzit. Se ridica repede, isi azvarli cartile si caietele in rucsac si iesi din clasa imediat dupa profesor. Macar picioarele nu-i mai tremurau, gandi oarecum binedispus. Ii luase mai multe ore, dar isi reveni cat de cat. Iar pana maine dimineata urma sa fie ca nou.
Alerga pe coridoarele goale pana ce ajunse afara. Aerul fierbinte il lovi drept in fata, luandu-i suflul pentru cateva momente. Soarele inca era sus pe cer, dar nu mai era la fel de incins ca mai devreme. Se anunta o noapte placuta. Cerul era senin fara nicio urma de nor, iar el se simtea al naibii de bine. Nu-si intelegea starea euforica, dar nici nu vroia sa o faca.
Erau foarte rare momentele cand se bucura efectiv de simplele placeri ale vietii. Nu vroia sa le analizeze. Prefera sa le simta. Inspira adanc lasand aerul sa-i inunde plamanii aducand cu el cele mai variate mirosuri: de la cel al florilor ce cresteau frumos in ronduri ingrijite pana la cel al mancarii de la cantina. Le cunostea atat de bine si, totusi, i se pareau noi...
Parasi gradina liceului, iesind in strada aglomerata. Stia ca era ora de varf si ca, daca va alege o masina, va ajunge abia peste o ora acasa, asa ca se multumi sa faca o plimbare.
Nu-i lua mai mult de jumatate de ora de mers ca sa fie in fata vilei pe familia lui o numea casa. Chiar si ea parea mai primitoare azi, gandi Kyle in timp ce deschide poarta mare de fier forjat. Nu-l mai inspaimanta, dar nici nu-l incalzea. Pur si simplu ii era indiferent. Acum era doar o casa mare, goala, fara rost.
Strabatu alea pietruita, analizand gradina perfecta. Mult prea perfecta pentru gustul sau. Arata...decupata si artificiala. I-ar fi placut mai mult daca gradinarul ar fi permis vegetatiei sa se dezvolte normal, nu sa o cioparteasca in formele hidoase alea caror contururi pareau trasate cu rigla. Tocmai de aceea era vegetatie...ca sa fie naturala, salbatica si libera. Aici, in lumea lui, oamenii incercau sa o imblanzeasca pana si pe ea, gandi cu amaraciune in timp ce pasii sai il dusera pana in fata usii de la intrare.
Intra direct. Camera principala era scaldata in lumina tarzie a soarelui. Scarile ce duceau la etaj se afisau in toata spledndoarea lor. Balustrada de lemn era atat de lustruita incat fata lui s-ar fi oglindit in ea. Marmura alba reflecta lumina puternica imprastiind-o in toate partile, oferind incaperii o vedere ciudata.
Era liniste. Mult prea liniste, chiar si pentru casa aceea mare. Stia ca ceva nu e bine, dar nu vroia sa afle ce. Intra inauntru si se indrepta spre scari, incercand sa nu faca niciun zgomot, insa vocea dura ce venea din camera cealalta il oprise imediat ce spuse picioarul pe prima treapta.
-Kyle, treci aici. Vreau sa vorbim.
Vocea tatalui sau era diferita. Dura, lipsita de inflexiuni, Ii crea o senzatie neplacuta. Dar nu putea sa-l ignore. S-ar fi enervar si mai tare.
Parasi scarile oftand. Se intoarse si intra in camera din dreapta. Mama sa vitrega statea pe unul dintre fotolii picior peste picior si citea o revista mondena. Imbracamintea sumara ii scotea formele si pielea bronzata in evidenta. Tatal lui statea cu spatele la intrare. Parea sa priveasca pe geam. Kyle se apropie de el. Se opri imediat in spatele lui si astepta.
-Ce s-a mai intamplat acum?
Nu ghici urmatoarea miscare. Nu ar fi putut sa o faca nici daca si-ar fi dorit. Tatal sau se intoarse brusc. Ochii ii scanteiau de furie. Trupul ii tremura.
Primul lucru pe care l-a simtit a fost contactul brutal dintre pumnul barbatului si fata sa. Il lovise atat de tare incat ii intoarse capul intr-o parte. Se dezechilibra si cazu pe spate. Apoi raceala marmurei, dupa care durerea surda care ii exploda in tample, senzatia de ameteala si voma si nevoia de a se intinde pe jos si de a inchide ochii. Toate venira una dupa alta intr-o invalmasala de nedescris si-l lasasera fara grai. Isi ridica ochii ce nu vroiau sa verse lacrimi, dar care se umezisera si-si privi tatal. De ce?
-Niciodata nu mi-am imaginat ca tu...ca tu...barbatul se lupta sa-si gaseasca cuvintele, dar pierdea. Se uita la sotia sa, care, insa, nu se misca deloc, si-i ceru ajutor din priviri. Ea il ignora.
-Cum ai putut sa faci asa ceva?! Ceva atat de...
-Ce am facut? Isi gasise graiul. Vroia sa intelega. Ce facuse de merita asta? Cu ce ii gresise?
-Tu si Newcrest, bolborosi Lancaster printre dintii inclestati.
Aflase, tatal sau aflase. Dar cum? Nu fusese nimeni in jur...doar daca...Privirea ii fugi spre Diana. Ea ii intoarse un zambet placut, aproape sadic. Ea ii vazuse. Era sigur. Ea ii spusese tatalul sau totul.
-Eu...ce naiba putea sa-i spuna? Nu avea nicio scuza pentru comortamentul sau. Nu vroia sa gaseasca nicio scuza. Asta era el. Se saturase de minciuni. Nu putea sa se schimbe si nu avea sa o faca!
Se ridica in picioare, chiar daca inca avea impresia ca totul se invarste in jurul sau si isi privi tatal drept in ochi inainte de a deschide gura:
-Sunt homosexual.
Simtise imediat cand dosul de palma ii lovi cealalta falca. De data asta nu se clinti din loc.
-Cum ai putut?!
-Asta sunt. Nu am facut nimic. Nu pot sa ma schimb, tata! accentua fiecare cuvant in parte incercand sa ignore durerea.
-Cum ai putut, continua Lancaster ca si cum nu l-ar fi auzit, sa-l atingi in felul ala pe Newcrest? Sa-l...sa-l...atragi in ceva atat de...murdar?
-Murdar? vocea ii tremura cand pronunta cuvantul.
-Daca se va retrage din afacerea asta din cauza comportamentului tau, eu...eu nu stiu ce iti voi face! Il prinse cu ambele maini de umeri si il scutura de cateva ori. Ai auzit?! urla atat de tare incat sunetul se propaga precum un ecou in toata casa. Nu mai vreau sa-l atingi cu mainile astea murdare! Nu pot sa-l pierd ca partener de afaceri doar pentru ca tu esti blonav. Vei regreta, Kyle! Asta e singura greseala pe care nu o sa ti-o iert niciodata!
Il impinse in spate si se indeparta. Se spijini cu mainile de pervazul geamului incercand sa-si recupereze calmul. Kyle ramasese pe loc. Mintea ii era goala. Cuvintele il taiasera in carne.
-Doar asta te intereseaza? Afacerea? Faptul ca el ar renunta doar pentru ca l-am sarutat?
-Nu mai spune un sigur cuvant, il avertiza Lancaster stand inca cu spatele la el. E prea scarbos ca sa pot suporta.
-Asta crezi tu despre mine?
Lancaster se intoarse spre el.
-Da, asta cred. Imi este scarba de tine. Vreau sa pleci de aici. Nu ma intereseaza unde te duci sau ce faci. Nu mai vreau sa te vad niciodata. Nu vreau sa mai pui piciorul in casa asta sau in firma mea. Pana si simpla ta vedere imi provoaca repulsie.
-Am inteles. Kyle isi pleca privirea, lasand parul sa-i acopere ochii ce-si scapsera primele lacrimi. Se intoarse pe calcaie, si pleca, rezistand cu greu impulsului de a o lua la fuga. Trecu pe langa Nana care il privea ingrijorata. Se feri de atigerea ei, deschise usa si iesi afara.
Privi in jurul sau dezorientat. Nu stia ce sa faca...asa ca se indreapta spre poarta mare de fier forjat. Imediat ce ajunse in strada, se pierdu printre oameni, devenind o alta umbra fara chip si fara suflet...
***
Era ametit. Aroma lui inca ii persista pe buze. Isi ridica mana visator si le atinse cu varful degetelor. Le simtea firbinti, inca frematand pentru el...dupa el. Cerseau mai mult, nu doar ele, ci intreaga lui fiinta. Inima ii bubuia in piept, picioarele se transformasera in gelatina. Abia mai puteau sa-l sustina.
Imediat ce ajunse langa cladire se sprijinise de zidul ei. Nu vroia sa-si imagineze cum arata. Probabil rosu, cu parul valvoi si cu un zambet tamp desenat pe chip. Da, in mod cert asa arata. Si asa se simtea...
Rayland il sarutase...
Visase la acest sarut de cand isi daduse seama ca este diferit...ca simte diferit, dar niciodata nu isi imaginase ca va fi asa si in niciun caz ca va fi cu cineva ca Ray. Primul sau sarut trebuia sa fie cu o persoana la care tinea...
Nu la asta viseaza toata lumea? Sa imparti ce e important pentru tine cu o persoana speciala. Partea lui practica, insa, ii soptea ca oameni rareori au parte de ceea ce isi doresc cu adevarat. Visele raman doar vise. Realitatea este doar atat: realitate.
Are un contur mai dur, e sterpa, neprimitoare si iti lasa un gust amar in gura.
Totusi, nu fusese atat de rau...
A fost mai intens decat se astepta...mai pasional.
Oare ce-l manase? De ce dorise sa-l sarute?
Mintea...primul sau sarut fusese tot cu Ray, pe plaja, dar pe acela nu-l luase in considerare. Atunci Ray nu-i raspunsese. Nici n-ar fi vrut sa-i raspunda. Nu aia cauta. Vroia doar sa-si demonstreze punctul de vedere.
Dar acum...oare ce ar fi simtit daca nici acum nu i-ar fi raspuns? Ar fi ramas indiferent? Sau l-ar fi durut?
Nu stia, nu trebuia sa stie. Nu era cazul. Ray il luase in bratele sale, il sarutase intr-un mod care reusise sa-i taie respiratie si sa-l faca sa uite unde se afla.
Inima ii batea la fel de tare si acum. Nu vroia sa-si incetineasca ritmul nebunesc. In piept avea un nod. Nu era dureros, dar nici placut. Ar fi vrut...mai mult. Ar fi vrut sa continue ceea ce incepuse. Sa-i sarute in continuare gatul, sa-i mangaie fata, sa-si treaca degetele prin parul sau. Deasemenea ar fi vrut si el sa-l mangaie. Ar fi vrut sa-i atinga bratele, torsul, abdomenul...ar fi vrut sa-i simta greutatea trupului peste el sau, caldura care il invaluise pentru cateva momente, stransoarea puternica care il facuse sa se simta in siguranta...totul.
Sarutul fusese exact ca persoana cu care il impartise: brutal, animalic, intens. Nu simtise niciodata asa ceva. Printr-o singura atingere pusese stapanire pe el si-l facuse sa capituleze...Iar acum, inca isi dorea mai mult!
Dar Ray plecase...stia ca asta va face. Ofta si golul din piept deveni mai mare. Indiferent cat de intens fusese sarutul, cand ii vazuse disperarea din privire stia ca regreta totul. Il indepartase atat de brusc, inca aproape cazuse din picioare. Apoi, il lasase naucit in mijlocul drumului si plecase ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Trebuia sa-si aduca aminte ca indiferent ce simtise el, pentru Rayland probabil fusese o simpla scapare. Nimic mai mult, nimic mai putin. Ray iubea pe altcineva. Chair daca persoana respectiva nu mai era, sentimentele lui inca erau puternice. Iar el stia ca asa vor ramane. Ray era genul de persoana care putea sa iubeasca cu adevarat si sa se daruiasca intru-totul o singura data. El ajunsese prea tarziu.
Nu trebuia sa uite asta.
Dar, chiar si asa, ar fi fost dispus sa incerce...
Se incrunta. Ce sa incerce? El si Ray nu se intelegeau, nu se suportau...ce mai era de incercat?!
Nici macar nu puteau sa stea in aceeasi camera fara sa se lege unul de altul. Cum putea sa-i treaca prin cap ceva atat de stupid precum...
Ei bine, putea si o facea. Nu stia de ce. Nu stia cand incepuse totul, dar adanc inauntrul sau avea loc o schimbare. Ceva esential se modificase. Nu stia insa ce.
Putea oare un om sa nu placa o persoana, dar, in acelasi timp, sa simta nevoia sa fie in preajma ei? Era normal sa te gandesti atat de mult la o persoana pe care nu o suportai?
Caci el aia facuse inca de cand se trezise langa el. Nu era mandru de gandurile sale, dar le recunostea. Chiar daca nu stia, Ray ii oferise cel mai frumos dar: o noapte linistita. Prima din ultimii cinci ani. Si probabil, singura.
Soneria il trezi din visare. Isi scutura capul, incercand sa-si lase toate gandurile la usa, apoi intra in cladire. Ziua se preconiza a fi mai lunga decat ar fi vrut el.
*
Orele trecusera incet. Parca timpul se oprise in loc de cand se despartise de Ray. Se uita pentru a mia oara la ceas. Era abia patru si jumatate. Isi intinse picioare sub banca si se aseza cu capul pe carte. Era ultima ora. Profesorul le arata un film despre al doilea razboi mondial. Stia subiectul. Genocidul nu-l impresiona cu nimic. Cel putin nu la acea ora.
Nu vroia decat sa mearga acasa si sa se inchida in camera lui. Simtea nevoia sa fie singur cu gandurile sale. Trebuia sa si-i le puna in ordine pana cand nu-l dadeau de tot peste cap. Trebuia sa-si dea seama ce loc ocupa prezenta barbatului in viata lui. Repede, pana nu innebunea.
Tresari cand sunetul strident ce anunata sfarsitul orelor se facu auzit. Se ridica repede, isi azvarli cartile si caietele in rucsac si iesi din clasa imediat dupa profesor. Macar picioarele nu-i mai tremurau, gandi oarecum binedispus. Ii luase mai multe ore, dar isi reveni cat de cat. Iar pana maine dimineata urma sa fie ca nou.
Alerga pe coridoarele goale pana ce ajunse afara. Aerul fierbinte il lovi drept in fata, luandu-i suflul pentru cateva momente. Soarele inca era sus pe cer, dar nu mai era la fel de incins ca mai devreme. Se anunta o noapte placuta. Cerul era senin fara nicio urma de nor, iar el se simtea al naibii de bine. Nu-si intelegea starea euforica, dar nici nu vroia sa o faca.
Erau foarte rare momentele cand se bucura efectiv de simplele placeri ale vietii. Nu vroia sa le analizeze. Prefera sa le simta. Inspira adanc lasand aerul sa-i inunde plamanii aducand cu el cele mai variate mirosuri: de la cel al florilor ce cresteau frumos in ronduri ingrijite pana la cel al mancarii de la cantina. Le cunostea atat de bine si, totusi, i se pareau noi...
Parasi gradina liceului, iesind in strada aglomerata. Stia ca era ora de varf si ca, daca va alege o masina, va ajunge abia peste o ora acasa, asa ca se multumi sa faca o plimbare.
Nu-i lua mai mult de jumatate de ora de mers ca sa fie in fata vilei pe familia lui o numea casa. Chiar si ea parea mai primitoare azi, gandi Kyle in timp ce deschide poarta mare de fier forjat. Nu-l mai inspaimanta, dar nici nu-l incalzea. Pur si simplu ii era indiferent. Acum era doar o casa mare, goala, fara rost.
Strabatu alea pietruita, analizand gradina perfecta. Mult prea perfecta pentru gustul sau. Arata...decupata si artificiala. I-ar fi placut mai mult daca gradinarul ar fi permis vegetatiei sa se dezvolte normal, nu sa o cioparteasca in formele hidoase alea caror contururi pareau trasate cu rigla. Tocmai de aceea era vegetatie...ca sa fie naturala, salbatica si libera. Aici, in lumea lui, oamenii incercau sa o imblanzeasca pana si pe ea, gandi cu amaraciune in timp ce pasii sai il dusera pana in fata usii de la intrare.
Intra direct. Camera principala era scaldata in lumina tarzie a soarelui. Scarile ce duceau la etaj se afisau in toata spledndoarea lor. Balustrada de lemn era atat de lustruita incat fata lui s-ar fi oglindit in ea. Marmura alba reflecta lumina puternica imprastiind-o in toate partile, oferind incaperii o vedere ciudata.
Era liniste. Mult prea liniste, chiar si pentru casa aceea mare. Stia ca ceva nu e bine, dar nu vroia sa afle ce. Intra inauntru si se indrepta spre scari, incercand sa nu faca niciun zgomot, insa vocea dura ce venea din camera cealalta il oprise imediat ce spuse picioarul pe prima treapta.
-Kyle, treci aici. Vreau sa vorbim.
Vocea tatalui sau era diferita. Dura, lipsita de inflexiuni, Ii crea o senzatie neplacuta. Dar nu putea sa-l ignore. S-ar fi enervar si mai tare.
Parasi scarile oftand. Se intoarse si intra in camera din dreapta. Mama sa vitrega statea pe unul dintre fotolii picior peste picior si citea o revista mondena. Imbracamintea sumara ii scotea formele si pielea bronzata in evidenta. Tatal lui statea cu spatele la intrare. Parea sa priveasca pe geam. Kyle se apropie de el. Se opri imediat in spatele lui si astepta.
-Ce s-a mai intamplat acum?
Nu ghici urmatoarea miscare. Nu ar fi putut sa o faca nici daca si-ar fi dorit. Tatal sau se intoarse brusc. Ochii ii scanteiau de furie. Trupul ii tremura.
Primul lucru pe care l-a simtit a fost contactul brutal dintre pumnul barbatului si fata sa. Il lovise atat de tare incat ii intoarse capul intr-o parte. Se dezechilibra si cazu pe spate. Apoi raceala marmurei, dupa care durerea surda care ii exploda in tample, senzatia de ameteala si voma si nevoia de a se intinde pe jos si de a inchide ochii. Toate venira una dupa alta intr-o invalmasala de nedescris si-l lasasera fara grai. Isi ridica ochii ce nu vroiau sa verse lacrimi, dar care se umezisera si-si privi tatal. De ce?
-Niciodata nu mi-am imaginat ca tu...ca tu...barbatul se lupta sa-si gaseasca cuvintele, dar pierdea. Se uita la sotia sa, care, insa, nu se misca deloc, si-i ceru ajutor din priviri. Ea il ignora.
-Cum ai putut sa faci asa ceva?! Ceva atat de...
-Ce am facut? Isi gasise graiul. Vroia sa intelega. Ce facuse de merita asta? Cu ce ii gresise?
-Tu si Newcrest, bolborosi Lancaster printre dintii inclestati.
Aflase, tatal sau aflase. Dar cum? Nu fusese nimeni in jur...doar daca...Privirea ii fugi spre Diana. Ea ii intoarse un zambet placut, aproape sadic. Ea ii vazuse. Era sigur. Ea ii spusese tatalul sau totul.
-Eu...ce naiba putea sa-i spuna? Nu avea nicio scuza pentru comortamentul sau. Nu vroia sa gaseasca nicio scuza. Asta era el. Se saturase de minciuni. Nu putea sa se schimbe si nu avea sa o faca!
Se ridica in picioare, chiar daca inca avea impresia ca totul se invarste in jurul sau si isi privi tatal drept in ochi inainte de a deschide gura:
-Sunt homosexual.
Simtise imediat cand dosul de palma ii lovi cealalta falca. De data asta nu se clinti din loc.
-Cum ai putut?!
-Asta sunt. Nu am facut nimic. Nu pot sa ma schimb, tata! accentua fiecare cuvant in parte incercand sa ignore durerea.
-Cum ai putut, continua Lancaster ca si cum nu l-ar fi auzit, sa-l atingi in felul ala pe Newcrest? Sa-l...sa-l...atragi in ceva atat de...murdar?
-Murdar? vocea ii tremura cand pronunta cuvantul.
-Daca se va retrage din afacerea asta din cauza comportamentului tau, eu...eu nu stiu ce iti voi face! Il prinse cu ambele maini de umeri si il scutura de cateva ori. Ai auzit?! urla atat de tare incat sunetul se propaga precum un ecou in toata casa. Nu mai vreau sa-l atingi cu mainile astea murdare! Nu pot sa-l pierd ca partener de afaceri doar pentru ca tu esti blonav. Vei regreta, Kyle! Asta e singura greseala pe care nu o sa ti-o iert niciodata!
Il impinse in spate si se indeparta. Se spijini cu mainile de pervazul geamului incercand sa-si recupereze calmul. Kyle ramasese pe loc. Mintea ii era goala. Cuvintele il taiasera in carne.
-Doar asta te intereseaza? Afacerea? Faptul ca el ar renunta doar pentru ca l-am sarutat?
-Nu mai spune un sigur cuvant, il avertiza Lancaster stand inca cu spatele la el. E prea scarbos ca sa pot suporta.
-Asta crezi tu despre mine?
Lancaster se intoarse spre el.
-Da, asta cred. Imi este scarba de tine. Vreau sa pleci de aici. Nu ma intereseaza unde te duci sau ce faci. Nu mai vreau sa te vad niciodata. Nu vreau sa mai pui piciorul in casa asta sau in firma mea. Pana si simpla ta vedere imi provoaca repulsie.
-Am inteles. Kyle isi pleca privirea, lasand parul sa-i acopere ochii ce-si scapsera primele lacrimi. Se intoarse pe calcaie, si pleca, rezistand cu greu impulsului de a o lua la fuga. Trecu pe langa Nana care il privea ingrijorata. Se feri de atigerea ei, deschise usa si iesi afara.
Privi in jurul sau dezorientat. Nu stia ce sa faca...asa ca se indreapta spre poarta mare de fier forjat. Imediat ce ajunse in strada, se pierdu printre oameni, devenind o alta umbra fara chip si fara suflet...
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui