.Tentatii.Fatale. [+12 . +18]

[hiimera]

Stiu ca a durat atat de mult, am sa revin si cu nextul la celalat fic.. va spun nu este asa de interesant acest capitol.. nu stiu de ce, dar mereu primele capitole ies naspa la mine, m-am corectat de data aceasta, dar se poate sa mai fi scapat cateva, sau iar sa-mi faca wordul fitze si sa manace, sau sa lipeasca anumite litere de alte cuv. :))
Sper insa sa va placa.. :-)
A trebuit sa sterg de multe ori, pana cand mi-a venit o idee mai buna.. care nu prea este.. oh well.. --"
Am sa raspund la cateva comuri, de fapt la o intrebare adresata de catre Bonnie:
Nu, sabia lui Sakura nu era cea cautata, de fapt aia au venit sa ii ucida fiindca tatal ei a refuzat sa termine o sabie facuta pentru fiul acelui lider de clan. ^^

Enjoy. And thanx for the comments. >:D<

I
Hotararea...

Oftez, lasand dioxidul de carbon din plamanii mei aproape intoxicati si sufocati cu acest gaz, pe care l-am tinut pentru cateva secunde in mine. Doar de proba, ca sa vad cat de mult pot sa-mi tin respiratia, nu doresc un record, doar pentru purul meu interes personal in a descoperii ce mistere mai poate ascunde trupul meu mic si fragil, de tanara intr-o perioada a pubertati infloritoare.
Intind palma sa apuc un obiect vital mie, in de ajuns de vital prin care pot sa descifrez labirintul incurcat al literelor si a cifrelor, cu care se picteaza foile cartilor... si cam atat.
Ii ridic si mi pun pe ochi, apoi cu pasi marunti ma aprorpii de scaunul de la birou si trag de pe el un ghiozdan al naiba de greu, parca pietrele munteleui isi gasisere pestera uscata si intunecata acolo.
Nu aveam ce sa fac decat sa-l pun pe umar, cu toate ca era putin cam greu, dar trebuia sa suport durerea ce ma infigea in umar.
Odata ajunsa pe marginea podelei de sus, am privit sirul de scari, lungi si periculoase, credeam ca am sa-mi gasesc sfarsitul, doar imaginandu-mi dezechilibrul brusc, ma treceau toti fiorii.
Am inghitit in sec si cu pasi mici si sfiosi am coborat jos, pe holul principal al casei, de unde am zarit-o pe “matusa” Tsunade cum imediat m-a prins nerabdatoare, parca zugravita pe faţa cu ingijorare, strangea foarte tare, nu mai dorea nici sa-mi de-a drumul, dar “unchiul” Jiraya, a facut semn de pe drum ca sa nu mai stau si sa ma grabesc, daca nu doresc sa intarzi in al doilea an de liceu.
Cu zambetul pe faţa i-am facut cu mana matusei si am pornit-o spre masina, de acolo cand l-am intampinat pe Jiraya cu pumnul in sus, el imediat mi-a raspuns cu aceiasi modena, dand cu mine.
Ca un gentleman ce era mi-a deschis usa masini, iar eu am intrat facandu-ma comoda, aruncand ghiozdanul in spate, pe bancheta. In circa o secunda am plecat in viteza pe sosea ca sa ajung la intrarea din liceu.
Pe drum nu am ezitat sa nu glumim, sau sa barfim cate ceva, mai schimbamd pareri unul de la celalat si asa timpul a trecut fulgerator, ca imediat am vazut cum se intinde falnic in dreapta cladirea moderna a liceului Thomson Gerald, din Los Angeles.
Cu inima in dinti am iesit tot cu zambetul pe buze, doar ca, vazand atata lume, atatia adolescent misunand de colo, colo si vorbind de ale lor, am simtit cum ma sageteaza ceva, era timiditatea, m-am rosit instant la obraji... ma simteam singura intr-o lume plina de oameni necunoscuti, doar unchiul meu fiind singurul prieten de aici... si doar atat.
- Haide, nu te teme Sakura, va fi bine, vocea lui calda si mana lui ce se asezase pe spatele meu, acoperit de o bluza alba si lunga pana mai jos de fund, mangaindu-ma si calmandu-ma pe loc.
- Am emotii, am spus eu ridicand privirea mea acum transfigurata de razele puternice ale soarelui, ce se reflectau prin lentilele subtiri ale ochelarilor mei.
- Sakura, ochii tai verzii te dau de gol, imi spune el si ma trage si mai mult, in asa fel incat sa ma lipeasca de trupul sau, esti cea mai frumoasa fata de aici, sigur ai sa dai lovitura din prima, sparge gheata, aratale din ce esti facuta, nu ii lasa sa te intimideze.
- Usor de spus, greu de facut unchiule Jiraya, dar iti multumesc, ii arunc un zambet de multumire, prin care ii arat doar prin privirea ca sunt indeajuns de puternica sa fac faţa tuturor, dar inima zbiera de frica si de rusine in mine.
M-am “amestecat” printre multime pentru am gasi diriginta si clasa, dar se parea ca nu totul avea aceiasi lege ca in Japonia.
Toti aveau prieteni lor, gasca lor si daca nu te incadrai in cartea cu regului, nu aveai nici o sansa, nici macar un simplu salut nu aveai voie sa le adresezi, caci imediat maraiau cu dintii la tine, danduti un fior ce te clintea din loc, amestecat cu putina forta, pentru a te dobora din priviri.
Ma simteam o gâza printre paianjeni, ce nu mai aveau mult si ma devorau de-a intregul aici, ce am meritat una ca asta ? Ma prind toate emotiile, cand aud o voce feminine, strigand cu zor pe o fata, ce se afla in spatele meu... dar nu numele ii la strigat, ci ii s-a adresat cu “hey girl”, si stiu foarte bine, nu mi-am uitat dictionarul de acasa sau cel putin creerul in asa fel incat sa nu prind spilul unui cuvant in engleza.
Dar doar adresandu-se asa si observand ca privirea ii se fixase si pe mine, am incremenit de emotii, fiindca eu ca o credula ce sunt, am perceput altfel mesajul si am crezut ca eu sunt cea strigata.
Le-am priviti cu coada ochiului cum venea spre intrare, trecand pe langa mine, erau asa de modern imbricate, eu doar aveam ceva simplu pe mine, nimic extravagant incat sa pot atrage pe alti.
Privirile lor taioase m-au cuprins si m-au facut sa ma micsorez cu fiecare pas pe care ele il faceau, sunt diferita, sunt o straina printre alti straini, a caror acasa si loc este aici, eu fiind un intrus venit mai nou, doar pentru a studia din cauza ca perintii mei trecuti in nefiinta, au recomantat prin testament ca aici este locul ideal pentru mica lor fetita, ce acum nu stie ce sa faca, sau cum sa procedeze intr-o situatie ca aceasta.
Imi fac intrarea in liceu, cu privirea tinand-o in jos, am analizat cu greu cum se miscau ceilati, cel mai mult imi era teama ca sa nu dau peste cineva, sau si mai rau sa lovesc pe cineva din mers.
Ma simteam atat de apasata de presiune, incat simteam ca aveam sa explodez pe loc, inima isi marise acceleratia atunci cand o mana venita din spate, de la un tip, care ma impinsese sa intru, doborandu-ma pe jos.
- Miscate din drum, imi esti obstacol, asa ca sa nu te mai prind niciodata in faţa mea, vocea lui rece si privirea lui incruntata ma facuse sa tac, nu mai ieseau cuvintele pe gura, din nou se rastise la mine, asigurandu-se ca l-am inteles.
- Da, imi cer scuze, rasetele celorlalti se facusera auzite, iar eu deja ma intimidasem de rusina, ma intristase, era asa de rau cu mine... dar nu era de mirat, fiindca nu vezi in fiecare zi o ciudatenie ca mine, cu parul roz si scurt pana la umeri, acum ciufulit din cauza cazaturi.
Cu grija mi-am strans cartile de pe jos, care adineauri sarisera ca nebunele din rucsac si in drum spre clasa am inceput sa plang, nu imi pasa ca lumea ma vedea, dar pana la urma am inceput sa alerg pe corridor, ajungad pe acoperisul scolii.
Am dat foarte repede de el, mai mult de atat m-am pierdut intr-o incinta extrem de mare si populate, nu cunosc pe nimeni, nu am cui sa-i cer ajutor ca sa ma salveze din aceasta “padure” ,plina de vietuitoare straine si feroce, ce pandesc la fiecare colt, doar ca sa se infructe din continutul tau.
Las rucsacul jos, cat si pe mine, incep sa plang fara sa stiu de ce oare.
Nu sunt atat de nesociabila, mereu am reusit sa-mi fac prieteni, dar doar in Japonia ? fiindca aici nu prea pot spune ca ma simt ca acasa, doar cand sunt langa matusa si unghiul.
Ai mei fiindca au plecat de pe lumea aceasta nu au cum sa ma mai ajute, sau sa ma indrune, am refuzat complet bunatatea lui Jiraya si Tsunade, care mi-au intins o mana, sunt ca niste prieteni pentru mine, dar am jurat ca am sa-mi vad de treaba mea si ca am sa ma descurc si singura.
Am acceptat sa raman la casa aceasta din Los Angeles, unde stau cei doi, dar am refuzat ajutorul, doar ca sa ce ? Sa ma distrug si mai rau decat m-au distrus nenorocitii aceia... ?
Daca nu ar fi fost ei, eu acum imi traiam linistita viata alaturi de familia mea mult iubita si nu cu doi straini care nici macar nu mi sunt rude si sunt doar prieteni foarte buni cu raposatii mei, la naiba sunt atat de slaba. Tot ce stiu face este sa vars lacrimi amare, care imi stropesc obrajii imbujorati si rosii.
Plang si doar atat, zambetul larg mi s-a serts acum multi ani, nu mai sunt asa de voiasa si mi-am pierdut increderea in mine, de fiecare data ajung sa-mi cer scuze in faţa oricarui pampalau si tampit, sa ma injosesc in faţa altor fete sau baieti de varsta mea, sa ma ascund intr-un colt intunecat si sa ma vait de ce viata mizerabila am capatat de-a lungul anilor acestia, in care am fost inchisa in mine insumi.
M-am ascuns prea mult, trebuie sa ies la iveala, ca lumea sa stie ca sunt cu adevarat diferita, sunt speciala in felul meu, nu am s alas pe nimeni sa ma doboare, chiar daca asta ar insemna sa lupt pana la ultima picatura de sange, pana la ultima suflare. Picioarele nu au cum sa ma tradeze si am sa ma ridic deasupra si am sa triunf.
Devin hotarata asupra viitorului meu, dar am o misiune pe care am uitat, o misiune foarte importanta.. razbunarea parintilor mei, trebuie neaparat sa-l gasesc pe acel criminal cu inima de piatra si sange rece, ce a indraznit sa curmeze viata a doi oameni nevinovati, care nu au acceptat sa creeze o sabie pentru fiul unui mare clan din America.
La dracul sa-l dupa, uite ca am spus-o si pe asta, dar sunt sigura ca au sa fie multe obstacole, dar nu ma dau batuta asa de usor, trebuie sa ma ridic si sa lupt pana cand mor, daca este necesar...

Dupa aproximativ o ora, maridic de jos hotarata si privesc cerul stralucitor, apuc rucsacul si il pun pe umar, deschid usa si cobor scarile lungi si infinite ale ultimului etaj.
Ajung la etajul trei al scolii, ultimul fiind al patrulea, ma ameste printre ceilalti pentru a ajunge la director ca sa-mi spuna mai cu amanunte, unde imi este sala de curs, fiindca toti tampitii acestia nu au habar pe ce lume traiesc, cel putin... stau pe holuri si ma analizeaza din cap pana in picioare.
Nu mai imi pasa, am devenit destul de indiferenta din momentul acesta, puteau sa-mi taie si privirea cu cu a lor, dar nu-mi pasa.
Cand in faţa mea se schiteaza usa biroului, ciocan politicos si cand ii aud glasul dur si calm, intru, prezentandu-ma mai intai.
- Domnisoara Haruno, incatat sunt directorul Itachi Uchiha, imi zambeste iar eu nu schitez nici un fel de gest, insa il privesc destul de serioasa, putin chiar uimita de ceva.
- Sunteti tanar, cum de a-ti ajuns director ? il intreb eu si imediat isi face aparitia un zambet pe chipul lui si rade, socandu-ma.
- Esti prima care imi spune, cu toate ca alte doamne nu mi-au mai spus, ci imediat s-au dat la mine, oricum Sakura, clasa ta se afla la etajul doi, esti a zecea A, imi spune el in timp ce-mi inmaneaza o foicica. Sa nu te temi, totul are sa fie bine, ai sa vezi cati prieteni ai sa-ti faci aici, la liceul nostru.
Chiar foarte multi, am avut parte de o intampinare extraordinara, de abia de am reusit sa-mi tin lacrimile, dar acum sunt bine.
Ii multumesc frumos si ies, parea de treaba, dar imi parea cunoscut de undeva, sau semana cu cineva anume... imi scutur capul, lasanud-mi parul scurt si roz sa se avante in diferite parti, mi-am luat imediat gandul de la tot ce s-a petrecut si am pornit-o spre clasa mea.
Ma rodea curiozitatea, a spus directorul ca am sa-i fac prieteni... dar la cum se comporta pramatiile acestea, lasa de dorit, cred ca daca m-ar salute unul, ar fi insemnat ca sunt regina Elizabeta, insa nu sunt.
Ranjesc la gandul acesta si apas cleanta sa intru in sala, mii de priviri sunt fixate pe fizicul meu.
Liceul acesta nu avea pretenti sa mergem toti, stric in uniforma, te lasau sa te imbraci cum vrei.
Eu una, mi-am luat ceva lejer pe mine: o bluza lunga si alba pana dupa fund, cu diferite mazgaleli colorate pe ea, o pereche de blugi albastrii si putin taiati la genunchi, iar in picioare aveam adidasi mei albi imaculati. Parul imi statea putin ciufulit, rebel pe frunte, l-am dat la o parte cu degetul aratator si m-am dus spre profesoara, dandu-i acea foicica.
Trupul mi l-am intors spre clasa, privind fiecare individ in parte, unii mai aveau putin si lesinau din banca de somn. Altii pareau rai si rautaciosi, altii mai blanzi.
Ma asteptam sa dau din nou peste grupuri de copii, nimeni nu este unit in clasa aceasta... pierderea mea, dar nu-mi pasa, caci oricum nimeni nu are cum sa fie prieten cu mine, am o viata foarte incurcata si nu prea cred ca cineva se va osteni sa imi fie prieten foarte bun.. din contra cateodata sunt tacuta si nu vorbesc exagerat de mult, doar daca este cazul.
- Copii aceasta este noua voastra colega, va rog sa o salutati, prifesoara se adreseaza la intregul colectiv, ce murmura un “buna” si tac, ca si bufnitele dupa aceea, continuuand sa ma tinteasca cu ochii.
- Sunteti foarte tari in gura voi, dar nici macar un simplu “buna” nu puteti da, iar cu asta ii aduc la realitate, unii se trezesc din somn si reusesc sa le captez atentia. Sunt Sakura, numele de familia nu mai conteaza, daca vreti mai multe informatii puteti sa veniti si sa vorbim. Tonul meu prinde viata, captand privirile si interesul baietiilor, cat si al fetelor, nu am de gand sa ma prezint ca si o fata prostuta, ce se rusineaza din cinci in cinci minute, trebuie sa vada exact cum sunt cu adevarat. Daca ave-ti intrebari ridicati mana ? si cineva isi ridica in momentul acela palma in sus, atragandu-mi privirea care se fixeaza asupra lui. Zi !
- Deci frumoaso, esti libera in seara asta ? spune el pe un ton siropos, fcandu-i pe restul sa rada.
Imi iau rucsacul si ma indrept spre el, il prind de guler si ii spun: “Vrei tavaleala, vei primi, dar iti spun viu nu mai iesi de acolo...” sit ace, inghitind cu greu saliva acumulata in gura.
Imi caut cu privirea un loc si dau de unul langa geam, arunc rucsacul pe banca si ma asez linistita, apoi imi cer scuze faţa de profesoara, fiindca nu am vrut sa ajung sa ma comport asa la ora ei.
In timpul orei, am reusit sa atrag atatea privir, veneau din toate partile, dar nu m-am intimidat am ramas la fel de neutral ca intotdeauna, iar cand clopotelul s-a facut auzit am inceput sa-mi strang cartile de pe banca pentru ca doream sa ies din clasa si sa fac turul cladirii.
Dar am fost imediat oprita atunci cand un coleg a aruncat cu creta in mine, ama vut noroc se poate spune, fiindca nu stiu cum dar am reusit sa o prind in mana si sa o faram dupa ce am strans-o tare in pumn.
Tipul a ramas cu gura cascata, dar nu a fost si singurul, pana si eu am ramas perplex la fort ape care am exercitat-o...