Shadows and Dust [+16]

[ringingBells]

A/N:Mersi Yumina >:D<

Chapter fourteen: Blank eyes

Ma ascundeam de lume, simteam nevoia sa fiu singura. Sarutul cu Alex a fost gresit din mai multe puncte de vedere, el era cel mai bun prieten al meu din aceasta casa blestemata, nu puteam sa simt mai mult de atat pentru el, era frustrant, nu vroiam sa-l ranesc. I-am explicat dinou , mi-am cerut scuze pentru sperantele care le-am creat. Ce ma deranjeaza si mai mult este ca a acceptat pur si simplu asta , cu un zambet urias pe fata , numai rezistam . Acum prefer sa stau singura, nu ma mai simteam bine in compania nimanui, nici macar Stephenie nu reusea sa ma inveseleasca.

M-am imbracat repede cu o pereche de blugi negri si un bluzon albastru cu un imprimeu vesel, mi-am prins parul brunet intr-o coada , intr-o parte si am plecat sa ma plimb prin casa uriasa. Era dimineata, toata lumea dormea , cel putin asa credeam. Ma plimbam pe coridoarele lungi si intortocheate , simteam cum ma pierd, dar sincer nu prea imi pasa. Aveam o stare depresiva, ma simteam exclusa si aici. Am ramas socata cand am vazut usa catre curtea interioara deschisa, razele soarelui patrundeau usor in casa . Entuziasmata , am iesit afara. Aerul proaspat si usor umed imi invada corpul, uitasem cat de bine ma simteam in aer liber, cum ma plimbam de multe ori pe jos prin parc, fara nicio tinta. Cercetam cu privirea uriasa curte interioara, undeva dupa niste copacii se auzea cum o mingie se lovea puternic de asfalt, m-am apropiat curioasa si am observat un teren micut de basket si Darius care se juca acolo singur , parea foarte concentrat , asa ca m-am hotarat sa nu-l deranjez, m-am intors cu spatele, hotarata sa plec. Planurile mele au fost insa anulate de o lovitura puternica in cap, cu mingea de basket.
”AUU! Asta a durut!”
Baiatul blond a alergat spre mine cu o privire ingrijorata pe fata . M-a luat usor de umeri si ma privea foarte atent parca incercand sa gaseasca ceva gresit la mine.
”Te simti bine?”
”Da...sunt obisnuita.” am raspuns eu afisand un zambet.
Cel mai mult m-a surprins rasul lui , a inceput usor sa rada , toata fata s-a luminat, il facea sa fie de o mie de ori mai frumos doar simplul fapt ca zambea.

Noelene si Steph au intrat si ele in gradina si stateau si ne priveau dintr-un colt, am descoperit ca discutiile cu Darius ma faceau sa ma simt fericita, era o persoana foarte amuzanta cu toate ca personalitatea lui era invaluita in mister.
”Amee, Darius ... camera e gata , acum se trag la sorti trei oamenii care sa mearga sa o cerceteze..”
Darius a dat usor din cap si a plecat , lasandu-ma singura cu Steph si Noelene, care-mi zambeau cu subinteles. Nu intelegeam ce era cu ele, am dat indiferenta din umerii.
”Tu chiar vorbesti cu Darius?” intreba deodata Noelene.
”Da...de ce?”
”Wow, el a refuzat toate fetele din casa asta ...inclusiv pe mine si pe Krystal!” era atat de entuziasmata , de parca Darius era ca un fel de premiu pe care doar cele mai bune cuceritoare puteau sa-l aiba. Am pufnit usor, mi-se parea o prostie .
***
Bolul mic de cristal care parea atat vechi si de pretios avea inauntrul lui mai multe biletele albe, in interiorul carora erau scrise numele fiecarei persoane din aceasta casa. Daisuke invartea usor mana prin bol alegand trei biletele. Toti il priveam, unii emotionati, altii curiosi.
”Abby, Caleb si ...Amee” vocea lui neutra si accentul japonez rasunau destul de puternic in sufragerie, am zambit. Aveam un noroc ciudat, mereu aveam parte de aceste misiuni si chiar imi faceau placere. Caleb parea insa cel mai incantat, ca are si el in sfarsit parte de niste actiune. Darius mi-a dat harta si mi-a urat succes, insa eu nu aveam nici cea mai mica idee cum se citeste o harta, sunt total dezorientata de orice are legatura cu geografia sau orientare in spatiu. Noroc cu Caleb, care parea sa se descurce de minune, eu si Abby ne tineam dupa el , prin toate camerele bizare, unele erau pur si simplu goale , ma speriau.

Dupa cam o ora de cutreierat am ajuns in sfarsit in fata unei usii masive, din lemn negru. Caleb a deschis usor usa, lasand la vedere o camera mica si goala. Era vopsita intr-un alb stralucitor, inca mirosea a vopsea, cea ce m-a surpins. In mijlocul camerii trona un postament mare din marmura care parea adus din antichitate , iar pe el era asezat un pergament ingalbenit de timp, stateam intepenita , as fi vrut sa fac o miscare, dar eram hipnotizata de privelistea ciudata din fata mea.
”Ma duc eu sa iau pergamentul...”vocea subtire si timida a lui Abby m-a surprins, mi-am intors privirea spre ea si i-am zambiit usor cu coltul gurii.
”Esti sigura? Noi o sa fim chiar aici sa te ajutam” ii raspunse Caleb cu o privire destul de ingrijorata.
”Da, e mai bine asa. Am incredere in voi!” cu aceste ultime cuvinte blonda a intrat in incapere, cu pasi usori si inceti se apropia de postamentul de marmura. Mana ei alba a luat usor pergamentul si atunci totul s-a complicat. Un cutremur puternic a inceput, daramand bucati din pereti albi, aproape ca au lovit-o pe Abby. Am ridicat usor mainile in aer si am inceput sa controlez cutremurul dar era foarte greu si obositor, mi-am intors privirea spre Caleb.
”FUGI!”am tipat , aproape disperata. Trebuia sa o salveze pe Abby.

Viteza lui era cu adevart incredibila, am vazut doar umbra lui cum a luat-o pe fata in brate si a fugit cu ea inafara camerei care s-a daramat de tot. Cu o miscare din mana am inchis usa de la acea incapere blestemata si m-am apropiat de cei doi. Abby se tinea de el, avea lacrimi in ochii si parea foarte speriata, mi-a intins mana tremurand si mi-a inmanat pergamentul ala nenorocit pentru care isi riscase viata. Ma uitam uimita la ei , Caleb o tinea dragastos in brate , linistind-o , am zambit, dragostea din ochii lui era unul din cele mai frumoase lucruri din lume.

Dupa ce m-am trezit din visarea pe care mi-au provocato cei doi, m-am hotarat ca ar fi o idee destul de buna sa vad totusi ce scria pe aceea foaie. Am desfacut usor , inima imi batea mai tare din cauza emotiilor dar socul a fost mai mare decat m-as fi asteptat vreodata. Pergamentul era gol....