[Terminat] I just wanna love you!

[MiraA]

Deci am ajuns la final...Nu pot sa va spun decat ca va multumesc ca ati citit si sper ca va placut (sper sa va placa la fel de mult si partea a doua, poate chiar mai mult ) Precizez ca partea a doua va fi postata tot aici, in continuare (nu-mi place sa deschis nush cate topicuri) Aaa...nush cnd voi posta primul capitol de la ea...sper sa am timp de scris in curand.
Dar pana atunci...spor la citit si ms inca o data fetelor

***

-Esti sigur ca te simti bine? As putea sa vorbesc cu doctorul sa te mai tina...
-Pentru a suta oara: sunt bine. Jesse ii zambi barbatului ce il privea ingrijorat, apoi isi inchise micutul geamantan in care isi avea indesate putinele lucruri cu care venise la Londra in urma cu aproape doua luni
Da, trecuse deja atat de mult timp de cand se afla aici.
Chiar daca isi recapatase cunostiinta relativ repede dupa trauma pe care o suferise, lucrurile nu decursesera tocmai lin. Fusese supus la doua operatii destul de dificile, una pentru a-i indeparta splina, iar a doua pentru a-i reface tesutul muscular care fusese distrus. Mana inca il durea si nu si-o putea controla foarte bine, dar stia ca in timp dexteritatea ii va reveni. Lasand astea la o parte si cosmarurile care inca il bantuiau, dar care acum prinsesera alte forme, era bine. Sau, mai bine zis...relativ bine.
Blake statuse langa el in toata acesta perioada, iar, in scurtele momente in care nu era prezent, ori Ray era la capul patului sau, ori Felix, insa niciodata nu fusese lasat singur. Probabil le era teama sa nu faca vreo prostie.
Nu putea sa-i invinovateasca, caci, intr-un fel, aveau dreptate. Nu o singura data ii trecuse prin minte sa incheie toata povestea asta, dar nu putuse sa o faca. Era confuz...
Chiar daca trecuse atat de mult timp, el nu vorbise cu Blake despre ce s-a intamplat atunci. Nu vorbise cu el despre Issabela si nici de ce se afla inca aici cu el. Ii era teama de raspuns. Daca statea doar din vinovatie?!
-Ce s-a intamplat? parca vroiai sa pleci cat mai repede de aici. Nu-mi spune ca te-ai razgandit...
-Ce cauti aici, Blake? Jesse isi ridica privirea senina, dar plina de durere spre el. N ar trebui sa-ti pierzi vremea cu mine...De ce nu esti cu Issabela? fara sa vrea ridicase tonul cu cativa decibeli, in timp ce ochii i se umplusera de lacrimi. Uimit isi duse mana pe obraz si sterse darele umede cu dosul ei.
-Nu am fost cu Issabela, nu vreau sa fiu cu ea. Eu te vreau pe tine. Tot timpul te-am vrut pe tine.
-Dar...atunci...Issabela, iar eu nu pot sa...
Blake se apropie de el si-l cuprinse in brate sale.
-Intelege, nu mai este nimeni ca tine. Absolut nimeni. Te iubesc. Zicand acestea isi lasa capul in jos pana ce respiratia lui calda atinse gatul tanarului, facandu-i pielea sa se infioare. Jesse ofta si-si agata mainile de umerii doctorului, ridicandu-si buzele intredeschise spre el intr-o rugaminte muta pe care Blake o ghici imediat. Ii cuprinse buzele bland, bucurandu-se de gustul lor dulce si intoxfiant de care ii fusese atat de dor. Isi lasa limba sa treaca peste buza inferioara, apoi o prinse intre dinti si stranse putin de ea, pana ce auzi geamatul plin de satisfactie al tanarului. Jesse se ridica pe varfuri si-l trase mai aproape pe Blake, dar vazand ca nu face el primul pas, lasa deoparte toata nesiguranta si-si strecura limba in dulceata gurii sale, dorind sa-l guste pe deplin.
-Te vreau, sopti tanarul, imediat ce intrerupse sarutul pentru a trage o gura mare de aer. Te vreau asa cum nu am dorit nimic altceva. Ochii sai albastrii ce erau tulburi de dorinta pura nestavilita il priveau cu ardoare pe Blake, care faca doi pasi in spate si trase jaluzelele de la geam si inchise usa ca sa nu fie derajati, dupa care se reintoarse spre Jesse si, fara sa zica absolut nimic il ridica in brate, si-l duse spre pat. Jesse isi incolacii picioarele in jurul taliei sale, prinzandu-i din nou buzele intr-un sarut care nu se incheie nici atunci cand simti suprafata moale de sub el.
Blake isi strecura mana pe sub tricoul pe jumatate ridicat al tanarului, mangaindu-i linia rosiatica ce ramasese in urma operatiei, apoi continua sa urce spre torsul ce se incorda la cea mai mica atingere. Cand ajunse in dreptul nurilor si ii atinse Jesse isi lasa capul de tot pe spate si gemu lung ca si cum senzatia ce-l incerca era de nedescris.
-Esti asa frumos, sopti Blake, privindu-i chipul. Si esti doar al meu. Nimeni nu se va mai atinge de tine...Zicand acestea trase de tricou pana ce reusi sa-l dea de tot jos, dupa care inlocui mainile cu gura, incepand sa guste pielea infiorata ce i se oferea. Jesse se arcui si mai mult spre el, ducandu-si mainile in parul lui blond care era mai lungut acum si-si deschise larg ochii cand ii simti limba atingandu-i unul din sfarcuri.
-Blake! Senzatia puternica il strabatu din cap pana-n piciore, lasandu-l fara vlaga. Era prea mult...mult prea mult pentru simturile sale rascolite. Elibera parul lui Blake din strasoare, lasandu-si mainile sa se plimbe in jos pe gatul barbatului, apoi mai jos pa clavicula acestuia dupa care alunecara pe pielea spatelui care era toata transpirata.
-Te iubesc, ii sopti barbatul l-a ureche, in timp ce mainile sale coborara in jos pana ce atinsera slitul pantalonilor pe care il descheiasera cu o repeziciune necaracteristica lui. Oricat de mult incerca sa se abtina, nu reusea. Modul in care Jesse ii raspundea fiecarei atingeri il dadea peste cap. Il vroia si gata. In ultimele saptamani isi repetase ca trebuie sa se abtina, ca Jesse nu e pregatit pentru asa ceva, dar acum...acum toate argumentele pe care si le daduse singur pareau fara noima. Erau impreuna, se iubeau si se doreau unul pe celalalt. Nu era nimic mai simplu decat atat.
-Mai repede...Blake...mai repede, zise tanarul printre suspine, ducandu-si mainile intre trupurile lor si desfacandu-i la Blake pantalonii. Prinse umflatura prin materialul boxerilor si stranse putin de ea pana ce auzi geamatul barbatului.
-Cum doresti, ii raspunse Blake zambind. Era uimit ca Jesse reactiona asa, dar nici el nu era mai bun. Prin doua miscari bruste arunca ambii pantaloni undeva pe podea, apoi incepu sa-i dea si boxeri jos tanarului ce nu parea a mai avea stare. Jesse...Jesse uita-te la mine, ii ceru cu o voce rugatoare. Baiatul isi deschise ochii si ii zambi. Blake ii lua bratele si i le incolaci in jurul gatului sau, apoi cu un brat ii ridica un pic talia ca sa-l poata patrunde mai usor.
-Blake! Baiatul suspina cand il simti adancindu-se in el si-si incorda tot trupul, ce protesta contra durerii. Isi infipse unghile in umerii lui Blake si il musca usor de clavicula, dar instinctiv isi ridica bazinul spre el, indemnandu-l sa continue. Totusi Blake ezita. Nu vroia sa-l raneasca asa ca se oprise deindata ce reusise sa-l penetreze, dar efortul ii scalda instantaneu tot trupul in traspiratie. Respiratie i se ingreuna pe masura ce trupul ii pulsa, cerandu-i implinirea. Jesse era atat de stramt si de cald, incat ii venea greu sa se abtina. Vroia sa se retraga, apoi sa-l patrunda din nou pana ce amandoi nu vor mai fi in stare sa se miste. Si totusi...ezita...Iar Jesse paruse sa inteleaga care e problema. Isi ridica fata si-l privi drept in ochi pret de cateva momente, apoi cu o mana ii mangaie chipul ce parea chinuit si ii zambi. Isi intredeschise buzele si ii saruta barbia, apoi isi plimba limba pe muxilarului sau pana ce il simti tremurand.
Nu mai ezita. Te vreau la fel de mult cum ma vrei tu pe mine, sopti cu o voce plina de pasiune, dupa care incepu sa-si miste bazinul, facandu-l pe Blake sa se adanceasca si mai mult in el.
-Jesse! Iarta-ma, dar nu mai pot rezista!
Blake isi trecu mainile de-o parte si de alta a trupului lui Jesse, sprijinindu-si toata greutatea in ele, apoi incepu sa se adanceasca si sa se retraga din trupul ce tremura si il chema. Jesse isi inchise de tot ochii, lasandu-si capul sa se afunde in perna, bucurandu-se de senzatiile pe care celalat barbat i le oferea. Isi incolacii picioarele in jurul taliei sale, facadu-l sa se apropie si mai mult, dupa care ii prinse buzele intr-un sarut lacom.
Miscarile lor deveneau mai rapide, mai bruste pe masura ce trupurile li se incordara in asteptare. Amandoi o simteau...niciunul nu mai era in stare sa reziste...
Jesse atinse primul apogeul. Trupul i se incorda si se stranse in jurul lui Blake, aducandu-l si pe acesta pe culmile placerii. Barbatul gemu adanc, apoi isi lasa trupul sa cada fara vlaga peste Jesse, care nu protesta deloc.
Statura asa o vreme, ascultandu-si propriile respiratii sacadate si bataile repezi ale inimilor ce pareau a fi una singura.
-Ar trebui sa ne imbracam, zise intr-un final Jesse. Daca ne prinde cineva asa...incepu sa chicoteasc amuzat. Blake isi ridica chipul de pe umerul tanarului si il saruta pe buze.
-Probabil ai dreptate, dar nu-mi pasa. Nu-mi pasa de nimic altceva decat de faptul ca tu esti in bratele mele.


-Jesse...? Blake deschise ochii somnoros si privi confuz partea goala de pat. Jesse nu era acolo. Stia ca probabil tanarul era doar la baie sau in bucatarie, dar inima i se stranse de durere. Inca ii era frica...frica de a nu-l pierde din nou. Dadu cearceafurile la o parte si se ridica din pat, dorind sa mearga spre bucatarie, dar vazand usa de la terasa deschisa, se razgandi si merse acolo. Se sprijinii cu spatele de perete si privi profilul tanarului de care se indragostise. Jesse parea pierdut in ganduri...din nou. Trecusera cateva zile de cand se reintoarsera in L.A, iar Jesse le petrecuse in mare parte la el acasa. Parea a fi bine...dar Blake stia ca nu e adevarat. Chiar daca zambea, existau momente, ca cel de acum, cand baiatul se inchidea in el si devenea ganditor. Nu-i placea sa-l vada asa...
-Jesse? il striga din nou si se apropie de el, incolacindu-si mainile in jurul taliei sale si lipindu-i spatele de torsul sau. S-a intamplat ceva? E inca devreme...De ce te-ai trezit la ora asta?
Jesse isi intoarse chipul spre el si il saruta scurt pe buze inainte de a incepe sa vorbeasca.
-Mi-am dat demisia. Vocea sa era soptita, dar fara inflexiuni. I-am spus la Ian ca nu mai pot sa fiu reporter de exterior.
-Esti sigur ca asta vrei, iubitule? Iti place ceea ce faci.
-Da, sunt sigur. Nu mai am nevoie sa fug... Jesse se intoarse in bratele lui Blake si ii zambi. Acum am pentru ce ramane.
-Voi fi aici chiar daca te hotaresti ca vrei sa-ti continui cariera. Nu vreau sa alegi...
-In saptamana aia nu m-am putut gandi decat la tine. La tot ce s-a intamplat cu mine...cu noi, zise Jesse zambind trist. Nu-mi pasa ca voi muri, dar imi parea rau ca nu am reusit sa mai petrec o zi cu tine ca sa-ti spun totul. Nu Malone ma speria...nu ceea ce-mi facea el, ci faptul ca nu te voi mai revedea.
-Jesse...
-Sti, inainte sa moara mi-a spus ca sunt ca el, zise tanarul si-si ridica privirea spre Blake. Mi-a spus ca sunt doar un criminal.
-Nu esti un criminal, Jesse! afirma cu tarie Blake.
-Ba sunt. Jesse isi privi mana stanga ce inca era slabita. Am facut multe lucruri de care nu sunt mandru. Chiar si eu am luat vieti, Blake. Poate nu am facut-o ca el, dar totusi am facut-o. Cat timp am fost trimis in zonele de conflict din Orientul Mijlociu...am omorat. A fost legitima aparare, dar o crima tot o crima ramane. Acum poti sa mai spui ca ma vrei? Ochii sai albastrii il privira pe celalalt barbat asteptand un raspuns, pe care, defapt nu vroia sa-l auda.
-Nu esti un criminal. Criminali sunt cei ce fac astfel de lucruri din pura placere. Tu esti un om bun, careia ii pasa. De cate ori nu ti-ai riscat viata pentru persoane pe care nu le cunosteai? De cate ori nu te-ai pus pe locul doi doar pentru ai ajuta pe altii? Uita-te la mine, Jesse, zise Blake si ii ridica fata tanarului ce refuza sa-l priveasca. Nu e nimeni altcineva pe care l-as vrea mai mult decat pe tine. Indiferent ce ai facut...indiferent ce decizii iei...eu nu vreau decat sa te iubesc.
Ochii lui Jesse se umplura de lacrimi pe care nu se chinui sa le ascunda. Nu era din fire un sentimental sau un romantic, iar de plans nu prea plangea, dar aceste simple cuvinte il facura sa prinda din nou viata. Blake il iubea...la fel de mult precum il iubea si el. Si il vroia...
Blake isi incolaci bratele in jurul tanarului si il ridica cu usurinta, facand cale intoarsa si indreptandu-se spre camera.
-Blake, ce faci?
-E devreme, iubitule, zise barbatul pe un ton amuzat. Te duc in pat ca sa-ti arat cat de mult pot sa te iubesc...
-Mai mult ca aseara?
-Mult mai mult, zise doctorul inainte de a-i acoperi gura cu a sa. Il lasa printre asternuturile albe, continuand sa-l sarute cu nesat, in timp ce trupurile lor incepusera deja sa se lase in voia placerilor ilicite care le erau promise...

Sfarsitul primei parti

[Rain]

Si iata-ne ca am ajuns si la sfarsitul primei parti. Nu cred ca e cazul sa ma agit si sa te rog sa faci o continuare, adica un al doilea sezon, pentru ca deja ne-ai anuntat ca va fi unul inca dinainte sa fi pus ultimul capitol. Ei bine, acum sa spun ce am de spus.

Nu ma gandeam ca ne vei aduce o scena atat de incitanta in ultimul capitol, dar nu ma intelege gresit, chiar si eu am vrut una, dar ma gandeam ca daca Jesse a fost in spital… Nu va fi nimic de genul acum. Totusi m-ai lasat uimita cat de bine ai descries scena aia, incepusem si eu sa transpir si sa simt fiori, nu numai cei doi. Ei bine, apreciez din nou faptul ca exista dialog in timpul acelui act, astfel a fost mult mai placut sa citesc. Nu m-ar deranja daca nu exista dialog, insa parerea mea este ca e mai bine sa spuna atat seme-ul cat si uke-ul cate ceva, ori ca ii spuna numele, ori ca il roaga ceva, orice, dar numai sa vorbeasca
Ti-am mai spus-o de doua ori cred ( sau o data sigur am facut-o xD ) ca in ficul tau nu prea iti poti da seama care e defapt seme si care uke, pentru ca amandoi tanjesc unul dupa trupul fiecaruia. Mi-au placut replicile lui Jesse, ceva de genul ca si el il vrea pe Blake, nu numai Blake pe el. Acum serios, chiar m-ai impresionat aici.
Ca sa trecem si peste asta, nu numai scena mi-a placut … Ci si restul capitolului. Pentru ca si acolo am simtit niste fiori. Nu stiam daca pana la sfarsit o sa se intelegeaba bine, dar acum sunt convinsa. Ei bine, eu voiam sa descrii si in continuare Stiu, sunt cam egoista, dar asta e

Te felicit din nou pentru finisarea primei parti, sweetheart si bafta cu noua parte si multa, multa inspiratie, nu ca nu ai avea
Chuu~

PS: Ma bucur ca ti-am citit ficul ^^

[Beatrix LaVey]

Mira, ca de obicei, vine cu idei geniale, uimitoare. Nu cred ca sunt singura uimita de aceasta "prima parte". Ficul facut de tine se apropie din ce in ce mai mult de o carte, ceea ce mie, personal, imi place la nebunie.
Acum...
Mi se pare formidabil faptul ca Jesse e acum bine. Sa fiu sincera, eu, personal, sunt de parere ca nu se putea sfarsi trist ficul asta, au avut prea multe aventuri ca sa se desparta la sfarsit si ma bucur dorinta ca cei doi sa fie, precum ai spus, "relativ" bine, in loc sa se desparta sau mai stiu eu ce.
Imi place teribil de tare nota dramatica pe care o dai ficurilor tale, datorita faptului ca stii sa-i faci sa se intepe si sa se "zgarie pe ochi", ca sa folosesc o metafora, ca doar am si eu examen la romana, nu?!
Linie rosiatica?! Operatie? Sa fiu sincera, aceste... Trei cuvinte nu maprea incanta. Deloc! Nu-mi plac operatiile si sper ca frumosului mue nu ii va amane vreo cicatrice, nu vreau T^T Dar, cu toate astea, partea cu "te vreau" imi suna... De fapt nu-mi suna, e foarte perversa, extrem de perversa!! Esti o perversa, daa?! Sa stii de la mine
Iti tai cratima de la ''l-a ureche'' si-ti bag acea liniuta in fundulet. De cand naibilor se despart prepozitiile prin cratima?! Aaaaaaaaaaa?! Ia zi-mi si mie. Te mananc cu fulgi cu tot, desi te iubesc! Iti mananc cratima! Vin dupa tine! T^T Sa nu te prin ca mai folosesti astel cratima, ca te mananc. De ce? Pentru ca o cratima, in conditiile de fata, nu are ce cauta. Argment? "la'' e o prepozitie si leaga acel frummos complement deloc "la ureche" de predicatul "sopti", in niciun caz nu e un perfect compus si un pronume de forma scurta!!!
Ale dracului ''i''-uri, Mira! Le mananc! Cand e nevoie de dublu ''i'', nu-l dai. Verbul ''a sti'' se scrie cu dublu "i" la prezent.
Acum chiawr te iubesc. Intai imi dai un yaoi... O da, apoi imi dai de intels ca apare inca unul. Prima parte s-a terminat atat de frumos, incat imi vine sa musc din tine. De ce?! A fost formidabil, de-aia.
Te felicit pentru acuratetea de care dai dovada in redactarea unui astfel de fic, unei astfel de povesti ce poate fi numita chiar "roman", desi nu are circumstantele acestuia decat intr-o oarecare masura.
Ai descris atat de bine personajele, Jesse a fost un pesonaj att de complex, incat nu ma pot abtine sa nu ranjesc de fericire ca te-am putut citi. Mi-a placut enorm, desi m-au suparat unele greselute .Suparat... Intr-un sens bun, daca se poate asa, fiindca, facand abstractie de ele, totul a fost superb. Sper sa fie si greselutele grmaticale si de pucntuatie puse la punct curand.
Felicitarile mele oricum iti sunt adresate, draga mea, si ma simt onorata sa te citesc, sa pot comenta la ficul tau si sa mai adaug si cate un sfat printre randurile de lauda, cand adaugi "i"-ul pe care deja am casunat sau cine stie ce. Nu mi-o lua in nume de rau, o fac din prietenie
Cum spuneam, felicitari! Iti urez bafta in continuare. ma bucur ca e prima parte si ca va veni,deci, si o a doua. Sper ca, in curand, sa poti ajunge sa ne pui si primul capitol din a doua parte.
Sunt tare, tare curioasa cum se vor desfasura lucrurile!
Inca o data, felicitarile mele si toate laudele de care poti avea parte, deoarece le meriti din plin, te descurci minunat, stii sa ne captezi atentia, stii sa ne faci sa iti adoram modul de a scrie si nu numai.
Noroc in continuare si inspiratie! <3

P.S.: Sper sa renunti la ''i''-uri!

[October]

uf, nici nu mai stiu ce sa mai spun inafara de faptul ca esti un geniu!! penultimul capitol ti l-am citit la scoala si mi-ai umplut ziua de fericire. ai descris atat de bine totul, sentimentele lui Blake cand l-a vazut pe Jesse in halul ala si apoi lunga asteptare pana ce Jesse si-a revenit. Superb! Ca sa nu mai zic de bataia dintre Blake si Ray si replica lui Ray cand a spus "Isi misca mana!" Iar la finalul capitolului, cand Jesse i-a recunoscut pe cei trei, eram pe jos de ras la propriu, colegii mei probabil credeau ca sunt nebuna .
Iar ultimul capitol... finalul... :love: nici nu cred ca se putea termina altfel. Poate ca ar fi un singur lucru de spus Blake putea sa ii spuna lui Jesse ce i-a facut vacuta aia de Issabela, dar cred ca atunci ar fi stricat tot farmecul, deci in concluzie totul e delicios de perfect . Cat despre faptul ca Jesse a demisionat, il inteleg perfect, dar pe viitor sunt sigura ca ai sa faci tu cea sa-i pui in valoare in continuare talentele
Finalul ma duce cu gandul la sfarsitul primei serii din Junjou Romantica, cu acele carti aliniate pe podea, doar ca tu... tu... tu!... o//o o scena fierbinte plus inceputul alteia (care ne poarta pe noi departe, pe meleagurile imaginatiei dezlantuite; sau cine stie, poate o vei continua chiar tu ) e mai mult decat ne-am putea dori.
Nu stiu ce sa mai zic... nu mai am cuvinte. Pe tot parcursul acestui fic mi-ai dat emotii, m-ai facut sa simt ce au simtit persinajele si sunt sigura ca toate am simtit la fel. Abia astept parte a doua si sper sa apara curand, mai ales ca aproape s-a terminat scoala si e vara si cald (don't mind me, I'm delirating XD).

Multumim pentru aceasta poeveste splendida!

[Addeh]

Oh Dumnezeule ! Cum se poate ca ajung atat de tarziu ??? >.< God, si nu am fost aici la timp sa comentez sfarsitul primei parti. Ei bine, ti-am mai zis de nu stiu cate ori ca ai facut intr-adevar o treaba buna. De fapt, e o treaba foarte buna, cea mai buna dintre toate. :X
God.. Banuiesc ca era imposibil sa nu ne mai oferi tu o scena yaoi. Ofc, este yaoi. Doamne ! traiasca yaoi-ul ! * loveee *
Si.. Si.. Si... Nu pot sa cred... am ramas fara cuvinte. Sunt emotionata ca s-a terminat. Crede-ma, de-abia mai scriu un amarat de comm` in acest moment. Parca eu as fi fost la locul tuturor intamplarilor din acest fic si am simtit ca un fulger sentimentele puternice ale protagonistilor, tristetea, dar si fericirea cand erau impreuna. :X
Stii, desi ai terminat prima parte, cred ca o sa te felicit mereu de acum inainte [ si pe mess, mai intra, femeie. ] ca ai un stil de a scrie foarte reusit. Doamnee ! [ mda, habar n-am a cata oara e cand tot strig pe`aici gatuita de emotii " Doamne " ! ] Dar asta e adevarul... Am ramas fara cuvinte..

Si daca stai bine sa te gandesti, ce rost ar mai avea sa vorbesc eu acum ? .. Cred ca daca mai vedea... ai rade cu lacrimi ca ma agit atat de mult. Sunt, intr-adevar, fericită ! <33
Si e mai mult decat clar [ evident, logic, categoric, sigur ] ca astept urmatoarea parte. :X Bafta iubita ! Cea mai mare bafta, din lume ! * huuuug *

[MiraA]

Asa cum am promis, fetelor, am revenit cu partea a doua, pe care o voi posta tot aici. Deci, ce pot sa spun la inceput de drum...? Dupa cum am zis acum nush cat timp, in partea asta vor fi patru personaje principale: Jesse si Blake si Ray (fratele lui Jesse, va aduceti voi aminte de el ) si un personaj pe care il veti cunoaste un pic mai incolo.
App, sa nu uit...Philipe din acest capitol este iubitul lui Ray (am facut o mica referire la el si in prima parte, dar nu am dezvoltat cn stie ce). Sper sa va placa continuarea povestii dintre Jesse si Blake, dar noua poveste pe care o va trai Ray. Va multumesc ca ati citit prima parte...sper sa nu va dezamagesc cu a doua. So, acestea fiind spuse, let's begin

***

-Poftim?! Esti sigur? Da...multumesc. Jesse lasa receptorul jos si privi in gol pentru cateva momente, incercand sa proceseze vestea ce tocmai o primise. Intr-un final trase adanc aer in piept si-si ridica privirea pierduta spre Blake care tocmai isi punea o cana de cafea.
-Ce s-a intamplat? Arati de parca ai fi vazut o fantoma. Zambetul plin de caldura al doctorului il invalui, starnindu-i mici fiori pe sira spinarii.
Jesse ii intoarse zambetul, chiar daca vestea pe care o primise il daduse de tot peste cap.
Trecuse aproape un an de la incidentul cu Malone. Un an fara evenimente foarte mari, un an linistit. Sau cel putin asa l-ar numi Jesse.
Asa cum promisese, in urma cu opt luni preluase conducerea Grupului Newcrest. La inceput nu prea ii placuse, dar cu timpul se obisnuise cu atmosfera de birou. In multe cazuri nu era mai bine acolo decat pe un camp de lupta, doar ca in lumea afacerilor, uneori, mizele erau si mai mari decat cele din timpul unui razboi. Totusi, lasand toate astea la o parte, ajunsese la concluzia ca ii placea si aceasta meserie. Era una grea si stresanta, dar i se potrivea.
Uneori ii era insa dor de zilele cand fusese ziarist, de adrenalina care ii pulsa in vene de fiecare data cand stia ca e pe urmele bune, de drumurile pe care le facuse pe atatea meleaguri straine si de toate riscurile la care se supuse pentru un singur sambure de adevar. Da, ii era dor de toate astea, dar o singura privire spre Blake si-si aducea aminte de ce renuntase la toate astea. Nu vroia ca incidentul de anul trecut sa se repete. Nu vroia sa-i mai vada privirea ingrijorata si zambetul chinuit si, adevarul era, ca nici el nu mai vroia sa treaca prin tot ce a trecut ca sa-si revina. Nu-i fusese usor. Trecuse prin 3 operatii ca sa-si recapete mobilitatea mainii stangi. Din cauza ranilor pe care le suferise atunci riscase sa si-o piarda, dar incapatanarea sa il ajutase sa razbeasca. Chiar si acum il mai durea, dar ajunsese sa accepte acea durere ca ceva perfect normal. Nu-l mai deranja. Ba mai mult, uneori se bucura ca e acolo...atat ea cat si cicatricile care ii ramasesera. Asa era singur ca nu va uita niciodata ce s-a intamplat atunci.
-A murit Philipe...
-Poftim?! Blake lasa jos cana de cafea si veni langa el. Esti sigur? Ce s-a intamplat? Cand?
-O explozie...a fost aruncat de suflul unei explozii. Nick a zis ca a murit pe loc. Vocea lui nu era decat o soapta. Nu-i venea sa creada. Vorbise cu el in urma cu cateva zile, exact inainte sa plece. Philipe era foarte incantat ca primise acordul ziarului cu care lucra de a merge in Orientul Mijlociu pentru a fotografia soldatii ce erau in misiune. Acesta trebuia sa fie articolul ce ii incheia seria pe care o incepuse in urma cu doi ani.
Vestea venise ca un soc. Se aseza pe scaun incercand sa-si revina.
Philipe fusese unul dintre cei mai buni prieteni ai sai. El, impreuna cu Nick il invatasera multe din tainele jurnalismului. Deasemenea, ei fusesera cei ce-l salvasera prima data cand iesise pe linia I pentru a scrie un articol. Daca nu l-ar fi gasit atunci Nick si daca nu ar fi avut grija Philipe de el, ar fi fost mort de mult. Dupa acel incident devenisera prieteni foarte buni, chiar daca nu aveau timp sa se intalneasca foarte des. Erau un trio perfect. Philipe era un fotogra genial care prinr-o singura fotografie reusea sa spuna o poveste intreaga, Nick era un bun cunoscator al caracterului uman, iar el era cel impulsiv, ce ar fi facut orice pentru a afla ceea ce-l interesa. Se completau. Articolele care le facusera in colaborare le adusera faima si respectul celor din breasla.
-Imi pare rau...Jesse te simti bine? Blake isi lasa capul in jos si ii prinse buzele intr-un sarut cast, dar prin care ii arata ca ii este aproape. oricant de rau se simtea, nu reusi sa se abtina. Ii gusta buzele, bucurandu-se de dulceata lor, apoi inspira adanc, incercand sa-si faca ordine in ganduri.
-Ray...trebuie sa vorbesc cu Ray. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum se simte acum. Il privi pe Blake drept in ochi, apoi se ridica de pe scaun si merse cu pasi mari spre dormitor unde se imbraca cu primele haine pe care le gasise. Probabil Ray era distrus...nici nu s-ar fi asteptat la mai putin. Ray si Philipe formau un cuplu de mai bine la cinci ani. Cand le-a facut cunostiinta, nu s-a asteptat ca lucrurile sa evolueze asa intre ei, avand in vedere ca aveau caractere diametral opuse. Ray era genul de barbatu dur, distant, care foarte rar isi exprima sentimentele, pe cand Philipe era un om cald, vesel care isi traia viata din plin. Dar, se imprietenisera, si pana sa-si dea seama de altceva Philipe ii spusese ca se muta in L.A. pentru a fi mai aproape de Ray. Asta se intampla in urma cu 4 ani, cand el inca nu intelegea cum pot doi barbati sa se indragosteasca unul de altul sau sa-si imparta intimitatea. Totusi, le accepta relatia ca pe ceva normal si se bucura pentru ei, sperand ca modul acesta amandoi vor reusi sa scape de singuratate. Iar acum...
-Vin cu tine.
Jesse tresari. Se uita la Blake nestiind cum sa-l refuze. Il cunostea pe Ray si nu era tocmai sigur de felul in care a primit vestea. Nu vroia sa riste nimic.
-Poate ar fi mai bine sa merg singur. Ray...e dificil, zise oftand. Nu stiu ce are acum in cap.
-Dar eu stiu. Blake ii zambi cu triste. Si eu am fost pe punctul de a-mi pierde persoana iubita. Stiu ce simte.
Jesse dadu din cap dorind sa refuze, insa isi dadu seama ca nu are cu cine sa vorbeasca asa ca, intr-un final, accepta.
Coborasera amandoi in parcarea subterana si se uracasera in masina lui Blake. Acesta porni, indreptandu-se cat putea de repede spre apartamentul lui Ray. Nu-i spusese nimic lui Jesse, dar si el era ingrijorat.

Camera era cufundata in intuneric. Jesse deschise tot usa si intra in apartamentul luxos pe care Ray il impartise cu Philipe.
-Ray! striga, dar nu primi niciun raspuns. Ray, esti aici? Din nou nimic.
Ofta si inainta, indreptandu-se spre living cu Blake in spatele sau, dar se opri imediat ce simti sub picioare bucati de sticla. Spre deosebire de restul apartamentului, in aceasta incapere lumina reusea sa patrunda prin ferestrele mari ce alcatuiau unul dintre cei patru pereti. Totusi, Jesse si-ar fi dorit sa nu poata vedea dezastrul. Camera fusese distrusa. Piesele de mobilier erau rasturnate, iar podeaua era aproape in totalitate acoperita de cioburi. Iar in mijlocul acestui dezastru se afla Ray. Statea pe jos cu spatele rezemat de perete si cu o sticla pe jumatate goala de Jack Daniels.
-Ray! Jesse merse imediat langa el si se lasa pe vine. Primul sau instinct fusese de a-l lua in brate pentru a-l consola, dar Ray se ferise.
-Nu ma atinge! Vocea sa inca isi pastra duritatea, dar in acelasi timp, era marcata de durere.
Jesse ofta si facu un pas in spate, inca privindu-l. Nu stia ce sa faca sau ce sa-i spuna. Adevarul era ca nu avea cum sa-l faca sa se simta mai bine. Atunci il simti pe Blake. Acesta se lasa jos si se aseza langa Ray. Nu-i spusese nimic. Ii lua sticla de Jack din mana si bau un pic, apoi i-o dadu inapoi. Camera se cufunda din nou in liniste si ramasese asa pentru o buna bucata de vreme, pana cand vocea lui Ray se facu din nou auzita.
-Ce ma voi face fara el? Isi ridica ochii spre Jesse asteptand un raspuns pe care tanarul insa nu-l stia. Jesse se apropie de el si-si incolaci bratele in jurul trupului mare, dar care acum parea deosebit de fragil. De acesta data nu-l respinse. Ray isi lasa capul sa se odihneasca pe umarul fratelui sau si-si ascunse ochii ce, pentru prima oara de cand era copil, erau scaldati in lacrimi.
-Vei merge mai deaparte. Iti vei reveni si iti vei vedea de viata ta. Asa ar fi vrut Philipe. Raspunsul veni de la Blake...

Trei zile mai tarziu cimitirul Central din Los Angeles era cufundat in liniste. Slujba se terminase in urma cu cateva minute si toata lumea plecase...inafara de patru barbati.
Ray statea langa sicriul negru si privea in gol. Intr-un final reusise sa se adune. Nu mai plangea. Nu mai avea rost. Stia ca asa nu-l va aduce inapoi. Philipe plecase si-l lasase singur. In ultimele zile se intrebase ce ar fi putut sa faca pentru a impiedica toate astea. Oare ar fi putut sa-i ceara sa renunte la meseria sa? In minte ii aparu fata serioasa a iubitului sau din momentele cand muncea. Nu, nu ar fi putut sa-i ceara sa renunte la ceea ce ii placea. Chiar daca il iubise, nu avea niciun drept sa-i ceara asa ceva.
-Am reusit sa te fac fericit? Isi lasa mana sa se odihneasca pe suprafata lucioasa a sicriului, imaginandu-si ca-l mangaie pe el. Nu vroia sa-si ia ramas bun, dar stia ca sosise momentul sa o faca. Te iubesc...sper ca sti asta. Zicand acestea se intoarse si se indeparta, trecand prin dreptul celor trei barbati se urmarira scena de la departare. Nu le zisese nimic, ci continua sa mearga spre aleea principala unde isi lasese masina. Imediat ce intra inauntru, porni motorul si pleca, lasand in urma cimitirul si, probabil, pe singura persoana pe care o iubit-o si pe care o va iubi vreodata.
Cei trei barbati il privisera cum se indeparteaza si oftasera la unison.
-Crezi ca va fi bine? Nick mai trase un fum din tigare, apoi o stinse si-si indrepta privirea spre Blake si Jesse.
-Nu stiu...niciodata nu l-am vazut asa, veni raspunsul lui Jesse.
-Isi va reveni. Blake le zambi amandurora. Chiar daca nu mai vrea sa traiasca, chiar daca e descumpanit si sufera, va gasi acel ceva ce il va ajuta sa mearga mai departe. Sunt sigur de asta.
-Ai dreptate, zise Jesse. Stia la ce se refera Blake. Si el avusese momente cand nu-si dorea sa mai traiasca si totusi, ceva il facu sa mearga mai departe. Prima data fusese razbunarea...apoi iubirea. Cert era insa ca si Ray va gasi acel ceva. Trebuia sa-l gaseasca!

[Rain]

MiraA, draga mea, nu stiu ce sa iti zic decat ca m-ai surprins cu continuarea. Nu ma asteptam deloc sa o aduci acum. Pana am citit primele randuri, uitasem deja povestea Dar mi-am adus-o aminte imediat. De Philipe intr-adevar nu ai zis prea multe in prima parte, si nici acum nu ai apucat... Cred ca ti-am mai zis ca personajul meu preferat e Ray, iar partea asta a ficului ( a doua ) va fi favorita mea caci il vei face personaj principal.

Fiind personajul preferat, mi-au dat lacrimile cand ai vorbit despre Philip al lui. Inca nu imi pot reveni... Adica, incerc sa imi imaginez prin ce trece si imi e greu sa cred ca un caracter dur ca al lui plange. Inseamna ca a tinut mult la el. Ma bucur ca au aparut in forta Jesse si Blake si ca il consoleaza.
Nu stiu cat de mult sa iti multumesc ca ai adus continuarea *hugs* . O asteptam de mult. Deci, Ray e al meu, am fost prima, oh da. Si sunt gata sa il consolez si eu
Pur si simplu m-am indragostit de personajul asta, l-ai creat atat de perfect pentru mine . Imi place ^^
Astept sa se calmeze putin si sper sa o faca repede. Vreau sa stiu cine va fi noul personaj, cu toate ca am o vaga banuiala ca el ii va schimba viata lui Ray.
Nu stiu ce as mai putea comenta decat ca ai facut si faci o treaba minunata cu fic-ul. Sa termini partea asta in forta cum ai terminat-o si pe prima
...Defapt ce tot zic? Nici nu vreau sa se termine.


Bafta la scris, darlin' si multa inspiratie. *hugs for Ray*.

[•Fluffy]

Buna! Nu sunt acasa si nu prea pot comenta mult, imi cer scuze de acum. Vreau doar sa iti spun ca ideea ficului tau e geniala, pur si simplu ador cum scrii si sunt foarte bucuros ( defapt mega bucuros ) ca ai adus a doua parte. Imi pare rau pentru Ray ca a pierdut persoana iubita, dar totul merge inainte. Sper sa fie bine si astept ideile tale sa le pot citi.
Inca o data imi cer scuze daca nu am lasat un comentariu lung, cum probabil ti-ai fi dorit, dar nu obisnuiesc sa comentez des, plus ca timpul si spatiul nu imi prea permit.

[Beatrix LaVey]

Nu stiu cand ai postat. Imi pare rau daca ajung tarziu. Desigur, de tinut departe... nu pot! Deci sunt aici!
Ca de fiecare data, ai adus un capitol exceptional. Inceptuul insa... Ma uimeste. Sa fiu cat se poate de sincera, nu ma asteptam la moartea iubitului fratelui lui Jesse si cu atat mai putin nu ma asteptam sa ajute Blake la a-si reveni
Esti uimitoare, ca de fiecare data. Cu riscul ca ii voi face pe unii sa rada, o spun: am plans. Pur si simplu, ai descris atat de frumos, incat m-a emotionat. Ma doare si pe mine ceea ce sitme Ray. Imi pare rau de el...
Ai avut, desigur, un inceput genial ce ma baga la idei. Oare ce vei face? Situ ca ne vei uimi, o faci mereu. Esti geniala!

[MiraA]

Multumec de commuri acm next:


6 luni mai tarziu...

-Ai auzit de notiunea de concediu? Jesse intra val-vartej in incaperea ce servea drept birou si isi arunca neglijent haina pe cuierul improvizar din colt. Se incrunta la Ray ce statea pe scaunul din fata biroului, dar acesta nu-l baga in seama.
-Camil a primit un fax de la Jake. Saptamana viitoare e sedinta actionarilor. Trebuie sa mergem si noi. Ray nu-l privi pe fratele sau in timp ce acesta il ocoli si se aseza pe scaunul din spatele biroului. Ca de obicei era mult prea ocupat cu munca. Jesse ofta, dar stia ca nu are ce sa faca. In ultima vreme Ray se refugiase in munca.
-Poate intr-un loc cald...ce ai zice de tropice?
-Jake a zis ca pot sa merg numai eu, dar cred ca ar trebui sa vi cu mine. Doua minti sunt mai bune decat una.
-Hawaii? E momentul potrivit pentru un concediu in Hawaii. Plajele de acolo sunt superbe.
-Nu prea inteleg de ce vor sa accepte contractul asta. Sunt curios ce parere au ceilalti actionari.
-Daca nu in Hawaii, atunci Tahiti. Am citit zilele trecute intr-o revista ca s-a deschis un nou hotel aproape de plaja. Spuneau ca serviciile sunt de prima clasa.
-Servicii...da, zse Ray ganditor. Crezi ca ar trebui sa o pun pe Camil sa ne rezerve o masina sau o rezervam noi la aeroport?
-Poate nu la tropice, se razgandi Jesse deja enervandu-se pe fratele sau ce nu parea a-l baga in seama. Ce zici atunci de Saint Tropez. Inchiriezi un yaht si petreci o saptamana pe mare. Liniste si pace, odihna...ce zici?
-E mai simplu sa inchiriem masina de aici, dar vrea sa ma asigur personal ca servicile firmei de inchrieri sunt bune.
-Mancarea e buna oriunde te-ai duce...calitate, calitate si iar calitate. Asa cum iti place tie.
-Nu ma prea incanta idee de a pleca saptamana viitoare. Ne confruntam si asa cu destul de multe probleme aici. Nu mai avem nevoie de altele noi. Oare nu ar fi mai bine sa trimitem un delegat?
-Sa inteleg ca nu-ti surade idee de a pleca in Saint Tropez? Intrebarea tanarului nu primi niciun raspuns. Revenind la Tahiti, zise Jesse ingandurat. Tot in revista respectiva am citit ca au adus un bucatar din Franta. Cum ziceam si inainte: peste tot gasesti doar lucruri de calitate.
-Urasc Canada in perioada asta anului. Toronto e mult prea aglomerat cu toate conferintele ce au loc. Sper sa gasim camera la unul dintre hotelele din oras.
-Da-o-ncolo de munca, Ray! Ai auzit un singur cuvant din ce ti-am zis pana acum? zise Jesse nervos.
-Da, da...Hawai, Saint Tropez, yaht, Tahiti, bucatar...am auzit, dar nu ma intereseaza.
-Muncesti prea mult, bombani Jesse si se aseza mai comod in scaunul mare de piele. Ray isi ridica ochii din hartiile pe care le studia, lua o gura din cafeaua care se racise deja si-l privi pe Jesse usor amuzat.
-Nu prea cred ca esti persoana potrivita pentru a-mi tine morala. Tu esti primu care vine la munca si ultimul care pleaca. Daca cineva trebuie sa-si ia condeciu tu esti acela.
-Fac asta pentru ca am promis. Daca Grupul N nu ar avea atat de multe probleme probabil nu as petrece atat de mult timp aici. Jesse ofta. De cand acceptase acest post se inhama cu multa rabdare, caci stia ca va avea nevoie. Imediat ce primise functia ceruse toate documentele din arhia din ultimii trei ani de cand Duncan fusese director executiv. Impreuna cu Ray le citisera din nou si din nou pentru a gasi ceva ce ar putea sa-l incrimineze pe Duncan, dar totul fusese in van. Stia sa-si acopere urmele.
Din pacate pentru ei, nu puteau sa-l inlature de tot, cel putin nu pe moment, asa ca ii oferisara functia de director pe productie. Ray fusese de parere ca ar fi mai bine sa-l aiba aproape, iar Jesse fusese intru-totul de acord cu el.
-Stiu, veni raspunsul ingandurat a lui Ray.
-E frustrant. Stim ca se foloseste de companie in folos propriu, dar nu putem sa o dovedim. Nu-mi place deloc situatia.
-Nici mie, dar momentan nu putem decat sa asteptam. Duncan nu e un geniu. Va face in curand un pas gresit si atunci o sa fim in stare sa-l prindem. Ray se ridica de pe scaun si se indrepta spre usa.
Sa te uiti si tu peste documetele alea, Jesse. Trebuie sa le semnezi.
-O sa ma uit, dar cu concediul tau cum ramane?
-Nu am nevoie.
-Trebuie sa te mai si distrezi, altfel vei innebuni de tot.
-Eu ma distrez muncind, zise Raym apoi iesi din birou si inchise usa in urma sa.
Jesse ramasese singur. Citi repede documentele, le semna, apoi apasa butonul interfonului ce facea legatura intre biroul lui si cel al Camilei.
-Mai am ceva de lucru in dupamasa asta, Camil?
-Nu, domnule Rosson veni raspunsul promt am secretrei.
-Spune-mi Jesse.
-Bine, domnule Rosson.
Jesse zambi. Azi va face o mica exceptie de la programul sau din ultimul an.
Inconjura biroul, merse la cuier si-si lua haina, apoi iesi afara in hol. Vazand-o pe Camil, ii facu semn sa plece si ea acasa caci era destul de tarziu, apoi se indrepta spre liftul cu usi de sticla si cobora cele 20 de etaje ce-i desparteau biroul de parcarea subterana. Imediat ce ajunse acolo, intra in masina si porni spre casa.
In urma cu sase luni el si Blake isi cumparara un apartament si se mutasera impreuna. Uneori, chiar si acum ii venea greu sa creada tot ce se intamplase de cand il cunoscuse. Atat de multe lucruri se schimbasera si totusi, nu regreta nimic. Se incadra in traficul infernal din L.A. conducand incet si ingandurat. Deschise un pic geamul pentru a lasa aerul usor caldut sa-i scalde fata, apoi se incrunta cand un junghi ii strabatu mana stanga. Indiferent cat de multe operatii va face, idiferent la cate sedinte de fiziotarapie va participa, durerea acesta nu va disparea. Se uita la mana stanga si o stranse in pumn. Trecuse un an de cand Malone murise...
-Oare ma mai astepti? sopti ca pentru sine. Ofta, caci stia deja raspunsul. Da, inca il astepta asa cum ii spusese ca va face. Ofta si-si scutura capul. Nu mai aveam niciun rost sa se gandeasca la asta.
La urmatorea intersectie facu la stanga, mai merse vreo 5 kilometrii, apoi opri masina in parcare micuta din fata imobilului. Cobora din ea si se indrepta cu pasi rapizi spre intrare. Saluta portarul ce ii zambi si receptionerul ce parea mult prea ocupat cu vizionarea unui meci de basketball.
-Cine castiga? intreba jesse amuzat.
-Knights, evident. O seara placuta, Jesse.
-Merci la fel, Artie.
Jesse trecu pe langa receptie si intra in unul dintre lifturi, apoi apasa butonul ce avea cinci inscriptionat pe el. In ultima saptamana Blake fusese plecat la o conferinta pe teme medicale in Germania. Trebuia sa se intoarca azi, mai precis peste doua ore. Jesse se gandise ca e cea mai buna sansa de a-i face o surpriza, asa ca se hotarase sa vina mai repede acasa si sa gateasca ceva. Abia astepta sa-l vada. Chiar daca trecuse doar o saptamana, lui i se paruse mult mai mult. Imediat ce usile se deschisera, iesi din cutia de metel si sticla si se indrepta spre usa de la capatul holului. Scoase cheia din buzunar, dar imediat isi dadu seama ca ceva nu e in ordine. Se incrunta si puse mana pe manerul usii. Acesta se deschise imediat.
-Ce naiba... Cineva intrase la ei in casa?!
Inauntru era intuneric. Nu putea sa vada nimic. Isi incorda trupul, apoi pasi in obscuritatea apartamentului pregatit pentru ce era mai rau.