Tărâmul fermecat.

[Nami]

Capitolul II.

Bubuitura din momentul impactului a fost îngrozitoare, dar ... Eu nu am pățit nimic. Pe trupul meu nu există urme, sau vânătăi. Oare acesta este tărâmul fermecat ? Totul pare schibat. În locul porcilor mistreți și al lupilor, au apărut iepuri și veverițe, ce par să ... Vorbească. Acel peisaj înfricoșător și sumbru a fost înlocuit cu o câmpie verde, cu flori ce se întrec în culori și parfum, iar cenușiul cerului a fost înlocuit cu un albastru senin.

Dinspre tufișuri, se aud zgomote, foșnete și chicoteli. Mă îndrept treptat treptat spre tufiș și arunc o privire. Un elf micuț stă pitit. Are urechi lungi și straie caraghioase. Mă holbez la el și nu pot să cred ceea ce văd. Mă lovesc o dată cu palma pe obraz, crezând câ visez. Mă lovesc și a doua oară, dar mica făptură este tot acolo. Elful se uită ciudat la mine și nu mă înțelege. Ce-i drept, nici eu nu mă înțeleg ... Până acum nu credeam în creaturi magice, dar, acum, una sta în fața mea.

În timp ce eu mă gândesc și mă tot plimb de colo până colo, elful o ia la fugă. Eu mă scarpin în creștetul capului, iar apoi realizez că el chiar a plecat. Încep să fug după micuț, cât mă țin picioarele.
- Stai, nu vreau să-ți fac nici-un rău !
Mica ființă se oprește și se pare că mă așteptă. Într-un final, ajung și eu lângă el, suflând de zor. Îmi întinde mâna și zâmbește, iar eu, la rândul meu, îl apuc de mână și zâmbesc. Dacă mă uit mai bine la el, e chiar simpatic. El ce crede despre mine ? Poate crede că sunt o creatură gigantă, cu ochi mari, urechi mici și picior de bigfoot.
- Tu nu semeni cu noi, îmi spune el în timp ce mă analizează din cap până în picioare.
- Nu, eu sunt un om. Am coborât într-o prăpastie și am ajuns aici.
- Ești bine venit ! Eu sunt Alfie.
- Eu sunt Jeff.

Micul elf nu pare deranjat de prezența mea. Blândețea i se poate citi pe chip. În timp ce el sare de bucurie și mă studiază, eu mă uit împrejurul meu. Această lumea este veselă. Dealuri cu iarbă colorată se înalță spre cer.
Alfie mă apucă de mână și mă duce undeva. Nu știu unde, dar mă las purtat de el. În câteva minute, în fața noastră a apărut o grădină imensă cu flori colorate. O boare îmbietoare îmi gâdilă nasul și îmi crează o stare de dulce nebunie. Un zgomot se aude dinspre o floare. Tiptil, mă duc la ea, să aud mai bine. O ușoară simfonie iese din floare. În lumea reală, florile nu cântă ... Toate aceste lucruri se leagă între ele și-mi spun că nu mai sunt în pădurea de stejari. Dar, unde sunt ?

Mă uit în spate, mă uit în față, dar Alfie nu este lângă mine. Micuțul a plecat, iar eu am rămas aici. Un mic pui de somn nu strică. Mă culc pe iarba verde și moale, lângă floarea ce cântă. Ușor, pleoapele mi se inchid ...

„ – Tu ești alesul !
Această propoziție îmi răsună în minte. Zâna apare din nou în visul meu. Dar ... Acum visez ? ”

Mă trezesc brusc. Transpir, picături de apă îmi curg pe frunte și pe corp. Același vis, aceeași fată ...