Secrete [+18]

[MoonFighter]

Buna! Sunt noua pe forum si as vrea sa va prezint un proiect de al meu, inceput de ceva vreme ^^. Voi scrie destul de rar la el, deoarece am ceva probleme cu pc-ul si maine il trimit la reparat *sigh*
Eu sper sa va placa si nu e primul meu fic ^^.
Si...warning +18 pentru scene sexuale ^^. [sper ca nu e nicio problema :-s ]

Sumar: Actiunea are loc in Japonia, in Okinawa, in orasul Izena, un oras dominat de o familie pe nume Yukio. Acestia au o traditie bizara si perversa, totodata. Fetele tinere din Izena sunt luate de catre cei din Yukio si tinute impreuna cu fii lor intr-o casa, pe o perioada de cinci ani. Insa sunt multe secrete ce inconjoara aceasta familie, mai ales pe Yuui Yukio...
Si ce se va intampla in momentul cand Mio Himemiya afla de unele secrete? Si pana la urma, ce e cu aceasta familie Yukio?!
Toate astea le veti afla in "Secrete".

Gandurile vor fi scrie cu italic, uneori aparand si in ghilimele. :D Iar amintirile vor fi delimitate de "< ... >".

Si acum...primul capitol ^^.

Capitolul I – Tradiţii

De când se ştie, clanul Yukio a fost cel mai influent în micul oraş din Okinawa, Izena. Erau de viţă nobilă, cu gusturi alese şi cu o viaţă diferită de a celor din clasele de jos. Invidiaţi şi admiraţi de toţi ceilalţi, cei din familia Yukio aveau o tradiţie...cam bizară, ce-i drept.
La fiecare cinci ani, era aleasă o fată din rândul celor săraci şi adusă în clanul Yukio. Oamenii spun că acestea deveneau sclavele personale ai tinerilor băieţi, moştenitorii.
Mereu linia dinastică a clanului a fost dominată de băieţi, fiecare succedindu-şi părintele în fruntea oraşului. Toţi aveau trăsături frumoase, fiind mereu idolatrizaţi de fete şi temuţi de părinţii acestora. La fel de cunoscută era şi latura inconsecventă şi flirtuoasă a băieţilorYukio, care seduceau fetele naive şi le lăsau fără comoara de preţ.
Dar vreme de cinci ani, aceştia deveneau subit cuminţi. Acesta era un semn că o fată din oraş a fost aleasă...
Mulţi au văzut această tradiţie ca fiind una odioasă, mai ales în situaţiile în care fata nu se mai întorcea. Dar nimeni nu bănuia secretele acestei familii, ce erau mai odioase decât tradiţia lor. Şi totuşi...cât de mult poate să zacă un secret ascuns?

*

- Mio!! Treci imediat aici!! se auzi o voce dură, de femeie.

Copila îşi întoarse capul spre mama ei şi zâmbi fericită spre ea, dezvăluind lipsa celor doi dinţi din faţă. Femeia ce strigase la ea nu putu să nu îi răspundă la zâmbet, iar dorinţa de a o pune la punct pe micuţa ei năzdrăvană s-a năruit.

- Mama!! Uite ce am găsit! Fugi fetiţa spre ea, acoperind, cu mâinile ei mici, ceva.
- Mio, ce ai mai găsit de data asta? o întrebă aceasta, văzând încântarea de pe chipul copilului ei.

Mio îi întinse pumnişorii ce protejau comoara recent descoperită, după care îi desfăcu, arătându-i mamei ei un fluturaş cu aripile purpurii, stropite cu galben.

- Nu e frumos, mama? întrebă fetiţa, ochii ei strălucind la vederea fluturaşului, ce stătea liniştit în palma ei.
- Da, o aprobă femeia, după care adăugă: Dar trebuie să-i dai drumul..să-l laşi liber.
- De ce, mama? o întrebă aceasta, lacrimi apărând în ochii ei de chilimbar.
- Pentru că nu e nimic mai preţios decât libertatea. Şi tu, momentan, i-o furi.
- Şi asta e rău, mama?
- Mio...priveşte-l. Crezi că locul lui e acolo, în palma ta, sau printre flori?

Fetiţa privi cu atenţie fluturaşul. Deşi pe chipul ei se observa întristarea de a-l lăsa să plece, aceasta se întoarse şi îl depuse pe o floare roşie. După câteva secunde, acesta se înălţă...

- Mama...am să pot zbura şi eu, ca el? O întrebă Mio, în timp ce lua mâna mamei sale, spre a se îndrepta spre micuţa şi frumoasa lor casă.
- Da. Într-o zi, vei zbura şi tu, zâmbi ea spre copilă.

*

- Crezi că nimeni nu va observa, Akane-sama? se auzi o voce şoptită, în liniştea nopţii.
- Vom avea grijă să nu se întâmple aşa ceva, răspunse o altă voce. În plus, Shiori, nu uita că e din cauza ta, faptul că băiatul meu a murit, adăugă femeia, vocea ei fiind rece.
- Akane-sama...
- Şşş! Se pare că vine cineva. Să ne ascundem!

Cele două femei se adăpostiră în spatele unor tufişuri de trandafiri, una dintre ele, strângând la pieptul său ceva învelit în alb. Un bărbat îşi făcu apariţia, care privi cu atenţie în jurul său, după care fluieră încet.
Femeia, numită Akane, ieşi din ascunziş şi îi făcu semn lui Shiori să o urmeze. Privirile bărbatului se îndreptară către cele două şi un zâmbet se ivi pe buzele sale.

- Ai găsit ce ţi-am cerut? Îl întrebă Akane.
- Din păcate, nu, răspunse simplu bărbatului.
- Cum?! Şi de ce m-ai mai făcut să vin acum?! Ţi-am zis că am nevoie urgent, căci nu ştiu cât mai pot ascunde faptul că băiatul meu e mort!
- Akane-san...
- Sama, îl întrerupse brusc femeia.
- Akane-sama, reluă bărbatul, am găsit...însă nu ştiu, dacă va fi pe gustul dumneavoastră.
- Idiotule! Arată-mi-l şi taci!

Bărbatul plecă pentru câteva minute şi apoi se întoarse cu un copil în braţe. I-l arătă celor două...
Acestea îl priviră urât pe bărbat pentru câteva momente, dar fiindcă timpul nu le mai permitea acel joc, luară copilul din braţele lui şi îl înmână pe cel mort, ce-l ţinea Shiori. Apoi înmână o punguţă ce zornăia bărbatului, pe care acesta o luă încântat.

- Să-l îngropi cum se cuvine...îi spuse Akane, privind cu durere spre cel mort. La urma urmei, a fost un Yukio, adăugă ea, după care se îndepărtă cu Shiori şi celălalt copil.

“ Dumnezeu să mă ierte...dar e spre binele familiei mele. Totul pentru Yukio. ” îşi spuse femeia, în timp ce strângea fiinţa caldă din braţe.

*

Totul în viaţă îşi are un preţ, fie că vrem să credem, fie că nu. Chiar şi iubirea! Acel sentiment ce răsare în sufletul oamenilor şi te macină până la nebunie interioară. Însă…nu toţi avem capacitatea să plătim acel preţ.
Am trăit în minciună, putere şi bani. Acum realizez acest lucru, dar cu ce folos? Nu pot să demasc pe nimeni…nu pot să ţip ce sunt şi cine sunt, căci lumea m-ar considera un fraier. Până şi eu mă consider “fraier”.
Şi acum trebuie să urmez o tradiţie stupidă! Sunt sătul să… Doamne! Îmi tot vorbesc astfel! Ce naiba?! Nu ştiu cine mai sunt? M-am pierdut aşa de mult în plasa aceasta creată de mama?! Şi nici nu mi-e mamă, cu adevărat.
Oare ce e mai trist? Să trăieşti în neştire sau ca un Yukio?

- Yuui-kun, te simţi bine? Yuui!!

Pierdut în gândurile sale, Yuui nu auzea deloc vocea prietenului său, ce tot îl striga. Dar un pumn în stomac, îl readuse la realitate.

- Idiotule!! De ce ai făcut asta?! Strigă tânărul la el.
- Fiindcă nu mă auzeai, răspunse simplu prietenul său.
- Să ştii că a durut, îi spuse Yuui. Nu puteai pur şi simplu să mă scuturi puţin? Îl întrebă apoi.
- Nu ar fi avut efect cu tine, zâmbi larg acesta. Şi, în plus, la ce naiba te gândeai?
- La nimic, doar nişte prostii de ale mele, îi răspunse el.
- Aaa, ştiu. Te gândeai la acea tradiţie! Strigă acesta încântat. Nu-ţi face probleme, dacă ai nevoie de ajutor, eu sunt aici! îi făcu acesta cu ochiul, fiind astfel răsplătit cu un pumn în cap.
- Nu am nevoie de ajutor şi asta e pentru mai devreme, îi zâmbi Yuui. Kori, azi trebuie să sosească, nu?
- Da. Din câte am înţeles, da.
- Bine…mă duc să mă odihnesc un pic…
- Aşa să faci! îl aprobă Kori. Să fii în formă pentru ea! Spuse acesta cu subînţeles.
- Idiotule…răspunse Yuui, înainte să părăsească încăperea.

*

- Mama!! Nu-i lăsa să mă ia!!
- Mio!! Plângea mama acesteia, văzând cum cei din familia Yukio îi luau singura comoară şi alinare.
- Mama!!! Zi-le să mă lase!! Vreau să am propria-mi libertate!! Mamăăă!!! Continua Mio să strige, deşi mama ei stătea în pragul uşii, plângând în hohote.
- Îmi pare rău, Mio…îmi pare rău că nu vei putea zbura…
- NU!!! Mamaaaa!!!

Strigătele tinerei au fost pierdute în văzduh, purtate de vânt, purtate spre nicăieri. Acum înţelegea cum se simţise acel fluturaş atunci. Acum înţelegea şi vorbele mamei ei…

<< Libertatea e cel mai preţios lucru... >>

Şi dacă era aşa, de ce ei i se fura acest lucru?! De ce nu o lăsau să zboare liberă?! Şi totul din vina acelei stupide tradiţii a clanului Yukio.
Să creadă ei că mă voi supune lor! Îi voi face să plătească!!

Sper ca v-a trezit interesul ^^ Si va asigur ca nu e ceea ce pare :-"
Astept parerile voastre ^^.

Chuu!!

[MoonFighter]

Well...inca nu s-a internat pc-ul meu, asa ca m-am gandit sa mai postez un capitol ^^.

kiss_me: Ma bucur ca ti-a captat atentia ^^ De asemenea, ma bucura faptul ca ti-au placut si celelalte ficuri ale mele ^^. Sper sa-ti placa acest capitol :>

Alte opinii? :5: Pana atunci, urmatorul capitol :D

Capitolul II – Întâlnirea

Totul începe cu o privire...dar oare cum se termină?

În ciuda opunerii sale de a fi luată din casa părintească, Mio a fost dusă, în cele din urmă, la vila Yukio. A fost lăsată într-o căsuţă ce păstra amintirile celorlalte fete, cărora le-au fost furată libertatea, fără nicio remuşcare.

- Aici îl vei cunoaşte pe Yuui-sama. Şi să nu uiţi că timp de cinci ani, îi aparţii.
- Niciodată!! Ţipă Mio acelui valet, ce tocmai îi vorbise aşa de rece şi impersonal, ca şi cum ar fi fost o piesă de mobilier.
- Tu nu mai ai drept asupra vieţii tale, din acest moment, îi replică valetul, privind-o dur, după care ieşi din căsuţă, lăsând-o singură.

Mio începu să bată cu pumnii în uşa de la intrare pentru a fi lăsată liberă din nou, dar totul era în zadar. Acea casă se afla pe domeniul clanului Yukio şi era cea mai îndepărtată de vilă. Şansele ca ea să scape de acolo erau mai mici de zero, dar Mio nu avea să renunţe.
Niciodată!
Pentru a le demonstra oprobiul ei de a deveni sclava personală a unui frustrat sexual sau ce naiba mai era el, Mio se duse în faţa şemineului şi luă puţină cenuşă, pe care o întinse pe chip şi apoi pe haine. Îşi ciufuli părul şi-l murdări, de asemenea, cu cenuşă.
“ Niciodată nu va putea sta lângă o Cenuşăreasă ca mine. ” Gândi Mio, în timp ce retuşa ultimele schimbări la ea. După ce finisă, aceasta se aşeză pe fotoliul din faţa şemineului şi aşteptă venirea lui Yuui-sama. Şocul ce avea să-l vadă pe chipul odios al acestui Yukio va fi de nepreţuit.
După trei ore de aşteptat, Mio decise că ar fi vremea să facă focul în încăpere, căci noaptea era rece, iar căsuţa şi mai şi. Astfel că se lăsă în genunchi şi cu ajutorul unei lumânări şi gaz, aprinse lemnele. Simţind căldura mângâindu-i corpul înfrigurat, Mio aduse fotoliul ceva mai aproape, dar înainte îşi căută o pătură cu care să se învelească. Dacă dorea să-i facă să plătească, atunci trebuia să nu moară de frig...
ÃŽn scurt timp, Mio adormi...

*

Între timp, Yuui îşi făcea griji. Nu ştia cum avea să reacţioneze acea fată şi nici nu ştia cum să îi spună. “ Un alt secret Yukio, huh? ” oftă tânărul, în timp ce îşi lua pe el haina de culoare albastră. “ Să sperăm că nu va fi nevoie să afle...”
După ce îşi aşeză părul scurt, de culoarea alunei, Yuui luă pachetul de pe masă şi părăsi camera sa. Înainte să iasă din vilă, se întâlni cu mama sa, care îi dădu un ultim sfat.

- Dacă e nevoie, iubeşte-o. Nu contează că...
- Ştiu, mamă. Voi face tot ce e necesar pentru a ascunde şi păstra secretul. Dar nu ştiu dacă o voi putea iubi...
- Yuui! Trebuie...îi şopti mama sa, ochii ei înotând în lacrimi. Promite-mi că o vei face! Promite-mi, Yuui!
- Dar...dădu să îi spună, dar durerea din ochii ei, l-au îndemnat să-i promită.
- Ai grijă de tine, fiul meu! Îi spuse aceasta, în timp ce îl îmbrăţişa.

Yuui răspunse îmbrăţişării mamei sale, după care se îndreptă spre ieşire, cu două cuvinte răsunându-i în minte...
“ Fiul meu…”

*

Mio încă dormea, când Yuui ajunse la acea căsuţă. Deşi ştia că era proprietatea sa, acesta ciocăni din politeţe, aşteptând un răspuns ce nu avea să vină, totuşi. Aşa că deschise uşa încet şi păşi în camera luminată de focul proaspăt făcut. Yuui zâmbi şi cu ochii cercetă încăperea pentru acea nefericită fată.
Dar nu o găsi! Oare aceasta fugise? Nu avea cum! De pe proprietatea Yukio, nimeni nu poate ieşi fără să fie observat de gărzile omniprezente! Yuui se îngrijioră şi dădu să se îndrepte spre dormitor când o mişcare îi atrase privirea.
O exclamaţie de uimire îi scăpă când o văzu pe Mio, stând încolăcită, asemeni unui copilaş pe fotoliul din faţa şemineului. Se apropie de ea şi observă cenuşa de pe faţă şi din părul şaten al acesteia, dar chiar şi astfel, frumuseţea ei era de invidiat.
Buzele îi erau pline, de o culoare ce rozalie, bărbia îi era fină şi mică, pomeţii, deşi murdari de cenuşă, erau bucalaţi şi încadraţi de firele rebele ale părului...şi ochii...aceştia erau umbriţi de genele lungi şi curbate, înfrumuseţaţi de sprâncene fine şi arcuite, dar ce dorea Yuui era să-i vadă culoarea lor. Dorea să vadă dacă exista foc în ei...
Dar se părea că aceasta dormea dusă, aşa că hotărî să o ducă în patul din dormitorul lor ce-l vor împărţi timp de cinci ani. Îşi strecură mâna pe sub picioarele ei şi apoi pe sub spatele ei, ridicând-o în braţele sale.
Destul de uşoară. Gândi acesta, în timp ce îndrepta cu ea spre uşa ce dădea în dormitor. Deodată simţi cum ceva îl prinde de cămăşa şi privi surprins către fată. Aceasta avea chipul încruntat, parcă speriat şi murmura ceva de neînţeles. O strânse mai tare la piept şi îi şopti:

- Nu te teme...Te voi proteja...

În mod inexplicabil pentru Yuui, aceasta păru să-i înţeleagă vorbele şi un zâmbet senin apăru pe chipul ei frumos. Îşi lăsă capul să se odihnească pe pieptul lui şi un oftat ieşi de pe buzele ei...un oftat de fericire şi tristeţe.
Acesta simţi cum inima i se accelerează şi obrajii îi iau foc. Ce se întâmplă?! Ce sunt cu aceste senzaţii ce-mi invadează trupul? Acţiunile ei...mă derută! Îşi spuse el, deschizând uşa şi îndreptându-se spre pat, unde o lăsă pe Mio să se odihnească, asta după ce o înveli cu păturile, căci în cameră era frig, fiindcă aici, focul nu fusese făcut.
Privi din nou spre ea şi îşi spuse că ar trebui să îi şteargă cenuşa de pe faţă şi să aprindă focul. Se duse în camera celaltă, de unde luă cele necesare şi se lăsă în jos şi în câteva minute, focul începu să danseze vesel pe pereţii camerei. Privind pentru câteva secunde culoarea aprinsă a focului, Yuui se gândi la momentul când fata se relaxase în braţele sale. Dar nu era timpul pentru aşa ceva, trebuia să o spele pe faţă şi apoi să...apoi nimic. Nu ştia ce să mai facă...
Oftând, Yuui ieşi din nou din cameră, revenind apoi cu un mic bol şi un prosop alb. Ajunse în dreptul patului, lângă Mio şi aşeză bolul pe noptiera de lângă, după care înmuie prosopul în apă şi uşor, şterse cenuşa.
Fata tresări la contactul cu apa, dar nu se trezi. Yuui continuă să o şteargă, până când chipul ei deveni la fel de fin ca la început. Dacă spusese că era frumoasă cu cenuşă...ei, bine, fără aceasta, era de o mie de ori mai frumoasă.
Fascinată de chipul ei, de părul ce cădea peste gâtul subţire, de buzele uşor întredeschise, Yuui rămăse astfel să o privească. Se întrebă cum de reuşise familia Yukio să o aleagă pe această fată şi cum naiba avea să trăiască alături de ea cinci ani, fără să-i afle lui secretul!
Un oftat ieşi de buzele fetei şi acest lucru îi atrase atenţia. Privi atent buzele ce păreau asemeni unor petale de trandafiri...rozalii, pline şi...moi la atingere. Yuui se afla acum la câţiva milimetri de buzele ei, când Mio deschise ochii.
Simţindu-se privit, Yuui privi în sus spre ea şi îi văzu ochii de culoarea chilimbarului, adumbriţi acum de somn. Se simţi pierdut în marea lor aurie, avântat într-un vârtej de senzaţii ce îi invadau trupul fără să-i ceară voie. Fără să ştie ce face, fără să îşi aducă aminte de secret, Yuui îi atinse buzele, pe care începu să le contureze cu limba, pregătind-o pentru un asediu complet asupra gurii ei.
Mio nu ştia ce naiba făcea idiotul ăsta, dar cu siguranţă o făcea bine, căci îşi simţea trupul reacţionând într-un fel ce nu-l mai întâlnise. Apoi îi simţi limba în gura sa...Doamne, aceasta se mişca într-un ritm ce o făcea să vrea mai mult, o cerceta cu o aşa siguranţă şi o controla pe a ei, pe care o trase în gura lui şi o obligă să repete ceea ce îi făcuse mai înainte.
Yuui se ridicase acum de jos şi se aşezase pe pat lângă ea, întinzând-o uşor, jucându-se în continuare cu gura ei. Parcă nu se mai sătura, acele jocuri de limbi, acele atingeri fugare ale buzelor înfierbântate îi aţâţa trupul, o făcea să...
NU!! Acest cuvânt străpunse mintea înceţoşată de dorinţă a lui Yuui şi se îndepărtă de ea, ştergându-şi buzele. Mio îl privi pierdută, ochii îi erau asemeni unor cristale aurii, ce exprimau dorinţa şi focul dinlăuntrul ei. Yuui nu o putea privi în ochi, căci dacă o făcea se pierdea iar şi se lăsa stăpânit de dorinţa sălbatică din el. Trebuia să se abţină...trebuia să fie formal, ca întotdeauna.
Mio îşi atinse buzele fierbinţi şi privi bărbatul din faţa ei...îl vedea confuz şi la fel de pierdut ca şi ea. Însă...părul său de culoarea alunei, chipul dur şi totuşi cu o tentă de feminitate, buzele la fel de roşii ca şi ale ei, iar ochii...ochii săi de culoarea mării învolburate o înfiorau până în adâncurile fiinţei ei. Se ridică în şezut şi îi cuprinse capul în palme...trebuia să-şi calmeze bătăile inimii, trebuia să se calmeze, căci la urma urmei, acesta era întemniţarul ei!
În momentul când îşi readuse aminte cum fusese smulsă de lângă mama sa, cum a fost tratată ca pe o piesă de mobilier, Mio simţi cum corpul ei lua foc din nou, dar din cauza altui motiv, deşi în esenţă, provenea de la Yuui.
Se ridică de pe pat şi îl întoarse pe acesta, după care îl plesni cu toată puterea ei. Yuui rămase şocat şi, încet îşi duse mâna la obrazul proaspăt lovit. O privi şi citi în ochii ei ură pură, ceea ce îl sperie un pic, dar asta doar pentru moment. Yuui se îndreptă şi o privi rece, după care i se adresă:

- Şi pot să ascult şi motivul acestei reacţii?
- Da, răspunse aceasta prompt. Eşti un obsedat sexual, un temniţar ce colecţionează fetele din sat şi m-ai ales drept următoare victimă pe mine!! Izbucni ea, agitându-şi mâinile prin aer, încercând să exprime prin gesturi imoralitatea lui Yuui.

Acesta o ascultă şi o privi atent, după care izbucni în râs, enervând-o şi mai tare pe Mio.

- Şi ce e aşa amuzant, Yuui-sama? îl întrebă ea, accentuând ultimele cuvinte ironic.
- Să mă simt flatat sau nu pentru că mi-ai memorat numele? Îi întoarse el ironia. Şi numele tău e...
- Mio Himemiya, completă aceasta. Şi nu e o plăcere să te întâlnesc, Yuui, adăugă aceasta, renunţând la „sama”, în semn de sfidare.
- Ei bine, pentru mine e, Mio. Şi nu mă deranjează că mă numeşti Yuui, zâmbi el senin. La urma urmei, vom petrece împreună cinci ani. Avem timp să ne cunoaştem, adăugă el pe un ton vesel, ceea ce o enervă şi mai mult pe Mio.
- Şi dacă nu doresc să rămân? Întrebă ea brusc.
- Nu ai de ales, aşa cum nu am nici eu, replică acesta plictisit.
- Rămâne de văzut asta, spuse ea, după care se îndreptă spre cealaltă cameră, dar a fost oprită de Yuui.
- Am zis că nu ai de ales, Mio. Ascultă-mă, e spre binele tău, i se adresă acesta cu o mină serioasă.
- Şi ce ştii tu despre binele meu?! Ţipă ea, încercând să se desprindă din strânsoarea lui, dar fără izbândă.
- Dacă tu ieşi pe uşa aia, neînsoţită de mine, mama ta va suferi...

Mama?! Şi în mintea lui Mio, chipul bătrân, dar mult iubit al mamei sale apăru. Lacrimi se conturară la colţurile ochilor ei şi îşi acoperi faţa. Yuui oftă şi o luă în braţele sale protectoare. O mângâie uşor pe păr şi îi sărută creştetul, dar dădu de gustul înecăcios al cenuşei. Începu să tuşească, speriind-o pe Mio.

- Ce s-a întâmplat, Yuui?
- Ar fi...bine...să scapi...de cenuşa...din părul tău, reuşi să bâiguie băiatul, în timp ce elimina cenuşa inhalată.
- Aaa, spuse încet Mio, în timp ce îşi atinse părul şi observa cenuşa ce rămase pe palma ei. Păi...şi cum fac baie? îl întrebă ea apoi, între timp Yuui reuşind să înceteze a mai tuşi.
- Ei bine...va trebui să te spăl eu, răspunse el, privind un pic stânjenit.

Sper ca v-a placut :5:
Chuu!!

[MoonFighter]

Tadaima, minna ^^. A fost externat pc-ul :)) [ureshi :x]

kiss_me: scuze ca te-am lasat astfel *blush* insa sper sa-ti placa acest capitol, e ceva mai special :-" ma bucur ca iti place cum scriu *blush* sper sa-ti placa si in continuare :hug:

minako: ma bucur ca ai trecut si ca ti-a placut ^^ sper sa ramana la fel si in continuare, avand in vedere ca am o mica surpriza in acest capitol ;)) te mai astept :hug:

Desi sunt un pic speriata de reactiile voastre...eu sper totusi sa va placa acest capitol ^^".

Capitolul III – Dorinţa şi pedeapsă

- Ce ai spus?! Ţipă furioasă Mio, privindu-l cu ochii îngustaţi.
- Scuze, dar căsuţa aceasta este pentru a petrece timp împreună. Şi, din păcate, îmi este impus de regulile clanului ca eu să fiu cu tine în baie şi să te spăl...astfel ne vom apropia mult mai mult, Mio. Oricum vom locui împreună cinci ani...
- La naiba!! Perversule!! Faci parte dintr-o familie cu obiceiuri perverse şi ciudate! Te urăsc!! Ţipă ea din nou, după care ieşi din dormitor.

Yuui o urmă imediat, oprind-o exact când dădea să iasă pe uşă.

- Te-am avertizat, Mio. Niciodată nu ieşi fără mine. Ca şi tine, sunt şi eu un prizioner aici.
- Ha! Spui vorbe frumoase, dar nu sunt decât minciuni! Îi spuse ea pe un ton tăios.
- Eşti o mică proastă, ştiai, nu? O privi el furios, făcând-o să se lipească de uşa de la intrare. Crezi că numai tu suferi în această situaţie, dar nu priveşti dincolo de aparenţe şi nu vezi adevărul! Crezi că îmi convine să stau închis cu o fată de la ţară ca tine? Încheie el pe un ton superior.
- Acelaşi lucru e valabil şi pentru tine! Îi ripostă ea, dar nemişcându-se de lângă uşă. Crezi că îmi convine să stau cu un papiţoi de viţă nobilă ca tine, când aş putea prea bine să-mi petrec vremea liberă?! Şi dacă eu sunt proastă, tu eşti şi mai! Iar...
- Taci!!! Ţipă Yuui la ea, punându-şi mâinile de ambele părţi ale capului ei, speriind-o. Scoate un singur cuvânt şi-ţi pun căluş! Acum treci în baie! îi ordonă el, prinzând-o de mână, dar aceasta nu se clinti. ACUM!! Tună el, făcând-o să tresalte, dar cel puţin îl urmă.

O duse într-o încăpere luminată, în mijlocul căreia trona o cadă imensă plină cu apă fierbinte, alături de două scăunele şi bureţi de baie, special pentru cei doi.

- Dezbracă-te! Îi spuse Yuui, fără menajamente.
- Nu...nu vreau...răspunse stins Mio, ţinându-şi mâinile la piept.
- Nu te teme, copilă proastă! Te dezbraci numai tu, oftă Yuui.
- Şi tu de ce nu? Îl întrebă dintr-o dată, curioasă.
- Hmm...err...pentru că tu trebuie să te îmbăiezi, nu eu, reuşi să spună el, deşi obrajii îi deveniră roşii.
- Ţi-e ruşine cu trupul tău? Continuă ea să-l întrebe.
- Nu! Veni răspunsul său prompt. Nu e asta, Mio. Şi mai bine, dezbracă-te odată, până nu mă răzgândesc şi mă alătur ţie, îi spuse acesta insinuant, reuşind astfel să-i distragă atenţia.
- Promiţi că nu faci nimic? Îl întrebă ea, după ce se întoarse cu spatele, descoperind uşor un umăr alb ca laptele.
- Nimic, în afară de a te spăla, îi răspunse acesta zâmbind.
- Mă bucur, şopti ea ca pentru sine, dar el auzi destul de clar.

Mio îşi îndepărtă hainele cu sfială, fiecare piesă de îmbrăcăminte fiind luată de Yuui şi aşezată pe suportul special, aflat în stânga sa. Părul lung şi şaten al lui Mio îi acoperea spatele neted şi se oprea deasupra feselor rotunde şi ferme. Yuui urmări cu atenţie curbele trupului ei şi simţi cum o căldură îl cuprinde, ce pornea din vintre şi urca tot mai sus.
Ce fac?! Asta nu se poate întâmpla....nu mă pot îndrăgosti de ea sau să o doresc!! Îşi spuse în gând, dar degeaba. Corpul îşi avea acum propria minte şi o luase razna. Mio se întoarse către el, obrajii fiindu-i asemeni merelor coapte, şi-l întrebă:

- Ai ceva care să-mi prindă părul?

Yuui privi pierdut chipul ei sfios şi aproape că nu-i auzise întrebarea, dar spre fericirea lui, îi mai rămăsese un gram de raţiune.

- D-da...E pe aici pe undeva, stai să-l caut, îi răspunse el, întorcându-se spre un dulap aflat pe peretele de lângă uşa băii.

Găsi acolo doi piepteni din argint ce aveau încrustat pe ei două simboluri: Soarele şi Luna. Mio îi privi fascinată şi se duse spre el, fără să-i mai pese de goliciunea sa.

- Uau!! Ce frumoşi sunt! Îi spuse ea, atingându-i încântată şi totodată şi mâinile lui Yuui. Respiraţia acestuia se acceleră, simţi cum căldura din corpul său se intensifica, arzându-i obrajii, iar privirea sa se oprise...asupra sânilor ei plini.

Dar Mio nu observase deloc aceste schimbări la Yuui, era prea fascinată de cei doi piepteni. Aceasta se apropie şi mai mult de el, după care îl privi cu ochi de copil ce tocmai descoperise o comoară şi-i rugă:

- Îmi prinzi tu părul cu ei?

Yuui îşi ridică ochii spre ai ei şi înclină mut din cap. Aceasta se întoarse cu spatele către el, dând fiecare fir de păr din faţă spre cascada şatenă ce cădea lin pe spate. Yuui îi dădu ambii piepteni să-i ţină, după care îi luă părul în mâini şi formă un coc pe care-l prinse pe partea dreaptă cu pieptenele încrustat cu Luna şi pe partea stângă, cu cel al Soarelui. Pe alături i-au căzut câteva şuviţe lungi de păr, dar Yuui nu i le adăugă în coc; era mult prea frumoasă astfel. Mio se întoarse spre el cu un zâmbet, ochii strălucindu-i de fericire şi-i mulţumi printr-o îmbrăţişare.
Îi simţi sânii lipindu-se de pieptul său, mâinile ei subţiri strângându-l în braţe şi un gând îi trecu fulgerător prin minte: Şi dacă a observat?!
O îndepărtă repede şi o privi iscoditor, dar aceasta nu era surprinsă decât de reacţia sa subită.

- Mă bucur că îţi place, reuşi el să îngăime, după care adăugă; Acum, haide să te îmbăiem, astfel apa se va răci. Plus că trebuie să şi dormi.

Aceasta îl aprobă şi se aşeză pe scaunel şi aşteptă cuminte. Până la urmă, nu e decât un copil mare, îşi spuse Yuui, în timp ce înmuia buretele în apa din cadă şi apoi udă trupul ei cu mişcări încete. După ce îi spălă spatele, Yuui îi spuse să se întoarcă spre el pentru a continua. Deşi feţele le devenise roşii, Mio îl ascultă, iar acesta atinse cu buretele gâtul, după care coborî uşor spre pieptul ce se înălţa din ce în ce mai repede. Acesta se opri şi îşi ridică privirea spre chipul ei. Ochii ei erau aur lichefiat, obrajii îi ardeau şi buzele îi erau uşor întredeschise, respirând greu.

- E prea cald aici? Să deschid o fereastră? O întrebă el, fără să facă vreo aluzie.

Ea negă şi îi luă mâna cu buretele, punând-o din nou pe pieptul ei.

- Continuă, şopti aceasta.

Yuui închise ochii şi apoi îi dechise, respirând uşor. Începu din nou să-i spele pieptul, udându-i sânii plini, mângâindu-i uşor cu buretele...
Atinse apoi adâncitura dintre ei, coborând în jos pe abdomen, dar se opri. Îşi lăsă mâinile pe lângă corp şi încet îşi ridică privirea spre ea, urmărind fiecare părticică a corpului ei...fiecare tresărire sau mişcare ce el ar fi putut produs-o. Nu ştia de ce i se întâmpla asta şii de ce corpul său reacţiona astfel la Mio. Încerca să evite astfel de senzaţii, dar se părea că acestea se înmulţeau odată cu încăpăţânarea sa.
Liniştea ce se lăsase între ei părea mult prea apăsătoare şi, totuşi, prea grăitoare. Mio îl privea încontinuu, neputând să se desprindă din focul albastru al ochilor săi. Simţea o nevoie cum se înălţa în trupul ei, dând naştere la alte nevoi. Fără să-şi mai pună întrebări ce mai mult creau altele, Mio acţionă după dorinţa trupului său.
Se lăsă în genunchi pentru a fi la aceeaşi înălţime ca şi Yuui, deşi acesta tot era un pic mai înal decât ea, după care se lipi de el, prinzându-i gâtul cu mâinile şi buzele cu ale ei. Yuui o prinse la rându-i şi îşi plimbă mâinile pe spatele ei umed. Totul se întâmpla între ei aşa de încet, de parcă niciunul nu dorea să piardă gustul, atingerea şi mirosul celuilalt prea curând. Buzele lor erau supuse unui chin dulce, limbile se dezmierdau în răcoarea gurii lor....mâinile se întâlneau cu pielea umedă şi învelită în material, totul era ca un vis erotic şi feeric.

Nu se poate întâmpla aşa ceva!!

Acest gând străpunse mintea înceţoşată de aburii dorinţei a lui Yuui. Se desprinse brusc din sărut şi se ridică în picioare. Privirea surprinsă a lui Mio se înălţă spre el şi dintr-o dată, şocul luă locul surprinderii. Observând acest lucru, Yuui îşi duse mâna la piept şi simţi cămaşa udă. Ieşi din încăpere fără niciun cuvânt, lăsând-o pe Mio în genunchi şi într-un şoc total.
O lacrimă trecu peste obrazul acesteia...o lacrimă din inimă.

*

În camera cealaltă, Yuui îşi dăduse cămaşa jos şi căută în dulapul de lângă fereastră.

- La naiba! De ce am fost aşa de neatent?! Sunt un prost! M-am lăsat dus de val şi de dorinţă! La naiba! Înjură acesta din nou, în timp ce arunca pe jos toate hainele din dulap.

Între timp, Mio îl privea din pragul uşii şi nu reuşea să înţeleagă de ce făcuse aşa ceva.

- De ce continui să vorbeşti la astfel de tine, Yuui? Îl întrebă ea, înaintând în cameră.

Acesta tresări şi se întoarse surprins către şatenă. Luă o cămaşă oarecare şi-şi acoperi partea superioară a corpului, după care îi evită privirea, trăgând draperiile de la fereastră.

- De ce ascunzi cine eşti de fapt? Întrebă iar Mio, acum aflându-se exact în spatele lui Yuui. Şi de ce m-ai sărutat, ştiind ce eşti?! îl prinse aceasta de mână şi forţându-l să o privească.
- Pentru că...aşa am fost crescut.
- Încetează să mai vorbeşti astfel despre tine, Yuui, ţipă Mio, strângându-l tare de mână. De ce nu te accepţi şi comporţi aşa cum eşti cu adevărat?! De ce îi laşi să îţi controleze viaţa, Yuui?!
- Pentru că dacă se află, îi răspunse furios acesta, mama şi cu mine vom fi omorâţi!! Yukio nu este doar un nume rezonant, ci unul otrăvitor şi letal!!
- Yuui...
- Pleacă acum! Lasă-mă singur, îi spuse el pe un ton încet şi obosit.
- Nu pot, Yuui, replică Mio, strângându-i blând mâna, făcându-l să o privească mirat. Nu pot, Yuui, pentru că m-am îndrăgostit de tine, zâmbi aceasta trist.

Yuui o privi şocat, neştiind cum de se ajunsese la o aşa încurcătură, cum de ea se îndrăgostise de...

- Ştiu că e incomod să auzi asta şi ştiu că e anormal, dar îţi jur că nu am nicio putere asupra sentimentelor mele...
- Abia ne-am cunoscut, reuşi să îngăime Yuui.
- Şi crezi că nu ştiu?! Crezi că nu-mi dau seama că pare o absurditate ceea ce îţi spun?! Dar...asta e ceea ce simt eu. Când mi-ai zis că ai putea să mori dacă se află acest secret, am simţit cum...
- Cum ce? o întrebă Yuui, prinzând-o de bărbie şi privind-o în ochii înlăcrimaţi.
- Am simţit cum...cum...dădu să spună ea, dar ochii lui o făcură să-şi piardă cuvintele şi să-l sărute. În fond, totul a început de la un sărut...

Nu-mi pasă, Yuui, cine eşti. Nu-mi pasă decât că te iubesc. Nu-mi pasă că eşti fată.

Surprinsi? :P Sunt sigura ca da :)) Sper totusi ca nu va deranjeaza ca e yuri *blush* Intentia mea asa a fost de la inceput ^^". Sper ca nu e nicio problema *worried*
Anyway, hope you enjoyed ^^.

Aaa, si o veste proasta...se aproape tezele [saptamana viitoare chiar am 2 *sigh*] si apoi plec la Otaku, acest lucru insemnand ca voi scrie foarte rar si e posibil sa nu postez vreo 2 saptamani :(
Gomene, minna :((

Oyasumi & chuu :*