sry for the long wait....am fost in vacanta si abia acum am reusit sa pun mana din nou pe calculatorul meu, mai mult de cinci minute...so...o sa postez capitolul care a fost sters si urmatorul capitol...multumesc pentru rabdare si pentru apreciere^_^
Cap. XIV: Familia fericită.
Un poliţist îmbrăcat neglijent, neras şi plinuţ îşi purta paşii pe holul ce ducea către direcţiunea liceului Juban Highschool. Se opri în faţa uşii din stejar şi-şi aranjă părul, apoi ciocăni cu putere. Un glas gros îi dădu permisiunea să intre. În biroul frumos aranjat se afla o femeie în jurul vârstei de patruzeci de ani, un bărbat uscăţiv cu trăsături fine şi o fată ce privea tristă tabloul de deasupra scaunului directorului. La vederea poliţistului, se ridicară toţi înafară de fată, care doar tresărise uşor. Poliţistul îi salută şi luă o atitudine serioasă.
- Sunt locotenentul Tanaka. Acesta este martorul care a asistat la decesul fetei? întrebă el pe un ton scurt, uşor agresiv.
- Da. răspunse scurt femeia. Fata ca..
- Bun! Va veni cu noi la secţie pentru declaraţie, de asemenea şi dumneavoastră doamnă profesoară -spuneţi că de la ora dumneavoastră a plecat- şi domnul director.
- Dar eu, de ce? întrebă speriat directorul. Nu ştiu nimic despre asta! zise el oarecum tare.
- Asta vom hotărî noi, domnule. Până atunci vă rog să mă urmaţi. zise el şi se întoarse brusc.
Shidori era devastată. Se ridică automat, fără să realizeze unde se ducea. Se lăsă condusă de profesoară până la maşina poliţiştilor. În treacăt privi corpul neînsufleţit al lui Aki, care era transportat de legişti la morgă. Întoarse repede privirea în altă parte. Abia reuşise să se calmeze, nu vroia să izbucnească din nou în plâns. Colegii ei o priveau, unii curioşi, alţii temători. Printre mulţimea de capete, Shidori putu să recunoască aproape imediat, ochii îngrijoraţi ai celor două prietene ale ei. Le privi îndelung şi cu nesaţ, de parcă nu le-ar mai vedea mult timp în viitor. Lăsându-şi sufletul cu ele, se urcă în maşină fără să se împotrivească şi se lăsă dusă la secţie. Acolo fu trimisă într-o cameră semiobscură. Luă loc pe scaunul din lemn ce trona încăperea, şi-şi roti privirea de jur împrejur. Camera nu avea ferestre, decât un geam mare ca o vitrină, ce lăsa să se vadă ce se întâmplă în holul secţiei. Nu primea lumină solară, aşa că o uşoară răcoare se simţea împreună cu un aer stătut, înnăbuşitor. Pereţii îngălbeniţi de vreme, păreau că se strâng asupra ei, vrând s-o zdrobească. Shidori închise ochii şi îşi culcă capul pe masa groasă de fier, care păzea micul scaun. În minte îi apăru ultimele evenimente: privirea lui Aki - pierdută, speriată, prevestitoare- ...inelul.....Ah! Inelul!!!!...Shidori tresări. Se ridică brusc şi băgă mâna în buzunarul stâng, scoţând încet micul obiect. Îl privi cu luare aminte. Nu prezenta nimic ieşit din comun, doar piatra care părea că oscilează între verde închis şi deschis, dar probabil din cauza luminii din cameră, gândi fata. Ultimele cuvinte ale lui Aki reveniră ameninţătoare, din ce în ce mai tare. Ce vroise să-i spună? Cine o va găsi? Brusc uşa se deschise cu un scârţâit lung. Un bărbat solid, bine îmbrăcat, intră în cameră.
- Bună ziua! Sunt căpitanul de poliţie Izuro. se prezentă el pe un ton gros, autoritar. Ştii de ce ai fost adusă aici, nu?
Fata îl privi atentă. Întrebarea lui o adusese cu picioarele pe pământ. De ce fusese adusă la secţie, nici ea nu ştia. Se gândise prea mult la ceea ce se întâmplase, încât uită să întrebe acest lucru.
- Nu....adică eu....
- Ai fost adusă aici, pentru că momentan nu se ştie dacă moartea victimei, pe numele ei Aki Ishito, a fost produsă pe cale naturală sau provocată. Tu ai văzut-o ultima în viaţă, aşa că...
- Insinuaţi că eu am omorât-o? întrebă Shidori agresiv.
- Nu insinuăm nimic domnişoară, este treaba noastră să aflăm adevărul. Şi ca să aflăm adevărul trebuie să vă interogăm pe dumneata şi pe ceilalţi, dar mai ales pe dumneata. Dacă sunteţi dispusă să cooperaţi, va merge totul mult mai uşor. Nu sunteţi obligată să vorbiţi până nu vor veni părinţii dumneavoastră, pe care deja i-am chemat.
Shidori tresări. Vestea că părinţii ei vor veni o întristă profund, mai ales că a stricat întoarcerea lui Aiko....a lui Teruo...
- Voi răspunde acum. N-am nimic de ascuns. zise ea stins.
- Foarte bine. Inteligentă mişcare! spuse uşor fericit căpitanul.
Acesta mai chemă încă două persoane, cărora Shidori nu le reţinu numele. Nici n-o interesa, vroia să plece mai repede şi să-l vadă pe Teruo. Se gândi bine la ce să răspundă, aşa că povesti exact ce se întâmplase înafară de partea cu pasărea, inelul şi cuvintele lui Aki. În urma relatărilor ei reieşea cum că fata a făcut infarct şi a murit, iar ea a fost din întâmplare lângă aceasta când s-a întâmplat evenimentul.
- Gata. Asta este tot domnişoară. Vă mulţumim pentru cooperare. zise una dintre persoanele chemate de căpitan.
- Pot pleca? întrebă Shidori în timp ce se ridică calm, de pe scaun.
Cei trei oameni îşi aruncară priviri suspecte.
- Nu...încă nu. Trebuie să mai aştepţi ceva timp. răspunse căpitanul cu blândeţe.
Fata se lăsă descumpănită pe scaun. Vroia să-l vadă pe Teruo. Nici nu ştia cât timp trecuse de când se întâmplase nenorocirea. Se complicase totul, iar ea simţea că pierde controlul. Nu era nici pe departe la fel de amuzant precum crezuse. Îşi ascunse faţa în palme şi încercă să-şi contureze imaginea persoanei iubite în minte. Nu reuşi, iar tot ce obţinu fu chipul zâmbitor al lui Aki ce dispărea în negură. Uşa scârţâi din nou, ceea ce arăta că persoanele plecaseră din cameră lăsând-o singură, pradă disperării. Se simţea abandonată, ca şi cum toată viaţa ei s-a năruit şi tot ce a rămas este întunericul, doar ea şi....morţii. Chemă un spirit. În momentul de faţă era singura metodă de a nu fi complet singură, o fantomă era mai mult decât nimic. O privi atent. Întinse mâna spre ea şi o atinse. Imediat îi năvăliră în minte mii de imagini cu viaţa de dinainte de moarte a spiritului. Închise ochii şi continuă să privească ca şi cum se uita la un film.
Un zgomot se auzi în depărtare iar fata se trezi brusc. Era întinsă pe masa rece, cu mâna pe fantoma care o privea atent fără să se clintească. Îşi retrase mâna şi se scutură. Un fior îi cuprinse tot corpul. Avea nevoie să vorbească cu cineva, dar cu cine?...Răspunsul veni imediat, iar spiritul dispăru repede, la cererea ei.
Îşi întoarse privirea către geamul gros ce făcea legătură cu exteriorul şi atunci îşi zări părinţii. Vorbeau cu căpitanul şi o priveau acuzator. Fata oftă grav şi îşi întoarse privirea către masa de fier. Aşa fusese mereu, chiar dacă era nevinovată şi toate dovezile arătau acest lucru, părinţii ei tot nu ar fi încetat s-o acuze, ca acum, ca în copilărie, ca întotdeauna...
- D-ra Hizucori, părinţii tăi sunt aici. se auzi vocea groasă a căpitanului.
Trecând de căpitan cu uşurinţă, o fată cu păr blond-arămiu se aruncă în braţele lui Shidori. Aceasta fu luată prin surprindere. Avea nevoie de acest lucru, aşa că se lăsă îmbrăţişată. După îmbrăţişare, Shidori dădu ochii cu surâsul cald al lui Aiko. Privirea ei o liniştea şi îi dădea încredere. Nu putea spune acelaşi lucru şi despre privirea părinţilor. Ochii lor îi aruncau scântei usturătoare.
- Shidori!!! De ce....
- Ce-ai făcut la concurs, Aiko? Ai luat un premiu, nu? întrebă Shidori veselă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar ele purtau o discuţie acasă.
Aiko se derută puţin, însă răspunse firav pe un ton nesigur:
- Am luat locul doi, noi fetele, iar băieţii locul întâi. Shidori, eu...
- Aiko? Poţi pleca puţin? Am ceva de discutat cu mama şi tata. Apoi te întorci şi-mi spui ce-ai făcut! spuse Shidori zâmbind.
Aiko plecă cu ezitare. Când închise uşa, privirea lui Shidori se schimbă .
- Sper că eşti mulţumită de ceea ce ai făc.....
- Tăceţi! Nu i-am zis lui Aiko să plece doar ca să ascult criticile voastre. Doar tăceţi şi ascultaţi-mă.
Părinţii ei o priveau uimiţi, ţipătul fetei, aruncându-i într-o transă.
- Nu e locul cel mai potrivit pentru o discuţie ca asta, însă nu cred că se va mai ivi o altă şansă. Un singur lucru vă întreb: ce căutaţi aici? Dacă aţi aflat tot ce s-a întâmplat şi aţi dat deja verdictul, ce mai căutaţi în această cameră? Aaaa...probabil că vreţi să aflaţi de la mine, să vă confirm ceea ce s-a întâmplat. continuă ea pe un ton ironic. Ei bine, da! Eu am omorât-o! Doar am privit-o şi a murit pe loc! Ar trebui să vă bucuraţi că aveţi o fiică atât de specială! Poate omorî pe oricine doar uitându-se la el. Voi de ce n-aţi murit? De ce???? Aţi fost vreodată părinţii mei? Aţi ascultat vreodată şi versiunea mea? Nu...era de ajuns să vă spună cineva versiunea lor, ca să mă acuzaţi. Eu sunt cea mai rea, mereu am fost, iar Aiko este cea mai perfectă. Ea nu greşeşte niciodată, ea nu este martor principal în moartea unei colege, ea câştigă premii, ea are note bune, ea vă ajută mereu. Eu....eu sunt un MONSTRU!!!!! ţipă ea tare, descărcând ani de frustrare. Iertaţi-mă că nu sunt ceea ce vă doriţi, iertaţi-mă că nu pot fi un model ca Aiko, iertaţi-mă că m-am născut!!!!! urlă ea din toată inima, atrăgând şi atenţia poliţiştilor din secţie.
Toţi o priveau atent. Shidori nu-şi mai putu ţine în frâu lacrimile şi o avalanşă fierbinte îi inundă ochii. O palmă grea şi aspră îi atinse obrazul cu putere şi o făcu să-şi piardă echilibrul.
- Niciodată să nu mai spui aşa ceva!!!! Niciodată în viaţa ta, domnişoară!!!! Te-ai născut pentru că noi ne-am dorit să vii pe lume! Am fost fericiţi când ai deschis ochişorii ăia puri şi intenşi şi ne-ai privit pentru prima oară. Cum poţi crede că nu te-am vrut? Tu şi Aiko sunteţi cel mai preţios lucru care îl avem. Când îţi facem morală, nu o facem ca să te cicălim. Ţinem la tine şi vrem ce e mai bine pentru tine! Şi mereu avem încredere în tine, chiar dacă ne scoţi peri albi în fiecare zi. Te iubim Shidori! zise mama fetei, îmbrăţişând-o. Tatăl veni şi el.
Poliţiştii priveau atenţi, uitând de treburile lor. Aiko se alătură şi ea familiei.
- Ce faceţi domnule căpitan, plângeţi? întrebă un poliţist pitic, privindu-l atent pe căpitan.
- Nu...eu...da’ tu ce faci aici, hă? La treabă imediat!!! Ia uite-te la el! zise acesta aparent supărat, în timp ce se îndreptă către biroul lui.
Peste ceva timp, rezultatele autopsiei au fost aduse, iar Shidori putea pleca în sfârşit acasă. Aki murise de un infarct, pe cale naturală, fără a fi provocat. Ceea ce i se părea ciudat căpitanului, era faptul că mai multe persoane muriseră în ultima perioadă de aceeaşi cauză. Dar raportul medicilor era corect, aşa că el n-avea ce să obiecteze. Se lăsă încet în scaunul lui moale, de piele neagră şi privi în depărtare....
Nişte păsărele priveau atent către Shidori şi familia ei, care se îndreptau fericiţi către casă. Pentru prima oară în viaţa ei, Shidori simţea că are întradevăr o familie şi că este iubită. Era fericită chiar dacă descoperise asta în aşa circumstanţe. Abia aştepta să-l vadă pe Teruo, însă nu putea să uite nici de adevăratul criminal al lui Aki. Acest lucru îi dădea fiori, dar nu mai mult ca apropiata întâlnire cu Teruo...
Cap. XV: Un spirit aparte.
Stelele aruncau luciri plăpânde de pe cerul întunecat, luna era ascunsă după câţiva nori, iar o adiere rece răcorea atmosfera călduţă de primăvară. Shidori stătea pe pervaz, admirând spectacolul celest ce avea loc în faţa ochilor. Gândurile îi fugi către Teruo şi întâlnirea lor recentă. Shidori savură momentul în care amintirile ei preluară controlul şi în minte fu proiectată scena îmbrăţişării ei, de către Teruo. Acesta o sprijinise mult la aflarea celor întâmplate. Asta era cel mai important pentru fată, mai important şi decât cel sau cea care îi crease atâtea probleme.
În timp ce medita la misterioasa persoană, o siluetă se zări în capătul străzii. Stătea nemişcată, fără a schiţa vreun gest. Fata îl privi atentă. Brusc zâmbi şi-şi răsfiră părul în lumina lunii. Pentru o clipă se sperie, însă îşi dădu seama că este Hisashi. Ştia că nu poate s-o facă pe supăratul prea mult timp şi venise să discute cu ea. Shidori recunoscuse că exagerase când ţipase la el, dar o exasperase lipsa lui de seriozitate în momentele dificile prin care trecea. Nu putea să se gândească numai la distracţie acum. Pentru o secundă îşi mută privirea în altă parte, iar silueta dispăru.
Fata se duse contrariată la culcare, însă acest sentiment dispăru de îndată ce puse capul pe pernă.
Razele soarelui îşi aruncau lumina pe faţa fetei. Shidori se trezi imediat şi se pregăti de şcoală în ritm alert. Nu mai luă micul dejun ci se grăbi spre şcoală. Avea întâlnire cu Hisashi la cimitir, pentru a încerca să afle identitatea asasinului. Ajunse la locul întâlnirii în timp record. Hisashi nu se vedea încă. Fata îl strigă de câteva ori însă acesta nu apăru.
În timp ce stătea şi-l aştepta, apăru ceva în faţa ei care o făcu să tresară. Un câine negru, mare, cu blana lucioasă trecu prin faţa cimitirului. Shidori realiză imediat că este câinele care o atacase pe ea. Fără să mai stea pe gânduri porni cu atenţie în urmărirea lui, însoţită de două spirite. Câinele sărea prin oameni, garduri şi felinare, grăbindu-se undeva anume. Fata fugea cât de repede putea, însă nu ştia cât va mai ţine pasul cu el.
- Hei, Shidori, unde te grăbeşti aşa? întrebă un băiat drăguţ, cu ochi blânzi.
- Teruo...bună! Eu mă duceam...se dau autografe cu Five Stars şi mă duceam să iau unul. zise ea zâmbind.
- Atunci te însoţesc şi apoi mergem împreună la şcoală.
Fata înlemni. Nu mai ştia ce să inventeze.
- Mai bine lasă, că şi aşa suntem în întârziere, sunt sigură că mi-a luat Tomoko unul, că este aproape de ea. Să mergem la şcoală! continuă ea zâmbind.
Îl apucă pe băiat de braţ şi o porni înapoi, către şcoală. Totuşi reuşise să pună o fantomă pe urmele câinelui. Va continua urmărirea după şcoală.
Orele au fost plictisitoare ca întotdeauna. Shidori murea de curiozitate să afle unde se ducea câinele acela. Nici Hisashi nu apăruse. Nu-l mai văzuse de vreo două zile. Era ciudat din partea lui, însă fata se gândea că poate îl reţine vreo distracţie mare, cine ştie pe unde.
În sfârşit se terminară şi ultimele cinci minute de calvar, iar fata plecă în grabă fără să salute pe prietenele ei sau pe Teruo. Se opri la cimitir unde încercă să dea din nou de Hisashi. Nu reuşi aşa că se hotărî să plece singură către locul unde spiritul trimis de ea, îl aflase. Mergea precaută cu spiritul în faţa ei, arătându-i calea. Frica încerca s-o prindă în mrejele ei, însă Shidori făcea eforturi mari s-o alunge.
Ajunsese în faţa unei case uriaşe, din piatră, cu un aspect de cetate. Părea abandonată. Fata se opri sorbind din priviri conacul.. Avea un aspect impunător, chiar dacă ploile şi vântul îi atacaseră acoperişul din ţiglă roşie. Ferestrele erau negre, ovale şi mari, dând un aspect grotesc casei. Spiritul deja înainta în curte. Shidori stătu ceva timp pe gânduri, apoi înaintă şi ea. Trecu cu grijă de portiţa mică şi ruginită, care scârţâi când fata o mişcă. Înainta încet pe scările din lemn mucegăit, care miroseau a putrezit. Deschise cu atenţie uşa dublă din fier. Acum fata se afla într-o sală uriaşă, semiobscură şi plină de praf. În centru trona un imens candelabru, care-şi pierduse strălucirea odată cu trecerea timpului. De o parte şi de alta a pereţilor, se aflau tablouri înfăţişând diferite persoane. Fata se gândi că erau cei care au locuit în casă. O măsuţă mică, păzită de două canapele mâncate de molii, îşi arăta plapuma de praf. În capătul uriaşului salon, se zăreau două uşi, despărţite de o scară din lemn, înnegrită de vreme. Shidori analiză bine camera. Se îndreptă către scări, când un urlet prelung o ţintui locului. Se întoarse şi văzu câinele pe care ea îl urmărise, păzind uşa prin care trecuse acum câteva clipe. O privea, arătându-şi colţii într-un zâmbet malefic. Într-o clipă uşa se închise cu un zgomot infernal şi o voce groasă, de băiat, tăioasă şi mândră se auzi:
- Vai! Vai! Vai ! Ori eşti extrem de curajoasă, ori foarte proastă, de ai venit pe terenul meu aşa de capul tău, fără nici o pregătire. Eu personal cred că este cea de-a doua variantă.
Shidori strânse pumnul până simţi că unghia îi intră-n piele. Încercă cu tot corpul să-şi menţină calmul, deşi simţea că picioarele îi vor ceda în orice moment.
- Nu te-a învăţat nimeni că într-o bătălie, se aduce adversarul pe un teren propice ţie sau măcar unul neutru? continuă el pe un ton zeflemitor.
- Cine eşti? întrebă Shidori speriată, deşi ea încerca să aibă un ton ferm.
Râsul acestuia străbătu camera. Un râs superior, strident.
- Nu credeam că mai ai curajul să zici ceva. Într-adevăr ai un curaj prostesc.
- Arată-te!!!!
- Uau! Acum îmi ordoni. Dar ai curaj nu glumă. o ironiză el.
Într-o clipă camera fu înconjurată de fantome de toate felurile.
- Trebuie să prezint un musafir şi slujitorilor mei. Te prezint doar unei părţi, că ceilalţi au treabă. Dar nu-ţi face griji, când vei ajunge ca ei, îi vei cunoaşte pe toţi.
Imediat două spirite din cele apărute, se îndreptară furioase spre Shidori. În acelaşi timp alte două fantome apărute din senin, blocă atacul lor. Începu o bătălie între cele patru spirite.
- Se pare că nu eşti proastă, eşti şi mai proastă. se auzi vocea lui din ce în ce mai tare....Crezi că ai şanse în faţa mea? Doar vei pierde multe spirite. se auzi vocea lui , încet în urechea ei.
Fata se întoarse repede şi dădu ochii cu un tânăr înalt, cu păr negru ca pana corbului, căruia lumina îi dădea o aură nocturnă şi ochi albaştri ca marea în timpul unei furtuni. Acesta o prinse de mâini şi o imobiliză.
- Încântat de cunoştinţă! îi râse el în ureche.
Shidori icni şi încercă să scape, dar nu reuşi, băiatul o ţinea strâns. Fantoma care o adusese în acest conac se îndreptă către tânăr, dar fu blocată de spiritele tânărului. O imobiliză de perete şi îi înfipse mâna în gât. Fata încercă să scape de strânsoarea lui, deja începea să se sufoce.
- Eşti patetică! Nici măcar nu ştii să te aperi, dar să ataci? Aş putea să te omor într-o secundă. Om patetic ce eşti!!! ţipă el.
Îi dădu drumul, iar fata căzu gâfâind la picioarele lui. Spiritele chemate de ea fură distruse şi reapărură de partea lui.
- Vezi??? Nu poţi să mă învingi!!!! se imfatuă el.
Două fantome o luară pe fată de mâini şi o imobilizară de perete. Stătea ca şi cum ar fi răstignită pe cruce.
- Hmmm....ce să fac cu tine? Să te omor repede sau încet? Cum să te omor? Vocea lui suna precum susurul unui şarpe: ademenitoare, dar periculoasă.
Shidori se zbătea, dar nu reuşea nimic. La un moment dat puterea îi cedă şi se lăsă ţinută de spirite. O teamă de moarte îi încolţi în suflet. Îşi reproşa lipsa de precauţie.
- Am o idee! exclamă el cu satisfacţie pe faţă.
Un spirit se detaşă de celelalte şi înaintă până lângă băiat. Shidori constată cu oroare că este Aki.
- Cred că ştii cine este, nu? Doar tu ai asistat la moartea ei. Datorită ei am aflat de tine. A fost utilă. Se simţea singură, aşa că eu am devenit prietenul ei, cel căruia îşi vărsa ofurile. Când i-am zis de puterea ei, nu i-a venit să creadă. Controla sufletele animalelor moarte. Nu ştia ce să facă cu puterea ei, iar eu am convins-o să mă lase s-o conduc eu. Aşa am căpătat control deplin. Vezi tu, şi eu ar fi trebuit să am putere specială, dar cineva mi-a furat puterea. Aşa că am obţinut alta cu ajutorul ei. Odată ce-am primit ce-am vrut, am început să strâng tot mai mulţi slujitori. N-a mai fost de-acord cu ce făceam. La un moment dat începuse să mă enerveze aşa că a trebuit să scap de ea. E mai utilă în acest fel. rânji el privind-o pe Aki, care se uita ţintă la Shidori.
- Nenoroci...
Nu mai apucă să continue, că mâna rece a băiatului îi astupă gura.
- Shhh...nu spune cuvinte aşa de usturătoare aici, e jalnic! chicoti el dându-i drumul violent.
- Nu eÅŸti om!
- Sigur că nu sunt! Nu sunt o fire slabă şi condamnată la sclavie ca tine. Sunt spirit! Sunt o rasă superioară oricui. se imfatuă el. Eu sunt cel care conduce! Sunt nemuritor şi invincibil. rânji el. Dar am vorbit cam mult, să trecem la fapte că am şi altceva de făcut.
- Trebuia să fii un spirit neutru, în schimb eşti un tiran, un lipsit de scrupule, aduci ruşine rasei din care spui că faci parte!!! ţipă Shidori. Un om nu e jalnic, un om se luptă cu multe dificultăţi şi devine mai puternic!!! În schimb tu nu ai cum să simţi! Pun pariu că n-ai rezista dacă ai simţi durerea fizică sau sufletească a unui om. ţipă ea accentuând cele zise, ca şi cum ar fi ultimele cuvinte.
- Ahahaha!...Spui că de-asta, nu e un om jalnic? Bine! Acum voi vedea dacă tu eşti sau nu. zise el apropiindu-se încet de ea. Eu pun pariu că vei cere să te omor mai repede. îi râse el în ureche.
Se ridică în aer luând o atitudine impunătoare.
Aki se apropie încet de ea. Shidori o privea deznădăjduită. Îi era groază de ce va urma. Aki întinse mâna şi o introduse în braţul stâng al lui Shidori. O durere ascuţită îi ţintui braţul. Lacrimile îi năvăliră în ochi. Strânse din dinţi ca să nu urle. Nu vroia să-i dea satisfacţie. Fantoma retrase mâna şi o introduse apoi, în braţul drept al fetei şi începu să-l plimbe în sus şi-n jos. O durere mai cruntă decât cea anterioară o cuprinse. Simţea ca şi cum o sută de ace îi înţepară braţul. Icni şi-şi îndreptă privirea către băiat, care privea zâmbitor toată scena. Shidori ar fi vrut să-i şteargă rânjetul zeflemitor de pe faţă chiar dacă ar fi murit şi ea. Fata observă că braţul stâng îi sângera, o rană destul de mare străbătând zona exterioară a braţului. Aki îşi retrase mâna din nou şi o înfipse în stomac, urcând spre coaste. De această dată durerea era enormă, aşa că un strigăt sfâşietor şi prelung ieşi din ea. Lacrimile îi udară obrajii. Privi din nou spre băiat care de această dată zâmbea satisfăcut. Shidori ştia că o să moară. Îi părea rău că nu va mai apuca să-şi vadă familia, pe Teruo...Fantoma îşi retrase din nou mâna şi intră cu toată forţa în Shidori. O răcoare îi invadă trupul. Avu impresia că a ciocnit un imens şi agresiv iceberg. Ţipă mai tare. Spiritele îi dădu drumul şi ea căzu jos. Nu-şi mai simţea corpul, doar o durere imensă. Tâmpla stângă îi sângera şi ea, lichidul roşu intrându-i în ochi. Băiatul veni aproape de ea şi îi şopti râzând:
- Eşti patetică...
Îşi apropie mâna rece de faţa ei şi fata ştiu că în clipa aceea se sfârşeşte totul. Lacrimile se amestecară cu sângele şi îi intrară în gură, făcând-o să simtă un gust sărat-metalic. Prin ceaţă văzu pe Aki care o priveşte atent. Ar fi vrut să-l sugrume pe băiat, dar nu putea să-şi mişte nici o parte o corpului. Mâna acestuia se lăsă peste ochii ei şi întunericul se aşeză în mintea ei. Nu mai rămăsese nimic decât un abis de negru, doar atât. Ea care cădea în abis....