Sousakuryoku [+12] [violence]

[Ops!]

Sousakuryoku este cea mai veche idee de fic pe care am avut-o, dar pe care am transpus-o intr-o banda desenata de seamana cu un manga. M-am decis sa o transpun si in scris si sper sa va placa. ^^

Astazi e o zi

Stau in patul meu cald cu o perna pufoasa sub cap. In aceasta seara am avut acelasi vis pe care il am de cand a inceput viata mea cea adevarata, trecutul meu fiind cu totul uitat. Imi place sa cred ca acel vis este ultima parte din viata de dinainte s-o intalnesc pe Domnisoara, o femeie buna la vreo patruzeci de ani. Aceasta zice ca multi viseaza ca se prabusesc in prapastii si ca este o prostie sa cred ca a fost un moment din existenta mea. Dar eu nu vreau s-o cred... Deodata, aud un strigat:
- Sophie, trezeste-te! Stii ce e azi? Oh, daca ai stii cate pregatiri am facut!
- Nu inteleg ce vorbesti, azi e o zi ca oricare alta, ii raspund Domnisoarei.
- O zi ca oricare alta? Ca oricare alta? Da' cum sa fie o zi obisnuita? Astazi e o zi... Astazi e o zi speciala! Sophie, trebuie sa te pregatesti! Liceul de arta, oameni noi, iti dau voie sa vorbesti cu baieti, iubire, relatii, picturi, sevalete...
- Gata! Am inteles mesajul.
Domnisoara (pe care o mai numesc si sora mai mare) este mult mai entuziasta decat mine in ceea ce priveste absolut orice. POate pentru ca ea este atat de normala... Primavara alearga desculta prin roua, vara se scalda in marea de safir, toamna are parte de plimbari lungi si iarna se duce la sanius, asemeni unui copil. Nu pot spune decat c-o invidiez, pentru ca eu nu pot decat sa ma uit la ea si la toti ceilalti cum se distreaza... Cu un zambet neprefacut, se ofera sa ma ajute la imbracatul uniformei. Aceasta consta intr-o camasa alba cu maneci scurte si o fusta lunga si rosie ca sangele, pe care eu o consider prea batranicioasa. Incalt niste pantofi negri lacuiti si ma chinui sa imi imblanzesc parul care tot ciufulit imi ramane orice s-ar intampla. Stau in scaunul meu cu rotile si am in poalele fustei un rucsac in care se afla un caiet si un penar. Inainte sa plec mananc putina paine cu unt. Domnisoara vrea sa ma insoteasca, dar i-o tai scurt:
- Nu vreau sa vii cu mine. Nu mai sunt un copil! Pot sa fie is nesimtiti, si perversi, si golani, dar chiar daca vei fi tu acolo, ei tot nu vor inceta sa fie asa.
Ramane uimita, deoarece pana acum am ascultat-o in orice spunea. Ies din apartament si trantesc usa. Din fericire, liceul de arta este foarte aproape, astfel incat nu pot avea parte de o intarziere "iremediabila". Ies din bloc si o iau la drepata. Am de traversat trei strazi, deci voi fi nevoita sa dau ochii cu toti oamenii normali, care fac ceva ce eu nu pot sa fac. Ei aproape ca nici nu baga in seama faptul ca pot sa mearga, sa sara, sa alerge, fiind prea ocupati de grijile lor, de cei pe care trebuie sa ii faca fericiti, de slujbele plictisitoare si de sefii morocanosi. Acestia ajung sa nu se bucure de lucrurile simple, de ploaia care acum a inceput, dar nimeni n-a ridicat privirea pentru a se lasa curatati de lacrimile pure ale cerului. Dar, lasand toata aceasta filosofie, am ajuns la semafor care arata culoarea rosie. Este neplacut sa tot astepti, mai ales ca lumina verde apare doar pentru putin timp. Ma gandesc iar la apusul acela rosiatic care arata sfarsitul, dar, in acelasi timp, un nou inceput. Si in cazul acesta este un nou inceput, dar, situ ca e stupid, cum pot fi oprita sa gust acest inceput idn auza unui tampit de semafor? Cand sa pot traversa si eu, vad ca pe trotuar vine o masina in mare viteza, la volanul careia sta un barbat ce fumeaza, iar roseata din obraji dovedeste ca e beat. O, nu! Se indreapta inspre mine si nu ma pot deplasa atat de repede incat sa nu ma izbesc de el. O sa se sfarseasca astfel viata mea neimplinita, fara vreun ideal anume si fara sa fi iubit vreodata. Inchid ochii deoarece nu vreau sa mai vad acel ceva ce imi va rapi suflarea. Nu stiam ca, atunci cand mori, plutesti si simti ca ceva te tine in brate. Deodata, sunt lasata pe pamantul rece si deschid ochii. Nu ma aflu undeva departe, intr-un loc in care suferinta nu exista, pur si simplu sunt acolo, pe trotuar, iar un baiat cu parul negru si ciufulit, cu ochii intunecati ca adancurile oceanului si cu un fular acoperindu-i gatul ma priveste. Eu vreau sa vad ce s-a intamplat cu scaunul meu. La naiba! Este aproape facut praf. Baiatul intra in vorba cu mine:
- Sa stii ca sunt fericit ca o fata atat de frumoasa ca tine poate sa mai aduca in continuare stralucire acestui Pamant!
- Sa stii ca iti multumesc, deoarece putini oameni au sansa sa fie scapati de moarte. Nu traim in carti, pentru ca totul sa fie posibil. Cu toate astea... Drept cine ma iei? Daca tu chiar crezi ca poti cuceri pe cineva asa de usor... Ei ibne, n u-ti merge cu mine! Imi pare rau ca esti un mare...
- Nemernic! se aude un urlet ca de nicaieri.
Deodata, in fata noastra apare Domnisoara, care este atat de schimbata... Cocul perfect ii sta acum intr-o parte, ochelarii sunt asezati stramb iar dintii si-i tot scarsneste. Nu mai seamana cu femeia respectabila intre doua varste, ci cu femeia isterica intre doua varste. Bietul de el! Este atat de nedumerit, iar uluirea lui este si mai mare cand se trezeste pocnit si aruncat pe jos.
- Domnisoara, ai exagerat! ii spun. Mi-a salvat viata si tu asa il rasplatesti? Credeam ca esti mai matura...
- Nu stiu ce sa spun... Important e ca intarzii! Liceul de arta!
- Poftim? Am intarizat? Nu se poate! zise si baiatul, cu care nu sper sa ajung colega.
Femeia apuca scaunul, ma aseaza pe el si ma trage, trecand printre masinile care claxoneaza. Salvatorul meu alerarga de ii scapara calcaiele si ne ajunge. In curtea scolii este pustiu. Sunt luata in brate de catre adolescent si dusa pana sus, in clasa, unde se pare ca va ramane si el. Profesoara blonda isi duce o mana prin parul lung si ondulat, apoi incepe sa vorbeasca:
- Ushida Sangai si Hana Sophie! Unde credeti ca mergeti? Daca tot ati venit impreuna, nu puteti sta in banci separate!
Nu se poate! E nebuna? Sunt atat de jenata ca stau langa tipul asta, mai ales ca ma priveste intr-un mod perfid...
- Deci, dragi copii, ma bucur extrem de mult sa va vad astazi, in aceasta superba zi la mine in clasa. Pentru patru superbi ani, eu voi fi diriginta voastra si, totodata, profesoara voastra de psihologie, deci trebuie s-aveti incredere-n mine, nu-i asa?! Alaturi de mine va mai fi si fiica mea, care va fi colega voastra, avand aceeasi varsta cu voi.
Din spatele ei apare o copila careia nu-i pot da mai mult de doisprezece ani. Are un corp fara forme, neparand o femeie nici pe departe! Ochii ei verzi ca fierea ne tintesc, iar coditele sunt nelipsite. Se aseaza cu sfiala intr-o banca din spate si nu scoate niciun sunet de-a lungul orei. Din ce am aflat, maine-poimaine este Balul Bobocilor (pe care astia de la liceu il numesc Festival) si a se va desfasura in aer liber. Clopotelul anunta sfarsitul orelor, eu mirandu-ma ucm a trecut totul atat de repede.

[Ops!]

Sangai, marele erou

Profesoara a parasit clasa, iar toti elevii se imbraca si isi strang caietele si penarele, imbracandu-se mai apoi. Fac si eu asemenea, dar trebuie sa il mai astept si pe colegul meu de banca ce s-a oferit sa ma tina in brate pana ajung inapoi in scaunul meu cu rotile, adica pana in curtea scolii, unde Domnisoara ma asteapta. In afara de mine si de el au mai ramas Hime, fiica dirgintei si un alt baiat, pe nume Oni. Acesta se indreapta inspre mine cu o privire rautacioasa. Deodata, ma trezesc la pamant si cu obrazul drept usutrandu-ma. Nu stiu ce are cu mine. Ah, de as putea sa ii trag vreo doi pumni! Dar nu pot, sunt o neajutorata in fata acestui munte de om, inalt si puternic.
- Handicapato! Sa stii ca n-o s-o duci prea bine in clasa asta! La scoala vai, trebuia sa respectam "principii", dar aici nu-ti mai merge! Ei, oloago! Zici ceva, ai? si ma ridica de par. Este atat de crud, dar cruzimea lui este doar prostie. Intr-o zi poate isi va inghiti cuvintele. El n-a trait fara ceva ce pentru altii e ceva obisnuit, banal, care face parte din eixstenta lor. Acum sunt prea slaba sa-l infrunt...
O vad venind din spate pe fata profesoarei, care ii spune sa ma lase in pace. Atunci, el scoate un zgomot infiorator, un tipat gatuit de manie si de sfidare. Imi da drumul, eu ramanand in genunchi si privind neputincioasa cum Hime este lovita peste obrajii si-asa rosii, fiind mai apoi luata de gulerul camasii.Nemernicul o mangaie pe tot corpul, zicandu-i ca desi e o proasta, e buna rau altfel, lingandu-si mai apoi buzele subtiri. Sunt dezgustata: de ce sa mai sufere si altcineva, si mai ales acea copila... Privesc si spre Sangai, care tremura de furie si se repede la matahala, sarindu-i in carca si facandu-l sa-si piarda echilibrul. Fata cade si golanul sta s-o striveasca cu greutatea lui, dar ea se fereste la timp. Se pare ca acel nesimtit a lesinat, asa ca trebuie sa ne luam talpasita cat mai repede. Cu toate astea, fiica dirigintei insista sa-i multumeasca "marelui salvator" imbratisandu-l cu caldura si sarutandu-l delicat pe obraz. Nu stiu de ce, dar ma simt geloasa... Sangai se indreapta spre mine si ma ia in brate, iesind cu mine mai apoi din sala. Ne urmeaza la randu-i si fata, care pare putin socata de experienta avuta cu acel pervers. Ies din institut, unde Domnisoara ma asteapta exact asa cum am stabilit. Ma asez in scaunul aproape distrus si o pornesc spre casa. Ziua de azi a fost pur si simplu oribila. Cel putin, colegul meu a devenit un erou. Traversam din nou cele trei strazi, de data asta respectand semaforul, nemaifiind in intarziere. Cel putin eu, deoarece "sora mea mai mare" trebuie sa se duca la coaforul unde lucreaza. Deci, sunt singura in apartament pana seara, dar m-am obsinuit de-a lungul existentei mele alaturi de aceasta buna femeie. Ma indrept spre biblioteca bogata in carti de Dostoievski ,Balzac si alti mari scriitori , inchid ochii si aleg la intamplare o carte. Am nimerit chiar "Romeo si Julieta" si o deschid. Citesc cu nesat fiecare litera, fiecare cuvant si regret cand o pagina si-a spus povestea si trebuie sa o citesc pe cea din continuarea ei. Cuvintele ce odinioara mi se pareau grele si de neinteles acum par atat de simple si in acelasi timp de frumoase! Iubirea interzisa, prezentata in mii de moduri, in mii de mici Universuri mi se parea puerila, cliseica si mult prea banala, dar Universul din cartea aceasta intrece iubirea dintre Gaietano Delaura si Maria si multe alte povesti. In noua ore o termin, desi mi s-au parut doar noua clipe. Nu situ asta pentru ca am privit ceasul, ci pentru ca Domnisoara a sosit inapoi acasa. Am realizat ca sunt mai singura alaturi de ea decat atunci cand n-am pe nimeni, ci numai o opera literara in fata. Asta poate pentru ca in operele literare intalnesti si orbi, si surzi, si leprosi si o multime de alti suferinzi, care au patit mai multe decat mine. Atata timp cat am lumina ochilor, cat urechile mele se delecteaza cu Mozart, Beethoven si Bach, cat imi pot ascunde gandurile prin grai, ma pot considera o norocoasa, desi nu sunt perfecta, ca marea majoritate. Las cartea inapoi pe raftul ei, pentru a-si depana povestea si altor surate care poate nu i-au auzit glasul dulce ca mierea.
Incep sa port zilnica discutie cu Domnisoara, care incepe cu "Si... ce-ai mai facut azi?" si se termina cu "Sophie, lasa-i pe toti prostii aia. Deseneaza ceva, canta sau odihneste-te. Si maine e o zi."
Intr-adevar, si maine va mai fi ceva. Dar de unde stiu ca este ceva bun? Destinul duce pe cai nebanuite... Si se joaca cu noi, razand de incercairle noastre patetice de a lupta impotriva lui! Lasand toata aceasta filosofie in care sa intampla sa cad zilnic, ii cer "surorii" mele sa ma ajute sa ma schimb in camasa de noapte, ceea ce si face. Ma pune in patul meu care asista la toate intamplarile prin care trec in timpul somnului, pentru aceasta distractie rasplatindu-ma cu o buna odihna. Cum las capul pe perna, pleoapele mele devin de plumb si nu ma pot impotrivi lor. Revad acea stanca, mainile ce ma imping spre abis si apusul rosiatic. Simt cum lacrimi calde isi croiesc drum pe obrajii mei si, de data aceasta, strig:
- Tradatorule! Nenorocit perfid!
Ma trezesc, iar stropi de transpiratie imi racoresc fruntea. Mii si mii de intrebari ii vin in cap. Oare de ce l-am facut pe acel necunoscut "tradator" ? Sa fi fost eu tradata candva? Sa mi se fi inselat increderea? Simt o durere care imi strapunge ochii, iar mai apoi inima si picioarele. Insdtinctul imi cere sa ma ridic din pat si... Pot sa merg! Chiar pot sa merg! Dar s-a schimbat ceva in mentalitatea mea... Am o dorinta animalica de a ucide. Merg prin sufragerie si reusesc sa intru in camera Domnisoarei, care se pare ca are parte de un somn linistit. De ce sa nu fie asa... pentru totdeauna? O energie ciudata imi circula prin corp si observ cu stupoare ca mainile mi se transforma in niste tulpini groase ce au spini. Vreau s-o lovesc pe femeie, rapindu-i suflarea, dar simt cum picioarele mi se inmoaie, bratele redevin obisnuite, iar energia stranie dispare. Dupa aceea, nu imi mai amintesc nimic.

Capitolele vor fi mai violente pe masura ce actiunea se desfasoara. Scuzati-ma ca nu s-au intamplat prea multe in acest capitol.

[Flash]

- Gata! Am inteles mesajul.

replica asta o aud peste tot în ficuri. E foarte clişeică

Ei bine sincer e violenţă şi plus 12. De când ai mai auzimt tu violenţă plus 12. Capitolele vor fi mai violente pe masura ce actiunea se desfasoara, deci ? Nu ar trebui vreo 16 ? Din titlu nu am prea înţeles prea multe dar en fin, iar acţiunea a fost destul de ambiguă la început. Mi-a fost relativ complicat să descifrez ce ai vrut să spui şi unde ai ajuns cu acţiunea dar mă rog, am înţeles la un moment dat.
Mai am totuşi mult de lucrat la partea de descriere. E foarte ambiguă, începi destul de....în forţă cu acţiunea şi nu ai gram de suspans ce mă lasă rece când citesc. Nu e nici interesant, dar e relativ bun. Trebuie doar lucrat.