12-07-2011, 01:14 PM
Wow, nu am cuvinte. Prima dată probabil văd atâtea comentarii la rând, sunt mirată şi încântată. Mulţumesc pentru ele şi pentru că citiţi, vin cu un capitol nou şi... e cel mai trist din punctul meu de vedere, nu ştiu de ce am aşa senzaţie, dar m-a cuprins mila şi pe mine. Sper să nu-mi daţi cu nimic în cap.
later: Fără Idei, bine ai venit printre cititori. M-a bucurat comentariul tău şi faptul că nu eşti indiferentă. ;)
Chris fugi din casă, fără să se gândească că a lăsat un tip străin în dormitor. Dar ce fel de gânduri putea să aibă, când o mulţime de ace i-au pătruns inima, iar răsuflarea i se făcea din ce în ce mai grea, astfel că nu mai putea să tragă aerul preţios în piept? Deja ştia că Jean nu mai e un necunoscut - e propriul său frate. A văzut totul în ochii acelei femei pe care o numea "mamă". Cum au putut să îi ascundă una ca asta? Oare nu avea dreptul să ştie că a fost părăsit într-un orfelinat? Acum înţelegea perfect de ce părinţii s-au purtat rece cu el în tot acest timp, mai ales după moartea surioarei. Sigur că nu îl lăsau să moară de foame, nici nu-l băteau, chiar mai mult, îi dădeau şi bani de buzunar, se purtau frumos, dar... acum acest "dar" a ieşit la iveală. Plini de răceală, nici nu se interesau de situaţia lui şcolară, nici nu i se băgau în suflet când avea nevoie de asta. Nu l-au întrebat niciodată în viaţă despre visele sale, despre viziunea lui de viitor. Parcă trăiau cu prezentul, un prezent numai al lor, unde Christian era o jucărie, o decoraţie în casă, pentru oaspeţi - să vadă lumea ce familie fericită sunt! Acum totul s-a dus de râpă, tot! Nu dorea să creadă în ceea ce i-a spus Jean, pentru că era absurd, oricine în locul său s-ar fi gândit la asta... oricine... şi atunci în faţă i-a apărut chipul mamei, îngrijorat şi vinovat. Parcă l-a dat cineva cu capul de perete, de multe ori la rând. Se simţea oribil, era distrus. În aşa moment ar fi preferat să simtă căldura corpului lui Alex, să simtă cum blondul îl mângâie pe cap, cum îi cuprinde faţa cu mâinile şi-l sărută, spunându-i că totul va fi bine şi că el îi va fi mereu alături. Chiar durea, durea până-n adâncul sufletului şi nu putea face nimic cu asta.
Nu-şi mai putea permite aşa lux, pentru că Alex nu mai era. L-a trădat, l-a călcat cu picioarele şi i-a scuipat în suflet. Soarta nu ţinea deloc cu Chris, de parcă a greşit cu ceva şi nu i se mai putea ierta niciodată. Dar cu ce, cu ce a greşit, Dumnezeule? Oare mai putea isprăvi? Era neajutorat şi unicul lucru pe care îl dorea cu adevărat era să trăiască. Să-şi ducă viaţa în linişte şi să nu mai întâlnească oameni ce au tendinţa de a-l răni. Să facă tot ce vrea şi să nu mai audă noutăţi şocante ca aceea de astăzi. Nu mai dorea nimic de genul, nimic.
Nici nu a observat cum a ajuns în părculeţul din apropierea casei sale. Doamne, cât se poate? Gândurile iarăşi l-au dus la îngerul blond, şi-a amintit cum s-au sărutat acolo prima dată, iar copacii falnici din jur şi păsările zvelte au fost spectatorii acelei pasiuni. Pasiune ce s-a stins.
Iritat, a scos telefonul mobil din buzunarul de la blugi şi a apelat un număr, pe care îl ştia foarte bine.
- Ce faci? Eu sunt în parc, pronunţă el, fără să observe cum vocea i se rupe şi lacrimile îi curg nepăsătoare, arzându-i obrajii înfierbântaţi.
- Nu, totul e bine... doar am vrut să te văd... am nevoie de tine mai mult ca oricând. Te aştept, sunt în parcul de lângă casa mea, am mai fost aici.
A închis telefonul şi şi-a şters ochii cu mâneca de la bluză. Ura perioadele în care devenea atât de fragil şi plângea ca un copil mic, ca o fată. Era băiat şi trebuia să reziste, dar cât nu încerca să se ţină-n mâini - nu putea. Era prea emoţional, prea sentimental şi asta îl păgubea mereu. Lumea vedea cât de slab este şi profita de asta din plin.
Nu a trecut mult timp până a venit cel pe care îl aştepta cu nerăbdare. Fără să aştepte să fie observat, s-a dus spre maşină, făcându-i semn cu mâna să nu iasă. A urcat la locul de lângă şofer şi a îmbrăţişat imediat persoana de acolo, cel la care ţinea atât de mult şi cel care nu l-a trădat niciodată.
- Nu mai pot! Colin, spune-mi ce să fac, de ce toate aceste lucruri groaznice se întâmplă cu mine? De ce tocmai eu, nu mai înţeleg nimic, scânci brunetul ascunzându-şi faţa la pieptul bărbatului, iar cel din urmă îl îmbrăţişa strâns şi avea o expresie ciudată pe chip, plină de îngrijorare şi încă ceva de neînţeles.
- Plângi, iubitule, îţi va fi mai uşor. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar am impresia că e ceva foarte rău de data asta. Calmează-te şi apoi vom vorbi, sunt aici cu tine, zise Colin şi îi sărută creştetul capului.
În următoarele zece minute, cine trecea prin parc şi dădea atenţie lucrurilor din jur, putea urmări o scenă foarte intimă. Într-o maşină frumoasă, un bărbat îmbrăţişa un tânăr şi îi şoptea ceva, apoi îl mângâia pe cap şi îl săruta uşor. Chris s-a liniştit mai repede decât credea şi ridică ochii înroşiţi, împăienjeniţi de lacrimi uscate, la Colin, spunându-i pe un ton jalnic:
- Toată viaţa mea a fost o minciună.
- Ce te face să crezi aşa? întrebă Colin confuz şi îl privi atent.
- Mama şi tata nu sunt părinţii mei adevăraţi, de fapt, iar eu mai am un frate. El m-a găsit şi a scos totul la iveală. Nu vreau să lungesc vorba, căci sigur ştiu că e adevărat tot ce mi-a spus Jean. Nu ai idee ce mutră a făcut mama când a auzit ce-i spuneam. Şi eu, naiv, credeam că e o glumă de prost gust. Ziua de azi a fost cea mai groaznică zi din viaţa mea, o urăsc din suflet! şopti el cu emoţie.
- Nu eşti naiv, Chris... nu ştiu ce să spun, de data asta m-ai uimit. Nu ştiu cu ce pot să te ajut, sunt neputincios faţă de astfel de situaţii.
- Ascultă-mă, de asta am nevoie acum. Mai este ceva, care spre frustrarea mea, mă doare mai mult decât faptul că părinţii mei de fapt nu sunt cei pe care îi credeam, zise Chris şi îşi poziţionă frumos bărbia pe umărul lui Colin, lipindu-şi corpul şi mai mult de a-l său. Era cald, simţea protecţie şi devotament. Se simţea comod, pentru prima dată azi.
- Lasă-mă să ghicesc: eşti singur, trist, iar Alex nu e cu tine. Înseamnă că el e cauza? întrebă Colin, vizibil nemulţumit.
- Da, dar nu vreau să deschid amănuntele. Cert e că... totul s-a terminat, Colin.
- Vrei să vorbesc cu el? întrebă Colin atent, dar în suflet simţi o ură nemaipomenită.
- Nu trebuie! Totul s-a terminat între noi şi te rog... lasă-l în pace, uită de el, aşa cum încerc eu să procedez.
- Chris, bietul meu Chris, ÅŸopti Colin ÅŸi-ÅŸi lipi buzele de ale sale.
I le contură uşor cu limba, cerând permisiune pentru aşa un gest intim, dar băiatul îi răspunse fără să se gândească prea mult. Avea nevoie de asta, se simţea iubit şi ocrotit, doar aşa. Îşi puteau permite această alinare. Colin îi înconjură talia cu mâinile şi îl trase mai aproape, adâncind sărutul. Era mai sălbatic ca niciodată şi nu conta că îşi loveau dinţii de cei ai partenerului, nu conta nici durerea ascuţită pe care a simţit-o Chris când Colin i-a muşcat buza inferioară, iar gustul metalic de mai apoi putea fi doar savurat de ambii. Lacrimi vărsate şi nevărsate, tristeţe neînvinsă şi susţinerea mult dorită - erau ei doi.
***
later: Fără Idei, bine ai venit printre cititori. M-a bucurat comentariul tău şi faptul că nu eşti indiferentă. ;)
Capitolul 9
Chris fugi din casă, fără să se gândească că a lăsat un tip străin în dormitor. Dar ce fel de gânduri putea să aibă, când o mulţime de ace i-au pătruns inima, iar răsuflarea i se făcea din ce în ce mai grea, astfel că nu mai putea să tragă aerul preţios în piept? Deja ştia că Jean nu mai e un necunoscut - e propriul său frate. A văzut totul în ochii acelei femei pe care o numea "mamă". Cum au putut să îi ascundă una ca asta? Oare nu avea dreptul să ştie că a fost părăsit într-un orfelinat? Acum înţelegea perfect de ce părinţii s-au purtat rece cu el în tot acest timp, mai ales după moartea surioarei. Sigur că nu îl lăsau să moară de foame, nici nu-l băteau, chiar mai mult, îi dădeau şi bani de buzunar, se purtau frumos, dar... acum acest "dar" a ieşit la iveală. Plini de răceală, nici nu se interesau de situaţia lui şcolară, nici nu i se băgau în suflet când avea nevoie de asta. Nu l-au întrebat niciodată în viaţă despre visele sale, despre viziunea lui de viitor. Parcă trăiau cu prezentul, un prezent numai al lor, unde Christian era o jucărie, o decoraţie în casă, pentru oaspeţi - să vadă lumea ce familie fericită sunt! Acum totul s-a dus de râpă, tot! Nu dorea să creadă în ceea ce i-a spus Jean, pentru că era absurd, oricine în locul său s-ar fi gândit la asta... oricine... şi atunci în faţă i-a apărut chipul mamei, îngrijorat şi vinovat. Parcă l-a dat cineva cu capul de perete, de multe ori la rând. Se simţea oribil, era distrus. În aşa moment ar fi preferat să simtă căldura corpului lui Alex, să simtă cum blondul îl mângâie pe cap, cum îi cuprinde faţa cu mâinile şi-l sărută, spunându-i că totul va fi bine şi că el îi va fi mereu alături. Chiar durea, durea până-n adâncul sufletului şi nu putea face nimic cu asta.
Nu-şi mai putea permite aşa lux, pentru că Alex nu mai era. L-a trădat, l-a călcat cu picioarele şi i-a scuipat în suflet. Soarta nu ţinea deloc cu Chris, de parcă a greşit cu ceva şi nu i se mai putea ierta niciodată. Dar cu ce, cu ce a greşit, Dumnezeule? Oare mai putea isprăvi? Era neajutorat şi unicul lucru pe care îl dorea cu adevărat era să trăiască. Să-şi ducă viaţa în linişte şi să nu mai întâlnească oameni ce au tendinţa de a-l răni. Să facă tot ce vrea şi să nu mai audă noutăţi şocante ca aceea de astăzi. Nu mai dorea nimic de genul, nimic.
Nici nu a observat cum a ajuns în părculeţul din apropierea casei sale. Doamne, cât se poate? Gândurile iarăşi l-au dus la îngerul blond, şi-a amintit cum s-au sărutat acolo prima dată, iar copacii falnici din jur şi păsările zvelte au fost spectatorii acelei pasiuni. Pasiune ce s-a stins.
Iritat, a scos telefonul mobil din buzunarul de la blugi şi a apelat un număr, pe care îl ştia foarte bine.
- Ce faci? Eu sunt în parc, pronunţă el, fără să observe cum vocea i se rupe şi lacrimile îi curg nepăsătoare, arzându-i obrajii înfierbântaţi.
- Nu, totul e bine... doar am vrut să te văd... am nevoie de tine mai mult ca oricând. Te aştept, sunt în parcul de lângă casa mea, am mai fost aici.
A închis telefonul şi şi-a şters ochii cu mâneca de la bluză. Ura perioadele în care devenea atât de fragil şi plângea ca un copil mic, ca o fată. Era băiat şi trebuia să reziste, dar cât nu încerca să se ţină-n mâini - nu putea. Era prea emoţional, prea sentimental şi asta îl păgubea mereu. Lumea vedea cât de slab este şi profita de asta din plin.
Nu a trecut mult timp până a venit cel pe care îl aştepta cu nerăbdare. Fără să aştepte să fie observat, s-a dus spre maşină, făcându-i semn cu mâna să nu iasă. A urcat la locul de lângă şofer şi a îmbrăţişat imediat persoana de acolo, cel la care ţinea atât de mult şi cel care nu l-a trădat niciodată.
- Nu mai pot! Colin, spune-mi ce să fac, de ce toate aceste lucruri groaznice se întâmplă cu mine? De ce tocmai eu, nu mai înţeleg nimic, scânci brunetul ascunzându-şi faţa la pieptul bărbatului, iar cel din urmă îl îmbrăţişa strâns şi avea o expresie ciudată pe chip, plină de îngrijorare şi încă ceva de neînţeles.
- Plângi, iubitule, îţi va fi mai uşor. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar am impresia că e ceva foarte rău de data asta. Calmează-te şi apoi vom vorbi, sunt aici cu tine, zise Colin şi îi sărută creştetul capului.
În următoarele zece minute, cine trecea prin parc şi dădea atenţie lucrurilor din jur, putea urmări o scenă foarte intimă. Într-o maşină frumoasă, un bărbat îmbrăţişa un tânăr şi îi şoptea ceva, apoi îl mângâia pe cap şi îl săruta uşor. Chris s-a liniştit mai repede decât credea şi ridică ochii înroşiţi, împăienjeniţi de lacrimi uscate, la Colin, spunându-i pe un ton jalnic:
- Toată viaţa mea a fost o minciună.
- Ce te face să crezi aşa? întrebă Colin confuz şi îl privi atent.
- Mama şi tata nu sunt părinţii mei adevăraţi, de fapt, iar eu mai am un frate. El m-a găsit şi a scos totul la iveală. Nu vreau să lungesc vorba, căci sigur ştiu că e adevărat tot ce mi-a spus Jean. Nu ai idee ce mutră a făcut mama când a auzit ce-i spuneam. Şi eu, naiv, credeam că e o glumă de prost gust. Ziua de azi a fost cea mai groaznică zi din viaţa mea, o urăsc din suflet! şopti el cu emoţie.
- Nu eşti naiv, Chris... nu ştiu ce să spun, de data asta m-ai uimit. Nu ştiu cu ce pot să te ajut, sunt neputincios faţă de astfel de situaţii.
- Ascultă-mă, de asta am nevoie acum. Mai este ceva, care spre frustrarea mea, mă doare mai mult decât faptul că părinţii mei de fapt nu sunt cei pe care îi credeam, zise Chris şi îşi poziţionă frumos bărbia pe umărul lui Colin, lipindu-şi corpul şi mai mult de a-l său. Era cald, simţea protecţie şi devotament. Se simţea comod, pentru prima dată azi.
- Lasă-mă să ghicesc: eşti singur, trist, iar Alex nu e cu tine. Înseamnă că el e cauza? întrebă Colin, vizibil nemulţumit.
- Da, dar nu vreau să deschid amănuntele. Cert e că... totul s-a terminat, Colin.
- Vrei să vorbesc cu el? întrebă Colin atent, dar în suflet simţi o ură nemaipomenită.
- Nu trebuie! Totul s-a terminat între noi şi te rog... lasă-l în pace, uită de el, aşa cum încerc eu să procedez.
- Chris, bietul meu Chris, ÅŸopti Colin ÅŸi-ÅŸi lipi buzele de ale sale.
I le contură uşor cu limba, cerând permisiune pentru aşa un gest intim, dar băiatul îi răspunse fără să se gândească prea mult. Avea nevoie de asta, se simţea iubit şi ocrotit, doar aşa. Îşi puteau permite această alinare. Colin îi înconjură talia cu mâinile şi îl trase mai aproape, adâncind sărutul. Era mai sălbatic ca niciodată şi nu conta că îşi loveau dinţii de cei ai partenerului, nu conta nici durerea ascuţită pe care a simţit-o Chris când Colin i-a muşcat buza inferioară, iar gustul metalic de mai apoi putea fi doar savurat de ambii. Lacrimi vărsate şi nevărsate, tristeţe neînvinsă şi susţinerea mult dorită - erau ei doi.
***