Teh`s oneshots

[Teh]

Mulţumesc Berry. Eşti mereu aici :]] mă bucur că îţi plac lucrările mele .Mi-am făcut timp să mai scriu ceva, care sper să îţi placă.
Este un one shot diferit de ceea ce am scris până acum. Te las pe tine să deduci de ce / pe voi de fapt. Apropo, că tot veni vorba, sper să nu fi grăbit acţiunea prea tare [ dat fiind că e ora 2 dimineaţa, mă puteţi înţelege, pretty please ? :]] .]
Lectură plăcută ! <3

Trandafirul fără spini

- Vrei să spui că mă părăseşti? Cum aşa? Ce? NU înţeleg!
- Da . Te părăsesc. Vrei te rog să nu te mai comporţi ca o isterică? Mă stresezi. Înseamnă că nu mai suntem împreună. Dispari.
Ce crud putea fi băiatul din faţa mea. Stăteam în parcul în care ne cunoscusem, acelaşi loc în care îmi mărturisisem profundele sentimente pentru acesta. Ochii lui verzi mă ţintuiau acru cu privirea . Trupul său înalt şi bine făcut arăta extraordinar ca întotdeauna, purtând tricoul verde ce îi venea perfect şi pantalonii negri. Aceştia din urmă îi scoteau în evidenţă picioarele lungi. Părul negru şi creţ era îngrijit ca întotdeauna. Uitătura îi era superioară. Am privit spre acesta, văzându-mi reflexia. Corpul meu de înălţime medie putea fi citit în ochii acestuia. Braţele subţiri, trupul asemenea . Ochii negrii şi părul scurt castaniu. Mă recunoşteam ca fiind mediocră . Şi totuşi, cu ce drept îmi făcea asta?
Am început să râd, nerenunţând la tonul meu isteric. Cine se credea acest băiat? Să îmi facă atât de multe faze, acum să mă părăsească? Un drac împieliţat şi alta nu. L-am înjurat în gândul meu. Încă stătea în faţa mea.
- Şi ce mai aştepţi? I-am zis batjocoritor. Aveam şi eu orgoliul meu.
M-a întrebat „ ce ” din privire şi asta m-a făcut să râd batjocoritor.
- Dispari Leo. Gata, odată ce s-a terminat doar nu vrei să plec eu ca mâţa cu coada-ntre picioare? Eu am întâlnire cu Miriam şi Lil aici, aşa că nu am chef să ratez ocazia asta. Dacă tot vrei să mă trimiţi la dracu, ce-ar fi să îţi iei jucăriile şi să pleci?
A mârâit furios. Îi înţelegeam tonul dar el nu îmi înţelegea sentimentele. Niciodată nu o făcuse. Se culcase cu mine de trei ori. Nu o mai făcusem de o lună. Orice tipă întreagă la mine îşi dă seama că ceva nu e în regulă. După un an în care fusesem împreună cu bune şi rele, acum venea să îmi spună, exact în acest loc „ sacru ” că mă dă în scula lui şi că nu mai are nevoie de mine. Înţelegeam prin aceasta că îşi găsise pe alta.
Aşa , şi? Asta nu însemna că viaţa mea se termina. Ipocrit , nenorocit, idiot şi cretin .Asta era. Şi vroiam să îmi vărs furia asupra sa .
Să îl ard de viu era o variantă bună, sau să îl strâng de gât. Să îi smulg părul din cap, să îl tai, să îi scot ochii, să... Însă nu violenţa era răspunsul în cazul lui Leonard. Ştiam asta, îl cunoşteam mai bine decât oricine.
- Sunt prietenii mei, aşa că nu vor mai vrea să stea cu tine după ce ne-am despărţit. Eu ţi-am făcut cunoştinţă cu ei.
A accentuat fiecare cuvânt. Se comporta asemenea unui copilaş care îşi vrea jucăriile dăruite unui prieten, acum că nu se mai înţelegeau bine. Cât de fraier putea fi, nu îmi păsa. Ştiam şi eu că prietenii lui stăteau cu mine doar pentru el, însă vroiam să îl fac să plece şi după mă căram şi eu. Nu aveam de gând să aştept pe nimeni. Pe dracu . Miriam era o înfumurată şi iubitul ei, Lil. . . Eh , Lil era un băiat de gaşcă condus de o paraşută care de fiecare dată când încerca să fie drăguţ cu cineva, o păţea de la Miri. Draga fată avea plastic în loc de creier; asta era însă altă poveste.
- Pleacă Leo. Vrei să te fac de râs în faţa amicilor tăi?
A scrâşnit din dinţi. Nu îmi ajungea. Nu era înde-ajuns de furios.
- Uite ce e , târâtură. Dispari înainte să te fac eu să te evaporezi.
Am râs.
- Ce-o să faci , ă? O să mă loveşti? Frumos. Hai , încearcă.
Pe bune, când am zis asta nu credeam că o să o şi facă. Se apropia cu paşi repezi de mine şi m-a bruscat dintr-odată, prinzându-mi umerii.
Stai. OpreÅŸte-te... Nu! OpreÅŸte-te. Te rog .
Vroiam să ţip dar nu mai aveam voce. Amintiri ale trecutului mi-au venit brusc în minte.
* În urmă cu câţiva ani *
Părul meu lung şi castaniu se vedea minunat prins în două codiţe. Rochiţa primită de la mama mea era atât de drăguţă, albă cu floricele roz. Mi-am privit admirativ săndăluţele albe, şi eram mulţumită de oglinda din camera părinţilor mei .Era aşa de mare. Am auzit pe cineva ţipând pe hol şi am ieşit veselă. Însă zâmbetul mi-a pierit brusc, ca şi fericirea simţită până atunci.
Era 5 Aprilie, ziua în care împlineam doisprezece ani .
Tatăl meu se năpustise asupra mamei mele lovind-o cu tot ce putea. Mama era însângerată , ţipa şi plângea. Ochii săi erau roşii iar ai tatălui meu o priveau fără milă . Nu înţelegeam ce se întâmpla aşa că mi-au dat şi mie lacrimile şi am mers către bărbatul ce lovea fără milă.
- Nu mai da ! Tati! Stai! OpreÅŸte-te... Nu! OpreÅŸte-te. Te rog.
Ţipam însă fără sens. Mi-a dat mâna la o parte şi i-a mai dat un pumn scumpei mele mame. Aceasta a căzut ţipând pe podea. Îi puteam vedea sângele prelingându-se din buze şi din nas . Rănile erau roşii şi păreau atât de mari, pentru mine o copilă atât de mică. Inima mea bătea nebuneşte. M-am întors către tăticul meu şi acesta avea o expresie tristă. M-a luat în braţe însă eu îl loveam într-una cu pumnii. Mama urla după mine, iar eu protestam la îmbrăţişarea celui ce îmi era părinte.
- De ce? De ce ? De ce? Îl întrebam într-una. Ajunşi în dormitor , şi-a scos o valiză şi a început să împacheteze. Am văzut că se enervase uşor.
- De ce? Am repetat urlând şi lacrimile îmi curgeau şiroaie. A venit spre mine şi mi-a dat un pumn peste faţă.
A durut.
- Aşa merită femeile care comentează.
Mi-a zis fără milă iar eu am fugit. Am fugit, fără a mă mai uita în urmă.. Inima mea era sfâşiată, obrazul nu mi-l mai simţeam. . . Ştiusem din acea clipă că voi avea parte mereu de violenţe.
Şi îmi era teamă. Îmi era frică , pentru că mie îmi plăceau doar petalele trandaifirilor, nu şi spinii acestora...
* Prezentul *
Pierdută în amintirea trecutului, am văzut brusc cum o palmă vroia să se aşterne peste obrazul meu. Am închis ochii instinctiv, îndurereată de ceea ce păţisem în trecut. Eram îngrozită de faptul că trebuia să simt iar. Nu mai vroiam şi nu îmi puteam mişca trupul.
Aş vrea să nu mai fiu atât de slabă. Aş vrea să mă pot apăra.
Ştiusem mereu că Leonard era un băiat periculos şi violent. Dar îl plăcusem prea mult şi îmi doream la extrem protecţia sa, aşa că m-am hotărât să îmi declar dragostea pentru el. Acum că se săturase, mă putea maltrata. Aşa credea el.
Îmi simţeam ochii uzi. Şi atunci... Palma nu a aterizat peste obraz, dar trupul meu s-a mişcat. Am simţit două braţe trăgându-mă din faţa brutei şi m-am uitat debusolată la salvatorul meu. Îi puteam zări spatele bine făcut. Purta un sacou negru şi o pereche de pantaloni de aceaşi culoare. Spatele îi era bine făcut şi am zărit părul lung , drept şi prins într-o coadă strânsă la spate. Firele negre arătau superbe în bătaia razelor soarelui.
„ Minunat” am gândi eu .
Am văzut cum părul i se desprinde uşor când îi trânteşte un pumn creţului. Acela cade la sol trecându-şi mâna în jurul obrazului.
Salvatorul meu se întoarce cu faţa către mine , arătându-şi dinţii perfect albi. Nu îmi puteam exprima sentimentele. Pentru că nu îl cunoşteam, şi totuşi mă ajutase. A venit spre mine şi mi-a întins mâna. Niciodată nu eram prietenoasă cu străinii, nici măcar politicoasă. Şi acest om era într-adevăr o persoană pe care nu o cunoşteam . Chipul lui cald , de o culoare roşiatică plăcută mă încânta. Ochii negrii , parcă arşi mă priveau adânc. Vroiam să sărut buzele pline ... Mi-a prins degetele într-ale sale şi ne-am mişcat.
Odată ce am ieşit din parc, l-am întrebat.
- De ce ?
Nu a stat să se gândească nici o secundă.
- Pentru că femeile nu trebuiesc tratate aşa. Tu nu meriţi aşa ceva.
Am înţeles vag din vorbele sale că mă cunoştea. L-am privit nedumerită.
- Am fost anul trecut la cursul de economie, exact lângă cel de relaţii publice. Erai tot cu acest creţ, iar el se purta frumos cu tine. Am studiat, aparent, cazul. Două luni mai târziu l-am văzut cu o altă tipă. De atunci, am devenit interesat de tine.
O tipă? Ce tipă ? Recunosc că mă atrăgea mai tare faptul că era atras de mine.
- Pentru că deşi părea să nu îţi peste foarte tare de el, îi cântai în strună.
Era momentul în care trebuia să îl anunţ că străinii nu au voie să se bage în viaţa mea particulară.
- Şi Karina, tu nu meriţi aşa ceva.
Am dat vag din cap.
- Cum te numeÅŸti?
Am încercat să accentuez . M-a tras aproape de acesta.
- Will.
A răspuns absent privindu-mi buzele. Nu am încercat să mă desprind.
- E ciudat.
Am încercat să adaug.
- Şi totuşi, mi-am amintit acum câteva zile... Nu te-am cunoscut acum un an ci în urmă cu mai mult timp. Pe când erai o micuţă plângăcioasă, şi care suferea enorm. Stăteai în parc, cu o rochiţă drăguţă şi plină de noroi. Crezusem iniţial că ai căzut, dar când m-am apropiat am văzut că lovitura era pricinuită de altceva. Mi-ai spus ce ai păţit, şi am ştiut de atunci cât de fragilă erai.
- Iar tu.. Mi-ai şters lacrimile şi ai stat cu mine până când s-a întunecat şi a apărut mama să mă ia.
Am dăugat începând să plâng. Îl ţineam minte, cum puteam altfel? Pentru că el fusese cel ce mă ajutase să ies din groapa de melancolie, de tristeţea ce o aveam acasă. Zi după zi.. Căci mama nu renunţase la traiul groaznic cu tata, şi câteodată eram şi eu bătută. Iar el, William venea întotdeauna în acel parc.. Consolându-mă.
- Şi într-o zi.. Ai dispărut.
Am spus trăgându-l de cămaşă , mustrându-l pentru faptul că mă lăsase singură. Şi nu vroiam să îmi dea drmul, doream să mă îmrbăţişeze.
Parcă citindu-mi gândurile, mă înconjură cu braţele sale şi mă sărută. A fost cel mai dulce sărut din viaţa mea. Limbile noastre s-au unit uşor , buzele s-au gustat într-un mod lent , savurând fiecare secundă. Lacrimile mele se prelingeau în gură , el putând să le simtă gustul. Le- a şters uşor cu degetele mari.
- Am plecat din ţară , şi nu am ştiut cum să te anunţ. Când m-am întors... Tu te mutasei.
Mi-am amintit vag de momentul în care am făcut şaptisprezece ani şi m-am mutat cu bunica. Apoi de clipa în care am împlinit 19 ani şi m-am mutat singură, în alt oraş. Am dat din cap, aprobator . Nu aveam cuvinte.
Şi nu era nevoie de nimic altceva. Ca întotdeauna, ştia ce să facă pentru ca eu să mă simt mai bine. Mi-a strâns mâna într-a sa, şi împreună ne-am îndreptat spre Mercedes-ul negru parcat aproape. Când a băgat cheia în contact, mi-a zis.
- Când m-am întors în ţară, am făcut-o pentru că vroiam să te măriţi cu mine. Deşi nu mai ştiam cum arăţi, şi nu mai ştiam cine erai. Pentru că în toţi aceşti ani am trăit cu impresia că... Erai făcută pentru mine.
L-am privit uimită. Ochii mi s-au mărit. Aş fi vrut să ştiu ce gândeşte, pentru că el mereu părea să ştie despre mine. M-am înclinat spre el.
- Will . . .
Însă nu am reuşit să zic nimic.
- Mă bucur că am rămas şi acum cu aceaşi idee . Karina, vrei să faci o plimbare lungă pe drumul scurt al vieţii, împreună cu mine?
Înţelegeam ce vroia să spun şi mi-am încolăcit un braţ într-al său. Am zâmbit scurt.
- Pot încerca atinge un trandafir cu spini?
A răspuns rapid.
- Spinii au fost deja înlăturaţi.
Acela era răspunsul pe care doream să îl aud.