12-11-2009, 12:05 PM
@ Aliss_anime -- Mulţumesc pentru comentariu şi apreciere >:D< Mă bucur că ţi-a plăcut şi acel oen shot şi ceea ce am vrut să transmit prin el. Am vrut să accentuez diferenţa de opinii, de păreri de viaţă,.. De personalităţi, de încredere. Pentru că niciodată nu poţi avea încredere totală în cineva, deşi e crud. În fine, mă bucur că ţi-a plăcut şi sper să citeşti în continuare.
Mulţumesc de asemenea tuturor ce îşi fac timp să treacă şi să îmi citească one shoturile =) .
Am mai scris ceva, diferit de ceea ce am postat până acum. Nu ştiu însă dacă vă va plăcea, dar eu am zis să încerc şi să văd ce iese. Orice comentarii , aprecieri , păreri sunt bine venite.
Mulţumesc şi lectură plăcută!
[center]
Praf de puşcă [/center]
Viaţa este un joc nenorocit al morţii. Cineva de „ jos †te aşteaptă întotdeauna să greşeşti. Şi atunci când crezi că a venit Sfârşitul.. Şi nu se întâmplă, este pentru că te-ai gândit la EL , Dumnezeu. Şi te-a salvat. Dar ce faci după? Continui aceleaşi păcate rugându-te de fiecare dată să te scape, căci ştii în sinea ta că iertarea există, deşi tu nu ierţi. Şi atunci cel de „ jos †te vede, şi adaugă pe lista ta încă o bilă neagră. Aşa , când se apropie momentul să mori, ai mai multe bile negre decât albe. Cred că ai putea ghici şi singur unde o să mergi atunci, dar nu asta este povestea vieţii mele. Sau cel puţin, nu cea principală.
Numele meu este Harry . Bine, numele întreg poate fi cunoscut şi sub : Alexander Richard Harrison Wonder, dar eu prefer Harry şi cred că înţelegeţi aluzia. M-am născut într-un loc în care.. În care mai bine nu se năştea nimeni, aşa că m-am mutat de acolo cu prima ocazie pe care am avut-o. Fuga de acasă nu e o soluţie când ai treisprezece ani, dar eu am făcut o excepţie. La dracu, eu mereu fac o excepţie şi chiar şi acum mă întreb de ce nu am murit. Probabil ca să am timp să fac destule bile negre. În fine, trecând peste copilăria mea mizerabilă şi de-a dreptul îngrozitoare, să zicem că am avut părţi bune totuşi, ajungem la ceea ce am vrut să vă zic azi. Vă aşteptaţi cu toţii să vă povestesc decepţia mea în dragoste. Nu e asta, nu că nu aş fi avut, destule dar asta o altă parte a vieţii mele. Aveam şaptişpe ani când s-a întâmplat totul, şi îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri, deşi a trecut multă vreme de atunci..
Lucram pe unde apucam, şi cum puteam. Dormeam.. Dormeam unde mă plăteau mai bine.. Căci eram un băiat arătos, bine făcut, îngrijit, chestii care atrag femeile singure care sunt dispuse să plătească bine pentru o noapte de amor. Mă îndreptam spre un bar, era destul de târziu şi nu avusesem nicio cerere în acea noapte. Mă gândeam să dorm acolo cu paharu’ în mână până dimineaţă. Da’ mare greşeală am făcut, şi totuşi nu regret. Cred că asta e şi cauza existenţei mele de căcat, dar să trecem peste asta. Barul era unul obişnuit unde se adunau o grămadă de redardaţi, vagabonzi şi cei mai tari călători şi locuitori ai oraşului respectiv. Şi cum eu eram doritor de acţiune, am zis să merg şi eu acolo. Ştiţi şi voi cum e adolescenţa, un rahat mergător cu roţi ciuruite de gloanţe, şi totuşi plăcut. Când am intrat acolo toţi s-au uitat la mine, cum era „ obiceiul †. Am cerut un rom aşezându-mă la o masă. Curând s-a apropiat de mine un bărbat de vreo 30 de ani. Mişto tipu, avea armă, ţoale beton, chestii d’astea cu apelative ce le folosesc tinerii din ziua de azi. Normal că l-am lăsat să se aşeze la masa mea. Eram idiot să nu o fac, mai ales că nu aveam nicio armă. Şi atunci mi-a propus slujba asta, prea bine plătită. Am acceptat.
După câteva zile eram un fel de ucenic al lui, purtam pistol şi eram şi eu cool, toate gagicile se uitau după mine. Nu că înainte nu făcuseră asta. Am aflat curând că slujba mea era să îl apăr pe M.M , Michaelas Maufy, dar prefera Mister M.M , aşa că am respectat dorinţa lui. În fiecare zi eram alături de el, şi noapte, şi oricând era nevoie . Ajunsesem să trag cu pistolul mai bine decât oricine cunoşteam. Şi viaţa trecea, morţii se accentuau, începusem să ţin un carneţel cu câţi tipi omoram, pentru că eram în concurenţă cu un alt angajat al lui Mister M.M, am câştigat cu uşurinţă când l-am ucis, dar asta e iar o altă poveste. Concentrându-mă iar pe Mister MM , eram într-o noapte într-un bar din Texas, foarte interesant pe acolo, şi a avut loc o încăierare şi a trebuit să mă bag în joc pentru o tipă pe care o plăcea bătrânelu’, cum îi ziceam eu când nu era prin preajmă. Deşi nu era aşa bătrân. Mă rog, am salvat-o, m-a sărutat pe obraz, i-am zis să meargă cu mine, alte detalii plictisitoare de care sunt sigur că nu vreţi să auziţi. Pe vremea aia încă mai trăia şi duşmanul meu, Clark, tipu’ pe care l-am ucis pentru competiţia noastră. Şi cum pe mine m-au văzut adversarii că iau fata, au început să mă vâneze . Veaneau unul câte unul, unul câte unul după mine. Şi nu se mai opreau, la dracu. Dar pe toţi i-am trimis pe lumea cealaltă. Eram într-o zi frumoasă, făceam şi eu curte unei fete, aveam 20 de ani pe atunci şi mă gândeam să mă însor, să fac un copil, porcării d’astea când nici atunci nu se săturaseră tipii ăia şi a trimis vreo 10 oameni după mine, să mă ucidă. Mi-au omorât femeia, la dracu asta m-a făcut să explodez. Mergeam şi eu pe deviza - nu ucide o femeie! Şi ăştia mi-o distruseseră, plus că ţineam destul la gagica aia. În fine, i-am ucis pe toţi nouă, unul scăpân. Nu i-am dat importanţă pe atunci dar aş fi dorit să o fi făcut. Mai târziu, când am ajuns în bârlogul lui Mister M.M am văzut că era ucis, aruncat într-o baltă de sânge cu Miss Arhy, femeia pe care o salvasem atunci. Nu îl iubeam pe omu’ ăsta dar îmi dădea să mănânc şi nu îmi făcuse nimic când îl omorâsem pe Clark. Eram un fel de fiu pentru el, iar el tată pentru mine. Nu mi-am exprimat niciodată adevăratele sentimente pentru el, şi mă bucur că nu am făcut-o. El credea că noi bărbaţii suntem indestructibili şi nu trebuie să ne arătăm sentimentele decât pentru femei – ăsta este un alt lucru pe care l-am învăţat de la el. M-am enervat pe atunci şi am mers să îi ucid pe toţi nenorociţii care făcuseră acea crimă. Dar cât timp am vrut să fac asta m-am simţit rău, şi a trebuit să merg la un doctor. Am aflat că aveam nu ştiu ce boală grea la plămâni , şi credeau că se datorează fumatului . De parcă mie îmi păsa . În fine, am continuat să âi vânez pe acei monştri, unul câte unul, unul câte unul. Până ce am ajuns la „ liderul lor †ş Şi liderul lor ... Era o femeie. Nu am să uit acea zi, cred că e singura pe care o regret puţin din toată existenţa mea. Când am apăsat pe trăgaci în timp ce glonţul i-a străpuns faţa. Şi ea a râs şoptindu-mi ceva, ceva ce doar două persoane ar fi ştiu – eu şi sora mea mai mare, pe care o iubisem al naibii de mult şi motivul pentru care plecasem de acasă fusese că ea nu mai era prin preajmă – în principal.
- Bravo băiete, m-ai învins . Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, presupun. Măcar atât meritam pentru cicatricea de pe spate, nu crezi?
Dar era prea târziu să opresc glonţul, şi doar pentru o clipă m-am blestemat că eram un pistolar atât de bun şi aveam o ţintă a dracului de precisă.
Cicatricea de care vorbea era o tăietură destul de mare şi semnificativă pe spate pe care mi-o făcuse cu cuţitul când aveam şase ani, ea avea şaişpe pe atunci.
*Amintire *
- Uite, asta e ca să ţii minte cine e şef aici. Spatele mi-a fost atacat cu un cuţit mare şi tăiat, atât de adânc încât mă întrebam ce mai înseamnă momentele frumoase din viaţă dacă există o asemenea agonie. . .
După câteva luni de recuperare lungă, puteam da iar faţa cu sora ce îmi făcuse acest lucru. Triumfător şi cu zâmbetul pe buze am anunţat-o.
- Asta nu va rămâne nerăzbunată, o să-mi iau revanşa-ntr-o zi. Aşteaptă şi-ai să vezi.
A rânjit, atât de cald şi atât de provocator că mi-am uitat vorbele, pentru că ştiam că nu puteam răni o asemenea persoană, nici dacă m-ar fi omorăt
* Sfârşitul amintirii *
Acea clipă este recentă în mintea mea, cât şi momentul în care am ucis-o. Am luat-o în braţe, sulgând de la gâtul ei pandantivul pe care i-l dăruisem cu multă vreme în urmă , şi punându-l la gâtul meu. Aş fi vrut să pot spune „ îmi pare rău †dar ştiam că aş suna ca un adevărat laş. Şi ce bile negre avea ea? Oare... Probabil ajunsese în Rai, sau vroiam să cred aşa.
Acum, la vârsta de 45 de ani, încă sunt un ucigaş plătit, şi chiar şi în această clipă când apăs pe trăgaci, nu mă gândesc decât unde să ajung. Mai aprind o ţigară, acum conştient de tumoarea de la plămânii mei, dar nu îmi mai pasă, căci ştiu deja unde voi ajunge. Am atât de multe bile negre, că nu aştept altceva.
- Nu mă omorî.. te implor...
Mă roagă victima din faţa mea. Dar nu fac nimic decât să zâmbesc şiret , să mai trag un fum din ţigară şi să apăs pe trăgaci. Bum... Încă un mort pe lista mea. . .
Mulţumesc de asemenea tuturor ce îşi fac timp să treacă şi să îmi citească one shoturile =) .
Am mai scris ceva, diferit de ceea ce am postat până acum. Nu ştiu însă dacă vă va plăcea, dar eu am zis să încerc şi să văd ce iese. Orice comentarii , aprecieri , păreri sunt bine venite.
Mulţumesc şi lectură plăcută!
[center]
Praf de puşcă [/center]
Viaţa este un joc nenorocit al morţii. Cineva de „ jos †te aşteaptă întotdeauna să greşeşti. Şi atunci când crezi că a venit Sfârşitul.. Şi nu se întâmplă, este pentru că te-ai gândit la EL , Dumnezeu. Şi te-a salvat. Dar ce faci după? Continui aceleaşi păcate rugându-te de fiecare dată să te scape, căci ştii în sinea ta că iertarea există, deşi tu nu ierţi. Şi atunci cel de „ jos †te vede, şi adaugă pe lista ta încă o bilă neagră. Aşa , când se apropie momentul să mori, ai mai multe bile negre decât albe. Cred că ai putea ghici şi singur unde o să mergi atunci, dar nu asta este povestea vieţii mele. Sau cel puţin, nu cea principală.
Numele meu este Harry . Bine, numele întreg poate fi cunoscut şi sub : Alexander Richard Harrison Wonder, dar eu prefer Harry şi cred că înţelegeţi aluzia. M-am născut într-un loc în care.. În care mai bine nu se năştea nimeni, aşa că m-am mutat de acolo cu prima ocazie pe care am avut-o. Fuga de acasă nu e o soluţie când ai treisprezece ani, dar eu am făcut o excepţie. La dracu, eu mereu fac o excepţie şi chiar şi acum mă întreb de ce nu am murit. Probabil ca să am timp să fac destule bile negre. În fine, trecând peste copilăria mea mizerabilă şi de-a dreptul îngrozitoare, să zicem că am avut părţi bune totuşi, ajungem la ceea ce am vrut să vă zic azi. Vă aşteptaţi cu toţii să vă povestesc decepţia mea în dragoste. Nu e asta, nu că nu aş fi avut, destule dar asta o altă parte a vieţii mele. Aveam şaptişpe ani când s-a întâmplat totul, şi îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri, deşi a trecut multă vreme de atunci..
Lucram pe unde apucam, şi cum puteam. Dormeam.. Dormeam unde mă plăteau mai bine.. Căci eram un băiat arătos, bine făcut, îngrijit, chestii care atrag femeile singure care sunt dispuse să plătească bine pentru o noapte de amor. Mă îndreptam spre un bar, era destul de târziu şi nu avusesem nicio cerere în acea noapte. Mă gândeam să dorm acolo cu paharu’ în mână până dimineaţă. Da’ mare greşeală am făcut, şi totuşi nu regret. Cred că asta e şi cauza existenţei mele de căcat, dar să trecem peste asta. Barul era unul obişnuit unde se adunau o grămadă de redardaţi, vagabonzi şi cei mai tari călători şi locuitori ai oraşului respectiv. Şi cum eu eram doritor de acţiune, am zis să merg şi eu acolo. Ştiţi şi voi cum e adolescenţa, un rahat mergător cu roţi ciuruite de gloanţe, şi totuşi plăcut. Când am intrat acolo toţi s-au uitat la mine, cum era „ obiceiul †. Am cerut un rom aşezându-mă la o masă. Curând s-a apropiat de mine un bărbat de vreo 30 de ani. Mişto tipu, avea armă, ţoale beton, chestii d’astea cu apelative ce le folosesc tinerii din ziua de azi. Normal că l-am lăsat să se aşeze la masa mea. Eram idiot să nu o fac, mai ales că nu aveam nicio armă. Şi atunci mi-a propus slujba asta, prea bine plătită. Am acceptat.
După câteva zile eram un fel de ucenic al lui, purtam pistol şi eram şi eu cool, toate gagicile se uitau după mine. Nu că înainte nu făcuseră asta. Am aflat curând că slujba mea era să îl apăr pe M.M , Michaelas Maufy, dar prefera Mister M.M , aşa că am respectat dorinţa lui. În fiecare zi eram alături de el, şi noapte, şi oricând era nevoie . Ajunsesem să trag cu pistolul mai bine decât oricine cunoşteam. Şi viaţa trecea, morţii se accentuau, începusem să ţin un carneţel cu câţi tipi omoram, pentru că eram în concurenţă cu un alt angajat al lui Mister M.M, am câştigat cu uşurinţă când l-am ucis, dar asta e iar o altă poveste. Concentrându-mă iar pe Mister MM , eram într-o noapte într-un bar din Texas, foarte interesant pe acolo, şi a avut loc o încăierare şi a trebuit să mă bag în joc pentru o tipă pe care o plăcea bătrânelu’, cum îi ziceam eu când nu era prin preajmă. Deşi nu era aşa bătrân. Mă rog, am salvat-o, m-a sărutat pe obraz, i-am zis să meargă cu mine, alte detalii plictisitoare de care sunt sigur că nu vreţi să auziţi. Pe vremea aia încă mai trăia şi duşmanul meu, Clark, tipu’ pe care l-am ucis pentru competiţia noastră. Şi cum pe mine m-au văzut adversarii că iau fata, au început să mă vâneze . Veaneau unul câte unul, unul câte unul după mine. Şi nu se mai opreau, la dracu. Dar pe toţi i-am trimis pe lumea cealaltă. Eram într-o zi frumoasă, făceam şi eu curte unei fete, aveam 20 de ani pe atunci şi mă gândeam să mă însor, să fac un copil, porcării d’astea când nici atunci nu se săturaseră tipii ăia şi a trimis vreo 10 oameni după mine, să mă ucidă. Mi-au omorât femeia, la dracu asta m-a făcut să explodez. Mergeam şi eu pe deviza - nu ucide o femeie! Şi ăştia mi-o distruseseră, plus că ţineam destul la gagica aia. În fine, i-am ucis pe toţi nouă, unul scăpân. Nu i-am dat importanţă pe atunci dar aş fi dorit să o fi făcut. Mai târziu, când am ajuns în bârlogul lui Mister M.M am văzut că era ucis, aruncat într-o baltă de sânge cu Miss Arhy, femeia pe care o salvasem atunci. Nu îl iubeam pe omu’ ăsta dar îmi dădea să mănânc şi nu îmi făcuse nimic când îl omorâsem pe Clark. Eram un fel de fiu pentru el, iar el tată pentru mine. Nu mi-am exprimat niciodată adevăratele sentimente pentru el, şi mă bucur că nu am făcut-o. El credea că noi bărbaţii suntem indestructibili şi nu trebuie să ne arătăm sentimentele decât pentru femei – ăsta este un alt lucru pe care l-am învăţat de la el. M-am enervat pe atunci şi am mers să îi ucid pe toţi nenorociţii care făcuseră acea crimă. Dar cât timp am vrut să fac asta m-am simţit rău, şi a trebuit să merg la un doctor. Am aflat că aveam nu ştiu ce boală grea la plămâni , şi credeau că se datorează fumatului . De parcă mie îmi păsa . În fine, am continuat să âi vânez pe acei monştri, unul câte unul, unul câte unul. Până ce am ajuns la „ liderul lor †ş Şi liderul lor ... Era o femeie. Nu am să uit acea zi, cred că e singura pe care o regret puţin din toată existenţa mea. Când am apăsat pe trăgaci în timp ce glonţul i-a străpuns faţa. Şi ea a râs şoptindu-mi ceva, ceva ce doar două persoane ar fi ştiu – eu şi sora mea mai mare, pe care o iubisem al naibii de mult şi motivul pentru care plecasem de acasă fusese că ea nu mai era prin preajmă – în principal.
- Bravo băiete, m-ai învins . Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, presupun. Măcar atât meritam pentru cicatricea de pe spate, nu crezi?
Dar era prea târziu să opresc glonţul, şi doar pentru o clipă m-am blestemat că eram un pistolar atât de bun şi aveam o ţintă a dracului de precisă.
Cicatricea de care vorbea era o tăietură destul de mare şi semnificativă pe spate pe care mi-o făcuse cu cuţitul când aveam şase ani, ea avea şaişpe pe atunci.
*Amintire *
- Uite, asta e ca să ţii minte cine e şef aici. Spatele mi-a fost atacat cu un cuţit mare şi tăiat, atât de adânc încât mă întrebam ce mai înseamnă momentele frumoase din viaţă dacă există o asemenea agonie. . .
După câteva luni de recuperare lungă, puteam da iar faţa cu sora ce îmi făcuse acest lucru. Triumfător şi cu zâmbetul pe buze am anunţat-o.
- Asta nu va rămâne nerăzbunată, o să-mi iau revanşa-ntr-o zi. Aşteaptă şi-ai să vezi.
A rânjit, atât de cald şi atât de provocator că mi-am uitat vorbele, pentru că ştiam că nu puteam răni o asemenea persoană, nici dacă m-ar fi omorăt
* Sfârşitul amintirii *
Acea clipă este recentă în mintea mea, cât şi momentul în care am ucis-o. Am luat-o în braţe, sulgând de la gâtul ei pandantivul pe care i-l dăruisem cu multă vreme în urmă , şi punându-l la gâtul meu. Aş fi vrut să pot spune „ îmi pare rău †dar ştiam că aş suna ca un adevărat laş. Şi ce bile negre avea ea? Oare... Probabil ajunsese în Rai, sau vroiam să cred aşa.
Acum, la vârsta de 45 de ani, încă sunt un ucigaş plătit, şi chiar şi în această clipă când apăs pe trăgaci, nu mă gândesc decât unde să ajung. Mai aprind o ţigară, acum conştient de tumoarea de la plămânii mei, dar nu îmi mai pasă, căci ştiu deja unde voi ajunge. Am atât de multe bile negre, că nu aştept altceva.
- Nu mă omorî.. te implor...
Mă roagă victima din faţa mea. Dar nu fac nimic decât să zâmbesc şiret , să mai trag un fum din ţigară şi să apăs pe trăgaci. Bum... Încă un mort pe lista mea. . .