wow O_O
O să imi iei faţa la DOTM
dar nu asta voiam să îţi spun.. am o mică întrebare: tu mergi la şcoala de artă, sau le faci din proprie inspiraţie?
Pentru că îţi ies foarte bine.
Mai ai de lucrat un pic la proporţii, şi poate şi o mică retuşare la nivelul ochilor şi a gurii, dar în rest sunt excepţionale.
Spre exemplu (critică constructivă aici... dar dacă nu te interesează părerea unei amatoare în ale desenului cum sunt eu -lack of real talent- nu trebuie să mă iei în seamă):
La primul desen aş fi încercat un alt model la păr şi faţă. Pare că îşi întinde gâtul peste limitele normalului numai ca să vadă pe după colţ. Nu ştiu.. are un unghi nefiresc dintr-un motiv sau altul... Sau poate doar mi se pare mie? Ori gâtul ori poziţia trupului. Deşi apare umărul ăla acolo... parcă ar trebui să fie în alt unghi
La al doilea desen: înţeleg..profil... ieşit cam prost (în sensul că unghiul în care e înclinat corpul nu e firesc...). Poate că dacă ai încerca să îi faci capul mai micuţ, iar obrazul din stânga s-ar vedea cât de cât, poate că ar fi mai bine. Ori asta, ori îl întorci de tot. Pare că se uită numai cu un ochi O_O e creepy in a strange way
Al treilea desen: Îmi place, chiar e deosebit. Ochi sunt cam sus pe faţă, dar în rest e chiar foarte bine. Ah, şi nu îţi fă probleme prea mari, sunt puţini cei care se pricep la aripi. Mie cel puţin nu îmi ies deloc
parcă sunt nişte rotocoale acolo..săracele
Al patrulea: e frumos, dar bretonul e cam tuflit. Nu cred că ia dat cineva cu o tigaie în frunte ca să o aplatizeze, dar aşa pare. Încearcă, pe viitor, să îi faci fruntea un pic mai bombată, ori să îi dai volum la păr.
Ultimul, dar nu cel din urmă: umm... are ochii prea depărtaţi unul de celălalt. Nici mie nu îmi ies proporţiile, dar nu cred că e firesc, în ochii oricui, ca un personaj, aşa cum e al tău, să aibă ochii atât de depărtaţi. Umerii sunt prea largi şi par ciopliţi din topor. Uităte la trupul tău în oglindă, apoi la desenul ăsta şi o să vezi că "conturul" umerilor tăi sunt mai arcuiţi. Personajul tău pare să aibă lemne în loc de oase... iar alea sunt trepte (lemnele adică).
Fundalurile, acolo unde există, sunt foarte reuşite. Mie una, nu îmi ies deloc, de aceea m-am specializat pe figurile umane sau animeuri...
ah, şi ar fi indicat, pentru aţi perfecţiona stilul (nu mi-o lua în nume de rău, pentru că mie îmi place stilul tău foarte mult) să încerci mai multe modele...
Te ajută, ţi-o garantez eu.
Ei bine, cam atât! Cu prima ocazie în care vei mai pune desene, voi comenta, asta dacă vrei şi tu. Dacă nu te interesează, nu mă supăr!
Ca de la un artist la altu (numai că eu sunt o copie ieftină a unui artist) sper să faci cât mai multe şi să te perfecţionezi
Ja ne!