Solutia finala

[Apathy]

in sfarsit am reusit sa termin urmatorul capitol... sper sa va placa desi calitatea lui nu prea se compara cu a celorlalte... sper sa ma criticati, aaa.. si daca nu aveti ce sa spuneti despre fic si va apucati sa scrieti cateva cuvinte de lauda sau sa va apucati sa scrieti despre viata mea personala sau personalitatea mea, sau sa va faceti reclama la diverse fic-uri mai bine va abtineti... bye... and hugs

Capitolul VII - Visul

Intr-o camera de dimensiuni reduse, zacea o fata. Era inca intinsa pe pat, inconjurata numai de intuneric. Linistea sfasietoare era spulberata de bataile ritmatice ale inimii si de scancetele inabusite, ce se auzeau din cand in cand. In ciuda abisului in care se afundase, visurile nu aveau nici o legatura cu realitatea. Se afla intr-o lume complet diferita. Era intr-o incapere alba insa, nu putea zari capatul in nici una dintre extremitati. Se roti, incercand sa vada o fiinta sau macar o pata de culoare in acel abis al monoculorii alb. Insa, nu realiza nimic in incercarea ei de evadare, de fapt inrautatise situatia caci acum isi simtea capul greu, iar nervozitatea ce se acumula din cauza disperarii, ii inrautatea starea de sanatate. Cazu din cauza ametelii pe podeaua alba si isi juli genunchiul stang si se zgarie la antebratul din partea opusa. Abia atunci realiza ca vestimentatia pe care o purta era formata doar dintr-o rochie alba, simpla, ce depasea cu putin zona genunchilor si se despica in zona sanilor, legandu-se de gat cu acele doua fasii de material, formand o funda minutios lucrata. Parul albastru cu nuante de verde ii inconjura pometii, cazand peste umeri si atingand podeaua, patata cu linii sangerii. Se ridica ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Nu simtea durerea fizica desi era constienta de hemoragie.
" De ce nu ma doare?" se intreba fata. Se uita curioasa la lichidul ce provenea din propriul trup, atingand rana de pe antebrat. Era o taietura mica , insa reusi sa absoarba cativa stropi pe un deget, pe care il duse la buza inferioara. Il linse cu limba, dar nu il savura. Isi schimonosi fata cand realiza gustul sarat ce ii provoca o stare de greata. Brusc o imagine incetosata ii trecu prin minte. Reprezenta o fata in semintuneric, cu un cutit in mana dreapta si o taietura adanca pe cealalta, din care se scurgea lichidul rosiatic. Facea aceleasi gesturi ca ea. Isi ducea degetul catre rana, insa acea fata savura gustul sarat.
"- D-de ce... de ce am facut asta? " murmura Yuka cand vazu imaginile sfasietoare ale copilariei sale.
Trecutul, amintirile, scopurile... toate ii disparusera din minte. Incerca sa isi aminteasca motivul ce a determinat-o sa recurga la acel gest, insa oricat de tare incerca, nu realiza absolut nimic. Mintea ii era complet avariata. Nu-si amintea inceputul si nu-si cunostea inca sfarsitul, totul era precum abisul imaculat in care se afla. Sentimentul de panica reaparu manifestandu-se printr-un tipat, ce sfasie tacerea mormantala. Sunetul rasuna in toate directiile, pana cand deveni o soapta abia auzita. Tipatul se stinse iar Yuka se mai linisti, desi teama continua sa creasca cu fiecare secunda ce trecea. Simti o briza usoara cum ii flutura cateva suvite. Temperatura scadea radical, iar vantul se intetea. Din tavanul infinit cadeau fulgi de zapada, fiecare avand diferite forme si marimi. In ciuda frigului, fata tremura, de fapt la fiecare atingere a micilor cristale albe, precum portelenul; ca sufletul aproape inexistent si sfasiat din cauza himerelor, ii este reintregit. Toate imaginile ii navalira in minte de la inceputul vietii sale, pana in prezent. Sentimentele pe care le nutreau fiintele umane izbucnira in sufletul sau, manifestandu-se la suprafata prin tipete de evadare si lacrimi. Nu isi mai putea controla propriul trup. Alerga inainte, incercand parca sa scape de toate amintirile. Nu mai privea in nici o directie, tinand ochii inchisi in speranta de a se desprinde de realitatea crancena.
"De ce plangi Yuka?"
O voce pe care o mai auzise isi facu aparitia. Se inspaimanta la auzul ei si alerga din ce in ce mai repede exact catre directia din care se auzise. Ii era teama insa, vroia sa stie cine era acea persoana a carui voce o cunostea atat de bine, dar nu reusea sa refaca imaginea acelei fiinte in mintea sa.
"- Vino.. vreau sa te mai vad inca o data...", grai vocea blanda si calma, iar fata observa la cativa zeci de metri departare, trupul unui barbat, sau cel putin asa credea ea.
"- Ma bucur sa te vad pentru ultima data Yuka", spuse Mark apropiindu-si spiritul, a ceea ce fusese inainte de accident.
- Mark! tipa Yuka alergand catre prietenul sau si incercand sa-l imbratiseze.
Insa cand il atinse, mainile ii trecura prin el. Era precum o iluzie.
- Mark de ce nu te pot atinge? Ce esti tu? Ce este locul asta? Ce se intampla aici?
Cu lacrimi in ochi ii puse toate intrebarile ce o framantau. Cand se mai calma si linistea reaparu, baiatul se uita in ochii ei indurerati si grai pe acelasi ton calm si linistitor.
- Totul e doar un vis, presupun ca ai vazut fragmentul din viata ta, cand te-ai taiat la vene si afara ningea. Fata dadu aprobator din cap, ascultandu-l cu mare atentie. Mark zambi si apoi continua.
- Apoi a inceput sa ninga...
Baiatul relata faptele intamplate pentru a fi sigur ca fata inca isi aminteste.
- Acestea trebuiau sa reconstituie amintirea ta. Insa, se pare ca tu consideri fulgii de zapada ca fiind izvorul tuturor amintirilor tale, iar cand acestia te-au atins memoria ti-a revenit. Initial trebuia sa-ti spun despre moartea mea inainte ca tu sa-ti amintesti despre lumea reala si sa para ca totul a fost un simplu vis, si nu un mod de comunicare intre cei morti si cei vii...
- Cum adica ,,sa-mi spui despre moartea ta" ? Ce vrei sa spui prin asta? intreba fata desi intelesese foarte clar despre ce vorbea.
Mark ii zambi din nou si ii relata cu lux de amanunte conversatia pe care a avut-o cu Hinako si felul in care a murit.
-Mark..., ingana Yuka iar lacrimile ii izvorara din nou din ochi.
- Te rog sa te calmezi... nu rezolvi nimic daca plangi. Eu sunt mort deja si nu ma poti readuce la viata daca vei ramane in aceasta stare de depresie. Adevaratul motiv pentru care sunt aici este ca, vreau sa-ti cer o favoare. Ti-am spus ca Hinako se afla in stare grava la spital si nu stiu sigur daca va supravietui. Insa, atata timp cat ea inca traieste, vreau sa ai grija de ea. Stiu ca iti va fi greu, avand in vedere cate ti-a facut dar, te rog indeplineste-mi aceasta ultima dorinta inainte sa plec pentru totdeauna.
Fata incuviinta din cap si nu scoase nici un sunet.
- Aaa... si inca ceva, promite-mi ca nu ai sa mai plangi orice ar fi. Nici pentru mine, nici pentru altcineva. Nimeni nu merita lacrimile tale...nu lasa pe nimeni sa te mai manipuleze. Nu iti mai face rau singura, caci durerea nu iti va rezolva problemele sufletesti. Traieste pentru tine si nimeni altcineva. Prietenii adevarati nu mai exista, asa ca nu m-ai incerca sa cauti alinarea in sufletul cuiva, caci toti te vor distruge intr-un final. Ai incredere numai in tine caci singuratatea e mai buna decat orice altceva. Ignoranta si indiferenta sunt sentimente mult mai rele decat antipatia directa, asa ca mai bine ii urasti pe oameni decat sa te comporti altfel cu ei...
Cu aceste cuvinte imaginea lui Mark deveni tot mai incetosata, disparand incetul cu incetul.
- Stai... nu pleca! Cum ma intorc la realitate? Mark te rog, nu ma parasi si tu!
- Trebuie sa ma intorc la judecata de apoi... s-ar putea sa ma intorc pe pamant in scurt timp daca am noroc, si sa ma reincarnez. Chiar daca nu imi voi mai aminti nimic din viata anterioara... Insa, dupa cate fapte am comis cand eram in viata cred ca ma vor trimite in iad. Poate am noroc si ma condamna doar la cateva secole de tortura. Oricum... sa ai grija de tine si sa nu-ti faci griji pentru mine. Tine minte.. e visul tau, e lumea ta, tu controlezi totul...
Mark disparu, iar Yuka ramase din nou singura, in propria ei lume.

[~angelino~]

Bravo! (Nu iti mai adresez niciun cuvant de lauda , pentru ca nu vrei..)
Am observat doar doua greseli de tastare :
1:Juli - julii
2:Simti - simtii
Naratiunea , descrierea , dialogul sunt perfecte. In rest no comment ! :P
Asteptam nextul , mai ales eu !
Ja ne :-H

[Jasmine]

Pai…fic-ul tau cam are de toate, unele chiar in abundenta! Sincer ceea ce iti lipseste actiunea…ai 7 capitole, si tot ce s-a intamplat suna cam asa:
Se taie o fata la vene. Sufera din dragoste.Sparge geamul si face dezastru in camera. Prietena ei o invita in club. Ea refuza. Prietena ei vine si o violeaza putin. Ea sta ca marioneta. Vine amicul ei si o salveaza. Pe drum face accident si moare, si in acelasi timp o baga pe panarama cealalta in spital. Prima fata il viseaza pe mort, si mortul ii cere sa aibe grija de cea de-a doua.Punct. Foarte interesant, dar mai ales, foarte emotionant, nu ?

Ai muuulta muulta descriere si atatea figuri de stil incat la un moment dat mi s-a facut rau. Ne ametesti atata, iti place sa te invarti in jurul cozii...dar la un moment dat devine plictisitor. Nu e nimic mai mult decat o poveste emo a unei panarame adolescente. Asa, si ? Ce atata drama ?

Jur ca-ti place mult sa dramatizezi Am observat ca mai in toate capitolele, ai facut ce ai facut, si tot in « abis » ai dat-o. In aproape fiecare capitol ai bagat conceptia asta.
Cand s-a taiat la mana ai descris si ai aberat pe tema asta pana la extrem ! Nu spun ca nu e bine sa folosesti figuri de stil, e excelent ! Dar tu le folosesti prea mult ! La un moment dat nici nu mai stii despre ce citesti !duh !
T e sfatuiesc s-o lasi mai moale cu figurile de stil, incearca sa folosesti si limbajul normal, ala de zi cu zi, te asigur ca nu e plictisitor. Mai multa actiune si mai putine figuri de stil, asta e sfatul meu.

A folosi un limbaj cu aspect strict si profund literar nu reprezinta un lucru rau. Cand il folosesti in exces si aiurea, deja induce cititorul in eroare.. De obicei descrierea mentine in primul rand suspansul ,tocmai de aceea , desi poate fi regasita oriunde, nu inseamna ca da neaparat bine. Totusi, in cazul de fata deja plictiseste cititorul.
Cand ai descris starea cu totul instabila a fetei in ultimul capitol, deja dadeai cititorului impresia ca nici tu nu mai stii ce ai scris acolo.Ai incercat sa redai o stare de depresie si chinuri intr-un limbaj mult prea elevat. Incearca sa te apropii mai mult de partea reala.

Acum, legat strict de ultimul capitol :

« Era intr-o incapere alba insa, nu putea zari capatul in nici una dintre extremitati. »

De fapt, capat = extremitate .

« Se ridica ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat »

Atentie la cacofonii .

« Era o taietura mica , insa reusi sa absoarba cativa stropi pe un deget, pe care il duse la buza inferioara. »

A absorbi inseamna a retine, a suge, a inghiti.Daca absorbea, nu mai putea sa-l ‘linga’ dup-aia, pentru ca s-ar fi aflat in interiorul pielii.

« Il linse cu limba, dar nu il savura. »

Ahem, cu ce altceva poti sa mai lingi ?

« Mintea ii era complet avariata. »

O avarie se refera la natura fizica. Altfel spus, cand spui despre ceva ca este avariat, te referi la un obiect, nu la psihic.

« ... totul era precum abisul imaculat in care se afla. »

‘abis’ si ‘imaculat’ nu prea au ce face in acelasi context. Spun asta in sensul in care abisul ori reprezinta o prapastie, un hau, etc. , ori, in cazul de fata, o parte mai profunda dintr-o situatie. Totusi, in nici unul din cazurile mentionate nu as atribui abisului insusirea de ‘imaculat’ , curat, fara pata.


« In ciuda frigului, fata tremura, de fapt la fiecare atingere a micilor cristale albe, precum portelenul... »

Cum adica tremura ‘in ciuda frigului ‘ ? Cred totusi ca tremuratul este un fenomen destul de intalnit ca efect al temperaturii scazute. Puteai folosi ‘in ciuda’ daca ai fi spus ‘In ciuda caldurii’ . Altfel nu prea are sens. Btw, vroiai sa scrii ‘portelanul’ .

«... ca sufletul aproape inexistent si sfasiat din cauza himerelor, ii este reintregit. »

Cine e reintregit ? Ai inceput cu marca unei comparatii , dar pe care cu cine ai comparat ? Makes no sense.

« Toate imaginile ii navalira in minte de la inceputul vietii sale, pana in prezent »

Aici probabil te refereai la faptul ca imaginile cuprindeau trecutul si prezentul . Dar asezarea in enunt spune ca sarmanei fete ii tot navalesc imagini in minte de ani buni incoa’ . Ar fi trebuit
« Toate imaginile , de la inceputul vietii sale pana in prezent , i-au navalit in minte »
Grija la asezare, intelesul se schimba foarte usor.

« Sentimentele pe care le nutreau fiintele umane izbucnira in sufletul sau, manifestandu-se la suprafata prin tipete de evadare si lacrimi. Nu isi mai putea controla propriul trup. Alerga inainte, incercand parca sa scape de toate amintirile. Nu mai privea in nici o directie, tinand ochii inchisi in speranta de a se desprinde de realitatea crancena. »

Ce face ba ? La un moment dat, toate sentimentele ce le simteau toate fiintele de pe Pamant s-au hotarat sa-i faca o vizita ? Then, la inceput ai zis ca se afla intr-o camera de dimensiuni reduse, pentru ca acum sa zici ca alearga inainte.La dimensiuni reduse, alergi in cercuri daca vrei, da’ inainte nu prea ai loc.Am asteptam sa mentionezi si de momentul in care a infipt un cap de perete, dar nu l-am vazut. Bun, trecem peste. Pana acum copilita asta s-a chinuit sa nu mai viseze, si ai zis ca e chinuita de himere, si acum spui ca incearca sa evadeze din realitate ? Ce fire nehotarata, nu-i de mirare ca are probleme.

« O voce pe care o mai auzise isi facu aparitia »

Tu vezi voci ?

« ...persoana a carui voce o cunostea atat de bine... »

Nu este nici un masculin, e ‘a carei voce’ .

« Insa cand il atinse, mainile ii trecura prin el. Era precum o iluzie. »

Daca i-au trecut mainile prin el, nu are cum sa-l fi atins. Chiar tu ai zis dup-aia : Mark de ce nu te pot atinge?

Zau, lumea in care se afla copila am observat ca e complicata. Descrierea ei o complica si mai mult, in special cand atribui unor lucruri insusiri aberante.Nu mai ‘deraia’ de la idee, ca ii iei si pe cititori dupa tine. Si nu mai folosi cuvinte mari acolo unde nu e cazul.Lasa iluziile, mentine suspansul numai unde este cazul, si concentreaza-te pe actiune. Altfel, bati pasul pe loc. Chiar si asa, te afli la un nivel bun comparativ cu prea multele cazuri dezastroase.
Mult noroc in continuare.

[Comanda onorata] .