Seeking happiness [YAOI]

[Drama Queen]

Capitolul X

Ma uitam la barbat buimacit. Vroiam sa ma port normal, dar nu se putea. In acel moment nu era cuvant care sa-mi descrie sentimeltele. Il vad pe Haruto ca se apropie de mine.
-Du-te! ma indemna el.
-Nu pot.
-Sau nu vrei?
-Nu pot.
-Stiu ca ai emotii. Asa am fost si eu prima data.
Vazand ca vorbeste singur, ma prinse de barbie si ma saruta scurt pe buze. Ma privi in ochi iar in mintea mea se derula scena precendeta. Cand mi-am dat seama de cele intamplate, mi-am intors capul rusinat.
-Sa-ti poarte noroc, spuse barbatul zambind. Acum du-te si arata-le ce poti. Si nu-ti fie frica. Imagineaza-ti pe ceilalti dezbracati.
Ii ascult sfatul si mi imaginez dezbracati. O imagine urata.
-Mai bine nu, ii spun, intorcandu-mi capul spre el.
-Incearca macar!
Pornesc spre scena, cu un presentiment rau. Oricum e de rau (mai bine elimina propozitia asta, nu da bine la estetica). Ma uit cu coada ochiului in stanga si-n dreapta si observ ca zambesc toti. Ce i-a apucat? Nu eram nici zeu nici facator de bine, sau poate aveau alte planuri mai rele.( ai grija ca ai cam inceput sa repeti acest "rau" si nu suna foarte bine) La acest gand imi trecura fiori pe sirea spinari.
Imi fac curaj si ( suna mai bine fara acel imi) un picior pe scena. Prezentatorul era un barbat inca tanar, majoritatea din sala erau tineri. Dar erau si uni batrani, enervanti si inconjurati de adolescenti. Un exemplu bun era proprietarul iahtului care se credea un casanova, chiar daca nu era. Baieti il iubeau doar pentru bani, avere ( bani si avere sunt sinonime in contextul asta) si altele. Ii placeau baietii ( ultimul i vine de la articolul hotarat pentru plural, la genul masculin) in floarea varstei si usuratici pe deasupra, iar ( sna mai bine decat si) asta ma enerva. Puteam si eu sa fiu asa, dar ce castigam cu asta?
Nu apuc sa fac un pas in fata, deoarece barbatul imi spune:
-Cea mai buna modalitate de a-ti invinge frica este sa-ti imaginezi pe ceilalti dezbracati.
-Imi imaginez pe cineva dezbracat si ala sunt eu.
-Eu nu ma supar. ( Cam seaca aceasta parte de dialog)
Ma uit la el cu o spranceana ridicata. Acesta vru sa-si inghita cuvintele, dar era imposibil, asa ca continua:
-Esti pregatit? Atunci bine. Sa incepem!
Ma gandesc ce as putea face si deodata imi vine o idee si privirea imi cade pe ce am nevoie. Un pian negru care era putin mai in spate. Nu mai pierd timpul si ma indrept spre el. Asta era ultima speranta pe care o mai aveam. Ma asez pe scaunel incercand sa-mi gasesc o pozitie confortabila.
Cand eram mic obisnuiam sa cant la pian cu tatal meu vitreg. Imi placea. Vazand asta, el ma invatase pana la moarte ( tot ciudat suna, dar parca e putin mai logic). Fusese ( ca e mort acum) singura persoana in care puteam avea ( indicativul suna mai bine in acest gen de naratiune. evita conjunctivul pe cat posibil) incredere, dar Dumnezeu mi l-a ( vezi ca pusesei cratima la cuvantul gresit)luat ( ultima faza nu mai are rost deoarece se intelege despre sentimentele cui vorbeste). Din acea zi, m-am schimbat complet. Stateam inchis in camera singur si plangeam. Stiam ca nu e bine, dar nu ma puteam opri. Pentru a ma mai calma ascultam muzica si adormeam. Chiar daca am ramas singur, erau alti oameni care tineau la mine. Simtem ca inima mi se rupe in doua la amintirea lui, dar rezistam.
Ma concentrez la ce este mai important. Pianul. La inceput sunetul clapelor era lent ( ai grija cu acordurile, sunt foarte importante), auzindu-se mai apoi si vocea mea. Nu spuneam ca aveam o voce extraordinara, dar suna destul de bine, si asta era important pentru mine. Trag cu ochiul spre Haruto care parea surprins ( incearca sa faci cuvintele sa "curga"). Nu prea stiam de ce. Aveam o presupunere, insa nu eram sigur ca e corecta. ( acel aveam o presupunere suna urat cmbinat in aceeasi fraza cu nu stiam).
Ma concentrez ( suna mai bine) asupra pianului penrtu ca nu cantasem de mult timp si nu voiam ( asta e o gresala comuna. imperfectul verbului a vrea e " voiam nu vroiam...si eu am avut mari probleme la capitolul asta pana nu mi-a expilcat profa de romana) sa ma fac de ras in fata lor.
Ma simteam bine cantand in fata acelor straini, cand degetele mele atingeau micile clape ale pianului iar vocea mea umplea intreaga incapere cu sunete blande si dulci.
Dupa ce melodia se termina, un val de aplauze ma lovi cu putere. In mod surprinzator imi placea sa fac pe vedeta, desi niciodata nu avusesem ( grija mai mare la timpurile verbale) ocazia sa-mi arat talentele.
Am coborat sub apluzele lor si m-am asezat inapoi langa Haruto. M-a apludat, el si ceilalti, ceea ce ma facu sa inrosesc putin. ( cam scartaie propozitia asta)
-Te-ai descurcat bine! ma incuraja Haruto. Si nu o zic doar pentru ca te plac.
-Haruto, de ce nu ne-ai spus ce talent ai in casa? Akira te cheama, nu-i asa? vorbi unul dintre ei, privindu-ma atent.
Parul lui de culoarea ciocolatei imi aducea aminte de tatal meu vitreg, iar acea voce blanda de fosta mea vecina, care vorbea cu florile ei in fiecare zi si le canta. Mi ( nu se pune cratima la mi, ca e pronume) se parea ciudat, dar melodiile ei ma relaxau si ma calmau ( ai pluralul aici, nu singularul. vezi ca iar faci dezacorduri) dupa fiecare zi stresanta de scoala.
Purta o camasa cenusie cu cativa nasturi deschieiati si o haina neagra deasupra. Pantalonii, de asemenea negri si o pereche de pantofi. La prima vedere parea normal, dar nimeni de aici nu era si mi se facu putin frica in legatura cu asta.
-Ca sa fiu sincer, nici eu nu stiam asta. Acum am aflat si eu, vorbi Haruto uitandu-se la mine.
-Nu sti multe lucruri despre mine, spun eu mai mult pentru mine.
-Ai spus ceva?ma intreaba Haruto ridicand o spranceana.
Stiam ca auzise ce am spus si nu mai repetam inca o data. Simteam( timpurile verbelor: daca ai inceput cu imperfectul continua cu el, nu cu prezentul) ceva pe gat. Semnul lumina din nou, dar de data asta nu ma durea ( verbele alea). Era un sentiment ciudat, dar placut.
Privirea mi s-a oprit ( de abia aici poti schimba timpul folosit) asupra unei persoane cunoscute pe care o uram. Se apropie de noi si incepu sa vorbeasca:
-Ne-am intalnit din nou. Ce coincidenta.
Nu imi placea deloc accentul lui.
-Te cunosc. Esti iubitul domnului Moga, vorbi Haruto.( sincer cand ai pomenit de domnul Moga ma candeam la altcineva)
Moga? Cine dracu mai e si ala?
-Da. Este bogat si este proprietarul iahtului. O, nu te-am vazut pra ...
-Nu, spun eu taios. In primul rand, nu-mi mai spune asa si in al doilea rand, nu sunt dulce.
-Il cunosti? intreaba Hiroki, brunetul.
-Din pacate da, raspund, aplecandu-mi capul in jos.
-Bravo! Ai talent! Pacat ca eu am avut aparat dentar ca eram la fel de bun ca tine. ( nu am inteles care era faza cu aparatul dentar)
Trebuia sa-mi dau seama ca este cu domnul Moga. Moga, ce nume? Asa tata, asa fiu, dar nu cred ca era tatal lui sau poate.
-Trebuia sa ma chemi pe mine sa ti indrept, vorbesc observandu-mi pumnul. ( nici aici nu am inteles bine ce voiai sa spui cu " obesrvandu-mi pumnul")
-Nu multumesc, spuse el si pleca speriat.
-Fraier, spun eu incet.
-Mie-mi ( iar pusesi cratima aiurea) spui, zise ( spui, spuse vin amandoua de la verbul a spune si suna foarte urat una dupa cealalta Kazuma. M-am saturat deja de ei.
-Si eu, vorbi si Haruto. Nu inteleg ceve, Akira. Cum sa nu-ti spuna?
-Nu conteaza, raspund fara nici un chef.

Cele trei-patru ore trecura incet. Stateam pe un scaun din mijlocul incaperi, la o masa rotunda cu patru scaune. Trei erau goale. Invitatii ( iar marca articoului hotarat pentru singular masculin) plecara si doar vreo sapte baieti cam de varsta mea, poate si mai mici cu un an ( ce era cu cei sapte baieti ca ai uitat sa spui). Haruto si inca sase barbati, partenerii ( pentru a treia oara pune articolul ala ca suna cuvantul ca picat din pom ca marul lui Newton) celor de aici, au plecat pentru ca au fost chemati de domnul Moga.
Imi scot telefonul din buzunarul pantalonilor. Era 1:30. De ce imi era somn? Ce mister! Il pun la loc si oftez. Lipsea de doua ore. Ce faceau acolo? Erau sapte cu tot cu batrabul ciclop, deci nu puteau, poate daca batranul ciclop era cu doi. Nu era mare lucru pentru el. ( nu am inteles nimic din ce voiai sa spui. ai grija cu exprimarea)
-Cand vin? incepu unul dintre ei.
-M-am plictisit! se auzi vocea altuia.
Dupa cateva minute au inceput sa vorbeasca si alti. Aveau un subiect foarte interedant, " Viata sexuala".
Doamne da sa vina acum, daca nu, nu stiu la ce subiect o sa mai ajunga. Iar simt o durere in umar. De ce se intampla asta? Trebuia sa aflu ce era ( verbele....o sa te bantuie :))) cu semnul ala, dar Haruto nici nu voia sa auda. Ce era atat de secret la el?
In acel moment, usa se deschise si aparura " eroii ( iar articolul) " Daca eu i-am facut sa vina? Uau! Dar era doar o coincidenta.
-Kiosuke, ai venit! striga baiatul care a inceput conversatia.
-Da, nu l-ai vazut de un an, spun eu mai mult pentru mine.
Ii sari in brate, sarutandu-l scurt pe buze.
-Numai atat poti?

Cum i-am comentat lui XSChainS, de capitolul trecut, scriu singura si de acea nu suna prea bine unele propoziti. Sunt doar in clasa a opta, dar oricum, va multumesc pentru comentari.

Ti-am corectat tot capitolul. A fost lung si asta mi-a placut la nebunie ( pe mine ma streseaza rau regula celor 40 de randuri. Deobicei am noroc si imi ies fix 41). Este bun, ca si continut. In unele parti ai avut dialog sec sau actiune grabita. Ai mare grija cu descrierea. Incearca sa ti-o perfectionezi. La gramatica ai mare la timpurile verbale si la articole pentru ca nu le prea stapanesti.

Ahhh...si ca tot veni vorba de clase....eu sunt in a 7 a.

Chuu multi si spor la treaba.