14-07-2008, 06:14 PM
Capitolul 9
-O camera de spital. Partea I-
Cei doi au urcat in masina, iar in scurta vreme se aflau in fata unui spital particular. Parea modern, vazut de afara, insa pe dinauntru privelistea era cu totul neobisnuita. Nu mai parea modern, ci chiar venit din viitor. Liftul avea usi automatizate si senzori, podeaua decorata cu o culoare de roz fosforescent, lampile erau micute, totusi emanau o lumina puternica, iar registrele erau computerizate, fiecare avand acces prin intermediul unei parole, la fisa lui.
-Inchide gura si hai!l-a repezit Takezo, intrand in lift.
Ajunsi la etajul superior atmosfera era aceeasi. Cei doi au intrat pe o usa glisanta, care avea o placuta inscriptionata:”Ieyasu Tokugava. Chirurg.”
Argintiul dorea sa intre, insa roscatul l-a impiedicat, punandu-i mana pe umar.
-Nu, stai, vreau ma intai sa vad cabinetul unde a stat tatal tau.
Takezo s-a supus, fara alte comentarii si a continuat sa mearga pana la capatul salonului. A apasat pe clanta, insa dupa cum banuia, avea nevoie de o cartela speciala pentru a intra inauntru.
-Da-te, stiu cum sa deschid usa.
-Dar realizezi ca spargi usa unui spital? De ce nu cerem un card si…
Dar si-a interupt fraza, realizand ca nu era ascultat, avocatul a scos un laptop mic din geanta, butonand in continuu. Intr-un final aparatul a emis o raza verzuie, iar usa s-a deschis. Takezo privea stupefiat, dar prefera sa taca si sa mearga.
Locul acela rece si pustiu ii amintea de chipul tatalui sau, iar apoi de expresia lipsita de viata pe care o purta pe patul de moarte.
“Stiu ca ea a facut-o, era singura care ar fi putut s-o faca.”
-Takezo, spune-mi te rog, unde este registrul aici?
-Este un mic computer, dar fiecare fisier e parolat. E imposibil sa intri acolo.
-Ai uitat cu cine vorbesti?a intrebat roscatul increzator, scotandu-si micul aparat din geanta si accesand o baza de date, a descifrat cateva coduri. In mai putin de zece minute accesase fisierul.
-Takezo, zi-mi data exacta in care tatal tau a decedat.
-15 septembrie!
-Aham, niste detalii ai?
-Pai…din cate a zis doctoral era gata sa fie externat, pe 13 i-au scos aparatele si…
-Ce spui tu acolo?Daca il deconectau pe treispe’ nu mai apuca nici alea doua zile. Cineva minte!
A continuat sa citeasca, printand integral acele pagini, precum si actul pe care trebuia sa-l emita doctorul. A inchis totul, apoi cei doi au iesit in cea mai mare liniste din camera.
-Acum hai la doctorul tau. Sa vedem ce are de spus!i s-a adresat roscatul, incropind un plan, care includea si un mic microfon din buzunarul hainei.
Planuiam sa mai scriu, dar are mama treaba si nu atiu daca mai apuc asa ca am mai scris un pic si-l postez asa. Gomen.
-O camera de spital. Partea I-
Cei doi au urcat in masina, iar in scurta vreme se aflau in fata unui spital particular. Parea modern, vazut de afara, insa pe dinauntru privelistea era cu totul neobisnuita. Nu mai parea modern, ci chiar venit din viitor. Liftul avea usi automatizate si senzori, podeaua decorata cu o culoare de roz fosforescent, lampile erau micute, totusi emanau o lumina puternica, iar registrele erau computerizate, fiecare avand acces prin intermediul unei parole, la fisa lui.
-Inchide gura si hai!l-a repezit Takezo, intrand in lift.
Ajunsi la etajul superior atmosfera era aceeasi. Cei doi au intrat pe o usa glisanta, care avea o placuta inscriptionata:”Ieyasu Tokugava. Chirurg.”
Argintiul dorea sa intre, insa roscatul l-a impiedicat, punandu-i mana pe umar.
-Nu, stai, vreau ma intai sa vad cabinetul unde a stat tatal tau.
Takezo s-a supus, fara alte comentarii si a continuat sa mearga pana la capatul salonului. A apasat pe clanta, insa dupa cum banuia, avea nevoie de o cartela speciala pentru a intra inauntru.
-Da-te, stiu cum sa deschid usa.
-Dar realizezi ca spargi usa unui spital? De ce nu cerem un card si…
Dar si-a interupt fraza, realizand ca nu era ascultat, avocatul a scos un laptop mic din geanta, butonand in continuu. Intr-un final aparatul a emis o raza verzuie, iar usa s-a deschis. Takezo privea stupefiat, dar prefera sa taca si sa mearga.
Locul acela rece si pustiu ii amintea de chipul tatalui sau, iar apoi de expresia lipsita de viata pe care o purta pe patul de moarte.
“Stiu ca ea a facut-o, era singura care ar fi putut s-o faca.”
-Takezo, spune-mi te rog, unde este registrul aici?
-Este un mic computer, dar fiecare fisier e parolat. E imposibil sa intri acolo.
-Ai uitat cu cine vorbesti?a intrebat roscatul increzator, scotandu-si micul aparat din geanta si accesand o baza de date, a descifrat cateva coduri. In mai putin de zece minute accesase fisierul.
-Takezo, zi-mi data exacta in care tatal tau a decedat.
-15 septembrie!
-Aham, niste detalii ai?
-Pai…din cate a zis doctoral era gata sa fie externat, pe 13 i-au scos aparatele si…
-Ce spui tu acolo?Daca il deconectau pe treispe’ nu mai apuca nici alea doua zile. Cineva minte!
A continuat sa citeasca, printand integral acele pagini, precum si actul pe care trebuia sa-l emita doctorul. A inchis totul, apoi cei doi au iesit in cea mai mare liniste din camera.
-Acum hai la doctorul tau. Sa vedem ce are de spus!i s-a adresat roscatul, incropind un plan, care includea si un mic microfon din buzunarul hainei.
Planuiam sa mai scriu, dar are mama treaba si nu atiu daca mai apuc asa ca am mai scris un pic si-l postez asa. Gomen.
![[Imagine: sigdn.jpg]](http://i252.photobucket.com/albums/hh24/ana_serbanescu/sigdn.jpg)
The old bastard left his ties and his suit
A brown box, mothballs and bowling shoes