Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Puterea elementelor

#1
dislcaimer : Nu dețin persoanjele Anna Vongrosberg și Oscar ce vor apărea în al treilea capitol și nu fac profit de pe urma acestora .


Așa ..... Acest fic este scris când aveam 8 ani adică în 2006 , așa că dacă seamănă cu un alt fic vă rog să nu mă condamnați . Acum l-am găsit într-un caiet mai vechi și m-am decis să îl postez pe acest site . Când comentați acest fic vă rog să luați seamă de vârsta pe care o aveam când l-am scris . Normal l-aș posta la original pentru că nu am copiat ideea și nici nu m-am inspirat de undeva , dar am folosit un personaj dintr-un joc așa că o să-l postez aici . Sper să vă placă .


Capitolul 1


Londra , Anglia


Ploioasa Londra . Undeva în centru se afla o casă mare și veche . Acolo locuia familia Nelson .
Andrea Nelson era o fată normală de 14 ani , sau cel puțin asta credea ea . În curând avea să împlinească minunata vârstă de 15 ani . Acum era vacanța de vară , deși era în penultima zi . Încă nu se gândise la ce liceu se va duce , dar părinții ei hotărâseră deja . În birou , aceștia discutau în absența fiicei lor .
- Deci s-a stabilit , da ?
- Da . Sper doar să fie de acord . Mă îndoiesc că se va duce fără a-i spune de ce am făcut alegerea asta .
- Bine zis . Este o fată inteligentă și interesată de propria soartă .
- Așa e . Mai e și încăpățânată , nu va renunța doar zicându-i că se va duce acolo , fără o explicație concretă și un motiv bun .
- Am venit acasă , mama și tata , se aude vocea lui Andrea care venea înspre birou.
Aceasta deschide ușa și intră înăuntru .
- Te-ai distrat , draga mea ?
- Da . May și Amy au fost și ele . Ne-am dus la noua pizzerie din mall , după care am mers la un magazin . Aveau niște haine foarte frumoase . Mi-am luat o jachetă din piele neagră , un pulover albastru cu guler și un tricou roz simplu . A , da , era să uit . Am mai mers și la un magazin cu încălțăminte de unde mi-am luat o pereche de cizme albe cu blană . Uite ce drăguțe sunt !
- Sunt foarte drăguțe , iubito .
- Și noi avem ceva să îți spunem .
- Spuneți .
- Am decis să te trimitem la un liceu din Luxemburg .
Pe chipul său vesel de culoarea piersicii se vedea acum uimirea și nesiguranța .
- Luxemburg ... ?
- Așa este . Este o țară mică , dar are multe licee bune .
- Și să renunț la toți prietenii mei de aici ?
- Puteți ține legătura prin telefon .
- Ba nu . Prieteniile de la distanță nu țin niciodată !
Andrea aleargă în camera ei plângând .
- Și acum ce facem ?
- Vom aștepta răspunsul ei . Este o fată bună , sunt sigură că va accepta într-un final .
În camera sa , Andrea stătea ghemuită pe un scaun moale și albastru . Lacrimile îi acoperiseră obrajii care acum aveau o culoare roșiatică . Părul ei castaniu și lung până la șold îi învelea corpul cel mic într-o " pătură " .
Era ora cinci după amiaza și cerul era întunecat . Ploua iar Luna se chinuia să răsară de după norii negri și grei . Aceasta nu apăruse complet .
Ea se uită pe geam în timp ce se gândea dacă să se ducă la liceul adus în vorbă de părinții ei și să își lase prietenii sau să rămână alături de prieteni la un liceu mai prost decât cel din Luxemburg . Trebuia să ia o decizie bine gândită și calculată , în fond , viitorul ei era la mijloc .
Dacă se gândea la binele ei , s-ar fi dus acolo . Dar , dacă se gândea la prietenii pe care i-ar lăsa în urmă , vroia să rămână aici . Singura întrebare era dacă să aleagă binele ei sau prietenia . Nu se putea decide , era cea mai grea decizie pe care a trebuit vreodată să o ia .
Pe neașteptate , telefonul ei mobil a început să sune . Avea un telefon de un albastru deschis și taste argintii . Persoana care o sunase era cea mai buna prietenă a ei , May . Aceasta răspunde la telefon .
- Hei , ce mai faci ? Sunt eu , May !
- Bună ...
- Ce s-a întâmplat ?
- Nimic .
- Spune care e faza cu tine . Îmi dau seama din vocea ta că ceva nu e în regulă .
- Absolut nimic . Apropo , mă întrebam ... La ce liceu vei merge ?
- La unul de istorie . Ști că e singura materie la care mă pricep .
- Aha ...
- Dar tu ? Vei merge la filosofie ?
- Nu știu .
- Cum așa ? Ce , nu-mi spune că încă nu te-ai decis .
- Nu e vorba de asta . Părinții mei vor să mă trimită la un liceu din Ruckstemburg .
- Ruckstemburg ? Nu există o țară sau un oraș cu numele ăsta . Poate vrei să zici Luxemburg .
- Da , acolo . Ce părere ai ?
- Luxemburg ... Au niște școli foarte bune și sigur vei ajunge cineva dacă mergi la o școală sau un liceu de acolo . Nu oricine intră la un liceu de acolo . Eu nu am reușit să intru acolo , deși mi-ar fi plăcut foarte mult . Ești tare norocoasă . Te sfătuiesc să te duci .
- Dar nu vreau să îmi pierd prietenii .
- Și tu acum ! Vom păstra legătura .
- Chiar crezi că vom putea ?
- Desigur ! Acum nu mai plânge și du-te sa le spui că vei merge !
- Mulțumesc mult , May !
- Cu plăcere . Pa-pa și drum bun .
- Pa-pa .
Andrea închide telefonul și se îndreaptă spre biroul părinților ei .
- M-am decis . Voi merge la acel liceu .
- Așa , fata mea . Ne bucurăm că ai luat decizia asta .
- Trenul pleacă mâine la ora patru dimineața . Încă mai ai timp ca să îți faci bagajul și să te pregătești .
- Mă duc acum .
Ea se duce în camera ei ți își face bagajul . În acea seară s-a culcat devreme , la ora opt , ca se se poată trezi .
Era ora trei dimineața când s-a trezit . S-a dus la baie ca să se pregătească . Baia era minunată , avea faianță albastră și o cadă mare . Oglinda era și ea pe măsură , era mare și puteai vedea toată baia prin ea . Ea își aranjează părul , se spală pe dinți , se spală pe fată și iese din baie . Bagajul era pregătit din seara anterioară . Hainele la fel . Tot ce mai avea de făcut era să se îmbrace . Se îmbracă și este gata de plecare .
A ajuns în gară la ora trei și cincizeci de minute dimineața , cu zece minute înainte de plecarea trenului . Gara avea pereții vopsiți în galben deschis , iar podeaua era făcută din ciment , ceea ce înseamnă ca era gri deschis și avea modele .
Călătorea cu trenul Star-14 . Avea plecarea de la linia doi . Ea se uită la ceas și observă că mai are la dispoziție șase minute ca să ajungă pe linie .
În două minute ajunge pe linie , iar trenul aștepta acolo anunțând că trenul va pleca peste patru minute . Trenul era albastru , avea o stea alba pe el și două dungi albe . Andrea se urcă și se așează pe locul ei de pe bilet , compartimentul 2 scaunul 78 .
S-a terminat așteptarea . Star-14 porni către Luxemburg cu o viteza inimaginabilă .



Acesta este capitolul . Aștept orice fel de critică .
Și știu că dialogul este sec și că descrierea mai lasă de dorit , dar aveam 8 ani , la ce vă așteptați X_X .
Va rog, nu-i lasati sa moara!



[Imagine: cuZv.gif]
[Imagine: 3MiK.gif]
[Imagine: BvWd.gif]
[Imagine: QrLB.gif]
[Imagine: v1oJ.gif]

#2
Preety cute ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................
Omae no mono wa ore no mono . Ore no mono wa ore no mono . 19 10

#3
arigato onee-chan :X :* aishiteru :* acum voi pune încă un capitol :D


Capitolul 2


Delhi , India

În palatul regal totul era ca de obicei . Prințesa Sajani avea parte de ora ei zilnică de îmfrumusețare . În sala tronului , regele și regina discutau despre o posibilă mutare a prințesei .
- Chiar crezi că e bine să o trimiți în Luxemburg ? Adică , vreau să zic , nu ar fi mai bine să rămână aici cu noi ?
- Crede-mă că nici eu nu vreau să fac asta , dar puterea ei va deveni incontrolabilă și o va distruge dacă nu o trimitem undeva unde să poată învăța să o controleze .
- Totuși , vreau să merg cu ea ...
- Vom fi despărțiți doar 4 ani plus că poatre veni în vacanțe să ne viziteze , și o avem și pe Jamillah , care ne va ajuta să trecem peste asta .
- Și Jamillah va suferi , nu cred că îi va plăcea să stea departe de sora ei . Are doar 8 ani și nu au mai fost despărțite până acum .
- Știu , dar nu putem face nimic în potriva puterii sale . Trebuie să ne gândim la siguranța ei , a fiicei noastre cea mare , Sajani .
- Ai dreptate ... Când o să îi spunem ?
- După ora de îmfrumusețare .
În camera lui Sajani , aceasta era aranjată de stiliștii ei personali . Părul ei moale , puțin ondulat careajungea până la abdomen și care avea o culoare gri deschis se pieptăna ușor și lin . Unii din cei mai mari designeri indieni îi croiau o nouă rochie .
Noua ei coroană de aur era încrustată cu rubine de formă triunghiulară de către fierarii regali . O artistă de make-up îi alegea machiajul pentru a doua zi , când urma să aibă loc o festivitate la care a fost invitată și familia regală .
Într-un final , i s-a ales ca și culoare portocaliul , pe când sora ei mai mică , Jamillah , avea purpuriul . Ochii mari și căprui ai lui Sajani studiau cu atenție tot ceea ce se întâmpla în camera sa albă , cu ajutorul oglinzii . Oglinda era , și aceasta , făcută din aur .
Unul dintre stiliști îi spune să se uite și să își spună părerea asupra felului în care i-a fost aranjat părul . Sajani a răspuns că e perfect . Deși era o prințesă , nu era foarte pretențioasă .
În același timp , un servitor a intrat spunându-i că regele și regina vor să îi vorbească . Ea a încuvințat din cap și se îndreptă spre sala tronului .
- M-ați chemat , mamă și tată ?
- Da . Vrem să vorbim despre ceva important .
- Ce este ?
- Ambii am fost de acord ca tu să mergi să studiezi la una din cele mai bune școli . Se află în Luxemburg .
Pe chipul ei care avea o culoare închisă se vede o expresie pe care nimeni nu a mai văzut-o .
- Nu prea știu ... Lăsați-mi vă rog puțin timp de gândire .
- Bine . Până diseară dorim un răspuns .
Sajani se întoarce în camera ei și se duce pe balcon . Jamillah vine și ea .
- Ce ți-au zis părinții ?
- Nimic , micuțo , nimic , spune ea încercând să ascundă durerea ce o purta în suflet .
- Hai , te rog , spune-mi .
- Jamillah , nu știu ce să fac ... Să te las oare singură ?
- Ce vrei să spui cu asta ?
- Vor să mă trimită la o școală din străinătate .
Jamillah își pleacă în jos capul . În ochii ei cei negri se vedea tristețea și confuzia . Părul ei șaten era răvășit .
- Să înțeleg că nu ai vrea .
- Ba da , dacă tu vrei , dute ! zice Jamillah cu un zâmbet fals pe față , care îi trăda nefericirea .
- Jamillah ... Ești foarte drăguță . Dar tot nu știu ce să fac .
- Dacă vrei , te poți duce . Nimeni nu te obligă să ramâi aici .
- Sigur te vei descurca ?
- Voi fi bine .
- Parcă aș ezita .. Totalul a tot ce am este aici . Tu , părinții , poprul mostru ... Nu pot renunța așa de ușor la voi .
- Știu asta . Dar trebuie să o faci .
- Voi fi plecată 4 ani . Dar poate voi veni în vacanțe .
- Mie îmi sună bine . Nu e ca și cum nu ne-ai vedea timp de 4 ani .
- Da , așa e ... Mă voi duce să le spun . Sau stai ... Amithi !
- Sunt aici , prințesă .
- Anunță-i te rog pe părinții mei că accept .
- Am înțeles .
În sala tronului , după aflarea veștii ..
- Chiar a acceptat ? Asta-i bine . Trebuie să pregătiți totul . Spune-le și celorlalti .
- Așa voi face . Dar când va pleca ?
- Mâine , după festivitate , când bagajele vor fi gata . Va pleca cu avionul ei personal . Să îi transmiți și ei asta .
Amithi pleacă și pregătirea începe .
A doua zi , festivitatea se termină rapid și bagajele sunt gata la ora doisprezece noaptea . Chiar dacă era o oră atât de înaintată , nimeni din oraș nu dormea , aceștia fiind adunați la locația avionului pentru a-și lua " la revedere " de la prințesă .
Ce-i drept , toată lumea o iubea . Asta este ironic pentru că numele ei , Sajani , înseamnă prea-iubită .
Când aceasta a ajuns , toată lumea i-a zis adio . A rămas profund mișcată . Își iubea poporul enorm de mult și vroia să le ofere o viață mai bună când va fi rândul ei la tron . Ambiția ei era de neclintit , iar dragostea sa era adevărată si puternică . O durea faptul că trebuia să plece .
Urma să trăiească o nouă viață , ca fiind o fată normală , nu o prințesă , deși în continuare rămânea una . Va cunoasțte oameni noi , care probabil îi vor deveni prieteni , lucru de care o prințesă nu se poate bucura sincer .
După ce și-a salutat poporul , s-a urcat în avionul său roșu cu dungi albe . S-a așezat pe unul dintre locuri , care erau toate evident , roșii . Avionul a pornit în timp ce aceasta se uita pe geam .



Acesta a fost capitolul . Sper să vă placă ^^ .
Va rog, nu-i lasati sa moara!



[Imagine: cuZv.gif]
[Imagine: 3MiK.gif]
[Imagine: BvWd.gif]
[Imagine: QrLB.gif]
[Imagine: v1oJ.gif]

#4
hei,hei,deci vad ca sunt prima care i-ti comenteaza.I-mi palce totul la cest acpitotl,mai ales mersi mult pentru ca mai facut printesa Michiyo-chan.Capitolul a fost fruos,desrere,naratiune,si ialog ai ,dar vezi ce faci cu dialogul,ca e cam sec in unele parti.Ciudat raud etot,poate te rintrebi de ce am zis asyta ei bine,pentru ca ai desris-o pe Sajani exact cum sunt eu cu adevarat,mi-a placut mult de tot episodula cesta te rog mult de tot adu repede si next-ul si voi pune eu o poza cumvreau sa arat eu,cu desrerea pe care ai facut-o tu:*:X:*:X:D:*:X:*

http://www.tellychakkar.com/y2k7/feb/14feb/zaara.jpg
Viata nu e mereu ceea ce ne dorim.
[Imagine: 686175405_303846.gif?4]

#5
Mulțumesc ^^ . Acum voi posta al 3-lea capitol :D .


Capitolul 3

Moscova , Rusia

Natalia Vongrosberg își facea liniștită și plictisită temele date de profesorul ei . Ea trăise toată viața în fabrica de roboți a mamei sale , Anna Vongrosberg .
Anna Vongrosberg era deținătoarea unui mare lanț de fabrici producătoare de roboți , și , în același timp , mama ei . Avea cam 30 de ani , părul scurt și ochii mari .
Talia ieșea rareori din fabrică , avea profesor la domiciliu , așa că nu fusese vreodată la o școală . Roboții erau cei ce făceau cumpărăturile . Pe scurt , nu avea de ce să iasă .
Aceasta avea părul argintiu și moale ca zăpada iar ochii îi erau albaștrii . Era mereu realistă și cu picioarele pe pământ . Se vedea că își petrece majoritatea timpului la calculator , din cauza cearcănelor .Dar ei nu îi păsa .
Ea era , deși avea 14 ani , o expertă în robotică , încă de la vârsta de 9 ani . Știa tot ce se putea ști despre calculatoare și roboți , ba chiar proiecta unii foarte buni . Îi întrecea și pe câțiva dintre cei mai buni roboticieni .
Din moment ce nu prea ieșea din casă , nu avea prea mulți prieteni , de fapt nu avea aproape deloc . Singurul și cel mai bun prieten al ei era Oscar , primul robot pe care îl proiectase și primul din fabrică ce a putut să vorbească . Toate aceste lucruri îl făceau foarte special , atât ca robot , cât și pentru Talia .
Camera ei era foarte ordonată , îngrijită și curată întotdeauna . Totul avea un loc al său . Pereții albi arătau de parcă ar fi fost proaspăt zugrăviți , iar podeaua făcută din lemn era , și ea , impecabilă . Ea îl vede pe Oscar venind către ea .
- Ce scri ?
- Temele .
Oscar era un robot făcut din metal care avea o pălărie albastră pe cap . Pe brațul său drept scria cu litere mari de tipar " Oscar " . Îl puteai recunoaște dintr-o mie .
- Vezi că doamna a zis să te duci imediat la ea .
- Ok .
Talia se ridică de pe scaun și se duce la mama ei . Fabrica era uriașă . Ea o ia pe coridorul cel lung din fabrică . Pentru a ajunge în biroul mamei sale , trebuia mai întâi să treacă prin toată fabrica , biroul mamei ei fiind în cea mai sudică parte a fabricii iar camera ei fiind în cea mai nordică parte . După un drum de 10 minute , aceasta ajunge .
- Spune , mamă .
- Natalia , zice mama ei pe un ton autoritar pe care aceasta îl cunoștea mai bine ca oricine și era obișnuită cu el .
- Da .
- Ce ai zice dacă te-ai duce la un liceu normal ? spune mama pe un ton dulce pe care Natalia nu îl mai auzise până acum .
- Păi , să merg la un liceu ... Bine .
Talia nu a ezitat nici o clipă . Își cunoștea mama și severitatea ei și știa că nu ar accepta un refuz , dar acum i se parea diferit . Pentru prima dată de când se știa , mama ei nu a mai vorbit cu ea pe tonul acela autoritar care parcă îți spunea " Ori ca mine ori deloc " . A simțit că mama ei într-adevăr ținea la ea .
- Când vei fi gata , să îl anunți pe Oscar . Te va duce el . Și vezi că a insistat să vină cu tine .
- Am înțeles .
Talia se întoarce în camera ei . Oscar o aștepta curios să afle răspunsul dat de ea .
- Te vei duce ?
Ea nu dă nici un răspuns și se apucă de bagaj . Oscar a înțeles că e de acord și s-a dus să pregatească locomotiva .
Ei sunt gata la 6 seara , și pornesc la drum .



Acesta a fost capitolul :D . Sper să vă placă , deși e foarte scurt ^^ .
Va rog, nu-i lasati sa moara!



[Imagine: cuZv.gif]
[Imagine: 3MiK.gif]
[Imagine: BvWd.gif]
[Imagine: QrLB.gif]
[Imagine: v1oJ.gif]

#6
au fost foarte interesante primele 3 capitole si abia astept sa postezi si urmatoarele capitole...si mi-am dat seama de ce la fiecare capitol incepi cu o tara noua,un oras nou si o fata noua:P
[Imagine: Moka6-1.png]



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Puterea unei femei DiamondZ 29 15.134 22-07-2011, 05:17 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Puterea visului Death Rose 3 3.743 18-02-2011, 05:59 PM
Ultimul răspuns: Amy :3
  Eu la puterea a 6 a !i! K o K o !i! 30 18.633 23-12-2009, 07:13 PM
Ultimul răspuns: Zuzu*lov3
  Puterea vointei ...:::sweetcandy:::... 13 8.912 26-05-2009, 07:02 PM
Ultimul răspuns: ...:::sweetcandy:::...


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)