Supernatural !

[candy_cane]

“Era posibil sa inaintezi de la pasiv la activ, sa consideri ca lucrul acela , care aproape te-a innebunit odata, prezinta interes pur teoretic si ocazional “ – ‘Shining’ – Stephen King


Cap 2.


Cerceta negura. Oare a cata oara era cand isi lipise inconstient nasul de geam ca sa urmareasca afara pe fereastra, o strada care, pur si simplu, era prea linistita? Nu m-ai tinuse cont, prea captivat de modul in care se involbura ceata.
Trecusera trei luni de la acel incident . Presa si scoala ascunsesera totul de lumea exterioara. Un orasel atat de mic si de necunoscut nu trebuia sa apara pe harta intr-un astfel de mod. Poate daca lucrurile s-ar fi desfasurat altfel, poate ca totul ...
Nu incerca sa justifice trecutul, prea preocupat de prezent si viitor.
Nu mai auzise nimic de la familia Goodwolf decand acestia disparusera, in acea seara de cosmar. Tot ce lasasera fusese un mesaj banal si, probail, codificat, insa Scot era mult prea abatut ca sa mai incerce sa il decodifice. Ce mai conta daca dadea sau nu peste ei?
’Insa curiozitatea a fost din totdeauna declansatorul celor mai mari descoperiri !’ zambi el catre geamul ce se aburea din cauza respiratiei sale fierbinti.
Inchizand ochii, se dezlipi cu greu din locul sau incomod de la pervaz si merse, sontacaind, catre pat. Isi fransese piciorul cand alergase ingrozit de prietenul sau varcolac.
Da, oricat ar fi fost de ridicol si imposibil, ca sa nu mai spunem ca totul putea foarte bine sa fi fost un cosmar supra-dimensionat - pe care toti orasenii sa il fi avut, prietenul sau chiar era un varcolac.
Inghitind in sec, sari pe pat, ochii lui goi privind direct in tavan. Pete mici si negre ca niste stele decorau suprafata alba, lucioasa a acestuia. Amintiri vechi, triste, parfumate cu binecunoscutul miros al nostalgiei, ii implura toata fiinta, acaparandu-l, purtandu-l inapoi catre trecutul de care incercase sa fuga cu disperare.
Primele imagini care ii aparura in minte, decolorate de vreme, fura cele ale parintilor sai: unul mort din cauza bauturii si al unui stop cardiac violent, si mama sa moarta din cauza unui stupid accident la locul de munca. Nu mai tinea minte care fusese acela, tot ce putea, insa, stoarce de la memoria sa fragila si obosita era faptul ca unchii sai ii spusesera ca nu mai ramasese mare lucru din ea.
Apoi, isi aminti cu o oare care placere morbida de moartea unchilor sai : accident de masina. Mergeau cu mai bine de 100 km/h, pe un drum inghetat, grabindu-se sa ajunga din Maine in New York. Ii avertizase chiar inainte sa plece, insa vocea lui trecuse prin ei. Nu ii preocupase niciodata starea lui, nu ca el chiar le-ar fi cerut asta.
Ofta, deschizand ochii! Petele se transformasera din nou: acum aratau ca niste ochii mici si negri, cu tente albastre, care priveau fix spre el, hipnotozandu-l.
Fu furat din nou de amintiri, tras de valuri neincetate si dureroase, inecandu-se intr-o mare populata numai de ura si gelozie, fara pic de dragoste sau prietenie.
Isi aminti de prima sa intalnire cu Jasper! Era nou in liceu lui, prea nou si prea neexperimentat – la prima vedere. Parea un baiat de bani gata care nu stia sa faca mare lucru si care putea fi pacalit usor. La fizic, semanau un pic – el si cu Scot – insa Jasper parea mult mai sigur pe propriile sale forte.
Isi aduse aminte de prima bataie pe care Jasper fusese obligat, intr-un fel – ca si initiere s-ar putea zice -, sa o primeasca. Insa asta fusese si ultima.
Contrar aparentelor, asa cum a descoperit mai tarziu chiar Scot, baiatul acesta nou era mai sigur de pozitia sa pe acest pamant decat avea sa fie vreodata o fiinta vie. Fusese intrigat de brunetul cu ochi verzi, si se imprietenise chiar usor.
Jasper era cel mai bun fundas la fotbal, un matematician iscusit, asemanandu-se cu Scot aproape in toate privintele. Insa brunetul il intrecea pe Scot la un singur lucru : avusese din totdeauna curajul si forta psihica necesara ca sa treaca peste toate si sa obtina ce vrea.
Pe cand el... el se lasase calcat in picioare si badjocorit, tinand ura in el, clocotind neincetat si rabufnind doar rareori. Nu ii placusera conflictele, imaginea tatalui sau mirosind a bautura, cu o curea in mana, si cu ochii mici, dilatati si rosii stralucind in semi-ntunericul din camere, il facea tot timpul sa dea inapoi dintr-o confruntare.
Se temea sa nu ajunga ca el!
Jasper il ajutase in acele momente. Jasper fusese salvarea lui!
Iar acum, singurul sprijin real pe care il gasise vreodata, disparuse intr-un nor de fum, evaporandu-se in noapte.
Ii ducea dorul, desi nu voia sa admita! Era inca prea mandru pentru a face asta!
-Oh, Jazz... Meritam chiar atat de putin prietenia care mi-ai oferit-o? Increderea pe care ti-am acordat-o a fost chiar asa de nesemnificativa pentru tine? Nu mai inteleg ...
Soaptele usoare, ca o adiere de vant, vibrara in camera, in timp ce umbrele se marira afara.
Ceata se ingrosa inca si mai mult, in timp ce, trei siluete de adolescenti aparura chiar de partea cealalta a drumului, privind la casa alba si goala, lasata ca mostenire lui Scot. Era a zecea vizita in trei luni pe care i-o faceau, insa mai mult de atat nu se puteau apropia.
Viata lui si asa fusese in pericol atunci cand Luca si Safira venisera in acea seara la ei acasa. Fusese totusi norocos!
-Scot....
Vocea plina de regret si dor a lui Lilith se pierdu rapid in aerul greu, in timp ce mana mare si calda a fratelui ei, asezata impaciuitor pe umarul rotund si gingas al fetei, o facu sa inceteze din alte exclamatii. O durea sa il stie atat de aproape, dar el sa fie inca foarte departe de lumea in care fusese osandita sa traiasca.
Dar trebuiau sa il lase... Trebuiau sa abandoneze ideea ca le mai ramasese un prieten uman in aceasta lume cruda.

”Draga Scot,
Daca citesti acest mesaj, scurt insa destul de greu de scris, inseamna ca ai supravietuit, si ca.... ei bine, din pacate nu ne vei mai vedea niciodata!
Ai aflat un secret ascuns de generatii si generatii de catre specia noastra, si ne e teama ca va trebui sa platesti pentru asta!
Noi vom incerca sa te scutim de chinuri oribile si inspaimantatoare, insa toate cu pretul libertatii noastre. Poate ca nu ne vei ierta niciodata pentru masacrul acesta ... Insa trebuia sa rezolvam probleme mai vechi si sa ascundem nebunia propriului nostru clan de lumea ta!
Poate ca, intr-o alta viata, ne vei intalni din nou, caci viata noastra e lunga si amara, o viata de prizonier in propriul corp. Nu ti-am dorit niciodata sa traiesti in lumea plina de dezastre in care ne-am nascut noi, insa se pare ca destinul tau e inevitabil.
Poate ca nu ai inteles multe din scrisoarea aceasta, poate ca nu vei intelege niciodata, insa spiritul tau uman si inima ta ce tanjeste dupa dragoste si intelegere, ne va cauta mereu. Nu vei inceta niciodata sa crezi in nevinovatia noastra, nu-i asa?
Roagate pentru sufletele noastre Scot, roagate sa fim mantuiti si sa scapam!”

Acesta fusese mesajul, recitat acum de sase inimi, toate la unison, toate in deplina durere, toate tanjind cu disperare dupa ceea ce au iubit mai mult : unii pe ceilalti.

Scot adormi in clipa urmatoate, vag constient de prezentele staruitoare ce se aflau inca de partea cealalta a drumului. Nu va putea oare sa ii ajunga din urma? In ciuda faptului ca pareau atat de indepartati, nu va putea oare sa ii faca sa se opreasca daca striga dupa ei?
-M-ati abandonat? Sau m-ati salvat? vocea lui plina de mila si durere, o rugaminte fierbinte adresata pustietatii atat de afara cat si din interior, rasuna in camera goala, lacrimi amare rostogolindu-i-se pe obraji.