17-10-2011, 08:52 PM
merci mult de pareri, chiar sunt importante pentru mine >:D<
Oliver pov.
Ea e ca un fluture, un future care-si inalta aripile superbe in fata tuturor lasandu-i sa o admire, pentru ca iubeste sa fie in centrul atentiei, iubeste sa se simta iubita de cei din jur. Si eu am fost primul care nu i-am cazut la picioare, eu, o libelula care abia reuseste sa se mentina in zbor. Si simt ca o sa cad, o sa cad odata ce prezenta ei va deveni invizibila, odata ce nu-i voi mai simti mirosul, gustul, caldura, tot…
Am nevoie sa te simt langa mine. Sa stiu ca ma iubesti sau ca ma urasti din strafundul inimi, cat timp eu voi fi acela care-ti va colinda gandurile in fiecare diminiata.
Ma trezesc din pat cu aceleasi ganduri stupide. Nu am reusit sa dorm prea mult dar nu-mi permit sa lipsesc inca o zi, desi mi-ar fi usor sa-l onving pe doctor ca-s bolnav.
De altfel, poate ar trebui sa recunosc ca ma duc doar pentru ea…
Sunetul mult prea dezagreabil si puternic scos de telefonul de pe noptiera ma face sa tresar, trezindu-mi parca simturile la viata. Raspund cu un ‘alo’ prea plictisit chiar si pentru mine. Vocea puternica a tatalui meu mai are putin si-mi sparge timpanele.
-Fiule, in vreo trei ore ajung in oras si dupa ce rezolv niste probleme personale vin sa-ti distrug viata linistita si fara griji.
-Mda, sigur… ii spun plicisit deja de discutie.
-Mda, si vreau sa o cunosc si pe fata ceea neaparat, si sper ca nu o sa fie necesar sa te urmaresc si sa ghicesc eu care e…
Imi spune mult prea serios ca sa cred ca e numai o gluma aiurita atat de tipica lui. Si oricum, am de gand sa le fac cunostinta, ce mod mai bun de a o convinge sa vina la mine. Un zambet stupid dar plin de subinteles imi apare brusc pe chip.
-Bine, bine… ii spun tatei ca mai apoi sa inchid telefonul fara sa-l mai las sa adaunge ceva.
Ma ridic din pat brusc parca dintr-o data avand mult mai multa energie. Intru in baie si imi arunc cativa pumni de apa pe chip sperand sa reusesc sa ma mentin treaz toata ziua.
Imi trag pe mine un tricou turcoaz si o pereche de blugi albatri destul de simpli si geanta cu materile de ieri in spate si ies pe usa apartamentului inchizand-o in graba.
Merg neobisnuit de repede, ajungand in scurt timp langa cafenea, aceiasi cafenea care tine in ea, ca un cufar, zeci de amintiri. Ma opresc pentru cateva secunde ca mai apoi sa dau dezaprobator din cap de doua ori si sa merg mai departe.
Imediat ma aflu la intrarea in scoala, la etajul unu si mai apoi in fata clasei ei intrand linistit, de parca nu ar fi nimic neobisnuit. Imi invart privirea prin clasa fara sa o gasesc insa pe Ada, in schimb, prietena ei Liz imi face semn sa ma propii de banca ei. Fara sa ezit ma duc direct langa ea intreband-o daca stie pe unde e satena. Vad cum se uita in spatele meu ca mai apoi sa-mi faca semn cu degetul spre usa pe care tocmai intrasem
Ma intorc brusc si o vad pe cea pe care o cautam stand in usa, respirand parca sacadat. Ma duc spre ea cu pasi rapizi si ies afara din clasa tragand-o aproape dupa mine.
-Am incercat sa te prind dar... Imi spune inca respirand greu, evident chiar incercase.
Ii soptesc un “nu-i nimic†si intr-un impuls de moment ii sarut fruntea ca unui copil la care ii spui ca e bine ca s-a straduit, chiar daca nu a reusit ce si-a propus.
Mai apoi ma departez putin de ea surprins de propriu-mi gest. Ma priveste cu ochii mari, usor confuzi dar nu zice nimic. Dupa cateva secunde ma hotarasc sa sparg eu gheata.
-Daca ai timp astazi, e cineva care vrea sa te cunoasca. La mine acasa, mai tarziu..
Ma opresc cand ii intalnesc privirea aproape speriata. Ma intreaba la cine ma refer si ii spun ca e o surpiza si daca vrea sa afle trebuie sa vina.
-Hmmm, sa ziceam ca manata de pura curiozitate o sa vin. Imi zice zambindu-mi ca mai apoi sa intre in clasa facandu-mi cu mana. Mda, exact ca atunci cad am lasat-o eu cu ochii in soare.
Zambesc mai mult pentru mine si ma indrept spre propria-mi clasa, ajungand surpinzator de repede si ma arunc pe scaun trantindu-mi geanta langa banca. Imi inchid ochii pentru o secunda imaginea ei aparandu-mi instantaneu in cap.
-Te-a prins iubitica din urma? Fugea dupa tine ca o disperata…
Ma incrunt recunoscandu-i vocea cu o usurinta dezgustatoare ca abia dupa sa-mi deschid ochii.
-Dimitri, te sfatuiesc sa-ti vezi de viata ta. Nici macar nu inteleg de ce naibi ti-ai consuma energia cu viata personala a altora.
-Si daca-ti spun ca o vreau pe Ada pentru mine? Imi spune pe un ton ce ar fi trebuit sa ma intimideze. Il privesc scarbit deja de toate figurile lui ca mai apoi sa-l ignor pur si simplu facandu-l sa se retraga singur.
***
Orele au trecut repede. Cred ca abia acum incep sa devin si eu constient de ce se intampla in jurul meu, acum cand merg langa ea spre apartamentul meu. Ajungem repede, sau poate e din caza ca sunt langa ea si intodeauna reusesc sa uit notiunea timpului atunci cand ii simt prezenta. Amanunte oricum neimportante acum.
Nu ma obosesc sa deschid eu usa, sun la sonerie si in mai putin de un minut usa este deschisa de tatal meu.
Imi zambeste larg punandu-si o mana pe umarul meu ca imediat sa uite complet de prezenta mea si sa o asalteze pe satena.
Ada pov.
Suna la sonerie si usa este deschisa de un domn inalt, parul il are de un saten inchis care pare atat de nepotrivit cu culoarea vernila a ochiilor. Trasaturile fetei seaman cu cele a lui Oliver ceea ce ma face sa ma gandesc ca e tatal lui cel mai probabil. Si asta ma pune pe ganduri, de ce ar vrea tatal lui sa ma cunoasca pe mine?
Nu reusesc sa gandesc prea mult ca deja tatal lui ma priveste cu un zambet ciudat pe fata, cert e ca i-am atras atentia.
-Fiule, daca ea e cea care iti cauzeaza starile alea ciudate ale tale, as zice ca merita. Acuma sper ca nu mituit-o cu ceva sa vina sa ma cunoasca si in realitate nici nu intoarce capul spre tine.
Chicotesc amuzata de ultimele cuvinte ale tatalui lui Oliver. Il privesc pe saten, ce inca sta in stanga mea si ii descopar o privire exasperata. Cu siguranta nu-i convine cum tatal lui zice toate lucrurile pe fata. Desi asta m-ar putea face si pe mine sa ma simt incomod poate. Ah, ceva imi spune ca o sa regret ca ma aflu aici cat de curand.
Tatal lui ne invita inauntru scuzandu-se ca ne-a tinut in usa pentru doua minute intregi ca mai apoi sa ne refugiem toti in camera de zi unde erau deja pregatite trei cani de cafea. Zambesc, se pare ca deja a resuit sa-mi faca o pofta desi nu ma cunoaste, si asaltez cana de cafea sorbind usor din ea.
-Of, se pare ca si prietena ta e la fel de “iubitoare de cafea†ca si tine.
Era sa ma inec cand a rostit “prietena ta†dar reusesc cu greu sa-mi pastrez calmul desi realizez ca cel mai probabil sunt deja rosie. Aaah, inainte de al cunoaste pe el nu ma roseam niciodata. Dar in momente ca acestea realizez cat de mult m-am schimbat, chiar daca uneori mi-e dor de ceea ce am fost odata, desi poate nu ar trebui…
Tatal lui mai imi pune cateva intrebari, toate parand sa aiba un subinteles. Oliver doar sta plictisit pe fotoliu, zambindu-mi din cand in cand, parca zicandu-mi ca are sa se recompenseze pentru faza asta. Desi, defapt nu e nevoie, pana la urma tatal lui e amuzant, chiar daca e insistent…
-Stii Ada, imi placi mult. Probabil ca orice alta fata deja ar fi iesit trantind usa satula de intrebarile mele aiurea. Tu ma intelegi totusi, imi vad fiul rar si imi place sa stiu ca e pe maini bune, mai ales ca in ultima perioada pare mai absent.
Ii zambesc intelegator, parca ne-am intelege perfect unul pe celalalt.
-Ati putea sa nu mai vorbiti despre problemele mele de fata cu mine. Si oricum… se insereaza. Zice in timp ce priveste spre geam.
Chiar s-a intunecat, desi mi-e greu sa cred ca a trecut atata timp pe nesimtite. In mai putin de doua minute sunt gata de plecare, Oliver fiind obligat de tatal lui sa ma conduca, desi tind sa cred ca nu-l deranjeaza prea mult.
Tatal lui imi multumeste inca o data ca am venit dupa care imi pupa fruntea, un gest parintesc, care totusi imi aminteste ca Oliver a facut acelas lucru de diminiata. Desi atunci am simtit cu totul altceva…
Mergem incet, parca incercand sa lungim timpul in care vom sta impreuna. Si cat de dor mi-a fost de el, sa stau pur si simplu langa el, desi mi-as dori ca distanta dintre noi sa dispara. Sa-l strang in brate si sa-i simt caldura. Dar mi s-ar parea un gest mult prea deplasat in momentul asta. Asa ca continui sa merg tacuta…
Afara e mai intuneric decat credeam, iar frigul isi face prezenta tot mai puternic cu fiecare minut care trece. Vantul devenind necrutator cand noi ajungem abia la jumatatea drumului. Incep instantaeu sa tremur, chiar daca incerc sa ma abtin, nu am nici o sansa. Vantul rece intra cu usurinta pe sub hainele mele poate prea subtiri, facandu-mi trupul sa amorteasca.
Simt bratul lui Oliver cum si-l trece peste umarul meu bagandu-ma langa el in bluza lui destul de larguta. Ah, si cum as putea sa neg sentimentul placut pe care mi-l transmite intregul lui trup, chiar si respiratia lui usor sacadata. Stiu ca si lui ii e frig, asa ca ma apropii de el strangandu-i trupul in bratele mele, reusind astfel sa amplific caldura de care ne bucuram. Desi cel mai probabil prezenta lui atat de aproape de mine e cea care-mi da fiori de caldura atat de placuti in tot trupul.
Simt regret atunci cand deja pot vedea blocul meu, chiar daca stiam ca drumul nu poate dura la nesfarsit. Ca nu pot sa-l tin langa mine intreaga noapte, desi poate mi-as dorii asta mai mult decat vreau sa recunosc.
Ii spun noapte buna si intru in apartament fara sa privesc in spate. As fi vrut sa ne despartim altfel dar riscam sa nu-l mai pot lasa sa plece de langa mine si nu vreau sa-i fur timpul petrecut cu tatal lui. Dar stiu sigur ca nu mai pot suporta toata situatia asta pentru mult timp, cand totul pare atat de evident in ochii altora, noi de ce continuam sa fim orbi? De ce refuzam faptul ca suntem dependeti unul de altul desi simtim asta in fiecare zii si in fiecare noapte. Si chiar e posibil ca el sa nu simta acelas lucru? Nu vreau sa cred asta…
asta e, mai lung ca de obicei :))
Capitolul 17
Am crezut ca timpul ne va apropia, ca vom invata sa iubim impreuna, ca ne vom pierde intr-un ocean de vise si vom prinde aripi zburand mai apoi
impreuna spre infinit. Dar infinitul e mult prea departe, iar tu ai devenit atat de naiva, iar doar el pare sa aiba in ochii tai aripile care te-ar putea purta undeve departe… spre rasarit poate…
impreuna spre infinit. Dar infinitul e mult prea departe, iar tu ai devenit atat de naiva, iar doar el pare sa aiba in ochii tai aripile care te-ar putea purta undeve departe… spre rasarit poate…
Oliver pov.
Ea e ca un fluture, un future care-si inalta aripile superbe in fata tuturor lasandu-i sa o admire, pentru ca iubeste sa fie in centrul atentiei, iubeste sa se simta iubita de cei din jur. Si eu am fost primul care nu i-am cazut la picioare, eu, o libelula care abia reuseste sa se mentina in zbor. Si simt ca o sa cad, o sa cad odata ce prezenta ei va deveni invizibila, odata ce nu-i voi mai simti mirosul, gustul, caldura, tot…
Am nevoie sa te simt langa mine. Sa stiu ca ma iubesti sau ca ma urasti din strafundul inimi, cat timp eu voi fi acela care-ti va colinda gandurile in fiecare diminiata.
Ma trezesc din pat cu aceleasi ganduri stupide. Nu am reusit sa dorm prea mult dar nu-mi permit sa lipsesc inca o zi, desi mi-ar fi usor sa-l onving pe doctor ca-s bolnav.
De altfel, poate ar trebui sa recunosc ca ma duc doar pentru ea…
Sunetul mult prea dezagreabil si puternic scos de telefonul de pe noptiera ma face sa tresar, trezindu-mi parca simturile la viata. Raspund cu un ‘alo’ prea plictisit chiar si pentru mine. Vocea puternica a tatalui meu mai are putin si-mi sparge timpanele.
-Fiule, in vreo trei ore ajung in oras si dupa ce rezolv niste probleme personale vin sa-ti distrug viata linistita si fara griji.
-Mda, sigur… ii spun plicisit deja de discutie.
-Mda, si vreau sa o cunosc si pe fata ceea neaparat, si sper ca nu o sa fie necesar sa te urmaresc si sa ghicesc eu care e…
Imi spune mult prea serios ca sa cred ca e numai o gluma aiurita atat de tipica lui. Si oricum, am de gand sa le fac cunostinta, ce mod mai bun de a o convinge sa vina la mine. Un zambet stupid dar plin de subinteles imi apare brusc pe chip.
-Bine, bine… ii spun tatei ca mai apoi sa inchid telefonul fara sa-l mai las sa adaunge ceva.
Ma ridic din pat brusc parca dintr-o data avand mult mai multa energie. Intru in baie si imi arunc cativa pumni de apa pe chip sperand sa reusesc sa ma mentin treaz toata ziua.
Imi trag pe mine un tricou turcoaz si o pereche de blugi albatri destul de simpli si geanta cu materile de ieri in spate si ies pe usa apartamentului inchizand-o in graba.
Merg neobisnuit de repede, ajungand in scurt timp langa cafenea, aceiasi cafenea care tine in ea, ca un cufar, zeci de amintiri. Ma opresc pentru cateva secunde ca mai apoi sa dau dezaprobator din cap de doua ori si sa merg mai departe.
Imediat ma aflu la intrarea in scoala, la etajul unu si mai apoi in fata clasei ei intrand linistit, de parca nu ar fi nimic neobisnuit. Imi invart privirea prin clasa fara sa o gasesc insa pe Ada, in schimb, prietena ei Liz imi face semn sa ma propii de banca ei. Fara sa ezit ma duc direct langa ea intreband-o daca stie pe unde e satena. Vad cum se uita in spatele meu ca mai apoi sa-mi faca semn cu degetul spre usa pe care tocmai intrasem
Ma intorc brusc si o vad pe cea pe care o cautam stand in usa, respirand parca sacadat. Ma duc spre ea cu pasi rapizi si ies afara din clasa tragand-o aproape dupa mine.
-Am incercat sa te prind dar... Imi spune inca respirand greu, evident chiar incercase.
Ii soptesc un “nu-i nimic†si intr-un impuls de moment ii sarut fruntea ca unui copil la care ii spui ca e bine ca s-a straduit, chiar daca nu a reusit ce si-a propus.
Mai apoi ma departez putin de ea surprins de propriu-mi gest. Ma priveste cu ochii mari, usor confuzi dar nu zice nimic. Dupa cateva secunde ma hotarasc sa sparg eu gheata.
-Daca ai timp astazi, e cineva care vrea sa te cunoasca. La mine acasa, mai tarziu..
Ma opresc cand ii intalnesc privirea aproape speriata. Ma intreaba la cine ma refer si ii spun ca e o surpiza si daca vrea sa afle trebuie sa vina.
-Hmmm, sa ziceam ca manata de pura curiozitate o sa vin. Imi zice zambindu-mi ca mai apoi sa intre in clasa facandu-mi cu mana. Mda, exact ca atunci cad am lasat-o eu cu ochii in soare.
Zambesc mai mult pentru mine si ma indrept spre propria-mi clasa, ajungand surpinzator de repede si ma arunc pe scaun trantindu-mi geanta langa banca. Imi inchid ochii pentru o secunda imaginea ei aparandu-mi instantaneu in cap.
-Te-a prins iubitica din urma? Fugea dupa tine ca o disperata…
Ma incrunt recunoscandu-i vocea cu o usurinta dezgustatoare ca abia dupa sa-mi deschid ochii.
-Dimitri, te sfatuiesc sa-ti vezi de viata ta. Nici macar nu inteleg de ce naibi ti-ai consuma energia cu viata personala a altora.
-Si daca-ti spun ca o vreau pe Ada pentru mine? Imi spune pe un ton ce ar fi trebuit sa ma intimideze. Il privesc scarbit deja de toate figurile lui ca mai apoi sa-l ignor pur si simplu facandu-l sa se retraga singur.
***
Orele au trecut repede. Cred ca abia acum incep sa devin si eu constient de ce se intampla in jurul meu, acum cand merg langa ea spre apartamentul meu. Ajungem repede, sau poate e din caza ca sunt langa ea si intodeauna reusesc sa uit notiunea timpului atunci cand ii simt prezenta. Amanunte oricum neimportante acum.
Nu ma obosesc sa deschid eu usa, sun la sonerie si in mai putin de un minut usa este deschisa de tatal meu.
Imi zambeste larg punandu-si o mana pe umarul meu ca imediat sa uite complet de prezenta mea si sa o asalteze pe satena.
Ada pov.
Suna la sonerie si usa este deschisa de un domn inalt, parul il are de un saten inchis care pare atat de nepotrivit cu culoarea vernila a ochiilor. Trasaturile fetei seaman cu cele a lui Oliver ceea ce ma face sa ma gandesc ca e tatal lui cel mai probabil. Si asta ma pune pe ganduri, de ce ar vrea tatal lui sa ma cunoasca pe mine?
Nu reusesc sa gandesc prea mult ca deja tatal lui ma priveste cu un zambet ciudat pe fata, cert e ca i-am atras atentia.
-Fiule, daca ea e cea care iti cauzeaza starile alea ciudate ale tale, as zice ca merita. Acuma sper ca nu mituit-o cu ceva sa vina sa ma cunoasca si in realitate nici nu intoarce capul spre tine.
Chicotesc amuzata de ultimele cuvinte ale tatalui lui Oliver. Il privesc pe saten, ce inca sta in stanga mea si ii descopar o privire exasperata. Cu siguranta nu-i convine cum tatal lui zice toate lucrurile pe fata. Desi asta m-ar putea face si pe mine sa ma simt incomod poate. Ah, ceva imi spune ca o sa regret ca ma aflu aici cat de curand.
Tatal lui ne invita inauntru scuzandu-se ca ne-a tinut in usa pentru doua minute intregi ca mai apoi sa ne refugiem toti in camera de zi unde erau deja pregatite trei cani de cafea. Zambesc, se pare ca deja a resuit sa-mi faca o pofta desi nu ma cunoaste, si asaltez cana de cafea sorbind usor din ea.
-Of, se pare ca si prietena ta e la fel de “iubitoare de cafea†ca si tine.
Era sa ma inec cand a rostit “prietena ta†dar reusesc cu greu sa-mi pastrez calmul desi realizez ca cel mai probabil sunt deja rosie. Aaah, inainte de al cunoaste pe el nu ma roseam niciodata. Dar in momente ca acestea realizez cat de mult m-am schimbat, chiar daca uneori mi-e dor de ceea ce am fost odata, desi poate nu ar trebui…
Tatal lui mai imi pune cateva intrebari, toate parand sa aiba un subinteles. Oliver doar sta plictisit pe fotoliu, zambindu-mi din cand in cand, parca zicandu-mi ca are sa se recompenseze pentru faza asta. Desi, defapt nu e nevoie, pana la urma tatal lui e amuzant, chiar daca e insistent…
-Stii Ada, imi placi mult. Probabil ca orice alta fata deja ar fi iesit trantind usa satula de intrebarile mele aiurea. Tu ma intelegi totusi, imi vad fiul rar si imi place sa stiu ca e pe maini bune, mai ales ca in ultima perioada pare mai absent.
Ii zambesc intelegator, parca ne-am intelege perfect unul pe celalalt.
-Ati putea sa nu mai vorbiti despre problemele mele de fata cu mine. Si oricum… se insereaza. Zice in timp ce priveste spre geam.
Chiar s-a intunecat, desi mi-e greu sa cred ca a trecut atata timp pe nesimtite. In mai putin de doua minute sunt gata de plecare, Oliver fiind obligat de tatal lui sa ma conduca, desi tind sa cred ca nu-l deranjeaza prea mult.
Tatal lui imi multumeste inca o data ca am venit dupa care imi pupa fruntea, un gest parintesc, care totusi imi aminteste ca Oliver a facut acelas lucru de diminiata. Desi atunci am simtit cu totul altceva…
Mergem incet, parca incercand sa lungim timpul in care vom sta impreuna. Si cat de dor mi-a fost de el, sa stau pur si simplu langa el, desi mi-as dori ca distanta dintre noi sa dispara. Sa-l strang in brate si sa-i simt caldura. Dar mi s-ar parea un gest mult prea deplasat in momentul asta. Asa ca continui sa merg tacuta…
Afara e mai intuneric decat credeam, iar frigul isi face prezenta tot mai puternic cu fiecare minut care trece. Vantul devenind necrutator cand noi ajungem abia la jumatatea drumului. Incep instantaeu sa tremur, chiar daca incerc sa ma abtin, nu am nici o sansa. Vantul rece intra cu usurinta pe sub hainele mele poate prea subtiri, facandu-mi trupul sa amorteasca.
Simt bratul lui Oliver cum si-l trece peste umarul meu bagandu-ma langa el in bluza lui destul de larguta. Ah, si cum as putea sa neg sentimentul placut pe care mi-l transmite intregul lui trup, chiar si respiratia lui usor sacadata. Stiu ca si lui ii e frig, asa ca ma apropii de el strangandu-i trupul in bratele mele, reusind astfel sa amplific caldura de care ne bucuram. Desi cel mai probabil prezenta lui atat de aproape de mine e cea care-mi da fiori de caldura atat de placuti in tot trupul.
Simt regret atunci cand deja pot vedea blocul meu, chiar daca stiam ca drumul nu poate dura la nesfarsit. Ca nu pot sa-l tin langa mine intreaga noapte, desi poate mi-as dorii asta mai mult decat vreau sa recunosc.
Ii spun noapte buna si intru in apartament fara sa privesc in spate. As fi vrut sa ne despartim altfel dar riscam sa nu-l mai pot lasa sa plece de langa mine si nu vreau sa-i fur timpul petrecut cu tatal lui. Dar stiu sigur ca nu mai pot suporta toata situatia asta pentru mult timp, cand totul pare atat de evident in ochii altora, noi de ce continuam sa fim orbi? De ce refuzam faptul ca suntem dependeti unul de altul desi simtim asta in fiecare zii si in fiecare noapte. Si chiar e posibil ca el sa nu simta acelas lucru? Nu vreau sa cred asta…
asta e, mai lung ca de obicei :))
