02-07-2011, 09:50 PM
Mai de am recuperat doar la un singur fic, deja pot să-mi permit să postez un mic next. Mulţumesc şi ţie pentru comentariu, alexutzy.
- Bună, sper că nu mă aştepţi de mult timp, pronunţă bărbatul cu un zâmbet larg pe buzele-i pline.
Jean îl privi atent, studiindu-i expresia feţei. Tipul părea un pic ironic, dar cine ştie - poate i se părea. La moment nu putea să nu fie suspect pe toată lumea. Individul din faţa lui era binevoinţa în persoană, dar Jean nu era să fie Jean dacă nu se gândea mai mult la faptele acestui domn. Nimeni nu va ţine una şi bună să te informeze că ai un frate ilegal, fără să aibă vreun gând ascuns. Cel mai rău lucru în această situaţie era că Jean nu avea idee care sunt scopurile lui Marian şi trebuia să afle.
- Hai să ne aşezăm uite la măsuţa aceea, zise insul şi tânărul îl urmă calm.
Când îşi comandase-ră ambii câte o cafea, domnul Marian îl întrebă:
- Ai verificat informaţia?
- Da, tot ce mi-ai spus e adevărat, zise băiatul şi îl privi insistent.
Marian îşi dădu seama de intenţiile brunetului şi continuă:
- Cred că ţi-e interesant de ce am insistat să afli adevărul sau te interesează de unde tocmai eu cunosc acest adevăr?
- Îmi pare bine că sunteţi atât de isteţ, răspunse Jean cu sarcasm în voce.
Bărbatul din faţa lui se prefăcu că nu observă intonaţia şi zise:
- Sunt Directorul Liceului unde învaţă Christian, dar am un înlocuitor de un an, un fel de secretar. Problema e că am afaceri şi în altă parte.
Jean rămase uimit, foarte. Nu se aştepta la una ca asta. Oare intenţiile acestui om erau într-adevăr bune? Peste câteva clipe acest gând se spulberă de parcă nici nu apăruse în mintea lui mai devreme.
- M-am gândit că dacă vei afla de el, vei vrea să-l ai mai aproape. Ştiu că nu o duci deloc rău cu banii şi locuinţele. Nu am stat să mă gândesc de unde un băiat aşa tânăr ca tine are atâţia bani, dar nici nu mă interesează. Un singur lucru îmi doresc - să nu mai înveţe Christian în liceul meu. Cred că te vei descurca.
- Stop, stop, domnule, ce vă face să credeţi că eu îi voi impune propriului frate să renunţe la locul unde îşi petrece o mare parte din zi şi de care probabil se simte ataşat? Dacă lui îi place acolo?
- Sigur că îi place, mai ales că acolo e fiul meu, rosti bărbatul şi tot atunci obrajii săi devenire roşiatici dintr-o cauză anumită.
- Fiul dumneavoastră? Chiar nu înţeleg...
- Uite, îţi explic totul cum se cuvine! Să nu crezi că am ceva împotriva lui! Mai exact sunt împotriva prieteniei sale, să zicem aşa, cu Alex - fiul meu. Soţia mea a venit până în oraşul unde aveam eu treburi, doar ca să mă atenţioneze că fiul meu şi fratele tău au o relaţie nu tocmai normală, de prietenie. Nu cred că încă ai reuşit să afli prea multe despre Christian, dar pot să îţi spun clar că e homosexual şi nu ard de dorinţă ca reputaţia lui Alex să se ducă de râpă din cauza asta. Trebuie despărţiţi - urgent! M-am gândit, oare ce s-ar putea face, cum să scap de aşa o problemă şi am verificat totul despre fratele tău. Aşa am aflat că părinţii săi sunt adoptivi, iar mai departe nu a fost greu.
Jean surâse cinic. El nu ştie multe despre Christian? El ştie totul despre fratele său!
"Deci asta era faza! Tipul se teme pentru fecioraş? Ah, de ce nu m-am gândit că el poate fi tatăl blondinului? "
- Nicio problemă, sunt total pro despărţirea lor.
- Mă bucur că ne-am înţeles, zise Marian şi îi întinse mâna.
Jean se gândi o clipă, dar îi prise mâna. S-au înţeles. Aşa credea Marian de fapt, mai ales că nu ştia ceva destul de important despre brunetul cu care a stat acum să discute: Jean ura homofobii.
"Cred că trebuie să-mi analizez încă o dată părerea despre... iubitul fratelui meu. Nu aş vrea să-i fac tatălui blondului pe plac" gândi el amuzat, dar puţin nervos şi părăsi localul, lăsând două bancnote pe masă.
***
Capitolul 3
- Bună, sper că nu mă aştepţi de mult timp, pronunţă bărbatul cu un zâmbet larg pe buzele-i pline.
Jean îl privi atent, studiindu-i expresia feţei. Tipul părea un pic ironic, dar cine ştie - poate i se părea. La moment nu putea să nu fie suspect pe toată lumea. Individul din faţa lui era binevoinţa în persoană, dar Jean nu era să fie Jean dacă nu se gândea mai mult la faptele acestui domn. Nimeni nu va ţine una şi bună să te informeze că ai un frate ilegal, fără să aibă vreun gând ascuns. Cel mai rău lucru în această situaţie era că Jean nu avea idee care sunt scopurile lui Marian şi trebuia să afle.
- Hai să ne aşezăm uite la măsuţa aceea, zise insul şi tânărul îl urmă calm.
Când îşi comandase-ră ambii câte o cafea, domnul Marian îl întrebă:
- Ai verificat informaţia?
- Da, tot ce mi-ai spus e adevărat, zise băiatul şi îl privi insistent.
Marian îşi dădu seama de intenţiile brunetului şi continuă:
- Cred că ţi-e interesant de ce am insistat să afli adevărul sau te interesează de unde tocmai eu cunosc acest adevăr?
- Îmi pare bine că sunteţi atât de isteţ, răspunse Jean cu sarcasm în voce.
Bărbatul din faţa lui se prefăcu că nu observă intonaţia şi zise:
- Sunt Directorul Liceului unde învaţă Christian, dar am un înlocuitor de un an, un fel de secretar. Problema e că am afaceri şi în altă parte.
Jean rămase uimit, foarte. Nu se aştepta la una ca asta. Oare intenţiile acestui om erau într-adevăr bune? Peste câteva clipe acest gând se spulberă de parcă nici nu apăruse în mintea lui mai devreme.
- M-am gândit că dacă vei afla de el, vei vrea să-l ai mai aproape. Ştiu că nu o duci deloc rău cu banii şi locuinţele. Nu am stat să mă gândesc de unde un băiat aşa tânăr ca tine are atâţia bani, dar nici nu mă interesează. Un singur lucru îmi doresc - să nu mai înveţe Christian în liceul meu. Cred că te vei descurca.
- Stop, stop, domnule, ce vă face să credeţi că eu îi voi impune propriului frate să renunţe la locul unde îşi petrece o mare parte din zi şi de care probabil se simte ataşat? Dacă lui îi place acolo?
- Sigur că îi place, mai ales că acolo e fiul meu, rosti bărbatul şi tot atunci obrajii săi devenire roşiatici dintr-o cauză anumită.
- Fiul dumneavoastră? Chiar nu înţeleg...
- Uite, îţi explic totul cum se cuvine! Să nu crezi că am ceva împotriva lui! Mai exact sunt împotriva prieteniei sale, să zicem aşa, cu Alex - fiul meu. Soţia mea a venit până în oraşul unde aveam eu treburi, doar ca să mă atenţioneze că fiul meu şi fratele tău au o relaţie nu tocmai normală, de prietenie. Nu cred că încă ai reuşit să afli prea multe despre Christian, dar pot să îţi spun clar că e homosexual şi nu ard de dorinţă ca reputaţia lui Alex să se ducă de râpă din cauza asta. Trebuie despărţiţi - urgent! M-am gândit, oare ce s-ar putea face, cum să scap de aşa o problemă şi am verificat totul despre fratele tău. Aşa am aflat că părinţii săi sunt adoptivi, iar mai departe nu a fost greu.
Jean surâse cinic. El nu ştie multe despre Christian? El ştie totul despre fratele său!
"Deci asta era faza! Tipul se teme pentru fecioraş? Ah, de ce nu m-am gândit că el poate fi tatăl blondinului? "
- Nicio problemă, sunt total pro despărţirea lor.
- Mă bucur că ne-am înţeles, zise Marian şi îi întinse mâna.
Jean se gândi o clipă, dar îi prise mâna. S-au înţeles. Aşa credea Marian de fapt, mai ales că nu ştia ceva destul de important despre brunetul cu care a stat acum să discute: Jean ura homofobii.
"Cred că trebuie să-mi analizez încă o dată părerea despre... iubitul fratelui meu. Nu aş vrea să-i fac tatălui blondului pe plac" gândi el amuzat, dar puţin nervos şi părăsi localul, lăsând două bancnote pe masă.
***