29-07-2011, 03:36 AM
Vă mulţumesc enorm pentru comentarii şi scuzaţi pentru că pun rar capitolele, dar în ultimul timă se întâmplă ceva straniu cu mine şi mă seacă chiar şi ficurile. Sper să rezolv moftul cât mai curând.
Jean a ieşit din maşină, dorind cu orice preţ să vorbească cu fratele său. Era să nu-l recunoască la început, dar şi-a dat repede seama cine e băiatul cu părul negru şi ciufulit din faţa sa. Şi se părea că adolescentul avea blugi noi sau doar i-a îmbrăcat de puţine ori, în orice caz, nu putea să nu-l aprecieze - Chris arăta superb.
\"Frate, cât de dulce sună\" gândi el şi zâmbi îngrijorat.
Îi era frică să nu-l sperie cumva. Totul era prea complicat, dar trebuia să treacă de orice obstacole şi bariere, trebuia să învingă trecutul şi să-l convingă pe Chris că prezentul şi viitorul e mai important.
- Bună, Chris. Chiar acum mergeam spre casa ta, dar mă bucur că te-am întâlnit aici, zise Jean atent.
- Salut, zise Chris şi dori să mai adauge ceva, dar nu îi veni nici cea mai vagă idee în legătură cu o posibilă discuţie cu fratele său.
- S-a ivit ocazia să te conduc, nu eşti împotrivă? Sau mai bine ar fi să mergem undeva, să ne distrăm, să mai discutăm... oriunde vrei tu, continuă Jean de parcă nu s-a întâmplat nimic şi erau vechi prieteni.
- Da, ăăă, e frumos afară, zise Chris şi îşi muşcă buza inferioară, nervos din cale-afară.
\"La naiba, ce tot îndrug? \" gândi el iritat pe sine însuşi.
- Atunci urcă, zise Jean şi zâmbi larg.
Pur şi simplu nu se aştepta că totul va merge atât de bine, că brunetul va accepta atât de uşor propunerea sa nevinovată. Se pare că fratele lui avea dispoziţie, cât de cât, deşi părea puţin nervos. Îi va trece, aşa spera Jean, spera din adâncul sufletului.
- Dar ar fi mai bine să duc pachetul ăsta acasă, zise Chris şi roşi un pic.
- Ţi-ai cumpărat ceva? întrebă Jean curios.
- Da, blugii de pe mine, în pachet sunt cei vechi, murmură Chris.
- Am observat blugii, stau foarte bine pe tine, zise Jean din nou şi zâmbi destul de încurajator.
- Mulţumesc...
Jean doar îi făcu cu ochiul şi continuă să conducă maşina cu mare atenţie.
Tăcere. Tăcere. Iar tăcere.
- Vrei o ciocolată? întrebă Chris dintr-o dată, cu un zâmbet timid pe buze şi fără să aştepte răspunsul, îi întinse un batonaş de mars.
- Sigur, mersi, zise Jean şi opri maşina, căci ajunse la locul cu pricina, adică lângă locuinţa lui Christian.
Luă ciocolata şi muşcă o bucăţică. O mânca cu zâmbetul pe buze, savurând orice clipă. Chris zâmbea şi el, părea că încă puţin şi va pufni în râs. De fapt nu era nimic amuzant în situaţia dată, doar Jean mânca de parcă nu a mai văzut ciocolată în viaţa lui şi acum era cel mai fericit că gustă aşa deliciu.
- Ciocolată din mâna fratelui meu, la ce am mai putut visa vreodată? zise el retoric şi aşteptă să vadă reacţia lui Chris.
Acela zâmbi şi roşi imediat. Simţea că îi arde faţa şi îl irita acest lucru, s-a ruşinat de parcă a primit o propunere indecentă de la Colin, dar nu era nici pe departe aşa.
- Jean, mă bucur că te-am întâlnit. Scuze pentru reacţia mea de atunci, dar trebuie să înţelegi... era prea de tot...
- Gata, nu trebuie să îţi ceri scuze sau să îmi dai explicaţii, lasă-ţi lucrurile în casă, eu te aştept, îl întrerupse cel din urmă şi îi făcu cu mâna, în semn să se grăbească.
Chris zâmbi uşurat şi când să coboare, îşi aduse aminte de ceva.
- Ţine şi o portocală, să nu-ţi fie urât până vin înapoi. Sper că îţi plac portocalele!
Jean începu să râdă cu gust. Luă portocala şi dădu aprobator din cap.
- Da, îmi plac foarte mult. Acum gândeşte-te cu ce vrei să te servesc eu, căci vreau să aflu despre tot ce-ţi place.
- Cred că avem o mulţime de lucruri de discutat, mai ales că şi eu vreau să aflu totul despre tine! zise Chris cu entuziasm.
- Te cred, mai ales că simt acelaşi lucru, acum fugi repede.
Chris făcu întocmai, pentru că nu dorea să-l facă pe Jean să aştepte. Pe fratele său... Doamne, are un frate. Incredibil şi totuşi atât de cald.
\"Lui Alex nu i-ar veni să creadă\" gândi el şi se opri în loc, încruntându-se.
Nu trebuia să se mai gândească la Alex niciodată, doar şi-a interzis!
***
Kiril se rezemă de uşă şi îi privi curios pe ambii. Colin şi Claire stăteau pe pat, chiar foarte apoape unul de altul şi urmăreau cu mare atenţie ecranul televizorului. Claire era foarte concentrată şi uneori îşi muşca buzele, alteori zâmbea mulţumită. Colin, dimpotrivă, era mult mai relaxat. Ah, cauza era filmul pe care îl priveau - Harry Potter. Kiril ştia perfect că iubitul său era cam obsedat de chestia asta. De-ar şti colegii săi de serviciu ce apucături copilăreşti are Colin uneori, ar muri de râs. La acest gând amuzant, Kiril surâse şi atunci Colin zise cu voce tare:
- Mult mai ai de gând să stai acolo şi să ne priveşti?
Claire tresări şi privi spre uşă. Îşi văzu tatăl şi, vai, nici nu şi-a dat seama când a intrat. Doamne, acum e momentul să îi spună despre idee lui Colin. Oare cum va reacţiona Kiril? Oare ce va zice? Va fi de acord sau nu? Era oribil să stea aşa, în neştire şi să se aştepte la ce-i mai rău.
f**k, acum privindu-l pe Kiril, i-a venit un gând absurd în minte. Ea avea doar şaptesprezece ani, cum va putea să facă o facultate? Totuşi regulile erau pentru toţi, la ce naiba s-au gândit? Gata, nu mai părea o idee atât de bună, de aceea nici nu va începe vorba. Putea să spere că nici Colin nu va face asta.
- Sunteţi interesanţi. Colin, îmi faci o cafea? zise Kiril şi surâse.
- Claire, priveşti până la sfârşit sau mergi cu noi în bucătărie? o întrebă Colin.
- Până la sfârşit, spuse fata şi îşi îndreptă atenţia spre ecran.
Dorea să vadă cu orice preţ dacă Harry îl va putea salva pe Sirius sau ba.
- Bine, să vii acolo când se termină filmul.
Fata dădu din cap şi răsuflă uşurată când cei doi au părăsit camera. Au închis şi uşa după ei, cât de bravo erau, mda. Claire şi-a alungat gândurile prosteşti din cap şi s-a apucat de film. Îi plăcea foarte mult, avea aromă de copilărie, de magie, tot ce îi lipsea ei. Trebuia să-l roage pe Colin să privească şi celelalte părţi, neapărat.
***
- Văd că vă înţelegeţi foarte bine, zise Kiril şi se trânti obosit pe primul scaun ce i-a apărut în cale.
Îl durea capul îngrozitor şi a avut o zi foarte grea, iar gândurile despre Jean şi şantajul de care avea parte, îl ucideau încet şi dureros. Colin prepara cafeaua şi tot atunci îi răspunse calm:
- Normal.
- Mă bucur foarte mult, sincer. Nu eşti supărat pe mine?
Colin strânse nemulţumit din buze. Cum oare putea Kiril să schimbe tema atât de repede şi nici măcăr vocea nu îi tremura!?
- Ce ai vrut să zici cu asta? se prefăcu el că nu înţelege.
- Ştii foarte bine, dar în orice caz - îmi cer scuze. Ştiu că am fost prea insistent...
- Totul e bine, Kiril, nu trebuie să îţi ceri scuze, răspunse brunetul şi îl privi serios.
Bărbatul s-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat cu paşi lenţi de Colin, pronunţând din mers următoarele cuvinte cutremurătoare:
- Vreau să ştii că însemni mult pentru mine.
- Şi eu te iubesc, zise Colin şi îl privi atent.
Kiril surâse şi îşi apropie buzele de ale sale, şoptind dulce:
- Mereu ai ştiut cum să interpretezi cuvintele mele.
- Vrei să zici că nu e adevărat?
- Ba da, zise Kiril cu vocea puţin răguşită şi îl sărută scurt, dar apăsat.
- Perfect, rosti Claire, care atunci intră în bucătărie şi fără să îi mai privească, se duse şi deschise frigiderul.
Colin îl împinse uşor pe Kiril, forţându-l să întrerupă sărutul.
- Claire, mereu apari la momentul nepotrivit, zise rusul şi o privi puţin iritat.
- Scuze, tati, puteţi continua, eu nu mă uit, zise ea şi zâmbi inocent.
De fapt era geloasă şi nu ştia pe care din ei mai mult. În acel moment, Claire îşi dădu seama că nu e tocmai normală şi începu să râdă în hohote.
***
Capitolul 15
Jean a ieşit din maşină, dorind cu orice preţ să vorbească cu fratele său. Era să nu-l recunoască la început, dar şi-a dat repede seama cine e băiatul cu părul negru şi ciufulit din faţa sa. Şi se părea că adolescentul avea blugi noi sau doar i-a îmbrăcat de puţine ori, în orice caz, nu putea să nu-l aprecieze - Chris arăta superb.
\"Frate, cât de dulce sună\" gândi el şi zâmbi îngrijorat.
Îi era frică să nu-l sperie cumva. Totul era prea complicat, dar trebuia să treacă de orice obstacole şi bariere, trebuia să învingă trecutul şi să-l convingă pe Chris că prezentul şi viitorul e mai important.
- Bună, Chris. Chiar acum mergeam spre casa ta, dar mă bucur că te-am întâlnit aici, zise Jean atent.
- Salut, zise Chris şi dori să mai adauge ceva, dar nu îi veni nici cea mai vagă idee în legătură cu o posibilă discuţie cu fratele său.
- S-a ivit ocazia să te conduc, nu eşti împotrivă? Sau mai bine ar fi să mergem undeva, să ne distrăm, să mai discutăm... oriunde vrei tu, continuă Jean de parcă nu s-a întâmplat nimic şi erau vechi prieteni.
- Da, ăăă, e frumos afară, zise Chris şi îşi muşcă buza inferioară, nervos din cale-afară.
\"La naiba, ce tot îndrug? \" gândi el iritat pe sine însuşi.
- Atunci urcă, zise Jean şi zâmbi larg.
Pur şi simplu nu se aştepta că totul va merge atât de bine, că brunetul va accepta atât de uşor propunerea sa nevinovată. Se pare că fratele lui avea dispoziţie, cât de cât, deşi părea puţin nervos. Îi va trece, aşa spera Jean, spera din adâncul sufletului.
- Dar ar fi mai bine să duc pachetul ăsta acasă, zise Chris şi roşi un pic.
- Ţi-ai cumpărat ceva? întrebă Jean curios.
- Da, blugii de pe mine, în pachet sunt cei vechi, murmură Chris.
- Am observat blugii, stau foarte bine pe tine, zise Jean din nou şi zâmbi destul de încurajator.
- Mulţumesc...
Jean doar îi făcu cu ochiul şi continuă să conducă maşina cu mare atenţie.
Tăcere. Tăcere. Iar tăcere.
- Vrei o ciocolată? întrebă Chris dintr-o dată, cu un zâmbet timid pe buze şi fără să aştepte răspunsul, îi întinse un batonaş de mars.
- Sigur, mersi, zise Jean şi opri maşina, căci ajunse la locul cu pricina, adică lângă locuinţa lui Christian.
Luă ciocolata şi muşcă o bucăţică. O mânca cu zâmbetul pe buze, savurând orice clipă. Chris zâmbea şi el, părea că încă puţin şi va pufni în râs. De fapt nu era nimic amuzant în situaţia dată, doar Jean mânca de parcă nu a mai văzut ciocolată în viaţa lui şi acum era cel mai fericit că gustă aşa deliciu.
- Ciocolată din mâna fratelui meu, la ce am mai putut visa vreodată? zise el retoric şi aşteptă să vadă reacţia lui Chris.
Acela zâmbi şi roşi imediat. Simţea că îi arde faţa şi îl irita acest lucru, s-a ruşinat de parcă a primit o propunere indecentă de la Colin, dar nu era nici pe departe aşa.
- Jean, mă bucur că te-am întâlnit. Scuze pentru reacţia mea de atunci, dar trebuie să înţelegi... era prea de tot...
- Gata, nu trebuie să îţi ceri scuze sau să îmi dai explicaţii, lasă-ţi lucrurile în casă, eu te aştept, îl întrerupse cel din urmă şi îi făcu cu mâna, în semn să se grăbească.
Chris zâmbi uşurat şi când să coboare, îşi aduse aminte de ceva.
- Ţine şi o portocală, să nu-ţi fie urât până vin înapoi. Sper că îţi plac portocalele!
Jean începu să râdă cu gust. Luă portocala şi dădu aprobator din cap.
- Da, îmi plac foarte mult. Acum gândeşte-te cu ce vrei să te servesc eu, căci vreau să aflu despre tot ce-ţi place.
- Cred că avem o mulţime de lucruri de discutat, mai ales că şi eu vreau să aflu totul despre tine! zise Chris cu entuziasm.
- Te cred, mai ales că simt acelaşi lucru, acum fugi repede.
Chris făcu întocmai, pentru că nu dorea să-l facă pe Jean să aştepte. Pe fratele său... Doamne, are un frate. Incredibil şi totuşi atât de cald.
\"Lui Alex nu i-ar veni să creadă\" gândi el şi se opri în loc, încruntându-se.
Nu trebuia să se mai gândească la Alex niciodată, doar şi-a interzis!
***
Kiril se rezemă de uşă şi îi privi curios pe ambii. Colin şi Claire stăteau pe pat, chiar foarte apoape unul de altul şi urmăreau cu mare atenţie ecranul televizorului. Claire era foarte concentrată şi uneori îşi muşca buzele, alteori zâmbea mulţumită. Colin, dimpotrivă, era mult mai relaxat. Ah, cauza era filmul pe care îl priveau - Harry Potter. Kiril ştia perfect că iubitul său era cam obsedat de chestia asta. De-ar şti colegii săi de serviciu ce apucături copilăreşti are Colin uneori, ar muri de râs. La acest gând amuzant, Kiril surâse şi atunci Colin zise cu voce tare:
- Mult mai ai de gând să stai acolo şi să ne priveşti?
Claire tresări şi privi spre uşă. Îşi văzu tatăl şi, vai, nici nu şi-a dat seama când a intrat. Doamne, acum e momentul să îi spună despre idee lui Colin. Oare cum va reacţiona Kiril? Oare ce va zice? Va fi de acord sau nu? Era oribil să stea aşa, în neştire şi să se aştepte la ce-i mai rău.
f**k, acum privindu-l pe Kiril, i-a venit un gând absurd în minte. Ea avea doar şaptesprezece ani, cum va putea să facă o facultate? Totuşi regulile erau pentru toţi, la ce naiba s-au gândit? Gata, nu mai părea o idee atât de bună, de aceea nici nu va începe vorba. Putea să spere că nici Colin nu va face asta.
- Sunteţi interesanţi. Colin, îmi faci o cafea? zise Kiril şi surâse.
- Claire, priveşti până la sfârşit sau mergi cu noi în bucătărie? o întrebă Colin.
- Până la sfârşit, spuse fata şi îşi îndreptă atenţia spre ecran.
Dorea să vadă cu orice preţ dacă Harry îl va putea salva pe Sirius sau ba.
- Bine, să vii acolo când se termină filmul.
Fata dădu din cap şi răsuflă uşurată când cei doi au părăsit camera. Au închis şi uşa după ei, cât de bravo erau, mda. Claire şi-a alungat gândurile prosteşti din cap şi s-a apucat de film. Îi plăcea foarte mult, avea aromă de copilărie, de magie, tot ce îi lipsea ei. Trebuia să-l roage pe Colin să privească şi celelalte părţi, neapărat.
***
- Văd că vă înţelegeţi foarte bine, zise Kiril şi se trânti obosit pe primul scaun ce i-a apărut în cale.
Îl durea capul îngrozitor şi a avut o zi foarte grea, iar gândurile despre Jean şi şantajul de care avea parte, îl ucideau încet şi dureros. Colin prepara cafeaua şi tot atunci îi răspunse calm:
- Normal.
- Mă bucur foarte mult, sincer. Nu eşti supărat pe mine?
Colin strânse nemulţumit din buze. Cum oare putea Kiril să schimbe tema atât de repede şi nici măcăr vocea nu îi tremura!?
- Ce ai vrut să zici cu asta? se prefăcu el că nu înţelege.
- Ştii foarte bine, dar în orice caz - îmi cer scuze. Ştiu că am fost prea insistent...
- Totul e bine, Kiril, nu trebuie să îţi ceri scuze, răspunse brunetul şi îl privi serios.
Bărbatul s-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat cu paşi lenţi de Colin, pronunţând din mers următoarele cuvinte cutremurătoare:
- Vreau să ştii că însemni mult pentru mine.
- Şi eu te iubesc, zise Colin şi îl privi atent.
Kiril surâse şi îşi apropie buzele de ale sale, şoptind dulce:
- Mereu ai ştiut cum să interpretezi cuvintele mele.
- Vrei să zici că nu e adevărat?
- Ba da, zise Kiril cu vocea puţin răguşită şi îl sărută scurt, dar apăsat.
- Perfect, rosti Claire, care atunci intră în bucătărie şi fără să îi mai privească, se duse şi deschise frigiderul.
Colin îl împinse uşor pe Kiril, forţându-l să întrerupă sărutul.
- Claire, mereu apari la momentul nepotrivit, zise rusul şi o privi puţin iritat.
- Scuze, tati, puteţi continua, eu nu mă uit, zise ea şi zâmbi inocent.
De fapt era geloasă şi nu ştia pe care din ei mai mult. În acel moment, Claire îşi dădu seama că nu e tocmai normală şi începu să râdă în hohote.
***