Leontina, nu m-a deranjat cu nimic comentariul tau, ma bucur ca cineva depune efortul sa-l citeasca si sa-l si comenteze, deci mersi mult :*
stiu ca is multe greseli, daca ai vedea ce aeriana sunt nu te-ar surprinde, ieri era sa bag vasele de la uscat in frigider :)) si multe altele
stiu ca nu sunt multe intamplari, mai ales in primele capitole asa o sa fie, mai ales ca desi o sa existe intradevar si o poveste de iubire intr-un fel nu vreau ca fic-ul sa se limiteze numai la asta, altfel nu si-ar mai avea rostul nici titlul
ma bucur totusi sa stiu ca are si ceva parti bune :D
oricum am venit cu un nou capitol :P pentru ca, chiar vreau sa-l continui desi intr-un fel mi-am pierdut interesul pentru el
Capitolul 3
Ada pov.
Privesc de minute in sir spre ceasca verde inchis umpluta cu, cafea din fata mea. Imi e teama ca daca o iau in mainile mele se va sparge. Acel portelan atat de fragil.
- Prostii.
Exclam cu o voce joasa dupa care iau cana cu amandoua mainile si gust din lichidul negricios. Inghit repede si stramb putin din nas. S-a racit.
Imi scot din geanta portofelul rosu in carouri si pun sub farfurioara banii pentru cafea impreuna cu obisnuitul bacsis.
Ma ridic de pe scaun sprijinindu-ma de masa si ies din cafenea dupa ce-i fac semn din mana servitoarei. Ma stie destul de bine. Pana la urma asta a fost intodeauna singura cafenea din oras care a reusit sa ma incante din toate punctele de vedere.
In doar cateva minute ajung la liceu unde ma intampina un coridor de-a dreptul pustiu.
- E totusi prea devreme.
- Mda, nimeni nu o sa te bage in seama la ora asta.
Ma intorc in spate spre sursa vocii. E "el". Salvatorul meu superb, cum ii zice Liz. Poarta o camasa in carouri rosie, desfacuta, lasand sa se vada un tricou negru destul de largut. Parul, probabil intins cu placa, dat intr-o parte aproape ca ii acopera tot ochiul stang. Intr-o mana tine un pahar mare de cafea in timp ce castile abia scoase din urechi ii stau atarnate.
- Ce vrei sa zici?
Il intreb ridicandu-mi una dintre sprancene, poate incercand sa arat mai interesanta, si privindu-l direct in ochi. Acesta nu rezista prea mult contactului vizual si isi retrage privirea chiar mai repede decat am crezut. Sunt constienta ca am niste ochi ingrozitor de reci si imi place sa profit de asta din plin.
Acesta trece pe langa mine si merge spre curte scolii in timp ce ingaima un "nimic"ť aproape nedeslusibil ca raspuns pentru intrebarea mea.
Inconstienta pentru un moment de gesturile mele il urmez pe saten pana in curtea scolii. Acesta se aseaza pe o banca a carei existenta nu am observant-o niciodata.
Abia acum realizez cum trebuie sa arat tinandu-ma practic dupa un baiat ca un scaiete. O fi din cauza cafelei din mana lui a carei aroma o simt deja. Desi, cel mai probabil, e doar in imaginatia mea.
Imi scapa un mic oftat pe care mai mult ca sigur nici nu l-a auzit. In orice caz nu am de gand sa bantui de una singura coriduarele. Mi se par mult prea macabre atunci cand sunt lipsite de viata
Ma asez langa el, poate prea aproape. Acesta isi pune castile in urechi probabil incercand sa uite de prezenta mea. Fara sa-i zic nimic ii iau una dintre casti si mi-o bag in ureche sprijinindu-mi capul pe umarul lui si ridicandu-mi si picioarele pe banca de parca imi faceam un culcus. Ar fi chiar amuzant sa adorm aici dupa ce m-am foit toata noaptea. Ma intreb cum ar reactiona.
El doar tresare si ma priveste pirzis pentru cateva secunde dupa care se intoarce privind undeva spre un punct fix.
Corpul lui emana o caldura ciudata dandu-mi un sentiment straniu de siguranta si protectie. Nu-i zic nimic, pentru ca si bataile inimi mele sunt neobisnuit de rapide si mi-e teama ca o sa-si dea seama de asta din vocea mea. O presupunere probabil absurda la o analiza mai detaliata.
Fara pic de nonsalanta ii iau paharul de cafea ce imi parea ca are sa-si faca veacul pe banca oricum si sorb o gura din ea.
- De unde e?
Il intreb facandu-l atent la mine si miscand putin mana in care tin paharul ca sa-i dau de inteles ca ma refeream la minunata cafea.
- De la cafeneaua de pe colt. Nimic special.
Imi raspunde rece si sec. Ii pun paharul la loc dupa ce mai iau o gura dar nu-mi mai pun capul pe umarul lui. Il vad cum priveste spre ceasul de pe mana si ma lungesc peste umarul lui de parca ar fi nu stiu ce chestie interesanta. Grozav, in mai putin de cinci minute incep orele.
Satenul se ridica de pe banca dandu-si cu mana prin par printr-un gest cu care parea obisnuit. Probabil doar un tic format cu timpul. Ofteaza scurt dupa care ma priveste cu o intensitate neobisnuita in ochi.
Ma ridic si eu gandindu-ma ca asta trebuie sa astepte. Sau poate asta speram eu sa astepte.
- Te rog. Nu te vreau in preajma mea.
Raman tintuita locului si privesc locul unde statea el in timp ce satenul se departeaza de mine intrand in scoala. Simt un gol imens undeva in mine. Nu stiu cu precizie locul, poate ca e peste tot.
Ignor senzatia desi nu-mi da o stare tocmai placuta si intru in scoala cu capul sus. Doar nu o sa ma simt eu prost ca cineva ca el nu ma vrea in preajma lui. Eu sunt mult mai mult de atat si asta nu trebuie sa uit niciodata. La urma urmei singurul motiv pentru care i-am tinut companie a fost ca sa-i multumesc ca m-a salvat ieri. Totusi, m-am apropiat absurd de tare de el.
Ah, nu ma putea lasa pur si simplu sa-mi sparg capul ieri.
Oliver pov.
Dupa ce se serveste fara nici o nesimtire din cafeaua mea ma mai si intreaba de unde am procurat-o. Ma prefac nepasator si imediat dupa, ajutat de binecuvantatul ceas ma scutesc de prezenta ei. Ii de-a dreptul enervant sa o simt langa mine. Sa-i simt respiratia atingandu-mi pielea chiar si prin haine parca. Si cel mai rau, sa suport toate acele senzatii pe care doar ea a reusit sa mi le dea. Si simt ca data viitoare cand se v-a apropia atat de tare de mine nu voi mai rezista. Chiar daca pentru ea parea un gest atat de obisnuit sa-si lase capul pe umarul unui baiat pe care nici nu-l cunoaste. Sa-i soarba din cafea de parca fusese cumparata special pentru ea. Si poate ma raneste aberant de tare gandul ca asa e cu toata lumea. Pentru ca asta imi arata cat de nesemnificactiv voi fi mereu in ochii ei.
Si stiu ca mi-a simtit caldura corpului. Caldura care se intensificase atat de brusc in prezenta ei. Dar nu a zis nimic, doar a tresarit usor, atat de usor incat probabil nici nu si-a dat seama ca a facut-o.
Ii cunosc atat de bine toate reactile, mai bine decat as vrea. Poate mai bine decat ma cunosc pe mine insumi.
Ea se ridica in picioare, probabil presupunand ca asta astept de le ea.
"Te rog, nu te vreau in preajma mea"ť. Ii spun pe un ton cat pot de detasat dupa care ma departez de ea ca un criminal. De parca chiar i-as fi facut ceva rau, ceva ce in curand o sa regret. Macar de as avea satisfactia sa chiar fie asa...
stiu ca is multe greseli, daca ai vedea ce aeriana sunt nu te-ar surprinde, ieri era sa bag vasele de la uscat in frigider :)) si multe altele
stiu ca nu sunt multe intamplari, mai ales in primele capitole asa o sa fie, mai ales ca desi o sa existe intradevar si o poveste de iubire intr-un fel nu vreau ca fic-ul sa se limiteze numai la asta, altfel nu si-ar mai avea rostul nici titlul
ma bucur totusi sa stiu ca are si ceva parti bune :D
oricum am venit cu un nou capitol :P pentru ca, chiar vreau sa-l continui desi intr-un fel mi-am pierdut interesul pentru el
Capitolul 3
Ada pov.
Privesc de minute in sir spre ceasca verde inchis umpluta cu, cafea din fata mea. Imi e teama ca daca o iau in mainile mele se va sparge. Acel portelan atat de fragil.
- Prostii.
Exclam cu o voce joasa dupa care iau cana cu amandoua mainile si gust din lichidul negricios. Inghit repede si stramb putin din nas. S-a racit.
Imi scot din geanta portofelul rosu in carouri si pun sub farfurioara banii pentru cafea impreuna cu obisnuitul bacsis.
Ma ridic de pe scaun sprijinindu-ma de masa si ies din cafenea dupa ce-i fac semn din mana servitoarei. Ma stie destul de bine. Pana la urma asta a fost intodeauna singura cafenea din oras care a reusit sa ma incante din toate punctele de vedere.
In doar cateva minute ajung la liceu unde ma intampina un coridor de-a dreptul pustiu.
- E totusi prea devreme.
- Mda, nimeni nu o sa te bage in seama la ora asta.
Ma intorc in spate spre sursa vocii. E "el". Salvatorul meu superb, cum ii zice Liz. Poarta o camasa in carouri rosie, desfacuta, lasand sa se vada un tricou negru destul de largut. Parul, probabil intins cu placa, dat intr-o parte aproape ca ii acopera tot ochiul stang. Intr-o mana tine un pahar mare de cafea in timp ce castile abia scoase din urechi ii stau atarnate.
- Ce vrei sa zici?
Il intreb ridicandu-mi una dintre sprancene, poate incercand sa arat mai interesanta, si privindu-l direct in ochi. Acesta nu rezista prea mult contactului vizual si isi retrage privirea chiar mai repede decat am crezut. Sunt constienta ca am niste ochi ingrozitor de reci si imi place sa profit de asta din plin.
Acesta trece pe langa mine si merge spre curte scolii in timp ce ingaima un "nimic"ť aproape nedeslusibil ca raspuns pentru intrebarea mea.
Inconstienta pentru un moment de gesturile mele il urmez pe saten pana in curtea scolii. Acesta se aseaza pe o banca a carei existenta nu am observant-o niciodata.
Abia acum realizez cum trebuie sa arat tinandu-ma practic dupa un baiat ca un scaiete. O fi din cauza cafelei din mana lui a carei aroma o simt deja. Desi, cel mai probabil, e doar in imaginatia mea.
Imi scapa un mic oftat pe care mai mult ca sigur nici nu l-a auzit. In orice caz nu am de gand sa bantui de una singura coriduarele. Mi se par mult prea macabre atunci cand sunt lipsite de viata
Ma asez langa el, poate prea aproape. Acesta isi pune castile in urechi probabil incercand sa uite de prezenta mea. Fara sa-i zic nimic ii iau una dintre casti si mi-o bag in ureche sprijinindu-mi capul pe umarul lui si ridicandu-mi si picioarele pe banca de parca imi faceam un culcus. Ar fi chiar amuzant sa adorm aici dupa ce m-am foit toata noaptea. Ma intreb cum ar reactiona.
El doar tresare si ma priveste pirzis pentru cateva secunde dupa care se intoarce privind undeva spre un punct fix.
Corpul lui emana o caldura ciudata dandu-mi un sentiment straniu de siguranta si protectie. Nu-i zic nimic, pentru ca si bataile inimi mele sunt neobisnuit de rapide si mi-e teama ca o sa-si dea seama de asta din vocea mea. O presupunere probabil absurda la o analiza mai detaliata.
Fara pic de nonsalanta ii iau paharul de cafea ce imi parea ca are sa-si faca veacul pe banca oricum si sorb o gura din ea.
- De unde e?
Il intreb facandu-l atent la mine si miscand putin mana in care tin paharul ca sa-i dau de inteles ca ma refeream la minunata cafea.
- De la cafeneaua de pe colt. Nimic special.
Imi raspunde rece si sec. Ii pun paharul la loc dupa ce mai iau o gura dar nu-mi mai pun capul pe umarul lui. Il vad cum priveste spre ceasul de pe mana si ma lungesc peste umarul lui de parca ar fi nu stiu ce chestie interesanta. Grozav, in mai putin de cinci minute incep orele.
Satenul se ridica de pe banca dandu-si cu mana prin par printr-un gest cu care parea obisnuit. Probabil doar un tic format cu timpul. Ofteaza scurt dupa care ma priveste cu o intensitate neobisnuita in ochi.
Ma ridic si eu gandindu-ma ca asta trebuie sa astepte. Sau poate asta speram eu sa astepte.
- Te rog. Nu te vreau in preajma mea.
Raman tintuita locului si privesc locul unde statea el in timp ce satenul se departeaza de mine intrand in scoala. Simt un gol imens undeva in mine. Nu stiu cu precizie locul, poate ca e peste tot.
Ignor senzatia desi nu-mi da o stare tocmai placuta si intru in scoala cu capul sus. Doar nu o sa ma simt eu prost ca cineva ca el nu ma vrea in preajma lui. Eu sunt mult mai mult de atat si asta nu trebuie sa uit niciodata. La urma urmei singurul motiv pentru care i-am tinut companie a fost ca sa-i multumesc ca m-a salvat ieri. Totusi, m-am apropiat absurd de tare de el.
Ah, nu ma putea lasa pur si simplu sa-mi sparg capul ieri.
Oliver pov.
Dupa ce se serveste fara nici o nesimtire din cafeaua mea ma mai si intreaba de unde am procurat-o. Ma prefac nepasator si imediat dupa, ajutat de binecuvantatul ceas ma scutesc de prezenta ei. Ii de-a dreptul enervant sa o simt langa mine. Sa-i simt respiratia atingandu-mi pielea chiar si prin haine parca. Si cel mai rau, sa suport toate acele senzatii pe care doar ea a reusit sa mi le dea. Si simt ca data viitoare cand se v-a apropia atat de tare de mine nu voi mai rezista. Chiar daca pentru ea parea un gest atat de obisnuit sa-si lase capul pe umarul unui baiat pe care nici nu-l cunoaste. Sa-i soarba din cafea de parca fusese cumparata special pentru ea. Si poate ma raneste aberant de tare gandul ca asa e cu toata lumea. Pentru ca asta imi arata cat de nesemnificactiv voi fi mereu in ochii ei.
Si stiu ca mi-a simtit caldura corpului. Caldura care se intensificase atat de brusc in prezenta ei. Dar nu a zis nimic, doar a tresarit usor, atat de usor incat probabil nici nu si-a dat seama ca a facut-o.
Ii cunosc atat de bine toate reactile, mai bine decat as vrea. Poate mai bine decat ma cunosc pe mine insumi.
Ea se ridica in picioare, probabil presupunand ca asta astept de le ea.
"Te rog, nu te vreau in preajma mea"ť. Ii spun pe un ton cat pot de detasat dupa care ma departez de ea ca un criminal. De parca chiar i-as fi facut ceva rau, ceva ce in curand o sa regret. Macar de as avea satisfactia sa chiar fie asa...
