[Terminat] Dincolo de cuvinte, ego-ul ne stapaneste pe fiecare

[crazy little red]

Capitolul 15

Hai sa zburam impreuna, sa ne pierdem in absurd si sa invatam din nou sa zambim fara motiv.
Hai sa invatam din nou sa fim copii, sa pierdem ore intregi realizand cat de multe ne leaga. Ca mai apoi sa devenim dependenti de prezenta celuilalt…

Oliver pov.

Trag fumul in piept tinandu-l pentru cateva secunde ca mai apoi sa respir putin sacadat. Zambesc simtind din nou gustul fumului imprastiat prin intregul meu trup. Ce alta metoda de a-i ascunde lipsa? Ce alta metoda mai buna de ai acoperi imaginea decat in fumul rasfirat in intreaga incapere.
Zambesc scarbit gandindu-ma cat de penibil am devenit.
Ma stramb dandu-mi mana prin par cand aud soneria distrugandu-mi si ultimul moment de placere. Arunc mucul de tigara pe geam fara sa-mi pese unde ajunge si ma indrept spre usa. Stiu ca nu e ea, iar asta ma dezgusta si mai tare facandu-mi fata sa adopte o expresie aproape infricosatoare. Prezenta ei e singura pe care as putea sa o suport in momentul asta.
Deschid usa ca sa o vad pe ea, femeia care mi-a dat nastere. O invit inauntru cu acelas entuziasm ca de obicei fara sa depun efortul de a o saluta polititcos macar. Ma priveste cu o ingrijorare falsa, la fel de falsa ca tot ce inseamna femeia asta. Aceiasi prefacatorie care a reusit sa omoare si ultima urma de respect care o mai aveam pentru ea.
Merge in fata mea, plina de ea, de parca locul ei ar fi aici. Trantesc usa de care stateam inca sprijinit si ma duc in urma ei. Se uita in jur dand din cap dezaprobator, simt cum mi se urca sangele la cap, gata sa explodez in orice secunda.

- Oliver, poate ar trebui sa te muti inapoi acasa…
Imi spune diminuand tonul la fiecare cuvant, ultimul zicandu-l aproape soptit. Ma uit urat la ea, aproape cu ura, facand-o sa nu aiba curajul sa zica nimic mai mult. Ofteaza probabil resemnandu-se cu ideea ca n-am de gand sa ma intorc vreodata cu ea. Se mai plimba cateva minute aiurea prin apartament, eu renuntand repede sa o mai urmez, dupa care vine si se aseaza langa mine in bucatarie.

- E totul bine? Esti sanatos? Mi-ai promis ca o sa te lasi…
Lasa fraza in aer in timp ce se uita prin incapere unde inca se mai vedeau urmele fumului care nu a reusit sa iasa de tot prin fereastra abia deschisa prea putin.
O privesc pierdut, desi nu-i pasa de mine totusi imi oferise tot ce vreau, deci trebuie sa-i fiu recunoscator pentru asta…

- Sunt bine… mama, putin racit. Cat despre tigari, pur si simplu am avut nevoie de ele astazi, e probabil ultima data…
Ii spun cu o voce totusi rece, lipsita de emtie, de parca as vorbi unui strain cu care n-am nimic de-a face, doar un schimb de replici care sa mai umple timpul.
Se ridica in picioare oftand inca o data, vizibil dezamagita de ce gasise, stiu ca are asteptari mari de la mine, pana la urma sunt fiul ei. Si... pana la urma n-am ce sa-i reprosez, pur si simplu nu a fost facuta sa fie mama, prea tanara, prea inconstienta…
Fara sa mai lungeasca vizita aiurea, iasa din apartament inchizand singura usa in urma ei. Privirea mea ramane fixata la peisajul ce se lasa vazut de pe fereastra din bucatarie. Vantul misca crengile intr-un mod atat de calm, aproape anost, golindu-I pana si de ultimele frunze agatate de crengi cu toata puterea.
Cat de repede trece timpul…
Parca era cu lunii in urma atunci cand am vazut-o pentru prima data, parca au trecut zile intregi doar de seara trecuta, cand am avut reactia aia stupida, de om disperat, dependent, nebun…
Si asta nu face decat sa-mi arate din nou cat de greu trece timpul in absenta ei. De parca secundele ar sta pe loc, fara nici o intentie de a lasa timpul sa treaca, si stiu ca astazi nu am fost la scoala. Dar m-am simtit prea dezagrabil pentru a putea sa o privesc in ochii, sau poate sunt rusinat. Rusinat ca abia ma mai pot controla in prezenta ei, sunt ca un monstru si ea e atat de firava, atat de usor de ranit.
Iau telefonul de pe masa si formez un numar din cap. Las sa sune de patru ori pana vocea ragusita si obosita a tatalui meu imi raspunde in sfarsit.

- Tata, sunt Oliver, mama iar a venit pe aici, ai putea sa-I scoti din cap ideea proasta de a ma muta impreuna cu ea si… prietenul ei imaginar?

- Nu e imaginar, desi ma amuza idea. Oricum, spune-mi mai intai ce e cu tine si las-o pe maicata pe seama mea.
Doare sa vad cat de bine ma cunoste, dar e ceva normal pana la urama, el a fost mereu aici, langa mine de cate ori aveam nevoie. Chiar daca mama il acuza mereu ca nu-i prezent niciodata eu stiu sigur ca a fost mereu in umbra mea, stiind intodeauna cand aveam nevoie sa fie langa mine si cand trebuia sa trec singur peste un obstacol.

- Off, nu-i nimic grav, doar ca am nevoie de putin timp de meditare.

- Hmmm, asta inseamna ca astazi nu ti-ai facut prezenta la scoala, corect fiule? Of, ar face bine sa merite, poate mi-o prezinti saptamana viitoare cand am de gand sa vin intr-o vizita surpriza.
Imi zice pe un ton amuzat facandu-ma sa chicotesc. Ne luam la revedere si inchid telefonul, Ada reluandu-si stapanirea totala peste toate gandurile mele.
Stiu ca n-am de gand sa ma departez vreodata de ea, ca n-am de gand sa las pe nimeni altcineve sa o atinga, sa o sarute… Doar eu am dreptul la toate astea, doar ea poate sa-mi trezeasca toata aceasta dorinta salbatica.
Ma indrept spre baie aproape clatinandu-ma pe picioare si in mai putin de un minut imi arunc toate hainele de pe mine intrand sub dus. Simt apa fierbinte prelingandu-se peste trupul meu gol dandu-mi niste senzati dure, care insa ajung usor sa ma incante.
Dupa minute bune opresc dusul lasandu-mi trupul obosit sa se sprijine de gresia rece de pe perete, facandu-ma sa tresar.
Ies din baie doar cu un prosop in jurul taliei si ma asez langa un geam aprinzandu-mi din nou o tigara. Cel mai probabil am devenit din nou dependent de ele…
Cuvintele tatalui meu imi revin in cap “Of, ar face bine sa merite, poate mi-o prezinti saptamana viitoare cand am de gand sa vin intr-o vizita surpriza”. Imi dau seama din nou si din nou cat de bine reuseste sa ma citeasca omul asta, doar auzindu-mi vocea prin telefon. Si merita tata, chiar merita…
Zambesc micut gandindu-ma ca ar putea fi o experienta destul de amuzanta sa le fac cunostinta celor doi. Si pana la urma ar fi prostesc sa nu se stie, doar ei sunt cei mai important pentru mine. Chiar daca uneori imi e destul de greu sa o arat.
Ma asez in pat, scufundandu-ma cu usurinta in asternuturile albastre si inchid ochii inca avand zambetul pe fata.
Totul are sa fie bine, trebuie doar sa cred in asta…



sorry ca e sec :((
nici macar nu trebuia sa iasa asa, m-am razgandit dupa primele randuri si a iesit cu totul altceva :))