Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

[Terminat] Dincolo de cuvinte, ego-ul ne stapaneste pe fiecare

#34
ca tot e sec capitolul trecut :D



Capitolul 16


Sopteste-mi in ureche cuvinte nemuritoare, aminteste-mi ca nu te-am uitat inca si sarauta-mi buzele tremurande inca umplute de
gustul tau. Priveste-mi ego-ul cum devine atat de mic in fata ta, cum devin doar un copil in fata infinitului din privirea ta.
Cum iubesc nemasurabil iar trupul tau e singurul care mai poate scoate raceala din mine…


Ada pov.

Am fost dezamagita cand incercand sa-i gasesc prezenta nu am resuit decat sa intalnesc niste fete straine mie, care nu-mi puteau oferi nimic din caldura trupului lui. De altfel, mi-a trebuit destul de mult pana sa realizez ca el e cel pe care il cautam plimbandu-ma aiurea pe coridoarele scolii, privind pierduta prin curtea scolii spre banca pe care am stat in ziua aceea.
Doar Liz a putut sa-mi deschida ochii, zicandu-mi cat se poate de direct ca ma uit “ca o obsedata” dupa el. Am incetat atunci sa-l caut desi mergand spre clasa inca inspiram adanc sperand ca narile mele sa-i recunosca parfumul printre alte zeci. Dar nu a fost asa, nici pe departe, iar locul mi se pare atat de strain acum, ca el nu e aici…
Orele au parut sa treaca odios de incet, fiecare clipire parand sa dureze o vesnicie. Si acum simt cat de mult imi lipseste, pentru ca doar zambetul lui reusea sa umple secundele cu atata usurinta. Si acum ca el nu e aici singuratatea pare sa ma loveasca din toate partile, stergand pe jos cu tot ce insemn eu, lasand doar o umbra sa se plimbe pe coridoare, inca cautandu-i imaginea…
Dupa ore am ajuns sa fiu extrem de obosita, desi nu inteleg de ce, in orice caz abia mai reusesc sa ma tin pe picioare cand in sfarsit mi s-a dat permisiunea sa ies pe portiile scolii. Ma balangan de pe un picior pe altul, probabil ca seaman izbitor de tare cu o adolescent in stare de ebrietate, reusesc totusi sa ies din aria scoli. In scurt timp ajung intr-un parc cunoscut mie, insa necunoscut ceorlalti, putandu-ma bucura de un moment de singuratate totala. Am totusi nevoie de asta? Toata singuratatea asta poate ca nu face decat sa ma raneasca si mai tare. Desi am nevoie sa gandesc, sa analizez tot ceea ce se intamplase seara trecuta. Reatiile lui care m-au facut aproape sa tremur de frica, desi acum realizez ca tot acel sentiment de teama era de-a dreptul prostesc. Vreau sa ma lungesc pe banca simtind ca nu mai am energia necesara sa mai stau macar in sezut. Imi las trupul intr-o parte si cand ma astept sa intanesc materialul dur al banci, simt ceva moale, cald, facandu-ma sa tresar de uimire imediat. Revin instantaneu in pozitia de sezut privindu-l socata pe cel ce se afla langa mine, intalnesc niste ochii versi, superbi, care insa nu-mi par deloc cunoscuti. Il intreb cine e pe baiatul ce pare cam de aceiasi varsta cu mine in timp ce incerc sa-mi explic mie insami cum am reusit sa nu-l observ.
-Deci nu ma mai ti mine… era de asteptat, sunt Demetri, am fost impruna candva in clasele mici, dar a trecut destul de mult de atunci…
-Si ce cauti aici? Adica eram singura si…
-Sincer, te-am urmarit dupa ce am iesit din scoala, pareai epuizata si m-am ingrijorat, de altfel absenta lui Oliver cred ca are de a face cu starea ta de spirit.
Imi spune sigur pe el, de parca e in totala cunostinta de cauza. Il privesc, bulversarea probabil putandu-se citii in ochii mei.
-Sunt in aceiasi clasa cu el, v-am vazut impreuna de mai multe ori iar tie ti se citeste iubirea in ochii de la o posta. Am fost destul de direct? Ma intreaba amuzat.
Ii raspund cu un “da” aproape soptit dupa care indreptandu-mi privirea in jos, parca incercand sa gasesc ceva intreresant pe acel asfalt atat de anost. Ofteaza scurt continuand sa vorbeasca oarecum plin de el.
-Stii, daca as fi in locul lui Oliver… uneori am impresia ca e doar un gunoi, de ce totusi a reusit sa ajunga la tine atat de usor?
Ascult ceea ce imi spune si stau cateva secunde bune privind in gol, incercand sa gasesc un raspuns potrivit care intarzie drastic de tare.
-Demetri, tu nu esti eu ca sa poti intelege si nici nu pot sa-ti explic in cuvinte, iar Oliver nu e un gunoi, sa-ti spun ceea ce mi-a spus mie odata cineva “gunoi e doar acela care il numeste pe altul un gunoi”.
Ii spun calma, desi stiu ca la jignit pe Oliver in fata mea, probabil intentionat. Si l-as lovi, as sterge cu el pe jos, baiatul asta reusind deja sa culeaga o mare cantitate de ura din partea mea.
-Stiu ca ma urasti deja, ma asteptam la un raspuns mai dur, probabil esti chiar mai obosita decat credeam, poti merge acasa?
In loc de raspuns ma ridic brusc in picioare vrand sa-i dovedesc ca sunt intr-o stare perfecta. Dar lucrurile nu au fost niciodata in avantajul meu, parca pana si propriul meu trup mi-ar fi un dusman. Astfel, imediat imi simt picioarele moi si dupa ce ma balansez in stanga si in dreapta pentru cateva secunde nu mai rezist si cad din picioare.
Simt lemnul dur sub mine din nou si il privesc din nou pe blondul de langa mine. Nu avuse-se nici o reactie, doar statea acolo pasiv, oftand zgomotos ca un repros la inconstienta mea.
Ce om? M-ar fi lasat sa cad pe ciment pur si simplu, sa ma ranesc in fata lui…
In minte imi apare instantaneu imaginez lui Oliver, el mi-ar fi atenuat caderea imediat, pana la urma a facut-o chiar si atunci cand eram doar niste straini. Si acest Demitri il numeste cu atata usurinta un gunoi…
Blondul se ridica in picioare ajutandu-ma imediat sa fac acelas lucru. Ma intreaba unde locuiesc si dupa ce-i explic pornim incet spre casa mea. Pe drum nu-mi adreseaza aproape nici un cuvant, poate doar sa se intereseze de starea mea de sanatate, dar nimic mai mult. Baiatul asta imi pare atat de rigid, de rece, ma face sa ma intreb daca e in stare sa simta ceva. Pana si trupul lui il simt rece, iar la o analiza mai detaliata nu ai cum sa nu-i observi chipul exagerat de palid, si totusi frumos, de parca ar fi un soi de inger…
Imi scutur usor capul ca el sa nu bage de seama atunci cand imi realizez in sfarsit gandurile. Imediat observand ca deja ne aflam in fata blocului, el asteptand sa scot cheile. M-am conformat imediat si in mai putin de un minut ne aflam amandoi in apartamentul meu.
Ii multumesc de ajutor dandu-i prin asta libertatea de a pleca cand vrea el.
-Stiu ca te-ai plictisit de mine, dar nu plec de aici pana nu vad ca dormi linistita, de altfel se pare ca locuim destul de aproape unul de altul.
Ii zambesc fara sa ma straduiesc macar sa-l mai conving sa plece, oricum, as minti sa spun ca compania lui nu-mi face placere. Desi deja incep sa mi-l imaginez cu o pereche de aripi, chestia asta reusind sa ma amuze mai mult realizand ca deja visez cu ochii deschisi.
Ma bag in pat imbracata el asezandu-se pe un scaun asteptand rabdator sa-mi vina mie cheful sa dorm. Desi, simt ca nu vreau sa inchid ochii, pentru ca atunci acea fiinta atat de perfecta din fata mea ar disparea. Parul acela blon si ochii mari albastri, atat de…
-Stii? Daca as fi in locul lui Oliver, nu te-as face sa suferi niciodata.
Cuvintele lui mi-au intrerupt sirul gandurilor, facand si ultima dorinta de somn sa dispara cu usurinta. Dar simt inca oboseala facandu-mi pleoapele din ce in ce mai grele, devenind destul de repede imposibil sa-mi mai tin ochii deschisi.



are sens sa ma scuz pt greseli, devine deja monoton :))
4



Răspunsuri în acest subiect
RE: Dincolo de cuvinte, ego-ul ne stapaneste pe fiecare - de crazy little red - 06-10-2011, 08:33 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Dincolo de cuvinte LittleBlackR 3 3.293 23-03-2014, 01:26 PM
Ultimul răspuns: LittleBlackR


Utilizatori care citesc acest subiect:
4 Vizitator(i)