Tărâmul fermecat.

[Nami]

Mulţumesc de comentariu, Onytsa. >:D< Mă bucur că-ţi place. Am făcut capitolul mai lung.

Capitolul IV.

Razele blânde ale soarelui mă trezesc. Deschid încetișor ochii. Sunt tot în locul unde m-am culcat. Am crezut că poate, printr-o minune, o să mă trezesc acasă, în patul meu. Am crezut că este doar un vis. Dar defapt ... Nu este ...
Terenul mă dezavantajează, pentru că eu nu cunosc acest tărâm. Este o lume străină mie. Din cauza încăpățânării mele, am ajuns aici. Poate că destinul meu este să rămân în acest loc. Nu. Nu trebuie să gândesc așa. Eu trebuie să o găsesc pe Melanie. Poate că pare un lucru imposibil, dar trebuie să-mi duc căutările la capăt. Deși eu nu o cunosc pe zână, simt că ceva ne leagă. Simt că trebuie să o găsesc. Știu că mă așteaptă. Și nu am să o dezamăgesc. Eu sunt puternic și tot ce îmi propun, duc până la capăt. Unii oameni pot spune că sunt răsfățat și încăpățânat, iar de aceea îmi duc până la capăt treaba, pentru că nu-mi place să pierd. Se înșală. Eu vreau să arăt că sunt serios. Cad, dar mă ridic. Când ceva nu-mi reușește, încerc și încerc și atunci reușesc. Dacă nu-mi iese, atunci înseamnă că trebuie să mă retrag, că nu am dreptate. Nu-mi place, nu vreau să cred că sunt mai bun decât ceilalți. Dumnezeu ne-a creat pe toți și ne-a dăruit calități. Nu suntem perfecți. Doar El este perfect. Noi oamenii și toate ființele, suntem egali. Dar nu vreau ca ceilalți să mă subestimeze. Eu vreau să ajut oameni, să-i îndrept către o cale mai bună. Dar există și persoane care cred că fac aceste lucruri doar de ochii lumii. Nu. Eu tot ceea ce fac este pentru binele oamenilor. Îmi pasă de ei, îi iubesc. Dar uneori, abuzează de mine și de bunătatea mea și mă trădează fără rost. Și uneori, chiar pun la suflet jignirile. Și doare ... Sunt sensibil, sentimentalist.
Oftez și mă ridic, uitându-mă spre munți. Dacă ajung acolo, pot să văd ce mă înconjoară. Însă ... Nu am echipamentul adecvat pentru cățărare. Dacă mă rănesc, mă poate găsi Alfie.
Îmi iau inima în dinți și pornesc spre munți. În jurul meu sunt copaci cu coroane bogate de frunze, ca în lumea din care provin eu. Mi-e dor de mama, de tata, de sora mea și de animalele mele. Poate că prietenii mei nu-mi duc dorul, dar familia sigur se gândește la mine. Ei nu știu unde sunt, sau dacă sunt bine. Am plecat, iar acum mi-e dor de casă. Dar ... O voi găsi pe Melanie și ma voi întoarce acsă, cu ea, victorios. Promit.
Uneori, acest loc, seamănă cu lumea mea. Flori colorate și parfumate, copaci verzi, păsări ce săgetează văzduhul, dealuri, munți. Însă, prin ascunzișuri, trăiesc creaturi ce numai în basme apar. Poate părea magic, sau înfricoșător. Depinde cum te gândești la aceste creaturi. Eu nu am crezut că elfii există, dar am stat lângă unul. Momentul în care ne-am întâlnit a fost amuzant. Eu uitându-mă la el și dădându-mi palme, iar el uitându-se ciudat la mine. Eu nu-l înțelegeam, dar nici elful pe mine. Nu știam ce crede despre mine, sau ce intenții are. A fost prietenos, apoi începând să se distanțeze. Am încercat să aflu ceva despre zănă, dar înformațiile care mi le-a dezvăluit nu au fost tocmai cele la care mă așteptam ...
Cu cât înaintez spre munţi, peisajul devine tot mai încântător. Deşi seamănă cu lumea mea, ceva diferă. În viaţa reală, pe stradă nu umblă elfi, ci oameni; în văzduh nu zboară dragoni ce scot flăcări, ci păsări. Şi totuşi … În afară de acel elf, Alfie, nu am mai văzut pe altcineva. Poate că se ascund de mine. Este mai bine să nu mă vadă, căci am impresia că elful este pe urmele mele. Sunt o ameninţare pentru el. Aş putea să o găsesc pe Melanie. Chiar dacă nu ştiu unde este, voi afla. Nu am mai visat-o. Noapte a fost liniştită şi am putut să dorm. Gândul că mă aşteaptă, iar eu nu găsesc o cale să ajung la ea, mă face să mă întorc la Alfie şi să-i cer să mă ajute. Ar fi o soluţie, însă mai puţin avantajoasă, căci nu ştiu ce este în mintea lui. Nu cred că i-a plăcut reacţia mea. Nu înţelege că eu vreau, trebuie să o găsesc pe acea zână. Poate că îi este greu să priceapă de ce. Defapt ... Nici eu nu ştiu de ce vreau atât de mult să o găsesc. Ştiu dpar că are imperioasă nevoie de ajutorul meu. Acum ştiu ca eu sunt cel ales. Şi dacă nu sunt şi mă înşel, pe Melanie tot o voi salva. Ales, neales, vrăjitoarea trebuie învinsă. Dintre atâtea creaturi cu puteri, niciunul nu a îndrăznit să i se opună. Cineva trebuie să pună capăt nelegiuirilor ei. Dacă nu intervin eu, va continua să o ţină prizonieră pe zână şi poate chiar mai mult ... Dacă nimeni de pe acest tărâm nu are curajul să lupte împotriva ei, atunci îl poate stăpâni. Atunci, toate frumuseţile acestei lumi, vor fi distruse; bogăţiile strânse prin muncă şi hărnicie, vor ajunge în mâinile ei. Şi de ce ? Pentru că cei ce populează acest tărâm, creaturile ce sau născut şi au crescut aici nu au destulă bărbăţie să o înfrunte ? Eu am fost învăţat, încă de mic, că Dumnezeu, Creatorul, ne-a lăsat o ţară, căreia trebuie să-i purtăm grija. Aceşti oameni ce luptă pentru ţara natală, meleagurile unde au copilărit, se numesc patrioţi. Iar iubirea de ţară, de patrie, se numeşte patriotism. Şi din câte văd eu, aceste creaturi nu-şi iubesc lumea. Dacă o iubeau, cu siguranţă puneau piciorul în prag şi încercau, cumva, să sfârşească asupririle vrăjitoarei. Totuşi, m-am gândit la o altă variantă ... Poate că Alfie, încercând să mascheze adevărul, m-a minţit, făcându-mă să cred că o vrăjitoare a capturat-o pe Melanie. Este posibil, dar poate mă înşel. Nu ştiu ce să mai cred ...
Deşi sunt doar de o zi în acest loc, încep să mă neliniştesc. Sunt singur aici, înconjurat de creaturi ce pentru mine, până acum erau un mit. Un elf este pe urmele mele şi încearcă să mă facă să renunţ să o mai caut pe zână. Nu am adăpost şi hrana mi s-a terminat. Poate că era mai bine să nu mă amestec în această treabă. Încep să cred că nu mă priveşte şi că poate imaginaţia îmi joacă feste. Totul pare real şi încerc să mă păcălesc singur. Deşi ştiu că sunt aici, pe acest tărâm fabulos, vreau să cred că sunt acasă, în patul meu. Dorinţa-mi nebună de aventură, m-a adus aici şi îmi e dor de casă şi de familie. Poate că eu nu sunt alesul ... Din câte ştiu eu, sunt doar un băiat obişnuit, în vârstă de 19 ani şi fac parte dintr-o familie normală.