Te amo con todo mi corazon

[AyumiHamasaki]

Ficul este despre Sakura si Itachi.

Capitolul VI


Un zgomot strident îmi deranjează somnul, bubuitura semăna cu o împușcătură care mă face să tresar. Vreau să mă ridic , dar ceva ,sau cineva, ma ține lipită de scaun. Ridic privirea și Itachi mă privea zâmbind, dar în zâmbetul lui se putea citi tristețea. Brunetul se ridică ușor în picioare, dar nu mă privește.
-Ce se întâmpla?
Vocea mea era joasă, abea șoptita și nimeni nu ma auzit. Am oftat și am privit în jurul meu. Un bărbat înalt, cu par cenușiu îmbrăcat într-un costum negru zăcea, cu fața în jos, într-o balta de sânge. Kiba îi privea pe toți urat, cea ce însemna că eu eram țintă acelei persoane. Îl privesc pe Itachi care avea brațul stâng plin de sânge. Îl trag ușor de cealaltă mană și îi spun să se așeze pe scaun, face ce îi spun fără să spune un cuvânt. Mă uit atent la brațul lui și îmi dau seama că nu am nici o idee despre ce aș putea face.
- Karin, ocupate de rana lui Itachi. Unde-i idiotul de Pain, parcă trebuia să se asigure că nu intră cineva în avion. Şi cum dracu o trecut bătrânul Kakashi de voi doi, ii privea urât pe cei doi roșcați.
-Calmează-te, rana asta este minoră, iar Sakura nu a pățit nimic așa că nu mai fă atâ tam-tam
și mergi cu Naruto și Sasuke să verificați avionul. Roşcata părea să îl aibă pe Kiba la degetul mic pentru că șatenul a plecat fără să mai scoată un cuvânt. Am zâmbit, dar zâmbetul mi-a dispărut când Itachi a scot un mic "au".
Chiar dacă nu mă deranja să privesc sângele și alte persoane suferind, nu îmi plăcea că el suferă.
-Nu te mai mișca atât, iți las glonțul acolo dacă te mai miști. Sakura, poți să mă ajuți puțin?
Am pregătit un pansament și imediat ce Karin i-a scos glonțul din mană eu l-am pansat. Mă bucur că m-o obligat profesoara de biologie să urmez un curs de medicină, chiar dacă nu am fost decât de câteva ori. Încă o bubuitură sparge liniștea care s-a așternut în avion, roșcata a sărit ca arsă și ma privit atent. Parcă aș fi eu devină pentru tot ce se întâmplă.
- Voi veniți cu mine, Itachi tu ai grijă de ea. Toți au plecat lăsându-mă singură cu Itachi, liniștea devenit apăsătoare. Simțeam că această liniște nu era un semn bun, îi vedeam venind cu încă un rănit, și totul e din vina mea.
Brunetul mi-a făcut semn să mă așez lângă el, stăteam în același loc, nu doream să mă apropi de el. Acum că suntem doar noi doi mă cuprinde un sentiment de teamă, mi-am amintit că el mi-a ucis mama, cum puteam să mă îndrăgostesc de ucigașul mamei mele. Itachi m-a prins de mână și m-a tras în brațele lui.
-Ce spui să ne distrăm când ajungem în Mexic? M-a sărutat pe gât, și eu care credeam că e schimbat. E același gunoi ca întotdeauna, mă ridic și îl privesc urât.
-Să nu mă mai atingi, merg să verific și eu avionul. Nu am ascultat protestele lui și am luat-o la fuga de-a lungul coridorului. Am ieșit pe o ușa și m-am trezit amenințată cu un pistol, ce mai conta. Așteptam să fiu împușcată, dar se pare că nu dorea să mă omoare. Mi-a luat pistolul și ma tras de mână după niște lăzi. Era un om destul de bătrân, avea parul cărunt, ochii negri și niște dungi roși, privirea lui era serioasă și blândă. A lăsat pistolul jos, dacă nu vrea să mă ucidă atunci ce dracu vrea de la mine.
-Ascultă-mă, numele tău real e Sakura Misuky, mama ta sa căsătorit apoi și-a schimbat numele. Mama ta lucra ca... O împușcătură a terminat discuția, bărbatul a căzut lângă mine, era mort. Mi-am ridicat privirea și Itachi a lăsat pistol jos. Am sărit în picioare și i-am tras o palmă peste față, brunetul m-a prins de mână și m-a privit surprins.
- De ce ai făcut asta?
-Un simplu mulțumesc era suficient. Şi nu cred că ai fi vrut să fi ucisă, sau poate că ești o sinucigașă.
A ieșit și ma tras după el, chiar dacă era rănit parcă nici nu îl durea. Când am intra toți erau cu pistoalele îndreptate spre noi. Au lăsat pistoalele jos, Kiba și Itachi discutau despre cele întâmplate. Hinata plângea pentru că Naruto i-a împușcat pisică, pe Kitty. Am ascultat ce vorbeau ce-i doi și am aflat că cel care încerca să mă "omoare" se numea Jiraya şi era un traficant de droguri. Ce legătură avea mama cu traficul de droguri, sau ce legătură am eu cu ei?
Am mers cât mai în față în avion și m-am așezat, eram așa de obosită. L-am văzut pe Itachi așezându-se lângă mine.
-Acum coborâm. Cel care vorbea era fratele meu. Noi mergem la sediu, Itachi o duci pe Sakura undeva să se odihnească, dimineață veniți și voi.

[Miranda.]

Dar despre ce cuplu este la mijloc?
Ai o imbinare perfecta a actiunii, nu ai multa descrie, dar cam mult dialog. Ca tot vorbeam de dialog, ar fi mers mai mult unul indirect, te-ai lungit prea mult, singurul lucru care mi s-a parut bun a fost momentul in care Sakura a vorbit cu acel barbat necunoscut. Dar Itachi ce legatura are cu tot? El i-a omorat mama falsa a Sakurei, dar de ce. Actiunea a fost buna, putin grabita atunci cand a tarat-o Itachi pe Sakura dupa ce l-a impuscat pe necunoscut. Ideea devine interesanta, chiar placuta. Cum am putut uita de descriere? A fost buna, dar un capitol micut cu mult dialog inseamna ca are putina descriere, nu a fost putina, dar nici multa. Mi-a placut, ce am spus mai sus nu este atat de important, important este ca mi-a placut capitolul.
Dar ce cuplu este la mijloc?

[AyumiHamasaki]

Capitolul VII


Cu el? Cred că Kiba are nevoie de o nouă carte cu bancuri, că nu se prea descurcă. Dar dacă îl urăsc atât de mult pe Itahci de ce îmi doream să fiu încă o dată în brațele lui calde. Să mă ghemuiesc la pieptul lui și să-i ascult inima care bate cu putere, să îi simt respirația caldă care îmi mângâie chipul. „ Nu fi proastă Sakura, nu te lăsa jucată pe degete de el, amintește-ți ce a încercat să-ți facă atunci!” Urăsc să-mi ascult rațiunea, eu mă las condusă de instinct, dar se pare că acum nu o voi face. Chiar dacă nu îmi place trebuie să îmi gândesc fiecare mișcare și să nu fac nimic necugetat. Oftez în sinea mea, asta era mai greu decât credeam eu.
Știam că voi intra într-un joc foarte riscant, un joc în care o mişcare greșită mă poate costa viața. Dar dacă stau în banca mea, dacă nu voi face nimic atunci nu voi aflat răspunsul la toate întrebările care mi se învârt așa de repede în cap încât nu le pot desluși.
Auzeam picăturile reci de ploaie, se loveau ușor de suprafața netedă a avionului, vântul bătea cu putere în timp ce soare răsărea ușor printre norii plumburii. Avionul ateriza ușor pe cimentul udat de lacrimile cerului. Înainte ca eu să fac o mişcare brunetul s-a ridicat într-o secundă și a mers la frățiorul meu, mi-am ațintit privirea spre cei doi.
-Nu l-ai ucis pe Jiraya, Karin s-a ocupat de rana lui și i-a dat un somnifer puternic, nu se va trezi decât peste vreo două ore.
-Vreau ca eu să mă ocup de interogarea lui.
Nu mi se părea o idee bună ca Itachi să facă asta, a mai încercat să-l ucidă o dată. Dar tot ce contează este ca eu să reușesc să aflu mai multe de la acest bătrân. Şi oare cine era acel Kakashi? Am simțit un sentiment ciudat când l-am văzut mort, îmi părea extrem de rău, mă durea inima să-l văd așa.
Kiba și-a întors privire spre mine și mi-a spus să nu-i fac probleme brunetului. Mi-am dat ochii peste cap, dar se pare că el era prea absorbit de gânduri pentru a observa acest gest.
Am coborât din avion urmată de-aproape de brunet, ochii lui abisali erau atenți la fiecare mişcare pe care eu o făceam. Picăturile reci îmi loveau chipul, bretonul îmi era un și îmi intra în ochii. M-am oprit o secundă, el s-a oprit fără a scoate un cuvânt.
Mă simt că una din păpușile de porțelan ale bunici, poate nu la fel de valoroasă, dar la fel de fragilă. Adevărul e că nu corpul meu era asemenea unui porțelan, inima mea era așa de fragilă, ea risca să se facă cioburi la cea mai mică lovitură. Am închis pentru o secundă ochii, dar când i-am deschis nu mai eram în aeroport.
Era un loc plin de nori, nori de fum, nori negri. Era rece, la picioarele mele era o baltă, o baltă de sânge și lacrimi. În fața mea era o femeie care vărsa lacrimi, unul dintre ochii vărsa lacrimi de sânge. Eram eu, eram într-o stare jalnică, în spatele meu a apărut Itachi, ochii lui erau reci, era forte palid. Ma atins pe umăr, dar nu am reacționat, eram ruptă de realitate, eram undeva departe.
-Îmi pare rău, nu am gândit. Te rog, te implor.
Ochii lui erau plini de durere, dar nu la fel ca ai mei. Oare mai eram vie?
M-am trezit brusc. Eram pe bancheta din spate a unei mașini, mergeam mult prea repede, priveam pe fereastră, dar nu puteam vedea nimic. Ochii îmi erau înlăcrimați. Am pus o frâna bruscă, era semafor era roșu, dar nu era nimeni pe drum, nici oameni nici mașini. Itachi conducea, fața îi era rigidă, privirea pierdută și mâinile încleștate pe volanul automobilului. Am oftat și am coborât din mașină, brunetul era atât de prins în gândurile sale încât nu a observat.
M-am dus le geamul lui și am bătut o dată, a tresărit și mă privit șocat. A deschis ușa și a ieșit din mașină.
-Urcă în mașină.
- Exact asta am vrut să fac, dar eu conduc. A ridicat o sprânceană și eu am continuat. Nu am de gând să-mi risc viața, erai așa de absorbit în gânduri, de încordat încât îmi e teamă să nu intrăm într-un copac.
Brunetul m-a privit calm câteva secunde apoi m-a strâns la piept, îmi simțeam respirația, cât era de calm, nu îmi era teamă. Apoi am simțit cum un foc puternic se aprinde în mine, cum inima îmi bate cu putere, cum am fluturași în stomac. Era un sentiment complet nou, dar știam ce înseamnă, eram îndrăgostită de el.
Mâna lui a început să-mi mângâie chipul, apoi, buzele sale erau presate peste ale mele, în spatele nostru s-a auzit un claxon de mașină.
-Hei frate! Ce faci?
Nu îmi venea să cred, erau Sasuke și Ino .

[Zummy]

vai ce rau imipare ca tocmai acukm am descoperit acest fic e bestial il ador si chioar asa ce treaba au acei traficanti de droguri cu sakura ca nu prea inteleg :-j si itachi ori o iubeste ori vrea sa profite de ea da da multe intrrebari fara raspuns ..sau pe viitorul apropiat vor aparea si raspunsurile
deci dear please next si clarifica putintel lucrurile poi...ja ne :-h

[AyumiHamasaki]

Pot sa-ți dau un singur răspuns, mama Sakurei era din mafie.

Capitolul IX
Pauză! Nu vrea să ştiu…



Logic, ilogic, nu aveam nici măcar cea mai penibilă scuză la cele întâmplate. Cred că am dat de dracu, sau poate a dat dracu de mine. Rânjesc stupid gândindu-mă la o scuză plauzibilă care nu prea dorea să apară. Ino era mai zăpăcită, îmi venea să râd de expresia ei, era la fel ca a mea, nu ştia ce să spună, se simţea încolţită. E destul de greu să ţi un secret, aş vrea măcar eu să ştiu ce secrete ascunde inima mea.
-Noi trebuie să plecam, Saku e obosită.
Brunetul mă ia de mână şi ocolim împreună maşina, îmi deschide portiera şi eu mă aşez. Îmi întorc capul, dar în spatele nostru nu mai era nici o maşină, acum era doar noi. Itachi a urcat şi el în maşină, mâna lui o ţinea strâns pe a mea. Oare simte ceva pentru mine? Nu sunt prea sigură de asta, cred că vrea doar să mă facă să uit răul pe care mi la făcut. Probabil că se simte prost şi vrea să se sacrifice pentru ca eu să nu sufăr. Sunt egoistă şi recunosc că nu mă supără deloc sacrificiul lui, poate aşa va suferi şi el. Nu pot să cred, redevin răzbunătoare, dar viaţa mea s-a sfârşit când mama mea a murit, deci eu nu iubesc. Tot ce simt este ura, frigul care îmi străbate corpul este moartea, moarte îmi invadează viaţa, moarte pentru mine înseamnă viaţa.
Maşina a frânat brusc şi s-a oprit în faţa unui semafor, când am oprit nici măcar nu era roşu. Mâna tânărului s-a desprins de a mea şi s-a aşezat pe obrazul meu. A încercat să mă sărute, dar privirea mea era deja aţintită spre geamul maşini.
-De ce nu mă priveşti?
Am simţit tristeţea din glasul lui, dar nici măcar eu nu ştiam ce motiv am. Poate că îmi e teamă, sau poate că-l urăsc, sau poate încep să simt iubirea.
-Nu pot să înţeleg un lucru…
Am ezitat, nu eram pregătită să spun asta, dar trebuia să aflu răspunsul. M-am întors spre el şi feţele noastre era la zece centimetri. Buzele noastre sau unit într-un sărut simplu, dar plin de pasiune. Am rupt repede sărutul, am deschis portiere şi am început să fug. Nici măcar nu ştiu unde sunt, nici nu ştiu cum să îl găsesc pe Kiba, dar nici măcar nu vrea să dau cu ochii de fratele meu.
Am simţit cum telefonul îmi vibrează. Nici măcar nu ştiu de unde am acest telefon. L-am scos şi am răspuns fără să mă uit la cine sună.
-Îmi pare rău, nu am vrut să te supăr. Spune-mi unde eşti.
-Nu ştiu. Sunt lângă un magazin de costume de baie, Paradiso.
-Vin acum.
A închis telefonul, m-am aşezat pe bordură şi m-am lăsat în lumea viselor.

~Flashback~
-Mami, tu îl iubeşti pe tati?
-De micuţo, dacă nu l-aş iubi nu aş mai fi cu el.
Ascultam toate poveÅŸtile pe care mama mi le spunea.
-Era o dată un prinţ şi o fată simplă, dar prinţul a refuzat toate prinţesele când a văzuto pe fata bucătăresei. Era cea mai frumoasă fată pe care a văzuto prinţul, era unică, nu se sfiia să muncească şi să-şi ajute mama. Când mama fetei a murit prinţul a vrut ca ea să îi devină soţie, dar părinţi lui nu o doreau pe fată. Într-o noapte regina a trimiso pe fată departe, pentru ca prinţul să o uite.
-Åži a uitato?
-Nu, prinţul a fost atât de supărat încât a ales să plece să o caute. Când a găsito au fugit împreună, au lăsat totul în urmă şi au fost împreună.
-Şi eu vreau să mă îndrăgostesc de un prinţ!
-Scumpo, prinţul poate fi persoana pe care o urăşti. Eu nu l-am iubit pe tatăl dă din primul minut, la început eram,rivali apoi dragostea ne-a găsit.

~End flashback~

O îmbrăţişare caldă m-a trezit la realitate, am realizat că ochii îmi erau plini de lacrimi, nu avea sens.
-De ce nu pot să te urăsc?
Brunetul mă privea atent, nu era surprins, ştia la ce mă refer şi se simţea prost.
-Speram să laşi trecutul, să te laşi condusă de sentimente şi să uiţi. Poate ca trebuie să afli cine eşti. Urcă în maşină.
Am făcut exact cum mi-a spus, mă gândeam la cuvintele lui, poate că aveam dreptate. Ar trebui să las totul în urmă, să trăiesc fiecare clipă de parcă ar fi ultimă. Itachi a urcat în maşină, privirea lui era tulburată. Chiar dacă doream să aflu adevărul îl doream şi pe el. Dacă ceea ce îmi va spune mă va face să-l urăsc. Mai bine să rămână secrete între noi, uneori e bine să ai secrete. În clipa în care părea pregătit să-mi spună i-am pus degetul arătător pe buze. Privirea lui era plină de întrebări.
- Nu vreau să ştiu,cine sunt. Cred că ai dreptate, trebuie să las trecutul în urmă. Încep să am sentimente profunde pentru tine, şi nu vreau să se schimbe, mai bine rămân secrete între noi.

[Zummy]

vaiiii sunt prima ce bine imi pare :) si iubesc ficul ..magnificul fic chiar imi place ficul si ce idee si ce actiune pistoale mafioti rapiri......zici ca e un film de la hollywood chiar e original si ce frumoasa e povestea aia cu printul :)) da da ..dar acum sakura e printesa si :"> itachi printul bun......deci sa
inteleg ca incepe sa se indragosteasca god ...e bine deci scumpo am uitat sa-ti multumesc ca mi-ai spus si astept next :*

[AyumiHamasaki]

Capitolul X


Buzele lui erau presate peste ale mele, mi-a lins uşor buzele cerându-mi permisiunea. Limba lui începe să cerceteze fiecare colţişor, după ce îl las să-mi cunoască destul de bine locaşul umed încep să-i răspund sărutului. Limba lui o domină pe a mea făcând-o să bată în retragere apoi invers.
Mă desprind uşor de el fără să-l privesc, pentru un moment am crezut că fac asta din iubire, dar adevărul e că îmi era teamă. Îmi era teamă să aflu despre mama, aşa că am ales să mă joc cu el pentru al face să uite. Domne, cu ce am greşit? Am privit locul în care am oprit, eram în faţa unei vile frumoase. Era o vilă albă cu două etaje, lângă era un garaj şi asta e tot ce am observat. Interiorul garajului era simplu, pereţi erau crem, mai era o maşină neagră de curse şi diverse piese de reparaţi. Portiera sa deschis si brunetul mi-a întins mâna, am acceptat şi l-am lăsat să mă ajute, măcar aşa pot să îl răsplătesc. Atât timp cât tace nu îi vor reproşa nimic, este ca un schimb, eu şi tăcerea lui.
Intrăm împreună pe o uşă pe care nici măcar nu am observato şi mă trezesc într-un living incredibil, era decorat cu mult bun gust, după părerea mea. Living-ul era în formă de semi-cerc, pereţi erau portocali, iar tavanul combina cele două culori, adică portocaliu si crem. Nişte coloane de lemn despărţeau încăperea în două, una dădea spre terasă şi piscină, aia era partea mea preferată. Peretele de lângă uşă avea făcut un şemineu frumos în interior, nu departe de şemineu o canapea din piele maro şi faţa în faţa cu ea două fotolii negre. Canapeaua era şi ea în formă de semi-cerc şi în mijlocul ei era o măsuţă de cafea, între cele două fotolii era încă o măsuţă de cafea. Lângă noi era un mini-bar frumos, şi uşile care dădeau spre terasă şi unde razele soarelui se oglindeau în apa care arăta ca o mare de cristale.
- Ouau! E aÅŸa de frumos.
Brunetul a chicotit şi m-am întors spre el, am vrut să-mi cer scuze, dar acesta şi-a aşezat mâna pa talia mea. L-am lăsat pe el să mă îndrume, nu m-a lăsat să privesc decât apa cristalină a piscinei. După ce m-a întrebat dacă ştiu să înot iar au am dat din cap în semn de „ Da”, am fost împinsă în piscină. Ochii brunetului nu mai erau calzi, în ei puteam citi o furie imensă, ce mai are acum. Îl văd cum scoate pistolul, închid ochii şi aştept să aud şi să simt o durere de moment. Aud o împuşcătură, dar nu simt nimic. Oare am murit? Deschid ochii şi realizez că nu eu eram cea ameninţată, un bărbat se prăbuşeşte în apa cristalină, iar aceasta devine roşie. Mă îndrept spre Itachi care stătea cu mâna întinsă, mă ridică repede din apă şi mă strânge la piept. Am luat o gură de aer şi l-am privit pe brunet, ochii lui de inox erau inexpresivi ceea ce mă făcea şi mai curioasă.
- Nu te pot înţelege, dacă cineva îndreaptă pistolul spre tine, tu aştepţi să fi împuşcată. De ce nu ai intrat sub apă?
- Credeam că tu vrei să mă împuşti, aşa că am aşteptat să o faci.
Am simţit cum braţele lui se încordă în jurul trupului meu strângându-mă tot mai tare. Am rămas aşa mult timp, poate o oră, sau poate un minut care părea o veşnicie.
- Intră în casă, trebuie să mă ocup de ceva.
- Şi marmota învelea ciocolata în staniol. Rămân cu tine, nu îmi pasă ce vei spune.
- Nu am nici un chef să mă cert cu tine, vă ce îţi spun.
- NU!
Nu pot înţelege ce-i cu el, acum două minute mă ţinea în braţe şi acum mă trimite la plimbare. Mă prinde de braţul stâng şi mă trage după el în casă, degeaba încercam să fac ceva, mă strângea prea tare de braţ pentru a putea riposta. A deschid uşa unei camere, era o cameră drăguţă, pereţi erau roz închis şi mobila era neagră, faţă în faţă cu uşa ura un perete din sticlă, în mijlocul camerei era un pat mare de două persoane cu aşternuturi negre. Am fost împinsă pe pat şi uşa s-a închis cu un mic CLIC şi am înţeles că m-a închis în cameră. Am analizat camera, era un covor în diverse nuanţe de roz, era o oglindă mare, două dulapuri negre imense, un birou pe care erau aşezate multe foi şi o uşă care ducea spre baie. Eram aşa de curioasă încât m-am dus direct la geam, priveliştea era spre piscină, Itachi încă nu a ajuns jos, dar la suprafaţa apei se ridica un cadavru.
Am mers la uşă şi am încercat să o deschi, am auzit un poc mic şi am realizat că cheia era în uşă şi a căzut. M-am dus la birou şi am început să caut prin sertare, biroul avea trei sertare şi pe el era un laptop. Când am deschis ultimul sertar am găsit o copie a cheii şi un pistol. Am luat pistolul şi cheia, am deschis cu grijă uşa şi am coborât scările, de la capătul lor se auzea voci.
- Se pare că l-am prins pe marele Uchiha! Ne-ai stat cam mult în cale prietene, ce spui să faci o călătorie doar dus spre Iad. Sau ne poţi spune unde aste fata Panterei Arginti.
- Nu vei afla unde este fata, şi nici nu o veţi găsi, e de mult la sediu, şi nu aveţi cum să mai puneţi mâinile voastre jegoase pe ea.
Am văzut cum brunetul primeşte un picior în stomac de cel care ţinea pistolul în mână. Erau doi bărbaţi, unul era blond şi solid, stătea cu spatele spre mine, cel care l-a lovit pe Itachi era înalt, cu ochii negri şi parul de aceiaşi culoare. Pentru un moment m-am gândit că poate îi este rudă brunetului. Amândoi purtau costume negre de firmă.
- O ultimă dorinţă cumnate?
Am ridicat pistolul şi am tras de trei ori, mă bucur că nu-i cu piedică, brunetul a căzut pe spate apoi am tras două gloanţe în spatele celui care îl ţinea pe Itachi. Acesta a căzut şi la fel a făcut și brunetul, m-am dus la el şi am lăsat pistolul jos, fără să gândesc şi am fugit să-l stâng în braţe pe brunet. Oare chiar simt ceva pentru el? Dacă nu, atunci de ce inima bate să-mi spargă pieptul, de nu pot să mă controlez în preajma lui.

[Zummy]

uuuuuuuuuuuuuuuuu sunt asa furioasa ~x( ma intreb de ce ceilalti useri nu-ti mai lasa com pentru ca ficul e genial si eu nu te voi abandona ;) iti voi ramane cititor fidel si woooow ce sarut incalcit :))
si,da eu cred ca sakura chiar il iubeste pe itachi si wow bum bum bum focuri de arme si bang blondul si brunetul au cazut "viata bate filmul" a spus cineva dar ficul tau e mai bun decat unul am zis eu :))
deci scumpo nu fi trista decat zero cititori mai bine e unul singur si fidel nu te supi eu cred ca o sa-ti vina si tie comentatori pana atunci eu te rog sa pui next-ul :* bye

[AyumiHamasaki]

Chiar dacă am un singur cititor voi posta continuare ficului, și îți mulțumesc că îmi ești cititoare Nocturn. Sper să fie un capitol reușit chiar dacă nu este pre inspirat.


Capitolul XI


Lacrimile au început să-mi alunece pe chip, recunosc, îmi era aşa de teamă că va păţi ceva. Simţeam cum mă strânge tot mai tare în braţe, parcă şi-ar dori să fim mereu aici, mereu împreună. Am închis ochii înlăcrimaţi şi imaginea mamei mele moartă mi-a apărut în faţă. Simt cum totul o ia razna, cred că voi înnebuni, îl împing pe brunet, mă sprijin de un perete şi îmi strâng picioarele la piept. Las lacrimile să curgă şi să-mi umezească blugi negri, acum nu mai plângeam de frică, nici pentru că am ucis şi voi ajunge în Iad, plângeam pentru că m-am îndrăgostit de cel care mi-a distrus viaţa. Lucrurile simple pentru uni sunt importante, o viaţă normală este tot ce îmi doresc. Oare cer prea mult? Oare îmi este interzis să iubesc şi sunt creată doar din dorinţe interzise. Itachi stătea şi mă privea îngrijorat, ochii lui era trişti şi am înţeles că am reuşit să-i omor pe amândoi.
- Voi scăpa de ei, urcă sus şi să nu faci nimic nesăbuit.
Ascult, sau nu ceea ce mi-a spus, mă îndrept spre scări şi văd uşă care duce spre ieşirea din faţă. Fără să stau pe gânduri urc în grapă scările şi încerc să-mi amintesc în ce cameră îmi sunt puse lucrurile. Intru, înşfac rucsacul şi cobor, dar de data asta o fac în linişte pentru a nu fi văzută. Itachi era afară, vorbea şi se plimba nervos pe marginea piscinei. Deschid uşa care nu era încuiată şi ies afară. Soarele era sus pe cer, dar nu era nici un om pe stradă, era un cartier izolat. Îmi iau rucsacul în spate şi încep să fug spre cea mai apropiată intersecţie. Ce o să fac acum? Nici măcar nu ştiu unde mă aflu, mă bucur că ştiu măcar să mă descurc în situaţi critice. Acum sunt o criminală, am ucis pentru că am iubit, am iubit un ucigaş. Ce viaţă de căcat am, aşa e viaţa mea fără mama, dacă ea era aici acum nu mai sufeream, dar dacă sufeream din iubire ea mă ajuta să trec peste, aşa face o mamă bună.
La colţul străzi văd un grup de fete, fuste scurte, rectific extrem de scurte, decolteu adânc sau doar sutien, cizme sau pantofi cu tocuri de 15cm. Acum înţeleg de ce este un astfel de cartier, aici probabil că este comuniunea târfuliţelor. Încerc să trec pe lângă ele fără să le bag în seamă, dar ele m opresc şi una apare din spatele unei case.
- Am văzut când a ieşit de la Itachi, a luato la fugă.
- Aşa deci. Auzi târfo, să şti că noi încercăm să punem de mult mână pe el, aşa că ai două opţiuni. Prima este să intri în grupul meu şi să lucrezi pentru mine, iar a doua este să dispari sau te facem noi să dispari.
Sunt atentă la ele, sunt şapte, şapte proaste care nu sunt decât paraşute şi care nu am luat în viaţa lor o bătaie în adevăratul sens al cuvântului.
- Şi dacă le refuz pe amândouă şi vă dau eu o bătaie serioasă. Primesc cumva şi eu o fustă de la second hand sau un sutien din coşul de gunoi.
Blonda care se lăuda că este şefa târfuliţelor sare să-mi bage ghearele îmi ochii, dar nu face altceva decât să se trezească aruncată la doi metri distantă şi să îşi rupă tocurile. Celelalte mă privesc urât, dar sunt în acelaşi timp nesigure. Îmi arunc rucsacul şi le întreb dacă asta e tot ce pot face, dar dacă au obosit le dau voie să plece acasă sau la bordel. La semnalul, adică ţipătul isteric al blondei toate sar spre mine. Ştiam că nu voi putea să fac faţă la şase zdrenţe care îţi urmează liderul, dar măcar aşa mă distrez. Se pare că sadica din mine o să revină, dorinţa de a vedea sânge se va naşte încă o dată în inima mea.
Am reuşit cumva să pun două dintre ele la pământ fără să simt nici măcar o dată durerea, astea nici măcar nu ştiu să dea cu pumnul sau cu piciorul. Cele patru care au rămas pe lângă şefa, sau mai bine îi spun pe nume, adică proxeneta, au făcut un fel de plan. Două mă prind de picioare, una reuşeşte să-mi imobilizeze mâinile, iar a patra îşi înfige mâinile în părul meu şi îmi pune cuţitul la gât. Hopa, se pare că lupta o să fie mai mult decât o bătaie între amici, un zâmbet sadic îmi apare pe chip. Îmi adun toată forţa în mâini şi în picioare şi scap din strânsoare, prima dată îmi eliberez mâinile şi îi dau una la ficaţi celei cu cuţit. Mă aplec şi le zgârii,pe ce două roşcate care mă ţineau de picioare, cu lama cuţitului. Acum a rămas doar proxeneta, nu că le-aş fi rănit pe celelalte atât de rău, doar că au fugit de frică. Sar la ea, cuţit era pregătit să se înfigă în inima ei de scorpie. Chiar la douăzeci de centimetri de inima ei am fost prinsă de mână şi lovită cu putere peste obraz. Pentru moment nu am simţit durerea, dar când am văzut cine a făcut asta am început să fierb.
- Ce te bagi pentru târfa asta!
- Nu pot să cred ce ai ajuns, îmi e ruşine să am o sora ca tine.
- Au, să şti că asta a durut. Aproape la fel de tare ca plecarea ta, ca moartea mamei, si ca… Nu îmi pasă ce spui voi pleca în clipa asta, nici măcar nu ştiu unde sunt şi nici nu vreau, vreau acasă, vreau să mă pierd în fum şi să uit de tot, vreau să mă droghez şi apoi să mor!
Am mai primit o palmă peste faţă, iar blonda privea cum ne certat fără să scoată un cuvânt, în primul rând nu ştia japoneza şi în al doilea rând vrea să-i mulţumească fratelui meu. Acesta îţi cere scuze pentru cea a făcut sora lui şi o roagă să plece. Idiotul, se poartă cu ea de parcă nu ar fi o simplă paraşută.
Aud paşi în spatele nostru şi apare Itachi care îmi ia repede mâna pentru a se uita la tăieturile pe care la aveam pe pielea mea albă, acum îmi dau seama că am fst rănită, şi chiar mi-a plăcut să simt lama cum îmi zgârie pielea.

[Zummy]

heii nu ai de ce sa-mi multumesti eu citesc pentru ca-mi place deci ar trebuii sa-i multumesti imaginatiei tale si am vazut o mica greseala "grapa"- graba :) dar nu-i nimic stai calma tot sunt supi ca nu ai cititori si stiu cum e si cu tine si eu am doua ficuri ssi nu prea au succes dar de eu nu am talent dar tu scumpo esti un scriitor deosebit astept next-ul si nu fi supi :*