10-01-2011, 08:21 PM
TABLETE DE CIOCOLATA AMARA
Capitolul doi:
ABY:
Incercam sa nu cplipesc. Desi ochii mi-se umplusera de lacrimi eu continuam sa privesc
tavanul alb al camerei.Ma ridic si am asez la marginea patului.Imi sterg lacrimile din coltul
ochilor si zambesc . Nu sunt sigura de ce, poate datorita intamplari alexei sau....Nu gasesc
alt motiv.Din camera alaturata il aud pe Orocimaru cum striga la Alexa. Saraca...Mi-e mila
de ea cum Orocimaru o pune sa faca tot felul de chestii murdare. Si ea spune ca nu-i pasa.Nu
o cred si totusi nu vreau sa o contrazic.Nu am prea multi prieteni aici si nu vreau ca si pe
cei pe care ii am sa ii pierd.
MI-se facuse foame.Ma ridic si ma indrept spre bucatarie unde spre surprinderea mea nu
era nimeni.Deschid frigiderul galben si invechit."off chiar nimic?"Il inchid si deschid alte
cateva usi ale dulapurilor ce completau mobila.Defapt un fel de mobila.Nervoasa ca nu gasesc
nimic de mancare, Imi iau un mar si ma indrept spre camera Emmei.
Intru nervoasa in camera fetei si ma asez pe pat.Emma care isi pieptana parul in oglinda
se opri si se uita la mine intrebator.
- Ce sa intamplat iara?
-Nimic bun.spun nervoasa
-Atunci ceva bun...?
-Cum am ajuns sa traim asa? fata se uita la mine nestiind ce sa spuna. Adica..uite-te
la noi.Taim intr-o cocina jegoasa inconjurate de niste asasini fara inima care te pun sa faci
tot felul de treburi murdare ...pentru ce?Pentru placerea de a omori.
Emma lasa peria jos din mana. Se apropie de mine privindu-ma fix in ochi.
-Ai inebunit?Vrei sa mori?Daca te aude Orocimaru...
-Putin imi pasa de criminalul ala. Prefer sa mor decat sa ii mai vad fata hidoasa!Eram foarte
revoltata.Dar nu imi pasa. Nu mai suportam sa traiesc aici fara nici un pic de demnitate. Vroiam
sa continui dar, Emma ma oprise:
-Taci!Sa nu mai spui asa ceva niciodata!
-Si de ce nu?Ce am de pierdut?
-Viata ta.spuse Emma
-Viata mea?spun luaind-o in batjocura. Viata mea nu valoreaza nimic si asta pentru ca aici nu
am demnitate si atata timp cat o sa continuam sa facem ce ne dicteaza Orocimaru viata noastra nu
nu va insemna prea mare lucru. si ies trantind usa.
Acum sa fim seriosi ce fel de viata e asta?Ma saturasem pana peste cap de toate idioteniile
lui Orocimaru. Si stiam sigur ca nici Emmei nu-i convenea doar ca ea incerca sa ma protejeze.
Aveam o gura cam mare si din cauza asta mereu intram in belele.
Ca si acum doi ani , la un an dupa ce venisem aici... Plangeam tipam faceam tot felul de isterii
sperand sa ma lase sa plec dar in schimb am ramas cu o cicatrice destul de adanca care cobora
serpuin pe gatul meu pana la umeri. Stai linistita aproape ca nici nu se observa dar eu stiam
ca e acolo si asta era unul dintre motivele pentru care il uram pe Orocimaru.Si da pot spune cu toata
suflarea mea ca il uram. As fi tipat in gura mare daca era nevoie iar acum... cand ma gandesc ce lucru
neansemnat era... As fi putut face mai multe lucruri cu viata mea. Stii..am vrut sa devin pictorita
Ma imaginam pictand pe o plaja pustie mangaiata doar de razele soarelui...dar, nu sa intamplat asa.
Soarta imi pregatise altceva. Ceva despre care nu stiam absolut nimic...
Si totusi inainte viata mea as putea spune ca fusese invidiata de o gramada de oameni.
Nu duceam lipsa de nimic nici eu nici ...Alex.Off!Bietul de Alex... dragul meu fratior.Cat de
mult il iubeam...
Defapt si acum il iubesc.Toata viata mea mi-am dedicat-o lui.Cautarii lui ca, pana la urma...
In fine ...asta va voi spune mai incolo.
Deci viata mea superba a fost distrusa, rupta in mii de bucatele de Orocimaru!Daca tata n-ar fi pus acel pariu
eu azi nu as fi fost aici.Pariul consta in faptul ca atunci cand voi implini sapte ani sa devin proprietatea lui
Oricimaru.Tata era beat crita si a acceptat dar cand si-a dat seama...(Zambesc)Mi se face mila de el
cand imi aduc aminte cum facea atot posibilul ca eu sa nu fiu al lui:ne mutasem in diferite orase, schimbasem
cateva case si apartamente doar, doar ne va pierde urma.Dar,el e un ucigas foarte bun nici o victima nu-i scapa
si astfel nici parinti mei.Cateodata ma intreb ce o fi avut cu mine?De ce tinea atat de mult ca sa devin proprietatea lui?
Cateodata ma amuza gandul asta...Dar cand ma gandesc ca pana la urma am ajuns in aceasta organizatie imi vine sa plang.
As vrea sa pot face ceva... dar nu pot.
Oftez...e prea mult prea mult. Ma uit la ceas.Era tarziu.Inchid ochii sperand ca maine sa ma trezesc dinou alaturi
mama,tata si...Alex.
Capitolul doi:
ABY:
Incercam sa nu cplipesc. Desi ochii mi-se umplusera de lacrimi eu continuam sa privesc
tavanul alb al camerei.Ma ridic si am asez la marginea patului.Imi sterg lacrimile din coltul
ochilor si zambesc . Nu sunt sigura de ce, poate datorita intamplari alexei sau....Nu gasesc
alt motiv.Din camera alaturata il aud pe Orocimaru cum striga la Alexa. Saraca...Mi-e mila
de ea cum Orocimaru o pune sa faca tot felul de chestii murdare. Si ea spune ca nu-i pasa.Nu
o cred si totusi nu vreau sa o contrazic.Nu am prea multi prieteni aici si nu vreau ca si pe
cei pe care ii am sa ii pierd.
MI-se facuse foame.Ma ridic si ma indrept spre bucatarie unde spre surprinderea mea nu
era nimeni.Deschid frigiderul galben si invechit."off chiar nimic?"Il inchid si deschid alte
cateva usi ale dulapurilor ce completau mobila.Defapt un fel de mobila.Nervoasa ca nu gasesc
nimic de mancare, Imi iau un mar si ma indrept spre camera Emmei.
Intru nervoasa in camera fetei si ma asez pe pat.Emma care isi pieptana parul in oglinda
se opri si se uita la mine intrebator.
- Ce sa intamplat iara?
-Nimic bun.spun nervoasa
-Atunci ceva bun...?
-Cum am ajuns sa traim asa? fata se uita la mine nestiind ce sa spuna. Adica..uite-te
la noi.Taim intr-o cocina jegoasa inconjurate de niste asasini fara inima care te pun sa faci
tot felul de treburi murdare ...pentru ce?Pentru placerea de a omori.
Emma lasa peria jos din mana. Se apropie de mine privindu-ma fix in ochi.
-Ai inebunit?Vrei sa mori?Daca te aude Orocimaru...
-Putin imi pasa de criminalul ala. Prefer sa mor decat sa ii mai vad fata hidoasa!Eram foarte
revoltata.Dar nu imi pasa. Nu mai suportam sa traiesc aici fara nici un pic de demnitate. Vroiam
sa continui dar, Emma ma oprise:
-Taci!Sa nu mai spui asa ceva niciodata!
-Si de ce nu?Ce am de pierdut?
-Viata ta.spuse Emma
-Viata mea?spun luaind-o in batjocura. Viata mea nu valoreaza nimic si asta pentru ca aici nu
am demnitate si atata timp cat o sa continuam sa facem ce ne dicteaza Orocimaru viata noastra nu
nu va insemna prea mare lucru. si ies trantind usa.
Acum sa fim seriosi ce fel de viata e asta?Ma saturasem pana peste cap de toate idioteniile
lui Orocimaru. Si stiam sigur ca nici Emmei nu-i convenea doar ca ea incerca sa ma protejeze.
Aveam o gura cam mare si din cauza asta mereu intram in belele.
Ca si acum doi ani , la un an dupa ce venisem aici... Plangeam tipam faceam tot felul de isterii
sperand sa ma lase sa plec dar in schimb am ramas cu o cicatrice destul de adanca care cobora
serpuin pe gatul meu pana la umeri. Stai linistita aproape ca nici nu se observa dar eu stiam
ca e acolo si asta era unul dintre motivele pentru care il uram pe Orocimaru.Si da pot spune cu toata
suflarea mea ca il uram. As fi tipat in gura mare daca era nevoie iar acum... cand ma gandesc ce lucru
neansemnat era... As fi putut face mai multe lucruri cu viata mea. Stii..am vrut sa devin pictorita
Ma imaginam pictand pe o plaja pustie mangaiata doar de razele soarelui...dar, nu sa intamplat asa.
Soarta imi pregatise altceva. Ceva despre care nu stiam absolut nimic...
Si totusi inainte viata mea as putea spune ca fusese invidiata de o gramada de oameni.
Nu duceam lipsa de nimic nici eu nici ...Alex.Off!Bietul de Alex... dragul meu fratior.Cat de
mult il iubeam...
Defapt si acum il iubesc.Toata viata mea mi-am dedicat-o lui.Cautarii lui ca, pana la urma...
In fine ...asta va voi spune mai incolo.
Deci viata mea superba a fost distrusa, rupta in mii de bucatele de Orocimaru!Daca tata n-ar fi pus acel pariu
eu azi nu as fi fost aici.Pariul consta in faptul ca atunci cand voi implini sapte ani sa devin proprietatea lui
Oricimaru.Tata era beat crita si a acceptat dar cand si-a dat seama...(Zambesc)Mi se face mila de el
cand imi aduc aminte cum facea atot posibilul ca eu sa nu fiu al lui:ne mutasem in diferite orase, schimbasem
cateva case si apartamente doar, doar ne va pierde urma.Dar,el e un ucigas foarte bun nici o victima nu-i scapa
si astfel nici parinti mei.Cateodata ma intreb ce o fi avut cu mine?De ce tinea atat de mult ca sa devin proprietatea lui?
Cateodata ma amuza gandul asta...Dar cand ma gandesc ca pana la urma am ajuns in aceasta organizatie imi vine sa plang.
As vrea sa pot face ceva... dar nu pot.
Oftez...e prea mult prea mult. Ma uit la ceas.Era tarziu.Inchid ochii sperand ca maine sa ma trezesc dinou alaturi
mama,tata si...Alex.