25-05-2011, 06:47 PM
Hey, un grand merci pentru comentarii.
Capitolul 22 - Alex
I-am explicat mamei din fugă de ce nu sunt la şcoală şi m-a crezut. Urăsc să mint, dar uneori fără asta nu se poate. Am intrat în dormitor şi m-am întors spre Chris. El a închis uşa şi mă privea extrem de calm. Totul mi se părea fals. Nu înţelegeam cum poate fi liniştit, pe când mie-mi fierbea sângele în vene. Mă simţeam prost, foarte prost. Chris a păşit încet spre pat şi s-a aşezat.
- Te ascult, zise el încet, aproape-n şoaptă.
- Nu cred că era o idee bună să venim aici, am răspuns eu sec.
- Mie ar trebui să-mi fie frică, nu ţie, a spus el şi a surâs.
Atunci am sesizat cât de nervos era de fapt. Mâinile îi tremurau uşor şi vorbea încet.
"Oare crede că sunt în stare să-i mai fac ceva? " m-am gândit eu puţin confuz şi am mers spre el.
Am vrut să mă aşez lângă dânsul, dar am renunţat, căci atmosfera devenea din ce în ce mai încordată. M-am rezemat de perete şi am vorbit:
- Chris, vreau să fim împreună. Vreau să-mi ispăşesc vina...
- Adică ţi-e milă de mine? Nu-mi trebuie mila ta, zise el şi se încruntă.
- Nu, nu crede aÅŸa! m-am corectat repede.
Mă privea atent şi aştepta să continui, ceea ce şi-am făcut.
- Nu mă întrerupe te rog şi nu-ţi crea răspunsuri bizare în minte. Ascultă-mă pe mine. Am realizat că te iubesc, cred că ţi-am repetat asta de o mie de ori deja, dar nu pot altfel. Poate te gândeşti de ce oare rostesc aceste cuvinte atât de uşor, dar e purul adevăr! Am realizat asta după ce-am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea.
Cred că şi-a dat seama despre ce vorbeam. Ambii ştiam asta, dar nu rosteam cu voce tare.
- Nu vreau să mă înţelegi greşit, dar ţi-ai dat seama că eşti gay după ce... după ştii tu ce... ai realizat că mă iubeşti? E amuzant şi nu e logic, a zis el şi şi-a plecat capul la pământ.
Chiar dacă a susţinut că ceea ce vorbesc eu e amuzant, nu se râdea şi nici măcăr nu zâmbea.
- Ce vrei să fac ca să mă crezi? am întrebat eu brusc.
- Nimic.
- Fac orice! Dacă vrei mă arunc sub o maşină, orice...
Vorbeam şi gesticulam ca un disperat. Chris părea speriat şi nu asta am vrut să obţin cu spusele mele. Era foarte aproape, îi simţeam căldura corpului şi aproape simţeam cum tremură.
- Să nu faci asta niciodata! Deci atunci... atunci ai făcut-o intenţionat?! Nu îmi vine să cred! Eram atât de îngrijorat, înebuneam, dar tu te-ai aruncat în faţa maşinii din cauza căreea ai stat în spital? Doamne, Alex, eşti un ticălos! Ai idee cât am plâns? Îmi venea să mor! Eşti nebun cu totul!
Mi-a strâns gulerul cămăşii şi credeam că mă sufoc. Nu se mai oprea din strigat şi se pare că asta a fost culmea pentru dânsul, dar nu m-a înţeles corect! Ochii i-au dat în lacrimi şi cuvintele-i erau pline de ură şi îngrijorare, în acelaşi timp. Niciodată nu m-aş fi gândit că accidentul meu l-a adus în aşa hal.
- Nn..u e cee...a ce crrezzi, i-am răspuns cu greu.
Atunci şi-a dat seama că mă strânge de gât şi mi-a dat drumul, imediat îmbrăţişându-mă.
- Iartă-mă, a murmurat el.
Şi-a ascuns faţa la pieptul meu şi răsufla din greu. Încerca să se calmeze, iar eu am ridicat mâna şi l-am mângâiat uşor pe cap. Apoi încă o dată şi încă o dată.
- Şşş, iartă-mă tu pentru tot. Te iubesc, i-am zis eu sigur pe sine.
L-am apucat de bărbie şi i-am ridicat capul. Mă privea cu ochii săi mari şi frumoşi, parcă cu speranţă în ei.
- Pot să te sărut? am întrebat eu nesigur.
Privirea i-a devenit tulbure ÅŸi a dat aprobator din cap.
Nu putea vorbi, dar ştiam sigur că nu simţea frică.
Mi-am lipit uşor buzele de ale sale. Erau reci şi fine. A scos un geamăt înăbuşit. Am vrut să mă înlătur, căci mă speriasem, dar el m-a strâns în braţe şi nu m-a lăsat, adâncind sărutul. Atunci am înţeles că a oftat de plăcere. Am continuat să mă joc cu limba în gura lui şi am sesizat că e dulce, iar. I-am cuprins faţa cu mâinile şi l-am sărutat mai apăsat. În acel moment îmi doream să se oprească timpul în loc, să rămânem doar noi - sărutul nostru şi noi doi.
***
Capitolul 23 - Chris
În acel moment mi se părea că zbor şi mereu mi-au plăcut senzaţiile de genul. A fost de neuitat. Primul nostru sărut adevărat îl voi ţine minte toată viaţa mea. Aş deveni un criminal dacă l-aş da uitării. Mi-a lins buzele cu tandreţe şi apoi le-a muşcat uşor, făcându-mă să tremur de excitare. Mâinile sale s-au acomodat pe talia mea, iar eu îi mângaiam obrazul cu una şi cu alta mă jucam în părul lui. Părului lui blond era fin, parcă brodat cu mătase şi îl adoram, mai ales în acel moment. Şi-a dezlipit buzele de ale mele şi am scâncit dezămăgit. L-am privit în ochii săi albaştri ca cerul, care s-au întunecat şi mi-am dat seama din ce cauză. Era foarte excitat şi eu la fel, dar nu puteam să-mi permit mai mult, nu atât de repede.
- Chris, ce faci din mine? a întrebat pe un ton aproape disperat.
- Nu am idee, dar dacă simţi tot ce am simţit eu toţi aceşti ani...
"Doamne, ce vorbesc?!"
- Care ani? Despre ce vorbeÅŸti?
- Eu...
Nu era cazul să-i spun despre sentimentele mele. În acel moment îmi era nespus de frică să nu-l pierd. Am alungat cuvintele care erau să mă dea de gol, le-am închis undeva adânc în minte şi l-am sărutat din nou - mult mai pasional. Doream să-i arăt că-mi aparţine doar mie, că ţin la el şi nu aş mai putea trăi dacă ar pleca, dacă mi-ar frânge inima.
Alex m-a îmbrăţişat strâns şi eram aşa aproape unul de altul! Parcă nu-mi ajungea aer, iar el era atât de dulce - oxigenul meu dulce. Nu ca zahărul sau ca mierea... era dulce ca fericirea. Şi mi-a lipsit această fericire, oh cât mi-a lipsit! Mă întreb şi acum cum de am putut să vieţuiesc fără ea. De acum nu voi mai putea, odată ce am gustat-o. Mi-am dat seama că sunt obsedat de acest demon blond. Oare e gata să se transforme în înger pentru mine? Sau mai bine nu trebuie, îl iubesc aşa cum este - l-am iubit mereu. Poate a trecut o veşnicie, poate doar câteva minute când m-am dat la o parte şi i-am zis cu părere de rău:
- Cât de mult îmi doresc să te sărut încontinuu, dar e riscant, mama ta e acolo, am zis eu cu vocea puţin răguşită.
El mi-a luat mâna în a sa şi m-a privit cu blândeţe.
- Sunt gata să strig în gura mare că te iubesc la nebunie, mi-e indiferent.
L-am privit şocat. Oare chiar simţea asta?
- Alex, nu trebuie. Nu acum, în orice caz. Nu ai idee cât de greu e să duci aşa o viaţă, când în jur sunt numai homofobi disperaţi, care îţi fac rău fără să se gândească. E groaznic...
S-a albit la faţă în acel moment, dar eu l-am îmbrăţişat şi i-am zis:
- Nu, nu eşti unul din ei, sunt situaţii mai groaznice şi vom fi în afara oricărui pericol dacă vom ţine relaţia noastră în taină.
- Cât timp eşti lângă mine - eşti în siguranţă, înţelegi? Nu voi lăsa pe cineva să îţi facă rău, stai fără grijă.
Când a rostit acele cuvinte părea extrem de sigur pe sine şi l-am crezut. I-am zâmbit fericit şi i-am spus:
- Acum trebuie să plec, trebuie să vorbesc cu cineva...
- Merg cu tine?
- Mai bine nu, trebuie să vorbesc cu Colin, am zis eu şi am lăsat ochii în jos.
S-a lăsat o linişte mortală. Se auzeau doar bătăile inimilor noastre, care erau gata să sară din piept.
- Te conduc cu maşina şi te aştept, a spus el într-un sfârşit.
- Bine.
Căzusem de acord, nu doream să complic situaţia care abia se reglase. Trebuia să mă pregătesc moral de discuţia cu Colin şi speram să mă înţeleagă, mai ales că nu doream să îl pierd în nici un caz.
***
Capitolul 22 - Alex
I-am explicat mamei din fugă de ce nu sunt la şcoală şi m-a crezut. Urăsc să mint, dar uneori fără asta nu se poate. Am intrat în dormitor şi m-am întors spre Chris. El a închis uşa şi mă privea extrem de calm. Totul mi se părea fals. Nu înţelegeam cum poate fi liniştit, pe când mie-mi fierbea sângele în vene. Mă simţeam prost, foarte prost. Chris a păşit încet spre pat şi s-a aşezat.
- Te ascult, zise el încet, aproape-n şoaptă.
- Nu cred că era o idee bună să venim aici, am răspuns eu sec.
- Mie ar trebui să-mi fie frică, nu ţie, a spus el şi a surâs.
Atunci am sesizat cât de nervos era de fapt. Mâinile îi tremurau uşor şi vorbea încet.
"Oare crede că sunt în stare să-i mai fac ceva? " m-am gândit eu puţin confuz şi am mers spre el.
Am vrut să mă aşez lângă dânsul, dar am renunţat, căci atmosfera devenea din ce în ce mai încordată. M-am rezemat de perete şi am vorbit:
- Chris, vreau să fim împreună. Vreau să-mi ispăşesc vina...
- Adică ţi-e milă de mine? Nu-mi trebuie mila ta, zise el şi se încruntă.
- Nu, nu crede aÅŸa! m-am corectat repede.
Mă privea atent şi aştepta să continui, ceea ce şi-am făcut.
- Nu mă întrerupe te rog şi nu-ţi crea răspunsuri bizare în minte. Ascultă-mă pe mine. Am realizat că te iubesc, cred că ţi-am repetat asta de o mie de ori deja, dar nu pot altfel. Poate te gândeşti de ce oare rostesc aceste cuvinte atât de uşor, dar e purul adevăr! Am realizat asta după ce-am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea.
Cred că şi-a dat seama despre ce vorbeam. Ambii ştiam asta, dar nu rosteam cu voce tare.
- Nu vreau să mă înţelegi greşit, dar ţi-ai dat seama că eşti gay după ce... după ştii tu ce... ai realizat că mă iubeşti? E amuzant şi nu e logic, a zis el şi şi-a plecat capul la pământ.
Chiar dacă a susţinut că ceea ce vorbesc eu e amuzant, nu se râdea şi nici măcăr nu zâmbea.
- Ce vrei să fac ca să mă crezi? am întrebat eu brusc.
- Nimic.
- Fac orice! Dacă vrei mă arunc sub o maşină, orice...
Vorbeam şi gesticulam ca un disperat. Chris părea speriat şi nu asta am vrut să obţin cu spusele mele. Era foarte aproape, îi simţeam căldura corpului şi aproape simţeam cum tremură.
- Să nu faci asta niciodata! Deci atunci... atunci ai făcut-o intenţionat?! Nu îmi vine să cred! Eram atât de îngrijorat, înebuneam, dar tu te-ai aruncat în faţa maşinii din cauza căreea ai stat în spital? Doamne, Alex, eşti un ticălos! Ai idee cât am plâns? Îmi venea să mor! Eşti nebun cu totul!
Mi-a strâns gulerul cămăşii şi credeam că mă sufoc. Nu se mai oprea din strigat şi se pare că asta a fost culmea pentru dânsul, dar nu m-a înţeles corect! Ochii i-au dat în lacrimi şi cuvintele-i erau pline de ură şi îngrijorare, în acelaşi timp. Niciodată nu m-aş fi gândit că accidentul meu l-a adus în aşa hal.
- Nn..u e cee...a ce crrezzi, i-am răspuns cu greu.
Atunci şi-a dat seama că mă strânge de gât şi mi-a dat drumul, imediat îmbrăţişându-mă.
- Iartă-mă, a murmurat el.
Şi-a ascuns faţa la pieptul meu şi răsufla din greu. Încerca să se calmeze, iar eu am ridicat mâna şi l-am mângâiat uşor pe cap. Apoi încă o dată şi încă o dată.
- Şşş, iartă-mă tu pentru tot. Te iubesc, i-am zis eu sigur pe sine.
L-am apucat de bărbie şi i-am ridicat capul. Mă privea cu ochii săi mari şi frumoşi, parcă cu speranţă în ei.
- Pot să te sărut? am întrebat eu nesigur.
Privirea i-a devenit tulbure ÅŸi a dat aprobator din cap.
Nu putea vorbi, dar ştiam sigur că nu simţea frică.
Mi-am lipit uşor buzele de ale sale. Erau reci şi fine. A scos un geamăt înăbuşit. Am vrut să mă înlătur, căci mă speriasem, dar el m-a strâns în braţe şi nu m-a lăsat, adâncind sărutul. Atunci am înţeles că a oftat de plăcere. Am continuat să mă joc cu limba în gura lui şi am sesizat că e dulce, iar. I-am cuprins faţa cu mâinile şi l-am sărutat mai apăsat. În acel moment îmi doream să se oprească timpul în loc, să rămânem doar noi - sărutul nostru şi noi doi.
***
Capitolul 23 - Chris
În acel moment mi se părea că zbor şi mereu mi-au plăcut senzaţiile de genul. A fost de neuitat. Primul nostru sărut adevărat îl voi ţine minte toată viaţa mea. Aş deveni un criminal dacă l-aş da uitării. Mi-a lins buzele cu tandreţe şi apoi le-a muşcat uşor, făcându-mă să tremur de excitare. Mâinile sale s-au acomodat pe talia mea, iar eu îi mângaiam obrazul cu una şi cu alta mă jucam în părul lui. Părului lui blond era fin, parcă brodat cu mătase şi îl adoram, mai ales în acel moment. Şi-a dezlipit buzele de ale mele şi am scâncit dezămăgit. L-am privit în ochii săi albaştri ca cerul, care s-au întunecat şi mi-am dat seama din ce cauză. Era foarte excitat şi eu la fel, dar nu puteam să-mi permit mai mult, nu atât de repede.
- Chris, ce faci din mine? a întrebat pe un ton aproape disperat.
- Nu am idee, dar dacă simţi tot ce am simţit eu toţi aceşti ani...
"Doamne, ce vorbesc?!"
- Care ani? Despre ce vorbeÅŸti?
- Eu...
Nu era cazul să-i spun despre sentimentele mele. În acel moment îmi era nespus de frică să nu-l pierd. Am alungat cuvintele care erau să mă dea de gol, le-am închis undeva adânc în minte şi l-am sărutat din nou - mult mai pasional. Doream să-i arăt că-mi aparţine doar mie, că ţin la el şi nu aş mai putea trăi dacă ar pleca, dacă mi-ar frânge inima.
Alex m-a îmbrăţişat strâns şi eram aşa aproape unul de altul! Parcă nu-mi ajungea aer, iar el era atât de dulce - oxigenul meu dulce. Nu ca zahărul sau ca mierea... era dulce ca fericirea. Şi mi-a lipsit această fericire, oh cât mi-a lipsit! Mă întreb şi acum cum de am putut să vieţuiesc fără ea. De acum nu voi mai putea, odată ce am gustat-o. Mi-am dat seama că sunt obsedat de acest demon blond. Oare e gata să se transforme în înger pentru mine? Sau mai bine nu trebuie, îl iubesc aşa cum este - l-am iubit mereu. Poate a trecut o veşnicie, poate doar câteva minute când m-am dat la o parte şi i-am zis cu părere de rău:
- Cât de mult îmi doresc să te sărut încontinuu, dar e riscant, mama ta e acolo, am zis eu cu vocea puţin răguşită.
El mi-a luat mâna în a sa şi m-a privit cu blândeţe.
- Sunt gata să strig în gura mare că te iubesc la nebunie, mi-e indiferent.
L-am privit şocat. Oare chiar simţea asta?
- Alex, nu trebuie. Nu acum, în orice caz. Nu ai idee cât de greu e să duci aşa o viaţă, când în jur sunt numai homofobi disperaţi, care îţi fac rău fără să se gândească. E groaznic...
S-a albit la faţă în acel moment, dar eu l-am îmbrăţişat şi i-am zis:
- Nu, nu eşti unul din ei, sunt situaţii mai groaznice şi vom fi în afara oricărui pericol dacă vom ţine relaţia noastră în taină.
- Cât timp eşti lângă mine - eşti în siguranţă, înţelegi? Nu voi lăsa pe cineva să îţi facă rău, stai fără grijă.
Când a rostit acele cuvinte părea extrem de sigur pe sine şi l-am crezut. I-am zâmbit fericit şi i-am spus:
- Acum trebuie să plec, trebuie să vorbesc cu cineva...
- Merg cu tine?
- Mai bine nu, trebuie să vorbesc cu Colin, am zis eu şi am lăsat ochii în jos.
S-a lăsat o linişte mortală. Se auzeau doar bătăile inimilor noastre, care erau gata să sară din piept.
- Te conduc cu maşina şi te aştept, a spus el într-un sfârşit.
- Bine.
Căzusem de acord, nu doream să complic situaţia care abia se reglase. Trebuia să mă pregătesc moral de discuţia cu Colin şi speram să mă înţeleagă, mai ales că nu doream să îl pierd în nici un caz.
***