Somewhere in July...

[Miss Serenity]

[center]Prolog[/center]
[center][/center]



A fost prima data cand l-am vazut. Stiam ca nu ma poate vedea, la fel de bine cum stiam ca nu voi putea niciodata sa-i vorbesc. Era ciudat. Era un strain pentru mine, putea foarte bine sa fie insurat, sau poate doar in trecere... putea sa fie prima si ultima data cand aveam sa-l vad. Dar stiam un lucru: era prima si ultima data cand aveam sa cunosc pe cineva ca el.
Am simtit asta inca din prima secunda si acel val de sentimente a deschis in mine poarta spre sfarsit, caci stiam ca "a-l iubi" avea sa fie scopul meu in viata, la fel de bine cum stiam ca astfel de iubiri nu aveau sa se termine niciodata in doi, exceptand regula in care al doilea partener era intotdeauna "o alta ea".
M-am asezat undeva sa-l pot privi cu atentie, fara a-i da posibilitatea de a-mi depista prezenta. Inalt poate cu vreo treizeci de centimetri mai inalt decat mine, desi nici eu nu eram vreo scunda. Bine facut, fara a fi vreun musculos, pur si simplu se vedea ca are o conditie fizica foarte buna. Probabil era sportiv, sau practicase candva vreun sport, sau poate ca facea sala des, sau cine stie, poate pur si simplu iubea sa traiasca sanatos... oricum, emana vitalitate din fiecare particica a corpului sau. Am incercat sa ma vad langa el, dadeam chiar frumos, el atat de puternic, iar eu atat de firava... ce gluma, probabil ca avea deja langa el o iubita pe care sa o stranga in brate atunci cand avea sa adoarma si pe care sa o protejeze cu propria-i viata. Parea sa aibe in jur de douazeci si sase de ani sau poate unul mai mult, sau mai putin. S-a intors pentru o secunda, probabil ca ceva ii atrasese atentia, dar am profitat de ocazie ca sa privesc ochii albastrii si mari ce se pierdeau printre firele de par negru razvratite de vant. Puternic vant pentru luna iulie... Buzele groase s-au strans intr-o linie subtire... ceva l-a deranjat. Mi-ar fi placut sa stiu ce, dar s-a ridicat... si probabil ca nu aveam sa-l mai vad niciodata.
Atunci m-am ridicat, am scos o coala alba din blocul de desen si am inceput sa schitez acei ochi perfecti... priveau in gol si nu pe mine, iar dupa asta, randurile au inceput sa curga de la sine...
Asa a inceput totul, si avea sa fie prima zi a unei povesti din iulie...

[Miss Serenity]

Day 1:


Ningea cu putere de doua zile fara oprire, iar circulatia era practic blocata. De mult nu mai fusese o iarna atat de grea si parca totusi atat de frumoasa prin splendoarea in care totul ti se infatisa intr-un alb imaculat... pacat ca putea fi admirat doar din interior... dar era si asta o placere. Sa stai la focul placut al semineului cu o cana de ciocolata fierbinte, citind o carte in timp ce zgomotul placut al lemnelor ce trosnesc sub influenta focului iti incanta auzul... privind uneori la fulgii de zapada ce se pierd in oceanul alb ce parea sa cuprinda acum intreg New Yorkul.
O bataie scurta se auzi in usa si ii readuse pe cei doi la viata.
- Ma duc sa vad cine e...
- Cam tarziu pentru vizite.
Constatarea lui de final era ca si o aprobare fata de intentia ei de a-l parasi chiar si pentru cateva minute, desi ii displacea ideea de a intrerupe acea atmosfera in care se pierdusera pret de cateva ore.
Fata deschise usa dar spre surpinderea ei, nimeni nu se afla acolo. Si totusi, cineva sunase. Probabil o gluma proasta, vreun strengar ce nu avea alta activitate la ora aceea. Dar inainte sa se intoarca in living, observa pe omatul din fata usii o scrisoare ce parea sa nu aibe niciun emitator, nicio data, niciun insemn... doar numele destinatarului, sau cel putin banuia numele acelui destinatar caci pe plic scria doar: Proprietarului acestei case, iar Mat era singurul proprietar de drept din ultimii zece ani.
Tanara ridica scrisoarea si o invarti pe toate partile dar nu gasi nimic altceva. Nu ii statea in fire sa ii incalce intimitatea asa ca se multumi sa afiseze o expresie uimita si oarecum nesigura dupa care se intoarse in incapere.
- Deci? Cine era?
- Nu stiu... dar a lasat o scrisoare... probabil pentru tine.
- Probabil?
Tanarul privi la fel de uimit ca si fata micul obiect ce le perturbase linistea din acea seara pana atunci perfecta.
-Ma duc sa mai fac niste ciocolata calda... revin.
O privi pret de cateva secunde cum se departa gratios, cu pasul ei lin, intiparindu-si pentru a nu stiu cata oara imaginea parului ei negru usor incalcit ce ii acoperea intreg spatele. Zambi nostalgic, dupa care reveni la realitate si deschise scrisoarea.

" Mi-ar fi placut sa stiu de ce erai atat de trist. Te-am urmarit pret de cateva minute si am incercat sa vad ceva in privirea ta, dar tot ce am putut simti a fost deziluzia. Pacat, ai niste ochi foarte frumosi... am simtit de atunci o conexiune ciudata, iar ochii tai... fara sa vreau mana mea a inceput sa-i creioneze singura. Am privit mult timp acel desen sa stii... pentru ca atunci nu stiam daca aveam sa te mai vad vreodata. Si cand am scris asta, care trebuie sa recunosc, la inceput a fost doar o pagina de jurnal, am simtit cum renasc. Mi-am dorit intotdeauna sa cunosc pe cineva ca tine, stiu ca suna aiurea... doamne parca vorbesc singura, dar daca vei citi vreodata aceste randuri, sa sti ca pentru prima data cineva mi-a adus zambetul pe buze... Oare esti sportiv? Sa stii ca am incercat sa ma imaginez langa tine... am arata tare bine, dar tu nu ai de unde sa stii asta pentru ca probabil nu m-ai observat. Oricum... azi mi-am pus o dorinta... vreau sa te revad.
July... Somewhere in July... nimic mai mult..."

- Deci? Ai descoperit cine era misteriosul destinatar?
Se intorsese repede si acum parea putin amuzata... daca ar fi stiut el ca motivul era tocmai expresia fetei lui.
- Aaaa... nu, cred ca nu inteleg nimic, nu are nume, nu spune ceva concret... doar niste tampenii si o schita cu niste ochi... cred ca sunt ai mei.
Atmosfera reveni la normal in momentul in care cei doi izbucnira in hohote de ras, iar scrisoarea cu pricina se pierdu printre resturile de lucruri nefolositoare... un sarut lung, o cana de ciocolata calda si totul era ca la inceput. Ar fi putut trai asa o vesnicie... simteau ca aveau sa traiasca asa o vesnicie.
- Sunt obosita, o sa te astept in dormitor... asta daca o sa mai pot sa astept caci dupa o zi ca asta, am nevoie de mult somn. Noapte buna!
- Noapte buna iubito... te prind din urma.
O privi din nou cum paraseste incaperea dupa care zambi inca o data amuzat. Se ridica si se indrepta catre biroul din camera alaturata. Devenise ca o traditie, seara inainte de culcare, sa insemneze tot intr-un jurnal... nu stia de ce face asta, dar simtea ca asa trebuie sa fie... iar ea simtea mereu ca trebuie sa-l lase singur cu gandurile sale. Poate ca asta era motivul pentru care o iubea atat de mult. Il intelegea perfect fara sa intrebe nimic... stia parca de la inceput tot.

" Asta a fost o zi ciudata. Pentru prima data nu m-a deranjat ca nu am reusit sa ajung la birou, dar cu vremea de afara cred ca si maine va fi la fel. Nu a mai nins niciodata atat de mult, dar trebuie sa recunosc ca este chiar frumos. Cu ocazia asta nici Judith nu a mai plecat la filmarea aia. Cred ca aveam nevoie sa mai petrecem timp unul cu celalalt. Am simtit-o din nou aproape de mine, ca atunci cand amandoi nu aveam nicio grija. Clar trebuie sa ne programam o vacanta lunga... poate o a doua luna de miere, inainte ca amandoi sa fim ingropati in proiecte si sa uitam practic de noi. Cred ca asta ar cam fi tot... a da. Ar mai fi si scrisoarea aia. Ce chestie ciudata..."


Se departa de birou imediat ce incuie caietul intr-un sertar cu gandul de a o mai prinde pe Judith treaza... dar nu a fost sa fie.
Fata deja dormea cand el intra in camera. Acum trebuia sa se multumeasca doar ca gandul de a o tine in brate.

[Red Baron]

Am citit ce-ai scris...mi-a placut foarte mult. Nu o sa te corectez pentru ca nu imi sta in fire si in plus ai doar cateva mici greseli. E foarte interesant si misterios inceputul, chiar mi-a trezit curiozitate. Oricum imi place cum descrii, cum evolueaza naratiunea, totul e natural.
O sa astept sa vad cum evolueaza ficul!
Bafta la scris in continuare

[Abbeh.]

Nu am să critic şi probabil nici comentariul meu nu va fii prea lung, însă mi-a plăcut foarte mult ce ai scris, aşa că vreau să-ţi las un micuţ comentariu.
Îmi place misterul în care e învăluit totul până acum şi, sincer, e primul fic din ultimul timp care a reuşit să mă captiveze încă de la prolog. Cred că va fii ceva cu totul şi cu totul deosebit, diferit de tot ce-am citit până acum. Îmi place mult cum descrii, nu am mai citit de secole ceva scris la persoana a treia şi-mi place mult. Greşeli nu am văzut, dar, de fapt, nici nu am stat să mă uit după ele, pentru că am fost capitvată de idee. Personajele par foarte interesante, îmi place că le-ai făcut ceva mai mari şi nu doar nişte adolescenţi sau tineri. (:
Aştept următorul capitol, sper să vii repede cu el.
Spor la scris ! >:D<

[Miss Serenity]

Va multumesc frumos pentru comentarii si sper ca in continuare sa va placa ceea ce cititi. Am incercat sa fac o poveste mai aproape de realitate si sper sa imi si iasa... daca vor fi greseli imi cer scuze... eu incerc sa recitesc mereu si sa recorectez... dar chiar si asa e posibil sa-mi scape una sau doua. Oricum aici este continuarea:


Day 2:

Noaptea trecuse pe nesimtite, iar dimineata se anunta la fel de frumoasa ca si cea de ieri. Cel putin asta fusese primul gand al lui Mat cand isi vazu iubita strecurandu-se usor prin camera, atenta sa nu-l trezeasca. Era frumoas sa o priveasca mai ales cand ea credea ca doarme. Era atat de slabuta si firava incat parca plutea cand se deplasa dintr-un colt al incaperii in celalalt incercand sa isi gaseasca lucrurile. Nu fusese niciodata prea ordonata, dar asta facea parte din farmecul ei. Erau casatoriti de doi ani de zile si nici acum nu se plictisea sa "stranga" dupa ea... nu ca ar fi avut prea multe si uneori era chiar amuzant sa gaseasca o bluza sau un sutien pe undeva pe langa draperii... defapt il facea sa-si aduca aminte cum ajunsesera acolo... Surase nevinovat la gandul ca avea si el o oarecare vina in "dezordinea" ei. Stia ca primul lucru pe care il facea era sa se trezeasca inaintea lui si in timp ce pornea filtrul de cafea avea sa-si faca un dus, dupa care probabil va imbraca in fuga una din camasile lui si il va astepta in bucatarie cu parul incalcit ca in fiecare dimineata, cerandu-si scuze ca inca nu avusese timp sa-l aranjeze.
"Daca ar fi stiut ea ca atunci o iubeam cel mai mult..."
Probabil ca se gandea ca e frumoasa numai cand filmeaza, in hainele alea sofisticate, cu un machiaj imecabil si o coafura de invidiat... toate detaliile puse la punct. Asa am cunoscut-o cand filma in rolul unei aristocrate din anii '20. Corsetul rochiei ii punea in evidenta sanii, ii sublinia talia perfecta, si desi credeam ca rochia aceea o facea superba, aveam sa descopar cu timpul ca in spatele faldurilor lungi corpul ei se completa perfect... nu prea avea defecte. Sunt barbat, normal ca ma uit la aspect... nu m-as vedea niciodata iesind cu vreo stramba, am iubit si iubesc frumosul... imi place femeia firava, supla, dar cu forme evidente... vreau sa stiu ce am langa mine si sa fiu sigur ca toti ma invidiaza pentru asta. A fost candidata perfecta inca din prima zi. Privirea aroganta o prindea bine... desi aveam sa descopar ca in realitate era dulce si sensibila... ce actrita buna. Uneori am senzatia ca si cu mine joaca un rol, niciodata nu stiu cand e nevasta mea sau cand e pur si simplu o pustoaica rasfatata pe care inca incerc sa o cuceresc. O si trebuie sa fac asta in fiecare zi daca nu vreau sa o pierd. Nu intamplator am primit acel proiect acum doi ani... sa proiectez o cladire destinata filmarilor medievale... asta da provocare. De cand terminasem arhitectura niciodata nu primisem o asemenea oferta. Si oferta aia mi-a schimbat viata.
Gandurile lui zburasera aiurea probabil vreo zece minute, caci in momentul in care realitatea deveni din ce in ce mai palpabila observa ca nu se auzeau nici apa dusului, nici filtrul de cafea... destul de ciudat.
Se ridica oarecum greoi si intra in bucatarie... nimeni... nimic. Porni singur filtrul de cafea dupa care se indrepta catre baie... nicio miscare.
- Judith?
Era evindent ca se afla singur in casa... dar cum?
Se grabi sa isi gaseasca telefonul, dupa care o suna.
- Hei... scuze ca am plecat asa... trebuie sa ajung la o sedinta foto. Imi pare rau nu pot sa vorbesc, te sarut...
- Te sarut si eu...
Dar probabil ca ea nu mai prinsese finalul conversatiei.
Era oarecum ciudat... se asteptase sa fie din nou singuri... nu-si aducea aminte ca ea sa fi pomenit de vreo sedinta, dar faptul era deja consumat. Se parea ca isi va petrece aceasta zi singur.
Se indrepta spre bucatarie si dupa ce isi turna o cana de cafea se duse la birou. Din moment ce nu avea nimic mai bun de facut, putea lucra in liniste la ultimul sau proiect.
Adesea se cufunda in munca si nu mai realiza orele ce se scurgeau asa ca soneria de la intrare il facu sa tresara.
- Doamne... e deja patru? nu pot sa cred... defapt acum imi dau seama si ca mi-e foame. Sau poate ca ar trebui sa o astept pe Judith... sunt sigura ca nici ea nu a mancat nimic pana acum.
Se ridica din scaunul urias si se indrepta catre usa.
- Nimeni...
Dar privirea lui cazu pe scrisoarea din fata casei, lasandu-l mult mai socat decat prima data. Banuia deja ce fel de scrisoare e... si oarecum nu-i venea sa o deschida... daca cineva avea chef de glume proaste putea foarte bine sa inceteze.
Lua scrisoarea oarecum nervos si o desfacu in fata usii.


"Nu-mi vine sa cred... iti jur ca nu-mi vine sa cred. Daca pana acum am crezut ca e un miracol sa te intalnesc, acum stiu sigur ca e un semn de la Dumnezeu ca nu trebuie sa te las sa dispari din viata mea, altfel nu te-as fi intalnit in urmatoarea zi si chiar in acelasi loc. Bine de acum incolo nu pot sa mai merg la noroc... daca Dumnezeu a vrut sa ne vedem din nou, inseamna ca de acum inainte trebuie sa fac tot posibilul sa nu dispari din viata mea. Sunt atat de fericita incat mi-e greu sa ma exprim chiar si in scris... dar ce sa mai zic de cuvinte. Poate ca ma bucur ca nu trebuie sa-ti spun toate astea fata in fata. As intra in pamant. Ahh... am visat prea mult si vad ca te pregatesti sa pleci... dar nu... de data asta nu... voi veni cu tine... cu siguranta de acum incolo voi fi umbra ta. Iti promit ca o sa fiu fidela si nimeni nu te va iubi cum te iubesc eu... sa sti... nu sunt nebuna... sunt doar indragostita... esti special. Si eu sunt speciala. O sa vezi... da o sa vezi... o sa fie bine.
July... Somewhere in July... nimic mai mult..."

Mat scapa scrisoarea stupefiat. Nu intelegea nimic. Ce erau cu toate scrisorile astea. Cine era tipa care pretindea ca-l cunoaste... defapt nici macar nu-l cunoaste...
- Doamne ce oameni... in ziua de azi hartuirea atinge cote nelimitate. Sper doar sa fie o gluma proasta si sa inceteze cat mai curand. Stiu cum se simtea Judith cand primea scrisori de la fani infocati iar eu ma prefaceam ca nu le dau importanta... cu siguranta nu vreau sa treaca prin asa ceva din cauza unor tampenii.
- Hei... daca stiam ca ma astepti la usa ma grabeam...
Nu apuca sa-i raspunda caci un sarut lung lua locul oricarei conversatii... si era mult mai bine asa.
- S-a intamplat ceva?
Mat mototoli scrisoare si o baga discret in buzunar dupa care o lua in brate.
- Mi-era dor de tine... de ce ai disparut asa?
Probabil ca aceasta conversatie continua, dar pana si ei stiau ca nu-i intereseaza prea mult... le era foame... si nu neaparat de mancare.
Fusese o zi lunga, iar seara se anunta superba din toate punctele de vedere, atat de frumoasa, incat pentru prima data din ultimii zece ani, Mat uita sa-si mai faca insemnarile zilnice... dar probabil ca ceea ce facuse in schimb ii provocase o placere mult mai mare.

[Abbeh.]

Oh, nu m-am putut abţine să nu-ţi las încă un comentariu. Ce m-am bucurat când am văzut că ai pus şi continuare ! Nici nu ai idee, crăpam de curiozitate să văd ce se mai întâmplă.
Abia aştept să se întâlnească cei doi ... adică Mat şi fata-a-cărui-nume-încă-nu-l-ştiu, deşi trebuie să recunosc că-mi place tare mult treaba asta cu scrisorile şi faptul că ficul e slice of life şi nu sf/vampiroizi sau mai ştiu eu ce. :]] Abia aştept să văd ce-o să se mai întâmple, deşi trebuie să recunosc că nu ştiu la ce să mă aştept. Mat se înţelege bine cu Judith, o iubeşte şi toate cele, însă sper că va fii ceva şi cu străina. Oh, deja aberez.
Spor la scris, promit că trec pe aici şi după următorul capitol ! >:D<

[Red Baron]

Ti-am citit continuare...
Apreciez ca in ficul tau nu este vorba de inca o relatie adolescentina si astfel e pe gustul meu. Am trecut de varsta la care apreciam astfel de ficuri.
Imi place ca este original, ca povestea este inconjurata de mister si ca nu pot sa-mi dau seama ce urmeaza... Interesanta povestea cu scrisorile, da atata suspans ficului.
Aparent, Mat are tot ce isi poate dori... sunt curioasa daca va dori si mai mult...
Intr-adevar se observa ca personajele vor sa fie cat mai realiste, e evident din gandurile pe care le au. Imi place ca nu doresti sa-i faci supraoameni, cu calitati duse la maxim... Mat si Judith sunt un cuplu frumos, cel putin momentan, insa normal.
Bafta in continuare la scris!

[Akane Hime]

Hey, hey. Ti-am gasit un fic si sa sti ca a fost accidental.
Sa sti ca imi place, chiar daca ai numa doua capitole. Ai mult mister, sa sti.
Sunt curioasa daca Mat v-a face ceva sau o sa ignore scrisoriile misterioasa. Numa tu sti!
Iti urez spor la scris si sa ma anunti cand pui next-ul!
Pupici!!

Ja ne

[Miss Serenity]

Va multumesc frumos pentru ca cititi si de asemenea multumesc frumos si celor care mi-au lasat comentarii.. ma bucur sa vad ca ideea mea va atrage intr-o oarecare masura si ma face sa continui povestea... asa ca... cu o mica intarziere... aici este continuarea.



Day 3:


Ca de obicei, ea era prima care se trezea. Actoria o invatase ca indiferent de program, trebuie sa se scoale in fiecare zi la aceeasi ora pentru a nu-si da organismul peste cap, iar asta era valabil si in cazul orelor de somn.
Se apucase sa stranga putin prin casa... Mat inca isi aducea aminte de ziua in care Judith renuntase la menajera crezand ca se poate descurca singura cu totul. Bineinteles, el stia ca e doar o ambitie prosteasca de-a ei, asa ca menajera venea de fieare data cand ea lipsea si facea intradevar curatenie... iar Judith ramanea mereu ferecita crezand ca poate sa intretina singura o casa uriasa... care oricum nu se murdarea niciodata in opinia ei.
Stia sa programeze masina de spalat si era o bucatareasa extraordinara... asta nu ii putea reprosa. Iubea sa gateasca... bine, mancaruri fara calorii si alte cele, dar aprecia ca avea grija ca ei sa traiasca in cel mai sanatos mod cu putinta. Poate doar un copil i-ar fi facut fericiti, dar Mat stia ca Judith era impotriva acestui lucru. Discutasera despre posibilitatea de a adopta un copil, dar ea nu ar fi acceptat niciodata sa ramana insarcinata. Aici gresea mult, caci isi inchipuia ca nu va mai fi la fel de frumoasa. Mat ii propusese chiar sa vorbeasca cu cativa esteticieni care sa-i readuca corpul la forma initiala imediat dupa nastere, dar nimic nu ar fi putut-o convinge... putem spune ca dezvoltase chiar o obsesie pentru aspectul fizic... niciun rid, nicio vergetura, nicio urma de celulita, niciun colacel, niciun cos... parca si alunitele erau puse in locuri atent selectate. Nu se vopsise niciodata... meseria nu-i permitea sa faca schimbari bruste cu propriul corp...de cand se stia avea parul lung si negru.
Mat invatase sa-i iubeasca absurditatile cu toate ca si-ar fi dorit un copil... dar in sinea lui recunostea ca ar fi ramas dezamagit daca ea nu ar mai fi la fel de "perfecta" si uneori se ingrozea si el la gandul posibilei lui reactii suferite in urma unei transformari a lui Judith... probabil ca cel mai bine pentru ei era ca ea sa ramana la fel... cel putin pentru inca zece ani de acum incolo... asta sigur i-ar fi linistit.
Nu era un obsedat ce statea cu ea doar pentru aspectul fizic... dar era totusi o parte importanta, plus ca simtea ca in ziua in care ea nu ar mai fi atragatoare, mariajul lor s-ar sfarsi.
Reusise si el sa se trezeasca pe la ora unsprezece, caci mirosul salatei cu ton il vrajise complet.
Mancasera linistiti... dar o simti tacuta pe parcursul intregii zile. Simtea ca are ceva pe suflet, dar nu stia cum sa o abordeze asa ca prefera sa lase lucrurile sa treaca de la sine. Poate avea doar o pasa proasta...
Ziua decursese fara vreun eveniment special, pana in momentul in care soneria de la intrare se auzi din nou.
Amandoi isi indreptara privirile catre usa, fiecare presimtind in sinea lui cine era...
Judith fu prima care parasi incaperea fara sa scoata un sunet, in timp ce Mat se apropie nervos de usa.
Nimeni... dar stia deja asta.
Lua furios plicul din fata casei si imediat ce ajunse pe canapea il deschise:


"Stii ca ieri te-am urmarit? Nu, nu ai de unde sa stii prostutule... dar iti spun eu acum dragul meu Mat... da asa te cheama, Mat... cel putin asa ti-a spus lungana aia care te astepta in fata cofetariei. Nu stiam ca iti plac brunetele... judecand dupa faptul ca si tu esti brunet m-am gandit ca te atrage exact opusul... poate o blonda frumoasa ti-ar lasa o alta impresia. In fine, nu vreau sa-ti irosesc timpul cu asta. Cred ca te intrebi cum ma cheama... ti-as spune serios, dar nu acum... o sa stric surpriza. Banuiesc ca-ti plac surprizele. Oricum, un prieten de-al meu te-a urmarit si acum stiu unde stai... pot sa vin sa te veghez cand dormi...
July... Somewhere in July... nimic mai mult... "


Primul instinct fu sa arunce scrisoarea in foc, dar privirea lui Judith il tintui pe canapea.
- Deci, ce mai face amica ta?
- Ce amica Judith... nu stiu despre ce vorbesti.
- Pare sa te caute zilnic.
- Iti jur... e a doua oara cand se intampla si sper sa fie si ultima data. Nu stiu cine e obsedata asta, sau poate ca e cineva din presa... naiba stie, poate cineva vrea sa creeze o poveste in jurul tau.
- Ei bine... oricine ar fi, se pare ca reuseste... pentru ca in doi ani nu m-ai mintit niciodata... sau cel putin asta credeam eu.
Il privi oarecum dezamagita lasandu-l sa traga singur concluziile din spatele cuvintelor ei, iar atunci cand el incerca sa o ia in brate, ea riposta.
- Iubito nu te-am mintit niciodata...
- Nu pune mana pe mine... Daca nu stii cine e tipa asta, atunci de ce ma minti?
Exact in acel moment Judith ii arunca in fata scrisoarea mototolita din ziua anterioara.
Amandoi o privira exasperati dupa care Mat isi trecu mainile prin par si se prabusi pe canapea.
- Imi pare rau... nu am vrut sa te necajesc... eu doar...
Dar replica lui oarecum sincera si plina de regret fu oprita de izbucnirea necontrolata a fetei care acum tipa fara nicio noima.
- Iti pare rau? Iti pare rau de ce? Nu o cunosti? Pai tipa asta iti spune aici cat e de indragostita si nu stiu ce... scuza-ma dar am cunoscut si eu o gramada de femei la viata mea... si stii cum e treaba? Nimeni nu se indragosteste fara vreun motiv... defapt...
Ar fi putut continua asa la nesfarsit dar Mat incerca inca o data sa o linsiteasca.
- Calmeaza-te... ti-am spus ca nu stiu despre ce e vorba.
Dar nici de data aceasta se parea ca fata nu doreste sa-l lase sa o ia in brate.
- Nu ma calmez deloc. Daca nu incetezi cu chestiile astea...
- Daca nu incetez cu ce Judith... ce fac eu... ce o sa faci tu?
Acum el era cel care tipa si astepta un raspuns din pareta iubitei lui.
- Sti ceva... cred ca mi-am adus aminte ca Delia m-a rugat sa dorm la ea!
Aruncase aceste cuvinte cu o ura vadita lasandu-l fara nicio replica, astfel ca tot ce ii mai ramase de facut fu sa o priveasca cum se schimba si paraseste casa furioasa fara nicio explicatie suplimentara.
- Nebuno... daca as fi actionat eu asa cand tu primeai scrisori zilnice de la "fanii" tai am fi fost de mult divortati!
Pacat ca ea nu mai era aici ca sa-i auda remarca, s-au sa incerce sa-l opreasca de la minunata idee de a-si torna cateva pahare de wiskey... cateva pahare care pana la lasarea noptii fura urmate de inca cateva pahare...

[Red Baron]

Tipa care ii trimite scrisorile, pare obsedata de el... Oricum el si cu Judith se potrivesc, insa cel putin din punctul meu de vedere in relatia lor lipseste sarea si piperul...
Judith e absurda, insa faptul ca e geloasa, demonstreaza ca il iubeste.
Abia astept sa apara tipa cu scrisorile, care baga zanzanie intre ei.
Judith e genul de femeie care vrea sa fie perfecta...
Bafta in continuare la scris!