08-07-2009, 01:42 PM
Capitolul saisprezece: Singuratatea cere prieteni
"We're driving slow through the snow on 5th Avenue/ And right now ra..." Am oprit melodia exasperanta apasand pe tasta verde. De obicei imi suna altfel. Am dus telefonul la ureche, dar nu era nimeni. Poate este o greseala...o greseala acre se repeta de cateva saptamani.
- Gia, ce spui de rochia asta, ma intreba Zoya.
Zoya era noua mea partenera de film, noi doua fiind cele mai bune prietene, dar ambele avand secrete infioratoare din trecutul nostru. Zoya, in film, Kim Katrall, era fosta Miss America, care spre nenorocul ei a fost ucisa dupa cateva zile de la castigarea concursului. Eu eram Jannine Jason, o tanara linistita care in timpul noptii avea viziuni despre Kim. Filmul era inspirat dintr-un caz real, iar Jannine are obligatia de a descoperia adevarul. Cred ca si acest lucru il mai vazusem odata, de aici tragand concluzia ca Hollywood-ul nu mai are idei.
- Deci care iti place, continua ea.
- Cea rosie, am raspuns prompt.
- Dar mie imi place cea neagra, a adaugat ea.
- Atunci ia-o pe cea neagra.
Deja era enervanta; vorbea prea mult iar eu nu aveam chef de discutii inutile.
- Dar vreau sa aud parerea ta.
Am fost intrerupte de zgomotul telefonului meu, chiar daca nu vorbeam cu nimeni, ma scapase de o discutie despre moda la care nu as fi vrut sa iau parte.
- Trebuie sa raspund, m-am scuzat eu.
- Bine, bine, du-te. Vorbim dupa aceea, mi-a raspuns putin iritata.
Am iesit pe usa si am raspuns. Din nou nimic. Cineva se tinea de glume proaste.
- Nu ma mai suna, cretinule! am tipat in difuzor, apoi am inchis.
Am evitat sa ma intorc la cabina de proba, pentru a o evita pe Zoya, cel putin pana isi gasea o rochie. M-am decis sa arunc o privire asupra scenariului. Desi nu imi aminteam prea multe retineam totul foarte usor. In timp ce imi atinteam privirea asupra cuvintelor, Eniko m-a anuntat despre premiile de Screen Actors Guild Awards din Los Angeles, si despre faptul ca a fost nominalizata la categoria "Cel mai bun regizor". Am fost anuntata ca si-ar dori sa merg cu ea, pentru ca multumita mie si interpretarilor mele a primit aceasta nominalizare. Am acceptat, stiind ca nu voi avea ce face in acea perioada.
M-am intors acasa pe la ora saptesprezece dar nu am gasit-o pe Rosalie, ci pe Matt. Ma imprietenisem cu fratele brunetei si imi era simpatic. Acesta venise sa stea cu mine atat timp cat Rosalie era plecata cu cateva "treburi importante". Mi-a pregatit o cafea. O tacere mormantala se lasa in camera. Zidul de liniste a fost spart de zgomotul cioburilor cazand pe gresie.
- Scuze, am spus eu.
- Te simti bine, m-a intrebat acesta.
- Da.
M-am asezat in genunchi si am inceput sa strang cu grija cioburile.
- Lasa-ma pe mine, mi-a spus el.
- Nu, nu este nevoie, ma descurc, am continuat el.
- Doar sa nu te tai.
Am aprobat din cap si mi-am continuat activitatea. Un zambet imi aparuse pe buze. Nu scapasem cana din greseala, ma speriasem de urletul lupilor care venea de sub geamul meu. Dupa ce am aruncat cioburile la gunoi, am coborat pentru a-i vedea. Nu mai erau acolo, in schimb era Isack.
- Lupii...
- Au plecat, m-a anuntat el.
- Si tu?
- Am grija de tine, mi-a raspuns el.
Matt ne privea din usa casei. Privirea parca ii trimitea fulgere lui Isack. L-am privit cateva momente pe Matt, dupa care acesta s-a apropiat e noi. M-a luat de brat si a venit in fata mea.
- Sa nu te mai apropii de Gia, clar?
- Ce o sa-mi faci? O sa-mi bei sangele, a intrebat Isack foarte amuzat.
Nu m-am putut abtine si am ras si eu. Ce prostii vorbeau? Matt s-a intors catre mine furios, apoi s-a calmat si mi-a zambit.
- Nu, nu vreau sa ma infectez, a continuat Matt pe acelasi ton, dar si putin ironic.
Isack l-a privit cu ura si eram sigura ca este gata sa il loveasca pe Matt, dar nu a fost asa. L-a dat pe Matt la o parte din calea lui si a venit catre mine. M-a privit in ochi cateva secunde apoi mi-a sarutat buzele. Nu m-a socat gestul lui, dar pe Matt sunt sigura ca da. "Sa-ti aduci aminte de mine..." mi-a spus Isack, dar pe o alta cale decat cea verbala. Parca mi-ar fi spus prin minte.
- Ai inteles? m-a intrebat de data aceasta cu vocea.
- Da, i-am raspuns zambind.
Imi placea cantecul lupilor si ce se intampla cu mine. Eram ca intr-un film cu nebuni supranaturali, dar regia s-a oprit in momentul in acre Matt m-a luat de brat si m-a tras catre casa. Nu a adus aminte de nimic din ce se intramplase mai devreme.
Mi-a venit ideea ca eram prea singura si vroiam un animal, dar nu orice animal ci un caine si nu orice caine ci unul lup. I-am spus si lui Matt, prima data stramband din nas apoi fiind de acord. Inainte sa-mi iau un animal trebuia sa fac pregatiri, dar m-am gandit sa profit de ocazi plecarii mele in L. A. pentru a-mi lua de acolo unul. Am asteptat cu nerabdare ziua, si cand in cele din urma a sosit, in timp ce Eniko se aranja eu am decis sa cutreier orasul. Am intrat intr-un magazin, unde am vazut o persoana de care aveam impresia ca imi aduceam aminte. M-am dus catre el si i-am pus mana pe umar. S-a intors catre mine zambind, apoi a fost socat. L-am privit cateva secunde dupa care am spus:
- Imi cer scuze, te cunosc de undeva?
A continuat sa ma priveasca inmarmurit.
- Presupun ca nu, scuze.
Semana destul de mult cu unul dintre fratii Rosaliei, cu Damian cred, daca nu ma insela memoria. M-am departat de el, dar m-am mai intors odata pentru a-l privi; avea aceeasi privire socata chiar si dupa ce aveam ceva distanta fata de el. "Oamenii sunt ciudati" am gandit eu. De ce naiba se mai holba inca la mine? Am iesit din magazin cat am putut de repede si am plecat mai departe. Am gasit intr-un final si un magazin de animale, unde am vazut diferite rase de caini si bineinteles lupii...cainii-lup. Era atat de mic si simpatic incat l-am vrut. Avea cateva luni, dar deja era destul de mare. In secunda in care l-a scos din cusca s-a atasat si el de mine...am simtit asta.
Pentru a ma intoarce la hotel a trebuit sa iau un taxi pentru ca uitasem drumul. Si lui Eniko i-a placut animalutul meu, si m-a intrebat cum il cheama. M-am gandit cateva minute si am raspuns Aamon. Nu stiu ce-mi venise dar imi placea numele.
In seara aceea Eniko a trebuit sa se multumeasca doar cu locul doi, dar a fost un premiu foarte bun pentru o experienta de trei ani pe care o avea aceasta. Totusi a castigat premiul intai pentru cel mai bun scurt-metraj.
Tanarul pe care il intalnisem in magazin era dragut si semana exagerat de mult cu Damian.
Drumul pana la Hollywood l-am dormit alaturi da Aamon. Rosaliei nu prea i-a placut micuta necuvantatoare avertizandu-ma ca daca se apropie de ea "sacul de purici" o sa-l arunce pe geam. Am izbucnit in ras dar Rosalie parea sa fie serioasa. Am schimbat subiectul:
- Rosalie, tu ai alti frati in afara de Lex, Damian, Matt si Andrew?
M-a privit o clipa serioasa.
- Nu te mint...am mai avut un frate, dar s-a prefacut ca moare pentru a salva pe cineva...de el. Este complicat.
- Dar inca traieste?
- Da.
"We're driving slow through the snow on 5th Avenue/ And right now ra..." Am oprit melodia exasperanta apasand pe tasta verde. De obicei imi suna altfel. Am dus telefonul la ureche, dar nu era nimeni. Poate este o greseala...o greseala acre se repeta de cateva saptamani.
- Gia, ce spui de rochia asta, ma intreba Zoya.
Zoya era noua mea partenera de film, noi doua fiind cele mai bune prietene, dar ambele avand secrete infioratoare din trecutul nostru. Zoya, in film, Kim Katrall, era fosta Miss America, care spre nenorocul ei a fost ucisa dupa cateva zile de la castigarea concursului. Eu eram Jannine Jason, o tanara linistita care in timpul noptii avea viziuni despre Kim. Filmul era inspirat dintr-un caz real, iar Jannine are obligatia de a descoperia adevarul. Cred ca si acest lucru il mai vazusem odata, de aici tragand concluzia ca Hollywood-ul nu mai are idei.
- Deci care iti place, continua ea.
- Cea rosie, am raspuns prompt.
- Dar mie imi place cea neagra, a adaugat ea.
- Atunci ia-o pe cea neagra.
Deja era enervanta; vorbea prea mult iar eu nu aveam chef de discutii inutile.
- Dar vreau sa aud parerea ta.
Am fost intrerupte de zgomotul telefonului meu, chiar daca nu vorbeam cu nimeni, ma scapase de o discutie despre moda la care nu as fi vrut sa iau parte.
- Trebuie sa raspund, m-am scuzat eu.
- Bine, bine, du-te. Vorbim dupa aceea, mi-a raspuns putin iritata.
Am iesit pe usa si am raspuns. Din nou nimic. Cineva se tinea de glume proaste.
- Nu ma mai suna, cretinule! am tipat in difuzor, apoi am inchis.
Am evitat sa ma intorc la cabina de proba, pentru a o evita pe Zoya, cel putin pana isi gasea o rochie. M-am decis sa arunc o privire asupra scenariului. Desi nu imi aminteam prea multe retineam totul foarte usor. In timp ce imi atinteam privirea asupra cuvintelor, Eniko m-a anuntat despre premiile de Screen Actors Guild Awards din Los Angeles, si despre faptul ca a fost nominalizata la categoria "Cel mai bun regizor". Am fost anuntata ca si-ar dori sa merg cu ea, pentru ca multumita mie si interpretarilor mele a primit aceasta nominalizare. Am acceptat, stiind ca nu voi avea ce face in acea perioada.
M-am intors acasa pe la ora saptesprezece dar nu am gasit-o pe Rosalie, ci pe Matt. Ma imprietenisem cu fratele brunetei si imi era simpatic. Acesta venise sa stea cu mine atat timp cat Rosalie era plecata cu cateva "treburi importante". Mi-a pregatit o cafea. O tacere mormantala se lasa in camera. Zidul de liniste a fost spart de zgomotul cioburilor cazand pe gresie.
- Scuze, am spus eu.
- Te simti bine, m-a intrebat acesta.
- Da.
M-am asezat in genunchi si am inceput sa strang cu grija cioburile.
- Lasa-ma pe mine, mi-a spus el.
- Nu, nu este nevoie, ma descurc, am continuat el.
- Doar sa nu te tai.
Am aprobat din cap si mi-am continuat activitatea. Un zambet imi aparuse pe buze. Nu scapasem cana din greseala, ma speriasem de urletul lupilor care venea de sub geamul meu. Dupa ce am aruncat cioburile la gunoi, am coborat pentru a-i vedea. Nu mai erau acolo, in schimb era Isack.
- Lupii...
- Au plecat, m-a anuntat el.
- Si tu?
- Am grija de tine, mi-a raspuns el.
Matt ne privea din usa casei. Privirea parca ii trimitea fulgere lui Isack. L-am privit cateva momente pe Matt, dupa care acesta s-a apropiat e noi. M-a luat de brat si a venit in fata mea.
- Sa nu te mai apropii de Gia, clar?
- Ce o sa-mi faci? O sa-mi bei sangele, a intrebat Isack foarte amuzat.
Nu m-am putut abtine si am ras si eu. Ce prostii vorbeau? Matt s-a intors catre mine furios, apoi s-a calmat si mi-a zambit.
- Nu, nu vreau sa ma infectez, a continuat Matt pe acelasi ton, dar si putin ironic.
Isack l-a privit cu ura si eram sigura ca este gata sa il loveasca pe Matt, dar nu a fost asa. L-a dat pe Matt la o parte din calea lui si a venit catre mine. M-a privit in ochi cateva secunde apoi mi-a sarutat buzele. Nu m-a socat gestul lui, dar pe Matt sunt sigura ca da. "Sa-ti aduci aminte de mine..." mi-a spus Isack, dar pe o alta cale decat cea verbala. Parca mi-ar fi spus prin minte.
- Ai inteles? m-a intrebat de data aceasta cu vocea.
- Da, i-am raspuns zambind.
Imi placea cantecul lupilor si ce se intampla cu mine. Eram ca intr-un film cu nebuni supranaturali, dar regia s-a oprit in momentul in acre Matt m-a luat de brat si m-a tras catre casa. Nu a adus aminte de nimic din ce se intramplase mai devreme.
Mi-a venit ideea ca eram prea singura si vroiam un animal, dar nu orice animal ci un caine si nu orice caine ci unul lup. I-am spus si lui Matt, prima data stramband din nas apoi fiind de acord. Inainte sa-mi iau un animal trebuia sa fac pregatiri, dar m-am gandit sa profit de ocazi plecarii mele in L. A. pentru a-mi lua de acolo unul. Am asteptat cu nerabdare ziua, si cand in cele din urma a sosit, in timp ce Eniko se aranja eu am decis sa cutreier orasul. Am intrat intr-un magazin, unde am vazut o persoana de care aveam impresia ca imi aduceam aminte. M-am dus catre el si i-am pus mana pe umar. S-a intors catre mine zambind, apoi a fost socat. L-am privit cateva secunde dupa care am spus:
- Imi cer scuze, te cunosc de undeva?
A continuat sa ma priveasca inmarmurit.
- Presupun ca nu, scuze.
Semana destul de mult cu unul dintre fratii Rosaliei, cu Damian cred, daca nu ma insela memoria. M-am departat de el, dar m-am mai intors odata pentru a-l privi; avea aceeasi privire socata chiar si dupa ce aveam ceva distanta fata de el. "Oamenii sunt ciudati" am gandit eu. De ce naiba se mai holba inca la mine? Am iesit din magazin cat am putut de repede si am plecat mai departe. Am gasit intr-un final si un magazin de animale, unde am vazut diferite rase de caini si bineinteles lupii...cainii-lup. Era atat de mic si simpatic incat l-am vrut. Avea cateva luni, dar deja era destul de mare. In secunda in care l-a scos din cusca s-a atasat si el de mine...am simtit asta.
Pentru a ma intoarce la hotel a trebuit sa iau un taxi pentru ca uitasem drumul. Si lui Eniko i-a placut animalutul meu, si m-a intrebat cum il cheama. M-am gandit cateva minute si am raspuns Aamon. Nu stiu ce-mi venise dar imi placea numele.
In seara aceea Eniko a trebuit sa se multumeasca doar cu locul doi, dar a fost un premiu foarte bun pentru o experienta de trei ani pe care o avea aceasta. Totusi a castigat premiul intai pentru cel mai bun scurt-metraj.
Tanarul pe care il intalnisem in magazin era dragut si semana exagerat de mult cu Damian.
Drumul pana la Hollywood l-am dormit alaturi da Aamon. Rosaliei nu prea i-a placut micuta necuvantatoare avertizandu-ma ca daca se apropie de ea "sacul de purici" o sa-l arunce pe geam. Am izbucnit in ras dar Rosalie parea sa fie serioasa. Am schimbat subiectul:
- Rosalie, tu ai alti frati in afara de Lex, Damian, Matt si Andrew?
M-a privit o clipa serioasa.
- Nu te mint...am mai avut un frate, dar s-a prefacut ca moare pentru a salva pe cineva...de el. Este complicat.
- Dar inca traieste?
- Da.