Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

[Terminat] "Good Boys Never Die" [naruto][+18]

#91
Fetelor vă mulţumesc de comuri, mă bucur că va plăcut capitolul acesta câtuşi de puţin. Îmi cer scuze că nu am venit mai devreme cu next-ul am fost ocupată şi oricum atunci era deja scris jumătate... îmi cer scuze!! > ~ <"
Nu este foarte lung, asta este, dar sper să vă încânte. : > : > Aici este o idee pe care cu toţi o aşteptam, chiar şi eu. xD
Lectură plăcută!! -^^-




Capitolul VI
~ Hinata ~





Sprijinindu-mă cu greu de palme şi genunchi, priveam pământul acela uscat, iar eu, la fel ca el începeam să crap fiindcă aerul era complet aspirat de praful ce mă învăluia. Uşor am început să simt cum gâtul începe a mă gâdila într-un ritm repetat, îngrijorată i-am dat drumul tusei pentru a elimina această senzaţie ciudată şi supărătoare care mă cuprinsese.
Înspiram şi expiram nebuneşte, ce zgomote ameninţătoare se năpusteau în liniştea aceasta, maşinile care treceau pe lângă mine şi... tocmai când îmi ridicasem privirea încruntată şi murdară de la nisipul de pe jos, l-am observat pe Naruto cum, la fel ca mine se zbătea ca peştele pe uscat, e o nebunie. O iuluzie, fiindcă nu avea cum ca el să fi păţit ceva... Doar eu puteam juca perfect rolul rănitului şi a persoanei neajutorate, însă acum tocmai se "scufundase împreună cu mine pe Titanic".
Putusem să simt zgâriiturile de la podurile palmei mele atunci când îmi dădusem părul negru de pe faţă. Mă durea şi acum puteam vedea clar ceea ce se întâmplase, îngrozitor.
- Nu se poate! Ne-au prins? Am sărit eu speriată şi derutată din loc, mişcându-mă doar câţiva centimetrii în sus, pentru ca în următoarea secundă să mă aplec de durerea care mă săgeta într-un hal, fără de hal la coloană.
- Nu, nu ne-au prins, am scăpat! Zâmbetului tipic şi-a făcut apariţia grandios pe buzele cărnoase şi uşor roşiatice ale blondului. Nu văd eu bine sau cumva îi sângerează buza înferioară?
- Naruto! Am strigat şi apoi m-am ridicat fugind spre el îngrijorată de starea în care se afla. Praful din ochii se scursese cu lacrimile ce-mi brăzdau uşor obrajii. Nu plângeam cu adevărat, însă granulele de nisip deranjau pielea sensibilă şi de aceea ochiul a reacţionat corespunzător rolului pe care îl avea.
Mergeam destul de bălăncănit şi nici nu ajunsesem cum trebuie la el, căzusem. Patetic, nici de mers nu sunt în stare mă mir cum de am reuşit eu să trec prin toate acestea... I-am cuprins uşor în ambele palme obrajii, mângâindu-i încet pentru al face să-ţi îndrepte întreaga atenţie asupra mea şi pentru al relaxa, fiindcă mă temeam şi dacă ştiam că el este rănit, eu nu mă simţeam în siguranţă: De parcă eram un fulg şi dacă vântul nu mă ducea departe eu aveam să cad pe pământ şi să mă topesc în apa rece al celui mai apropiat lac.
În continuare mă pierdeam în ochii acestuia care deveneau două pietre preţioase hipnotizante, complet uitasem ce făceam şi văzând cât de rănit era începeam să cred că era foarte sexy aşa şi...
- Doamne, ce tot gândesc. Îi trag o palmă zdravână peste obraz înroşindu-l foarte rău, iar sângele dintr-o zgârietură începea să pice abundent pe pielea lui.
Speriată de ceea ce tocmai am făcut, am sărit pe el pentru ai linge sângele şi mi-am lipit buzele de obraz, pentru că nu mai gândeam lucid absolut de loc, nici această manevră nu prea mă ajuta.
Începeam să mă ruşinez foarte rău, iar la rândul meu simţeam că mă topesc acolo, curajul mă părăsise şi acum mă gândeam ce aveam să-i spun când trebuia să mă desprind de el. Dar oare doream să mă despart de pielea lui moale şi fin, parcă doream să-i sărut şi buza uşor rănită... "Nu, nu mai gândesc lucid" - am strigat ca o nebună în mintea mea ameţită.
După câteva secunde am reuşit să mă dau la o parte aruncându-mi privirea peste tot, doream aşa de tare să vâd şi prin nisip, până ce descopeream oase de dinozaur, doar ca acesta să nu mă facă într-un anumit fel să mă uit în ochii lui blajini şi atât de albaştrii.
Începeam să mă panichez, în loc să mă îngrijorez de faptul că am avut un accident destul de neplăcut şi că din nou am fost urmăriţi de acei nenorociţi, eu aveam tot felul de fantezi spontane cu garda mea de corp, ce mă privea destul de zâmbăreaţă. Tocmai observasem când îmi ridicasem pentru puţin privirea sfioasă.
Râsese la gestul meu prostesc, ce nu aş da să am acum un par ca să mă lovesc în cap cu el, cât de idioată pot fii, dar de ce mă simt aşa de neliniştită şi de agitată în prezenţa lui. Nu m-am mai manifestat aşa de rău atunci când el se afla prin preajmă...Ce înseamnă toate aceste bătăi nebuneştii de inimă, de ce mă doare, de ce vreau aşa de tare să evadez din cuşca aurie în care am fost întemniţată de către Kenji... De ce oare aduc vorba de el într-un astfel de moment, când normal ar trebuie să fac crize că nu ştiu unde mă aflu.
Of... iar mă priveşte cu acei ochii veseli şi blânzi... Ce să fac, ce să fac? "Nu mai suport, nu mă mai privii aşa, mă ameţeşti într-un mod extrem de fermecător."
Începusem să tremur, trunchiul mi-l îndoisem înainte pentru a mă putea sprijini de picioare cu pumnii. Priveam din nou în jos, fiind mult prea vrăjită de fiinţa bărbatului ce stătea în faţa.
Printre firele de păr groase puteam să-i văd tălpile cum se îndreptau spre o altă destinaţie, se ridicase în picioare, iar eu tresărisem uimită, de ce? Nu ştiu, cred cu stupoare că nu puteam să rezist fără el în aceste împrejurimi. Locul îmi era necunoscut, iar claritatea scăzută, nu puteam destinge multe din cauza acelui praf nemernic ce-mi intrase printre gene şi-mi iritase ochii.
Printr-o mişcare fulgerătoare de mână îi prinsesem materialul cămăşii, oprindu-l în loc. Chicotise, am perceput acest gest imediat aşa că îmi plecasem capul de ruşine.
Dar ce să-i fac, nu puteam rezista, ceva mă împingea spre el... Forţa de atracţie era mult prea puternică.
Cu greu şi cu îndemnul inimii mele zbuciumate am şoptit spre el:
- Nu... nu pleca, suspinasem eu precum un animal rănit.
- Nu mai sta pe jos, hai ridică-te. M-a prins de talie şi de braţul drept, ridicându-mă de acolo şi cu degetele unite de la palma sa, mi-a îndemnat frumos chipul să se ridice şi să admire priveliştea izbitoare care pâlpâia spre asfinţit.
Întreg Tokyo-ul se întindea măreţ dedesuptul nostru, totul fiind delimitat de un rând lung de bări metalice care separau şoseaua şi restul terenului mic de golul prăpăstos al dealului pietros.
- Ca şi în filmele acelea vechi, în care cuplurile săteau la marginea drumului cu decapotabilele şi admirau oraşul de sus, în clar de lună.
Şoptise acesta, iar zâmbetul său apăruse pe faţă... Îl priveam fermecată, iar ochii îi străluceau din cauza luminii puternice ce se propaga de la lună.
Chiar nu îmi dădusem seama că există un astfel de loc prin ţara mea, defapt nici nu îmi imaginam. Aveam doar iluzia oarbă de a crede că doar în filmele americane pot exista astfel de spaţii uluitoare şi romantice.
Am oftat prelung zâmbind şi eu într-un final, admirând în continuare acesta priveliştea încântător de frumoasă, ce ne vrăjea cu fiecare secundă pe care o savuram, dar cel mai mult iubeam faptul că aveam cu cine să gust din plin această seară destul de zdruncinată, însă cu un final reuşit, demn de Oscar.
Încetul cu încetul inima mea se umplea cu bucurie, nu puteam crede că aşa ceva este posibil... Deodată am simţit o adiere caldă la urechea mea, pe loc am încremenit, iar când mâna lui Naruto a cuprins-o pe a mea, mii şi mii de fiori au trecut în tărăboi prin şirea spinării, făcându-mă să privesc nemişcată înainte.
- Cred că cel mai bine ar fi să stăm comod în maşină... ce zici?
Nu, de ce a pus acea pauză? ca să-mi răsufle mai mult în ureche acel aer cald care îmi trezea toate simţurile la viată? Prea multă presiune şi inima avea să explodeze la mine în piept. Da ia stai... maşina este întreagă?
Rapid îmi întorc capul spre ea şi cu adevărat, era în picioare puţin zâgriată ce-i drept, dar întregă şi la fel de frumoasă ca la început, numai bună de stat în ea.
- De ce nu mi-ai spus de la început că maşina era întreagă? Aşa puteam să mă pun încă de la început în ea pentru a-mi trage sufletul... Imbecilule!
- Nu e vina mea că tu ai ieşit din ea după ce am zburat de pe şosea. Pot da vine pe tine, de ce Dumnezeul meu eşti bogată?
- De ce Isuse eşti tu deştept ca să critici o persoană ca mine, când şi tu la rândul tău eşti urmărit fiindcă eşti de partea binelui ? Hmm... acum nu mai răspunzi? Încep eu să ridic sprânceana la el.
Adevărul era că amândoi aproape împărţeam aceiaşi vină şi el tot insinua că trebuia să-mi revină mie fiindcă bunicul meu era bogat... Nu îl mai înţeleg.
- Vulpoaică ca în totdeauna, a spus el rânjind şi apoi s-a aşezat lângă mine pe locul şoferului privindu-mă. Doar că de această dată te înfăţişezi cu o altă blană.
- Cum adică? Sar eu ca ars din loc, răstindu-mă la el cu mâinile încrucişate la piept. Doar pentru că sunt puţin sensibilă asta nu înseamnă că sunt neputincioasă, iar Kenji... facă ce vrea, nu mă mai interesează.
Nervoasă mi-am rotit trupul în partea cealălaltă, deoarece nu doream să am contact vizual cu blondul, ce schiţa o expresie destul de şireată şi satisfăcută. Mă enerva, mă tachina, asta tot făcea şi totuşi aducând în mijlocul discuţiei vorba de Kenji, mă blocasem.
Asta am făcut, de fiecare dată mă opream, dar de data asta am să încerc să uit, fiindcă nu mai vreau să mai am de aface cu nici unul din ei, prea multă presiune. Şi de fiecare dată mă pierd.
Simţisem mişcându-se ceva, era Naruto care din nou sigur încerca să mă enerveze... Aşa că m-am întors spre el, dar brusc am înlimnit.
El fiind mult prea aproape de mine, abordase o poziţie destul de serioasă, lăsându-şi mâna să se sprijine de tapiţeria albă a banchetei mele. Având o privire intensă care mă săgeta de fiecare dată şi căreia nu îi prea puteam rezista, pur şi simplu încercam să mă feresc, iar capul meu se tot întorcea în toate părţile posibile pentru a nu-i întâlnii din nou veninul ce se propaga din ochi.
Palma lui se aşezase pe obrazul meu care începuse încetul, cu încetul să se roşească treptat. "Nu... ce faci? ", mi-am şoptit eu în gând emoţionată.
Începuse să îl mângăie transmiţăndu-mi tot felul de fiori, sentimente, fantezi... inima mea pulsa, bătea în turbare şi eu cedam cu fiecare secundă pe care o trăiam.
- Îţi este teamă să-ţi arăţi latura sensibilă în faţa mea, văd că te chinui singură, dar eu văd prin tine, chiar pot. Timbrul său era calm uşor nostalgic şi acel zâmbet fin ce-l purta pe chip mă făcea să-l ţintesc cu ochii şi să... să mă apropii mult mai mult de trupul lui, care parcă mă chema într-o îmbrăţişare.
- De unde ştii asta? Încep eu să întreb, glasul tremurându-mi. Nu mă cunoşti, nu ai cum să ştii ce este în inima mea. L-am fixat cu ochii privindu-l sigură pe mine, dar imediat am înghiţit în gol.
- Vroiai să mă săruţi.
- Ce? după un moment de linişte am intervenit oripilată. Nu, nu, nu... Dragul meu tu visezi stele verzi cum aş putea eu să doresc aşa ceva, nu sunt ca fostele tale"iubite" să cad în plasa unui astfel de nemernic şi...
Mi-a cuprins faţa în ambele sale palme privindu-mă intens pentru câteva momente, iar după şi-a plecat faţa încet, timp în care eu încă vorbeam, neobservând ceea ce dorea acesta să facă şi m-a sărutat apăsat, blocându-mă.
- Hmmp...!? Îhmm... Naruto! Am strigat surprinsă în timp ce acesta îşi desprinsese buzele de ale mele doar pentru o secundă, ca după să reea sărutul, care mă topea pe dinăuntru.
Nu... nu îmi vine să cred, chiar mă sărută!? Şi de ce mă simt aşa de aeriană? Plutesc. Ceva nu este bine, dar totul pare perfect, greşesc cu ceva dacă nu pot să îi rezist? Trupul său se presează uşor pe al meu şi
simt că nu mai am forţă în oase, cedez uşor doar când mai trag cu ochiul la chipul său.
Simt că mă prăbuşesc, doresc aşa de tare să-mi las capul pe portieră şi să mă îndoi de tot, iar el să continue în acest ritm suav şi tentant. Nu, greşesc, nu e bine, nu ar trebui să fiu aşa, eu îl iubesc pe Kenji. Chiar îl iubesc? Nu ştiu, blondul îmi zboară minţile şi cred că are să-mi fure şi inima.
De respins, nu l-am respins, iar el nici nu dorea să se întâmple asta, păream uniţi şi de ne clintit.
Eu tremuram, el mă cuprindea cu grijă şi mă trăgea aproape, ca să nu mă topesc de tot. A devenit un sprijin pentru mine şi de fiecare dată când încerca să-şi strecoare palmele pe sub hainele mele, eu îl cuprindeam de cămaşă şi strângeam cu forţă materialul. Se poate spune că m-am predat diavolului şi acum trebuie să ascult fiecare ordin, fiecare stimul ce îmi face trupul să trepiteze, pe care îl primesc din atingerile sale.
Şi-a desprins pentru câteva secunde buzele de ale mele, a prins de maneta de la scaun şi l-a întins până ce puteam să mă pun de tot, ca pe un pat, apoi a revenit la mine, trântindu-şi palmele pe de o parte şi de alta a chipului meu, privindu-mă cu profunzime, încercând parcă să deschidă acea poartă care făcea legătură cu inima mea, întemniţată.
- Naruto... Am şoptit eu, lăsând în sfârşit glasul să se facă auzit în această linişte nocturnă.
Ochii ne sclipeau puternic, noi continuând să păstrăm tăcerea.
Văzând văpaia aceea luminoasă şi arzătoare din privirea lui am ştiut că avea să urmeze ceva anume, dar eram nesigură pe mine.
- Nu spune nimic, lasă-te învăluită de nopate şi simte cu putere şoaptele muzicale ale insectelor ce ne înconjoară. Hinata, a devenit serios imediat după ce a terminat prima propoziţie, poate mă crezi un mitocan şi un perverst, idiot şi neascultător, dar pentru tine... mi-aş da întreaga viaţă. Ţine minte bine asta, fiindcă nu o vei mai auzi aşa de curând.

#92
apar prima cred pe aici :))
deci, e frumos, cred ca asta e cel mai potrivit cuvant "frumos"
acum, cum ai spus, era un moment astptat de toti, desi mintea mea perversa a mers mai departe cand a citit chestia aia, bine, era cam devreme, dar... n-am rezista sa nu am gandesc... :))

acum, i-ai scris de doua ori numele lui Naruto cu litera mica dar chiar nu mai gasesc unde :))
ai mai avut ceva greseli, ma rog, nu le-am bagat in seama prea mult, doar daca le-am vazut intaplator :P
acuma, la partea cu sarutul, mai intai Hinata parea... hmmm, relaxata, aeriana.. adica plutea
si dupa parca i-ai dat prea multe ganduri, prea clare, analiza cumva realist toata chestia
as fi vrut sa menti starea aia de magie pentru mai mult...
dar totusi, e ok, pana la urma tu decizi, in plus asa e stilul tau oarecum :P

hmmm, in rest n-am nimic de comentat, nu ca am comentat mare lucru :))

oricum, ma bucur ca ai adus next-ul si spor la scris >:D<
4

#93
(05-11-2011, 03:15 PM).アノメノ乇 A scris: Sprijinindu-mă cu greu de palme şi genunchi, priveam pământul acela uscat, iar eu, la fel ca el începeam să crap fiindcă aerul era complet aspirat de praful ce mă învăluia. nu îmi place cum sună, este prea încurcat Uşor am început să simt cum gâtul începe a mă gâdila într-un ritm repetat, îngrijorată i-am dat drumul tusei pentru a elimina această senzaţie ciudată şi supărătoare care mă cuprinsese.
Înspiram şi expiram nebuneşte, ce zgomote ameninţătoare se năpusteau în liniştea aceasta, maşinile care treceau pe lângă mine şi... tocmai când îmi ridicasem privirea încruntată şi murdară de la nisipul de pe jos, l-am observat pe Naruto cum, la fel ca mine se zbătea ca peştele pe uscat, e o nebunie. O iuluzie, iluziefiindcă nu avea cum ca el să fi păţit ceva... Doar eu puteam juca perfect rolul rănitului şi a persoanei neajutorate, însă acum tocmai se "scufundase împreună cu mine pe Titanic".
Putusem să simt zgâriiturile zgârieturile de la podurile palmei mele atunci când îmi dădusem părul negru de pe faţă. cred că lipsește acel La o parte Mă durea şi acum puteam vedea clar ceea ce se întâmplase, îngrozitor.
- Nu se poate! Ne-au prins? Am sărit eu speriată şi derutată din loc, mişcându-mă doar câţiva centimetrii în sus, pentru ca în următoarea secundă să mă aplec de durerea care mă săgeta într-un hal, fără de hal la coloană.
- Nu, nu ne-au prins, am scăpat! Zâmbetului tipic şi-a făcut apariţia grandios pe buzele cărnoase şi uşor roşiatice ale blondului. Nu văd eu bine sau cumva îi sângerează buza înferioară?
- Naruto! Am strigat şi apoi m-am ridicat fugind spre el îngrijorată de starea în care se afla. Praful din ochii se scursese cu lacrimile ce-mi brăzdau uşor obrajii.decât doi de i Nu plângeam cu adevărat, însă granulele de nisip deranjau pielea sensibilă şi de aceea ochiul a reacţionat corespunzător rolului pe care îl avea.
Mergeam destul de bălăncănit şi nici nu ajunsesem cum trebuie la el, căzusem. Patetic, nici de mers nu sunt în stare mă mir cum de am reuşit eu să trec prin toate acestea... I-am cuprins uşor în ambele palme obrajii, mângâindu-i încet pentru acratimăl face să-ţi ș nu ț îndrepte întreaga atenţie asupra mea şi pentru al cratimărelaxa, fiindcă mă temeam şi dacă ştiam că el este rănit, eu nu mă simţeam în siguranţă: De D mic parcă eram un fulg şi dacă vântul nu mă ducea departe eu aveam să cad pe pământ şi să mă topesc în apa rece al celui mai apropiat lac.
În continuare mă pierdeam în ochii acestuia care deveneau două pietre preţioase hipnotizante, complet uitasem ce făceam şi văzând cât de rănit era începeam să cred că era foarte sexy aşa şi...
- Doamne, ce tot gândesc. Îi trag o palmă zdravână peste obraz înroşindu-l foarte rău, iar sângele dintr-o zgârietură începea să pice abundent pe pielea lui.
Speriată de ceea ce tocmai am făcut, am sărit pe el pentru ai linge sângele şi mi-am lipit buzele de obraz, pentru că nu mai gândeam lucid absolut de loc, nici această manevră nu prea mă ajuta. vaiii ce îmi place chestia asta chiar dacă este foarte ciudată și mi se pare anormală și o idee nu prea strălucită dar vine perfect O.O.
Începeam să mă ruşinez foarte rău, iar la rândul meu simţeam că mă topesc acolo, curajul mă părăsise şi acum mă gândeam ce aveam să-i spun când trebuia să mă desprind de el. Dar oare doream să mă despart de pielea lui moale şi fin, fină parcă doream să-i sărut şi buza uşor rănită... "Nu, nu mai gândesc lucid" - am strigat ca o nebună în mintea mea ameţită.
După câteva secunde am reuşit să mă dau la o parte aruncându-mi privirea peste tot, doream aşa de tare să vâd şi prin nisip, până ce descopeream oase de dinozaur, doar ca acesta să nu mă facă într-un anumit fel să mă uit în ochii lui blajini şi atât de albaştrii.
Începeam să mă panichez, în loc să mă îngrijorez de faptul că am avut un accident destul de neplăcut şi că din nou am fost urmăriţi de acei nenorociţi, ai stricat atmosfera cu acest cuvînt -.- eu aveam tot felul de fantezifantezii spontane cu garda mea de corp, ce mă privea destul de zâmbăreaţă. Tocmai observasem când îmi ridicasem pentru puţin privirea sfioasă.
Râsese la gestul meu prostesc, ce nu aş da să am acum un par ca să mă lovesc în cap cu el, cât de idioată pot fii, dar de ce mă simt aşa de neliniştită şi de agitată în prezenţa lui. Nu m-am mai manifestat aşa de rău atunci când el se afla prin preajmă...Ce înseamnă toate aceste bătăi nebuneştii de inimă, de ce mă doare, de ce vreau aşa de tare să evadez din cuşca aurie în care am fost întemniţată de către Kenji... De ce oare aduc vorba de el într-un astfel de moment, când normal ar trebuie să fac crize că nu ştiu unde mă aflu.
Of... iar mă priveşte cu acei ochii veseli şi blânzi... Ce să fac, ce să fac? "Nu mai suport, nu mă mai privii aşa, mă ameţeşti într-un mod extrem de fermecător." sunt cam multe întrebări retorice ( erau să scriu erotice =)) ) dar cu toate acestea sună al naibii de bine și conturezi foarte frumos sentimentele ei
Începusem să tremur, trunchiul mi-l îndoisem înainte pentru a mă putea sprijini de picioare cu pumnii. Priveam din nou în jos, fiind mult prea vrăjită de fiinţa bărbatului ce stătea în faţa.
Printre firele de păr groase puteam să-i văd tălpile cum se îndreptau spre o altă destinaţie, se ridicase în picioare, iar eu tresărisem uimită, de ce? Nu ştiu, cred cu stupoare că nu puteam să rezist fără el în aceste împrejurimi. Locul îmi era necunoscut, iar claritatea scăzută, nu puteam destinge multe din cauza acelui praf nemernic ce-mi intrase printre gene şi-mi iritase ochii.
Printr-o mişcare fulgerătoare de mână îi prinsesem materialul cămăşii, oprindu-l în loc. Chicotise, am perceput acest gest imediat aşa că îmi plecasem capul de ruşine.
Dar ce să-i fac, nu puteam rezista, ceva mă împingea spre el... Forţa de atracţie era mult prea puternică.
Cu greu şi cu îndemnul inimii mele zbuciumate am şoptit spre el:
- Nu... nu pleca, suspinasem eu precum un animal rănit.
- Nu mai sta pe jos, hai ridică-te. M-a prins de talie şi de braţul drept, ridicându-mă de acolo şi cu degetele unite de la palma sa, mi-a îndemnat frumos chipul să se ridice şi să admire priveliştea izbitoare care pâlpâia spre asfinţit.
Întreg Tokyo-ul se întindea măreţ dedesuptul nostru, totul fiind delimitat de un rând lung de bări metalice care separau şoseaua şi restul terenului mic de golul prăpăstos al dealului pietros.
- Ca şi în filmele acelea vechi, în care cuplurile săteau la marginea drumului cu decapotabilele şi admirau oraşul de sus, în clar de lună.
Şoptise acesta, iar zâmbetul său apăruse pe faţă... Îl priveam fermecată, iar ochii îi străluceau din cauza luminii puternice ce se propaga de la lună.
Chiar nu îmi dădusem seama că există un astfel de loc prin ţara mea, defapt nici nu îmi imaginam. Aveam doar iluzia oarbă de a crede că doar în filmele americane pot exista astfel de spaţii uluitoare şi romantice.
Am oftat prelung zâmbind şi eu într-un final, admirând în continuare acesta priveliştea încântător de frumoasă, ce ne vrăjea cu fiecare secundă pe care o savuram, dar cel mai mult iubeam faptul că aveam cu cine să gust din plin această seară destul de zdruncinată, însă cu un final reuşit, demn de Oscar.
Încetul cu încetul inima mea se umplea cu bucurie, nu puteam crede că aşa ceva este posibil... Deodată am simţit o adiere caldă la urechea mea, pe loc am încremenit, iar când mâna lui Naruto a cuprins-o pe a mea, mii şi mii de fiori au trecut în tărăboi prin şirea spinării, făcându-mă să privesc nemişcată înainte.
- Cred că cel mai bine ar fi să stăm comod în maşină... ce zici?
Nu, de ce a pus acea pauză? ca să-mi răsufle mai mult în ureche acel aer cald care îmi trezea toate simţurile la viată? Prea multă presiune şi inima avea să explodeze la mine în piept. Da ia stai... maşina este întreagă?
Rapid îmi întorc capul spre ea şi cu adevărat, era în picioare puţin zâgriată ce-i drept, dar întregă şi la fel de frumoasă ca la început, numai bună de stat în ea.
- De ce nu mi-ai spus de la început că maşina era întreagă? Aşa puteam să mă pun încă de la început în ea pentru a-mi trage sufletul... Imbecilule! cât am râs, doamne, doamne, ești genială
- Nu e vina mea că tu ai ieşit din ea după ce am zburat de pe şosea. Pot da vine pe tine, de ce Dumnezeul meu eşti bogată?
- De ce Isuse eşti tu deştept ca să critici o persoană ca mine, când şi tu la rândul tău eşti urmărit fiindcă eşti de partea binelui ? Hmm... acum nu mai răspunzi? Încep eu să ridic sprânceana la el.
Adevărul era că amândoi aproape împărţeam aceiaşi vină şi el tot insinua că trebuia să-mi revină mie fiindcă bunicul meu era bogat... Nu îl mai înţeleg.
- Vulpoaică ca în totdeauna, a spus el rânjind şi apoi s-a aşezat lângă mine pe locul şoferului privindu-mă. Doar că de această dată te înfăţişezi cu o altă blană.
- Cum adică? Sar eu ca ars din loc, răstindu-mă la el cu mâinile încrucişate la piept. Doar pentru că sunt puţin sensibilă asta nu înseamnă că sunt neputincioasă, iar Kenji... facă ce vrea, nu mă mai interesează.
Nervoasă mi-am rotit trupul în partea cealălaltă, deoarece nu doream să am contact vizual cu blondul, ce schiţa o expresie destul de şireată şi satisfăcută. Mă enerva, mă tachina, asta tot făcea şi totuşi aducând în mijlocul discuţiei vorba de Kenji, mă blocasem.
Asta am făcut, de fiecare dată mă opream, dar de data asta am să încerc să uit, fiindcă nu mai vreau să mai am de aface cu nici unul din ei, prea multă presiune. Şi de fiecare dată mă pierd.
Simţisem mişcându-se ceva, era Naruto care din nou sigur încerca să mă enerveze... Aşa că m-am întors spre el, dar brusc am înlimnit.
El fiind mult prea aproape de mine, abordase o poziţie destul de serioasă, lăsându-şi mâna să se sprijine de tapiţeria albă a banchetei mele. Având o privire intensă care mă săgeta de fiecare dată şi căreia nu îi prea puteam rezista, pur şi simplu încercam să mă feresc, iar capul meu se tot întorcea în toate părţile posibile pentru a nu-i întâlnii din nou veninul ce se propaga din ochi.
Palma lui se aşezase pe obrazul meu care începuse încetul, cu încetul să se roşească treptat. "Nu... ce faci?", mi-am şoptit eu în gând emoţionată.
Începuse să îl mângăie transmiţăndu-mi tot felul de fiori, sentimente, fantezi...fantezii inima mea pulsa, bătea în turbare şi eu cedam cu fiecare secundă pe care o trăiam.
- Îţi este teamă să-ţi arăţi latura sensibilă în faţa mea, văd că te chinui singură, dar eu văd prin tine, chiar pot. Timbrul său era calm uşor nostalgic şi acel zâmbet fin ce-l purta pe chip mă făcea să-l ţintesc cu ochii şi să... să mă apropii mult mai mult de trupul lui, care parcă mă chema într-o îmbrăţişare.
- De unde ştii asta? Încep eu să întreb, glasul tremurându-mi. Nu mă cunoşti, nu ai cum să ştii ce este în inima mea. L-am fixat cu ochii privindu-l sigură pe mine, dar imediat am înghiţit în gol.
- Vroiai să mă săruţi. VOIAI, Vroiai este o formă hibrid incorectă -.-
- Ce? după un moment de linişte am intervenit oripilată. Nu, nu, nu... Dragul meu tu visezi stele verzi cum aş putea eu să doresc aşa ceva, nu sunt ca fostele tale"iubite" să cad în plasa unui astfel de nemernic şi...
Mi-a cuprins faţa în ambele sale palme privindu-mă intens pentru câteva momente, iar după şi-a plecat faţa încet, timp în care eu încă vorbeam, neobservând ceea ce dorea acesta să facă şi m-a sărutat apăsat, blocându-mă.
- Hmmp...!? Îhmm... Naruto! Am strigat surprinsă în timp ce acesta îşi desprinsese buzele de ale mele doar pentru o secundă, ca după să reea sărutul, care mă topea pe dinăuntru.
Nu... nu îmi vine să cred, chiar mă sărută!? Şi de ce mă simt aşa de aeriană? Plutesc. Ceva nu este bine, dar totul pare perfect, greşesc cu ceva dacă nu pot să îi rezist? Trupul său se presează uşor pe al meu şi
simt că nu mai am forţă în oase, cedez uşor doar când mai trag cu ochiul la chipul său.
Simt că mă prăbuşesc, doresc aşa de tare să-mi las capul pe portieră şi să mă îndoi de tot, iar el să continue în acest ritm suav şi tentant. Nu, greşesc, nu e bine, nu ar trebui să fiu aşa, eu îl iubesc pe Kenji. Chiar îl iubesc? Nu ştiu, blondul îmi zboară minţile şi cred că are să-mi fure şi inima. Vaii, vaii, vaiiiiiiiiiiii, ador scena asta, ce n-aș da să o văd în realitate, dar deja mi-o imaginez în minte, totul este așa de perfect, dar stai, TU ești perfectă :o3
De respins, nu l-am respins, iar el nici nu dorea să se întâmple asta, păream uniţi şi de ne clintit. neclintit
Eu tremuram, el mă cuprindea cu grijă şi mă trăgea aproape, ca să nu mă topesc de tot. A devenit un sprijin pentru mine şi de fiecare dată când încerca să-şi strecoare palmele pe sub hainele mele, eu îl cuprindeam de cămaşă şi strângeam cu forţă materialul. Se poate spune că m-am predat diavolului şi acum trebuie să ascult fiecare ordin, fiecare stimul ce îmi face trupul să trepiteze, pe care îl primesc din atingerile sale.
Şi-a desprins pentru câteva secunde buzele de ale mele, a prins de maneta de la scaun şi l-a întins până ce puteam să mă pun de tot, ca pe un pat, apoi a revenit la mine, trântindu-şi palmele pe de o parte şi de alta a chipului meu, privindu-mă cu profunzime, încercând parcă să deschidă acea poartă care făcea legătură cu inima mea, întemniţată.
- Naruto... Am şoptit eu, lăsând în sfârşit glasul să se facă auzit în această linişte nocturnă.
Ochii ne sclipeau puternic, noi continuând să păstrăm tăcerea.
Văzând văpaia aceea luminoasă şi arzătoare din privirea lui am ştiut că avea să urmeze ceva anume, dar eram nesigură pe mine.
- Nu spune nimic, lasă-te învăluită de nopate şi simte cu putere şoaptele muzicale ale insectelor ce ne înconjoară. Hinata, a devenit serios imediat după ce a terminat prima propoziţie, poate mă crezi un mitocan şi un perverst pervers, idiot şi neascultător, dar pentru tine... mi-aş da întreaga viaţă. Ţine minte bine asta, fiindcă nu o vei mai auzi aşa de curând. Vai, vai, vai, și iar vai, Naruto est eun scumpicel dumpticel care mă face să mă topesc -.-, oare mi-l împrumută și mie Hinata ?

Așa, am terminat de corectat și pot spune cu mândrie că nu mai așa multe greșeluțe de tastare și exprimare + de asta, totul se îmbină perfect, fără cusur. Sincer, scrii din ce în ce mai bine și ideea este din ce în ce mai genială. Anw, baftă fluturaș, să o șii din mai bine în mai bine.
Abia aștept ce se va întâmpla, chiar dacă poate știu ce :-?.
[Imagine: Jun0xCa.png]

#94
OMG! Nu ma asteptam, deci tu chiar vrei sa innebunesc?
Sper ca in urmatorul capitol sa continui ca aceeasi scena, nu de alta dar ar fi pacat sa pierzi o asa ocazie, sau mai bine spus sa pierd o asa ocazie. Ce-as fi vrut sa mai continui marcar putin...
Chiar ma sperii cu fraza asta: "Ţine minte bine asta, fiindcă nu o vei mai auzi aşa de curând." Ma nelinisteste extrem de mult.. x__X
Descrierea sentimentelor a fost pur si simplu grozava, ai un mod foarte special de a le exprima imi place foarte mult si chiar ma facea sa ma simt in pielea personajelor.
De actiune, dialog si greseli nu prea mai am ce sa spun... te-ai descurcat bine, dialogul fiind cel mai interesant, din punctul meu de vedere.
Dabea astept sa vad ce ganduri iti umbla prin minte, sper ca nimic rau incat sa devieze scena din capitolul actual.

#95
Deci intr-un final pot sa spun ca am ajuns si eu la ultimul capitol. : ]
Pentru ca sunt foarte multe capitole, iti voi spune pe scurt ce cred eu despre fic.

Tema, ideea si titlul: tema este destul de comuna [asa mi se pare mie] dar ideile si stilul propriu de exprimare fac ca ficul tau sa fie mult mai interesant. Pe parcursul ficului am intalnit multe ideei originale, bine descrise iar acum titlul.. pot sa-ti spun ca pe mine m-a atras foarte mult si desigur micul simbol +18.

Descrierea: stai foarte bine la capitolul asta, reusesti sa surprinzi toate emotiile personajului in asa fel incat sa ni le transmiti si noua.

Dialogul: pai am intalnit dialog cand personajele faceau schimb de replici sau cand era foarte necesar ceea ce e bine... :]]]

Actiunea: pai in tematica ficului actiunea e foarte esentiala, am intalnit din plin actiune bine conturata, ceea ce imi place in special este ca nu grabesti lucrurile. xD

Greseli de tastare/exprimare: pai eu am intalnit cateva greseli de tastatura, nu sunt grave dar ce sa-i faci word-ul se joaca cu noi. ;]]]

Cam atat am avut de zis, putem sa iti las un com de gen " whau ce fain, mi-a placut foarte misto.... astept repede nextul : x : x : x : x : x" cum fac majoritatea userilor pe aici. * Spamul is the King * ._____.
Sper ca ai inteles ce am vrut sa zic, ficul este foarte promitator si ar fi o mare pierdere sa te lasi de el [nici nu cred ca se pune in discutie:]]]

#96
Se pare că s-a ajuns la finanul volumului poveştii (ca să spun aşa).
Am un blocaj, însă am stat şi m-am gândit mai mult şi vă spun că acesta este doar finalul unei prime părţi ale ficului "Good Boys Never Die". Deci o să vin cu o continuare a lui, însă nu aici. Urmează părţile III, IV şi V.
Sper că va plăcut primul "volum" (cu toate că nu este o carte, dar altfel nu ştiu cum să o mai numesc -.-) şi sper să vă placă şi în continuare. Mulţumesc de suport şi că mi-aţi citit ficul.
În special îi mulţumesc lui Mina, Daria, Rose - căi mereu au fost aici şi m-au îndrumat, cât şi celorlalţi. Mersiiiiii!!
Cam atât. Voi veni cu următoarea parte într-un alt thread. <3


~The End~




Utilizatori care citesc acest subiect:
3 Vizitator(i)