[Terminat] "Good Boys Never Die" [naruto][+18]

[hiimera]

Deci.. am reuşit să scriu al doilea capitol.
M-am gândit că ar fi bine să-l postez.. pentru că de multe ori v-am ţinut prea mult în suspans şi cred că va-ţi cam supărat sau cel puţin v-a deranjat. Acum nu ştiu.
Capitolul este lung, am încadrat ceva acţiune.. Dar nu extrem de multă.
Vă spun de acum şi sper să pricepeţi:

Au să fie multe capitole în partea a doua.. şi aici are să se petreacă magia între naruto şi Hinata. După ce voi finaliza această parte voi trece la ultima, adică a-III-a.. unde vor fi mai puţine capitole.

În acelaşi timp vă mulţumesc pentru comentari, mă bucur că vă place, sper să nu vă plictisească.
Şi am o rugăminte: orice greşeală aţi vedea măcar enumeraţi-o.. nu pe toate dar câteva. Sau spuneţi-mi dacă am avut multe sau nu.




Capitolul II
~ Hinata ~





Ce noapte înstelată.
O mireasmă plăcută ce-mi încântă simţurile, este nisipul fin pe care îl zăresc acum. Uşor udat de valurile blânde lăsate să se adune în jurul lui.
Linişte şi pace într-un final. Aşteptam asta de un veac, dar încă nu mi-am trăit viaţa din plin, cum de deja simt că totul s-a scurs printre degetele mele subţiri ? Nu mai înţeleg nici eu, dar cine ar putea înţelege astfel de fenomene neobişnuite.
Nu cred că sunt sigura fată de pe această planetă vie, a căror părinţi deţin împărăţii de firme, hoteluri sau alte lucruri de acest fel. Şi sunt sigură că fiecare fată are un gardian protector lângă ea, nu ca mine un bufon afemeiat precum Naruto.
Şi-l prind din nou în vizorul meu, iar face pe şarmantul cu fetele din casă.. Of când are să înţeleagă că într-o zi o să facă spume la gură şi nu datorită acestui blestem pervers care s-a răsfrâns asupra lui, ci din cauza femeilor care îl vor părăsi. Nu are să fie pe veci tânăr, chipeş, bun la suflet, protector, cu un trup de invidiat.
- Ia stai, ce fac eu acum ? Pentru un moment am crezut că am să cad într-o fantezie cu el.. Doamne îmi pierd minţile şi eu, nu doar el.
Şi oare, el de ce îşi pierde minţile ? Revin asupra balconului, iar mâna mi-o duc şi mi-o aşez peste ochi mei obosiţi de la atâta ... atâta... Naruto.
- Off...
- Oftezi din cauza mea ? Hmm...
Vocea blăndului se face auzită până sus.
Îşi ţinea palmele deschise la gură pentru a mări volumul voci lui masculine, iar cămaşa lui de un albastru vaporos.. defapt mai mult transparentă îi lăsa pectorali şi restul muşchilor bine lucraţi să se ivească. Eu nervoasă la ce tocmai am văzut, m-am trântit cu spatele de peretele camerei mele ca să mă ascund te chipul lui vioi şi zâmbăreţ.
Inima trepita nervoasă şi agitată în pieptul meu, de parcă stătea să-l spargă doar printr-o singură bătaie alarmată...
- Nu te obisi Hinata, vin eu la tine. Stai.
Ah! De ce vocea lui era aşa de dulce, parcă unsă cu miere ce-mi făcea trupul să se cutremure foarte rău şi emoţiile aveau să mă cuprindă într-o secundă.
Parcă îi aud paşi care urcă scările până sus aici la mine... Nu, nu veni... cobor eu. Dar stai eu nici măcar nu stau la etaj, el e cel care a primit camera cea mai mare din casă, nu este drept.
Bosumflată pe acest fapt stupid, mi-am pus mâinila în sân şi m-am strâmbat pentru câteva clipe. Dar imediat am fost luată prin surprindere de blond care intrase făsă să mai ciocăne la uşă.
Panicată m-am agitat, iar corpul s-a mişcat după emoţii, făceam mai rău ca o beţivancă...
- Hey ! Un zâmbet larg şi mare pe chip, pleoapele blonde lăsate care acopereau cele două zmaralde, un trup de Zeu şi un ten aproape bronzat, mă ameţeau. De ce ? Prin gesturile tale am înţeles că ai vrea să mă vezi, nu cred că deranjez.. aşa că intru înăuntru. E vreo problemă dacă închid uşa ? O întrebare aşa de încurcată. Doream să o închidă... Dar doar gândul mă mai putea speria şi fanteziile îşi jucau rolul prin capul meu, iar pe de altă parte doream să o lase, ca nu cumva să mă strige cineva şi eu să fiu surdă sau nesimţită şi să nu răspund...
- Nu ! Am strigat eu panicată, afişănd o expresie facială care l-a făcut pe Naruto să râdă copios, parcă îmi citea gândurile.
- Adică...nu... Degetele de la palma mea s-a lipit cu buzele mele întredeschise, iar ochi mei violacei acum slab luminaţi de soarele de afară care stătea să plece de pe cerul albastru, s-au năpustit spre podea. Ne ştiind ce se mai întâmplă în faţa mea... începeam să simt cum trupul se înfioară.
Iar brusc, mi-am simţit palma luat de la gură, buzele mi le-am simţit atinse uşor şi fin de cineva, iar acel cineva nu putea să fie decât blondul.
Avea o privire aşa de clară şi hotărâtă asupra propriilor fapte pe care le executa fără pic de ruşine sau respect faţă de mine, eu deja am prins locul de victimă, iar el de făptaş.
Nu îi puteam vedea chipul.. nici nu-mi ridicam privirea spre el, sigur de frică.. dar una aşa de dulce şi inocentă.
Mă simt mult mai tănără acum în poziţia asta, de parcă am fi doi adoleşcenţi care am încerca prin gesturi să ne exprimăm unul faţă de celălalt sentimentele.
Nu trebuia să mai continue, eu am iubit şi poate am de gând să îl iau de şot... Doamne am ajuns eu în halul de a cere pe cineva în căsătorie. Nu mai ştiu de capul meu...
- Naruto, vocea lui a spart tăcerea ce se apăsa pe atmosfera care se instalase între noi doi, asta doreşt să spui. Spune atunci, rosteşte-mi numele. Şi-a apropiat buzele de urechea mea, expirând tot acel aer cald ce-mi provoca fiori electrizanţi. Hinata...
Iar ultimul său cuvânt a fost numele meu. Şi eu care credeam că am să-i rezist, însă acum mă simţeam şi mai confuză...
La început de tot când l-am văzut nu aveam asemenea reacţi de... de slăbiciune. Recunosc mă mai enervam când îl vedeam cum se joacă cu sentimentele celor din casa, mai precis a menajerelor sau a restul femeilor care sunt aici. Dar toate acestea din cauza că nu îşi lua serviciul în serios, însă când am avut acel incident nesupravegheat şi am auzit că Hanaby a fost furată, imediat a sărit în maşină cu mine şi a zburat pe şoseaua închinsă, din cauza flăcărilor provocate de cauciucurile decapotabilei.
M-a împresionat, iar adrenalina acea ce se acumulase prin aerul prăfuit, tindea spre un film plin de acţiune, era înflorită fapta lui.. atât de pasionat de ceea ce face şi fără pic de ezitare se aruncă şi în foc doar ca să salveze ce are de protejat. Asta am experimentat-o în cazul meu.
Uimitor ceea ce face şi te miri când îi vezi rânjetul acela în timpul unei lupte sau probleme.
- Naruto, fi atent eu vreau să te dai la o parte. Nu mai am aer din cauza ta şi trupul tău masiv mă striveşte. Dacă ne vede cineva aşa, sau mai rău, Kenji.
- Şă ne vadă, oricum nu el te-a salvat de atâtea ori.
- Doar odată m-ai salvat, am reproşat eu corect. Asta era defapt purul adevăr, în rest doar precum un scut îmi era.
- El plângea aşa de tare...
- Perfect, el măcar ţine la mine nu ca tine... Tocmai intrasem în gura mâtei. Şi zâmbetul lui ştrengar îmi comfirma acest fapt.
- Adică .. vrei să spui că... Şi s-a oprit. Apoi s-a îndepărtat de lângă mine uşor şi eu am avut cale liberă, dar proasta de mine nu a fugit.
În următoarea secundă când am făcut un pas mai în faţă şi după încă unul, verificând cu privirea spatele acestuia, m-am pomeni trântită pe pat, brusc.
- Nu, nu.. lasă-mă naiba, Naruto ! Mă tot zdruncinam eu sub trupul lui puternic, nici aşternutul nu mă punea într-o situaţie mai comfortabilă. Mă deranja cumplit starea asta.
- Priveşte-mă cu atenţie.
Şi-a lipit fruntea de a mea, iar eu trebuia să mă holbez la ochii lui de un albastru fatal. Un chin crud, nu eram în stare de un asemenea lucru... Mă ardeau pe dinăutru, parcă pătrunzându-mi prin proprii mei ochi. Erau profunzi, puternici şi emanau ceva mistic, încă puţin şi leşinul mă găsea. E chiar aşa de greu să-şi dea seama că nici eu nu ştiu ce vreau de la el, sau de la restul... dar în special el.
Mă încurcă, are un stil de te înebuneşte.. pe toate le joacă pe degete, iar eu nu vreau să fiu marioneta lui. Nu sunt un obiect cu care poate să-şi satisfacă plăcerile trupeşti.
Sunt o finţă pentru Dumnezeu.
Eu necesit iubire, precum plantele apă. E vital şi primejdios, dacă nu primesc elixirul acesta mă voi ofili fără a mai spera vreodată la încă o şansă...
- Încetează ! am strigat poruncitor la el. Şi atunci l-am putut privi drept în ochi, fără a mă mai mişca.
- Cum să fac asta ?
- Ce ?
- Ce prostuţă eşti... Nu am cum să fac asta bruneto, eşti irezistibilă. Na că am spus-o.
Şi atunci am putut să văd o mică pată roşie pe obrazul lui. Se putea şi el să fie nervos ca mine ? Ne`, nu are cum.
- Ehem.
Din uşă sa auzit vocea puţin dură a lui Kenji.
Saţenul stătea rezemat de marginea uşi având în mână un buchet cu trandafiri albi, iar în cealălaltă o cutie cu bomboane.
Naruto când l-a zărit nu a făcut decât să se ridice entuziasmat la el şi să-l cuprindă de gât cu mâinile, ca apoi să încerce să-l ... sărute.
- Oh, Kenji ce dulce eşti. Pentru mine ? i le-a înşfăcat aşa de repede precum o vulpe şireată şi a început să miroasă buchetul frumos aranjat. Nu trebuia, mă duc să le spun şi fetelor că vrei să fi iubitul meu şi că acest gest de.. curaj al tău de a veni acum la mine, găsindu-mă cu Hinata care încerca să mă ispitească cu urâţenia ei, este de onorat şi veneral.
Pur şi simplu am rămas cu gura pe jos.. iar ochi erau să-mi iasă din orbite. Nu doar asta, mă apuca râsul, aşa că i-am lăsat.
Kenji da, era nervos.. şi mie nu-mi plăcea în ce ipostază m-a găsit.
Toţi la strigătul de fericire fals a lui Naruto, s-au adunat la bucătărie curioşi de vestea ce avea să le-o dea blondul.
Răsul se înstalese printre noi şi nimeni nu ştia decât să se ţină de burtă şi desigur să-şi ciulească urechile pentru a auzi.
- Kenji şi cu mine vom fi suflete pereche, nu este minunat ? O voce aproape feminină, dar subţiată se auzea din gura lui. Şi nimeni nu aveam cum să-i reziste tipului acestuia. Iar mişcările ondulate pe care trupul lui le executa, mai că mai aveai puţin şi ziceai că este gay.
- Naruto ! A strigat nervos şatenul. Nu am venit ca să mă joc cu tine, iar toate acele nu sunt pentru tine, ci sunt pentru scumpa mea Hinata. Nu mai juca teatru, şti doar să o răneşti.
Nu mi-a plăcut cum a izbucnit, dar îl înţelegeam într-un fel pe săracul băiat.
Naruto ştia cum să ajungă pe nervi unei persoane, iar pe a lui Kenji juca coarda.
Ochi mei se roteau ba la şaten, ba la blond şi la final m-am băgat între ei, luându-l pe iubitul ca să plecâm de la locul cu pricina.
Sunt sigură că Naruto nu dorea decât să găsească o scuză mai plauzibilă, dar mai rău a pus paie pe foc.
Nu sunt infidelă, nu ? Nu mai ştiu nici eu...

Ne-am refugiat într-o cameră departe de ochi celorlalţi.
Chiar nu mai doream certuri, acum că totul s-a terminat aşa mai bine să spun... ar trebui să fim sfinţi. Dar nu ...că Naruto are chef de giugiuleală, iar eu primesc bătaie la fund... Halal viaţă mai am şi eu. Aş prefera să mă fi născut un pscăruş, ce zboară deasupra oceanului şi gustă din plin acel aer sărat şi blând.
Iubtul meu stătea pe fotoliul de lângă peretele brăzdat de geamuri şi perdele roşi arzătoare, privindu-mi fiecare mişcare pe care o făcea...
- Nu vrei să vezi şi cum mă scobesc în nas ? L-am întrebat eu deja iritată de gestul lui tâmpit.
Zic eu de blond.. dar şi el îmi face zile fripte, precum acelea în care mă împloră pe la uşi să mă ofer lui. Uhâ ce amintiri.
Câteva şuviţe îi scăpau pe frunte, acoperindu-i ochii. Se pare că gelul cu care se dăduse nu mai reizista. Avea un păr bogat, iar eu mereu îmi înfigeam degetele prin el, răsfâţăndu-l pe deplin.
Şi zâmbetul care i se ivea pe chipul angelic mă fermeca mereu, reuşea să-mi facă zile pline de soare doar folosindu-se de privirea lui dulce şi vobele suave.
Ne mai putând răbda prea mult l-am rugat, eu aşa mai năstruşnic, să mă lase să îmi odihnesc trupul în braţele lui. El gentleman cum era şi-a despicat mâinile duse odată la piept ca să mă pot ghemui eu.
Imediat m-am năpustit la el, precum o pisică care cerea doar mângăieri.. şi sub nici un fel nu-mi dădeam seama ce naiba mă apucase...
- Mmm.. Ai chef de nebuni Hinata ? Mă întreabă el cu un zâmbet pervers, de parcă dorea să creadă că în noaptea asta eu am să miorlăi.
- Hmm.. Ce zâmbet ai tu şi nu. Nu vreau să fac nimic degajat.
Imediat m-am ridicat de pe picioarele lui, fiindcă îmi creiau îmcomfort. Şi doar când îi întâlneam privirea de viperă mă treceau toţi fiori.
Atunci când am ajuns la geamuri mi-am lăsat fruntea să cadă pe suprafaţa rece a acestora. O senzaţie plăcută şi liniştită.
Nu avea cum să dureze prea mult fiindcă şatenul îşi odihnise palmele pe umeri mei trăgând de bluza mea rozalie mai în jos, dezvelindu-mi partea de sus doar până mai jos de clavicule.
Apoi cu ale sale buze mi-a sărutat umărul stâng, continuând şi pe coloană până ce a ajuns la urechea dreapta.
Am tresărit imediat şi am vrut să evadez din braţele lui, însă în zadar fiindcă nu a dorit sub nici o forma. L-am făcut să mărâie, poate că şi eu exageram puţin ... O să-l las, dar nu foarte mult.
- Kenji !
- Mhh...
- Fi blând.
A surâs amuzat la vorbele mele, ca apoi să mă poată cuprinde de talie şi să începem un mic dans în cerc prin cameră. Mă ţinea strâns de parcă nu dorea să-mi de drumul. Se temea cumva ?
Am tăcut, lăsând acest moment magic să decurcă în ritmul lui natural.
Purtaţi de instincte şi sentimente, inimile noastre care acum băteau într-un ritm egal, zgomotos spărgeau liniştea asurzitoare înstalată.
Îl priveam, iar el pe mine. Ne înecam în irisurile colorate de luminile jucăuse venite ba de la lună, ba de la lămpile de afară. În cameră era întuneric, iar noi ne aventuram în abisul acesta.
Două trupuri scufundate în iubire, învăluite de atingeri suave, priviri ispititoare. Săruturi ce-ţi dezmiardă şi inima zbuciumată.
Ne chinuiam parcă să ne menţinem privirea intactă, dar atunci când ne uitam de-a întregul buzele noastre se atrăgeau ca şi magneţii, pănă ce s-au unit într-un sărut scurt la început, dar adâng la final.
Şi ne afundam şi mai mult în pasiune...Ce aş da ca momentele acestea să nu se termine. Dar ceva mă deranjează şi inima mă doare.
Din nou îl vâd pe Naruto şi tresar din braţele iubitului meu. Rămâne nemişcat în loc privindu-mă întens.
Te rog nu încerca să mă citeşti pe chip, aşa vei descoperi că nu mă gândesc la tine într-un moment ca acesta... Şi oare de ce el mi-a străpuns aşa de violent gândul ? Mă simt rău, mă simt vinovată pentru ceea ce s-a petrecut...