Stelele care cad...

[Genest]

Stelele care cad

Capitolul unu.

Stelele care cad nu pier
Stelele care cad se duc pe un alt cer...

Beep - beep - beep .
Un sunet după altul, la nesfărşit, fără cineva care să-l oprească. Inundase întregul dormitor şi desigur, şi în capul se auzeau acea nenorocită alarmă ce mă anunţa că e dimineaţă. Mi-aş fi dorit să nu mă mai trezesc, să dorm până când veneau weekend-urile. Aşa, după opinia mea, ar fi fost totul perfect. M-am rostogolit ca un copil prin pat până am salutat podeaua, julindu-mi genunchiul.

Am mormăit o înjurătură şi m-am ridicat în şezut, frecându-mi somnoroasă ochii în timp ce mă uitam în jurul meu. Pereţi gri, mobilă neagră cu câte ceva alb, jaluzele trase - o urăsc pe mama - tablouri ciudate, poze cu lumea lipite pe pereţi, păsări din hârtie pe tavan...Ah, patul şi eu, purtând tricoul lui tata şi boxerii albaştrii.

- De ce eu, Doamne? am şoptit şi mi-am lăsat capul pe spate, oftând lung, în timp ce mă ridicam cu o lene imensă de pe podeaua rece. Mi-am târât picioarele până la baie - sincer, am stat acolo în jur de treizeci de minute sau ceva - şi într-un sfârşit mult aşteptat de mama, am ieşit cu părul strâns într-o coadă împletită pe partea stângă şi goală.

Da, fără nimic pe mine. Din partea dreaptă a mea puteam auzi ţipete şi desigur, bătăi disperate în uşă. Într-un cuvânt, mama. Am început să râd ca o idioata şi totuşi, am deschis uşa.
- Ce dracului făceai, Rebecca?! Grăbeşte-te, nu vreau să întârzii şi azi la şcoală! mi-a "urat" cel mai călduros bună dimineaţa maică-mea, privindu-mă nervoasă, cu părul brunet ciufulit şi ochii verzi strălucind ciudat.
- Bună şi ţie, i-am zis mai mult amuzată de vorbele ei, privind-o printre gene cum se uita la mine stupefiată, căci n-aveam haine pe mine.

Mi-am trecut limba peste buzele rozalii şi m-am întors cuminte pe călcâie, ducându-mă cu paşi lenţi către dulap. Odată uşile deschise, am aruncat pe podea nişte blugi negri, un tricou verde cu o faţă de tâmpit pe el şi-o pereche de bocanci maro. Apoi, cu la fel de încet, am început să mă îmbrac, sub privirea enervată a mamei. Cât puteam să ador dimineţile de genul! Am trecut pe lângă doamna ciufulită cu grijă, în timp ce-mi puneam pe umăr rucsacul cu Spongebob.

- Vei lua micul dejun, nu? am auzit-o întrebându-mă şi am clătinat din cap, în semn că nu. Un surâs micuţ mi-a apărut pe chip, iar ochii albaştrii, profunzi şi adânci au strălucit jucăuşi.
- I-au un măr pe drum, mama! Ne vedem după şcoală...

Şi în felul ăsta am terminat orice conversaţie cu "mult-iubita" mea mămică. Am coborât scările rapid, am trecut prin living ciufulindu-l pe tata şi apoi am ieşit din casă, căutându-mi de zor "mărul" - ţigara - prin ghiozdan.
Când am găsit pachetul, am răsuflat uşurată şi doar în câteva secunde, mi-am aprins şi-o ţigară, trăgând din ea cu o poftă imensă. Pentru câteva clipe, am închis ochii, bucurându-mă de plăcerea falsă, deisgur, ce-mi inunda trupul.

Spre uimirea mea, nu era frig, deşi ne aflan în noembrie, iar eu nu purtam vreo geacă sau ceva. Îmi plăcea la nebunie frigul ăsta blând, de toamnă şi cel crud, de iarnă...adoram mai rău ca un puşti să fac îngeraşi de zăpadă!
- Stelele care pier nu cad, iubire...am auzit o şoaptă suavă şi am tresărit, deschizându-mi ochii, timp în care luam ţigara între degete.
- Se duc pe alt cer, am râs când mi-am dat seama cine era, apoi mi-am aşezat ghiozdanul mai bine pe umăr.
- Mi-a fost dor de tine, Beck! mi-a zâmbit atunci cu duioşie tipa din faţa mea - Annie, cea mai bună şi genială prietenă a mea - , apoi m-a îmbrăţişat.
- Ai băut ceva în dimineaţa asta, Ann' ! Tu nu eşti aşa de drăguţă, i-am zis când s-a desprins de mine şi şi-a trecut o mână prin părul scurt, fluturându-şi genele.
- E luni şi nu te-am văzut de o lună, Rebecca! a spus atunci tânăra, surâzând fermecătoare. - Aha, zic eu şi Annie m-a pupat pe păr. Eu mi-am muşcat buza inferioară, privind-o cu coada ochiului, în timp ce tânără a luat-o la fugă către liceu, căci mai aveam puţin şi intram în curtea acestuia. Ştiam prea bine motivul pentru care o făcuse.
Iubita ei, Charlene sau ceva asemănător, îi făcuse cu mâna. Un zâmbet amar mi-a apărut pe chip, timp în care păşeam încet către doi băieţi, Rick şi Michael.

Alţi prieteni, dar asta nu conta. Ci faptul că treceam parcă cu viteza luminii stinse pe lângă Annie şi Charlene, iar ele se sărutau de zor. Dar nu-mi păsa. De fapt, nu ştiam prea bine ce credeam despre asta şi dacă-mi păsa sau nu, dar ce-i drept, eram tipa care se prefăcea că e o scârbă insensibilă.
- Şi stelele care pier cad în ocean, i-am şoptit lui Annie, apoi i-am îmbrăţişat pe cei doi.
______

Ştiu că nu e mult, nu e corectat sau altele şi-mi cer scuze. o.o' Anw. Mai trebuie lucrat, dar cred că e ok aşa. Şi by the way, primul capitol e o provocare de la Annie ( yeah... :- ?? ) . Lectură plăcută, anyway. :"D Personajele : Rebecca Ryan

Annie Withroupe

Michael O'Bryan

Rick Deeners