Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

[Terminat] Dincolo de cuvinte, ego-ul ne stapaneste pe fiecare

#31
Asa, am terminat in sfarsit de citit dupa lupte seculare :))
Capitolul, dupa mine, este destul de dragut, intr-adevar diferit fata de restul. :-? Dar nu pot sa spun daca e mai bine sau ma rau asa. E doar diferit, ceea ce eu cred ca e bine. Mai schimbi putin stilul obisnuit :D
Trecand peste, ce as mai putea sa spun? Hmm. Pai mi se pare ca relatia lor nu ajunge cam nicaieri. Desi... mi-a placut mult scena aia de la sfarsit cand o intreaba de ce s-a intors. Acolo te-ai inspirat din poza de la avatar cumva? :>
De capito, in sine, nu sunt sigura, dar parca nu a fost chiar ca altele. Parca a fost putin plictisitor la un moment dat, nu te supara e mine. Adica altele parca m-au captivat mai tare, chiar daca nu se intampla mare lucru. Desi, ti-am mai spus eu tie ca am ce am cu actiunea :))
Asa, greseli, problema cu 'ii' apare si aici, si ai si niste repetitii de cuvinte in anumite propozitii care cam zgarie pe urechi. Ti le-as spune, dar sunt atat de terminata acum ca nu sunt in stare :)) A, da, si de ce spui acuma? Nu e corect si suna urat in textul tau. Printre toate descrierile ale de sentimentea, care mie imi plac, cuvantul asta e ca nuca in perete, intelegi tu, sper.
Ai spus tu undeva(mi-e prea lene sa caut...) ceva gen O las de mana.... Au mai fost niste chestii, dar asta mi-a sarit in ochi. Mai bine ar fi sunat daca ziceai Ii dau drumul la mana... sau altele care nu-mi vin in minte acum.
Pai, cam atat cred :-" Nu cred ca am mai scris niciodata atat intr-un comentariu lasat la vreunul din ficurile tale :))
Astept continuarea :*
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#32
Capitolul 15


Hai sa zburam impreuna, sa ne pierdem in absurd si sa invatam din nou sa zambim fara motiv.
Hai sa invatam din nou sa fim copii, sa pierdem ore intregi realizand cat de multe ne leaga. Ca mai apoi sa devenim dependenti de prezenta celuilalt…



Oliver pov.

Trag fumul in piept tinandu-l pentru cateva secunde ca mai apoi sa respir putin sacadat. Zambesc simtind din nou gustul fumului imprastiat prin intregul meu trup. Ce alta metoda de a-i ascunde lipsa? Ce alta metoda mai buna de ai acoperi imaginea decat in fumul rasfirat in intreaga incapere.
Zambesc scarbit gandindu-ma cat de penibil am devenit.
Ma stramb dandu-mi mana prin par cand aud soneria distrugandu-mi si ultimul moment de placere. Arunc mucul de tigara pe geam fara sa-mi pese unde ajunge si ma indrept spre usa. Stiu ca nu e ea, iar asta ma dezgusta si mai tare facandu-mi fata sa adopte o expresie aproape infricosatoare. Prezenta ei e singura pe care as putea sa o suport in momentul asta.
Deschid usa ca sa o vad pe ea, femeia care mi-a dat nastere. O invit inauntru cu acelas entuziasm ca de obicei fara sa depun efortul de a o saluta polititcos macar. Ma priveste cu o ingrijorare falsa, la fel de falsa ca tot ce inseamna femeia asta. Aceiasi prefacatorie care a reusit sa omoare si ultima urma de respect care o mai aveam pentru ea.
Merge in fata mea, plina de ea, de parca locul ei ar fi aici. Trantesc usa de care stateam inca sprijinit si ma duc in urma ei. Se uita in jur dand din cap dezaprobator, simt cum mi se urca sangele la cap, gata sa explodez in orice secunda.

- Oliver, poate ar trebui sa te muti inapoi acasa…
Imi spune diminuand tonul la fiecare cuvant, ultimul zicandu-l aproape soptit. Ma uit urat la ea, aproape cu ura, facand-o sa nu aiba curajul sa zica nimic mai mult. Ofteaza probabil resemnandu-se cu ideea ca n-am de gand sa ma intorc vreodata cu ea. Se mai plimba cateva minute aiurea prin apartament, eu renuntand repede sa o mai urmez, dupa care vine si se aseaza langa mine in bucatarie.

- E totul bine? Esti sanatos? Mi-ai promis ca o sa te lasi…
Lasa fraza in aer in timp ce se uita prin incapere unde inca se mai vedeau urmele fumului care nu a reusit sa iasa de tot prin fereastra abia deschisa prea putin.
O privesc pierdut, desi nu-i pasa de mine totusi imi oferise tot ce vreau, deci trebuie sa-i fiu recunoscator pentru asta…

- Sunt bine… mama, putin racit. Cat despre tigari, pur si simplu am avut nevoie de ele astazi, e probabil ultima data…
Ii spun cu o voce totusi rece, lipsita de emtie, de parca as vorbi unui strain cu care n-am nimic de-a face, doar un schimb de replici care sa mai umple timpul.
Se ridica in picioare oftand inca o data, vizibil dezamagita de ce gasise, stiu ca are asteptari mari de la mine, pana la urma sunt fiul ei. Si... pana la urma n-am ce sa-i reprosez, pur si simplu nu a fost facuta sa fie mama, prea tanara, prea inconstienta…
Fara sa mai lungeasca vizita aiurea, iasa din apartament inchizand singura usa in urma ei. Privirea mea ramane fixata la peisajul ce se lasa vazut de pe fereastra din bucatarie. Vantul misca crengile intr-un mod atat de calm, aproape anost, golindu-I pana si de ultimele frunze agatate de crengi cu toata puterea.
Cat de repede trece timpul…
Parca era cu lunii in urma atunci cand am vazut-o pentru prima data, parca au trecut zile intregi doar de seara trecuta, cand am avut reactia aia stupida, de om disperat, dependent, nebun…
Si asta nu face decat sa-mi arate din nou cat de greu trece timpul in absenta ei. De parca secundele ar sta pe loc, fara nici o intentie de a lasa timpul sa treaca, si stiu ca astazi nu am fost la scoala. Dar m-am simtit prea dezagrabil pentru a putea sa o privesc in ochii, sau poate sunt rusinat. Rusinat ca abia ma mai pot controla in prezenta ei, sunt ca un monstru si ea e atat de firava, atat de usor de ranit.
Iau telefonul de pe masa si formez un numar din cap. Las sa sune de patru ori pana vocea ragusita si obosita a tatalui meu imi raspunde in sfarsit.

- Tata, sunt Oliver, mama iar a venit pe aici, ai putea sa-I scoti din cap ideea proasta de a ma muta impreuna cu ea si… prietenul ei imaginar?

- Nu e imaginar, desi ma amuza idea. Oricum, spune-mi mai intai ce e cu tine si las-o pe maicata pe seama mea.
Doare sa vad cat de bine ma cunoste, dar e ceva normal pana la urama, el a fost mereu aici, langa mine de cate ori aveam nevoie. Chiar daca mama il acuza mereu ca nu-i prezent niciodata eu stiu sigur ca a fost mereu in umbra mea, stiind intodeauna cand aveam nevoie sa fie langa mine si cand trebuia sa trec singur peste un obstacol.

- Off, nu-i nimic grav, doar ca am nevoie de putin timp de meditare.

- Hmmm, asta inseamna ca astazi nu ti-ai facut prezenta la scoala, corect fiule? Of, ar face bine sa merite, poate mi-o prezinti saptamana viitoare cand am de gand sa vin intr-o vizita surpriza.
Imi zice pe un ton amuzat facandu-ma sa chicotesc. Ne luam la revedere si inchid telefonul, Ada reluandu-si stapanirea totala peste toate gandurile mele.
Stiu ca n-am de gand sa ma departez vreodata de ea, ca n-am de gand sa las pe nimeni altcineve sa o atinga, sa o sarute… Doar eu am dreptul la toate astea, doar ea poate sa-mi trezeasca toata aceasta dorinta salbatica.
Ma indrept spre baie aproape clatinandu-ma pe picioare si in mai putin de un minut imi arunc toate hainele de pe mine intrand sub dus. Simt apa fierbinte prelingandu-se peste trupul meu gol dandu-mi niste senzati dure, care insa ajung usor sa ma incante.
Dupa minute bune opresc dusul lasandu-mi trupul obosit sa se sprijine de gresia rece de pe perete, facandu-ma sa tresar.
Ies din baie doar cu un prosop in jurul taliei si ma asez langa un geam aprinzandu-mi din nou o tigara. Cel mai probabil am devenit din nou dependent de ele…
Cuvintele tatalui meu imi revin in cap “Of, ar face bine sa merite, poate mi-o prezinti saptamana viitoare cand am de gand sa vin intr-o vizita surpriza”. Imi dau seama din nou si din nou cat de bine reuseste sa ma citeasca omul asta, doar auzindu-mi vocea prin telefon. Si merita tata, chiar merita…
Zambesc micut gandindu-ma ca ar putea fi o experienta destul de amuzanta sa le fac cunostinta celor doi. Si pana la urma ar fi prostesc sa nu se stie, doar ei sunt cei mai important pentru mine. Chiar daca uneori imi e destul de greu sa o arat.
Ma asez in pat, scufundandu-ma cu usurinta in asternuturile albastre si inchid ochii inca avand zambetul pe fata.
Totul are sa fie bine, trebuie doar sa cred in asta…



sorry ca e sec :((
nici macar nu trebuia sa iasa asa, m-am razgandit dupa primele randuri si a iesit cu totul altceva :))
4

#33
Am ajuns in sfarsit si eu pe aici :P In primul rand, nu stiu cat de bun va fi comentariul meu deoarece acum cateva minute mi-am dat jost lentilele de contact si am ochii cam obositit din cauza faptului ca inca nu m-am obisnuit cu ele.
Asa, capitolul asta a fost intr-adevar cam sec asa, nu stiu, dar nu a fost prea interesant, desi sunt curioasa de intalnirea dintre Ada si tatal lui Oliver :D Presimt ceva bun ;)
Greseli, pai, ai chestia aia cu "iasa" si o singura greaseala, cred, la "ii", o sa te inebunesc cu ei, dar n-am ce face :)) In rest o singura litera mancata am vazut, desi nu le-am urmarit.
Pai, stiu ca nu am zis mai nimic, dar deja nu mai stiu ce sa spun :)) Asa ca ma opresc aci si astept nextul sa vad si minunata inralnire :D
Multa inspiratie :*
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#34
ca tot e sec capitolul trecut :D



Capitolul 16


Sopteste-mi in ureche cuvinte nemuritoare, aminteste-mi ca nu te-am uitat inca si sarauta-mi buzele tremurande inca umplute de
gustul tau. Priveste-mi ego-ul cum devine atat de mic in fata ta, cum devin doar un copil in fata infinitului din privirea ta.
Cum iubesc nemasurabil iar trupul tau e singurul care mai poate scoate raceala din mine…


Ada pov.

Am fost dezamagita cand incercand sa-i gasesc prezenta nu am resuit decat sa intalnesc niste fete straine mie, care nu-mi puteau oferi nimic din caldura trupului lui. De altfel, mi-a trebuit destul de mult pana sa realizez ca el e cel pe care il cautam plimbandu-ma aiurea pe coridoarele scolii, privind pierduta prin curtea scolii spre banca pe care am stat in ziua aceea.
Doar Liz a putut sa-mi deschida ochii, zicandu-mi cat se poate de direct ca ma uit “ca o obsedata” dupa el. Am incetat atunci sa-l caut desi mergand spre clasa inca inspiram adanc sperand ca narile mele sa-i recunosca parfumul printre alte zeci. Dar nu a fost asa, nici pe departe, iar locul mi se pare atat de strain acum, ca el nu e aici…
Orele au parut sa treaca odios de incet, fiecare clipire parand sa dureze o vesnicie. Si acum simt cat de mult imi lipseste, pentru ca doar zambetul lui reusea sa umple secundele cu atata usurinta. Si acum ca el nu e aici singuratatea pare sa ma loveasca din toate partile, stergand pe jos cu tot ce insemn eu, lasand doar o umbra sa se plimbe pe coridoare, inca cautandu-i imaginea…
Dupa ore am ajuns sa fiu extrem de obosita, desi nu inteleg de ce, in orice caz abia mai reusesc sa ma tin pe picioare cand in sfarsit mi s-a dat permisiunea sa ies pe portiile scolii. Ma balangan de pe un picior pe altul, probabil ca seaman izbitor de tare cu o adolescent in stare de ebrietate, reusesc totusi sa ies din aria scoli. In scurt timp ajung intr-un parc cunoscut mie, insa necunoscut ceorlalti, putandu-ma bucura de un moment de singuratate totala. Am totusi nevoie de asta? Toata singuratatea asta poate ca nu face decat sa ma raneasca si mai tare. Desi am nevoie sa gandesc, sa analizez tot ceea ce se intamplase seara trecuta. Reatiile lui care m-au facut aproape sa tremur de frica, desi acum realizez ca tot acel sentiment de teama era de-a dreptul prostesc. Vreau sa ma lungesc pe banca simtind ca nu mai am energia necesara sa mai stau macar in sezut. Imi las trupul intr-o parte si cand ma astept sa intanesc materialul dur al banci, simt ceva moale, cald, facandu-ma sa tresar de uimire imediat. Revin instantaneu in pozitia de sezut privindu-l socata pe cel ce se afla langa mine, intalnesc niste ochii versi, superbi, care insa nu-mi par deloc cunoscuti. Il intreb cine e pe baiatul ce pare cam de aceiasi varsta cu mine in timp ce incerc sa-mi explic mie insami cum am reusit sa nu-l observ.
-Deci nu ma mai ti mine… era de asteptat, sunt Demetri, am fost impruna candva in clasele mici, dar a trecut destul de mult de atunci…
-Si ce cauti aici? Adica eram singura si…
-Sincer, te-am urmarit dupa ce am iesit din scoala, pareai epuizata si m-am ingrijorat, de altfel absenta lui Oliver cred ca are de a face cu starea ta de spirit.
Imi spune sigur pe el, de parca e in totala cunostinta de cauza. Il privesc, bulversarea probabil putandu-se citii in ochii mei.
-Sunt in aceiasi clasa cu el, v-am vazut impreuna de mai multe ori iar tie ti se citeste iubirea in ochii de la o posta. Am fost destul de direct? Ma intreaba amuzat.
Ii raspund cu un “da” aproape soptit dupa care indreptandu-mi privirea in jos, parca incercand sa gasesc ceva intreresant pe acel asfalt atat de anost. Ofteaza scurt continuand sa vorbeasca oarecum plin de el.
-Stii, daca as fi in locul lui Oliver… uneori am impresia ca e doar un gunoi, de ce totusi a reusit sa ajunga la tine atat de usor?
Ascult ceea ce imi spune si stau cateva secunde bune privind in gol, incercand sa gasesc un raspuns potrivit care intarzie drastic de tare.
-Demetri, tu nu esti eu ca sa poti intelege si nici nu pot sa-ti explic in cuvinte, iar Oliver nu e un gunoi, sa-ti spun ceea ce mi-a spus mie odata cineva “gunoi e doar acela care il numeste pe altul un gunoi”.
Ii spun calma, desi stiu ca la jignit pe Oliver in fata mea, probabil intentionat. Si l-as lovi, as sterge cu el pe jos, baiatul asta reusind deja sa culeaga o mare cantitate de ura din partea mea.
-Stiu ca ma urasti deja, ma asteptam la un raspuns mai dur, probabil esti chiar mai obosita decat credeam, poti merge acasa?
In loc de raspuns ma ridic brusc in picioare vrand sa-i dovedesc ca sunt intr-o stare perfecta. Dar lucrurile nu au fost niciodata in avantajul meu, parca pana si propriul meu trup mi-ar fi un dusman. Astfel, imediat imi simt picioarele moi si dupa ce ma balansez in stanga si in dreapta pentru cateva secunde nu mai rezist si cad din picioare.
Simt lemnul dur sub mine din nou si il privesc din nou pe blondul de langa mine. Nu avuse-se nici o reactie, doar statea acolo pasiv, oftand zgomotos ca un repros la inconstienta mea.
Ce om? M-ar fi lasat sa cad pe ciment pur si simplu, sa ma ranesc in fata lui…
In minte imi apare instantaneu imaginez lui Oliver, el mi-ar fi atenuat caderea imediat, pana la urma a facut-o chiar si atunci cand eram doar niste straini. Si acest Demitri il numeste cu atata usurinta un gunoi…
Blondul se ridica in picioare ajutandu-ma imediat sa fac acelas lucru. Ma intreaba unde locuiesc si dupa ce-i explic pornim incet spre casa mea. Pe drum nu-mi adreseaza aproape nici un cuvant, poate doar sa se intereseze de starea mea de sanatate, dar nimic mai mult. Baiatul asta imi pare atat de rigid, de rece, ma face sa ma intreb daca e in stare sa simta ceva. Pana si trupul lui il simt rece, iar la o analiza mai detaliata nu ai cum sa nu-i observi chipul exagerat de palid, si totusi frumos, de parca ar fi un soi de inger…
Imi scutur usor capul ca el sa nu bage de seama atunci cand imi realizez in sfarsit gandurile. Imediat observand ca deja ne aflam in fata blocului, el asteptand sa scot cheile. M-am conformat imediat si in mai putin de un minut ne aflam amandoi in apartamentul meu.
Ii multumesc de ajutor dandu-i prin asta libertatea de a pleca cand vrea el.
-Stiu ca te-ai plictisit de mine, dar nu plec de aici pana nu vad ca dormi linistita, de altfel se pare ca locuim destul de aproape unul de altul.
Ii zambesc fara sa ma straduiesc macar sa-l mai conving sa plece, oricum, as minti sa spun ca compania lui nu-mi face placere. Desi deja incep sa mi-l imaginez cu o pereche de aripi, chestia asta reusind sa ma amuze mai mult realizand ca deja visez cu ochii deschisi.
Ma bag in pat imbracata el asezandu-se pe un scaun asteptand rabdator sa-mi vina mie cheful sa dorm. Desi, simt ca nu vreau sa inchid ochii, pentru ca atunci acea fiinta atat de perfecta din fata mea ar disparea. Parul acela blon si ochii mari albastri, atat de…
-Stii? Daca as fi in locul lui Oliver, nu te-as face sa suferi niciodata.
Cuvintele lui mi-au intrerupt sirul gandurilor, facand si ultima dorinta de somn sa dispara cu usurinta. Dar simt inca oboseala facandu-mi pleoapele din ce in ce mai grele, devenind destul de repede imposibil sa-mi mai tin ochii deschisi.



are sens sa ma scuz pt greseli, devine deja monoton :))
4

#35
Am ajuns, am ajuns :*
Deci, ce pot spune? Capitolul mi-a placut :x de fapt, imi place din ce in ce mai mult povestea ta :x Ti-am spus eu o data ca, desi nu sunt obisnuita cu stilul tau de a scrie, pana la urma imi va placea, nu-i asa?
Interesant acel baiat :-? Presupun ca va aveam si el un rol important din moment ce l-ai introdus in poveste si cam bag de seama ca o place pe fata noastra si nu prea il suporta pe Oliver. Interesant.
Acum sunt curioasa ce se va intampla mai departe, deoarece presupun ca nici acest blond nu va renunta, iar dragul nostru Oliver va avea ceva probleme pe cap din cauza asta. Deci va deveni destul de interesant.
Asa, greseli de tastare. Ai, si inca cateva, dar mi-e cam lene sa le mai scriu. Vesnica problema cu "ii" plus ca intr-ul loc ai scris "l-a" legat cand trebuia scris despartit, iar in alt loc ai pus cratima desi nu trebuia. Nu mai gasesc cuvantul. In rest ai mai mancat cateva litere.
Pai, cam atat. Astept continuarea >:d<
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#36
Bun, dupa lupte seculare mi-am invins lenea si am venit si eu pe aici.
Imi place place place povestea ta:X, descrii sentimentele lor asa frumos...
La modul general vorbind, mi-a placut firul narativ pana acum, felul cum s-au comportat Ada si Oliver, care mai de care mai prostuti uneori. Dar se iubesc, asta conteaza. Totul e sa se termine bine. Ca de inceput, au inceput cu stangul. Era ceva gen:
- Nu voi fi papusa ta.
- Dar trebuie! :))
Si totusi a devenit, treptat, mai bine. Am adorat scena cu:"De cate ori sa-ti spun sa nu mai pleci din spital?", cred ca e preferata mea. Apoi, minunatul nostru baiat strica tot. Bravo lui, ce sa zic?
Acum, despre ultimul capitol. Mi-e mila rau de Ada, sa-l cauti asa disperata si sa nu-l gasesti, unde mai apare si ingerul mortii(nu stiu ce mi-a venit) si il terfeleste in cel mai jalnic mod pe bietul Oliver.
Oricum, daca Demetri continua cu aluziile atat de evidente(apropae ca urla: "Te plaaac!"), se vor forma doua echipe: team Oliver vs. team Demetri. Sper doar sa nu-i prinda pe aia doi in dormitor si totul sa fie stricat... din nou.
Astept continuarea si vroiam sa te rog, daca nu te superi, sa ma anunti cand o pui. :*
[Imagine: I_Support_Imagination_stamp_by_c3ph31d.gif] [Imagine: 695027nqwnxm77i3.gif][Imagine: Stamp___Not_Feminine_by_foxlee.png]
[Imagine: tumblr_m8qx755uMl1r49gcn.gif]

#37
merci mult de pareri, chiar sunt importante pentru mine >:D<




Capitolul 17

Am crezut ca timpul ne va apropia, ca vom invata sa iubim impreuna, ca ne vom pierde intr-un ocean de vise si vom prinde aripi zburand mai apoi
impreuna spre infinit. Dar infinitul e mult prea departe, iar tu ai devenit atat de naiva, iar doar el pare sa aiba in ochii tai aripile care te-ar putea purta undeve departe… spre rasarit poate…


Oliver pov.

Ea e ca un fluture, un future care-si inalta aripile superbe in fata tuturor lasandu-i sa o admire, pentru ca iubeste sa fie in centrul atentiei, iubeste sa se simta iubita de cei din jur. Si eu am fost primul care nu i-am cazut la picioare, eu, o libelula care abia reuseste sa se mentina in zbor. Si simt ca o sa cad, o sa cad odata ce prezenta ei va deveni invizibila, odata ce nu-i voi mai simti mirosul, gustul, caldura, tot…
Am nevoie sa te simt langa mine. Sa stiu ca ma iubesti sau ca ma urasti din strafundul inimi, cat timp eu voi fi acela care-ti va colinda gandurile in fiecare diminiata.
Ma trezesc din pat cu aceleasi ganduri stupide. Nu am reusit sa dorm prea mult dar nu-mi permit sa lipsesc inca o zi, desi mi-ar fi usor sa-l onving pe doctor ca-s bolnav.
De altfel, poate ar trebui sa recunosc ca ma duc doar pentru ea…
Sunetul mult prea dezagreabil si puternic scos de telefonul de pe noptiera ma face sa tresar, trezindu-mi parca simturile la viata. Raspund cu un ‘alo’ prea plictisit chiar si pentru mine. Vocea puternica a tatalui meu mai are putin si-mi sparge timpanele.

-Fiule, in vreo trei ore ajung in oras si dupa ce rezolv niste probleme personale vin sa-ti distrug viata linistita si fara griji.

-Mda, sigur… ii spun plicisit deja de discutie.

-Mda, si vreau sa o cunosc si pe fata ceea neaparat, si sper ca nu o sa fie necesar sa te urmaresc si sa ghicesc eu care e…
Imi spune mult prea serios ca sa cred ca e numai o gluma aiurita atat de tipica lui. Si oricum, am de gand sa le fac cunostinta, ce mod mai bun de a o convinge sa vina la mine. Un zambet stupid dar plin de subinteles imi apare brusc pe chip.

-Bine, bine… ii spun tatei ca mai apoi sa inchid telefonul fara sa-l mai las sa adaunge ceva.
Ma ridic din pat brusc parca dintr-o data avand mult mai multa energie. Intru in baie si imi arunc cativa pumni de apa pe chip sperand sa reusesc sa ma mentin treaz toata ziua.
Imi trag pe mine un tricou turcoaz si o pereche de blugi albatri destul de simpli si geanta cu materile de ieri in spate si ies pe usa apartamentului inchizand-o in graba.
Merg neobisnuit de repede, ajungand in scurt timp langa cafenea, aceiasi cafenea care tine in ea, ca un cufar, zeci de amintiri. Ma opresc pentru cateva secunde ca mai apoi sa dau dezaprobator din cap de doua ori si sa merg mai departe.
Imediat ma aflu la intrarea in scoala, la etajul unu si mai apoi in fata clasei ei intrand linistit, de parca nu ar fi nimic neobisnuit. Imi invart privirea prin clasa fara sa o gasesc insa pe Ada, in schimb, prietena ei Liz imi face semn sa ma propii de banca ei. Fara sa ezit ma duc direct langa ea intreband-o daca stie pe unde e satena. Vad cum se uita in spatele meu ca mai apoi sa-mi faca semn cu degetul spre usa pe care tocmai intrasem
Ma intorc brusc si o vad pe cea pe care o cautam stand in usa, respirand parca sacadat. Ma duc spre ea cu pasi rapizi si ies afara din clasa tragand-o aproape dupa mine.

-Am incercat sa te prind dar... Imi spune inca respirand greu, evident chiar incercase.
Ii soptesc un “nu-i nimic” si intr-un impuls de moment ii sarut fruntea ca unui copil la care ii spui ca e bine ca s-a straduit, chiar daca nu a reusit ce si-a propus.
Mai apoi ma departez putin de ea surprins de propriu-mi gest. Ma priveste cu ochii mari, usor confuzi dar nu zice nimic. Dupa cateva secunde ma hotarasc sa sparg eu gheata.

-Daca ai timp astazi, e cineva care vrea sa te cunoasca. La mine acasa, mai tarziu..
Ma opresc cand ii intalnesc privirea aproape speriata. Ma intreaba la cine ma refer si ii spun ca e o surpiza si daca vrea sa afle trebuie sa vina.

-Hmmm, sa ziceam ca manata de pura curiozitate o sa vin. Imi zice zambindu-mi ca mai apoi sa intre in clasa facandu-mi cu mana. Mda, exact ca atunci cad am lasat-o eu cu ochii in soare.
Zambesc mai mult pentru mine si ma indrept spre propria-mi clasa, ajungand surpinzator de repede si ma arunc pe scaun trantindu-mi geanta langa banca. Imi inchid ochii pentru o secunda imaginea ei aparandu-mi instantaneu in cap.

-Te-a prins iubitica din urma? Fugea dupa tine ca o disperata…
Ma incrunt recunoscandu-i vocea cu o usurinta dezgustatoare ca abia dupa sa-mi deschid ochii.

-Dimitri, te sfatuiesc sa-ti vezi de viata ta. Nici macar nu inteleg de ce naibi ti-ai consuma energia cu viata personala a altora.

-Si daca-ti spun ca o vreau pe Ada pentru mine? Imi spune pe un ton ce ar fi trebuit sa ma intimideze. Il privesc scarbit deja de toate figurile lui ca mai apoi sa-l ignor pur si simplu facandu-l sa se retraga singur.

***

Orele au trecut repede. Cred ca abia acum incep sa devin si eu constient de ce se intampla in jurul meu, acum cand merg langa ea spre apartamentul meu. Ajungem repede, sau poate e din caza ca sunt langa ea si intodeauna reusesc sa uit notiunea timpului atunci cand ii simt prezenta. Amanunte oricum neimportante acum.
Nu ma obosesc sa deschid eu usa, sun la sonerie si in mai putin de un minut usa este deschisa de tatal meu.
Imi zambeste larg punandu-si o mana pe umarul meu ca imediat sa uite complet de prezenta mea si sa o asalteze pe satena.


Ada pov.

Suna la sonerie si usa este deschisa de un domn inalt, parul il are de un saten inchis care pare atat de nepotrivit cu culoarea vernila a ochiilor. Trasaturile fetei seaman cu cele a lui Oliver ceea ce ma face sa ma gandesc ca e tatal lui cel mai probabil. Si asta ma pune pe ganduri, de ce ar vrea tatal lui sa ma cunoasca pe mine?
Nu reusesc sa gandesc prea mult ca deja tatal lui ma priveste cu un zambet ciudat pe fata, cert e ca i-am atras atentia.

-Fiule, daca ea e cea care iti cauzeaza starile alea ciudate ale tale, as zice ca merita. Acuma sper ca nu mituit-o cu ceva sa vina sa ma cunoasca si in realitate nici nu intoarce capul spre tine.
Chicotesc amuzata de ultimele cuvinte ale tatalui lui Oliver. Il privesc pe saten, ce inca sta in stanga mea si ii descopar o privire exasperata. Cu siguranta nu-i convine cum tatal lui zice toate lucrurile pe fata. Desi asta m-ar putea face si pe mine sa ma simt incomod poate. Ah, ceva imi spune ca o sa regret ca ma aflu aici cat de curand.
Tatal lui ne invita inauntru scuzandu-se ca ne-a tinut in usa pentru doua minute intregi ca mai apoi sa ne refugiem toti in camera de zi unde erau deja pregatite trei cani de cafea. Zambesc, se pare ca deja a resuit sa-mi faca o pofta desi nu ma cunoaste, si asaltez cana de cafea sorbind usor din ea.

-Of, se pare ca si prietena ta e la fel de “iubitoare de cafea” ca si tine.
Era sa ma inec cand a rostit “prietena ta” dar reusesc cu greu sa-mi pastrez calmul desi realizez ca cel mai probabil sunt deja rosie. Aaah, inainte de al cunoaste pe el nu ma roseam niciodata. Dar in momente ca acestea realizez cat de mult m-am schimbat, chiar daca uneori mi-e dor de ceea ce am fost odata, desi poate nu ar trebui…
Tatal lui mai imi pune cateva intrebari, toate parand sa aiba un subinteles. Oliver doar sta plictisit pe fotoliu, zambindu-mi din cand in cand, parca zicandu-mi ca are sa se recompenseze pentru faza asta. Desi, defapt nu e nevoie, pana la urma tatal lui e amuzant, chiar daca e insistent…

-Stii Ada, imi placi mult. Probabil ca orice alta fata deja ar fi iesit trantind usa satula de intrebarile mele aiurea. Tu ma intelegi totusi, imi vad fiul rar si imi place sa stiu ca e pe maini bune, mai ales ca in ultima perioada pare mai absent.
Ii zambesc intelegator, parca ne-am intelege perfect unul pe celalalt.

-Ati putea sa nu mai vorbiti despre problemele mele de fata cu mine. Si oricum… se insereaza. Zice in timp ce priveste spre geam.
Chiar s-a intunecat, desi mi-e greu sa cred ca a trecut atata timp pe nesimtite. In mai putin de doua minute sunt gata de plecare, Oliver fiind obligat de tatal lui sa ma conduca, desi tind sa cred ca nu-l deranjeaza prea mult.
Tatal lui imi multumeste inca o data ca am venit dupa care imi pupa fruntea, un gest parintesc, care totusi imi aminteste ca Oliver a facut acelas lucru de diminiata. Desi atunci am simtit cu totul altceva…
Mergem incet, parca incercand sa lungim timpul in care vom sta impreuna. Si cat de dor mi-a fost de el, sa stau pur si simplu langa el, desi mi-as dori ca distanta dintre noi sa dispara. Sa-l strang in brate si sa-i simt caldura. Dar mi s-ar parea un gest mult prea deplasat in momentul asta. Asa ca continui sa merg tacuta…
Afara e mai intuneric decat credeam, iar frigul isi face prezenta tot mai puternic cu fiecare minut care trece. Vantul devenind necrutator cand noi ajungem abia la jumatatea drumului. Incep instantaeu sa tremur, chiar daca incerc sa ma abtin, nu am nici o sansa. Vantul rece intra cu usurinta pe sub hainele mele poate prea subtiri, facandu-mi trupul sa amorteasca.
Simt bratul lui Oliver cum si-l trece peste umarul meu bagandu-ma langa el in bluza lui destul de larguta. Ah, si cum as putea sa neg sentimentul placut pe care mi-l transmite intregul lui trup, chiar si respiratia lui usor sacadata. Stiu ca si lui ii e frig, asa ca ma apropii de el strangandu-i trupul in bratele mele, reusind astfel sa amplific caldura de care ne bucuram. Desi cel mai probabil prezenta lui atat de aproape de mine e cea care-mi da fiori de caldura atat de placuti in tot trupul.
Simt regret atunci cand deja pot vedea blocul meu, chiar daca stiam ca drumul nu poate dura la nesfarsit. Ca nu pot sa-l tin langa mine intreaga noapte, desi poate mi-as dorii asta mai mult decat vreau sa recunosc.
Ii spun noapte buna si intru in apartament fara sa privesc in spate. As fi vrut sa ne despartim altfel dar riscam sa nu-l mai pot lasa sa plece de langa mine si nu vreau sa-i fur timpul petrecut cu tatal lui. Dar stiu sigur ca nu mai pot suporta toata situatia asta pentru mult timp, cand totul pare atat de evident in ochii altora, noi de ce continuam sa fim orbi? De ce refuzam faptul ca suntem dependeti unul de altul desi simtim asta in fiecare zii si in fiecare noapte. Si chiar e posibil ca el sa nu simta acelas lucru? Nu vreau sa cred asta…



asta e, mai lung ca de obicei :))
4

#38
Anuntat, vazut, citit, placut :X.
A fost un capitol frumos, nici nu putea fi altfel cu tatal lui Oliver prin preajma. Mortal omul, are cateva replici care pe mine m-au facut sa zambesc, desi nu-s in cea mai buna conditie psihica momentan. " Starile alea ale tale"- zau ca a descris perfect, atat de concret...:))
Ideea generala a ultimelor capitole e interesanta, el o iubeste dar crede ca ea nu simte acelasi lucru, ea il iubeste dar crede ca nu mai poate merge intre ei. Prea multa suferinta, desi sfarsitul acestui capitol ma face sa cred ca lucrurile vor decurge ceva mai bine de acum inainte.
Bineinteles ca ingerul mortii isi baga coada(sau aripa) sa strice el tot, e deranjant rau de tot baiatul asta.
Dialogul nu e in exces, compensezi cu descrierea. Ce nu imi place: ai cam multe greseli, pui "i"-uri in loc de "e"-uri sau omiti unele litere finale. Cat despre semnele de punctuatie... Dupa o propozitie enuntiativa se pune virgula in loc de punct, urmand structura gen " spuse X". Ultima replica a lui Dimitri cred ca trebuia sa aiba "?" la sfarsit.
Ca tot veni vorba de Dimitri, chiar daca e enervant imi place, nu stiu de ce dar imi da senzatia ca nu e doar un personaj in plus.
Mi-au placut reactiile lui Oliver in capitolul asta, a sarutat-o pe frunte, a luat-o sub bluza(ciudat mai suna asta:))), e ataaat de dragut cu ea :X.
Btw sper ca totul sa se schimbe in bine si astept continuarea >:D<.
[Imagine: I_Support_Imagination_stamp_by_c3ph31d.gif] [Imagine: 695027nqwnxm77i3.gif][Imagine: Stamp___Not_Feminine_by_foxlee.png]
[Imagine: tumblr_m8qx755uMl1r49gcn.gif]

#39
Ok, deci am citit ^^ Nu te astepta la cine stie ce comment, deoarece sunt in ora de info acum :)) Nu intreba :))
Asa, ce pot spune? Imi place :x In sfarsit realizeaza si ei ca se plac si ca nu ar mei trebui sa se prefaca. Sau cel putin asa cred :))
Mi-a placut de tatal lui oliver, desi m-as fi asteptat la ceva mai mult de la intalnirea aceea dintre ei. ceva mai amuzant poate. Desi cred ca doar eu imi pot inchipui o astfel de intalnire amuzanta.:)) Nu conteaza.
Pai, de greseli a spus Miss M, deci nu le mai repet ca sunt aceleasi.:"
Pai, cam atat, ca deja nu mai pot sa scriu, ca s-ar putea sa ma vada profa :)) Astept continuarea :P
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#40
Okay darling, iata-ma pe-aici ^^. Doar ti-am zis ca-l termin in week-end, so... :-'
Btw, inainte de a incepe, vreau sa corectezi peste tot cuvantul scris de tine 'defapt'[i/] --> well, nu este ' defapt ', ci de fapt . Nu de alta, dar am vazut de mai multe ori scris legat si nu numai la tine; doar ti-am spus xd.
Citat:Pentru ca nu toti simt aceea durere.
Aici, este necesar doar un singur [i]e
, nu doi sau mai multi ; scriai cu doi de 'e' daca aveai pronumele demonstrativ ' aceeasi ' .
Inca ceva : Verbele se scriu la singular, nu dublezi ultima consoana Ex: scrii, dorii, iubii - asa NU. Correct form: scri, dori, iubi, citi etc.

Firstly, revin putin asupra titlului. Ce-i drept, m-a atras toata treaba cu ego-ul, insa il puteai scurta un pic = mi se pare ca-i prea lung si de-aceea, la un moment dat, devine banal si plictisitor. Calm down, nu zic asta despre ficul tau. Ti-am mai spus si la profil, se observa ca ai lucrat mai mult la acesta, deci ai progresat cat de cat si chiar mi-a placut pentru o proza [ mda = eu = cititoare de yaoi :)) ].
Citat: Probabil de aia standardele mele
Nu mai folosit ' de aia ', scrie mai concret ' de aceea ' ^^ .

' - Merci de ajutor ' - Mersi - nu folosesti cuvinte luate din alta limba, in cazul acesta, din franceza.
" valuare " - valoare

Sa stii ca sarutul dintre cei doi m-a dat gata o.o Adica wow, nu ma asteptam sa se intample atat de repede si plus de asta, chiar Ada a facut primul pas *laughs* Oh si ce reactie a avut Oliver ; deci chiar imi place, este mai dramatic si poate ca de aceea am citit toate capitolele luand intr-un fel parte la actiune.
Citat:Nu inteleg de ce la cineva i-ar putea placea
--> foloseste cuiva : Nu inteleg de ce cuiva i-ar putea placea ... etc.

Ahm, treaba cu boala contagioasa a Adei m-a amuzat oarecum; lol, sa vina Oliver, eroul genial si sa spuna un pretext pentru a o salva - ei bine, chiar ingenios. Eu ma asteptam la bataie in toata regula, pumni si picioare, iar apoi unul dintre uriasii aia sa intre in spital; sa stii ca mi-ar fi parut bine =]]
Buuun. Am vazut ca, apoi, a intervenit discutia Adei cu ego-ul sau. Se pare ca ai luat actiunea incetul cu-ncetul, deci nu te-ai grabit, so it's fine :]. Din prima clipa cand am citit prologul, banuiam ca Ada este rolul principal si toate intamplarile, necazurile in dragoste si razvratirile cu ea insasi vor fi transpuse perfect in ochii cititorului. Well, asa mi s-a intamplat mie. Am luat parte la actiunile ficului tau involuntar cred xd.
' tremuriciul ' - tremuratul

Citat:Suflet geaman, graieste-mi fericirea si sterge-mi lacrimile reci de durere. Lasa-ma sa te simt, lasa-ma sa-ti simt caldura"¦ lasa-ma sa te iubesc"¦
Cat de mult mi-a placut aceasta fraza :X Fara glume, really now :3 insa nu stiu sigur daca te-ai referit la ego-ul fetei sau chiar la Oliver - anyways, m-a surprins intr-un mod placut si am vrut sa fac asta clar :))
Deci am vazut ca, de la capitolul 12 incolo, ai pus la inceput cate-o fraza ca aceea de mai sus. Are o legatura puternica cu (,) continutul capitolului; e bine, continua asa.

Okay, mai departe... am vazut ca ai creat un triunghi amoros; aici ma voi lega de personaje, chiar daca se stie probabil ca-i simpatizez pe Oliver si pe Ada.
# Incep mai intai cu Liz - este genul prietenei perfecte pentru Ada, care se ingrijoreaza din orice intamplare a amicei sale - chestia asta mai rar o gasim in viata reala. Nu pot spune ca este extrem de original, ba chiar ai putea sa mai adaugi putin de originalitate la toate personajele, incat sa nu devina plictisitor; eu inteleg prin asta ceva mai neobisnuit, deci creeaza tu tot doar cu imaginatie, nu te lega de lumea reala, ci de ceva inimaginabil, care sa nu existe.

# Good, revin la Demetri - tipul imi place ; are un rol important in poveste, dat fiind faptul ca intotdeauna trebuie sa existe si un personaj negativ. Oh aici se poate incadra si Sarra - god, ce nenorocita, chiar biatschi T_T
Nu am ce spune la genul asta de peronaje, sunt necesare unui fanfiction ;]]

# Si-n cele din urma, Oliver si Ada. Tind sa-l ador mai mult pe Oliver. Oarecum, ma aseman cu el - nu intreba de ce : )) Dar este rece si distant, retras[ nu spun ca Ada nu-i la fel ]; deci cele doua personaje au multe in comun, le-ai conturat bine si ai descris chiar frumos, mi-a fost drag sa citesc.

Sa nu mai spui ca ficul tau este o pierdere de timp, adica imi pierd eu timpul cu el - god, NO WAY. o.o Mie imi place sa citesc, nu-s critic din obligatie - este o placere si plus de asta, poate chiar ajung sa invat cate ceva din fiecare capitol, cu amanunt believe me.
Anyway, din cate am citit, te apropii de final :-? Ce repede, postezi repede si-i chiar ok, dar nu inteleg totusi de ce nimeni nu trece pe la ficul tau, chiar merita. Ofc, inafara de amicele tale, Miss M si Leontina - btw de asta, tu si Leontina aveti un stil de a scrie comun sa zic asa, asemanator i mean.
De aceasta data, ti-am mai spus yeah, nu mai ai multe greseli, descrierea a fost buna dupa parerea mea oh si cat de bine m-am simtit sa citesc ! :3 Se pare ca faci progrese din ce in ce mai des.
Tine-o tot asa, crazy ^^
Daca mai ai nevoie de mine, nu ezita sa intrebi >:D<



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Dincolo de cuvinte LittleBlackR 3 3.271 23-03-2014, 01:26 PM
Ultimul răspuns: LittleBlackR


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)