Setna

[Ayrin Charles]

[LLC]

Offff, sper ca se va ocupa cineva de bla,bla-uri... Imi este destul de somn asa ca voi incerca sa fiu scurta si la obiect, mai ales ca nu stiu ce fel de critica doresti. Marele dezavantaj (pentru mine) este intinderea foarte mica a partii pe care ai postat-o, deci nu pot trage multe concluzii.

Asezarea in pagina a fost ok,doar ca la un capitol mai mare, fara alineate sau spatii libere ar fi deranjant pentru ochi. Incearca sa gasesti un mod de a aranja textul, care sa iit placa si tie si sa ajute "ochii" cititorilor.

Din punct de vedere ~filosofic~ mi-a placut foarte mult ce ai scris. Ai avut niste idei destul de bune, ai stiut sa le pui in evidenta, au fost coerente, logice, tratand un subiect destul de vast, si totusi atat de drag noua- cunoasterea.

Nu ma pot pronunta foarte mult, adica... frumusetea e in ochii privitorului. Avand in vedere ca ai postat prefata, figurile de stil au fost folosite bine,chiar daca au fost foarte multe . Ai grija sa nu aluneci in panta folosirii lor in exces, gen compuneri de olimpiada, unde se folosesc metafore,epitete, figuri de stil super dramatice, una langa alta, care in loc sa faca cititul placut nu reusesc decat sa plictiseasca.

Ce sa mai spun? Bafta, astept urmatorul capitol ca sa imi pot face o parere mai clara. Sa ma anunti cand postezi.

[Ayrin Charles]

II.Moartea.

Era aprilie, mugurii ciresilor incepeau sa guste din aerul binefacator al Burrenului, langa Stancile Moherului, impartasindu-i din dulceata. Pamantul rece parea mai primitor, acum ca peisajul incepuse sa se intregeasca. Din departare, stancile nu mai erau atat de salbatice, fiind prinse intre firele firave de iarba proaspata si valurile linistite ale marii irlandeze. Rataceam de cateva ore, uimita de peisajul mirifi, care mi se dezvaluia cu fiecare pas pe care il faceam. Nu stiam nimic despre Irlanda, insa ceva ma atrasese acolo. Sa fi fost cantecele vesele cu care m-au intampinat sau aroma de bere neagra, legendele despre elfi sau misticismul celtic, nu stiu.
De fapt, nu stiam nimic despre nimic. Rataceam continuu pe diferite continente, cautand ceva ce nu stiam. Intalneam tot felul de oameni carora le zambeam, care imi zambeau si care, nu stiu cum, ajungeau sa imi spuna povestea vietii lor printr-o privire, prin gesturile cu care ma intampinau, printr-o intoarcere discreta a capului si stergerea unei lacrimi ce nu ar fi trebuit sa apara. Nu stiam sa citesc, nu stiam sa scriu, nu stiam sa mananc, sa beau, sa cant, sa contemplez, sa vorbesc, sa iubesc, nu stiam sa traiesc. Aveam vise in care calatoream si visam cand calatoream. Destinatia? Inca nu stiu.
Sunt o hoinara fara o destinatie precisa , pentru care nu exista trecut sau viitor. Asemeni celor ce au uitat cum sa isi aminteasca, eu am uitat sa creez amintiri pentru viitor. Traiesc pentru prezent, pentru lumina ce cade intr-o dimineata de martie pe draperia din sufragerie, pentru privirea din ochii unui catel, pentru aroma ceaiului rosu dintr-o dupa-amiaza de iarna, pentru esenta fructata a merlotului. In dupa-amiaza aceea, traiam pentru verdele ce ma inconjura, pentru linistea valurilor, pentru ciudata atmosfera ce se asternuse deasupra campiei, ca si cand ceva teribil ar fi urmat. M-am intrebat intamplator: "De ce cu totii continua sa traiasca, de parca nimic nu s-ar fi intamplat?" si m-am speriat de intrebarea mea. Nu se intamplase nimic. Umezeala dadea un aspect straniu pietrelor, cerului, florilor. Straluceau de mister, iar eu ardeam de curiozitate sa cunosc mai mult. Mangaiam pietrele Pulnabronului** si admiram grija cu care acestea pareau a fi asezate. Nu stiam cum ma cheama sau daca am primit un nume. Nu stiam ce inseamna sa fi botezat, corupt, sa ai idei induse de altcineva, sa te introci in aerul infectat de pacate, dezonoare, disperare. Traiam pentru acel verde smarlad enigamtic, insa cu toate acestea, ma simteam moarta, golita de orice sentiment, cu toate ca inima imi plesnea de bucurie. Nu ma puteam bucura in totalitate de ceea ce vedeam, pentru ca simteam cum se asterne deasupra mea umbra neagra a gandurilor mele. Reactionam neasteptat, spontan, deloc calculat. Stiam ca nu ma cunosteam, stiam ca eram straina de propriul meu suflet si ma intrebam deseori daca toate calatoriile mele nu erau catre sufletul meu, daca de fapt, nu ma cautam pe mine.
Cand incercam sa imi amintesc ceva despre familia mea sau despre locul in care ma nascusem, nu vedeam decat o ceata intensa, ca si cand chipurile lor ar fi ascunse constiintei mele. Subconstientul prelua controlul si ma gaseam facand gesturi mecanice, in timp ce gandurile mele strabateau ani, strabateau tari, in cautarea bratelor ce ar fi trebuit sa ma tina la nastere. Cautam chipurile zambitoare, care ma inconjurau cand facusem primii pasi, insa nu gaseam decat abisul cutremurator al necunoasterii. Ma intrebam deseori ce forma a avut ideea existentei mele. Oare era rotunda, pictata in rosu si oranj, plina de patima, de dragoste, sau, dimpotriva, era pictata in culori reci, o dovada ca cei ce m-au creat s-au opus la inceput? Singurele mele amintiri in legatura cu trecutul meu erau globurile de foc ce-mi apareau cand ma simteam pierduta. Mereu crezusem ca acele globuri erau ghizii mei, insa disparusera pe parcursul anilor, lasandu-ma sa ratacesc pe acest drum necunoscut. Si, cu toate astea, ma simteam in siguranta, ca si cand cineva, ascuns in strafundurile sufletului meu, ma ghida necontenit, ca si cand mi-ar fi planificat fiecare miscare. Insa aceea nu eram eu, vocea nu era a mea, deciziile nu imi apartineau.
Primul lucru pe care l-am invatat a fost sahul. Poate chiar inainte sa invat sa vorbesc, am inteles miscarile sahului, am inteles rolul meu: eu nu eram decat pionul.
Mi-am indreptat privile catre cer. Albastrul necontenit al cerului si tonurile de gri mi se pareau mai straine ca niciodata. Eram straina si speriata, curioasa in acelasi timp sa gasesc un loc care sa mi se para familiar. Satula de acea priveliste agonizanta, mi-am amintit dintr-o data de Dublin. Plina de speranta, dintr-o data, am inceput sa merg atat de tare pana cand m-au durut gleznele. Ma afundam atat de profund in ganduri si in cautari, incat am fost surprinsa cand cladirile Dublinului s-au inaltat in fata mea , avand impresia ca, daca imi intorceam capul, Boirean era inca acolo, asteptandu-ma sa o contemplez din nou, la nesfarsit.
Acum sunt convinsa ca de fapt, totul, in afara de mine, era viu.

*Burren, Cliffs of Moher http://upload.wikimedia.org/wikipedia/co...moher1.jpg
http://www.pkexectravel.com/wp-content/u...oher-1.jpg: localitate in Irlanda foarte vizitata pentru stancile ei si pentru deschiderea la Marea Irlandeza.

*Pulnabron: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/co...teveFE.jpg
piatra - portal, asemenea celor din Stonehenge, insa de dimensiuni mai reduse.