[Terminat] "Good Boys Never Die" [naruto][+18]

[Twisty Emerald]

Ohayoo dear :*

Doamne nu am cuvinte, nu am cuvinte, m-ai lasat fara cuvinte:))
Hai totusi sa incerc sa imi gasesc cuvintele, am reusit ceva, nu stiu ce. Ok deci sa vedem:

Am mai zis ca am ramas fara cuvinte, am crezut ca-s acolo, ti-am mai zis ca, atunci sa descrii faci cititorul sa se simpta ca intr-un film? Da, sigur ti-am mai zis dar e adevarat, am terminat capitolul tau zambinand. Am vazut cateva greseli care m-au facut sa cred ca Hinata murise :-w dar inrest e ok, presupun.
App. Draguta ideea sa mparti capitolul in doua parti, asta inseamna ca urmatorul capitol va fi cel final? T.T

Spor la scris si succes in continuare cu desenele si celalalte ficuri :-)
Bye Bye :*

[Mina-chan]

Dupa parerea mea acest capitol este unul dintre cele mai bune pe care le-am citit vreodata.
Nici nu am cuvinte totul este intr-o continua evolutie. Ai descris foarte bine sentimentele la inceput m-ai facut sa plang:)) actiunea si dialog nu mai spun si ele sunt lafel de bune.
Am ramas fara cuvinte, cred ca l-am citit de vreo 3 ori si inca nu ma satur de el. Mi-a placut in special sfarsitul foarte frumos si inventiv, plin de sentimente asa cum imi place mie:">
Sper ca ideile sa-ti vina cat mai repede... spor la scris in continuare sunt sigura ca urmatorul capitol va si si mai bun.
Si nu uita sa ma anunti:*:*

[Sho-Yo]

Buna dulceata,

Esti dulce si modesta pe deasupra:bv: Capitolul a fost superb. Se pare ca Hinata si Naruto sunt destul de indragostiti unul de altul. Mi-a placut cum ai descris ce simte Naruto si nu m'as pune cu el caci cred ca m'as trezi cu vreun pumn in fata b-(. Descrii fiecare lucru si e bun, actiunea nu o grabesti iar dialogul nu'i in exces si nici sec. Prima parte mi'a placut, a fost incitanta si deabia astept patrea a doua a. Merci ca m'ai anuntat si sa ma naunti si de partea a doua.
Succes si inspiratie:bye:

[Paty.Paty]

wow... mi-a placut foo~oarte moo~olt... n_n a fost un capitol foo~oarte luu~ung si foo~oarte soo~oper...^_^ pacat ca s-a terminat... 8-| dar imi pare foarte bine fiindca s-a terminat cu bine... evident, personajele principale nu mor niciodata... :))
mda... poi ce mai pot spune despre acest capitol? are tot ceea ce-i trebuie: descrierea acolo unde trebuie si cat trebuie, dialogul este si el pe acolo la fel de bine pozitionat in enunt, iar actiunea este soo~oper thare!!! :-bd ai avut o idee foo~oarte buna si sper sa revii cu partea a doua cat mai repede cu putintza... :D abia astept sa vad ce se va mai intampla cu NaruHina si cu toate celelalte personaje ale ficului tau... 8->
so... ce sa mai lungim vorba? mi-a placut foarte mult tot ceea ce ai scris... iti urez multa bafta si inspiratie in continuare! sa ma anunti cand apare cea de-a doua parte a acestui fic... ;;) multumesc anticipat! :] si nu uita sa treci si pe la ficul meu cu un comentariu cat de mic ce poate...n_n inca o data iti multumesc! ~_O buh bye! :-h

[Kayla.]

Hello sweety! In sfarsit, dupa ceva timp am trecut si eu pe aici. Sorry pentru intarziere, as fi trecut mai devreme, doar ca am fost plecata si n-am prea avut acces la net + ca am avut niste probleme adolescentine. Eh, sa revenim. Imi place mult capitolul. Chiar nu ma asteptam sa se termine asa de repede prima parte, dar abia astept a doua parte, sunt foarte curioasa de ce se va intampla in continuare intre Naruto si Hinata. Sper sa devina un cuplu, le-ar sta foarte bine impreuna. La capitolul descriere ai stat bine, naratiunea si dialogul au fost la fel de bune. Am cam vazut greseli de tastare, cam multe ce-i drept, iar pe alocuri actiunea mi s-a parut unpic grabita, dar merge. So, that\'s all. Abia astept sa inceapa a doua parte. Spor la scris si nu uita sa ma anunti cand postezi primul capitol din a doua parte. Succes! *hugs*

[hiimera]

Partea a II-a a sosit. Nu e ştiu eu ce.. abia de am reuşit să scriu ceva. :))
Acesta este primul capitol, dar în el nu intrăm direct, fiindcă cei doi au să spună câte ceva înainte de un nou început. :-)
Câteva fragmente din gândul lor. Sper să vă placă.. sincer cred că o dau în spate eu, nici de cum în faţă cu stilul meu banal. --;;

~*Partea a-II-a*~

Capitolul I
~ Hinata ~

Praf ÅŸi pulbere.
De acestea se leaga întregul meu trecut.
Cu cât mă avânt şi mai mult spre viitor cu atât încep să văd lumina, e puternică, caldă şi pură.
Nu o pot atinge încă, dar pot să o simt pe trupul meu rece, bântuit de o lume nebună şi nesigură.
Şă mergi pe sfori , iar în jos un abis.
O gaură neagră ce înghite tot ce-i cade. Nu este uşor, drumul e lung şi primejdios...dar mai bine cu fruntea în sus decât cu privirea în jos.
Şi trecutul să mi-l uit acum, iar un nou început să se facă pregătit pentru mine. Nu mai sunt fata lui tăticu. sunt mare şi cred că sunt îndeajuns de puternică să fac faţă atâtor monştrii a căror drumuri se interesectează cu al meu.
Voi suferi... Poate. Însă ştiu câ mereu după furtună va veni soarele şi că mereu va exista a doua zi. Sfărşitul nu se va ivi, pentru că până şi cel mai nepast final are un nou început.
Am văzut, am auzit, am simţit, am atins moartea cu propriile mele simţuri, iar braţele mele au înconjurat-o subit... Dar eu sunt aici nu acolo. Nu am murit, nu m-am înecat într-o mare de stafi uitate care tânjesc după ce le-a fost luat încă de la început, viaţa.
Nu are elixir, trebuie să o guşti din plin.
Te i-a pe nepregătite şi te învaţă pas cu pas şi niciodată nu trebuie să uiţi.. Căci pe parcursul şirului, omul nu este singur. Vrei nu vrei accepţi acest lucrur şi detaliu important.
Ei au fost acolo pentru mine, la bine şi la rău. Atunci când umeri mi-au fost încărcaţi cu greutăţi, iar mintea invadată de gânduri rele şi urâte, mi-au alungat durerea prin bunătate.
Eu precum un ucenit, iar ei precum un meşter... Am fost ghidată de căldura lor sufletească spre ieşirea din întuneric şi acum trebuie să le mulţumesc, aşa cum am făcut mereu în toţi aceşti ani.
Şi nu cel din urmă.. Dragostea. Un sentiment nărăvaş, necontrolat, arzător, plin de aventuri nebune şi peripeţii neînchipuite.
Aş depăşi toate orizonturile doar ca să-i gust nectarul dulce, iar mierea ei să se prelingă pe întreg trupul meu sfios ducându-mă în cele mai fantezistice locuri posibile.
E doar o închipuire spun alţii, chiar şi o plăsmuire din imaginaţia unor poeţi nebuni din timpuri străvechi.
Dar cum îşi explică aceştia tot acel amalgam de sentimente care îi cuprind când îţi întâlnesc perechea ?Vis sau realitate ? Ce este cu adevărat ?
Ştiu că nu este o iluzie, chiar dacă se poate ca inima să ne fie frântă în bucăţi şi noi să nu mai ştim de propria noastră existenţă, acolo tot va fi cineva care să ne poarte in suflet şi căldura se va pogorâ asupra noastră. Ne dă tăria necesară de a crede în noi şi de a ne depăşi limitele, ... fiindcă pentru iubire cu toţi ne-am sacrifica.
Iubirea duce la ură, dar chiar şi aşa inima ar striga în noi zbuciumată după libertate, o evadare cu tine, o evadare cu acel cineva special noua.
Nici o persoană nu se poate compara cu acea a căror setimente sunt puternice şi a cărui suflet bate doar pentru tine.

~ Naruto ~

De mic am fost un fugar. Şi mă temeam ca monştri să mă prindă, iar la final eu să nu mai exist pe acest pământ nenorocit.
Greu de crezut că acum îmi trăiesc poate mult mai bine ca înainte viaţa. Nici eu nu sunt foarte sigur pe acţiunile mele în ultima vreme, dar un lucruri ştiu sigur, nu sunt singur.
Îi am pe ei, pe ea, pe toţi.. mă poartă ca pe o cruce la gâtul lor şi niciodată nu s-ar îndoi de mine.
Momente de nebunie mă curpind şi pe mine. Dacă nu m-ar cuprinde nu aş ma fi om... Şi cu greu pot să mi le stăpânesc.
Un trecut pătat de sânge crud şi proaspăt, de mic mă ştiu aşa. Fără părinţi, un hoinar precum un căine vagabond urlând pe străzile reci şi pusti.
Ierni geroase precum la pol şi veri fierbinţi precum la ecuator. Nici pic de mâncare dar nici pic de milă, eram considerat câinele străzilor şi noaptea vărsam lacrimi calde ce îmi mai alinau durerea sufletească.
Îmi încălzeau obrajii şi chiar inima. Un gest mărunt din partea unora îmi luminau anumite zile, dar şi loviturile date de alţii mă întărâtau cumplit, altă cale nu era.
O viaţă precum un animal sălbatic aruncat într-un oraş metropolitan, halal viitor. Mă ştergeam cu el la fund... nimeni nu putea să-mi ofere nimic ca să poată să-mi readucă zâmbetul pierdut pe veci.
El a fost o obţiune, una rea, una crudă.. una bogată, dar doar materială.
Satisfacţia se ivea pe chipul lui ridat atunci când ucideam. Şi după ce am scăpat ca prin minune, am ajuns la vechea stare. Singur, o stafie, o nălucă aburoasă, blestemată să fie mereu pierdută în întuneric şi linişte...
Dar după Dumnezeu mi-a văzut suferinţa cumplită şi usturătoare aşa că a trimis un gardian să mă elibereze din mizeria în care trăiam eu atunci.
Om în vârstă cu un chip blând şi puternic, serios pătat de un umor mortal. Mi-a oferit tot ce este mai bun şi pas cu pas tainele vieţii mi s-au împărtăşit treptat.
În descursul acelor ani puteam să mă consider fericit, un puşti împlinit a căror vise nu au fost lăsate să moară în ploaie, ger sau căldură...
Gustând din bucuriile vieţii, simţurile mi s-au dezvoltat, iar mintea a prins rapid mişcările.
Nu am ajuns ce sunt astăzi dacă nu am încetat din am-mi antrena trupul, mintea şi sufletul.
La început am putut fi considerat doar o armă.. dar pe final, am prins drag de lumea înconjurătoare.
Noi porţi s-au deschis şi pentru mine, pe culmile gloriei am devenit cel mai puternic. Sunt asemănat de multe ori cu o bestie din junglă. Dar o asemenea vorbă adresată la persoana mea devine un compliment, indiferent cine mă numeşte.
Înviaţă tot din greşeli se învaţă. Nimic nu are să îţi iasă din prima şi mereu trebuie să te strofoci şi să te zbaţi pentru o bucată de păine. În lux sau nu, mereu am mulţumit celorlalţi pentru mila şi bunătatea pe ca mi-au oferit-o.
Compasiune, iubire, milă, bunătate, grijă. Toate aceastea le regăsesc în oameni din jurul meu, cu toate că mila deja mă dezgustă.. mult prea mult sânge s-a vărsat din cauza mea, însă trebuie să accept crudul adevăr şi să tac.
Şi acum admir stelele, ce nu încetează din a pâlpăi pe cerul pictat de o noanţă închisă. Îmi pun dorinţe, cred şi sper că se vor îndeplini. Deoarece eu nu mă pot considera un Zeu, ci doar un simplu copil dat de un Zeu pe acest pământ împur şi imperfect, a cărăr râni s-au împrimat pe trupul meu firav.
Iar acum tot ceea ce mai pot face este să tind spre ceva mult mai deosebit.

[Daria v2]

Scuze că am întârziat atât, dar sunt vacă rău, adică fac o panaramă pe la profile :)). Nu știu ce să spun, adică știu, decât trei cuvinte : perfect, genial, mirific. Ai o descrie superbă, nu știu cum reușești, surprinzi totul așa de bine, sentimentele, intriga, totul. Nu se vede că abia ai scris ceva, chiar nu se vede, totul pare ireal, crede-mă. Toate se îmbină perfect și chiar nu m-a deranjat că nu ai avut dialog în acest capitol, chiar deloc. Adică sunt atât de prinsă în lectură încât nici nu îmi dau seama dacă ai greșeli de tastare sau anumite greșeli de exprimare. Nu știu, sper să o ți tot așa, te pricepi. Naruto și Hinata, eh, cei doi se merită unul pe altul și fac un cuplu genial, mai ales la modul cum i-ai conturat tu, amândoi gândesc foarte complex O:.

P.S.: Când se pune nextul la Femeia perfectă ;;) ?

[Mina-chan]

Hello.
Ca de atatea mii de ori nu ezit sa-ti spun cat de recunoscatoare sunt.
Nu am sa-ti spun cat de mult mi-a placut pentru ca pur si simplu nu pot sa exprim in cuvinte.
A fost un capitol trist, dar adevarat, pot sa-ti marturisesc ca-l l-am citit de mai multe ori. <<De ce?>> cred ca asa am simtit nevoia...nimic din ce ai spus nu se va uita, va ramane mereu imbibat undeva in mine.
Ai avut o idee surpinzator de placuta, A fost ca o recapitulare a vietii.
Nici macar nu mai am cuvinte tot ce pot sa spun este doar ca m-ai "miÅŸcat" ca sa zic asa. Frumos meriti toate laudele.

[Sho-Yo]

HEHE......

Am ajuns si eu in cele din urma dar am ajuns :D Pot spune ca mi-a placu capitolul dar nu este asa: a fost....genial. Ai descris sentimentele extraordinar dupa parerea mea, supararea tristetea, fericirea, multumirea, etc. Actiunea nu a fost grabita, cat despre dialog: - . Greseli de tastatura parca am vazut una, nu mai stiu sigur. Oricum, ma bucur ca ai postat partea a II a dar nu ai trecut la actiune ci ai preferat sa spui cateva sentimente la inceput.
Foarte frmos si merc! ca m-ai anuntat. Apropo: succes cu continuarea si multa inspiratie!

[hiimera]

Deci.. am reuşit să scriu al doilea capitol.
M-am gândit că ar fi bine să-l postez.. pentru că de multe ori v-am ţinut prea mult în suspans şi cred că va-ţi cam supărat sau cel puţin v-a deranjat. Acum nu ştiu.
Capitolul este lung, am încadrat ceva acţiune.. Dar nu extrem de multă.
Vă spun de acum şi sper să pricepeţi:

Au să fie multe capitole în partea a doua.. şi aici are să se petreacă magia între naruto şi Hinata. După ce voi finaliza această parte voi trece la ultima, adică a-III-a.. unde vor fi mai puţine capitole.

În acelaşi timp vă mulţumesc pentru comentari, mă bucur că vă place, sper să nu vă plictisească.
Şi am o rugăminte: orice greşeală aţi vedea măcar enumeraţi-o.. nu pe toate dar câteva. Sau spuneţi-mi dacă am avut multe sau nu.




Capitolul II
~ Hinata ~





Ce noapte înstelată.
O mireasmă plăcută ce-mi încântă simţurile, este nisipul fin pe care îl zăresc acum. Uşor udat de valurile blânde lăsate să se adune în jurul lui.
Linişte şi pace într-un final. Aşteptam asta de un veac, dar încă nu mi-am trăit viaţa din plin, cum de deja simt că totul s-a scurs printre degetele mele subţiri ? Nu mai înţeleg nici eu, dar cine ar putea înţelege astfel de fenomene neobişnuite.
Nu cred că sunt sigura fată de pe această planetă vie, a căror părinţi deţin împărăţii de firme, hoteluri sau alte lucruri de acest fel. Şi sunt sigură că fiecare fată are un gardian protector lângă ea, nu ca mine un bufon afemeiat precum Naruto.
Şi-l prind din nou în vizorul meu, iar face pe şarmantul cu fetele din casă.. Of când are să înţeleagă că într-o zi o să facă spume la gură şi nu datorită acestui blestem pervers care s-a răsfrâns asupra lui, ci din cauza femeilor care îl vor părăsi. Nu are să fie pe veci tânăr, chipeş, bun la suflet, protector, cu un trup de invidiat.
- Ia stai, ce fac eu acum ? Pentru un moment am crezut că am să cad într-o fantezie cu el.. Doamne îmi pierd minţile şi eu, nu doar el.
Şi oare, el de ce îşi pierde minţile ? Revin asupra balconului, iar mâna mi-o duc şi mi-o aşez peste ochi mei obosiţi de la atâta ... atâta... Naruto.
- Off...
- Oftezi din cauza mea ? Hmm...
Vocea blăndului se face auzită până sus.
Îşi ţinea palmele deschise la gură pentru a mări volumul voci lui masculine, iar cămaşa lui de un albastru vaporos.. defapt mai mult transparentă îi lăsa pectorali şi restul muşchilor bine lucraţi să se ivească. Eu nervoasă la ce tocmai am văzut, m-am trântit cu spatele de peretele camerei mele ca să mă ascund te chipul lui vioi şi zâmbăreţ.
Inima trepita nervoasă şi agitată în pieptul meu, de parcă stătea să-l spargă doar printr-o singură bătaie alarmată...
- Nu te obisi Hinata, vin eu la tine. Stai.
Ah! De ce vocea lui era aşa de dulce, parcă unsă cu miere ce-mi făcea trupul să se cutremure foarte rău şi emoţiile aveau să mă cuprindă într-o secundă.
Parcă îi aud paşi care urcă scările până sus aici la mine... Nu, nu veni... cobor eu. Dar stai eu nici măcar nu stau la etaj, el e cel care a primit camera cea mai mare din casă, nu este drept.
Bosumflată pe acest fapt stupid, mi-am pus mâinila în sân şi m-am strâmbat pentru câteva clipe. Dar imediat am fost luată prin surprindere de blond care intrase făsă să mai ciocăne la uşă.
Panicată m-am agitat, iar corpul s-a mişcat după emoţii, făceam mai rău ca o beţivancă...
- Hey ! Un zâmbet larg şi mare pe chip, pleoapele blonde lăsate care acopereau cele două zmaralde, un trup de Zeu şi un ten aproape bronzat, mă ameţeau. De ce ? Prin gesturile tale am înţeles că ai vrea să mă vezi, nu cred că deranjez.. aşa că intru înăuntru. E vreo problemă dacă închid uşa ? O întrebare aşa de încurcată. Doream să o închidă... Dar doar gândul mă mai putea speria şi fanteziile îşi jucau rolul prin capul meu, iar pe de altă parte doream să o lase, ca nu cumva să mă strige cineva şi eu să fiu surdă sau nesimţită şi să nu răspund...
- Nu ! Am strigat eu panicată, afişănd o expresie facială care l-a făcut pe Naruto să râdă copios, parcă îmi citea gândurile.
- Adică...nu... Degetele de la palma mea s-a lipit cu buzele mele întredeschise, iar ochi mei violacei acum slab luminaţi de soarele de afară care stătea să plece de pe cerul albastru, s-au năpustit spre podea. Ne ştiind ce se mai întâmplă în faţa mea... începeam să simt cum trupul se înfioară.
Iar brusc, mi-am simţit palma luat de la gură, buzele mi le-am simţit atinse uşor şi fin de cineva, iar acel cineva nu putea să fie decât blondul.
Avea o privire aşa de clară şi hotărâtă asupra propriilor fapte pe care le executa fără pic de ruşine sau respect faţă de mine, eu deja am prins locul de victimă, iar el de făptaş.
Nu îi puteam vedea chipul.. nici nu-mi ridicam privirea spre el, sigur de frică.. dar una aşa de dulce şi inocentă.
Mă simt mult mai tănără acum în poziţia asta, de parcă am fi doi adoleşcenţi care am încerca prin gesturi să ne exprimăm unul faţă de celălalt sentimentele.
Nu trebuia să mai continue, eu am iubit şi poate am de gând să îl iau de şot... Doamne am ajuns eu în halul de a cere pe cineva în căsătorie. Nu mai ştiu de capul meu...
- Naruto, vocea lui a spart tăcerea ce se apăsa pe atmosfera care se instalase între noi doi, asta doreşt să spui. Spune atunci, rosteşte-mi numele. Şi-a apropiat buzele de urechea mea, expirând tot acel aer cald ce-mi provoca fiori electrizanţi. Hinata...
Iar ultimul său cuvânt a fost numele meu. Şi eu care credeam că am să-i rezist, însă acum mă simţeam şi mai confuză...
La început de tot când l-am văzut nu aveam asemenea reacţi de... de slăbiciune. Recunosc mă mai enervam când îl vedeam cum se joacă cu sentimentele celor din casa, mai precis a menajerelor sau a restul femeilor care sunt aici. Dar toate acestea din cauza că nu îşi lua serviciul în serios, însă când am avut acel incident nesupravegheat şi am auzit că Hanaby a fost furată, imediat a sărit în maşină cu mine şi a zburat pe şoseaua închinsă, din cauza flăcărilor provocate de cauciucurile decapotabilei.
M-a împresionat, iar adrenalina acea ce se acumulase prin aerul prăfuit, tindea spre un film plin de acţiune, era înflorită fapta lui.. atât de pasionat de ceea ce face şi fără pic de ezitare se aruncă şi în foc doar ca să salveze ce are de protejat. Asta am experimentat-o în cazul meu.
Uimitor ceea ce face şi te miri când îi vezi rânjetul acela în timpul unei lupte sau probleme.
- Naruto, fi atent eu vreau să te dai la o parte. Nu mai am aer din cauza ta şi trupul tău masiv mă striveşte. Dacă ne vede cineva aşa, sau mai rău, Kenji.
- Şă ne vadă, oricum nu el te-a salvat de atâtea ori.
- Doar odată m-ai salvat, am reproşat eu corect. Asta era defapt purul adevăr, în rest doar precum un scut îmi era.
- El plângea aşa de tare...
- Perfect, el măcar ţine la mine nu ca tine... Tocmai intrasem în gura mâtei. Şi zâmbetul lui ştrengar îmi comfirma acest fapt.
- Adică .. vrei să spui că... Şi s-a oprit. Apoi s-a îndepărtat de lângă mine uşor şi eu am avut cale liberă, dar proasta de mine nu a fugit.
În următoarea secundă când am făcut un pas mai în faţă şi după încă unul, verificând cu privirea spatele acestuia, m-am pomeni trântită pe pat, brusc.
- Nu, nu.. lasă-mă naiba, Naruto ! Mă tot zdruncinam eu sub trupul lui puternic, nici aşternutul nu mă punea într-o situaţie mai comfortabilă. Mă deranja cumplit starea asta.
- Priveşte-mă cu atenţie.
Şi-a lipit fruntea de a mea, iar eu trebuia să mă holbez la ochii lui de un albastru fatal. Un chin crud, nu eram în stare de un asemenea lucru... Mă ardeau pe dinăutru, parcă pătrunzându-mi prin proprii mei ochi. Erau profunzi, puternici şi emanau ceva mistic, încă puţin şi leşinul mă găsea. E chiar aşa de greu să-şi dea seama că nici eu nu ştiu ce vreau de la el, sau de la restul... dar în special el.
Mă încurcă, are un stil de te înebuneşte.. pe toate le joacă pe degete, iar eu nu vreau să fiu marioneta lui. Nu sunt un obiect cu care poate să-şi satisfacă plăcerile trupeşti.
Sunt o finţă pentru Dumnezeu.
Eu necesit iubire, precum plantele apă. E vital şi primejdios, dacă nu primesc elixirul acesta mă voi ofili fără a mai spera vreodată la încă o şansă...
- Încetează ! am strigat poruncitor la el. Şi atunci l-am putut privi drept în ochi, fără a mă mai mişca.
- Cum să fac asta ?
- Ce ?
- Ce prostuţă eşti... Nu am cum să fac asta bruneto, eşti irezistibilă. Na că am spus-o.
Şi atunci am putut să văd o mică pată roşie pe obrazul lui. Se putea şi el să fie nervos ca mine ? Ne`, nu are cum.
- Ehem.
Din uşă sa auzit vocea puţin dură a lui Kenji.
Saţenul stătea rezemat de marginea uşi având în mână un buchet cu trandafiri albi, iar în cealălaltă o cutie cu bomboane.
Naruto când l-a zărit nu a făcut decât să se ridice entuziasmat la el şi să-l cuprindă de gât cu mâinile, ca apoi să încerce să-l ... sărute.
- Oh, Kenji ce dulce eşti. Pentru mine ? i le-a înşfăcat aşa de repede precum o vulpe şireată şi a început să miroasă buchetul frumos aranjat. Nu trebuia, mă duc să le spun şi fetelor că vrei să fi iubitul meu şi că acest gest de.. curaj al tău de a veni acum la mine, găsindu-mă cu Hinata care încerca să mă ispitească cu urâţenia ei, este de onorat şi veneral.
Pur şi simplu am rămas cu gura pe jos.. iar ochi erau să-mi iasă din orbite. Nu doar asta, mă apuca râsul, aşa că i-am lăsat.
Kenji da, era nervos.. şi mie nu-mi plăcea în ce ipostază m-a găsit.
Toţi la strigătul de fericire fals a lui Naruto, s-au adunat la bucătărie curioşi de vestea ce avea să le-o dea blondul.
Răsul se înstalese printre noi şi nimeni nu ştia decât să se ţină de burtă şi desigur să-şi ciulească urechile pentru a auzi.
- Kenji şi cu mine vom fi suflete pereche, nu este minunat ? O voce aproape feminină, dar subţiată se auzea din gura lui. Şi nimeni nu aveam cum să-i reziste tipului acestuia. Iar mişcările ondulate pe care trupul lui le executa, mai că mai aveai puţin şi ziceai că este gay.
- Naruto ! A strigat nervos şatenul. Nu am venit ca să mă joc cu tine, iar toate acele nu sunt pentru tine, ci sunt pentru scumpa mea Hinata. Nu mai juca teatru, şti doar să o răneşti.
Nu mi-a plăcut cum a izbucnit, dar îl înţelegeam într-un fel pe săracul băiat.
Naruto ştia cum să ajungă pe nervi unei persoane, iar pe a lui Kenji juca coarda.
Ochi mei se roteau ba la şaten, ba la blond şi la final m-am băgat între ei, luându-l pe iubitul ca să plecâm de la locul cu pricina.
Sunt sigură că Naruto nu dorea decât să găsească o scuză mai plauzibilă, dar mai rău a pus paie pe foc.
Nu sunt infidelă, nu ? Nu mai ştiu nici eu...

Ne-am refugiat într-o cameră departe de ochi celorlalţi.
Chiar nu mai doream certuri, acum că totul s-a terminat aşa mai bine să spun... ar trebui să fim sfinţi. Dar nu ...că Naruto are chef de giugiuleală, iar eu primesc bătaie la fund... Halal viaţă mai am şi eu. Aş prefera să mă fi născut un pscăruş, ce zboară deasupra oceanului şi gustă din plin acel aer sărat şi blând.
Iubtul meu stătea pe fotoliul de lângă peretele brăzdat de geamuri şi perdele roşi arzătoare, privindu-mi fiecare mişcare pe care o făcea...
- Nu vrei să vezi şi cum mă scobesc în nas ? L-am întrebat eu deja iritată de gestul lui tâmpit.
Zic eu de blond.. dar şi el îmi face zile fripte, precum acelea în care mă împloră pe la uşi să mă ofer lui. Uhâ ce amintiri.
Câteva şuviţe îi scăpau pe frunte, acoperindu-i ochii. Se pare că gelul cu care se dăduse nu mai reizista. Avea un păr bogat, iar eu mereu îmi înfigeam degetele prin el, răsfâţăndu-l pe deplin.
Şi zâmbetul care i se ivea pe chipul angelic mă fermeca mereu, reuşea să-mi facă zile pline de soare doar folosindu-se de privirea lui dulce şi vobele suave.
Ne mai putând răbda prea mult l-am rugat, eu aşa mai năstruşnic, să mă lase să îmi odihnesc trupul în braţele lui. El gentleman cum era şi-a despicat mâinile duse odată la piept ca să mă pot ghemui eu.
Imediat m-am năpustit la el, precum o pisică care cerea doar mângăieri.. şi sub nici un fel nu-mi dădeam seama ce naiba mă apucase...
- Mmm.. Ai chef de nebuni Hinata ? Mă întreabă el cu un zâmbet pervers, de parcă dorea să creadă că în noaptea asta eu am să miorlăi.
- Hmm.. Ce zâmbet ai tu şi nu. Nu vreau să fac nimic degajat.
Imediat m-am ridicat de pe picioarele lui, fiindcă îmi creiau îmcomfort. Şi doar când îi întâlneam privirea de viperă mă treceau toţi fiori.
Atunci când am ajuns la geamuri mi-am lăsat fruntea să cadă pe suprafaţa rece a acestora. O senzaţie plăcută şi liniştită.
Nu avea cum să dureze prea mult fiindcă şatenul îşi odihnise palmele pe umeri mei trăgând de bluza mea rozalie mai în jos, dezvelindu-mi partea de sus doar până mai jos de clavicule.
Apoi cu ale sale buze mi-a sărutat umărul stâng, continuând şi pe coloană până ce a ajuns la urechea dreapta.
Am tresărit imediat şi am vrut să evadez din braţele lui, însă în zadar fiindcă nu a dorit sub nici o forma. L-am făcut să mărâie, poate că şi eu exageram puţin ... O să-l las, dar nu foarte mult.
- Kenji !
- Mhh...
- Fi blând.
A surâs amuzat la vorbele mele, ca apoi să mă poată cuprinde de talie şi să începem un mic dans în cerc prin cameră. Mă ţinea strâns de parcă nu dorea să-mi de drumul. Se temea cumva ?
Am tăcut, lăsând acest moment magic să decurcă în ritmul lui natural.
Purtaţi de instincte şi sentimente, inimile noastre care acum băteau într-un ritm egal, zgomotos spărgeau liniştea asurzitoare înstalată.
Îl priveam, iar el pe mine. Ne înecam în irisurile colorate de luminile jucăuse venite ba de la lună, ba de la lămpile de afară. În cameră era întuneric, iar noi ne aventuram în abisul acesta.
Două trupuri scufundate în iubire, învăluite de atingeri suave, priviri ispititoare. Săruturi ce-ţi dezmiardă şi inima zbuciumată.
Ne chinuiam parcă să ne menţinem privirea intactă, dar atunci când ne uitam de-a întregul buzele noastre se atrăgeau ca şi magneţii, pănă ce s-au unit într-un sărut scurt la început, dar adâng la final.
Şi ne afundam şi mai mult în pasiune...Ce aş da ca momentele acestea să nu se termine. Dar ceva mă deranjează şi inima mă doare.
Din nou îl vâd pe Naruto şi tresar din braţele iubitului meu. Rămâne nemişcat în loc privindu-mă întens.
Te rog nu încerca să mă citeşti pe chip, aşa vei descoperi că nu mă gândesc la tine într-un moment ca acesta... Şi oare de ce el mi-a străpuns aşa de violent gândul ? Mă simt rău, mă simt vinovată pentru ceea ce s-a petrecut...