Suicide For Satan

[Esme]

Ok, sunt noua, but I'll try. Mai am fic-ul pe inca doua forumuri, pe care sunt inregistrata cu alt nume, dar e tot al meu :) (ca sa nu fie confuzii).
Prin aceasta "povestioara" incerc un fel horror psihologic, dar ramane la aprecierea voastra daca reusesc sau nu :3: .

*Ca sa nu va induc in eroare, desi fic-ul e scris la persoana I, totul este vazut din perspectiva unui tip. *




Linistea era atat de apasatoare si de intensa incat imi auzeam propriile ganduri.Intunericul era patrunzator si rece.Noaptea isi intrase in rol de cateva ore bune,dar nu puteam sa dorm.
Sophie n-avea probleme de genul asta.Dormea adanc si respira incet,sub patura grea care ii apasa pantecele.Pleoapele palide ii pulsau lent.Parul ei blond-cenusiu era prins intr-o coada impletita grijuliu,care imi amintea vag de o sfoara,probabil datorita lungimii,dar si culorii ei.Ridurile si alte semne care ar fi imbatranit-o nu isi facusera inca aparatia pe chipul ei frumos,desi cearcanele albastrui o dadeau de gol si demonstrau faptul ca nu mai era in bancile liceului.
Obisnuia sa arate ca o femeie in corp de copil,acum cinci ani,inainte s-o nasca pe Destiny si intreg universul meu s-o ia razna.A fost o greseala.Una imensa.A schimbat-o complet pe Sophie a mea,transformand-o in genul de femeie de care m-am ferit intotdeauna.S-a ingrasat,nu exagerat de tare,dar corpul ei fara forme a capatat rotunjimi insestetice si semne ciudate.
Asta a fost singura schimbare a corpului ei si cea mai nevinovata din toate.Dar Sophie a mea cea dulce a murit si in locul ei a venit alta persoana,recesi distanta.Una pe care pur si simplu nu pot s-o iubesc.
Devenita mama la 19 ani,probabil maturizarea ei s-a produs mult prea repede si a ajuns in cealalta extrema.De la pustoaica naiva pe care o cunoscusem doar de un an,a devenit o mama dedicata,obsedata de creatura aceea mica si iritanta si de tot ce tinea de ea.Eu nu mai existam.Exista doar Destiny,Jude era doar o fantoma de treaba,cu care dormea in acelasi pat in fiecare noapte.Ma rog,aproape in fiecare noapte.
Usa aramie s-a trantite de perete,sfaramand linistea noptii.Am tresarit,dar nu la fel ca Sophie,a carui somn adanc s-a destramat in cateva secunde,lasand-o in confuza realitate.
Destiny era in pragul usii,si nu puteam sa nu-i observ groaza din ochii mari si albastrii.Lacrimile ii udau parul blond,ravasit si zgomotul pe care il scoatea probabil ii facea pe vecini sa creada ca o transam,ca s-o mancam la urmatoarea cina.
Inainte sa ma dezmeticesc cu adevarat,Sophie deja luase micul monstrulet blond in brate,si o mangaia bland.Nu parea ca ii pasa,sau ca ii observa prezenta.Plangea in continuare,ignorandu-si mama care facea tot ce ar fi putut o fiinta omeneasca sa faca,doar ca s-o linisteasca.
-Jude,ajuta-ma…murmura Sophie,vazandu-se depasita de situatie.
Daca nu ar fi fost depasita de situatie,probabil nu s-ar fi obosit nici macar sa-mi dea atentie.Destiny plange.Destiny o sa ne distruga vietile,usor si inofensiv.
-Cu ce?am intrebat sec,iar ea mi-a aratat enervata copilul din bratele ei.
Micul demon cu ochi mari si albastii si par blond deschis isi intoarse capul inspre mine.Daca nu as fi stiut atat de bine povestea,as fi putut sa jur ca Sophie si Destiny erau surori,nu mama si fiica.Semanau ca doua miezuri de nuca.Normal,cu mine nu seamana deloc.
M-am ridicat din pat,dandu-mi parul lung si negru pe spate si am aprins lumina.Sophie se asezase pe marginea patului,cu Destiny in brate.Tremura si plangea,murmurand chestii neinteligibile.Ochii ei de un albastru-deschis,unic pareau si mai mari si mai infricosatori acum.Sophie se chinuia s-o legene pe brate si sa-i sopteasca cuvinte linistitoare,fara niciun rezultat.
Ma simteam in plus,ca deobicei.Daca Sophie nu putea sa faca nimic pentru monstruletul smiorcait,normal ca eu n-aveam nicio sansa.Oricum ma ura si cand m-a vazut a inceput sa planga si mai tare.
-Ce s-a intamplat,Destiny?m-am interesat,folosind un ton bland si calm.
Incepu din nou sa balbaie cuvinte fara sens,iar vocea speriata si subtire ii fu acoperita de suspine.Dar manuta ei mica arata inspre holul ostil si intunecat,golit de orice prezenta umana.Arata exact spre usa camerei ei,care s-a deschis rapid si agresiv.Pe ea iesi in fuga Freddy (“ca Freddy Kruger,tata.”),mai agitat si mai ingrozit ca niciodata.Latra,defapt aproape scheuna si s-a tarait pana in dormitorul nostru,ghemuindu-se la picioarele lui Sophie.
Freddy e minusculul nostru Bichon negru,cu ochi castanii,care a aparut in casa mea acum trei luni,de ziua lui Destiny.E o fiinta dezgustatoare,care nu e in stare sa se urce in pat sau sa sperie macar un copil de 2 ani.Dar,normal,are dreptul de a fi plimbat pe aleea din fata casei cate un sfert de ora in fiecare dimineata si pretentia de a fi numit caine,cand eu l-as numii doar un iepure care latra.”E doar un pui.E ca un copil.Normal ca nu e in stare sa faca nimic singur”mi-a repetat Sophie de atatea ori incat mi-as fi dorit sa-i cos buzele doar ca sa n-o mai aud.Serios?Ia un pui de pisica si o sa-ti distruga casa,fara cea mai mica remuscare.Intotdeauna mi-am dorit o pisica.
Destiny a coborat din bratele mamei ei ca sa-l mangaie pe Freddy.Se mai calmase,dar nu total.Inca tremura usor.
-Ce crezi ca a speriat-o?ma intreba incet Sophie.
-Nu stiu.Vreun cosmar?am raspuns,ridicand din umeri.
Sincer,nu era ca si cum mi-ar fi pasat.Doar ca as fi vrut sa vad lumina din nou stinsa si linistea din nou asternuta peste dormitor.
-Si pe Freddy?adauga ea suspicioasa.
-Probabil ca se sperie si de bazaitul unei muste,am zis indiferent.
-Chiar.Poate a intrat vreo insecta in camera ei.Un carabus,o lacusta sau Doamne fereste,poate chiar o viespe.Ai deschis tu geamul in camera ei?
Da,singurul meu scop in viata e sa-i deschid geamul lui Destiny in mijlocul noptii.
-Nu,am spus scurt.
Mica fetita isi intoarse capul rotund si blond spre mine.
-Pe tine te striga,tata,murmura,atat de incet incat abia am auzit-o.
-Cine?am soptit,simtind cum un fior imi strabate intregul corp.
-Nu stiu,raspunse scurt,si un zgomot ciudat venit din camera ei imi invada urechile.
Sophie a inlemnit,iar Destiny l-a abandonat pe Freddy si s-a intors in bratele mamei ei.
-Du-te sa vezi ce se intampla,soptii Sophie,in timp ce ii mangaia linistitor parul lui Destiny.
Ochii lor erau gemeni.Emanau aceeasi teama.
-Doar nu ti-e frica?am intrebat-o amuzat pe Sophie,iar ea si-a plecat privirea si n-a spus nimic.
Dar raspunsul era evident, era speriata de un zgomot aiurea si de balbaielile unei fetite de cinci ani.
-Bine,o sa-l iau pe micul meu prieten si o sa vedem ce e atat de rau in camera aia,am spus,cu un ranjet larg pe buze.
Sophie m-a aprobat tacuta.L-am luat pe Freddy si am iesit pe holul ostil si intunecat.A inceput sa se zbata in bratele mele si usa dormitorului meu si a lui Sophie s-a inchis,luandu-mi lumina.
I-am dat drumul si am simtit cum ranjetul mi se topeste de pe buze,ca un un cub de gheata la 40 ˚C.Totul era bine,eram in propria mea casa,iar camera lui Destiny era goala,ca si capul lui Freddy.Mana mea a inceput sa caute agitata intrerupatorul,pe peretii albi si asprii.Mi se umezisera palmele.Cainele a inceput sa latre,dar mai diferit ca oricand.Intr-un fel fioros si mai mult decat speriat,ingrozit si disperat,latra atat de tare incat nu imi mai puteam auzii gandurile,nu imi mai puteam auzii mintea care ma ruga,ma implora sa ma intorc la Sophie si la Destiny.
“One, two, Freddy's coming for you…”
Latratul a incetat,dar versurile cantecelului din A Nightmare On The Elm Street nu ma lasau in pace.Am gasit intrerupatorul si am apasat nerabdator pe el,dar lumina a rezistat doar cateva secunde,in care am putut observa ca ochii micului Freddy devenisera rosiatici.Apoi becul a pocnit si m-am cufundat din nou in intuneric.Dinspre usa dormitorului in care se ascundeau cele doua conducatoare ale vietii mele se auzii un zgomot metalic.Incuiasera usa.
“Three, four, better lock your door...”
Ma incuiasera pe dinafara.Mi se parea incredibil,dar chiar o facusera.
-Ei,Freddy,suntem singuri acum baiete,i-am zis,mentinandu-mi tonul calm.
Catelul nu mi-a raspuns si m-am gandit ca l-am calcat din greseala,sfaramandu-i oasele subtiri si strivindu-i organele micute.Dar mi-am sters pur si simplu imaginea din minte si mana mi s-a inclestat pe clanta rece a camerei lui Destiny.
Am apasat-o,cu o teama infantila,dar atat de persistenta.Usa s-a deschis,cu un scartait macabru,nelipsit la o astfel de scena.Serios,ma port ca o fetita speriata.E doar o camera de copil si mult intuneric.
-Freddy?am zis inca o data,cu o urma de vaga de speranta,dar catelul nu mi-a raspuns.
Am oftat incet,incercand fara succes sa indepartez groaza ce se infiltrase in mine.Mana mea,mai umeda ca ultima data a inceput din nou calatoria riscanta si interminabila pe peretii netezi,roz la lumina zilei.
Ceva era in intuneric.Un “ceva” indescriptibil,dar usor de perceput.Am privit in jur,realizand ca ochii mei se obisnuisera oarecum cu intunericul,dar imaginea mi s-a parut departe de a fi prietenoasa.Ochii albastrii,pictati,ai papusilor Barbie ma fixau rece,iar zambetul lor lat si binevoitor mi se parea teribil de fals.Dar jucariile de plus,cu ochii rotunzi,negrii si inexpresiv erau de departe cele mai infioratoare.Ca un animal mort,continuau sa-mi arunce priviri sticloase...

Enjoy it : )

[Sadic_Soul]

Well se pare ca sunt prima care iti comenteaza ficul.
In primul rand as vrea sa-ti spun ca-mi place genul(horror este unul din preferatele mele:X)
Acum despre poveste.Este un pic cam confuza.Cred ca trebuie citita de mai multe ori pentru a intelege,sau citita cu o foarte mare atentie.
Unele fraze sunt puse cam aiurea,si nu da prea bine.
“One, two, Freddy's coming for you…”“Three, four, better lock your door...”---ai dat dovada de originalitate cu propozitiile acestea.
Greseli nu am vazut,bine,nici nu am cautat.
Per total mi-a placut.AStept sa vad ce o sa patesca-n continuare Jude.
So pune nextu.>:D<

[Apathy]

ador fic-urile horror:x... iar al tau m-a impresionat profund...
descrii totul pana la ultimul detaliu; naratiunea si dialogul sunt superbe...
nu am vazut nici o greseala de tastare...
abia astept urmatorul capitol:x...
spor la scris si succes:bye:

[Kali?!]

Horror...
Nu ma omor dupa acest gen, nici nu prea citesc. Nu prea ma reprezinta / intereseaza, dar o sa fac exceptie.
Mi-a placut descrierea.
Doar ca acum e o intrebare: ai scris primul capitol lung. Ok. Dar acum al doilea va avea doar 200 de caractere? #-o :))
Ma rog.
Ai avut exprimarea frumoasa :-?
Greseli de tastare nu am vazut. Ori esti atenta cand scrii, ori ai verificat de multe ori capitolul inainte de a-l posta.
Ma rog, nu mai conteaza.
See ya and Happy New Year !

[Esme]

Sadic_Soul - Ma bucur ca ti-a placut, cat de cat :) . Ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai spune care fraze ti se par puse aiurea, poate reusesc sa le fac mai putin.. aiurea ;)) .


flower_of_hell - Sper sa-ti placa la fel de mult in continuare :3:


IlikeYou - MUltumesc pentru comentariu si ma bucur ca ai facut o exceptie pentru fic-ul meu :laugh:. Nu sunt prea multe greseli pentru ca deobicei sunt atenta cand scriu.
Si nu-ti fa griji, nu va fi un capitol scurt :biggrin:



<< Jude…>>

Intrerupatorul.Ochii mei au umblat disperati in cautarea lui,si cand l-am gasit,l-am lovit cu putere.
Lumina s-a aprins,si de data asta a ramas dominanta,peste camera roz pastelat a lui Destiny.Papusile nu erau acum decat niste jucarii aiurite si nevinovate,la fel si animalele de plus.Ceasul cu pisicute roz de pe noptiera alba arata onorabila ora 3,3 noaptea,cand demonii au invadat-o pe Emily Rose.Ma gandesc serios sa ma las de filme horror,asa cum imi sugereaza Sophie de mult timp.
Pe jos zacea ceea ce facuse zgomotul care ma atrasese in aceasta capcana.Crucea de lemn,care statea deobicei mandra,agatata deasupra patului (evident,nu?) roz a lui Destiny,se afla acum pe parchetul crem,cu fata in jos.
“Five,six grab your crucifix…”
Am ridicat-o,intorcand-o pe partea cu Isus semi-dezbracat,asezat ca un T pe crucea de lemn aramiu.
-Te-ai lovit,Isuse?am intrebat,si am ras singur la gluma mea.
Dar nu era nimic rau in asta,Sophie n-ar fi gustat-o oricum,iar Destiny n-ar fi inteles-o.Sunt sigur ca lui Andrew i s-ar fi parut amuzant,dar o sa aiba de ce sa rada cand o sa-i povestesc de mica mea aventura infricosatoare in propria casa pe intuneric.
Am agatat crucea inapoi,deasupra patului,apoi m-am intors inspre dormitorul meu si a lui Sophie,ca sa ii spun ca totul e bine.Normal,m-am lovit de usa incuiata.Pana s-a obosit sa imi deschida,m-am uitat dupa Freddy,dar era ca si invizibil cu blana lui negra in intunericul holului.
Sunetul metalic se auzii din nou,la fel de sec si macabru ca data trecuta,si usa a fost deschisa de micuta Destiny.Ochii ei albastrii s-au fixat asupra mea si s-au marit considerabil.Apoi,cu un urlet speriat,s-a retras in pat,langa Sophie.
M-am intors,ca sa verific daca nu era vreun monstru mare si urat in spatele meu,apoi am intrat in camera,ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
-Totul e bine,totul e bine…
Vocea calda a lui Sophie incerca sa o linsteasca pe Destiny care tremura in bratele ei.M-am oprit in mijlocul camerei si le-am privit ciudat si intrebator.
-Ce s-a intamplat?am intrebat confuz.
Sophie m-a observat si a scos un tipat inabusit,apoi si-a dus mana la gura si mi-a aruncat o privire identica cu cea a lui Destiny,de acum cateva secunde.
-Ce e?am intrebat enervat,simtindu-ma mai mult decat cretin.
-Ochii tai…abia murmura ea,iar eu m-am intors inspre oglinda din spatele meu.
Din ea ma priveau plictisiti ochii mei negrii,la fel ca deobicei.Am privit mai atent,incercand sa gasesc cu disperare o schimbare,un mic detaliu care le-ar fi putut speria.Dar nu era nimic deosebit,incitant,infiorator.Aratam la fel ca deobicei.
-Ce e cu ei?am intrebat,confuz si iritat.
-Sunt rosii,tata,zise Destiny,si ochii ei mari si albastrii stateau fixati asupra mea,dandu-mi cu adevarat fiori.
-Probabil,am raspuns calm si indiferent.N-am putut sa dorm,din anumite motive,am adaugat,privindu-le sugestiv.
-Sunt rosii ca ai diavolului,murmura ea,si am putut sa aud suspinul de groaza a lui Sophie la auzul cuvantului “diavol”.
-Are dreptate,soptii si ea.
M-am intors,mai mult decat enervat inspre oglinda pentru a doua oara,ca sa verific daca ochii mei erau inca negrii.Si normal ca erau.
-Sunteti nebune.Amandoua,am concluzionat scurt,apoi m-am asezat inapoi in capatul celalalt al patului,pregatit sa dorm si sa uit de ele.
-Jude,ceva nu e in regula,am auzit vocea ingrozita a lui Sophie,sunand ca a unui copil neajutorat din nou,dupa atat de mult timp.
-Totul e foarte bine,am spus optimist.Tot ce am facut a fost sa merg in camera lui Destiny,sa-i ridic crucea de pe jos si sa ma intorc.
-Si toate zgomotlele alea ciudate de pe hol?aproape striga Sophie.
-Era doar Freddy,care latra,am spus indiferent.
-Ba nu,zise ea inversunata.Am auzit totul.Si a sunat ingrozitor.Trebuie sa stii ce s-a intamplat acolo…
-Unde e Freddy?intreba dintr-o data Destiny,cu vocea ei micuta,subtiata de teama.
Le-am privit cateva secunde,pe fiecare in parte,simtindu-ma oarecum inconjurat.Ochii lor identici erau fixati asupra mea,ca ai intregii curti asupra unui condamnat.
-A pocnit becul de pe hol si e intuneric.Succes,daca vreti sa va petreceti noaptea acolo,cautand cainele ala cretin si nu-stiu-ce-chestie care scoate zgomote,am zis,ridicand din umeri.
-Dar cainele ala cretin a fost cu tine!spuse Sophie apasat,si lacrimi calde i se prelingeau pe obrajii palizi.Jude,nu putea sa dispara!
Se ridicase din pat,la fel si Destiny,si acum pareau ca asteapta sa fac acelasi lucru,sa ma mobilizez,sa fiu sclavul lor pentru a mia oara.
-Nu-mi pasa,am raspuns sec.Vreau sa dorm.
-Dar…vru ea sa protesteze.
-Ai timp sa-l cauti si maine si toata viata,daca e viu,iar daca e mort,ai chiar intreaga eternitate la dispozitie.Doar renunta la noaptea asta,din care vreau sa mai prind macar patru ore de somn,am zis,pastrand un ton calm si calculat,dar fierband inauntru.
“Seven,eight,gonna stay up late…”
-Freddy ar putea sa fie mort?intreba Destiny,cu vocea transformata intr-un murmur ingrozit.
Nu astepta un raspuns,ci incepu sa planga isteric.
-Nu,nu,nu,Destiny,nu.Freddy nu e mort,continua sa repete Sophie,dar vorbele ei erau fel de inutile ca razele soarelui intr-o dimineata inghetata de ianuarie.
Destiny ura moartea,ura tot ce era legat de ea,ura pe cel ce pomenea de moarte.I se tragea de la batrana bunica Margaret,mama lui Sophie,care murise cu doi ani in urma.Se temea ca moartea ii va rapii si ei mama,nu intelegea cu ce drept ii ia pe cei dragi ei,nu indraznea sa vorbeasca despre asta.
Plansul ei se intetea la fiecare secunda,o data cu vocea lui Sophie.”Nu,nu,nu,nu e adevarat,tatal tau e nebun,tatal tau glumea,tatal tau are o problema.Freddy e bine,sunt sigura ca e bine,nu avea cine sa-l omoare.”Si atunci unde e?Unde sa fie?E in casa,si doarme,doarme (somnul lui de veci).Tata are dreptate,tata stie mai bine,daca lucrul acela l-a omorat pe Freddy,tata stie,pentru ca el il cunoaste.lucrul acela l-a strigat pe el.
Vorbaria ei fara sens incepea sa capete unul,in mintea mea mult prea obosita.Dar un sens mult prea groaznic si macabru ca sa-l pot accepta.
Stiam.Era “ceva-ul” din camera lui Destiny,era vocea din intuneric care imi cunostea numele,era lucrul care facuse becul abia schimbat de pe hol sa pocneasca.
Sophie cauta disperata un calmant in noptiera de langa patul nostru,il gasii si il inghitii pe uscat,fara apa,tremurand ca o balta maturata de vant.
Incuie usa si stinse lumina,facand eforturi imese sa ignore suspinele adanci si gemetele de groaza a lui Destiny.O baga in pat,incercand sa para nepasatoare in fata protestelor ei evidente,desi lacrimile care curgeau neincetat pe obrajii ei palizi o dadeau de gol.
-N-o sa mai dorm niciodata…soptii Destiny.
“Nine,ten,never sleep again.”
-…acolo.

~~
Catherine traversa strada,asigurandu-se ca deobicei,cum ii spusese intotdeauna mama ei sa faca.Stia,in sinea ei,ca era inutil acum.Era o dupa amiaza ingrozitor de calduroasa de duminica,si soarele usca cu nepasare gazonul perfect al Simpsonilor,vecinii ei snobi.
Nicio masina nu s-ar fi obosit sa strabata straduta de pe Greenspring Avenue,care o despartea de casa lui Anabelle,prietena ei cea mai buna.
Naduseala din aer o coplesea,iar fruntea ii era acoperita cu broboane de transpiratie,pe care si le sterse cu dosul palmei.Nu era nici macar o adiere care s-o racoreasca,sa-i ravaseasca parul brun,sa-i ridice rochita albastra.
Pasea cu grija pe iarba parjolita,privind cu teama spre usa aramie,masiva,a casei lui Anabelle.Se ruga,in sinea ei ca sa raspunda ea la usa,si nu tatal ei.Intotdeauna se temuse de el,dintr-un motiv necunoscut.Il simtea,cand era langa ea,ca e mai rece ca un cub de gheata.Mai mult,era infricosator,asa fusese intotdeauna.Se temea de el,era ceea ce copii mici numeau “monstrul din dulap” sau omul negru,transfigurat intr-o persoana reala.Dar ea nu mai era un copil mic.Avea 10 ani.
Incerca sa-si repete asta,in timp ce urca domol cele doua scari care o aduceau langa usa masiva de lemn.Si,chiar inainte sa bata,stiu.Stiu ca nu va fi o zi obisnuita,stiu ca ceva oribil se va intampla (sau se intamplase deja?),simtea in aer acel ceva si pur si simplu stia ca EL ii va deschide usa.
~~

Enjoy it : )

[Sadic_Soul]

Well nu mai stiu sigur frazele,totusi capitolul trecut a fost foarte lung,ce-i bine ca acum acesta este mult mai bun.
Sincer chiar mi-a placut cum ai descris totul.Asteptam cu nerabdare sa vad daca is se va intampla ceva lui Jude.
Sincer mi-a placut ca el nu a mai cedat celor doua,s-a impus.
Well un capitol fascinant.Astept nextu:X
Dar totusi vreau ceva si mai evil,ceva sa ma sperie cu adevarat.

[Apathy]

OMG!!!... totul devine din ce in ce mai interesant
iti ador descrierea, faci cititorul sa simta teama pe care o simt personajele din fic...
ma bucur ca Jude sa impus asupra celor doua...
mi-a placut mult faza cu ochii rosii precum ai diavolului, pe care Jude nu ii putea vedea...
ai o imaginatie foarte bogata:x...
posteaza mai repede capitolul urmator caci ne tii in suspans
:bye:

[Esme]

Sadic_Soul - Ma bucur ca ti-a placut capitolul asta mai mult :) Ceva ca sa te sperie cu adevarat... inca nu sunt sigura ca pot speria cu adevarat pe cineva (prin ceea ce scriu :laugh: ), dar oricum pastrez partile cele mai infricosatoare pentru sfarsit :).

flower_of_hell - - Multumesc pentu cometariu :wink: Ma bucur ca iti place felul in care scriu :-) .

Uhm, asta e un capitol cu mai putina actiune :eto:



Am deschis ochii si lumina artificiala a becului m-a lovit din plin,contrastandu-se iritant cu cea naturala,care patrundea prin geamuri.Am presupus ca Sophie nu se indurase sa o lase pe Destiny sa planga atat de tare si ii daduse voie sa doarma cu lumina aprinsa.Cat de norocos am fost ca am adormit inainte de asta.
Totusi,se intamplase ceva nou in noaptea asta.Visasem,lucru pe care nu l-am mai facut de cativa ani buni."In fiecare noapte visezi,doar ca nu intotdeauna iti amintesti visele.”Auzisem chestia asta de multe ori,desi nu puteam sa mentionez o sursa anume.Poate o stiam de pe internet,cu siguranta,de pe vreun forum stupid,sau de la Andrew.Oricum,eram sigur ca nu fusese doar atat,nu fusese doar un vis banal,acesta avuse sens .Probabil il gaseam atat de interesant si pentru faptul ca se sfarsise inainte sa-i aflu sfarsitul,ca si cum as fi urmarit un film extrem de interesant la televizor si s-ar fi luat curentul.
Mi-am indreptat privirea inspre Sophie,care dormea de-a curmezisul patului,tinand-o strans pe Destiny in brate.Parul ei blond-cenusiu era ravasit si o parte ii iesise din coada impletita,buzele ei subtiri erau uscate,respiratia ii era domola.Dormea adanc,desi era trecut de sapte dimineata,dupa cum arata fascinantul nostru ceas dreptunghiular si negru de pe perete.
Nu imi doream sa o trezesc pentru ca as fi vrut sa continui sa-i admir vulnerabilitate,care imi aducea aminte de vechea Sophie,mereu copilaroasa si fragila,acea Sophie care fusese ucisa de Destiny.
Dar a trebuit s-o fac,micutul monstru avea gradinita la ora opt,iar Sophie m-ar fi distrus,daca Destiny ar fi intarziat din cauza mea.
Am mangait-o usor pe mana,prea usor ca sa reusesc s-o trezesc,desi respiratia i se intensificase si somnul era intr-una din ultimele lui etape,aproape de cea de trezire.
Am scuturat-o,cu aceeasi delicatete,pentru ca nu voiam s-o aduc la realitate prea brusc,mai ales dupa o noapte atat de agitata.A intre-deschis usor ochii de un albastru adanc,si a ramas calma cateva secunde,inca amortita de somn.Apoi s-a ridicat brusc.
-Cat e ceasul?m-a intrebat rapid,si inainte sa apuc sa-i raspund a privit singura spre ceas,care arata plictisitoarea ora de 7 si 5 minute.
S-a mai relaxat,realizand ca e oarecum devreme.M-a scos rapid din campul ei vizual si s-a uitat cu afectiune inspre Destiny,care inca dormea,ca un ingeras bland,si avea un zambet vag intiparit pe buze,semn ca visa ceva frumos.
-Ar trebuii s-o iei mai usor,i-am zis lui Sophie,mai mult ca sa-i atrag atentia asupra faptului ca inca exist.
-Asa,ca tine?ma intreba inexpresiv,in timp ce o mangaia bland pe frunte pe Destiny,care era inca cufundata intr-un somn adanc.
N-am spus nimic si doar mi-am dat ochii peste cap,facand eforturi suprabarbatesti sa nu-i dau vreo replica acida.
S-a ridicat cu eleganta din pat,avand grija ca miscarile ei sa nu fie prea bruste si s-a oprit in fata oglinzii,privindu-si imaginea reflectata in ea.
-Arat din ce in ce mai rau,spuse ea dintr-o data,apoi ofta adanc.
-Tu?am intrebat,uimit de nesiguranta ei,dar si de faptul ca (probabil) vorbea cu mine.
A dat din cap in semn ca “da”,sau poate doar si-a miscat capul si autosugestia m-a facut sa cred ca mi-a raspuns.A continuat sa se uite atenta in oglinda,cercetandu-si ridurile inexistente si cearcanele azurii.Se incapatana sa se concentreze pe defectele minore ale fetei ei aproape perfecte,cu trasaturi de dulci de copil,probabil pentru ca era mai complexata de corpul ei mult mai imperfect.
Am venit in spatele ei,punandu-mi mainile pe umerii ei micuti.Sunt destul de inalt fata de ea,dar inca ma poate eclipsa usor.Pentru cateva secunde,am privit in treacat inspre ochii mei negrii,care se uitau la mine plictisiti din oglinda.
-Ii mai vezi si acum rosii?am intrebat-o dintr-o data.
A parut usor confuza pentru cateva secunde,dar apoi a realizat rapid la ce ma refeream.
-Nu.Dar noaptea trecuta chiar erau.Nu sunt nebuna,sublinie ea,iar eu am aprobat-o supus.
-Poate doar obosita,am sugerat,ridicand din umeri si incercand sa inclin balanta mai mult spre partea ei,ca sa nu-i dau ocazia sa ma atace cu vreun alt raspuns rautacios.
Dar probabil incercarea mea falsa n-a impresionat-o.
-Cand esti obosit vezi chestii rosii?ma intreba,cu un ranjet ironic si cu sarcasm in vocea ei subtire si placuta.
-Stii foarte bine ce voiam sa spun.
Mi-a aruncat o privire inocenta,ca o fata de 14 ani,atunci cand mama ei ii explica chestii despre sex.Nu ca ea n-ar putea scrie un roman pe subiectul asta deja,dar in fata parintilor trebuie sa para mereu o sfanta.
Dintr-o miscare hotarata,si-a desprins parul blond-cenusiu,lasandu-l sa se reverse pe spatele ei,pana in dreptul soldurilor.
Am zambit,la vederea lui.Mereu i-am adorat parul bogat,lung si drept.
-Pot sa il pieptan eu?am intrebat-o,ca un copil nerabdator.
-Ma tragi mereu.
-O s-o fac cat de delicat pot,i-am zis zambind,dar Sophie a continuat sa isi pastreze pe chip masca inexpresiva si rece.
Totusi,mi-a intins pieptenele negru,fara sa-mi adreseze vreun cuvant.
-E atat de frumos,am remarcat,in timp ce luam fiecare suvita in parte si treceam usor pieptanul prin ea,dar cu de ajunsa putere incat sa o descurce,daca era nevoie.
-Crezi ca Nancy ar fi de acord?ma intreba ea,lasandu-ma confuz pentru cateva secunde,din cauza schimbarii mult prea rapide a subiectului.
-Sincer,cred ca da.Mi-a spus de cateva ori ca ii place mult parul tau,am incercat sa raspund promt,ca si cum nu m-ar fi luat prin surprindere.
Dar probabil ca ea stia foarte bine ca o facuse.
-Era imbracata cand ti-a spus-o?
M-am oprit si am lasat enervat pieptanul deoparte.
-Da,am marait.Vrei sa-ti zic si cum?am adaugat,pe un ton glacial.
-Nu,raspunse ea simplu.
-Ce crezi tu ca mai facem noi acolo,in afara de muzica?am intrebat-o iritat.
-Nu stiu ce Dumnezeu ati mai putea face voi acolo,spuse Sophie calma,dar pastrandu-si aciditatea.
-Cand ne-am cunoscut nici macar nu credeai in Dumnezeu.Radeai de maica-ta si ii rupeai cartile religioase.Mergeam in cimitire cu Andrew si stingeam lumanarile,rupeam crucile,distrugeam mormintele.Aflam numerele de telefon ale preotilor din oras si ii sunam la 3 noapte,spunandu-le ca vor arde in iad fiindca au raspuns acestui apel,apelul Satanei.Iti mai amintesti?am intrebat-o,cu o dorinta arzatoare de a mai descoperi o urma vaga din vechea Sophie,ingropata sub masca normaliatii conventionale.
M-a privit acuzator,parand stanjenita de aceasta amintire,de acele intamplari.
-Aveam 19 ani!striga ea,un strigat mut ca sa n-o trezeasca pe Destiny.Eram o pustoaica teribilista.Nu e vina mea ca altii nu se maturizeaza niciodata.
-O,da,si tu esti extrem de matura insinuand ca am vreun fel de relatie cu sora prietenului meu cel mai bun,care pe deasupra e si al naibi de urata,am zis sarcastic si am putut sa observ cum incerca sa-si acopere zambetul satisfacut,preferand sa-si pastreze imaginea rece si indiferenta.
-Atunci de ce e mereu pe langa voi?
-Pentru ca ea se ocupa de partea financiara a trupei.Ne stabileste concertele si se chinuie de ceva timp sa ne gaseasca o casa de discuri.De parca n-ai stii asta,am spus,dandu-mi ochii peste cap.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare,zise Sophie apasat.
-Nancy sta cu noi pentru ca n-are ocupatie,am spus,ridicand din umeri.
-De ce nu ii spuneti sa plece?
-Pentru ca e simpatica,am suierat,stiind ca asta o sa declanseze calamitate.
-Si eu nu sunt?se rastii Sophie,vizibil ofensata.
-Ma asculti macar?
-Da,si imi pierd timpul,spuse enervata,apoi parasii camera ca o furtuna,trantind usa in urma ei.
Infantilitatea ei inca prezenta ma bucura,in loc sa ma enerveze. Poate totusi vechea Sophie n-a murit chiar de tot.Oricum,n-am spus nimic,ci doar am privit indiferent spre Destiny,ca sa verific daca zgomotul puternic o trezise.Asa as fi avut un motiv bun sa scap de ea.Dar inca dormea adanc,ca o musca inecata intr-un pahar cu apa.

~~
Mi-am intors ochii involuntar la oglinda.Dar in fata mea nu eram eu.O copila cu par brun si pielea arsa de soare ma privea cu timiditate si teama.Purta pe cap o boneta albastra,asortata cu rochita pana la genunchi.Buclele mari si negre abia ii treceau de umeri si ochii ei cafenii ma fixau cuminti.
-Acum puteti sa ma duceti la Anabelle,va rog?intreba ea incet.
Am privit patul,unde dormea Destiny.
-Desigur.Doarme acum,dar o vei vedea in curand,i-am raspuns,pe un ton lugubru care ascundea sute de secrete.
-Imi pare rau ca va deranjez,domnule Samael,zise ea umil.
-Buna educatia,Catherine,e un lucru care le lipseste multora.Pot sa te scuz,am spus pe un ton glacial,iar fetita si-a plecat privirea.
Simteam frica ei,vulnerabilitatea naiva,inocenta ei si ma hraneam din toate astea,lovind-o in cele mai sensibile puncte.Oricum erau ultimele ei minute.Ultimele minute care o desparteau de Anabelle.

~~
Usa aramie s-a deschis,impinsa cu forta de Sophie.A intrat in dormitor si mi-a aruncat o privire stranie si confuza.S-a uitat inspre Destiny,dar ea era inca prizoniera somnului,la fel cum o lasase.
-Cu cine vorbeai?ma intreba,incruntandu-se usor.
Am privit-o cateva secunde,nestiind ce sa-i raspund.Ochii ei albastrii ma fixau,umezi si speriati.
-Cu nimeni,am raspuns,ridicand din umeri,cu un aer nevinovat.
Uitandu-ma in oglinda,imi puteam vedea din nou reflectia,la fel ca deobicei.Catherine nu mai era si o data cu ea disparuse si vocea mea lugubra,impreuna cu secretele grele ce imi apasasera umerii doar pentru cateva secunde.Dar oare Anabelle inca mai dormea?

Enjoy it : )

[Sadic_Soul]

Un capitol lung si plin de actiune.
Ce nebuni erau cei trei cand erau "tineri".Pacat ca Sophie s-a maturizat foarte mult si nu ii mai acorda atentie sotului ei,dar pacat ca Jude nu prea s-a maturizat,in ciuda faptului ca are un copil.Cerd ca cei doi sunt in cazuti in extreme:))
Mi-a placut scena dintre cei voi.La inceput era plina de afectiune apoi au inceput sa se certe usor,dar totusi baiatul,barbatul,Jude nu era enervat si chiar ii placea ca ceva din vechia Sophie inca exista.
Mi-ar placea ca fenomenele ce se intampla in casa lor sa-i uneasca din nou.
Astept nextu,si capitolul asta mi-a placut!

[Apathy]

Am sa incep cu felul in care te exprimi si descrierea... le ador^_^. Comparatiile originale pe care le faci, si felul in care decurg lucrurile sunt bine definite. Mi-a placut trecutul lui Sophie, si chiar s-a maturazat exagerat de mult din cauza lui Destiny. Intamplarea cu fetita din oglinda, si felul in care a reactionat Jude mi s-a parut extraordinar. Ma asteptam ca barbatul sa tipe de frica, insa ce-a timida si cam speriata a fost fetita.
Deasemenea presupunerile penibile ale lui Sophie cu privire la realtia inexistenta ce o avea cu sora prietenului lui cel mai bun, a fost foarte haioasa. Mi-a placut "mica" cearta dintre cei doi.
Sper sa mai continui fic-ul.. :bye: