05-09-2011, 08:56 AM
buuun, deci l-am terminat ieri dar nu am apucat sa-l postez :-@
nu sunt chiar asa multumita de el dar in fine...
sper totusi sa va placa :P
Capitolul 10
Oliver pov.
I-am atins intrg trupul sperand sa gasesc macar o farama din ea. I-am mirosit parul ca un nebun in cautarea mirosului ei. I-am muscat buzele cu dorinta intr-o dorinta absurda de ai regasi gustul.
Dar nu era ea… era doar o straina…
Si ce dezolant sentiment de vinovatie ma cuprins cand cautandu-i buclele castanii am gasit doar un par drept, blond. Si pentru cateva clipe imi era greata de fiinta ce se afla langa mine. Sau poate imi era greata de mine…
Si simteam, simteam milioane de cutite injunghindu-ma in spate ca o iluzie a caintei. Dar nu pot sa neg acea dorinta pe care o simteam atunci, chiar daca mi-am dat seama prea tarziu ca nu are nici o legatura cu Sarra. Prea tarziu pentru a mai putea da inapoi…
Ada pov.
M-am trezit zambind, un zambet nemotivat si necontrolat care imi inveselea intreaga fata dandu-i un aer aproape copilaresc.
Dupa ce fac un dus scurt imi arunc pe mine una dintre acele rochite de vara in care sigur o sa inghet de frig.
Dar el o sa fie acolo… o sa-mi incalzeasca trupul cu caldura lui atat de neomeneasca…
Zambetul meu devine chiar mai mare auzindu-mi parca proprile ganduri, sau poate din cauza lui. Pentru ca a ajuns sa fie atat de omniprezent in fiecare gand al meu. In fiecare persoana pe langa care trec, in fiecare zambet al vreunei persoane necunoscute. Parca e mereu langa mine, veghindu-ma in tacere, imaginea lui, caldura lui…
Imi scutur capul eliberandu-ma parca de o parte din ganduri dar nu si de zambetul ce inca imi atarna pe fata, de parca ar fi fost mereu acolo, intact.
Ies din casa in fuga, simtind in mine o energie ciudata, si in cateva minute ajung la cofetarie. Intru in mica incapere unde o doamna bruneta ma intampina cu zambetul pe buze, un zambet radiant, cum probabil e si al meu in momentul de fata. Ii spun ca am venit dupa tortul de cafea pe care il comandasem si imediat ce mi-l inmaneaza ies si ma indrept spre casa lui. Inima mea pare ca pulseaza din ce in ce mai tare, aproape nelasandu-ma sa respir. Dar nu-mi pasa, toate acele lucruri care acum cateva zile insemnau totul au devenit doar detali nesemnificative.
Fara sa-mi dau seama ajung imediat in fata blocului lui si mai apoi in fata apartamentului. Intind degetul aratator sa sun la sonerie ca imediat sa-mi treaca prin cap sa incerc usa. Apas incet pe clanta si imping usor usa ca, spre surprinderea mea, sa se deschida imediat.
Cunoscand deja casa ma indrept spre bucatarie si scot tortul din ambalajul de carton care il proteja si pun o lumanare verde in mijlocul lui. Dupa luandu-l inapoi in mainile mele si mergand fara zgomot cu el in brate spre camera lui. Chicotesc usor gandindu-ma cat de impulsive au devenit toate gesturile mele si bat la usa dupa care deschizand-o usor.
In urmatoarea secunda nu reusesc sa mai simt decat un gol imens si un sentiment de greata in tot trupul. Ii intalnesc privirea socata in timp ce incerca parca sa-si gaseasca cuvintele potrivite. Imi simt incheieturile tremurand si atunci realizez ca tortul facu-se contact cu podeaua. In scurt timp tremuriciul se transmise-se in intreg trupul in timp ce o priveam pe ea, o fata blonda care abia acum incerca sa depuna eforturi pentru a se trezi. Ma priveste buimaca pentru cateva secunde mai apoi privirea ei atintindu-se spre tortul zdrobit de pe podea. Fara sa mai rezist presiuni lacrimile incep sa se scurga din ochii mei, dupa mult timp, lacrimi de tristete…
Ma dau doi pasi in spate inca tremurand, imi simt trupul slab dar acum nu era momentul in care sa-mi pese de asa ceva. Ies din apartament si ii aud vocea lui strigandu-mi numele urmat de niste cuvinte incurcate.
Nu l-am bagat in seama, fug cat pot de repede desi simt ca trupul meu va ceda in orice secunda.
Am avut incredere in tine…
Milioane de ganduri pline de reprosuri isi fac imediat prezenta in capul meu. Dar nu am nici un drept si trebuie sa accept asta odata. Ce am insemnat eu pentru el? O jucarie, o pierdere de vreme sau doar o bataie de cap…?
Imi e frica sa stiu raspunsul la proprile intrebari. Imi e frica de durere mai mult ca nicidata. Sunt mult prea slaba, iar el, el stie asta…
Dar nu i-a pasat. De ce si-ar fi pierdut el timpul cu cineva ca mine? Eu sunt doar… un gunoi, un jeg uman poate…
Dar el a zis ca m-am schimbat, dar asta nu inseamna nimic.
Am crezut ca-l aveam la degetul mic in tot acest timp cand de fapt el ma avea pe mine.
Daca eram eu in locul blondei? Daca acelas lucru il astepta si de la mine? Pentru cateva clipe singurul lucru care il mai puteam asocia imagini lui erau niste dorinte animalice, necontrolate…
Nu, nu am dreptul sa-l judec. E viata lui, intodeauna a fost. Eu doar m-am strecurat pe langa el cautand adopost. Cautand inca un om pe care sa-l pot domina.
Dar intodeauna lucrurile se intorc impotriva ta, pentru ca am invatat ca nu exista fericire. Am crezut ca am renuntat sa o mai caut…
Mi-am pastrat de atatea ori capul sus zicand ca ‘nimic nu ma poate dobora’ desi doar ramasite din sufletul meu ma mai tin inca in viata. Si acum, acum am invatat ca locul meu nu e aici. Distrugand viata atator oameni care au invatat sa ma accepte asa cum sunt. I-am distrus la fel cum el ma distrus pe mine. Dar ei nu au cautat explicati, ei nu au plans in fata mea sperand sa gaseasca mila. Sperand ca voi realiza cat de tare doare. Dar eu, eu mereu caut mangaiere, mereu caut mila…
Atat de josnic…
nu sunt chiar asa multumita de el dar in fine...
sper totusi sa va placa :P
Capitolul 10
Oliver pov.
I-am atins intrg trupul sperand sa gasesc macar o farama din ea. I-am mirosit parul ca un nebun in cautarea mirosului ei. I-am muscat buzele cu dorinta intr-o dorinta absurda de ai regasi gustul.
Dar nu era ea… era doar o straina…
Si ce dezolant sentiment de vinovatie ma cuprins cand cautandu-i buclele castanii am gasit doar un par drept, blond. Si pentru cateva clipe imi era greata de fiinta ce se afla langa mine. Sau poate imi era greata de mine…
Si simteam, simteam milioane de cutite injunghindu-ma in spate ca o iluzie a caintei. Dar nu pot sa neg acea dorinta pe care o simteam atunci, chiar daca mi-am dat seama prea tarziu ca nu are nici o legatura cu Sarra. Prea tarziu pentru a mai putea da inapoi…
Ada pov.
M-am trezit zambind, un zambet nemotivat si necontrolat care imi inveselea intreaga fata dandu-i un aer aproape copilaresc.
Dupa ce fac un dus scurt imi arunc pe mine una dintre acele rochite de vara in care sigur o sa inghet de frig.
Dar el o sa fie acolo… o sa-mi incalzeasca trupul cu caldura lui atat de neomeneasca…
Zambetul meu devine chiar mai mare auzindu-mi parca proprile ganduri, sau poate din cauza lui. Pentru ca a ajuns sa fie atat de omniprezent in fiecare gand al meu. In fiecare persoana pe langa care trec, in fiecare zambet al vreunei persoane necunoscute. Parca e mereu langa mine, veghindu-ma in tacere, imaginea lui, caldura lui…
Imi scutur capul eliberandu-ma parca de o parte din ganduri dar nu si de zambetul ce inca imi atarna pe fata, de parca ar fi fost mereu acolo, intact.
Ies din casa in fuga, simtind in mine o energie ciudata, si in cateva minute ajung la cofetarie. Intru in mica incapere unde o doamna bruneta ma intampina cu zambetul pe buze, un zambet radiant, cum probabil e si al meu in momentul de fata. Ii spun ca am venit dupa tortul de cafea pe care il comandasem si imediat ce mi-l inmaneaza ies si ma indrept spre casa lui. Inima mea pare ca pulseaza din ce in ce mai tare, aproape nelasandu-ma sa respir. Dar nu-mi pasa, toate acele lucruri care acum cateva zile insemnau totul au devenit doar detali nesemnificative.
Fara sa-mi dau seama ajung imediat in fata blocului lui si mai apoi in fata apartamentului. Intind degetul aratator sa sun la sonerie ca imediat sa-mi treaca prin cap sa incerc usa. Apas incet pe clanta si imping usor usa ca, spre surprinderea mea, sa se deschida imediat.
Cunoscand deja casa ma indrept spre bucatarie si scot tortul din ambalajul de carton care il proteja si pun o lumanare verde in mijlocul lui. Dupa luandu-l inapoi in mainile mele si mergand fara zgomot cu el in brate spre camera lui. Chicotesc usor gandindu-ma cat de impulsive au devenit toate gesturile mele si bat la usa dupa care deschizand-o usor.
In urmatoarea secunda nu reusesc sa mai simt decat un gol imens si un sentiment de greata in tot trupul. Ii intalnesc privirea socata in timp ce incerca parca sa-si gaseasca cuvintele potrivite. Imi simt incheieturile tremurand si atunci realizez ca tortul facu-se contact cu podeaua. In scurt timp tremuriciul se transmise-se in intreg trupul in timp ce o priveam pe ea, o fata blonda care abia acum incerca sa depuna eforturi pentru a se trezi. Ma priveste buimaca pentru cateva secunde mai apoi privirea ei atintindu-se spre tortul zdrobit de pe podea. Fara sa mai rezist presiuni lacrimile incep sa se scurga din ochii mei, dupa mult timp, lacrimi de tristete…
Ma dau doi pasi in spate inca tremurand, imi simt trupul slab dar acum nu era momentul in care sa-mi pese de asa ceva. Ies din apartament si ii aud vocea lui strigandu-mi numele urmat de niste cuvinte incurcate.
Nu l-am bagat in seama, fug cat pot de repede desi simt ca trupul meu va ceda in orice secunda.
Am avut incredere in tine…
Milioane de ganduri pline de reprosuri isi fac imediat prezenta in capul meu. Dar nu am nici un drept si trebuie sa accept asta odata. Ce am insemnat eu pentru el? O jucarie, o pierdere de vreme sau doar o bataie de cap…?
Imi e frica sa stiu raspunsul la proprile intrebari. Imi e frica de durere mai mult ca nicidata. Sunt mult prea slaba, iar el, el stie asta…
Dar nu i-a pasat. De ce si-ar fi pierdut el timpul cu cineva ca mine? Eu sunt doar… un gunoi, un jeg uman poate…
Dar el a zis ca m-am schimbat, dar asta nu inseamna nimic.
Am crezut ca-l aveam la degetul mic in tot acest timp cand de fapt el ma avea pe mine.
Daca eram eu in locul blondei? Daca acelas lucru il astepta si de la mine? Pentru cateva clipe singurul lucru care il mai puteam asocia imagini lui erau niste dorinte animalice, necontrolate…
Nu, nu am dreptul sa-l judec. E viata lui, intodeauna a fost. Eu doar m-am strecurat pe langa el cautand adopost. Cautand inca un om pe care sa-l pot domina.
Dar intodeauna lucrurile se intorc impotriva ta, pentru ca am invatat ca nu exista fericire. Am crezut ca am renuntat sa o mai caut…
Mi-am pastrat de atatea ori capul sus zicand ca ‘nimic nu ma poate dobora’ desi doar ramasite din sufletul meu ma mai tin inca in viata. Si acum, acum am invatat ca locul meu nu e aici. Distrugand viata atator oameni care au invatat sa ma accepte asa cum sunt. I-am distrus la fel cum el ma distrus pe mine. Dar ei nu au cautat explicati, ei nu au plans in fata mea sperand sa gaseasca mila. Sperand ca voi realiza cat de tare doare. Dar eu, eu mereu caut mangaiere, mereu caut mila…
Atat de josnic…
