Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog )

#2
pres.mar.only.me->tx for you compliments*blushes*
Myky->ms shi tzie ptr sustzinerea ta:*
..shi ptr totzi ceilaltzi care imi citesc povestea..I'll try my best so I wont disappoint u^_^

[center]Cap. II: …sau neobişnuită.[/center]





Ca orice om, Shidori simţea uneori nevoia de a fi singură. Acel moment în care vrei să fii doar tu, uitat de oameni, uitat de tine...Când totul pare a se scufunda într-un imens gol, când te simţi sufocat de griji, ai acea pornire de a te refugia, de a sta şi a savura lumea, fara lume...
Avea un loc unde se refugia din când în când şi unde reuşea să-şi găsească liniştea interioară. Acest loc putea să pară bizar unora, de aceea fata preferase să păstreze secretul locaţiei lui. Nici măcar prietenele ei nu ştiau de locul cel mai special pentru ea: un cimitir.
Îl descoperise într-o zi, când sătulă de reproşurile părinţilor se hotarî să iasă afară şi să colinde străzile aiurea până când picioarele îi vor ceda. Se plimbă până când simţi că picioarele i se vor prăbuşi şi nu se vor mai mişca. Nu reuşi să se calmeze. Se înserase şi se hotărâse să se întoarcă acasă. O despărţeau cam două străduţe de casa ei, când zări cimitirul Rosuto Kihaku. Auzise de acest cimitir , dar niciodată nu intrase în el. Nu o interesase spiritualitatea şi tot ce ţinea de ea, aşa că nu fusese vreodată dornică să intre într-un asemenea loc. Nici când murise bunica din partea tatălui nu se dusese la înmormântare. În ziua aceea Shidori se închisese în camera ei şi privise câteva ore fără încetare, o fotografie veche cu o tânără adolescenta zveltă şi zâmbitoare. În orele acelea i s-a derulat prin faţă amintiri dulci, dar care atunci luaseră forme dureroase. Bunica îi spusese într-o zi, când după ce spărsese un geam cu mingea şi se alesese cu o pedeapsă straşnică din partea părinţilor, că Shidori seamănă cu ea atât la fizic, cât şi la comportament. Acele cuvinte nu o impresionaseră prea mult, ci tonul mândru cu care le rostise. Fusese prima oară când cineva n-o comparase cu sora sa. De aceea. atunci când a trecut în nefiinţă, Shidori n-a vrut s-o vadă slabă, cu faţa stacojie, ci a dorit să şi-o amintească mereu cu privirea binevoitare care i-o dăruise ei şi nu lui Aiko. Ceilalţi bunici dispăruseră până să apuce să-i cunoască măcar puţin, aşa că Shidori nu îi văzuse decât ca pe nişte străini.
Deşi nu fusese vreodată într-un templu sau cimitir, în seara aceea, ceva o împinsese să o facă. Cimitirul părea sumbru în lumina lunii. Mormintele păreau nişte spectatori care o urmăreau pe ea, personajul principal dintr-o poveste de groază. Era o linişte mortuară, ce completa perfect acel cadru al grotescului. Copacii se mişcau lent într-un dans al morţii. Doar vântul mai jelea din când în când locuitorii cimitirului.
Shidori nu simţise nici o teamă, când păşise pe o potecuţă spre centrul acestui terifiant loc. Nu ştia ce căuta, însă un sentiment straniu o împingea să meargă mai departe.
În centru trona o mică tăbliţă agintie cu următoarele cuvinte:
Când momentul plecării va sosi
Să nu te sperii de ceea ce-ar putea fi.
ÃŽn umbra trecutului nu fugi
Ci odihna veşnica mai degrabă ai iubi.
Căci toate trec şi nu stă una.
Doar pacea va veghea de-acuma.
Tu fii mereu încrezător.
Că sufletul ţi-e nemuritor.
Shidori citise aceste cuvinte iar şi iar încercând să descifreze înţelesul ascuns al acestora. Nu ajunsese la nici o concluzie şi se întrebă vag cine este autorul şi care este rolul lor. Un imbold a împins-o să se aşeze lângă tăbliţă. Se conformă şi se lăsă în voia instinctului. Îşi rezemă spatele subţire de piatra rece şi închise ochii. Brusc simţi cum o pace aproape nefirească îi invadează trupul. Prin faţa ochilor i se derulau întâmplările zilei precedente. I se părea că morţii îi vorbesc, că o încurajează. Când deschisese ochii, era deja liniştită sufleteşte. Plecase acasă zâmbitoare.
Din ziua aceea, cimitirul deveni locul cel mai iubit de fată. Acolo găsea soluţii la toate problemele. Morţii erau confidenţii ei. Lor le putea spune lucruri care nu puteau fi zise prietenelor ei. Morţii o înţelegeau. Ei n-o preferau pe Aiko şi nici n-o trimiteau la învăţat. Era de-ajuns o clipă de meditaţie în acel loc şi totul devenea simplu. Shidori se simţea legată de cimitir. Nu-şi putea explica de ce, însă ştia că dacă i se va întâmpla ceva, cimitirul Rosuto Kihaku o va salva…


P.S: I know the chapter is short...is just my way of introducing things...don't worry...the next ones will be longer;)
[center][Imagine: SOTW2-House.png][/center]
[center]~only God doesn't believe in...God~[/center]


[center][Imagine: 1241698538_scrubs-party.gif][/center]
[center]Trolebuuuuuuuuuuuzzzzzzzzz[/center]


[center]Do you know a woman who hates herself enough to date me?[/center]

[center][Imagine: chibi_2605.gif]
Pompertziu Fulangesh, chibi-ul lui YamaMina
[/center]




Răspunsuri în acest subiect
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - de YamaMina - 12-05-2009, 10:01 AM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Aleea CireÅŸilor chocolate muffin 4 2.753 14-06-2011, 12:12 AM
Ultimul răspuns: Ymequa


Utilizatori care citesc acest subiect:
4 Vizitator(i)