.Tentatii.Fatale. [+12 . +18]

[hiimera]

Tip critica: limbaj, estetica, aspect, greseli de tastare, gramaticale...
Meow` :3
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul naruto si nu fac profit pe urma lor.

Wow.. am reusit sa incep un alt fic, dar nu va ingrijorati dragi mei, de celalat tot nu ma las, m-am pus de la inceput la punct cu el. :))
Acum ce sa va spun, o sa revin cu un edit caci mai am cateva greseli, aici are decat sa fie prezentat o partea din trecutul Sakurei, deja va dati seama ce cuplu este.. ;;)
Nu prea o sa va prindeti de tema acestui fic, abia prin primele capitol, sau se poate si de pea cum.. mi-am pierdut mintile, nici eu nu mai stiu ce am scris.. :))
Oricum, sper sa va placa, am incercat ceva diferit.. au sa fie scene +18 si foarte multe de actiune, va asigur. :]
Enjoy !

.Sfarsitul.

“Draga jurnalule ! sunt mica, dar gandurile nu isi au limite.
Inca o noapte, inca o zi si din nou ma arat tie, galant, pasind cu discretie, sprijinindu-ma cu varfurile de puful tandru al covorului, pasesc si intru.
Iti arunc o privire, apoi mi-o arunc spre hol, din nou tanjesc sa iti mai arunc si a doua privire, dar ma las prada ispitei si te iau in brate, ridicandu-te cu grije.
Nu mi-e teama, si de ce mi-ar fi ?
Tu ma stii pe dinafara...
Prind usor foile si incep sa ti le rasfoiesc.
Privesc cu veselie, tristete, dezamagire, nostalgie... randurile pictate de cerneala neagra a stiloului si ma las prada amintirilor, cu toate ca nu mi-am trait indeajuns intreaga viata si sunt inca pe la inceput.
Caut voioasa, acea unealta, ce iti da culoarea aceea intunecata, moarta si fara viata, pentru a te picta cu ganduri si concepte, vise si sperante...
Incep cu introducerea, largesc orizonturile si ma destind, spunandu-ti tainele viselor mele, nabusite de o amaraciune mortala...”

Dupa ce imi insir gandurile, pe foile goale, acum pline de volum ale jurnalului cu lacat, plec si las in urma un zambet, adresat acelui caiet multicolor si simplu.
Nu rezist si sar in sus, topai si rad, cobor alunecand pe balustrade rece a scarilor, jos, spre mama.
Tata era mult prea ocupat in atelier, ca sa conceapa o noua inventive nebuneasca de a lui.
Nu ma abtin si incerc sa trag cu ochiul, mirosul imbietor de scortisoara si vanilie imi imbata simturile.
Sar in spatele mamei si o curpind in brate, ea se apleaca, eu fiind doar o mica copila de sase ani, iar inaltimea mea nu este indeajuns de mare incat sa o pot tine strans la brate, dar ma satur atunci cand ea vine de una singura la mine.
Glasul eu suav si bland ma dezmiarda, bratele ei lungi si protectoare ma alina si ma fac sa plutesc.
O iubesc, ma apara de ce este mai rau, ii datorez totul.
Nu plec, ci ma lipesc de ea, urmarind curioasa“vrajile” ei de a face prajituri delicioase, care ma lasa cu gura pe jos.
O ajut, pentru ca sunt fata vrednica si imi place foarte mult sa fiu de folos.

*

Simt mireasma serii, iar cerul incepe sa prinda o noanta intunecata, pot vedea intreaga bolt ape geamul de la bucatarie si sar de pe dulapior, fug afara repede la tata.
L-am omis toata ziua, ne dand ochii cu el, acum era oportunitatea cea mare.
Il vad cum sta cu usa de la garaj deschisa larg sa vada toata lumea ce face, cativa vecini si amici de ai lui stateau inghemuiti pe langa atelier ca sa vada ce a creat.
Curiozitatea ma omora, asa ca am decis sa ma strecor printre oamenii aceia simpatici, care imediat ce mau zarit, mi-au facut loc, pentru a nu ma impiedica de masivitatea trupurilor lor.
Am ramas nemiscata, fiind luata prin surprindere de un tais ascutit al unei sabii faurite de tata.
Era doar la un centrimetru de nasul meu, stateam crispate si priveam atenta varful ascutit.
A indepartat-o usor de mine, incepand sa o analizeze si mai mult, incercand sa descopere defecte, dar era perfecta si extrem de frumoasa.
S-a apropiat de mine, m-a luat in brate si ma tine ape bratul lui.
A ridicat sabia in lumina soarelui si a lunii, ce se reflectau in metalul acesteia.
Cum putea sa reflecte si apusul dar si noaptea.. era ceva de necrezut.. cu toti am ramas uimiti, si atunci l-am auzit.
- Este a ta scumpa mea cireasa, a zambit spre sabie si spre mine.
- Tati ce este cu acea floare de cires taiata frumos in capatul de inceput al sabiei ? am intrebat uitandu-ma si mai atent observand o taietura in forma de floare.
- Acel simbol te reprezinta pe tine cireasa mea, tu vei manui sabia, tu o vei avea in posesie pentru a te proteja si a crea bine.

*

Stateam in intuneric, in pat, dezvelita si priveam pe geam luna ce sclipea superb.
Nu mi-am putut lua gandul de la spusele tatei, ma soca, ma uimea, dar atata timp cat ii aveam pe ei, nu ma temeam, iar sabia nu imi era de nici un folos...
Mi-am inchis ochii, in incercarea de a adormit, sabia reflecta armonios lumina patrunsa de razelee sclipitoare ale lunii, batandu-mi in ochii.
Si deodata m-am cutremurat, atunci cand un zgomot venit de jos m-a facut sa tresar din asternut.
Teama se instalase in trupul meu firav, m-am ridicat in picioare si am pasit spre usa, deschizand-o incet si putin.
Din nou acel zgomot odios si periculos s-a facut auzit.
Cu pasi mici am inceput sa cobor scarile spre living, lumina era aprinsa.
Dar nu plecasem singura, aveam jurnalul in brate si il tineam strans, gandindu-ma ca are sa fie o intamplare charaghioasa si merita scrisa, in nici un caz nu avea sa fie ceva de rau.
Dar am impietrit complet la vazul a catorva indivizi ce tineau pistotul la tampla tatei si a inca catorba ce se napustisera asupra mamei mele.
Strigatele ei, tipetele ei razunau ingrozitor in casa, spargand linistea si zgariindu-te pe urechi.
Tata, incerca sa se elibereze si sa-i infrunte, dar degeaba era lovit extrem de violent in stomac, varsa sange si puterile ii scadeau treptat.
Mama era tinuta de maini si la fel de grav batuta de acei straini, ce nu aratau pic de mila.
M-am lipit de perete, ingrozita de ceea ce vedeam, lacrimile se rostogoleau pe obrajii mei fierbinti. Plangeam si simteam teama cum ma infecteaza cu veninul ei.
Am scos un sunet mic pe gura, iar ochii tuturor s-au indreptat spre mine, ai mei au incercat sa-i opreasca de am face vreun rau, dar degeaba erau bestii inascute, fara mila si fara pic de remuscari.
Inima mai avea putin si sarea din pieptul meu, tremuram din toate incheieturile, simteam ca am sa ma fac una cu pamantul, daca nu ma miscam.
Sabia era sus, in camera mea, dar era prea mare pentru mine si mult prea grea, planul de a-mi salva parintii esuase inca din prima clipa.
Eram in fata cu dezastrul si teama devenea moartea intruchipata.
Care ma taia incet si cu crud pe inima, fancandu-ma sa sufar, sa simt taisul securei, incet incet auzind ceasul mortii, care m-a izbit de perete, trecand prin mine si prin cotorul jurnaluilui.
Am picat pe jos, la fel ca si ai mei, dar am avut ocazia sa aflu motivul intemeiat de ce am fost atacati si ucisi fara mila.
Totul se lega de o amarata sabie, nefaurita de tata pentru o familie prestigioasa, insa extrem de periculoasa din America... iar apoi intuneric profund.

*

Auzeam voci, care ma strigau, ma indemnau sa ma trezesc si brusc asta am si facut, tragand in mine o gura mare de aer.
Eram agitata, simteam cum ma pierd, nu stiam unde sunt, ce caut aici ? Nu mai stiam nimic pe moment, dar cand o asistenta m-a Calmat prin a ma atinge de umar si a ma mangaia pe crestet, totul s-a derulat in mintea mea si imediat m-am incruntat la privire.
Stiam perfect ce s-a intamplat, am fost in coma timp de sapte luni, acum aveam opt ani si eram constienta ca va trebui sa ma razbun.
Chiar din momentul in care mi-am deschis ochii am retrait teama, dar in acelasi timp motivatia si placerea de a ma razbuna pe acei indivizi necrutatori si nenorociti, ce au curmat cu sange rece viata parintilor mei mult iubiti, acum trecuti in nefiinta.
Ochii de un verde patrunzator au prins o noanta aprinsa, puteam simti puterea cum imi curgea prin vene, era schimbata si asta o puteam vedea...
Am ramas inca cateva zile in acel spital ospitalier, iar apoi mi-am vazut de drum... care drum ? nu stiu.

*

Ploua si era al naiba de urat afara... sinistru, fiindca eram int-un cimitir, la inmormantarea parintilor mei.
Nu in Japonia, ci in America, fiindca aici erau cativa prieteni de ai tatei cat si cateva rude de ale noastre.
Mi-au spus ca ar fi bine sa facem aici inmormantare, iar eu am fost complet de acord, eram foarte aproape de ucigas.
Stateam nemiscata si plangeam, dar nu asa de tare ca ceilati, incercam sa par mai puternica, dar inima nu ma lasa, era sfasiata complet, doar cand vedeam acele cosciuge cum intrau in pamant, ma apuca groaza... dar am putut sa simt din nou caldura.
Pe umarul meu s-a conturat o palma, iar in scurt timp si-a facut aparitia o alta pe celalat umar al meu.
In spate, se aflau doi prieteni buni de familie cu noi, eu personal nu i-am cunoscut, dar se pare ca am sa o fac...
Dupa ce totul a luat sfarsit, acesti doi oameni, tineri m-au primit ca pe fica lor.
Tanara doamna ce acum avea pe cap un prunc de opt ani, si-a dat palaria neagra din cap, lasandu-si parul blond si lung sa ii atarne greu pe umeri, apoi s-a aplecat la mine.
- Tu, frumoasa Sakura, vei fi de acum in colo fica noastra, si mi-a zambit bland.
- Parintii tai, mi s-a adresat un tanar ce avea parul alb ca neaua si lung, ne-au spus ca ziua aceasta va urma si ca daca lor li se va intampla ceva, tu vei fi crescuta de noi, a zambit si ma prins in brate.
Am inceptu sa plang, de fericire, fiindca stiam ca ai mei o sa aiba grije in continuare de mine, cu toate ca acum sunt in ceruri si ma privesc de sus...
E un sfarsit dragic dar dulce.

.

[Sho-Yo]

Se pare ca am onoarea ca fiu prima. Deci de cand astept sa postezi fic'ul... Titlul este interesant, ideea originala si geniala. Descriere ai, actiunea nu e grabita, dialogul nu e sec. Cand ai zis doamna blonda nu stiu dar mi'a venit in minte Lady Gaga:)). Si mi'e mila de saracuta Sakura... Si'a vazut familia omorata brutal si ea a stat in coma sapte luni. Si acea sabie.... nu cred ca e un fic cu ninja ci mai degraba cu samurai moderni. Deci deabia astept sa vad ce idei iti mai vin si sa ma anunti cand pui continuarea.

[Rose ^^]

Buna iubire>:D< te cam bantuie ideile. Ce ma bucur. Sho-yo numi pasa eu sunt prima: primu venit primu servit:)) Let's see:
Imi place modul in care scrii. Aranjezi si frumos in pagina si e usor de citit. Ne captivezi mereu, ai acel ceva ce te tine mereu pe jar. Descrierea e frumoasa si in cantitati mari cu figuri de stil. Dimensiunea capitolului nu am ce comenta, ma bucur ca iti ies capitole asa mari si frumoase. Actiunea e ok, dialogu m-a captivat si el. Cu toate ca modurile de expunere sunt ok, greselile nu lipsesc si imi vine sa te bat, dar ma abtin:)) Pai sa stii ca ma bucur ca nu dezvalui chiar foarte multe, si ca locatia e alta. Adica pana acu imi place ideea si e originala, vom vedea pe parcurs.
Cam atat. Astept next ca sa pot spune mai mult. Spor la scris si bye>:D<

[Bonnie]

Wow.
Woow Doamne! Ce frumos!
Trist....dulce, frumos. Mia placut.
Sabia pe care o cautau tipi aia era sabia Sakurei??
Hm...inca un WOOW 8 ani? Pe bune? Prea tare nu am mai intalnit un fic ca asta pana acum
asa ca din punctul meu scump de vedere ficul este original.
La critici nu ma pricep asa ca nu am ce comenta. Hm.. bine dar parerea mio pot spune.
Mia placut foarte mult capitolul [ eu schimb subiectul una'doua ]
Si va fi un fic sasu&saku(CRED) deci...hm ma intreb cum se vor cunoaste...
Sper ca micutza rozalie sa creasca..nu asi crede ca vor fi scene +18 la varsta de 8 ani :)):)) asta ar fi culmea...
Uf...dar cum mai schimb eu subiectul...Mda ceva normal.
Astept next-ul. Sper sal pui repede. Spor la scris scumpo.

Ja'ne

[*Black~~Heart*]

Pai am trecut si eu pe aici ;). Ce pot spune inafara de laude gen "esti geniala'' nu stiu. Imi place foarte mult cum descrii sentimentele ma captivezi :x cred ca as citi inca odata acest capitol. Imi mai place foarte mult si asezarea in pagina, te-ai descurcat super bine la ea bravo :x. Actiunea nu este deloc grabita, dialogul te captiveaza si el deci nu este sec, iar la naratiune te descurci excelent. Greselii de tastare sau de ortografie nu am vazut si cred ca nici nu ai, repetitii nu sunt. Deci ca prin urmare ai inceput cu un capitol foarte reusit si frumos si sunt sigura ca si urmatoarele vor fi la fel. Bravo si multa inspiratie :bv:. Despre idee am uitat sa zic, pai nu am mai citit ceva de gen asa ca vreau sa vad ce se intampla pe parcurs. Spre ca next sa vina destul de repede si te rog mullt sa ma anunti :pls: :bye:.

[Katniss]

Hello dear.
După cum am spus şi aseară, am venit şi eu pe aici şi încă de pe acum îţi spun de pe acum că nu ştiu în ce măsură îţi va plăcea comentariul meu. So, let's see.
Titlul este atractiv şi cred că asta este unul din motivele pentru care sunt aici. Ideea nu o să mă pronunţ încă asupra ei, o să aştept următoarele capitole.
Încă de la început îţi spun că nu îmi place că ai scris centrat, poate că ţi se pare frumos şi aşa mai departe, dar este greşit. Deasemenea, nu îmi place că ai lăsat atât de mult spaţiu între paragrafe.
Descrierea este prezentă, dar ar mai merge. La dialog nu mă bag. Acţiunea uşor grăbită. Nu îmi place faptul că faci propoziţiile atât de scurte şi simple ai putea să le dezvolţi în fraze, aşa ai evita repetiţiile care au fost câteva. Deasemenea au fost multe propziţii care au arătat ciudat sau care deranjează la citire. Ai grijă la greşelile de tastare, care sunt destul de multe, încearcă să citeşti capitolul de câteva ori înainte. Sunt de părere că ai fi putut să descrii mai mult scena în care părinţii au fost omorâţi, dar şi sentimentele ei pentru că pe mine m-au lăsat rece, nu ai reuşit să mă faci să simt ce ai scris tu acolo.Cam atât sper că nu te-ai supărat. Bye, bye dear.

[Flash]

Edit : Venus Roseta ai cumva un complex ? Sho Yo a fost prima aşa că STFU. Cine vine primu, vine.

“Draga jurnalule, sunt mica, dar gandurile nu isi au limite.

Erm, atunci când începi un lucru de genul, ''dragă jurnalule'' îl pui ceva gen titlu şi cu semnul exclamării. Monologul ăsta interior este cam abstract, dar probabil pentru că aşa ai dorit tu, dar trebuie să încerci să-l dezvolţi cumva cu chestii dalea numite figuri de stil :]] şi am sesizat că ai folosit undeva puncte de suspensie şi trebuie să-ţi zic faptul că sunt surprinsă că ştii să le foloseşti cum trebuie spre deosebire de alţi inşi care le foloseşte doar de dragul de a sta şi ele undeva suspendate.

Încă ceva, la titlu ori e plus 12, ori e plus 18. Poţi să foloseşti + 18 doar la capitolele care cer asta.

Am scos un sunet mic pe gura,

Cam pleonasm-ish don't you think so ? Îţi dai seama că sunetele sunt scoase de pe gură ( în mod normal )

Îmi place cum descrii, ideea era să o faci mult mai ok atunci când personajul are un monolog interior căci atunci sunt mai multe emoţii şi gânduri în joc.

[hiimera]

Stiu ca a durat atat de mult, am sa revin si cu nextul la celalat fic.. va spun nu este asa de interesant acest capitol.. nu stiu de ce, dar mereu primele capitole ies naspa la mine, m-am corectat de data aceasta, dar se poate sa mai fi scapat cateva, sau iar sa-mi faca wordul fitze si sa manace, sau sa lipeasca anumite litere de alte cuv. :))
Sper insa sa va placa.. :-)
A trebuit sa sterg de multe ori, pana cand mi-a venit o idee mai buna.. care nu prea este.. oh well.. --"
Am sa raspund la cateva comuri, de fapt la o intrebare adresata de catre Bonnie:
Nu, sabia lui Sakura nu era cea cautata, de fapt aia au venit sa ii ucida fiindca tatal ei a refuzat sa termine o sabie facuta pentru fiul acelui lider de clan. ^^

Enjoy. And thanx for the comments. >:D<

I
Hotararea...

Oftez, lasand dioxidul de carbon din plamanii mei aproape intoxicati si sufocati cu acest gaz, pe care l-am tinut pentru cateva secunde in mine. Doar de proba, ca sa vad cat de mult pot sa-mi tin respiratia, nu doresc un record, doar pentru purul meu interes personal in a descoperii ce mistere mai poate ascunde trupul meu mic si fragil, de tanara intr-o perioada a pubertati infloritoare.
Intind palma sa apuc un obiect vital mie, in de ajuns de vital prin care pot sa descifrez labirintul incurcat al literelor si a cifrelor, cu care se picteaza foile cartilor... si cam atat.
Ii ridic si mi pun pe ochi, apoi cu pasi marunti ma aprorpii de scaunul de la birou si trag de pe el un ghiozdan al naiba de greu, parca pietrele munteleui isi gasisere pestera uscata si intunecata acolo.
Nu aveam ce sa fac decat sa-l pun pe umar, cu toate ca era putin cam greu, dar trebuia sa suport durerea ce ma infigea in umar.
Odata ajunsa pe marginea podelei de sus, am privit sirul de scari, lungi si periculoase, credeam ca am sa-mi gasesc sfarsitul, doar imaginandu-mi dezechilibrul brusc, ma treceau toti fiorii.
Am inghitit in sec si cu pasi mici si sfiosi am coborat jos, pe holul principal al casei, de unde am zarit-o pe “matusa” Tsunade cum imediat m-a prins nerabdatoare, parca zugravita pe faţa cu ingijorare, strangea foarte tare, nu mai dorea nici sa-mi de-a drumul, dar “unchiul” Jiraya, a facut semn de pe drum ca sa nu mai stau si sa ma grabesc, daca nu doresc sa intarzi in al doilea an de liceu.
Cu zambetul pe faţa i-am facut cu mana matusei si am pornit-o spre masina, de acolo cand l-am intampinat pe Jiraya cu pumnul in sus, el imediat mi-a raspuns cu aceiasi modena, dand cu mine.
Ca un gentleman ce era mi-a deschis usa masini, iar eu am intrat facandu-ma comoda, aruncand ghiozdanul in spate, pe bancheta. In circa o secunda am plecat in viteza pe sosea ca sa ajung la intrarea din liceu.
Pe drum nu am ezitat sa nu glumim, sau sa barfim cate ceva, mai schimbamd pareri unul de la celalat si asa timpul a trecut fulgerator, ca imediat am vazut cum se intinde falnic in dreapta cladirea moderna a liceului Thomson Gerald, din Los Angeles.
Cu inima in dinti am iesit tot cu zambetul pe buze, doar ca, vazand atata lume, atatia adolescent misunand de colo, colo si vorbind de ale lor, am simtit cum ma sageteaza ceva, era timiditatea, m-am rosit instant la obraji... ma simteam singura intr-o lume plina de oameni necunoscuti, doar unchiul meu fiind singurul prieten de aici... si doar atat.
- Haide, nu te teme Sakura, va fi bine, vocea lui calda si mana lui ce se asezase pe spatele meu, acoperit de o bluza alba si lunga pana mai jos de fund, mangaindu-ma si calmandu-ma pe loc.
- Am emotii, am spus eu ridicand privirea mea acum transfigurata de razele puternice ale soarelui, ce se reflectau prin lentilele subtiri ale ochelarilor mei.
- Sakura, ochii tai verzii te dau de gol, imi spune el si ma trage si mai mult, in asa fel incat sa ma lipeasca de trupul sau, esti cea mai frumoasa fata de aici, sigur ai sa dai lovitura din prima, sparge gheata, aratale din ce esti facuta, nu ii lasa sa te intimideze.
- Usor de spus, greu de facut unchiule Jiraya, dar iti multumesc, ii arunc un zambet de multumire, prin care ii arat doar prin privirea ca sunt indeajuns de puternica sa fac faţa tuturor, dar inima zbiera de frica si de rusine in mine.
M-am “amestecat” printre multime pentru am gasi diriginta si clasa, dar se parea ca nu totul avea aceiasi lege ca in Japonia.
Toti aveau prieteni lor, gasca lor si daca nu te incadrai in cartea cu regului, nu aveai nici o sansa, nici macar un simplu salut nu aveai voie sa le adresezi, caci imediat maraiau cu dintii la tine, danduti un fior ce te clintea din loc, amestecat cu putina forta, pentru a te dobora din priviri.
Ma simteam o gâza printre paianjeni, ce nu mai aveau mult si ma devorau de-a intregul aici, ce am meritat una ca asta ? Ma prind toate emotiile, cand aud o voce feminine, strigand cu zor pe o fata, ce se afla in spatele meu... dar nu numele ii la strigat, ci ii s-a adresat cu “hey girl”, si stiu foarte bine, nu mi-am uitat dictionarul de acasa sau cel putin creerul in asa fel incat sa nu prind spilul unui cuvant in engleza.
Dar doar adresandu-se asa si observand ca privirea ii se fixase si pe mine, am incremenit de emotii, fiindca eu ca o credula ce sunt, am perceput altfel mesajul si am crezut ca eu sunt cea strigata.
Le-am priviti cu coada ochiului cum venea spre intrare, trecand pe langa mine, erau asa de modern imbricate, eu doar aveam ceva simplu pe mine, nimic extravagant incat sa pot atrage pe alti.
Privirile lor taioase m-au cuprins si m-au facut sa ma micsorez cu fiecare pas pe care ele il faceau, sunt diferita, sunt o straina printre alti straini, a caror acasa si loc este aici, eu fiind un intrus venit mai nou, doar pentru a studia din cauza ca perintii mei trecuti in nefiinta, au recomantat prin testament ca aici este locul ideal pentru mica lor fetita, ce acum nu stie ce sa faca, sau cum sa procedeze intr-o situatie ca aceasta.
Imi fac intrarea in liceu, cu privirea tinand-o in jos, am analizat cu greu cum se miscau ceilati, cel mai mult imi era teama ca sa nu dau peste cineva, sau si mai rau sa lovesc pe cineva din mers.
Ma simteam atat de apasata de presiune, incat simteam ca aveam sa explodez pe loc, inima isi marise acceleratia atunci cand o mana venita din spate, de la un tip, care ma impinsese sa intru, doborandu-ma pe jos.
- Miscate din drum, imi esti obstacol, asa ca sa nu te mai prind niciodata in faţa mea, vocea lui rece si privirea lui incruntata ma facuse sa tac, nu mai ieseau cuvintele pe gura, din nou se rastise la mine, asigurandu-se ca l-am inteles.
- Da, imi cer scuze, rasetele celorlalti se facusera auzite, iar eu deja ma intimidasem de rusina, ma intristase, era asa de rau cu mine... dar nu era de mirat, fiindca nu vezi in fiecare zi o ciudatenie ca mine, cu parul roz si scurt pana la umeri, acum ciufulit din cauza cazaturi.
Cu grija mi-am strans cartile de pe jos, care adineauri sarisera ca nebunele din rucsac si in drum spre clasa am inceput sa plang, nu imi pasa ca lumea ma vedea, dar pana la urma am inceput sa alerg pe corridor, ajungad pe acoperisul scolii.
Am dat foarte repede de el, mai mult de atat m-am pierdut intr-o incinta extrem de mare si populate, nu cunosc pe nimeni, nu am cui sa-i cer ajutor ca sa ma salveze din aceasta “padure” ,plina de vietuitoare straine si feroce, ce pandesc la fiecare colt, doar ca sa se infructe din continutul tau.
Las rucsacul jos, cat si pe mine, incep sa plang fara sa stiu de ce oare.
Nu sunt atat de nesociabila, mereu am reusit sa-mi fac prieteni, dar doar in Japonia ? fiindca aici nu prea pot spune ca ma simt ca acasa, doar cand sunt langa matusa si unghiul.
Ai mei fiindca au plecat de pe lumea aceasta nu au cum sa ma mai ajute, sau sa ma indrune, am refuzat complet bunatatea lui Jiraya si Tsunade, care mi-au intins o mana, sunt ca niste prieteni pentru mine, dar am jurat ca am sa-mi vad de treaba mea si ca am sa ma descurc si singura.
Am acceptat sa raman la casa aceasta din Los Angeles, unde stau cei doi, dar am refuzat ajutorul, doar ca sa ce ? Sa ma distrug si mai rau decat m-au distrus nenorocitii aceia... ?
Daca nu ar fi fost ei, eu acum imi traiam linistita viata alaturi de familia mea mult iubita si nu cu doi straini care nici macar nu mi sunt rude si sunt doar prieteni foarte buni cu raposatii mei, la naiba sunt atat de slaba. Tot ce stiu face este sa vars lacrimi amare, care imi stropesc obrajii imbujorati si rosii.
Plang si doar atat, zambetul larg mi s-a serts acum multi ani, nu mai sunt asa de voiasa si mi-am pierdut increderea in mine, de fiecare data ajung sa-mi cer scuze in faţa oricarui pampalau si tampit, sa ma injosesc in faţa altor fete sau baieti de varsta mea, sa ma ascund intr-un colt intunecat si sa ma vait de ce viata mizerabila am capatat de-a lungul anilor acestia, in care am fost inchisa in mine insumi.
M-am ascuns prea mult, trebuie sa ies la iveala, ca lumea sa stie ca sunt cu adevarat diferita, sunt speciala in felul meu, nu am s alas pe nimeni sa ma doboare, chiar daca asta ar insemna sa lupt pana la ultima picatura de sange, pana la ultima suflare. Picioarele nu au cum sa ma tradeze si am sa ma ridic deasupra si am sa triunf.
Devin hotarata asupra viitorului meu, dar am o misiune pe care am uitat, o misiune foarte importanta.. razbunarea parintilor mei, trebuie neaparat sa-l gasesc pe acel criminal cu inima de piatra si sange rece, ce a indraznit sa curmeze viata a doi oameni nevinovati, care nu au acceptat sa creeze o sabie pentru fiul unui mare clan din America.
La dracul sa-l dupa, uite ca am spus-o si pe asta, dar sunt sigura ca au sa fie multe obstacole, dar nu ma dau batuta asa de usor, trebuie sa ma ridic si sa lupt pana cand mor, daca este necesar...

Dupa aproximativ o ora, maridic de jos hotarata si privesc cerul stralucitor, apuc rucsacul si il pun pe umar, deschid usa si cobor scarile lungi si infinite ale ultimului etaj.
Ajung la etajul trei al scolii, ultimul fiind al patrulea, ma ameste printre ceilalti pentru a ajunge la director ca sa-mi spuna mai cu amanunte, unde imi este sala de curs, fiindca toti tampitii acestia nu au habar pe ce lume traiesc, cel putin... stau pe holuri si ma analizeaza din cap pana in picioare.
Nu mai imi pasa, am devenit destul de indiferenta din momentul acesta, puteau sa-mi taie si privirea cu cu a lor, dar nu-mi pasa.
Cand in faţa mea se schiteaza usa biroului, ciocan politicos si cand ii aud glasul dur si calm, intru, prezentandu-ma mai intai.
- Domnisoara Haruno, incatat sunt directorul Itachi Uchiha, imi zambeste iar eu nu schitez nici un fel de gest, insa il privesc destul de serioasa, putin chiar uimita de ceva.
- Sunteti tanar, cum de a-ti ajuns director ? il intreb eu si imediat isi face aparitia un zambet pe chipul lui si rade, socandu-ma.
- Esti prima care imi spune, cu toate ca alte doamne nu mi-au mai spus, ci imediat s-au dat la mine, oricum Sakura, clasa ta se afla la etajul doi, esti a zecea A, imi spune el in timp ce-mi inmaneaza o foicica. Sa nu te temi, totul are sa fie bine, ai sa vezi cati prieteni ai sa-ti faci aici, la liceul nostru.
Chiar foarte multi, am avut parte de o intampinare extraordinara, de abia de am reusit sa-mi tin lacrimile, dar acum sunt bine.
Ii multumesc frumos si ies, parea de treaba, dar imi parea cunoscut de undeva, sau semana cu cineva anume... imi scutur capul, lasanud-mi parul scurt si roz sa se avante in diferite parti, mi-am luat imediat gandul de la tot ce s-a petrecut si am pornit-o spre clasa mea.
Ma rodea curiozitatea, a spus directorul ca am sa-i fac prieteni... dar la cum se comporta pramatiile acestea, lasa de dorit, cred ca daca m-ar salute unul, ar fi insemnat ca sunt regina Elizabeta, insa nu sunt.
Ranjesc la gandul acesta si apas cleanta sa intru in sala, mii de priviri sunt fixate pe fizicul meu.
Liceul acesta nu avea pretenti sa mergem toti, stric in uniforma, te lasau sa te imbraci cum vrei.
Eu una, mi-am luat ceva lejer pe mine: o bluza lunga si alba pana dupa fund, cu diferite mazgaleli colorate pe ea, o pereche de blugi albastrii si putin taiati la genunchi, iar in picioare aveam adidasi mei albi imaculati. Parul imi statea putin ciufulit, rebel pe frunte, l-am dat la o parte cu degetul aratator si m-am dus spre profesoara, dandu-i acea foicica.
Trupul mi l-am intors spre clasa, privind fiecare individ in parte, unii mai aveau putin si lesinau din banca de somn. Altii pareau rai si rautaciosi, altii mai blanzi.
Ma asteptam sa dau din nou peste grupuri de copii, nimeni nu este unit in clasa aceasta... pierderea mea, dar nu-mi pasa, caci oricum nimeni nu are cum sa fie prieten cu mine, am o viata foarte incurcata si nu prea cred ca cineva se va osteni sa imi fie prieten foarte bun.. din contra cateodata sunt tacuta si nu vorbesc exagerat de mult, doar daca este cazul.
- Copii aceasta este noua voastra colega, va rog sa o salutati, prifesoara se adreseaza la intregul colectiv, ce murmura un “buna” si tac, ca si bufnitele dupa aceea, continuuand sa ma tinteasca cu ochii.
- Sunteti foarte tari in gura voi, dar nici macar un simplu “buna” nu puteti da, iar cu asta ii aduc la realitate, unii se trezesc din somn si reusesc sa le captez atentia. Sunt Sakura, numele de familia nu mai conteaza, daca vreti mai multe informatii puteti sa veniti si sa vorbim. Tonul meu prinde viata, captand privirile si interesul baietiilor, cat si al fetelor, nu am de gand sa ma prezint ca si o fata prostuta, ce se rusineaza din cinci in cinci minute, trebuie sa vada exact cum sunt cu adevarat. Daca ave-ti intrebari ridicati mana ? si cineva isi ridica in momentul acela palma in sus, atragandu-mi privirea care se fixeaza asupra lui. Zi !
- Deci frumoaso, esti libera in seara asta ? spune el pe un ton siropos, fcandu-i pe restul sa rada.
Imi iau rucsacul si ma indrept spre el, il prind de guler si ii spun: “Vrei tavaleala, vei primi, dar iti spun viu nu mai iesi de acolo...” sit ace, inghitind cu greu saliva acumulata in gura.
Imi caut cu privirea un loc si dau de unul langa geam, arunc rucsacul pe banca si ma asez linistita, apoi imi cer scuze faţa de profesoara, fiindca nu am vrut sa ajung sa ma comport asa la ora ei.
In timpul orei, am reusit sa atrag atatea privir, veneau din toate partile, dar nu m-am intimidat am ramas la fel de neutral ca intotdeauna, iar cand clopotelul s-a facut auzit am inceput sa-mi strang cartile de pe banca pentru ca doream sa ies din clasa si sa fac turul cladirii.
Dar am fost imediat oprita atunci cand un coleg a aruncat cu creta in mine, ama vut noroc se poate spune, fiindca nu stiu cum dar am reusit sa o prind in mana si sa o faram dupa ce am strans-o tare in pumn.
Tipul a ramas cu gura cascata, dar nu a fost si singurul, pana si eu am ramas perplex la fort ape care am exercitat-o...

[Bonnie]

Prima!
Deci mia placut! Capitolul este minunat.
Imi place la nebunie cum descri sentimentele. Mai lasat masca. Esti un geniu cand vine vorba de ficuri.
Asa deci se pare ca scenele +18 nu vor fi la varsta de 8 ani:)) Asta e bine
Uff! Nici nu stiu ce sa mai spun.
Hm... Tipul care a impinso pe Sakura era Sasuke? Ficul o sa vie Sasu&Saku?
Tipi care iau omorat parinti Sakurei erau oameni lui Sasuke? Hm... o'i trai
si o'i vedea.
Dar ce frumos a fost capitolul!! Minunat! Mama mama!
Deabea astept next-ul. Sper sal pui repede. Spor la scris scumpo.

Ja'ne

[Rose ^^]

Buna iubire. Am venit si eu, mersi ca mi-ai spus. Pai stii doar ca iubesc modul in care scrii. Totul e frumos, mai ales descrierea. Stii cum sa o aranjezi, ii oferi un contur frumos si imi plac figurile de stil alese. Actiunea mi se pare ok si dialog la fel, mai ales al rozaliei in clasa....Ceea ce nu imi place sunt greselile care strica frumusetea:
prifesoara-profesoara
sit ace- si tace
fort ape- forta pe
Deci sa nu-mi spui ca pui si fantasy in ficu tau, ca te voi iubi si mai mult. Cand apare si brunetu in scena? unu brunet a aparut, nextu de brunet..sa speram ca vine repede:>
Astept next. Spor la scris si bye.
Muchos besos:*